Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aparuta in anul 1894, Cartea junglei va fi continuata, un an mai tarziu, de A doua carte a
junglei
Titlul cartii are o dubla semnificatie: pe de o parte, sa localizeze un tinut in care tigrii,
elefantii, maimutele, serpii, focile, crocodilii, camilele etc. alcatuiesc un univers tulburator,
iar pe de alta parte, sa sugereze ca in acest tinut predomina "legea junglei", adica legea
celui mai puternic, personajele allandu-se intr-o continua lupta pentru supravietuire. Autorul
reuseste sa surprinda la animale trasaturi general umane. El face elogiul curajului, al
bunatatii, al spiritului de sacrificiu si denunta lacomia, cruzimea, viclenia ele.
Sub forma povestirilor, autorul prezinta cresterea si maturizarea printre animalele salbatice
a "unui pui de om", alaptat cu multa dragoste de lupoaica Rak-sha, care ii va da numele de
Mowgli (brota-celul). Mowgli este instruit in vederea deprinderii legilor junglei de catre
pantera Bagheera. ursul Baloo si pitonul Kaa, personaje care il vor apara de crudul si
vicleanul tigru Shere Khan, pe care, in cele din urma. inainte de a se intoarce printre
oameni, Mowgli il va birui, in alte povestiri din Cartea junglei apar personaje precum Kala-
Nag, elefantul care se intoarce in tinuturile natale, Rikki-Tikki-Tavi, mangusla care il
salveaza pe baietel atunci cand acesta era amenintat de cobre, sau cainele Kotuko.
În anul 1894 vede lumina tiparului „Cartea Junglei” („The Jungle Book”). Un
an mai târziu, în 1895, este publicată „A doua carte a Junglei” („The Second
Jungle Book”). Din povestirile cuprinse în cele două volume doar două nu sunt
inspirate din spaţiul indian: Foca cea albă şi Quiquern. Cele două cărţi
dedicate Junglei, având ca personaje animale exotice, se remarcă prin
povestirea captivantă, fabulos exotic şi mai ales prin evocarea universului
animalier.
Legea junglei interzice tuturor fiarelor să-l mănânce pe om, însă există şi o
excepţie: animalele pot ataca numai departe de trib şi cu condiţia de a-şi
învăţa puii cum să se apere. Adevăratul motiv al stopării atacurilor asupra
omului este faptul că, după ce acestea au loc, zeci de oameni înarmaţi cu
torţe sau cu arme vor vandaliza jungla. Fiarele îl consideră pe om cel mai slab
vânat de pe faţa pământului, iar cel ce-l va ataca va face jigodie şi îi vor cădea
dinţii.
Un prichindel fără frică sau experienţă de viaţă, chiar şi fără haine pe el,
pătrunde în peştera lupilor şi chiar se aşază între puii acestora. Chiar dacă
mogâldeaţa de om este „prada” tigrului Shere Khan şi acesta doreşte cu orice
preţ să-l sfâşie, simţul matern al Lupoaicei s-a declanşat, determinând-o să
stea dreaptă în faţa tigrului susţinând că va păstra omuleţul pe care l-a şi
numit Mowgli.
Anii au trecut, iar băieţelul a crescut alături de puii de lup; acesta a acceptat şi
a învăţat tainele junglei; dormea la soare, mânca apoi iar dormea, înota şi se
spăla în lacurile din pădure, se căţăra în copaci după miere ori nuci, căpătase
o îndrăzneală asemenea maimuţelor. Iar în semn de mulţumire faţă de lupi,
micuţul le scotea spinii ori scaieţii din labe.
Zilele petrecute în sânul junglei l-au modelat pe micuţul Mowgli, astfel încât
acesta mânca, lupta, se juca, dormea şi comunica asemenea fiarelor
sălbatice. Băieţelul a avut şi un profesor bun, pe Baloo, care l-a învăţat Legile
Junglei.
Legătura dintre un om şi un lup mă duce cu gândul în antichitate, la formarea
Romei: potrivit istoriei, la 21 aprilie 753 î.C., Romulus şi fratele său geamăn,
Remus, au întemeiat oraşul Roma, în locul unde fuseseră alăptaţi de o
lupoaică atunci când erau sugari.
Poporul maimuţelor nu făcea parte din legea fiarelor cu patru picioare, căci,
acestea, maimuţele, nu aveau minte, ştiind doar să se caţăre în copaci.
Mowgli ar fi fost bun pentru neamul lor, fiindcă era copilul unui tăietor de
lemne şi ştia foarte bine să împletească ramuri creând astfel adăposturi
reuşite şi rezistente împotriva vânturilor. Fără a mai sta pe gânduri, două
maimuţe l-au şi răpit pe puiul de om spre disperarea prietenilor săi, Baloo şi
Bagheera. Aceştia din urmă, dorind cu orice preţ să-şi recupereze frăţiorul,
apelează la pitonul Kaa, singura vietate care putea băga spaima în Bandar-
Log.
Războiul dintre puiul de om şi Shere Khan a durat ani de-a rândul, iar singura
scăpare era moartea unuia dintre adversari. Dacă tigrul îşi dorise, încă de la
venirea lui Mowgli în junglă, să-l omoare pe micuţ, soarta s-a întors, iar cea
care a murit a fost chiar felina. Puiul de om i-a pus pielea pe Stânca Sfatului
în semn de măreţie, de putere.
Viziunea lui Kipling despre animale este cu totul alta faţă de cea din epica
europeană a evului mediu, inspirată din viaţa necuvântătoarelor. Viaţa
animalelor din Cartea Junglei se scurge într-o natură de-o rară frumuseţe,
solemnă, într-un mod exemplar, şi pentru oameni.