Caracterizare Personaj-mai special Harap-Alb

Personajul literar reprezintă o instanță narativă ce există doar în

lumea creată de scriitor. Supranumite “ființe de hartie” de către Roland
Barthes, personajele sunt folosite de către autor drept niște tablouri
goale care sunt pictate cu trăsături de caracter și tipologii umane
devenind un mediu indirect prin care sunt transmise idei, gânduri, trăiri
și sentimente.
Consider că Harap-Alb este protagonistul operei “Povestea lui Harap-
Alb”, deoarece este prezent în toate momentele subiectului. Harap-Alb
este un character nobil, ascultător, cu multă bunătate, pur, dar și naiv,
acesta fiind ușor de manipulat de antagonistul basmului, omul Spân.
Relația realitate-ficțiune în basm nu este excesiv în favoarea ficțiunii,
opera deosebindu-se de basmele populare. Personajele basmului cult
sunt menite a ironiza defectele umane, trăsăturile fiind clar definite pe
parcursul operei. Autorul Ion Creangă a refuzat folosirea modelului de
basm popular, acesta reinventând specia literară, folosind personaje ce
se desprind din realitate. Harap-Alb este un erou de bildungsroman,
fiind atipic protagoniștilor basmelor populare, prezintă defecte inițiale,
cel mai important fiind naivitatea, ce îl ajută pe Spân în manipularea
mezinului. Harap-Alb este un simbol al binelui, fiind pus în antiteza cu
Împăratul Roș și Spânul. Personajul complex evoluează pe parcursul
operei.
Statutul social al lui Harap-Alb se modifică pe parcursul evoluției
narative, inițial acesta este privilegiat, fiind mezinul craiului. Statutul de
privilegiat îi este furat de către omul Spân și acesta capătă statutul unui
erou pe drumul de formare, de evoluție, dobândind statutul de
moștenitor al tronului la finalul operei. Numele „Harap-Alb” conține o
antiteză , termenul „harap” însemnând „sclav negru”, iar termenul
„alb” modifică sensul numelui în „sclav alb” sau „slugă albă”.
Acest nume declanșează conflictul interior suferit de protagonist pe
parcursul operei. COMENTARIUL SECVENȚELOR CHEIE...
In alcătuirea portretului fizic, autorul a ales să respecte absența
portetului fizic, regăsită în basmele populare, sugerând ideea că
valoarea omului este dată de caracter, nu de înfățișare. Portretul moral,
pe de altă parte, este foarte bine conturat, fiind total atipic de cel al
protagoniștilor basmelor populare, fiindcă acesta admite și defecte nu
doar virtuți. La începutul operei Harap-Alb nu respectă toate
învățăturile craiului, greșind în judecata Spânului considerându-l de
încredere, și la început nu ascultă de Sfânta Duminică, deși ea are mult
mai multe cunoștințe decât el.
Relațiile lui Harp-Alb cu celelalte personaje ne relevă alte trăsături de
caracter. Relația cu craiul ne arată faptul că mezinul este un fiu iubitor
și ascultător. Relația cu Spânul cuprinde conflictul exterior, deși Harap-
Alb îi rămâne loial, dar si cel interior, ce poate fi interpretat ca o criză
de identitate. Relația cu Sfânta Duminică este perfect armonizată,
trezind în sufletul protagonistului afecțiunea maternă. Relația cu calul
năzdrăvan este de la începutul operei stabilită, mezinul tratându-l ca pe
egalul său. Iar în relațiile cu prietenii culeși pe drumul dezvoltării, cel
mai frecvent observăm toleranța.
În concluzie, personajul Harap-Alb este portretat de autor print metoda
realismului, opera având rolul de a ironiza defectele umane prin
totalitatea acțiunii, respectând tema realismului, însă Ion Creangă nu
s-a îndepărtat de tiparul basmelor populare, folosindu-se de tehnice
narative speciale.