PARADIGMA

INTERCULTURALĂ ÎN
EDUCAŢIE
 Pluralismul cultural a fost avansat în perimetrele
occidentale şi constituie un suport acţional în multe
state democratice din lume.

O societate este pluriculturală - când un număr de

grupuri culturale diferite împart acelaşi cadru social şi
politic.

Prin contrast, o societate uniculturală este definită

de relaţia „o cultură - o persoană sau un grup”.
Berry (2002) a distins două perspective contrastante
ale societăţilor pluriculturale:

- relaţia majoritate – minoritate (singur grup dominant,

majoritar în societate la marginile căruia există variate

grupuri minoritare)

- perspectivă multiculturală
• Grupul etnic de referinţă furnizează individului un sens al
identităţii sale şi suportul psihologic necesar, ambele
determinări având o importanţă deosebită într-o societate
puternic dezvoltată şi controlată în principal de către un grup
etnic dominant.

• Pluralismul cultural vine cu ipoteza că minorităţile etnice au un

stil unic de învăţare şi că programa analitică din şcoli şi
curriculum-ul educaţional ar trebui revizuite pentru a veni în
întâmpinarea stilului cognitiv şi profilului spiritual al
elevilor ce fac parte din diferite grupuri etnice.
 INTERCULTURAL VS. MULTICULTURAL

• Termenul de “intercultural” este utilizat atât datorită sensului

bogat al prefixului “inter”, cât și sensului (antropologic) al
cuvântului “cultură”.

• Cultura - un întreg complex de cunoștințe, credințe, arte,

aspecte morale, legi, obiceiuri și alte capacități și ritualuri
dobândite de individ ca membru al societății (Tylor,1871).
• Unii autori preferă termenul de educație interculturală celui de
educație multiculturală în textele lor.
Este lesne de înțeles, deoarece: termenul „INTERCULTURAL”
surprinde clar conotaţiile interacțiunilor care au loc între oameni din
diferite culturi, în același mod în care

termenul „INTERPERSONAL” surprinde esența întâlnirilor care au loc

între indivizi;

termenul „INTERNAȚIONAL” surprinde esența evenimentelor care au

loc în contextul prezenței mai multor țări.
• Intercultural - interacțiune, schimb, reciprocitate,
interdependență, solidaritate.
• Intercultural - recunoașterea valorilor, a modurilor de viață, a
reprezentărilor simbolice la care se
raportează ființele umane, individul sau grupurile
în relațiile cu semenii și în înțelegerea lumii;
• Intercultural - recunoașterea interacțiunilor care intervin la un
moment dat între multiplele aspecte ale
aceleiași culturi și între culturi diferite în timp
și în spațiu (Rey,1984).
• Interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a
lupta împotriva intoleranţei şi xenofobiei.
• În schimb, termenul „multicultural” poate fi văzut, pur și simplu, ca
referindu-se la prezența persoanelor din diferite grupuri culturale
(Grant & Portera, 2011).

• Acești oameni nu interacționează neapărat! Ei formează mai degrabă

un agregat sau o categorie, decât un grup.

• O „școală multiculturală” sau o „universitate multiculturală”, în

acest sens special al cuvântului, ar fi un cadru educațional în care
elevii sau studenții care o frecventează provin din medii culturale
diferite. Prin urmare, termenul folosit este de natură pur descriptivă.
• Definirea termenului "multicultural" fără a ne referi la inter-
operativitatea dintre culturi ar putea fi considerată eronată. Acest
lucru se datorează faptului că termenul ar fi lipsit de atribuțiile sale
esențialmente pluraliste.

• Multiculturalismul se referă la faptul de a trăi într-o societate sau

în societăți diverse din punct de vedere etnic sau cultural.

• Definițiile statice ale termenului "multicultural" s-ar baza pe faptul

că oamenii locuiesc în locuri diferite care trebuie „prezervate".
• În schimb, dacă "multicultural" este privit din perspectiva relațiilor
evolutive ale oamenilor, în contextul unei schimbări sociale în curs
de desfășurare, atunci cuvântul ar căpăta un cu totul alt sens.

• În acest din urmă sens, multiculturalismul este activ; este mai

degrabă ceva creat de oameni pe măsură ce locuiesc în diferite locuri,
decât ceva care a fost transmis și la care, în consecință, oamenii
trebuie să adere în mod pasiv, fără să opună rezistență și fără să pună
întrebări.
 Cui se adresează educația interculturală

• Desen (1999) - educația interculturală îi vizează pe toți actorii

educaționali, autohtoni sau imigranți și caută să-i
sensibilizeze la respectarea diversității, toleranță, solidaritate.

Ce NU este educația interculturală

• Nu este vorba de o educație compensatorie pentru străini,

vizând aplanarea problemelor copiilor de imigranți.

• În raport cu educația compensatorie, psihologia interculturală

are o poziție foarte clară: refuzul “modelului deficienței”, în
favoarea “modelului diferenței”.
• Educaţia interculturală nu este o nouă disciplină şcolară, o
extindere a programei prin “predarea culturilor” şi nici o
folclorizare, o formă de manifestare a exotismului în
cunoaştere.

• Educaţia interculturală nu se confundă cu facilitarea sau

încurajarea iniţierii în limba şi cultura de origine pentru elevii
imigranţi.

• Este lucru cunoscut că învăţarea unei a doua limbi se face mai

eficient dacă prima este bine însuşită, că integrarea culturală
este mai facilă pentru cei care au o identitate puternică.
 Obiective ale educaţiei interculturale

• Păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei

şcolare. Şcoala, ca instanţă de transmitere a valorilor se va
centra pe pluralitatea culturilor pe care mediul multicultural îl
presupune. Trebuie evitat să se instituie primatul unei culturi
asupra alteia.
• Prezervarea unităţii şcolii. Specificitatea şcolii interculturale,
privitor la atitudinilor asimilaţioniste sau multiculturaliste,
constă în aceea că ea refuză în a se lăsa închisă în false
alternative, promulgând interacţiunile culturale.
Aceste obiective se pot concretiza în următoarele conduite:

1. Deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit. Această

deschidere este dificilă, pentru că ne obligă să ne interogăm
încrederea în noi, propria noastră viziune despre lume.
2. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin. Avem
obiceiul de a aranja ceea ce este străin după grile de lectură ce
ne sunt proprii, de a nu percepe pe altul decât prin modul
obişnuit de a simţi sau gândi.

3. Acceptarea celuilalt ca fiind altul. În întâlnirea cu alteritatea,

avem obiceiul de a-l interpreta pe altul ca fiind similar sau
identic, fie de a-l percepe ca pe un duşman şi a ne îndepărta de
el.
4. Aptitudinea favorabilă de a experimenta. În linie generală,
noi pretindem reţete, reguli bine fixate. Doar aşa ne simţim în
siguranţă. Este posibil să ne apropiem de altul având curajul
de a experimenta, explorând moduri existenţiale diferite.

5. Alungarea fricii faţă de altul. Sentimentul de xenofobie face

parte din zestrea cea mai veche pe care istoria ne-a
transmis-o. Această frică trebuie să dispară pentru a-l primi pe
celălalt.
6. Capacitatea de a pune în chestiune propriile norme. Privirea
spre altul este determinată de sistemul referenţial socio-cultural
care ne fasonează comportamentul. Cu cât ne dovedim a fi mai
incapabili să ne recunoaştem relativitatea propriului sistem de
referinţă, cu atât rămânem orbi sau insensibili faţă de ceilalţi.
7. Capacitatea de a recunoaşte şi a relativiza propriile repere
etno şi socio-centriste. Asta nu înseamnă să ne renegăm
propriile tradiții, ci să nu le transformi în ceva absolut.
8. Performanţa de a cuceri identităţi mai largi, de a dezvolta o
loialitate de tip nou. Nu trebuie renunţat la identitatea noastră (de
român, ungur etc.), dar trebuie să accedem la alte tipuri de identităţi mai
înglobante, precum cea de european, cetăţean al lumii etc.