Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea “ Aurel Vlaicu” din Arad

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială


Specializare: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Forma de învățământ: ZI, Anul II, Semestrul I

Educație fizică

Nume professor coordonator:


Lector Univ. Dr. Bulzan Claudiu
Asist. Marconi Gabriel
Nume student:
Scarlat Beatrice Ramona
PATINAJ ARTISTIC

Patinajul este o competiție sportivă, care aparține de sporturile de iarnă și care cuprinde probe
practicate cu patinele. El cuprinde disciplinele: patinaj artistic, patinaj viteză, patinaj viteză pe
pistă scurtă.
Patinajul artistic este un sport de iarnă care constă în executarea de elemente specifice precum
sărituri, piruete ș.a. pe o suprafață acoperită de gheață.
Ca orice sport pe care îl practici cu regularitate, fie ca hobby, fie pentru a face performanță, și
patinajul artistic ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului, la dobândirea unei ținute frumoase,
zvelte. De asemenea, patinajul artistic implică și dezvoltarea unei anumite sensibilități artistice, a
unui simț muzical fin și a capacității de a transmite emoție și trăire prin dinamica mișcărilor.
Patinatorii concurează la diferite niveluri, novice, junior și senior, în competiții locale,
naționale sau internaționale. Competițiile includ Jocurile Olimpice de iarnă, Campionatele
Mondiale, Campionatele Europene, Campionatul „Patru Continente”, evenimente de Grand Prix
etc.
Sportul este, de asemenea, asociat cu show business. Competițiile majore, în general, se
încheie cu gale de demonstrații, în care patinatori de top din fiecare disciplină efectuează programe
non-competitive. Mulți patinatori, atât în timpul carierei competitive cât și după terminarea
acesteia, participă de asemenea la spectacole pe gheață care se execută și în timpul sezonului
competitiv, și în afara lui.
CE ECHIPAMENT ÎȚI ESTE NECESAR PENTRU PATINAJUL ARTISTIC
Fie că vorbim de patinaj recreațional, fie de cel de performanță, alegerea corectă a
echipamentului este esențială pentru siguranța pe gheață, dar și pentru confortul tău.
Patinele de gheață sunt elementul cheie în performanța sau eșecul patinatorului. Cele două
criterii pe baza cărora se disting mai multe tipuri de patine de gheață sunt performanța și
stabilitatea. Pe lângă patine, vei avea nevoie și de îmbrăcăminte specială pentru patinajul artistic:
colanți, fustă sau rochie special pentru patina artistic, cămașă și pantaloni în cazul bărbaților.
ISTORIE
 Primele patine sunt construite din os de animal legate de picior cu piele de animal.
 În secolul XIII osul este înlocuit cu lemnul.
 În secolul XVI olandezii au adus îmbunătățiri patinelor adăugând și metalul.
 1882: La Viena, norvegianul Axel Paulsen a inventat săritura Axel (cu o rotație și jumătate).
 1892: S-a înființat Federația Internațională de Patinaj
 1904: La Melbourne, Australia se deschide primul patinoar.
 1904: Femeile participă la competiții individuale la Davos, Elveția.
 1909: La Stockholm, suedezul Ulrich Salchow inventează saltul care îi poartă numele.
 1910: La Berlin, germanul Werner Rittberger inventează saltul care îi poartă numele.
 1913: La Engelman, austriacul Alois Lutz inventează saltul care îi poartă numele.
 La JO de la Chamonix din 1924, patinajul devine sport olimpic de iarnă, cu probe individuale
masculine și feminine și proba de perechi. Dansul pe gheață a fost adăugat în rândul probelor
olimpice în 1976, la Innsbruck.
 1925: Suedezul Gillis Grasfström reușește saltul Dublu Salchow.
 1928: Primul titlu olimpic pentru norvegiana Sonja Henie, care va recidiva în 1932 și în 1936.
 1944: Americanul Richard Button reușește Dublu Lutz.
 1962: La Praga, americanul Donald Jackson reușește Triplu Lutz.
 1978: La Campionatele Mondiale de la Otawa, canadianul Very Taylor reușește Triplu Axel.
 1988: La Campionatele Mondiale de la Budapesta, canadianul Kurt Browning reușește primul
salt quadruplu.
Webografie:

https://sfaturi.decathlon.ro/patinajul-artistic-beneficii-echipament-sfaturi-utile
https://ro.wikipedia.org/wiki/Patinaj_artistic

S-ar putea să vă placă și