„ENIGMA OTILIEI”

George Călinescu
Publicat in anul 1938, romanul “Enigma Otiliei”, alaturi de romane precum ’’ Scrinul
negru’’, ’’Cartea nuntii ’’, ’’Bietul Ioanide ’’, completeaza seria de scrieri calinesciene care
pozitioneaza lentila observatorului balzacian, obiectiv-ironic, in sfera ’’ vizuinii’’ familiei
burgheze romanesti, de dinainte si dintre razboaie.
Prin aspectul de fresca sociala a lumii burgheze bucurestene si de cronica de familie, prin
verosimilitatea intamplarilor, prin tipicitatea personajelor si prin omniscienta, sau prin aerul
caragialian al lumii imaginate, scrierea este realista. Comprimand aceste trasaturi realismul
devine „simulacru al realitatii”, „ oglinda purtata de-a lungul unui drum”(Stendhal) si „poveste a
unui esec”(Forster).
Pentru că se ia în discuție și problema unei eredități șubrede și a unor boli fizice și psihice
care stau să înflorească în sânul acestor familii (Simion dă semne de schizofrenie, iar Titi îi calcă
pe urme), romanul are și tușe naturaliste. Este romantic prin tematica erotica, prin
exceptionalitatea Otiliei, prin construirea de cupluri antitetice care-si reflecta răsturnat, unele
altora, defecte sau calitățile: inteligența și seriozitatea lui Felix fac mai evidente comoditatea și
limitarea lui Titi, corigent la latină, naturalețea și firea copilăroasă a Otiliei îngroașă acreala,
rigiditatea, firea invidioasă a Aurichii, cavalerismul, galanteria, politețea și grija lui Pascalopol
pentru tineri, femei și bătrâni, constrastează virulent cu mitocănia, oportunismul, misoginismul
lui Stănică Rațiu, după cum relația luminoasă, caldă și colorată de prietenie a celor doi orfani
demască dezinteresul și disprețul reciproc dintre Olimpia și Rațiu.
Modernitatea romanului rezida in colajul de documente (scrisori, articole de presa, notite
personale), in absurdul unor dialoguri, sau in relativizarea imaginii Otiliei.

 UNDE SI CAND; REPERE SPATIO-TEMPORALE

Intamplarea se deruleaza pe durata a aproximativ 12 ani, incepand cu luna iulie a anului 1909,
cand Felix Sima ajunge in Bucuresti, in casa unchiului Giurgiuveanu, unde ramane aproape 2 ani,
pana la moartea acestuia, si se incheie, prin epilog, la zece ani dupa despartirea lui Felix de Otilia,
undeva dupa incheierea Primului Razboi Mondial.Tot din epilog vom afla ca Otilia Marculescu,
refugiata in Bratele lui Pascalopol, va ramane in mariaj cu acesta pret de 7 ani, dupa care va
divorta de el. Ca indici de timp ce reivie in mod credibil atmosfera epocii, stau mijloacele de
transport din oras, evocarea mediilor studentesti ale capitalei, sau faptul ca Leonida avea o casa
conectata la reteaua de curent electric a orasului, spre exemplu. Cat priveste locul actiunii, cele
mai importante scene ale romanului se petrec in cateva spatii din Bucuresti, pe atunci „un sat
mai mare”: acasa la Giurgiuveanu si la familia Tulea, in apartamentul Georgetei, acasa la matusa
Agripina, sau la Leonida Pascalopol, pe strazile si prin parcurile capitalei, sau in afara orasului, la
conacul de pe mosia din Baragan a lui Pascalopol.
TEME SI VIZIUNE ASUPRA LUMII

Roman de observatie obiectiva, scrierea lui Calinescu pastreaza ca centrala, in cele douazeci
de capitole ale sale, tema mostenirii si a averii, tratata pe fundalul constituit de tema familiei
burgheze,a iubirii adolescentine, a conditiei orfanului si chiar a conditiei femeii in zorii
societatii moderne.
Banul aproape ca devine o entitate in sine, o stafie care bantuie personajele, uratindu-le si
schimonosindu-le sufleteste. De la primii bani imprumutati de Aglae, de la Leonida, pentru a
ramane la jocul de carti, din lipsa de maruntis, continuand cu cei cinci lei pe care Costache i-i
cere lui Felix, care nici macar nu intrase bine in casa, ca imprumut, sub pretext ca nu are bani
potriviti sa cumpere paine pentru masa, sau cu banii ceruti imprumut de Stanica lui Pascalopol,
pentru funerariile lui Aurel si terminand cu carnetelul de chleltuieli al lui mos Costache, in care
incarca grosolan cheltuielile lunare cu studentul, sau cu fasicurile de bani smulse cu salbaticie,
de sub salteaua lui Giurgiuveanu, de catre Stanica, motivul banului ramane omniprezant.
Camera de zi insasi a lui Giurgiuveanu , cu masa de carti, de zaruri, de table sau cu ruleta,
aduce mai degraba cu un mic salon de cazinou, ceea ce presupune ca batranul isi construise
intreaga existenta pe ideea de noroc, de oportunitate de castig banesc, fie el oricat de mic.
Zeul burgului, banul, erodeaza toate tipurile de relatii interumane.Tinerii raman captivi in
mediul toxic al familiei, iar parintii isi domina copiii si le deturneaza destinele , din lacomie si
avaritie. Batrani egoisti, precum Simion Tulea, matusa Agripina, sau Costache Giurgiuveanu,
atinsi de senilitate , uzati fizic pana la mumificare, mai ales de un stil de viata comod, inactiv,
parazitar, isi petrec zilele leganandu-se ca niste prunci cu retard in scaune-balansoar, la masa de
joc, dosind cutii cu bani, ori se inraiesc in obisnuinta de a nu fi contrazisi de nimeni niciodata si
stapanesc ca niste seniori absoluti peste niste interioare intunecate, incarcate pana la sufocare
de colectii de obiecte fie uzate, fie inestetic articulate, fie inutile.
Reprezentativa ramane in acest sens scena in care , dupa prima sa criza, mos Costache
este dezbracat , impotriva vointei lui, de sora sa, Aglae Tulea, in vederea unui consult medical.
Scena dezvaluie faptul ca , din zgarcenie, batranul isi impusese un stil de viata saracacios, demn
de un schivnic retras din lume: ” Aglae il rasuci ca pe un copil si-i trase surtucul. Otilia se repezi
sa-i scoata ghetele cu gumilastic, uscate si incovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti.
Picioarele lui mos Costache aparura infasurate in niste ciorapi de lana, de o grosime fabuloasa.
Degetele mari taiasera cu unghia varfurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara. In alte
imprejurari Otilia ar fi ras, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa surtuc Aglae ii
trase pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batranul aparu in niste nadragi largi
de stamba colorata, legati jos, in lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara (…)Otilia dibuise in
dormitor si gasise o camasa de noapte, de panza taraneasca grea, afara din cale de lunga, in
care, varat, chelul mos Costache semana cu un faraon infasurat in panze de in(…) Atmosfera era
inabusitoare, fiindca un miros fetid venea din partea bolnavului. Otilia deschise geamul de
perete”.
Intr-o astfel de lume, tineri precum Titi sau Aurica ajung sa traiasca pe lungimea de unda
a unora ca Aglae si Simion Tulea, cu care incep sa semene, foarte de timpuriu, iar o fiica vitrega
precum Otilia isi iubeste mai sincer tatal adoptiv, decat o va face Olimpia, cu cel natural, cat
timp scopul acesteia din urma nu este altul decat sa primeasca de la Simion Tulea o casa ca
zestre, ca sa nu-l piarda pe Stanica.
Glasul sangelui dezvolta o adevarata psihologie ,,tribala”, o solidaritate morbida, cum li
intampla celor din familia Tulea, care ii vor „extirpa” dintre ei pe Felix si pe Otilia, ca sa-si
apere interesele materiale (averea lui Giurgiuveanu) si sa-si asigure viitorul, obisnuiti fiind cu un
stil de viata comod, mascat sub false ocupatii casnice, intelectual – artistice, sau domestice, de
timp liber: gatitul, cusutul pe etamina, pictatul.
In sanul acestei familii largite, Aglae Tulea o va acuza pe Otilia inclusiv de o relatie
incestuoasa cu tatal sau vitreg, Costache Giurgiuveanu. Desi Aglae Tulea o va izgoni indirect pe
Otilia din casa, dupa moartea fratelui sau, copiii sai nu vor fi fericiti: Ana il va parasi pe Titi,
Olimpia este parasita de Stanica, iar Aurica ramane fara pretendenti. Felix si Otilia sunt priviti
tot timpul ca niste intrusi, tratati fatis ca niste prezente incomode, cu atat mai mult cu cat servesc
ca termeni de comparatie nefavorabili pentru cei din familia Tulea: sensibilitatea, feminitatea,
naturaletea si prospetimea Otiliei eclipseaza pe Aurica, obsedata de maritis,si fanata de trecerea
anilor, iar seriozitatea si disciplina in munca intelectuala a lui Felix va demasca stupiditatea,
lenea si anemicele calitati de artist ale lui Titi, corigent la limba latina, un tanar inhibat sexual,
dominat de autoritatea si posesivitatea mamei sale.
Institutia familiei este asadar complet demitizata, daca ne gandim ca niciun cuplu nu
sfarseste fericit: Aglae si Simion Tulea traiesc o caricatura de relatie matrimoniala in care isi
inverseaza rolurile ( Simion poarta mereu un sal pe umeri si brodeaza pe etamina, iar Aglae preia
comanda intregii familii semenea unui capitan de vas, e nelipsita de la masa de carti, de table si
de la ruleta), Costache Giurgiuveanu nu se invredniceste sa aiba el insusi un copil, in doua
casatorii, dar incropeste sub acoperisul sau un orfelinat clandestin pentru tineri ca Otilia si Felix,
din banii carora sa traiasca pentru a nu cheltui ceva din agoniseala de-o viata, Olimpia si Stanica
migreaza de la concubinaj , prin mariaj spre divort, avocatul nepracticant facand din ’’familia
anemiata si debila ’’, pe care nu se incumeta sa o intretina prin munca, un jalnic stindard sub care
implora, cerseste, se imprumuta, de la oricine ii iese in cale, facandu-se apoi amandoi vinovati
pentru moartea lui Aurel, Titi se casatoreste in secret cu Ana, careia ii va tine de urat Stanica
Ratiu, dupa care cei doi divorteaza, Felix si Otilia se despart, Otilia il paraseste pe Pascalopol
pentru un necunoscut,iar Aurica curteaza neobosit orice barbat le intra in casa , pentru a nu
ramane fata batrana.
In sanul acestei familii se denatureaza mult si conditia femeii surprinse in plin proces de
emancipare. Pe de o parte, este adevarat ca femeia castiga unele drepturi in raport cu barbatul,
daca ne gandim ca in anul de gratie 1909, Otilia era studenta la conservator,deci avea acces la
studii superioare. Pe de alta parte insa, stapanii averilor raman barbatii, care-si considera
partenerele de viata inferioare, sau simple prezente decorative.
Relatia aceasta de vasalitate ascunde deseori misoginism: Giurgiuveanu o dispretuieste pe
slujnica Marina, Stanica vede in Olimpia cand un obiect sexual, cand o lada cu zestre, iar Simion
ii imputa Aglaei ca i-ar fi fost infidela in casnicie.
In ingustimea lor morala, cei mai multi eroi masculini ai cartii nu se inscriu la ,,scoala
sentimentala" a niciunei femei:Titi este inapt sa se indragosteasa de Ana, cautand doar sa-si
satisfaca niste curiozitati sexuale, Felix insusi evita sa se ataseze de Georgeta si se indeparteaza si
de Otilia, iar Stanica se debaraseaza de Olimpia ca de un obiect uzat,Weismann ,,practica amorul
liber", nefiind receptiv la confesiunile Aurichii.
De partea cealalta, femeile cauta ,aripa protectoare a unor mosieri afabili, avocati, medici
politicieni , negustori, ori militari bogati si cu pozitie sociala, la bratul carora sa fie afisate in
lume ca niste trofee sau ca niste carti de vizita , rol pentru care fetitele sunt „pervertite” inca de
mici, cum ii va marturisi lui Felix, inclusiv Georgeta, care isi aminteste de educatia primita in
copilarie de la mama sa vitrega, care o modelase frivola si supeficiala.
Femeile isi pierd astfel cel mai important atribut al feminitatii : instinctul matern.
Singurul copil venit pe lume pe durata intregului roman moare din neglijenta parintilor sai, incat
„ultimii nascuti” raman Titi si Aurica, doi tineri batrani.
Degradarea sufleteasca a femeilor capata forme diferite: cochetaria , frivolitatea si grija
exagerata pentru aspectul fizic, prin care sa ramana pe placul barbatilor, cum i se intampla Otiliei,
imoralitatea si lipsa de scrupule, cum i se intampla Georgetei, patetismul si platitudinea, cum i se
intampla Olimpiei, invidia si autoiluzionarea, cum i se intampla Aurichii, sau despotismul si
spiritul critic distrugator, cum i se intampla Aglaei.
Căutând sa surprindă intr-un mod cat mai realist denaturarea relatiilor dintre membrii
familiei sub influenta banilor, autorului ii va di imposibil sa nu demitizeze inclusiv sentimentul
iubirii, in toate formele ei : erotice, adolescentine, ori maritale.
Felix Sima , orfan, student la medicina , aflat in grija lui Costache Giurgiuveanu, se va
îndrăgosti de Otilia Mărculescu , fiica vitrega a bătrânului, o tânără cochetă, ce frecventa unele
cursuri ale Conservatorului, aspirând sa devina pianista . Ceea ce complica aceasta poveste de
iubire, dandu-i si o aura de modernitate, este interpunerea lui Leonida Pascalopol, barbat trecut
demult de tinerete, care va deveni pentru un timp soțul Otiliei.
Pascalopol va raspunde tuturor capriciiolor fetei, pasiunilor ei pentru bijuterii, haine,
muzica ,literatura sau călătorii, indatorandu-si-o in timp si dezvoltandu-i o anumita dependenta
fata de ideea unui trai lipsit de griji sau fara lipsuri de vreun fel.
Felix are , in schimb, avantajul varstei. Spre exemplu, in micile momente de nebunie ale Otiliei ,
aflata in vizita la conacul de la țară a mosierului, Felix o va acompania dezinvolt: se vor urca
amândoi in podul cu fan, se vor cocoța pe clăile cu fân, sau isi vor lepda încălțările ca sa intre in
apa heleșteului de pe moșia lui Pascalopol, ori vor calari ore nesfarsite pe pamantul mosiei, timp
in care mosierul se simte abandonat.
Atasandu-se de Otilia , initial, ca de o prezenta materna, care-i lipsise atat de mult practic
toata viata, percepand-o ca pe singurul chip luminos si onest din casa noului sau tutore, treptat,
Felix , dezvolta o mica „obsesie” pentru Otilia dorindu-i compania prefecandu-se bolnav,
rupandu-si intentionat nasturii de la veston , doar ca sa-i poata cere fetei sa i-i coase, apeland la
cat mai multe servicii din partea fetei , incat sa poata petrece împreună cat mai mult timp si sa-i
distraga atentia de la Pascalopol. Ii scrie chiar o scurta scrisoare in care ii declara iubirea,
scrisoare peste care insa, Otilia, trece fie cu prea multa superficialitate, fie cu diplomatie, fata
tinzând sa si-l apropie, mai degraba ca pe un frate, in virtutea firii sale miloase.
Uneori se simte usor neglijata de Felix,care, desi continua sa o iubeasca nu se mai indreapta spre
ea la fel de navalnic ca altadata, Otilia fiind obisnuita sa ramana mereu in centrul atentiei,
inconjurata de complimentele si grija lui Pascalopol. Felix este un tanar riguros, dedicat studiului,
pe care il fac fericit cercetarea si descoperirea stiintifica, lumea cartilor, pe cand Otilia are o fire
de artista, este o boema, care cauta intodeauna alte provocari de la viata.
Fuga la Paris cu Pascalopol , in brațele caruia se arunca din nou cu ocazia scandalului ivit
in familie pe marginea infierii ei de catre Giurgiuveanu, il va determina pe Felix sa
redimensioneze relatia cu Otilia, tanarul hotărând sa-si inceapa viata sexuala cu Georgeta.
Ultimul capitol al romanului propune si un deznodamant al povestii de iubire dintre cei
doi. Intoarsa de la Paris pentru a-l ingriji pe Costache Giurgiuveanu , Otilia va fi nevoita sa ia o
decizie , dupa ce batranul moare, fara a o lasa mostenitoarea legala a averii sale. Persecutata de
Aglae Tulea si de copiii acesteia , Otilia inclina sa riste sa ramana cu Felix , in ciuda faptului ca
i-ar putea periclita implinirea profesionala ca medic si vine sa doarma in camera lui, chair daca
nu au ’’binecuvantarea lui popa Tuica’’. Felix intelege gresit oferta Otiliei si alege sa-i vegheze
cavalereste somnul, de pe o canapea vecina, nu inainte de a o ,,inveli bine” printr-un gest
aproape patern. In zori, Otilia va pleca definitiv , neanuntat, lasand in urma ,,plapuma in forma
unui cuib gol” , adica sansa ratata a unei familii , in care sa vina pe lume si copii nascuti din
iubire, iar numai din contracte sociale si din interese egoiste. Alegand protectia lui Pascalopol , ii
va accepta cererea in casatorie , reprosandu-I ulterior lui Felix, printr-o carte postal, egoismul de
a alege cariera in defavoarea ei: ,, Cine a fost in stare de atata stapanire , e capabil sa invinga si o
dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor. Otilia “
CONFLICTE IN ROMAN
Firul epic al cartii impleteste doua conflicte : cel dintre familia Tulea si mos Costache
Giurgiuveanu, pentru averea batranului care nu ar fi trebuit sa incapa pe mana Otiliei, care
cuprinde in rama sa pe cel dintre Felix Sima si Leonida Pascalopol, doi barbati de varste
diferite, care ravnesc sa obtina atentia exclusiva a Otiliei.
Impresia de ansamblu creata de acest roman este ca el inregistreaza destinele unor
personaje carora nu se intampla nimic semnificativ de la un capitol la altul. Concret,
conflictul central propriu-zis al romanului, cel dintre clanul Tulea si mos Costache
Giurgiuveanu se declanseaza efectiv abia in antepenultimul capitol al romanului.
Primul conflict care are ca mobil o avere in bani si in bunuri imobiliare, va demonstra
faptul ca burghezul, spre deosebire de taran, isi poarta razboaiele pentru avere sau pentru
mostenire mult mai abil, mult mai discret , cu o rabdare mult mai calculata decat cea a unuia
precum Ion al Glanetasului.
Varful de lance al taberei Tulea ramane Stanica Ratiu, un personaj cameleonic,
pentru care orice vizita facuta familiei trebuia sa fie si “tonica”, adica sa mai poata escroca
pe cineva de o suma cat de mica de bani. Avocat nepracticant, prieten cu toata lumea si cu
nimeni in fond, nici macar cu Olimpia sau cu Aglae, Stanica va veni ipocrit in intampinarea
atat a nevoilor celor batrani ca Giurgiuveanu sau Simion Tulea , cat si a nevoilor celor
tineri, precum Aurica, Titi si Felix . Batranilor le speculeaza frica de boala si moarte , iar
celolalti mai tineri pudorile si inhibitiile sexuale, incat sa ii pastreze dezbinati, dar in aceeasi
colivie cu gratii aurite, unde ii poate usor supraveghea.
Capitala pentru acest conflict ramane scena tragi-comica in care intreaga familie il
privegheaza pe Costache, ca pe un mort, desi nu murise inca, in asteptarea momentului final,
asezati la masa, intr-un festin grotesc, cu mormane de salam, sarmale si vin de calitate,
capturat de prin dulapurile batranului, dupa care se vor “reasambla” la masa de carti, pentru a
face mai placute orele epuizante de “supraveghere” a bunurilor batranului, cat sa nu care
cumva sa fie sustrase de cei doi intrusi: Felix si Otilia.
 Pentru Simion Tulea si Costache Giurgiuveanu, Stanica umple casa de preoti,
psihiatri, neurologi, medici si avocati inchipuiti, grabindu-le sfarsitul, iar pentru Titi si Felix
mediaza relatii cu femei precum Ana sau Georgeta, cu care sa-si inceapa viata sexuala si pe
care apoi sa-i manipuleze sau sa-i domine prin ceea ce stie despre chiar de la aceste femei ,
cu care o insala la randul sau, pe Olimpia, sotia sa.
Construit pana la capat din tusele meschinariei absolute, Stanica va fi un “invingator”. Dupa
ce o incurajeaza pe soacra sa să trimita Otiliei o scrisoare prin care o acuza de relatii
incestuoase cu tatal sau vitreg, pentru a o impulsiona sa renunte la avere, va purta un razboi
psihologic cu Giurgiuveanu, care culmineaza cu scena in care ii ia cu forta o suma foarte
mare de bani , rezultata din vanzarea unor proprietati si care va aduce moartea batranului.
Murind fara sa lase prin testament o suma cat de mica Otiliei, inclusiv casele ramase
nevandute vor reveni Aglaei Tulea, care vede in Otilia o intrusa ipocrita si care nu va avea
cunostinta de circumstantele in care Stanica declansase moartea fratelui sau.
Interesele Otiliei sunt aparate palid si neconvingator de un prieten vechi de familie,
Pascalopol, care iubind-o pe Otilia o rasfata si ii incurajeaza inclinatiile frivole si cochetaria
indatorandu-si-o si distragundu-i atentia de la drepturile sale reale: partea de avere pentru
care era obligata sa lupte pentru ca reprezentau banii mamei sale,a doua sotie a batranului
Giurgiuveanu, care fusese foarte bogata si foarte nefericita cu acest ultim sot.
In timp ce Otilia cultiva o afectiune puerila, sentimentala si neconditionata pentru “papa”,
batranul va amana la nesfarsit adoptarea Otiliei Marculescu , pe de o parte , de frica reactiei
surorii sale,pe de alta parte, bizuindu-se pe ideea ca fata va ramane in grija lui Pascolopol,
care o voia de sotie. Asa se face ca tanara pierde sansa de a deveni o femeie independenta
financiar,care sa-i permita luxul de a se casatori cu Felix, un student sarac.Averea pentru care
ar fi trebuit sa invete sa lupte pentru ca ii revenea de la mama sa, iar nu de la Costache
Giurgiuveanu, si care ar fi putut-o ajuta si pe ea si pe Felix, cade in mainile lui Stanica Ratiu,
adica a celui ce o merita cel mai putin.Plamadit din toate ingredientele neobrazarii, acesta va
divorta de Olimpia (’’ Nu ma faci util patriei, ma lasi sa ma pierd in negura uitarii, fara
urmasi care sa-mi poarte numele’’), isi va deschide un cabinet de avocatura, se casatoreste cu
Georgeta, pentru a beneficia de protesctia fostilor sai clienti, personae influente din
Bucuresti,intra in afaceri si politica, este prefect pentru scurt timp, isi construieste un bloc si
se pare ca patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani.

Personajele din roman alcatuiesc o galerie complete de tipuri umane:

Personaj Tip social Tip moral/psihologic

Simion Tulea burghezul senilul cu semne de paranoia si
de schizofrenie,
ipohondrul(bolnavul inchipuit)
Aglae Tulea sotie si mama autoritara “baba absoluta, fara cusur in
rau”, critica, tiranica
Aurica Tulea fata batrana invidioasa
Titi artistul inchipuit retardatul, inhibatul sexual
 Olimpia sotia plata, casnica blazata, lenesa, comoda, plictisita,
nevasta luata pentru zestre apatica
Stanica Ratiu parvenitul, arivistul, avocatul oportunist, intrigant, duplicitar,
nepracticant, parazitul cameleonic
Costache Giurgiuveanu burghezul avar lacom, zgarcit, las
Leonida Pascalopol mosierul afabil, burlacul generos, galant, politicos
Felix Sima studentul orfan ambitios, careerist
Otilia Marculescu boema, femeia cocheta indecisa, capricioasa
Marina femeia in casa, slujnica loiala, devotata, supusa
Weissman minoritarul etnic, studentul liber-cugetator, independent
sarac

Personajele lui Calinescu dispun fiecare în parte de câte un portret fizic, care prin tehnica
detaliului semnificativ, uneori îngroșat caricatural, furnizează dominanta sufletească a eroului.
Astfel, Otilia are „trupul subțiratic cu oase delicate ca de ogar”, detaliu care vorbește despre
setea de libertate a fetei, despre nevoia sa de a rupe lanțurile unui stil de viață monoton și
consevator, Giurgiuveanu are „doi dinți vizibili ca niște așchii de os”, expresia firii sale anxioase,
„tăietura elinică a nasului” lui Felix îi sugerează firea fermă, ambițioasă, „mustățile pleoștite și un
mic smoc de barbă” etalate de Simion Tulea reprezintă un rest jalnic de autoritate masculină și de
înțelepciune, în timp ce senzualitatea apetisantă a Georgetei este trădată de „sprâncelene și genele
înfipte ca în carnea unei piersici netede”.
Calinescu este interesat si de psihologiile abisale, de Simion Tulea, fiul sau Titi si de
Aurica intr-o oarecare masura, datorita obsesiei maritisului. Simion este un barbat retras, ignorat
de membrii familiei evoluand discret spre nebunie, Aglae parasindu-l intr-un azil. Titi, aflat
constant intr-o criza erotica, este ilogic si posomorat, dependent de mama, aspect creionat de ticul
sau nonverbal: leganatul.El contureaza tipologia retardatului.

În cea mai mare parte a scrierii, personajele sunt construite după tehnici balzaciene prin
descrierea meticuloasă a „vizuinii”, în raport cu care va fi analizată „specia” umană ce o
însuflețește. Spre exemplu, camera Otiliei, cu dezordinea si amestecul de partituri, incaltaminte,
margele, rochii, papusi, ori flacoane de parfum, comunica lui Felix coordonatele sufletesti
fundamentale ale fetei, in care intra natura sa boema, graba de-a experimenta, efervescenta,
spontaneitatea, cochetaria , firea libera si dezorganizata, ori obisnuinta de a trai intr-un continuu
provizorat.
Greu de incadrat intr-o tipologie , eroina romanului asimileaza ingenuitate si maturitate,
pragmatism si naivitate, frivolitate si intelepciune, formandu-se intr-un mediu nociv, care o invata
de timpuriu sa fie rezervata, precauta si discreta.Aceste date ale personalitatii sale le sugereaza si
portretul sau fizic: ’’ Fata maslinie,cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu talie fina ca de ogar era o
mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie .’’
Eroina feminina centrala a romanului va ramane in amintirea noastra ca un chip
volatilizat, usor eterizat, cu contururi incerte, care scapa oricarei posibilitati de a o descrie , pe
deplin, in cuvinte, cat sa intruchipeze inefabilul feminin.De departe preferata autorului, care a
construit-o ca pe un pandant al sau feminin, Otilia trebuie sa ramana misterioasa si enigmatica,
prin alegerile sale imprevizibile.
Aceasta estompare a chipului Otiliei, care ne va scapa efectiv printre degete, se datoreaza,
in primul rand, tehnicii reflectarii poliedrice: fiecare personaj cu care interactioneaza
proiecteaza asupra sa un punct de vedere, o lumina diferita, iradiata din ungherele cele mai
ascunse ale fiintei fiecaruia in parte. Astfel, pentru „papa” Giurgiuveanu, „fe-fe-tita”este o
copila vulnerabila, fragila, pe a carei onestitate se putea bizui oricand, Pascalopol o percepe ca pe
o domnisoara rafinata, educata, emancipata, care l-ar onora daca l-ar accepta de sot, pentru Felix,
„verisoara” Otilia este o tanara eleganta si frumoasa, dar si o prezenta calina, atenta si
protectoare, materna chiar, Stanica se teme de puterea charismatica a fetei, care-ar putea suci
mintile lui Giurgiuveanu si ale oricarui barbat(’’fata desteapta’’, care ’’ se descurca in viata’’)
Aglae si Aurica o considera o „stricata”.
Otilia poarta insa cu ea o enigma mult mai profunda decat ar crede ceilalti, care consta in
firea sa visatoare, boema, intr-o poezie interioara care le scapa celorlalti. Aflata la varsta la care
se rupe de copilarie si de adolescenta, pregatindu-se sa devina femeie, ea emana un fermec si un
erotism de care nu este neaparat constienta, pentru ca, pana acum, nu avusese inca ocazia sa le
cantareasca efectul asupra eroilor masculini cu care interactionase: ,, Otilia amesteca o seriozitate
rece, blazata ,cu cele mai teribile copilarii : intr-o zi imbraca papusi , in alta il mustra pe mos
Costache ca se murdareste pe haine de scrum si-l scutura intorcandu-l in toate chipurile ca pe un
copil spre rasul de placere al acestuia . Altadata, Otilia fu nemultumita de gospodaria Marinei si
punandu-si un sort dinainte , se aseaza serios pe treaba cerand concursul lui Felix , dar se plictisi
curand . Din usa vazu stralucirea ierbii grase din fundul gradinii si avu o dorinta . Numaidecat
aruncandu-si papucii din picioare si tragandu-si jos ciorapii pe care ii parasi in bucatarie ,alerga
in gradina " .

Chiar si asa, cea mai frumoasa calitate a Otiliei ramane generozitatea, bunatatea si
calineria sa in relatia cu semenii. Concret, desi se stie detestata de Tuleni, care o vor huli si o vor
izgoni din casa, deposedand-o de averea care i s-ar fi cuvenit de pe urma mamei sale, Otilia nu
iradiaza ura, nu raspandeste in jurul sau amaraciune sau dezgust.Mai mult chiar , desi deosebit de
cocheta, de eleganta si de rafinata, nu se dezice de Giurgiuveanu, adeseori murdar si neingrijit,
un batran dizgartios prin zgarcenia sa si prin gandirea limitata, continua sa-l iubeasca, sa fie
induiosata de soarta lui, si-l percepe cu umor.Nu respinge pornirile navalnice, romantice, ale lui
Felix, pe care-l stia la prima lui poveste de dragoste, ca sa nu-i franga aripile, dupa cum, nu-l
poate tine la distanta pe Pascalopol, despre care poate banui ca se indragostise de ea treptat, cu
mult timp inainte ca ea sa inteleaga bine ce li se intampla, mult mai tanara si mai neexperimentata
fiind, pentru ca nu dorea sa-i ingroase sentimentul de vinovatie.

Si mai concret, pentru a putea impartasi cu Felix atentia, calineria si grija de care acesta
are nevoie de la Otilia, ca urmare a unei copilarii petrecute fara parinti, la randul sau,Otilia
trebuie sa se sprijine afectiv intr-un barbat, incat sa se simta puternica si in siguranta, intr-o
familie ostila, iar acest barbat va fi Pascalopol.

Idei suplimentare pentru caracterizarea lui Giurgiuveanu

 Un personaj tragi-comic, cu tuse grotesti, caricaturale, care fac din el un zgarcit
simpatic.
 ”cu fata spana, gura cu buze ingalbenite, zambet stramb, balbait conturand motivul
modern al lui”nimeni”, a „omului fara insusiri” asumat prin replica „ Aici nu-nu-nu sta
nimeni”, anticipand disparitia si devenind definitie
 Portretul fizic din debutul romanului, realizat prin ochii lui Felix: cu „ faţa spână şi, din
cauza aceasta, pătrată ’’, ’’buzele galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi
vizibili, ca nişte aşchii de os ’’, care zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale,
întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă ’’, balbait, conturand motivul modern al
lui”nimeni”, a „omului fara insusiri” asumat prin replica „ Aici nu-nu-nu sta nimeni”.
 Portretul din scena in care face primul atac
 Fura averea dnei Marculescu si ciupeste din banii lui Felix, prin incarcarea cheltuielilor cu
intretinerea tanarului, din carnetelul gasit de tanar
 Las si fricos in relatia cu Aglae
 Zgarcit, dizgratios prin aspectul neingrijit, prin hainele ponosite si prin viata de schivnic
impusa siesi si celorlalti, pentru a nu cheltui din avere, pe care stia ca nu o mai putea
rotunji prea mult din cauza varstei inaintate.
 Avar,egoist si iresponsabil, o va impinge pe Otilia in bratele lui Pascalopol, care nu i-ar fi
cerut zestre, o va condamna sa aleaga un sot mai in varsta, lasand-o fara nicio acoperire,
dupa moartea sa.
 Balbaiala, raguseala, tinuta neingrijita, sunt forme de aparare in fata agresiunii din partea
mediului social.
  Singura sa circumstanta atenuanta o constituie efectiunea sincera si slabiciunea
emotionala pe care le dovedeste in prezenta Otiliei.

Incipit si final.
Prima fraza din text deschide un alineat care se intinde pe lungimea a trei pagini si
jumatate, in care, conform esteticii realiste, este fixata in timp si spatiu actiunea („Intr-o seara de
la inceputul lui iulie 1909 cu putin inainte de orele 10, un tanar(...)intra in strada Antim...”), in
Bucuresti. Felix, care vine sa se instaleze in casa lui mos Costache, percepe strazile ca avand un
aer usor lugubru , pustiu si ostil pentru ca strazile si casele sunt neingrijite, in paragina si
inecate in intuneric. Descrierea strazii Antim, a casei, fatadei, interiorului prin indicarea detaliilor
arhitectonice confirma kitsch-ul, „ caricatura in moloz a unei strazi italice. Strada-caricatură
oglindește omul-caricatură, cel ce va fi anihilat treptat de timp.
Naratorul omniscient trimite semne discrete cititorului,ironic-amare, la adresa mediului burghez
in care acest tanar urmeaza sa intre : Felix deschide „infernala usa”(sa nu uitam ca la intrarea in
infern, in opera lui Dante Alighieri sufletele defunctilor gasesc scris mesajul ’’ Voi, cei ce intrati
aici, lasati afara orice speranta !’’) , usa improprie prin marimea si scârțâitul său ; lemnaria
tamplariei apare acoperita cu o “vopsea cafenie buboasa” (sugestie a unor acumulari purulente
de negativitate in sanul familiei); sunetul clopotelului ii pare tanarului un “schelălăit metalic”
( detaliu premonitoriu pentru instinctele aproape tribale ,ca de “haită” ale familiei Tulea, ascutite
in lupta cu un batran laș și neputincios) ; interiorul ’’mocnea in intuneric’’, maniera plastica de a
anunta mizeria morala neasanata si bezna constiintelor moarte de mult, sala are un “ecou rău”, in
timp ce chipul batranului Giurgiuveanu aminteste tanarului de „bufnitele suparate de o lumina
brusca”.
Aspectul degradat si neingrijit al curtilor, al tamplariei si al acoperisurilor, praful gros de
pe geamuri, denota lipsa de interes a proprietarilor, care batrani fiind si egoisti, nu mai considera
necesare investitii de care nu vor mai ajunge sa se bucure, soarta mostenitorilor lor
neinteresandu-i prea mult, in realitate. Impresia de ansamblu este ca proprietarii acestor case
traiesc aici ingropati de vii ca in niste cripte, amagindu-se cu compania jocurilor de noroc,a
casetelor cu bani, ori a unor superficiale activitati artistice.
Aceeasi casa ii va aparea lui Felix, revenit dupa zece ani pe strada Antim, dupa intalnirea cu
Pascalopol, din finalul romanului, „leproasă”,“înnegrită”,cu curtea napadita de buruieni si cu
lanturi ruginite pe grilajele gardurilor, dovada ca fraza de intampinare din prima intalnire a
batranului cu Felix (“Aici nu sta nimeni!”), ascundea o profetie amara . Acest final are functie de
epilog confirmand destinul implinit( partial sau total) al „strainilor”- Felix si Otilia si cel esuat al
„oamenilor fara insusiri”- Aurica, Titi, Olimpia, Costache Giurgiuveanu sau Aglae Tulea.

 SEMNIFICATII ALE TITLULUI

 Titlul pe care ar fi trebuit sa-l poarte initial acest roman, adica titlul ales de Calinescu ,

" Parintii Otiliei", reprezenta o ironie la adresa familiilor burgheze orbite de egoism si avaritie .
Editorul insa propune acest nou titlu , acceptat de autor, simtind probabil lipsa unui roman de
dragoste valoros ,din literatura romana , precum si predispozitia publicului pentru o poveste care
sa aiba in centrul sau un chip feminin emancipat, care sa apartina mediului urban.

Pentru cei din clanul Tulea, Otilia este mai degraba sectretoasa decat enigmatica, prin simplul
fapt ca nu traieste cu grija banilor si a averii, lucru pe care ei nu-l cred posibil, suspectand-o
permanent ca le ascunde ceva si ca ar avea chiar o relatie incestuosa cu batranul Giurgiuveanu .

Pentru Felix si Pascalopol insa , Otilia este enigmatica din alte motive : jumatatea visatoare,
poznasa , ludica si copilaroasa a fetei il incanta pe Felix si in stinghereste pe Pascalopol , in timp
ce jumatatea sa , matura si emancipata, dornica de lux si de protectia unui barbat matur incanta
pe Pascalopol, dar inhiba oarecum pe Felix . Enigma tinerei consta, in ultima instanta dint acel
amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate, dar si misterul unei varste si al vietii
insesi.

Ca roman ce aduce in titlu numele unui personaj feminin , scrierea lui Calinescu
pune in discutie si tema emanciparii femeii in zorii societatii moderne , un aspect prin care acest
roman dialogheaza cu alte scrieri celebre din literatura universala si cea romana : ,,Anna
Karenina" de Lev Tolstoi , ,,Madame Bovary" de G. Flaubert , ,, Eugenie Grandet " de H. de
Balzac , ,,Adela" de Garabet Ibraileanu , sau ,, Maitreyi " de Mircea Eliade .

In ultima instanta , cele doua substantive din titlu , unul imprumutat din franceza, iar celalalt cu
etimologie greceasca, pot vorbi despre un mediu burghez bucurestean ce traieste intre Est si Vest,
adica in care se ciocnesc dureros, valori conservatoare balcanic-orientale , daca ne gandim ca cei
mai egoisti si mai autosuficienti eroi ai romanului, Giurgiuveanu si Stanica Ratiu, au radacini
macedonene, si aspiratiile tinerilor spre valorile moderne ale vestului Europei , daca ne gandim
la repetatele calatorii ale Otiliei la Paris , sau la revistele de cercetare medicala venite din Europa,
atat de iubite de Felix.

Trasaturi ale stilului

Arta narativă călinesciană presupune, în primul rând, o foarte fină dizolvare a

obiectivității în ironie. Multe dintre portetele si scenele importante ale romanului tind spre o
reprezentare in nota caricaturala, caragialiana chiar, pe alocuri.

Focalizarea zero e adeseori abandonată în favoarea focalizării interne, punctele de

vedere din interiorul acțiunii alese de autor fiind două diametral opuse: unul inocent și
dezinteresat, al lui Felix Sima și altul versatil (ipocrit) chiar cinic, al lui Stănică Rațiu.
 Un element de modernitate în materie de artă narativă îl reprezintă epilogul care
realizează un salt în timp de peste zece ani de la momentul încheierii acțiunii propriu-zise a
romanului prin întâlnirea lui Felix cu Pascalopol, cel care i-o răpise pe Otilia, iar acum era
divorțat de ea. Aceeasi nota moderna a romanului o intareste si inserarea in paginile cartii a unor
fragmente de texte pretins sau voit nonliterare, cum ar fi anuntul din rubrica de necrologice dat
de Stanica pentru inmormantarea lui Aurel, copia dupa pagina din carnetelul cu venituri si
cheltuieli lunare a batranului Giurgiuveanu, gasit intamplator de Felix, numeroasele scrisori cu
continuturi savuroase din punct de vedere stilistic, ticluite de Stanica Ratiu, catre Giurgiuveanu,
catre Pascalopol, sau catre Olimpia, care amintesc izbitor de apucaturile unor eroi caragialieni.
Modern este si dialogul surzilor, dintre Tuleni, in timp ce-l privegheaza pe batranul
Giurgiuveanu, care se incapataneaza sa nu mai moara, si care aminteste, prin chiar lipsa liniilor
de dialog, fie de teatrul absurd, de mai tarziu al lui Eugen Ionescu.
Limbajul călinescian este unul cult, elevat, presărat cu neologisme și turnuri stilistice dintre cele
mai rafinate, iar fraza capătă uneori structură arborescentă.