Educație fizică și sport

Referat - Snowboarding
Contents
Descrierea snowbordingului..................................................................................................................3
Istoria snowboardingului.......................................................................................................................3
Construcția snowboardului...................................................................................................................5
Stiluri de snowboarding.........................................................................................................................6
Motricitatea in cadrul snowboardingului..............................................................................................7
 Snowboarding
Descrierea snowbordingului
Snowboardingul este un sport de iarnă care implică coborârea pe o pantă acoperită de
zăpadă folosind o singură scândură (snowboard) atașată la ambele picioare. Riderii poartă
cizme speciale care se atașează la snowboard. Snowboardul a fost inspirat de skateboarding,
sanie, surfing și schi - este ca o combinație a fiecăruia dintre aceste patru sporturi.

Istoria snowboardingului
Este greu de spus cine a „inventat” de fapt primul snowboard. Oamenii și-ar fi dat
întotdeauna seama cum să alunece pe un deal pe o săniuță, așa că nu ar fi nedrept să
indicăm o persoană anume, care a venit cu „primul” snowboard.
Cu toate acestea, au existat mai mulți oameni care au construit un snowboard similar unor
sănii. Unul dintre ei a fost M.J. "Jack" Burchett. A tăiat o scândură de placaj în 1929 și a
încercat să-și asigure picioarele cu niște frânghii și frâie de cal. Pentru a se face următorul
pas în istoria snowboardului, au mai trecut 30 de ani, până în 1965.
Snowboardingul modern a început în 1965, când Sherman Poppen, inginer în Muskegon,
Michigan, a inventat o jucărie pentru fiicele sale prin unirea a două schiuri și atașarea unei
frânghii la un capăt, astfel încât acesta să aibă ceva control în timp ce stăteau pe tablă și
alunecau în jos. Supranumit „snurferul” (care combină zăpada și surferul) de către soția sa
Nancy, jucăria s-a dovedit atât de populară printre prietenii fiicelor sale, încât Poppen a
acordat licența ideii unui producător, Brunswick Corporation, care a vândut aproximativ un
milion de snurferi în următorul deceniu. Și, numai în 1966, au fost vândute peste o jumătate
de milion de snurferi. Versiunile ulterioare ale „snurferului” erau scânduri plate de lemn cu
vârful îndoit în sus cu o coardă conectată pentru a ajuta la menținerea controlului plăcii și a
modelelor ulterioare mai aproape de snowboard-ul modern alcătuit din diferite
componente.
În februarie 1968, Poppen a organizat prima competiție de snurf într-o stațiune de schi
Michigan care a atras entuziaști din toată țara. Unul dintre acești pionieri timpurii a fost Tom
Sims, un devotat al skateboard-ului (un sport născut în anii 1950, când copiii atasau roțile de
skate pe scânduri pe care le conduceau mutându-și greutatea). În calitate de elev de clasa a
VIII-a în Haddonfield, New Jersey, în anii 1960, Sims a creat un snowboard în clasa sa de la
magazinul școlii prin lipirea covorului în partea de sus a unei bucăți de lemn și atașarea de
foi de aluminiu în partea de jos. A produs snowboarduri comerciale la mijlocul anilor '70.
Articole despre invenția sa în reviste precum Newsweek au ajutat la popularizarea tânărului
sport.
Imaginea 1. Competitia de snurfing din 1968

Pe măsură ce snowboard-ul a devenit mai popular în anii 1970 și 1980, pionieri precum
Dimitrije Milovich (fondatorul Winterstick din Salt Lake City, UT), Jake Burton Carpenter
(fondatorul Burton Snowboards din Londonderry, Vermont), Tom Sims (fondatorul Sims
Snowboards ), David Kemper (fondatorul Kemper Snowboards) și Mike Olson (fondatorul
Gnu Snowboards) au venit cu noi modele pentru plăci și mecanisme care s-au dezvoltat
încet în snowboard-uri și alte echipamente conexe. Din aceste evoluții, echipamentul
modern de snowboard constă de obicei dintr-un snowboard cu legături specializate și cizme.

Imaginea 2. Cizme si legături specializate de snowboarding

În 1982, prima cursă națională de snowboard din SUA a avut loc lângă Woodstock, Vermont,
la Suicide Six. Cursa, organizată de Graves, a fost câștigată de pilotul primei echipe a lui
Burton, Doug Bouton.
În 1990, Federația Internațională de Snowboard (ISF) a fost înființată pentru a oferi
reglementări universale de concurs. În plus, Asociația Snowboard din Statele Unite ale
Americii (USASA) oferă îndrumări instructive și organizează competiții de snowboard în SUA
astăzi, sunt difuzate evenimente de snowboarding de profil precum Jocurile Winter X, Air &
Style, US Open, Jocurile Olimpice și alte evenimente la nivel mondial. Multe stațiuni alpine
au parcuri de teren.
La Jocurile Olimpice de iarnă din Nagano, Japonia, 1998, snowboardingul a devenit un
eveniment olimpic oficial. Franțuzoaica Karine Ruby a fost prima care a câștigat o medalie
olimpică de aur pentru Snowboarding pentru femei la Jocurile Olimpice din 1998, în timp ce
canadianul Ross Rebagliati a fost primul care a câștigat o medalie olimpică de aur pentru
Snowboarding masculin.
Un an excelent pentru snowboarding a fost 2004, cu 6,6 milioane de participanți. Un
purtător de cuvânt al industriei a spus că „copiii de doisprezece ani sunt adulți care
excedează”. Același articol spunea că majoritatea snowboarderilor au vârste cuprinse între
18 și 24 de ani și că femeile reprezintă 25% din participanți.
În SUA și Canada au existat 8,2 milioane de snowboarderi pentru sezonul 2009-2010. A
existat o creștere de 10% față de sezonul anterior, reprezentând peste 30% din toți
participanții la sporturile de zăpadă.
La 2 mai 2012, Comitetul Paralimpic Internațional a anunțat că snowboardul adaptiv
(supranumit „para-snowboarding”) va debuta ca un eveniment de medalie masculină și
feminină în cadrul Jocurilor Paralimpice de Iarnă din 2014, care vor avea loc la Soci, Rusia.

Construcția snowboardului
Snowboard-ul modern seamănă cu un skateboard fără roți, de care se prind picioarele
riderului, cu legături. Dimensiunea și forma unui snowboard variază în funcție de utilizarea
plăcii și de mărimea snowboarderului, deși dimensiunea medie a unei plăci este de 5 metri
(1,5 metri) în lungime și 10 inci (25 cm) în lățime.
Există șase straturi pentru construcția de bază a „sandvișului” unui snowboard:
FIȘĂ DE CUPĂ. Acest strat superior - realizat din plastic, nailon, lemn sau compozit -
protejează straturile interioare ale plăcii și oferă spațiu pentru grafică, lucios sau mat.
FIBRA DE STICLĂ. Acest strat se află sub foaia superioară și deasupra miezului, adăugând
rezistență și rigiditate plăcii.
MIEZ. Secțiunea din mijloc a plăcii este realizată de obicei din lemn de esență laminată, deși
au fost folosite și materiale mai exotice, cum ar fi Kevlar și aluminiu.
FIBRA DE STICLĂ. Un alt strat de fibră de sticlă stă la baza miezului, oferind rezistență și
rigiditate suplimentară.
MARGINI. Marginile de oțel parcurg lungimea plăcii (uneori tot în jurul valorii, uneori numai
de-a lungul părților laterale, cu excepția degetului și a tocului plăcii) țin straturile împreună
și permit plăcii să pătrundă în zăpadă, oferind frecare și, prin urmare, unele mijloace de
control în timpul virajelor. Marginile bine ascuțite sunt adesea esențiale pentru navigarea
virajelor și a săriturilor pe suprafețe extrem de înghețate.
BAZA. Acest strat final, poros, din plastic este în general realizat din P-Tex, numele de marcă
sinonim cu bazele de snowboard; acest plastic din polietilenă rezistent la abraziune este
ceruit pentru a asigura alunecarea necesară pentru o execuție lină. Există două tipuri de
baze: extrudate (de lungă durată și durabile, dar care conțin cea mai mică cantitate de
ceară, ceea ce o face cea mai lentă dintre cele trei tipuri de bază și adesea cea mai bună
alegere pentru novice sau snowboarder ocazional) și sinterizată (o bază poroasă care
absoarbe bine ceara și este mai rapidă decât baza extrudată, dar mai scump de reparat).

Imaginea 3. Tipuri de plăci de snowboarding

Stiluri de snowboarding
De la înființarea snowboardingului ca sport de iarnă consacrat, a dezvoltat diferite stiluri,
fiecare cu echipament și tehnică specializate. Cele mai comune stiluri de astăzi sunt:
freeride, freestyle și freecarve / race. Aceste stiluri sunt folosite atât pentru snowboarding
recreativ, cât și profesional. Deși fiecare stil este unic, există o suprapunere între ele.
Probabil cel mai frumos dintre cele trei stiluri de snowboarding este freestyle. Boarderii sunt
în trend cu moda și au o atitudine debordantă. Acest stil implică o varietate de trucuri și
sărituri în parcuri sau pârtii special construite, șine și halfpipes (rampe în formă de U mari și
adânci).
Freeride este o formă mai generală de snowboarding care combină o varietate de elemente
și discipline. Este practicat de riderii cu spirit de explorare a domeniilor cu zăpadă afânată,
copaci, stânci abrupte și tot ce are muntele de oferit.
Stilul de snowboarding alpine/cursă  pune,
în principal, accentul pe viteză. Riderii se întrec pe
teren deschis, larg sau pârtii special amenajate. Din acest motiv, plăcile de snowboard de
curse sunt înguste și rigide, cu nasul mic ( partea din față a bordului) și cu o micuță coadă sau
chiar fără coadă (partea din spate a boardului), pentru că acestea sunt proiectate să se deplaseze
numai în direcția înainte.

Motricitatea in cadrul snowboardingului

Deprinderea motrică este un act motor voluntar care, prin exersare în aceleași condiții,
asigură un randament superior în efectuarea lui ( ușurință, precizie, rapiditate, coordonare
înexecutarea mișcărilor, cu consum redus de energie ).
Aceste sporturi implică exerciţii aerobice şi anaerobice. Exerciţiile anaerobice potenţează
forţa musculară şi antrenează aparatul osteoarticular, în timp ce cele aerobice/cardio
îmbunătăţesc funcţionarea aparatului cardiovascular şi stimulează rezistenţa organismului la
efort.
Forta, capacitatea organismului uman de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin
intermediul contracţiei musculare.
Intensifcarea forţei musculare prin exerciţii anaerobice
Din punct de vedere muscular, este necesară mai ales antrenarea picioarelor. Membrele
inferioare menţin întregul corp, facilitând coborârile şi amortizând percepţia denivelărilor şi
a înclinaţiei pârtiei. De asemenea, antrenamentul abdomenului te va ajuta în menţinerea
unei posturi corecte.
Exerciţii :
Squat-uri (genuflexiuni) şi fandări frontale/laterale cu sau fără greutăţi
Acestea au rolul de a întări muşchii fesieri şi cvadricepşii femurali, conferind, de asemenea,
rezistenţă picioarelor. Mai mult, aceste exerciţii te vor ajuta la menţinerea poziţiei de
coborâre.
Ridicarea călcâielor de pe sol (utilizând aparatul de step sau o scară)
Astfel, îţi vei antrena muşchii gambelor şi îţi vei întări articulaţiile, tendoanele şi ligamentele
gleznelor. Aceste exerciţii previn leziunile provocate de posibilele accidentări.
Flotări şi abdomene
Flotările stimulează mai ales pectoralii şi tricepşii, iar abdomenele întăresc musculatura
abdominală.
Este recomandată executarea a 15-20 de repetări, în cate 3-4 serii pentru fiecare tip de
exerciţiu anaerobic.
Rezistenta, capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi
o intensitate relativ mare,menţinând indici constanţi de eficacitate optimă: deci este
capacitatea umană de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală (senzorială,
emoţională, fizică) sau prin învingerea acestui fenomen.
Optimizarea rezistenţei fizice cu exerciţii aerobice/cardio
Rezistenţa fizică este şi ea importantă atât pentru începători care trebuie să şi-o dezvolte,
cât şi pentru cei mai experimentaţi care au nevoie doar de întreţinere. Rezistenţa fizică se
poate îmbunătăţi prin antrenarea sistemului cardiovascular. Este important de ştiut că, pe
pârtiile lungi, coborârile pot ajunge la o durată de 10-15 minute, iar suportarea efortului fizic
fără oprire poate deveni dificilă şi este asociată cu capacitatea inimii de a face faţă
solicitărilor. Pentru aceasta sunt indicate următoarele exerciţii:
Alergarea în ritm moderat rerpezintă baza tuturor activităţilor sportive şi este un bun mijloc
de oxigenare a aparatului respirator şi de creştere a rezistenţei la efort intens. În funcţie de
condiţia fizică, o sesiune de alergare poate dura între 20 şi 60 de minute.
Antrenamente pe intervale de intensitate ridicată ( High Intensity Interval Training - HIIT)
Acestea ajută la suportarea mai uşoară a efortului intens şi îmbunătăţesc, totodată,
respiraţia. Ele implică alternarea perioadei de antrenament intens cu antrenamentul de
intensitate moderată sau scăzută.
Viteza, capacitatea organismului uman de a executa acte sau acţiuni motrice, cu întregul
corp sau numai cu anumite segmente (părţi) ale acestuia într-un timp cât mai scurt, cu
rapiditate (repeziciune, iuţeală) maximă, în funcţiile de condiţiile existente.
Indemanarea, capacitatea organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice, mai ales
în condiţii variate şi neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie din
partea executantului.