Subpuncte ale referatului: I. Cele trei mari perioade: 1.

Regatul Vechi
2. Regatul Mediu
3. Regatul Nou
II. Organizarea administrativă şi judecătorească

Nume:
Prenume:
Clasa
 I.Cele trei mari perioade
Termenul de Egipt, ca atare, conturează un spaţiu al unei civilizaţii uimitoare,
strălucitoare şi in acelaşi timp impunătoare, conferind imaginea „aceea de omogenitate,
de uniformitate şi de un anumit fel de imuabilitate”1.
Începuturile civilizaţiei egiptene cuprind trei faze: cea badariană, cea amratiană şi cea
nagadiană.
Pe parcursul acestei perioade denumita „pre-dinastica” au loc diferenţierile sociale
între clase.Ca rezultat Egiptul este ţmpărţit în 42 nome, iar comunităţiile gentilice se
grupează în două mari state care iau numele de Egiptul de Jos (în nodul ţării) şi Egiptul
de Sus (în sudul ţării).Necesitatea de aparare faţă de atacurile venite din exterior şi
necesitatea de coordonare a sistemului de irigaţii şi îndiguiri determina unirea celor doua
regate într-un singur stat de catre regele din Egiptul de Jos, Menes, instaurându-se tot
odată puterea faraonică.”Odată cu unirea celor doua state începe epoca istorică a
Egiptului, care se va împărţii în trei mari perioade: a Regatului Vechi, Mediu si Nou.”2
1.Regatul Vechi
Regatul Vechi începe cu dianstia a III-a, fiind o perioada în care Egiptul cunoaşte o
importantă „înflorire”, ascensiune pe mai multe planuri:” A fost în general o epocă de pace si
prosperiate.Statul centralizat a devenit puternic, reţeaua de canale s-a amplificat, au sporit
legăturile comerciale cu Siria, Nubia şi Libia; meşteşugurile s-au dezvoltat mult, în ştiintă s-a
ajuns la rezultate remarcabile, iar în artă şi literatură s-au creat primele capodopere.”3Dinastia a
IV-a este marcată de construcţia Sfinxului din Giseh si a celor trei mari piramide: piramida lui
Kheops, Khefren şi Mikerinos fiind „epoca de culme a prestigiului monarhiei <<de esenta
divina>>”4.În dinastia a V-a importanţa templelor creşte, primind avantaje şi libertăţi fapt cere
sporeşte importanţa şi influenţa preoţilor din oraşul Heliopoilis care devine centrul religios al
Egiptului.În ciuda ascendenţei din timpul dinastiei a III-a, în timpul dinastiei a VI-a are loc
începutul sfârşitului Regatului Vechi, ţara dezmembrându-se în nome semi-independente.De-a
lungul dinastiilor VII-XI Regatul Vechi decade total: “autoritatea regalităţii absolute este acum
într-o gravă decădere.[…]haosul intern creşte[...]Guvernatorii nomenlor-nomarhii- tind tot mai
mult sa devină independenţi şi să-şi transforme funcţiile atribuite personal în funcţii ereditare,-

1
Ovidiu Drimba, ,, Istoria culturii şi civilizaţiei”, editura SAECULUM I.O., 2007, Bucureşti, p. 138
2
Ibidem p.140
3
Ibidem p.142
4
Ibidem p.142
fapt care duce la instaurarea unor numeroase si slabe microdinastii locale.”5Este o “perioada de
confuzie , de tulburări interne şi de criză a autorităţii centralizate”6 care adduce sfârşitul acestei
perioade.
2.Regatul Mediu (Mijlociu)
Odată cu dinastia a XII-a începe o noua perioadă, cea a Regatului Mediu (Mijlociu), această
dinastie fiind una a „refacerii”: “Este refacută autoritatea centrală, desfiinţată ereditatea funcţiilor,
iar curtea regală redevine centrul administrativ.”7, “administraţia faraonica işi recâştigă
autoritatea, se construiesc numeroase monumente.Este perioada de aur a literaturii. [...]
Amenemhat se impune guvernatorilor locali, acordă anumite libertăţi agricultorilor şi
meseriaşilor, şi construieşte un canal de navigaţie care lega Nilul cu Marea Roşie.Urmaşii săi s-
au dedicat politicii de reorganizare a puterii centrale, dar şi celei de cuceriri”8, “prestigul
regalităţii este refăcut. În această perioadă apar imnurile dedicate regelui.Oamneii işi manifesta
recunoştiinţa faţă de suveranul blând şi ocrotitor.”9.Începând cu dinastiile a XIII-a şi a XIV-a
Regatul Mijlociu regresează.Apare dezagregarea puterii centrale a statului, Nubia recastigându-şi
libertatea.Hiksoşii îşi impun puterea „jefuiesc ţara, dar caută să-şi însuşească civilizaţia egipteană
preluându-i scrierea, tehnica administrativă şi chiar credinţele religioase.”10.Egiptul urmează să
fie împarţit în două regate: regetul memfit aflat sub conducerea invadatorilor şi regatul teban
condus de către egipteni, care erau însă vasali ai hiksoşilor.Dinastia a XVII-a marcheză sfârşitul
Regatului Mediu, hiksoţii fiind alungaţi.
3. Regatul Nou
Regatul Nou începe cu dinastia a XVIII-a, caracterul definitoriu pentru această perioadă fiind
militarismul: „ Regii acestei dinastii par a-şi fi descoperit o adevărată vocaţie războinică, un
orgoliu de cuceritori şi un gust de a acumula cât mai multe prăzi şi prizionieri.Tuthmosis III
poartă nu mai puţin de 17 războaie [...].”11. Datorita caracterului militar, al războaielor, dar în
special al cuceririlor Egiptul îşi atinge apogeul puterii, al opulenţei şi al strălucirii, reflectat prin
templul lui Karnak, devenind imperiu.Mulţumită lui Amenofis III Egiptul revine la o pilitica de
pace,arta construcţiilor fiind dezvoltată, construindu-se astfel templul din Luxor. Datorită puterii
economice a templelor, clerul dobândeşte o influenţă mare pe care şi-o exercită asupra puterii
5
Ibidem p.143
6
Ibidem p.143
7
Nicoleta Dumitrescu. Mihai Manea, Ovidiu Cătălin Bojică, “Istorie manual pentru clasa a IX-a”, editura
didactică şi pedagogică, 2004, Bucureşti, p.17
8
Ovidiu Drimba, ,, Istoria culturii şi civilizaţiei”, editura SAECULUM I.O., 2007, Bucureşti, p. 143
9
Nicoleta Dumitrescu. Mihai Manea, Ovidiu Cătălin Bojică, “Istorie manual pentru clasa a IX-a”, editura
didactică şi pedagogică, 2004, Bucureşti, p.18
10
Ovidiu Drimba, ,, Istoria culturii şi civilizaţiei”, editura SAECULUM I.O., 2007, Bucureşti, p. 143
11
Ibidem p.145
regale, intrând în conflict cu aceasta.Contra acestui conflict Ameofis declanşează o reformă
religioasă împotriva intereselor clerului lui Amon, dorind sa restabilească autoritatea absolută a
faraonului.Acestă reformă dă însă greş, neavând susţinători.După urcarea lui Ramses II pe tron,
acesta doreşte să recucerească Siria, fiind oprit însă de hitiţi.Deşi l-a învins pe Kadeş Ramses
incheie pace, datorită apariţiei unor duşmani mai periculoşi, asirienii.Pentru a asigura linişte ţării
acesta creează un „joc de alianţe”, care este zdruncinat însă apariţia triburilor noamade.Urmaşii
lui Ramses rezistă un timp după care încep să apară tulburări interne, mişcări populare şi
conspiraţii de palat care aduc Regatul Nou într-o stare deplorabilă, acesta luănd sfărşit.
II. Organizarea administrativă şi judecătorească
Egiptul era bine organizat pe plan administrativ si judecătoresc încă din perioada pre-
dinsatică: „societatea era organizată în mici comunităţi agrare, conduse de un sfat de bătrâni,
având funcţii administrative, fiscale şi judecătoreşti; funcţii care mai târziu vor fi preluate de
comunităţi rurale, care se vor perpetua încă mult timp, erau formate din oamnei liberi, dar obligaţi
la tot felul de corvezi, prestaţii şi biruri în natură.”12. Scribiil ţin evidenţa şi controlează toate
obligaţiile, sunt organul administrativ imediat al guvernatorilor provinciilor, al templelor şi al
faraonului şi sunt foarte bine organizaţi într-un sistem ierarhic.De asemnea si ţara era împarţită în
42 de nome conduse de nomarhi.Nomele la randul lor erau subdivizate,cea mai mică subunitate
fiind satul.Deasupra nomarhului se află locţiitorul regelui înlocuit mai apoi de vizir(de obicei ales
dintre membrii familiei regale) care rol de comandant militar suprem; de şef suprem al
administraţiei şi in concluzie de şef al tuturor scribilor din ţară.De asemnea printre funcţiile sale
se numără şi cele de judecător suprem şi controlor administrativ suprem.Vizirul era „vocea”
regelui, primind ordinele sale şi era de asemnea si „ochii” săi, raportăndu-i tot.Funcţia de vizir cat
şi atribuţiile sale au fost înfiinţate de catre monarh pentru a „contrcara tendinţele centrifuge, de
autonomie şi independenţă ale nomarhilor şi ale nobililor mari proprietari funciari.”13. În acest
sistem nomele nu au autonomie deloc, vizirul contrlând tot inclusiv puterea legislativă şi
judecătorească pe care o practica prin intermediul tribunalului regal, fiind totodată şi şeful suprem
al justiţiei.Egiptenii erau oameni organizaţi, care însă sancţionau destul de riguros orice greşeală:
„procedura juridică urma calea unor norme riguroase, precise şi surprinzător de <<moderne>>.
Procedura civilă, cel puţin, era foarte civilizată.[...] Pedepsele par sa fi fost foarte severe, mai ales
în timpul Regatului Nou [...] Sperjurul era pedepsit cu tăierea nasului sau a urechilor precum şi cu
deportarea [...] corupţia judecătorilor se pedespsea cu moartea-prin sinucidere impusă.Formele
obişnuite de pedeapsă capitală erau decapitarea sau arederea”.14 Era pusă în practică bătaia cu
12
Ibidem p.161
13
Ibidem
14
Ibidem p.162
lovituri de baston acesta fiind aplicată pentru o gamă largă de nelegiuiri cum ar fi furturi mici,
abuzuri în administraţie etc., dar existau şi închisori.

Bibliografie:
Drimba Ovidiu, „ Istoria culturii şi civilizaţiei”, editura SAECULUM I.O., 2007,
Bucureşti
Nicoleta Dumitrescu. Mihai Manea, Ovidiu Cătălin Bojică, “Istorie manual pentru clasa a
IX-a”, editura didactică şi pedagogică, 2004, Bucureşti