Roman REALIST, MITIC, TRADITIONAL

Baltagul – Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu se manifesta literar in perioada interbelica si este considerat unul dintre cei
mai insemnati povestitori romani, ca si Ion Creanga. Acesta daruieste literaturii romane o opera
vasta, clasificata de critica literara in functie de 3 mari teme. Conditia istorica - “Fratii Jderi”,
“Neamul Soimarestilor”, punand accent mai ales pe lupta pentru independenta nationala. Tema
naturii - “Dumbrava minunata”, “Tara de dincolo de negura” , fiind o constanta a intregii opere
sadoveniene, iar oamenii insisi traiesc intr-o relatie nemijlocita cu natura si practica meserii
stravechi. Drama omului modern, pornind astfel, in viziunea scriitorului, din ruperea acestei
legaturi esentiale cu natura. Si nu in ultimul rand, conditia sociala - “Baltagul”, “Hanul Ancutei”,
“Locul unde nu s-a intamplat nimic”, in care este abordat universul rural. Astfel, opera sa
constituie un edificiu unitar si monumental, o “eterna reintoarcere” la tiparele din obârşii.

Romanul “Baltagul” , publicat in 1930, este “probabil singurul roman obiectiv” (N.Manolescu)
al scriitorului si aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epicii interbelice: polimorfismul
structurii, adica “amestecul de roman realist si naratiune arhetipala grefata pe un scenariu
politist” (C.M.Musat)

Motto-ul de la inceputul romanului: “Stapane, stapane,/ Mai chiama s-un cane..” i-a determinat
pe multi critici sa-l considere drept o continuare a baladei pastorale “Miorita”, autorul pastrand
“toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral” (Perpessicius). Totodata si
similitudinea de actiune si personaje: 3 ciobani, uciderea unui cioban de catre ceilalti doi,
cautarea personajului feminin, cainele credincios. Interesanta este si opinia potrivit careia
romanul lui Sadoveanu este “povestea lui Isis in cautarea trupului desmembrat al lui Osiris”
(Al.Paleologul) fiind inspirat din vechi mituri egiptene. De asemenea “Baltagul” mai este privit
drept “o ilustrare vie a mecanismului functiei interogatoare [..] a mitului marii calatorii”
(A.Gh.Olteanu).

Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc si aici: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema principala o constituie
insa cautarea si pedepsirea ucigasilor unui oier, fapt esential pentru echilibrul lumii, tulburat de
crima. In plan secund, intalnim descrierea monografica a unei lumi arhaice, cea a satului
moldovenesc de munte, de la confluenta secolelor XIX si XX, in care incep sa patrunda, timid,
dar nelinistitor, elementele civilizatiei moderne.

Titlul acestei capodopere, ar putea avea mai multe semnificatii. Cea dintai trimitand la baltagul
ucigasului. In sens profan, baltagul este arma cu care este ucis Nechifor si pe fierul lui “este scris
sange”, cum observa Vitoria in scena praznicului. In sens sacru si mioritic, acelasi baltag
indeplineste destinul ciobanului moldovean: reiterarea in marele Cosmos, din care fiinta umana
s-a desprins prin nastere. In acest mod, Nechifor, devine un personaj-suma al lumii. Cel de-al
doilea baltag al romanului, este cel pe care Vitoria l-a pregatit pentru Gheorghita, sfintindu-l la
biserica din Magura Tarcaului. In scena finala, cand feciorul mortului il loveste pe Bogza cu
baltagul, aceasta unealta devine “creanga de aur”: gestul simbolizand preluarea de catre tanarul
initiat, a locului, pe care tatal sau il ocupase in lume. Insa la nivelul comunitatii, baltagul este
incrustat in existenta muntenilor, carora le-a fost harazit ”sa-si castige painea cea de toate zilele
cu toporul ori cu cata”. Asadar, prin baltag se indeplineste sentinta biblica pe care Dumnezeu i-a
sortit-o lui Adam. In esenta, titlul romanului rezuma viata, moartea si continuitatea generatiilor.

Romanul este structurat pe 2 coordonate fundamentale: aspectul realist, prin reconstituirea

monografica a lumii pastorale si cautarea adevarului si aspectul mjitic, prin sensul ritual al
gesturilor personajului principal. Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de catre
personaje, traditiile pastorale, dar si comuniiunea om-natura si mitul marii treceri.

Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului. Vitoria reconstituie

evenimentele care au condus la moartea barbatului ei, fiind o intriga politista, ceea ce se
transpune intr-o dubla aventura: a cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita,
calatoria are rol educativ, de initiere a tanarului, fiind un bildungsroman. Nechifor, personaj
episodic, prezentat indirect, apartine planului mitic. Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua
lumi: spatiul real,concret si comercial, dar si o lume “de semne si minuni”, al caror sens ea stie
sa-l descifreze.

Romanul “Baltagul”, este structurat in 16 capitole, cu actiunea desfasurata cronologic, urmarind

momentele subiectului. Ca si in alte romane traditionale, lumea infatisata este exterioara
constiintei si verosimila, credibila, asa cum reiese din universul operei. Se identifica in opera, 3
parti majore.

Prima parte (capitolele I – al VI-lea), prezinta framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si

pregatirile de drum. Romanul se deschide cu o legenda caracterologica despre munteni, pe care
Vitoria Lipan si-o aminteste in timp ce toarce, singura, pe prispa. Legenda prezinta trasaturile
sufletesti ale oamenilor de la munte si conditiile lor grele de trai, ca fiind stabilite de Dumnezeu
de la inceputuri. Inca din prima fraza accentul cade pe “randuiala” pe care Dumnezeu o da
fiecarui neam si pe care oamenii sunt datori sa o respecte cu strasnicie, asa cum va face insasi
eroina, de-a lungul actiunii: “Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si
semn fiecarui neam”. Ultimii in fata lui Dumnezeu sosesc muntenii si isi justifica intarzierea
descriind conditiile grele in care isi duc viata crescatorii de oi, cu care urca poteci “oable” si
coboara prapastii. Enumeratia fenomenelor atmosferice ostile, scoate in relief viata grea a
muntenilor, care se rasfrange si asupra femeilor si copiilor. De aceea, cererea oamenilor este pe
deplin justificata: “Am dori stapaniri largi, campuri cu holde si ape line”. Atitudinea naratorului
fata de acestia este plina de ingaduinta pentru defectele lor, aceeasi atitudinea o caracterizeaza si
pe Vitoria Lipan, care isi iubeste sotul cu aceeasi pasiune, in ciuda comportamentului sau.
Intriga cuprinde framantarile ei,sporite de singuratatea femeii, cu atat mai mult, cu cat Vitoria are
niste “semne” rau prevestitoare: cocosul “da semn de plecare”, cantand cu capul intors spre
poarta, iar pe Nechifor il viseaza “trecand calare o apa neagra”. Dar si actiunile de intreprindere
inainte de plecarea in cautarea sotului.Tine post 12 vineri, cu severitate, asa cum o sugereaza
enumeratia: “fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura. Refuzul Vitoriei
de a se bucura si a participa la sarbatorile Anului Nou, este bine justificat, deoarece Anul Nou,
marcheaza un nou inceput, insemnand viata. Majoritatea reperelor temporale din text sunt
sarbatori crestine: “Sf. Andrei”, “Boboteaza”, “Craciunul”, creand imaginea unei lumi arhaice,
traditionale, ce se conduce dupa legi nescrise, dar cunoscute din traditie si pastrate cu sfintenie.
Se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului,
vinde unele lucruri pentru a face rost de bani, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatec, iar lui
Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.

Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) contine desfasurarea actiunii si releva drumul
parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan, incepand cu marturisirea
Vitoriei: “Astazi e o sfanta luni si incepem implinirea hotararii”. Ei reconstituie traseul lui
Nechifor, facand o serie de popasur: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului
David de la Dornei, apoi spre paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei,
“intr-o tara cu totul necunoscuta”. De asemenea intalnesc o cumetrie, la Borca si o nunta, la
Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza
inmormantarea din final. Motto-ul de la inceputul romanului, isi gasesc ecoul intr-o intamplare:
mergand, prin Sabasa, Vitoria il gaseste, intr-o curte, pe Lupu, cainele lui Nechifor. Cainele va
deveni “calauza” spre rapa in care zaceau osemintele lui Nechifor. Coborarea in rapa, poate fi
asemanata cu coborarea in infern, ce poatefi realizata cu “crenga de aur”, in acest caz, baltagul
reprezentand “crenga de aur”.

Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei,
inmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Lunga calatorie a celor 2,
se incheie in scena praznicului, cand Vitoria ii obliga pe cei 2 ucigasi sa se autodemaste. Bogza,
lovit in frunte, cu baltagul, de catre Gheorghita si sugrumat de cainele, Lupu, isi recunoaste
fapta, inainte de a muri. Acesta este ultimul mare moment al romanului, care arputea fi intitulat
“Implinirea randuielii”.

Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si omniprezent, reconstituie in

mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatie, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei.
Deci naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului.
Inteligenta si calculata, ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii
si o povesteste veridic celor prezenti.

Asadar, polimorfismul structurii conferit de arhitectura complexa a romanului, naste diferite

interpretari, unele fiind chiar contradictorii: roman antropologic (G.Calinescu), roman mitic-
baladesc si realism etnografic (Perpessicius), roman demitizant (Ion Negoitescu), roman realist-
obiectiv (N.Manolescu), roman initiatic, roman de dragoste si o “anti-Miorita” (Al.Paleologul).