Testament

de Tudor Arghezi

Modernismul este o orientare literara initiata in literatura romana de E.

Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului care
impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana. In genul
liric, principala inovatie pe care modernismul o aduce la nivelul continutului este poezia
de idei. In centrul oricarei poezii moderniste este metafora-simbol, de intelegerea careia
depinde descifrarea intregului text. Noul model poetic este bazat pe accente afective,
iar sintaxa poetica recurge la tehnica ingambamentului si la versul liber.
In perioada interbelica, literatura romana a cunoscut mutatii insemnate in ceea
ce priveste limbajul artistic folosit. In concordanta cu manifestarile modernismului in
Europa Occidentala, scriitori romani au adoptat programul noii miscari ce se desfasura
in restul continentului. Asadar, poeti precum Lucian Blaga, Ion Barbu si Tudor Arghezi
vor construi o poezie noua, bazata pe ambiguitatea rezultata prin tehnica sugestiei si
ermetizarea limbajului.
Esenta conceptiei lui Tudor Arghezi despre creatie este exprimata in poezia
“Testament”, asezata programatic in deschiderea volumului “Cuvinte potrivite”(1927),
inaugurat pentru universul liric arghezian. Este arta poetica deoarece surprinde
convingerile lui Tudor Arghezi despre misiunea artei si a artistului.
Titlul poeziei are o dubla semnificatie: una denotativa si alta conotativa. In sens
propriu (denotativ), cuvantul – titlu desemneaza un act juridic in care o persoana isi
exprima dorintele care urmeaza sa-i fie indeplinite dupa moarte. Sensul conotativ, cu
trimiteri la Testamentele Bibliei, sugereaza o mostenire spirituala.
Tema poeziei o prezinta creatia literara in ipostaza de mertesug, creatie lasata
ca mostenire unui fiu spiritual - posteritatii.
Poezia este formata din cinci strofe cu un numar inegal de versuri, construite in
jurul metaforei “carte”, devenita un element de referinta in cadrul universului arghezian.
Poetul propune si o viziune autentica asupra creatorului de arta, a carui menire este
aceea de a transforma aspectele neplacute ale existentei in elemente ale frumosului.
Prima strofa debuteaza cu versurile “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa
moarte,/Decat un nume adunat pe-o carte”, simbol pentru creatia poetica si implicit
pentru poet. Testamentul pare sa fie adresat direct cititorului, remarcandu-se aparitia
substantivului in vocativ “fiule” (“Cartea mea-i, fiule, o treapta”). Cartea este “o treapta”
in desavarsirea cunoasterii.
Strofa a II-a implica o alta ipostaza a cartii, care capata statutul unei lucrari sfinte:
“Aseaz-o cu credinta capatai./ Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Creatia literara capata
acum o valoare sociala, deoarece ea pastreaza amintirea stramosilor care au suferit: “Al
robilor cu saricile, pline/De osemintele varsate-n mine”.
Ideea centrala din cea de-a treia strofa este paralelismul si suprapunerea cu
lumea obiectuala. Astfel “sapa”, unealta folosita pentru a lucra pamantul, devine
“condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine “calimara”; munca poetului este diferita de
a inaintasilor lui tarani. Poetul este un nascacitor si un mestesugar de cuvinte, care
trasforma “graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” in “cuvinte potrivite”, metafora ce
desemneaza poezia ca mestesug. In viziunea lui Arghezi, prin arta, cuvintele se
metamorfeaza, dar isi pastreaza forma expresiva, idee exprimata prin oximoronul din
versurile:”Veninul strans l-am preschimbat in miere,/Lasand intreaga dulce lui putere”.
Strofa a IV-a reia ideea implicatiei sociale in trasarea esteticului. Revolta sociala
si durerea sunt transformate in elemente ale viitoarei opere de arta, “vioara” (“Durerea
noastra surda si amara/O gramadii pe-o singura vioara”). Din nou aspectele neplacute
ale existentei capata sens in lumea artistica (“Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am
frumuseti si preturi noi”). Altfel spus, eul poetic transmite cititorilor ideea conform careia
estetica poeziei poate cuprinde si alte categorii, cum ar fi raul, uratul sau grotescul.
Ultima strofa imprima ideea conform careia poezia este inainte de toate un
mestesug. “Domnita” suferinda sugereaza faptul ca poezia moderna nu este un rezultat
al inspiratiei, ci al efortului creator. Metofora “slova de foc” concretizeaza efortul poetului
aflat in ipostaza creatoare, iar “slova faurita” reprezinta rezultatul muncii poetului.
Conditia poetului este redata in versul “Robul a scris-o, Domnul o citeste” si sugereaza
faptul ca poetul, creatorul de frumos se afla in slujba cititorului.
Figurile de stil si imaginile artistice sunt puse in relatie cu o conceptie noua,
moderna, privind poezia, resursele ei si misiunea poetului. Materialitatea imaginnilor
artistice se realiseaza prin asocieri semantice corespunzatoare: comparatia inedita
(“Imparechiate-n carte se marita/Ca fierul cald imbratisat in cleste”), epitetul rar (“seara
razvratita” , “dulcea lui putere” , “torcand usure” , “Dmnezeu de piatra” , “durerea ...
surda si amara”), oximoronul (“Venind strans l-am preschimbat in miere,/Lasand
interaga dulcea lui putere”).
In concluzie, poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica de
sinteaza pentru orientarile poeziei interbelice, traditionalism si modernism. Autorul
porneste de la aspectele liricii traditionale si ofera alternative poetice moderne, intr-o
opera poetica originala.