MASAJUL CLASIC ŞI REFLEX IV

Masajul transversal profund

Masajul transversal profund, codificat de J. Cyriax, este o manevră de masaj efectuată punctual, predominant în
manifestările dureroase post-traumatice ale aparatului musculo-tendinos şi capsulo-ligamentar. Se obţine prin această
tehnică un efect antalgic şi o rearmonizare funcţională prin corectarea aferenţelor proprioceptive care determină mesajul
nociceptiv. Cyriax explică efectul sedativ prin creşterea eliminării de substanţă P (pain substance) datorită hiperemiei locale
induse de tehnica de masaj. De asemenea, acest tip de masaj are rolul de a rupe aderenţele profunde musculare, de aceea el
trebuie să fie efectuat foarte activ.
Principalele indicaţii
- patologie capsulo-ligamentară – entorse, sechele după entorse, sechele după capsulită la distanţă;
- patologie tendinoasă – tendinite de surmenaj sau posttraumatice, tenosinovite, tendinoze;
- patologie musculară – sechele posttraumatice musculare.
Contraindicaţii: artrite septice, posttraumatice, autoimune (lupus eritematos, spondilită, psoriazis, artropatie
gutoasă); calcificări periarticulare; calcificări musculare; bursite.
Tehnica – degetul maseurului şi pielea pacientului trebuie să realizeze o unitate, maseurul acţ ionând pe tegument fără a
produce frecare. Se poate efectua astfel: cu pulpa indexului întărită de sprijin cu mediusul pe faţa dorsală a falangei a treia a
indexului, cu pulpa mediusului întărit ă de index, cu pulpa degetului doi şi trei sau doi, trei şi patru, cu faţa dorsală a
falangei a doua a indexului, cu fa ţa dorsală a articulaţiei interfalangiene proximale a indexului. Musculatura pacientului
trebuie să fie în relaxare, în timp ce tendoanele şi ligamentele sunt puse în tensiune la masajul transversal.
Sensul – fricţ ia trebuie să fie perpendiculară pe fibrele tratate (o fricţie longitudinală nu deplasează decât sângele şi
limfa), de aceea maseurul trebuie să cunoască foarte bine orientarea fibrelor musculare şi tendinoase pe regiunea de tratat.
Presiunea – se adaptează în funcţ ie de structura afectată, toleranţa pacientului (în timpul şedinţ ei durerea creş te în primele 2-3
minute şi dispare progresiv – o durere care se intensifică în cursul manevrei este un indicator de întrerupere a masajului)
Durata – 1-3 minute precedat de un efleuraj de 15 minute pe leziuni recente, 10-15 minute pe leziunile vechi; se aplică de
2-3 ori pe zi iar numărul şedinţelor se adaptează în funcţie de reacţiile pacientului.

Exemplificare în diferite patologii

ÄLeziuni ligamentare recente – efleuraj 10-20 minute – masaj transversal profund 1-3 minute – aplicaţii de gheaţă,
ulterior din a doua săptămână se elimină efleurajul şi crioterapia efectuând doar masajul transvers profund dublat de
fizioterapie, mobilizare articulară.
ÄLeziuni ligamentare vechi – asemănător, se începe din stadiul doi.
ÄLeziuni musculare – masajul trasversal profund după un repaus muscular de 2-3 săptămâni (tehnica poate fi perturbată
de organizarea aderenţelor care îngreunează alunecarea fibrelor musculatre între ele).
Masajul pentru afecţiunile veno-limfatice

Drenajul limfatic este o formă deosebită de masaj, diferită total de celelalte domenii ale masajului. Reprezintă un complex
de manevre care asigură acumularea controlată în rezervoarele acceptoare şi apoi deversarea orientată a fluxului limfatic,
din zonele încărcate, de obicei periferice ale organismului, spre reţeaua venoasă majoră, şi apoi spre centru.

Anatomia limfaticelor

1. Membrul superior – limfaticele se împart în :

- reţeaua colectoarelor superficiale plasate în derm şi ţesutul celular subcutanat de deasupra aponevrozelor; drenajul se va
realiza în principal pe faţa antero-internă a antebraţului şi braţului, trecând prin ganglionii supra-epitrohleeni, iar colectorii
se reunesc în final în regiunea axilară.
- reţeaua colectoarelor profunde - 2 radiale care însoţesc artera radială şi 2 cubitale care urcă de-a lungul vaselor cubitale.

Ganglionii limfatici ai membrului superior

- superficiali – supra-epitrohleeni (2-3 cm deasupra epitrohleei);
- ganglionii stratului delto-pectoral.
- profunzi – de-a lungul arterei radiale, cubitale, interosoase şi humerale
- ganglionii axilari – grupul humeral, toracic, scapular, central, sub-clavicular.
Toate colectoarele limfatice ale membrului superior ajung la grupul humeral iar vasele eferente se varsă în grupul central şi
sub-clavicular. În ganglionii axilari se drenează o mare parte a limfaticelor sânului, peretelui toracic abdominal
supraombilical, peretelui toracic posterior şi ai părţii postero-laterale de la baza gâtului.

( vezi imagine 1)
Imagine 1
2. Membrul inferior – cuprinde:
- colectoare superficiale satelite ale safenei interne mergând spre colectoarele inghinale;
- colectoarele superficiale ale safenei externe mergând spre ganglionii limfatici poplitei;
- colectoarele regiunii fesiere;
- colectoarele profunde principale care urmează vasele principale ale membrului şi căile accesorii.

Ganglionii limfatici ai membrului inferior

nodulii inghinali superficiali - grupul orizontal (noduli superolaterali; noduli superomediali)

-grupul vertical (noduli inferiori ).

(vezi imagine 2)
Imagine 2
Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care înconjoară celulele, menţinând în acelaşi timp echilibrul
hidric al spaţiilor interstiţiale şi evacuarea deşeurilor provenind din metabolismul celular. La evacuarea acestor lichide
participă două procese: primul proces îl reprezintă captarea acestor lichide de către reţeaua de capilare limfatice iar al doilea
proces constă în transportul limfei prin pre-colectoare şi colectoare. Cele două procese pot fi facilitate prin tehnici apropiate
drenajului manual.

Tehnica masajului de drenaj limfatic manual (D.L.M.)

Manevrele specifice de drenaj:

Cercurile cu degete fara police – miscari circulante concentrice, succesive, de presiune si depresiune urmarind
sensul drenajului limfatic. Mana se deplaseaza fara a realiza frecare.
Cercurile cu police –piolicele participa la masaj,mobilitatea lui permitand cuprinderea reliefurilor pentru a le apasa..
Miscarea combinata – reprezinta asocierea cercurilor cu degetele, cu cercurile policelui; trebuie evitata ciupirea
pileii intre police si celelalte degete, manevra semnand cu petrisajul.
Presiunile in bratara – se aplica daca zona de tratat poate fi inconjurata de una sau cele doua maini. Presiunea in
bratara se aplica din aproape in aproape, de la proximal catre distal, in timp ce presiunea propriu-zisa se face in sens
invers de la distal catre proximal, in sensul facilitarii resorbtiei la nivelul capilarelor sau limfaticelor.
Manevrele se pot executa pe o regiune sanatoasa ,neinfiltrata , in scopul de apel pe zona infiltrata sau de evacuare alimfei,
sau pe o regiune infiltrata, scopul urmarit fiind resorbtia si captarea. Manevrele nu produc frecari sau ciupituri. Presiunea
creste sau descreste progresiv pe parcursul derularii mainilor.

Reglare sistemului limfatic se realizeaza prin 2 mecanisme fiziologice si anume "filtrare-resorbtie".

Tehnica propriu-zisa cuprinde 3 faze : Apelul, Captarea si Resorbtia.

Pacientul este asezat in decubit dorsal si nu necesita pozitie anti-decliva, deoarece circulatie limfatica nu este influientata
postural ca cea venoasa.
!!! Atentie la diagnosticul diferential cu hipordermita din boala varicoasa sau flebedemul.

A. Apelul

Se aplică mâna cu marginea radială a indexului, cu celelalte degete ridicate şi se imprimă mişcare cu presiune în sens
proximal în timp ce degetele se derulează de la index la inelar.
Manevra serveste la golirea noduilor si vaselor de continutul lor dirijind limfa catre trunchiurile jugulo-sub-claviculara unde
se alatura fluxului venos.
Apelul se efectueaza in general la distanta fata de edem. Asupra nodulilor limfatici se utilizeaza pulpa degetelor care
orienteaza presiunea nodulilor supraiacenti in sensul drenajului fiziologic. Asupra vaselor se lucreaza cu fata palmara a
mainilor care imprima o presiune identica.
Se incepe apelul din regiunea inghinala respectiv axilara, ulterior aplicam presiune cu tractiune din zonele imediat
subiacente in acelasi sens disto-proximal.

B. Captarea

1. Compresiunea( Presiunea)

Se aplică marginea cubitală a mâini cu uşoară presiune orientată în sensul drenajului fiziologic, antrenând în acelaşi timp o
mişcare circulară a pumnului.
Compresiunea se efecueaza cu o presiune de cca. 30 mm/ coloana Hg, fata de 600-700 la masajul somatic. Miscarea
mainilor in adductie-abductie se face prin miscarea intreg membrului superior al maseurului pentru ca presiunea sa nu fie
prea puternica, dar sa fie eficienta. O presiunea prea mare ar colaba vasele.
Important : manevrele trebuie executate fara durere, fara hiperemie.
 2. Impingerea cu tractiune
Urmeaza compresiunii pentru a evita colabarea colectorului dupa deschiderea lumenului sau. Aceasta impingere/intindere
orienteaza limfa in sensul circulatiei de intoarcere gratie valvulelor din precolectori si apoi colectori, catre canalul toracic.

C. Resorbtia

Relaxare si reumplere data de ritmul convenabil ( prea rapid nu ar lasa timp limfei sa inainteze spre urmatoarea valvula,
iar prea lent nu sunt stimulate unitatile contractile limfatice).
Dupa golirea ganglionilor se amorseaza resorbtia la radacina membrului. Se alterneaza apelul cu resorbtia pentru a goli
circuitul umplut diminuand astfel edemul. Se merge cate putin catre partea distala a membrului repetand de fiecare data
spre proximal. Spre sfarsit se pot face manevre de presiune continua de la distal spre proximal. Dupa 30-40 minute se
incheie sedinta printr-o noua golire a ganglionilor proximali.

Frecventa sedintelor difera de la caz la caz, dar in general se fac 2 sedinte pe saptamana. Dupa obtinerea rezultatului dorit
se poate reduce la o sedinta pe saptamana.
Important nu se contraindica in oncologie. Se poate aplica si dupa adenectomie, in scopul exploatarii unei noi cai de
derivatie.

Eficienta se masoara prin scaderea circumferintei membrelor si prin cresterea diurezei (senzatia de a urina apare chiar la
sfarsitul sedintei).
Scop si rezultate : pe langa cele de mai sus intarzie aparitia sclerozei si complicatiilor degenerative, scade incidenta
fenomenelor de limfangita si se reinstaureaza estetica locala, fiind asociata curelor de slabire.
Drenajul limfatic manual ( D.L.M.) se asociaza cu comprimarea in manson, reflexoterapie, execitii fizice, regim de
detoxifiere.
D.L.M. a schimbat profund conceptia despre tratamentul limfedemului. Daca este executat de un diletant se poate ajunge ca
edemul sa se majoreze in loc sa diminueze.
 MASAJUL PARŢIAL
MASAJUL TRUNCHIULUI
Masajul dorsal
Poziţia pacientului – decubit ventral, cu capul întors pe o parte şi mâinile de-a lungul
corpului Tehnică:
- manevre iniţiale de netezire de jos în sus, cu palmele plasate cât mai aproape de coloana vertebrală, ulterior progresând
înspre lateral, oblic simetric cu degetele răsfirate; netezire apăsată şi în formă de pieptene; urmează frământatul,
tapotamentul pe muşcii dorsali lungi, omoplaţi, periscapulari; se continuă cu fricţiune şi vibraţii; se încheie cu o procedură
de netezire
- masajul spaţiilor intercostale – neteziri uşoare însoţite de vibraţii, frământare în formă de apăsare şi geluire, fricţiuni de
obicei numai în spasme musculare, cicatrici, vibraţii combinate cu celelalte manevre.
- masajul regiunii lombo-sacrate – frământarea se face aici mai dur, sub formă de geluire; fricţiunea se face de-a lungul
crestei iliace prin mişcări laterale, verticale şi orizontale eventual combinate cu vibraţii; fricţiuni pe partea posterioară a
osului sacrat unde sunt localizeaze ligamente şi tendoane şi apar deseori noduli reumatici; batere foarte uşoară pe regiunea
lombară; se încheie cu neteziri.

Masajul peretelui toracic

Poziţia pacientului – decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe un plan uşor înclinat, cu braţ ele ridicate la ceafă.; la
nevoie se poate răsuci parţ ial trunchiul; maseurul va sta în dreapta pacientului; la bărbaţi se poate aplica toate tipurile de
masaj, la femei însă se ţine seama de regiunea mamară care este foarte sensibilă.
Tehnică;
- neteziri uşoare şi ritmice de la baza toracelui în sus mijlocul claviculei, spre umeri, pe părţile laterale în spaţiile
intercostale, ocolind regiunile mamare;
- se continuă cu frământatul la nivelul marginilor inferioare ale muşchilor pectorali; pe partea superioară a toracelui se
poate aplica şi manipulaţia de geluire;
- fricţiunea se face pe zonele musculare cu feţele palmare sau cu marginea cubitală pe suprafeţe mai întinse, cu vârful
degetelor în regiunile supra/subclaviculare;
- baterea se face numai asupra muşchiului pectoral; se încheie cu netezire.
La sfârşitul masajului se pot face exerciţ ii de respiraţie pentru dezvoltarea cutiei toracice – bolnavul inspiră
adânc ridicând mâinile lateral, apoi expiră lăsând mâinile să revină de-a lungul corpului.
Masajul peretelui abdominal
Masajul abdominal este indicat în congestii ale unor organe abdominale, în atonia gastrointestinală, în spasmele
intestinale, atrofia musculaturii abdominale şi în ptoza organelor abdominale.
Poziţia pacientului – decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi.
Tehnică – netezire iniţială din regiunea supraombilicală în sus spre marginile costale începând cu vârful degetelor
şi terminând cu rădăcina palmelor, se continuă lateral pe flancuri, apoi în zona subombilicală în jos în lungul şanţurilor
iliace aplicând rădăcina palmară şi terminând cu vârful degetelor; frământatul se execută numai în cazul în care ţesutul
celulo-adipos este semnificativ reprezentat; se continuă cu tapotament uşor cu vârful degetelor, fricţiuni cu palma întreagă;
se încheie cu netezire şi vibraţii.
 MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Poziţia pacientului – se începe din decubit ventral, continuând practic masajul dorsal, ulterior se masează
regiunea anterioară din decubit dorsal. Alţi autori recomandă a iniţia masajul din partea anterioară, iar ulterior pacientul este
aşezat pe abdomen.
Tehnică
- regiunea fesieră – neteziri iniţiale simetrice în sus, spre regiunea lombară, în jos şi lateral spre coapse şi şolduri,
folosind podul palmelor, rădăcina mâinilor sau marginile cubitale ale mâinilor; se continuă cu frământatul executat cu
pumnii, apoi batere, fricţiuni energice cu palmele sau cu pumnii; se încheie cu netezire combinată cu vibraţii.
- coapsă posterior – netezire iniţială cu palmele în cerc în jurul coapsei, ascendent de sub genunchi; frământatul, ca
procedeu de bază, se aplică în cerc sau în cută, iar baterea se execută energic (nu se aplică pe faţa internă a coapsei şi în
spaţiul popliteu); se continuă cu fricţiune, manevre ca cernutul şi rulatul; se încheie cu netezire.
- moletul (gambă posterior) – se aplică procedeele de masaj ca la regiunea posterioară a coapsei, poziţionând gamba cu
genunchiul uşor flectat şi laba piciorului sprijinită pe o pernă sau sul.
- piciorul – va fi sprijinit pe genunchii maseurului sau va rămâne liber în afara marginii patului; netezire iniţială cu podul
palmei sau cu pumnul închis pe plantă şi cu palmele deschise anterior şi lateral; fricţiunea se execută circular în jurul
maleolelor şi a calcaneului, liniar în lungul tendoanelor şi a spaţiilor interosoase; degetele vor fi prelucrate împreună sau
separat, cu neteziri, fricţiuni, tracţiuni, scuturări.
- gambele anterior – manevra de netezire va fi mai pronunţată în această regiune, executată cu podul palmei sau faţa
palmară a degetelor; fricţiunea se aplică predominant în loja antero-externă.
- genunchiul – mişcări uşoare de netezire şi fricţiune cu pulpa degetelor.
- coapsă anterior – netezire iniţială ascendent, astfel ca policele să urmeze un drum de-a lungul marginii interne a
adductorilor cuprinzând cu celelalte degete marginea externă a grupului muscular. Se continuă cu frământatul cu putere,
circular sau în cută, apoi cu orice formă de batere, rulatul şi cernutul, fricţiune cu podul palmei sau cu pumnul închis, se
încheie cu netezire.
În final se execută scuturări ale întregului membru.
Masajul piciorului plat – este un tratament deosebit de important. Se face la gambă şi la laba piciorului. Tehnică
– se face netezire la gambă, apoi se masează laba piciorului, în special pe partea mediană pe toate
tendoanele şi ligamentele acestei regiuni; după fiecare masaj se fac exerciţii de gimnastică (flexia dorsală şi plantară, rotaţii)
şi mers (bolnavul se sprijină pe partea internă a plantelor, cu călcâiele în afară şi cu degetele flectate cât se poate de mult,
apoi mers pe partea esternă a piciorului)
 MASAJUL MEMBRELOR SUPERIOARE

Poziţia pacientului – decubit dorsal cu trunchiul sprijinit pe un plan înclinat sau în poziţia
şezând. Tehnică – se efectuează masajul dinspre extremitatea distală spre cea proximală.
- mâna – neteziri pe fiecare deget pe faţa palmară, dorsală şi laterală, pe faţa dorsală şi palmară a mâinilor; urmează
frământatul prinzând şi comprimând între police şi index musculatura falangelor, musculatura regiunii tenare şi hipotenare;
în continuare se fricţionează toate articulaţiile interfalangiene şi metacarpo-falangiene; nu trebuie uitaţi muşchii interosoşi
din spaţiile intermetacarpiene, unde se fac neteziri şi frământări cu partea laterală a degetelor; se încheie cu tracţiuni şi
scuturări ale fiecărui deget, ale mâinilor.
- antebraţ – neteziri lungi ascendente cu mâinile aplicate circular pe musculatura flexorilor şi extensorilor, frământarea
în cerc sau cută combinată cu fricţiune în lungul tendoanelor sau circular, tapotament uşor, rulatul în sens ascendent şi
descendent, stoarcere în sus alunecând spre epicondili, se încheie cu neteziri
- cotul – neteziri din regiunea cubitală spre umăr, fricţiuni la nivelul epicondililor şi olecraniului eventual combinate cu
vibraţia, se încheie cu neteziri, urmate de mişcări pasive şi active.
- braţul – neteziri în regiunea posterioară (m. triceps), anterioară (m. biceps, brahial), deltoidiană, frământare în cerc sau
cută, baterea cu dunga mâinii; aici se poate aplica mângăluirea sau geluirea.
- umărul – poziţia bolnavului este şezând; masajul se realizează pe regiunea deltoidiană, pectorală şi pe muşchiul
supraspinos. Se face iniţial netezire ascendentă pe părţile anterioară, laterală, posterioară, pe muşchiul pectoral. Fricţiunea
este o manevră importantă la acest nivel – se masează capsula articulaţei gleno-humerale iar în regiunea pectorală se face
numai când sunt cicatrici postoperatorii aderente. Frământatul se realizează pe muşchiul deltoid. Tapotament se face cu faţa
palmară a degetelor; nu se face niciodată baterea pe cicatricile pectorale. Se încheie cu netezire. La sfârşit se execută
mişcări particulare pentru umăr, pasive şi active.

MASAJUL CAPULUI

Poziţia pacientului – pe un scaun scund, iar fruntea şi bărbia sprijinite pe un plan sau pe propriile mâini; maseurul
va sta în faţa pacientului (pentru masajul regiunii occipitale, laterale) sau în spatele pacientului (pentru masajul frunţii)
Tehnică – neteziri, fricţiuni, vibraţii adaptate ca intensitate şi durată regiunii masate; netezire cu faţa palmară a
degetelor răsfirate dinspre regiunea mediană a frunţii înspre lateral, înspre creştet şi ceafă, cu mişcări lente şi apăsate;
fricţiuni lente şi circulare pe toată suprafaţa; vibraţii punctiforme cu o singură mână.

MASAJUL CEFEI
Poziţia pacientului – decubit ventral cu capul uşor flectat şi cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor sau în poziţie
şezând pe un scaun.
Tehnică – netezire iniţială de la inserţiile muşchilor cervicali pe occiput spre umeri şi omoplaţi cu ambele mâini
simetric (se începe cu rădăcinile palmare continuându-se cu palmele şi vârful degetelor îndepărtate ca un evantai); pe
regiunile laterale ale gâtului se aplică marginile cubitale ale mâinilor care se vor roti progresiv spre marginile lor radiale;
fricţiunile se aplică liniar sau circular fixând capul cu o mână şi executând mişcarea cu cealaltă; frământatul se aplică pe
zonele musculare de sus în jos; baterea se face cu degetele sub occiput şi cu faţa palmară sau marginea cubitală a mâinilor
în rest; urmează vibraţiile cu vârful degetelor; se încheie cu netezire.

MASAJUL GÂTULUI
Regiunea suprahioidiană – masajul se va face superficial pornind de la linia mediană ş i urmând direcţia fibrelor
pielosului gâtului, adică oblic în sus şi în afară către marginile inferioare ale mandibulei; masajul planurilor profunde se va
face excepţional din cauza fragilităţii regiunii.
Regiunea subhioidiană – se evit ă această regiune datorită structurilor vasculonervoase (a. carotidă, v. jugulară
internă, n. vagi), laringe, tiroidă, ganglioni; lateral se masează m. sternocleidomastoidian de la mastoidă în jos spre furculiţa
sternală.

MASAJUL FACIAL – manevre de netezire, fricţiune, frământare în cută pe fiecare zonă în parte (de la unghiul extern al
ochiului înapoi şi în sus spre regiunea temporală, înapoi şi în jos spre regiunea auriculară, din mijlocul frunţii orizontal spre
regiunea temporală, de la bărbie oblic spre ureche şi unghiul extern al ochiului, orizontal de la maxilarul inferior spre
ceafă).
 MASAJUL GENERAL

- masarea ţesuturilor de la suprafaţa întregului corp, adică a tuturor segmentelor şi regiunilor anatomice într-o
anumită succesiune; există o oarecare libertate în ceea ce priveşte alegerea ordinii segmentelor masate (nerespectarea
ordinii clasice nu va fi considerată o greşeală).
- preferabil se începe masajul din poziţia decubit ventral (regiunea dorsală, lombară – fesă, coapsa şi gamba de partea
stângă – fesa, coapsa şi gamba de partea dreaptă) continuându-se în decubit dorsal (laba piciorului, gamba, genunchiul,
coapsa stângă apoi dreaptă – perete abdominal, torace) (pentru a evita schimbările dese şi discontinuitatea).
- este o procedură de durată, solicitantă pentru maseur.
- se poate renunţa, acolo unde este cazul, la unele procedee ca baterea, frământarea, vibraţiile, eliminând astfel
manevrele neesenţiale şi timpii morţi, executând un masaj general mai restrâns.
- se recomandă în scop igienico-profilactic tuturor sedentarilor, celor imobilizaţi pentru refacerea potenţialului
biologic şi a capacităţilor funcţionale diminuate.

MASAJUL ŢESUTURILOR ŞI ORGANELOR

Masajul tegumentului
- se indică mai mult manevre uşoare şi superficiale ca netezirea, fricţiunile;
- netezirea se execută după direcţia fluxului sanguin în reţeaua venoasă, capilară şi limfatică; viteza şi presiunea se
adaptează în funcţie de grosimea stratului cutanat; scopul principal constă în activarea circulaţiei superficiale şi degajarea
celei profunde;
- fricţiunea se execută cu vârful degetelor, cu palma sau rădăcina mâinii în sens circular sau liniar, mobilizând
tegumentul în raport cu ţesuturile subiacente; scopul principal este de a disloca aderenţele formate, menţinerea elasticităţii
tegumentare;
- se mai utilizează tapotamentul cu vârful degetelor şi vibraţii.

Masajul ţesutului conjunctiv

- fricţiunile sunt foarte eficiente la acest nivel;
- netezirea se execută mai puternic, frământările mai ales sub formă de cută, tapotamentul cu palmele deschise;
- efectul principal este cel mecanic propriu-zis asupra fibrozărilor, aderenţelor tisulare, dar şi de stimulare a
circulaţiei sanguine locale.

Masajul ţesutului muscular

- se aplică toate tehnicile de masaj;
- netezirea se execută în lungul fibrelor musculare, frământatul este procedeu de bază aplicat doar pe masele
musculare, nu şi pe tendoane, fascii sau formaţiuni fibroase; cernutul şi rulatul produc o relaxare semnificativă; fricţiunile
se execută pe tendoane şi inserţii musculare;
- efectul principal este de prevenire a hipotrofiilor şi atrofiilor musculare, contracturilor musculo-tendinoase.

Masajul periostal
- presiuni simple sau vibratorii puternice pe porţiuni circumscrise de periost, cu durată de 2-3 minute, repetate de
câteva ori.

Masajul aparatului vascular

- prin tehnicile de masaj expuse se urmăreşte o activare a circulaţiei de întoarcere, de la periferie spre inimă, prin
efectul atât mecanic cât şi reflex nervos şi umoral;
- rol important în combaterea stazelor şi edemelor periferice.

Masajul nervilor periferici

- tratarea unor zone dureroase de la nivelul punctelor de excitaţie de la emergenţa unor nervi sau de pe traiectul
ramificaţiilor nervoase;
- neteziri pe traiectul nervilor, fricţiuni pe zona dureroasă, presiuni uniforme, lovituri ritmice pe trunchiuri nervoase
mai mari, vibraţii;
- au ca efect reducerea treptată a sensibilităţii dureroase.
 Masajul sistemului nervos central
Se poate aplica direct prin acţiune asupra capului (cu efecte mai puţin pregnante) şi indirect fie prin influenţarea
zonelor reflexe de tip occidental, fie prin accesarea segmentelor de leziunile centrale.

Masajul conţinutului toracic (masajul influenţează funcţia cardiacă şi respiratorie prin intermediul sistemului nervos)
- precordial: - efect calmant, relaxant - alunecări lente şi uşoare cu palmele deschise şi degetele întinse pe partea
anterioară a sternului, zona costală stângă şi vârful cordului, fricţiuni în acelaşi sens, apoi se execută tapotament lent şi
uşor cu degetele îndepărtate, în final se execută vibraţii uşoare pe coaste şi stern;
- efect stimulator al contracţiilor cardiace şi creşterea tensiunii arteriale – aceleaşi manevre aplicate însă mai rapid şi
mai energic;
- aparatul respirator: manevre în ritmul mişcărilor de respiraţie – mâinile pătrund sub torace cu degetele răsfirate
spre coloana vertebrală, ridică toracele asociind uşoare trepidaţii în timpul inspirului iar în expir coboară spre marginea
inferioară a coastelor; între pauze inspir-expir se execută uşoare presiuni.

Masajul conţinutului abdominal

- masajul stomacului - netezire în regiunea epigastrică în lungul micii şi marii curburi a stomacului, fricţiuni şi
vibraţii în aceeaşi direcţie în timpul expiraţiei;
- masajul ficatului şi vezicii biliare – netezire în hipocondrul drept în sensul acelor de ceasornic, vibraţii cu vârful
degetelor căutând a se intra sub marginea inferioară a coastei sau vibraţii cu palma deasupra coastelor;
- masajul colonului – scopul principal este ameliorarea şi reglarea, prin acţiune mecanică dar şi reflexă, a funcţiei de
evacuare a tubului digestiv; cu vârful celor patru degete ale unei mâini se apasă asupra cecului, comprimând în acelaşi timp
cu degetele celorlalte mâini, partea dorsală a mâinii care acţionează diorect asupra cecului; se fac mişcări de flexie din
falange, după care se întind degetele acţionând în direcţia colonului ascendent, transvers şi descendent; fricţiune frământare
sau fricţiune combinată cu vibraţii în aceeaşi direcţie; baterea se face cu vârful degetelor sau cu partea dorsală a degetelor
flectate din prima articulaţie interfalangiană
- masajul intestinului subţire – se face în toate direcţiile având în vedere topografia regiunii – fricţiune cu vârful
degetelor, frământare periombilicală cu rădăcina mâinii, cu vârful degetelor sau cu rădăcina cubitală a mâinii, tocatul cu
vârful şi pulpa degetelor, scuturătura laterală; se încheie cu netezire circulară.
- masajul rinichilor - se aplică în caz de rinichi ptozat executând vibraţii profunde asupra polului inferior în timpul
expiraţiei cu palma şi cu vârful degetelor de jos în sus; masajul vezicii urinare se face prin alunecări lente în şanţurile iliace,
de sus în jos, apoi se efectuează presiuni vibrate în zona suprapubiană.

MASAJUL ÎN DIFERITE AFECŢIUNI

Boli de piele
Escare de decubit – se poate aplica masajul cu rol profilactic sau în jurul escarelor constituite pentru drenajul
limfatic, ameliorarea funcţiei capilarelor, evitarea unei distensii tisulare.
La formarea cicatricilor – măreşte supleţea ţesuturilor, ajută la refacerea capilarelor şi a terminaţiilor nervoase,
evită proliferarea ţesutului fibros.

Boli reumatismale
Dureri periarticulare – de cauză capsulo-ligamentară, osoasă (osteoporoză, traumatisme, neurodistrofii):
netezire, fricţiunea loco dolenti, masajul profund Cyriax.
Dureri tendinoase şi teno-periostale (regiunea cotului, umărului, genunchiului, perimaleolar, peritrohanterian,
calcaneu): masajul transversal profund, fricţia transversală profundă.
Dureri şi contracturi musculare
- Contracturi produse prin surmenaj mecanic (creşterea metaboliţilor acizi) – petrisaj profund lent, presiuni locale,
scuturări.
- Contracturi de apărare periarticular – efleuraj, vibraţii asociind aplicaţii de căldură sau gheaţă la distanţă faţă de zona
dureroasă iniţial, ulterior progresând spre zona musculară contractată.
- Atrofiile musculare după imobilizări (în absenţa leziunilor nervoase) – petrisaj profund, tehnici de întindere a fasciilor
asociate kinetoterapiei .
Masajul în cadrul contracturilor secundare afecţiunilor neurologice, sechelelor posttraumatice articulare şi periarticulare
se execută numai la indicaţia medicului specialist şi integrate unui program de recuperare bine definit.
 Dureri la nivelul coloanei vertebrale
- Cervicartroza – masajul iniţial al spatelui şi umerilor, ulterior masajul şi mobilizare blândă a segmentului cervical cu
flexii între 30-60 grade şi tracţiuni axiale, masajul pielii capului.
- Cervicalgiile posturale – corectarea poziţiilor solicitante, petrisaj cervico-scapular, presiuni cu alunecare profundă.
- Cervicalgiile din spasmofilie – manevre blânde de masaj cu deplasarea minimă a mâinilor pe tegumente, presiuni locale
cu mobilizarea lentă a tegumentului şi ţesuturilor subiacente, corectarea tipului respirator (hiperpneea emoţională poate
declanşa criza de spasmofilie).
- Dorsalgiile şi lombalgiile de tip artrozic – tehnicile de masaj clasic de tip sedativ, decontracturant, vasculotrop sau tonic
stimulent în funcţie de modificările fiziopatologice locale, la nivelul segmentelor dorsale, lombare, dar şi la joncţiunea
cervico-dorsală şi regiunea pelvină; masajul transversal profund pentru ligamentele inter şi supraspinoase.
- Deformările structurale (cifoză, scolioze) – poziţionare corectă înainte de masaj, tehnici de masaj cu efect sedativ,
decontracturant pe masele musculare contractate – petrisajul transversal profund, presiuni locale, presiuni profunde cu
alunecare sunt foarte eficiente (concavitate), excitomotor pe masele musculare hipotrofiate (convexitate).
- Lombosciatalgiile de origine discală – se lucrează cu pacientul în cifoză (cu o pernă sub abdomen pentru a evita
hiperlordoza care agreavează conflictul discal) – manevre de efleuraj şi vibraţii în regiunea lombară sau masaj la distanţă de
zona dureroasă în faza hiperalgică, masajul membrului inferior pe grupe musculare contractate (faţa posterioară a coapsei,
gambei) – presiuni statice, frământare lentă, petrisaj. Se evită manevrele brutale, care ar putea să exacerbeze
simptomatologia dureroasă.
Coxartroza – posturare iniţială înainte de masaj (decubit ventral cu o pernă sub abdomen şi creasta iliacă, decubit dorsal
cu o pernă între genunchi şi sprijinul extern al labei piciorului), tonifierea muşchilor regiunii fesiere (m. fesieri),
trohanteriene, coapsei anterior (m. cvadriceps), coloanei vertebrale, asuplizarea muşchilor coapsei posterior (m.
ischiogambieri).
Gonartroza – posturare înainte de masaj (greutăţi progresive pe genunchi), tonifierea muşchilor coapsei anterior (în
principal m. cvadriceps), gambei posterior (m. triceps sural), asuplizarea muşchilor coapsei posterior (m. ischiogambieri).
Algoneurodistrofia – masaj blând de tip netezire, vibraţie al zonei afectate (în faza hiperalgică) pentru drenajul veno-
limfatic, aplicând ulterior o faşă elastică pentru prevenirea reformării edemului, masajul reflex simpaticolitic; uneori este
greu de suportat de pacient şi de aceea masajul de apel pe zonele proximale ale membrului afectat se utilizează mai
frecvent; în stadiul de retracţii se execută masajul pe masele musculare pentru a combate atrofiile.

Tulburări vasculare
Varicele – masaj de apel la nivel abdominal, alunecare, petrisaj lent ascendent cu poziţie în decubit şi extremitatea
membrului inferior ridicată, masajul bolţii plantare, masajul sub apă; se vor evita pachetele varicoase inflamate
(tromboflebite), alunecarea apăsată profundă şi puternică.
Arterite – masajul centrifug proximo-distal şi masajul centripet disto-proximal al membrelor inferioare asociind exerciţii
respiratorii de mare amplitudine (favorizează întoarcerea venoasă şi scade rezistenţa undei sistolice la nivel arterial).
Edemele (posttraumatic, postchirurgical, postflebitic, limfatic) – frământare locală, alunecare profundă efectuate în sens
centripet; se asociază posturarea, mobilizările.
Hematoame mici – tehnici de masaj de tip drenaj venos sau limfatic.

Afecţiuni respiratorii
Afecţiuni respiratorii – percuţiile şi vibraţiile în faza expiratorie uşurează decolarea mucozităţilor şi drenajul
bronşic; după intervenţiile chirurgicale accentul se pune pe mobilizarea planurilor profunde; masajul peretelui toracic este
utilizat în celulalgie, suferinţe nervoase intercostale sau hiperestezie cutanată care uneori duc la blocarea dureroasă a
coastelor subiacente.

Afecţiunile aparatului digestiv

Afecţiunile aparatului digestiv – se pot lua în discuţie 2 tipuri de tulburări funcţionale – hipertonie/hipotonie.
În caz de aplicare a masajului în hipostenie gastrică sau constipa ţii atone se va începe cu mişcări foarte uşoare
pentru a nu determina reacţii de apărare şi se va continua cu mişcări cu efect stimulant.
În stările de hipertonie (cum ar fi constipaţii smasmodice, hiperchinezie gastrică) se vor folosi tehnici de calmare
– manevre de presiune alunecată profundă efectuată în sens antiperistaltic. Masajul ficatului se va asocia în mod obligatoriu
pentru a creşte secreţia biliară necesară tratamentului constipaţiei.
 Afecţiuni ale sistemului nervos
Paralizii flasce recente – masajul are ca scop menţinerea troficităţii şi elasticităţii până la regenerarea nervului. În
paraliziile flasce vechi – va combate retracţiile şi tulburările circulatorii.
Paraliziile spastice – se va recurge la manevre profunde şi lente pentru obţinerea unei detente de moment care să permită
mobilizarea pasivă a articulaţiilor corespunzătoare.
Dacă dozarea masajului este uşor de făcut în suferinţele neurologice dureroase, în cele cu deficit senzitiv trebuie să fim
foarte atenţi să nu traumatizăm bolnavul, să prevenim tulburările trofice.
Leziunile de nervi periferici – similar, masajul are scopul de menţinere a troficităţii şi elasticităţii.

Boli psihice
Boli psihice – masajul în psihiatrie are în primul rând rolul de a ajuta bolnavul să-şi restructureze imaginea
configuraţiei sale corporale, să reintre în contact cu mediul exterior şi să-şi reorganizeze orientarea sa în timp şi spaţiu.

Boli ale ţesutului celular subcutanat

Celulita – afecţiune complexă a organismului în ansamblu provocată de disfuncţii hormonale şi modificări ale
metabolismului glucidic, lipidelor, a apei în organism. Ţesutul conjunctiv suferă o transformare cu formarea unor straturi
zgrunţ uroase de ţesut adipos, denumite sugestiv „coaj ă de portocală”. Statistic, peste 90 % din cazurile de celulită apar la
femei, după vârsta de 40 de ani. Locurile predilecte de apariţie a celulitei sunt regiunea şoldului, feselor, coapselor. Celulita
nu este sinonimă cu obezitatea, dar este condiţionată de către aceasta şi apare pe fond de sedentarism, afectarea circulaţiei
sanguine şi dereglări hormonale.

Cauzele apariţiei celulitei:

Ø afectarea circulaţiei sanguine în zonă – ţesutul adipos irigat inadecvat nu îşi mai îndeplineşte rolul de furnizor
energetic, iar toxinele se acumulează în aceste straturi;
Ø retenţia de apă în ţesuturile adipoase (la origine fiind excesul de estrogeni, cu rol major în metabolizarea apei),
ceea ce duce la mărirea volumului celulelor adipoase;
Ø prezenţa masivă de toxine în lichidele reţinute subcutanat – acestea acţionează asupra fibrelor de colagen şi
elastină, pe care le distrug;
Ø dislipidemiile (afectarea metabolismului lipidelor, trigliceridelor, acidului uric);
Ø dezechilibrul hormonal prin exces de estrogeni şi foliculină;
Ø sedentarismul;
Ø consumul insuficient de lichide, tulburări hepatice / renale / respiratorii;
Ø ortostatismul prelungit sau poziţia şezândă pe scaun;
Ø stresul emoţional, viaţă sexuală insuficientă, obiceiuri alimentare, predispoziţie genetică, obezitatea.

Clasificarea celulitei
· Celulită dură – pachet celulitic ferm, fixat sub piele şi aderent la aceasta; piele uscată şi aspră, uneori cu leziuni
externe;
· Celulita moale – reversul celulitei dure;
· Celulita edematoasă – pachete celulitice de consistenţă gelatinoasă, produse prin acumulări excesive de lichide în
ţesuturi;
· Celulita mixtă – combinaţie între tipurile precedente.

Localizări frecvente ale celulitei:

· Celulita cervicală – frecventă după vârsta de 45 ani, la persoane cu artroză cervicală, atât femei, cât şi bărbaţi;
· Celulita pe braţe şi coapse – frecventă la femei, favorizată de celulita cervicală sau purtatul vestimentaţiei strânse
pe corp;
· Celulita şoldurilor, genunchilor şi gleznelor – frecventă la femeile cu bazinul lat şi deplasat posterior; apariţia
regională influenţându-se reciproc (în vecinătate) prin perturbarea circulaţiei sanguine;
· Celulita spatelui şi a abdomenului – frecvent cauzată şi susţinută de tulburări digestive;
· Celulita taliei („colacul de salvare”) – singura formă de celulită specifică bărbaţilor (deşi se poate întâlni şi la
femei), având la origine excesul alimentar, abuzul de alcool şi sedentarismul;
· Celulita generalizată – este o formă gravă, care necesită tratamente complexe şi îndelungate.
 Tratament – presupune în primul rând exerciţii fizice şi masaj, procedee simple care întreţin viaţa normală tisulară.
Exerciţiul fizic creşte catabolismul, favorizează oxigenarea ţesuturilor, echilibrarea acido-bazică, ionică, lipidică.
Atingerea efectelor optime nu sunt apanajul exerciţiilor complicate fiind suficiente exerciţiile simple cum ar fi mişcări
combinate de picioare, mâini, trunchi efectuate regulat pe o perioadă lungă de timp.
Masajul contribuie la dispariţia lichidelor acumulate în ţesut şi la diminuarea sensibilităţii dureroase cauzate prin
infiltratul celulalgic. Maseurii ignoranţi apelează adesea la manevre puternice de masaj, ca petrisajul şi batere. Departe de a
fi util, acesta distruge traveele conjunctive deja fragilizate, creând spaţii vaste cu tendinţă la confluare în care se acumulează
lichide interstiţiale. Rezult ă leziuni similare contuziilor, cu echimoze atestând rupturile vaselor mici din hipoderm şi
cauzează, în al treilea rând, dureri suplimentare.
Tehnica de masaj – întotdeauna se începe cu efleuraj care duce la relaxarea planurilor superficiale şi permite astfel
execuţia ulterioară a presiunilor, acestea din urmă încep prin contacte lejere cu întreaga palmă, apoi se localizează devenind
digitale şi întotdeauna orientate în sens centripet. Presiunile digitale se execută cu pulpa degetelor, fără forţă, având în final
caracter de ciupituri blânde şi lente. Abia după aceste tehnici de masaj şi după mai multe şedinţe se trece la petrisaj. Nu se
face percuţie pe placarde celulitice (sunt dureroase, spasmogene şi inutile). Se termină întotdeauna prin vibraţii, manevră
sedativă. Masajul se încheie cu mobilizări active, fără opoziţie la început, apoi cu opoziţie care au ca scop activarea
circulaţiei. Durata unei şedinţ e de masaj nu depăşeşte 15 – 20 minute la început. Se poate repeta la interval de 45 minute. O
cură durează întotdeauna mai multe săptămâni, serii de 15 – 20 şedinţe separate prin perioade de întrerupere completă de 10
– 12 zile.
Încă din 1939 F. Heckel indica următoarea suită de manevre de masaj pentru o ş edinţă anticelulitică: 1) efleuraj, 2)
fricţiuni, 3) petrisaj mic ş i frământare, 4) petrisaj mare prin rulare, 5) vibraţii locale şi generale. Autorul francez avertiza
asupra „obscurantismului incurabil” de care dau dovadă cei care aplică manevre brutale şi energice placardelor celulitice,
indicând în mod expres că masajul trebuie să fie în mod particular superficial, blând, lejer şi agreabil.
Dincolo de consideraţiile teoretice opiniile autorilor converg către adaptarea tehnicilor de masaj la specificul cazului:
localizare, constituţie, întindere etc. Manevrele blânde pot alterna cu cele mai puternice acolo unde celulita este profundă cu
aderenţe multiple.
În tratamentul celulitei masajul nu reprezintă decât o manevră adjuvantă; deşi importantă, nu poate predinde
rezolvarea complet ă a celulitei. Prin masaj se obţine rar pierderea în greutate, în schimb se obţine diminuarea unor
perimetre cu câţiva centimetri şi întotdeauna o stare de bine.

BIBLIOGRAFIE

1. A. Rădulescu, Elena Teodorescu. Fizioterapie, masaj terapeutic, Bucureşti, Editura medicală 2002.
2. Adriana Sarah Nica. Elemente de masaj în Compendiu de Medicină Fizică şi Recuperare, Bucureşti, Editura
Universitară “Carol Davila” 1998 : 91 – 117.
3. N. Teleche. Tratamentul balnear al bolilor reumatice în Tratat de Medicină Internă Reumatologie Volumul II sub
redacţia Radu Păun, Bucureşti, Editura Medicală 1999 :1827 – 1834.
4. S. Carasevici. Note de curs.
5. Anne Charlish. Răspunsuri alternative la artrită şi reumatism. Editura Aquila 1993.
6. L. Popovici, B. Aşgian. Semiologia şi examenul sensibilităţii în Bazele Semiologice ale Practicii Neurologice şi
Neurochirurgicale, Bucureşti, Editura Medicală 1991 : 144 – 160.
7. A. Conu. Anatomia şi histologia pielii, Fiziologia pielii în Dermatovenerologie, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică 1976 : 12 – 38.
8. M. Boigey. Manuel de massage. Masson. Paris 1977