Orientare Turistica si Sportiva

REFERAT

TACTICA ORIENTARII

Prof. Coordonator: Asist. Univ. Savu Cristian

Student: Sandu Adrian

Facultatea de Stiinte Umaniste, dep. E.F.S., din cadrul Univ. Valahia din Targoviste An II de studiu

CUPRINS:

Consideratii; Alegerea rutei; Tactica deplasarii pe directie; Tactica alergarii; Tactica fata de adversar; Bibliografie.

Consideratii

Tactica orientarii este reprezentata de totalitatea actiunilor gandite, initiate si desfasurate de sportiv in vederea valorificarii optime a capacitatii proprii, in conditiile concrete ale desfasurarii concursului si in relatiile cu adversarul. Acest sistem complex de actiuni se caracterizeaza prin: alegerea rutei; tactica deplasarii pe directie; tactica alergarii; tactica fata de adversar.

Alegerea rutei

Este actiunea tactica de baza care consta in alegerea variantei optime de avansare intre doua posturi de control succesive, in concordanta cu potentialul tehnic, fizic si psihic propriu de obiectivul de performanta urmarit si situarea in raport de adversari.

Desigur, intre doua posturi, exista intotdeauna o ruta ideala care permite ca obiectiv parcurgerea acesteia in minim de timp, dar aceasta nu corespunde intotdeauna posibilitatilor concrete ale fiecarui sportiv. De aceea, fiecare concurent isi stabileste varianta de ruta optima a carei exigenta o poate realiza, iar atunci cand aceasta se apropie de ruta ideala, timpul realizat va fi cel mai scurt.

Factorii care determina alegerea rutei sunt: lungimea sectiunii: sectiunile scurte pot fi parcurse prin utilizarea unui singur procedeu tehnic de orientare, respectand deplasarea pe viza sa urmarind repere punctiforme. In acest caz, ruta poate fi linia mediana a sectiunii. Sectiunile lungi obliga la utilizarea mai multor procedee tehnice de orientare urmarindu- se atat reperele liniare cat si directiile generale. desimea padurii: in functie de care se poate alege ruta directa, in cazul padurii rare, o ruta indepartata de linia mediana, in cazul padurii dese, sau se poate decide ocolirea padurii in cazul impenetrabilitatii ei. diferenta de nivel: determina optiunea pentru o mediana mai scurta si directa la ses si pe dealuri cu inclinatie mica sau mai lunga si sinuase in zone cu diferente mari de nivel sau accidentate. marimea zonei de influenta: a reperului de post determina alegerea unei variante directe cand zona de influenta este mare si a unor variante sinuase atunci cand zona de influenta a reperului este mica. dispozitia reperelor: ce vor fi urmarite pe sectiune. Ruta va fi aleasa in primul rand, pentru a realiza siguranta maxima a orientarii in deplasare, alegandu- se pentru orientare reperele liniare si cele de planimetrie care sunt mai facil de recunoscut sau identificat.

Tehnica deplasarii pe dirctie

Aceasta este determinata de nivelul tehnic de pregatire al concurentilor cat si de avantajele si dezavantajele utilizarii unui procedeu tehnic in conditiile concursului. Deplasarea pe viza este avantajoasa in cazul parcurgerii unor distante scurte, ea realizand siguranta orientarii fiind folosita cu precadere pentru atacarea postului de control. Dezavantajele acestui procedeu il constituie viteza de deplasare mai redusa care o impune.

Deplasarea pe directia generala este indicata atunci cand reperele sunt usor de recunoscut in teren (paduri rare, relief putin framantat). Prezinta avantajul ca orientarea este mai putin exacta, in schimb creaza conditiile unei viteze de deplasare foarte mari. Urmarirea acului busolei, in cazul deplasarii pe viza, sau a reperelor din fata in cazul in cazul deplasarii pe directia generala, nu exclude posibilitatea pierderii din vedere a unor repere marcante. Urmarirea reperelor liniare asigura o viteza de deplasare sporita si orientare precisa, dar se aplica numai in zonele de concurs cu repere plane de deviere mare. Masurarea distantelor impune operatiuni multiple (masurarea distantei pe harta, transformarea la scara, transformare in scara de dublii pasi, numararea dubli pasilor care sunt consumatoare de timp si distrag atentia cocurentului). Ea sa impune insa in orientarea fina de depistare postului de control.

Tactica orientarii presupune combinarea procedeelor tehnice de avansare pe sectiune incat sa se ajunga in timpul cel mai scurt in zona postului de control (prin deplasarea pe directia generala, urmarirea reperelor liniare) cu procedeele de orientare mai exacta care sa conduca la atingerea postului de control.

Tactica alergarii

Este reprezentata de capacitatea concurentului de a- si adapta lungimea si frecventa pasilor de alergare in functie de caracteristicile terenului si sarcinile de orientare pe fiecare portiune de traseu, astfel incat, printr- o dozare judicioasa a efortului sa obtina viteze uniforme intr- o aliura crescuta. Pe drumuri plate batatorite, in coborarile usoare si uniforme se procedeaza la marimea lungimii pasilor iar pe pante abrupte la urcare sau coborare, pe drumuri desfundate, in zonele cu ierburi inalte, crengi, pietre, se reduce lungimea pasilor marindu- se insa frecventa.

Lungimea traseului si diferenta de nivel, profilul general al acestuia si locul de amplasare a portiunilor dificile si a posturilor de control determina variabilitatea vitezei de deplasare care este principalul factor de solicitare al efortului. Viteza alergarii este crescuta cand traseul se parcurge pe baza unei orientari sumare (la inceputul traseului, pe repere liniare de planimetrie sau de relief, in alergare spre o linie de oprire evidenta) si redusa obiectiv atunci cand este necesara recurgerea la procedeele de orientare de precizie. Zonarea traseului in ansamblu si a fiecarei sectiuni incluse pe criteriul posibilitatii de a presta efortul, este o practica crescuta in activitatea competitionala.

Tactica fata de adversar

Desi prin regulament, intre concurenti se asigura un interval de start care sa permita deplasarea acestora fara a se vedea reciproc, totusi atunci cand numarul concurentilor este mare, intervalul de start se poate reduce intre 1- 5 minute, putand aparea posibilitatea contactului vizual intre sportivi, ca urmare fie a nivelului diferit de pregatire, sau a greselilor de orientare savarsite pe traseu. In situatia in care concurentul vede si este vazut de adversar, este necesar ca el sa recurga la urmatoarele actiuni tactice: camuflarea se desfasoara cu precadere in zona postului de control, dar si pe traseu si consta in luarea unor masuri prin care sa acopere activitatea de orientare si de deplasare, lasand cat mai putine urme. Se evita stationarea in postul de control, luand decizia pentru sectiunea urmatoare inaintea atingerii acestuia sau de parasirea lor. acoperirea consta in masuri si actiuni, folosind terenul si vegetatia, de inlaturare a posibilitatilor de a fi reperat, cu adversarul situat relativ in apropiere. debarasara este actiunea prin care se scapa de un adversar aflat in apropiere, realizandu- se prin schimbarea rutei, iesirea falsa din traseu, cedarea initiativei adversarului, simularea unui interes deosebit pentru un anumit loc fals, deplasarea voita si atragerea adversarului intr- o directie falsa.

Toate aceste actiuni tactice de derutare a adversarului depind de capacitatea proprie de orientare si de calitatile motrice si psihice. In acelasi timp, concurentul trebuie sa posede discernamantul de a nu reactiona cum doreste adversarul la actiunile tactice de tipul celor prezentate anterior. Tactica este sistemul de principii, idei si reguli prin care sportivul isi valorifica capacitatile sale tehnice, fizice, psihologice in vederea situatiilor de concurs, pentru obtinerea succesului. Tactica, in Orientare, cuprinde in principal urmatoarele elemente: 1. stabilirea rutei de deplasare intre posturile de control; 2. stabilirea actiunilor de deplasare de- a lungul rutei, alegerea reperelor intermediare si a punctului de atac; 3. stabilirea procedeelor tehnice de deplasare; 4. tactica fata de adversar.

Bibliografie o curs an II de studiu