Metode şi tehnici de comunicare din perspectivă

interculturală

ÎNVĂȚAREA INTERCULTURALĂ pleacă de la premisa de a NU respinge o altă

cultură, percepută ca un factor de ameninţare pentru că oferă răspunsuri noi şi diferite la
interogaţiile existenţei, ci de a o explora, de a o percepe ca pe un potenţial pe care nu l-am
descoperit încă în propria cultură.

Învățarea interculturală este o situaţie în care fiecare cultură este explicată în contextul
altora, printr-un proces care stimulează autointerogaţiile, curiozitatea faţă de alţii şi
înţelegerea interacţiunilor dintre doi indivizi.

Într-o situație în care studenți din mai multe țări europene s-ar întâlni în cadrul
aceluiași proiect (Erasmus Plus, de exemplu), ar trebui să comunice în aceeași limbă pentru a-
și face înțelese obiectivele. Specific comunicării interculturale este faptul ca protagoniştii ei
nu au aceleaşi referinţe culturale sau nu utilizează aceeaşi limbă. Astfel, când acest proces de
cunoaştere prin comunicare este îngreunat apar deseori disensiuni între grupurile de referinţă,
ceea ce numim conflict. Cercetătorii contemporani tind să elimine această prejudecată prin
abordarea lui ca o ocazie. Într-adevăr, conflictul poate fi o ocazie pentru ca în viitor relaţiile
să fie benefice.
 Printre principalele categorii de obstacole întâlnite în
comunicare se pot preciza următoarele:
• diferenţele de percepţie

• lipsa de interes

• emoţiile incontrolabile

• personalitatea

• paradigma culturală - ansamblu de valori, credinţe şi metode (inclusiv tehnici de

problematizare) împărtăşite la un moment dat de membrii unei comunităţi.

Prin utilizarea diverselor metode şi tehnici de comunicare, orice comunicare

interculturală poate fi situată pe un continuum între interpersonal şi intergrup, în funcţie de
gradul în care celălalt ni se pare a fi un străin. Scopul acestui tip de comunicare este acela de
a-i arăta interlocutorului nostru ca deşi suntem diferiţi, toţi avem aceleaşi drepturi, baza
pentru o comunicare deschisă fiind constituită din respect reciproc.

Astfel, negocierea constituie o metodă prin care îndeplinim scopul comunicării. În

cadrul acesteia, evitarea situaţiilor de tip victorie/înfrângere este un deziderat, deoarece
reprezintă o tactică ineficientă. Helena Cornelius şi Soshana Faire prezintă o metoda numită
Victorie-Victorie. Aceasta constă în asigurarea câştigului de ambele părţi. În felul acesta,
relaţiile se consolidează şi se îmbunătăţesc. Structura ei este următoarea: investigarea
nevoilor părţilor implicate, diagnosticarea punctelor de complementaritate a diferenţelor,
identificarea modalităţilor de rezolvare, cooperarea. Esenţial pentru această abordare este
faptul că, în cazul în care nu se poate realiza complementaritatea totală a nevoilor, se vor
căuta soluţii de tipul victorie – victorie.
 Helena Cornelius propune următoarele îndrumări pentru
folosirea acestei metode:
1. Formulaţi nevoile fiecăruia

2. Încercaţi să ieşiţi în întâmpinarea nevoilor fiecăruia

3. Sprijiniţi valorile celorlalţi cât şi pe cele ale dumneavoastră

4. Încercaţi să fiţi obiectiv şi să disociaţi problema de persoane

5. Concentraţi-vă pe corectitudine, nu pe forţă

6. Căutaţi soluţii creative şi ingenioase

7. Fiţi dur cu problema, dar blând cu oamenii

În context intercultural neînţelegerile pot provoca deseori disensiuni. De aceea se

foloseşte tehnica numită : asigurarea feedback-ului. A verifica o decodare pentru acurateţe se
numeşte feedback şi folosirea lui îmbunătăţeşte calitatea comunicării. Fără el este uşor să
devii un ascultător pasiv niciodată neştiind sigur dacă ai înţeles mesajul vorbitorului sau nu,
dar prin verificarea înţelegerii ideilor lui, interlocutorii vor deveni mai implicaţi.

Ce beneficii dobândesc studenții internaționali?

* Adaptabilitate

* Cunoaștere de sine

* Extinderea propriilor posibilități de acțiune

* Noi metode de învățare și adaptare

* Formează legături și conexiune

* Experimentează o altă cultură

* Dezvoltă empatie
 Educația interculturală promovează și dezvoltă o mai mare comunicare între oameni
din diferite culturi, o mai bună înțelegere a culturilor în societățile moderne și o atitudine mai
flexibilă la adresa contextului diversității culturale în societate. După Koester, comunicarea
interculturală aduce faţă în faţă două aspecte, pe de o parte păstrarea şi conservarea anumitor
elemente şi pe de altă parte adaptarea, ceea ce implică dezvoltarea anumitor competenţe
culturale şi interculturale.