CURS 4

4. PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ

4.1.1. Cernutul
4.1.2. Rulatul
4.1.3. Presiunile
4.1.4. Tracţiunile şi tensiunile
4.1.5. Scuturările
4.2. ALTE MANEVRE DE MASAJ
4.2.1. Hidromasajul
4.2.2. Hidroterapia
4.2.3. Duş-masajul
4.2.4. Duşul subacval
4.2.5. Duşul cu aer cald
4.2.6. Băile cu bule gazoase
4.2.7. Masajul local cu gheaţă
4.2.8. Sauna
Introducere
Manevrele secundare (auxiliare sau ajutătoare) de
masaj sunt folosite în scopul completării efectelor
procedeelor principale (fiind folosite printre ele).

- derivă din procedeele principale, altele au o tehnică

de execuţie proprie.

Cele mai cunoscute şi mai des folosite sunt:

 cernutul;
 rulatul;
 presiunile;
 tracţiunile şi tensiunile;
 scuturările.
Obiectivele cursului
 - cunoaşterea procedeelor secundare şi
alte manevre de masaj -din punct de
vedere teoretic, descrierea manevrelor;

 - cunoaşterea efectelor celor mai

importante ale masajului;

 - cunoaşterea contraindicaţiilor
masajului.
 4.1.1. Cernutul
Procedeul este folosit frecvent la
sportivi.

 Se aplică pe segmentele membrelor

superioare şi inferioare, după aplicarea
manevrelor puternice (frământat,
tapotament), alternând astfel solicitarea cu
relaxarea musculaturii.

 Alături de netezire şi fricţiune, combinat cu

acestea, cernutul face parte din masajul
liniştitor, relaxant.
 Execuţia constă în prinderea masei
musculare între feţele palmare ale mâinilor, cu
degetele uşor flectate şi deplasarea acestora
dintr-o parte în alta, prin presiuni alternative
ale mâinilor, mişcare asemănătoare cernutului
cu o sită.

 Ritmul de execuţie poate fi mediu sau mai

viu, mâinile deplasându-se din aproape în
aproape de-a lungul segmentului respectiv.
 4.1.2. Rulatul
 Se execută în principal pe membre, mâinile maseurului
prinzând segmentul respectiv între feţele palmare, cu
degetele întinse şi se deplasează ritmic, alternativ, de jos
în sus, pe cele două planuri paralele.
 Rularea muşchilor se execută între cele două planuri
dure reprezentate de mâinile maseurului şi segmentul
osos profund.

 Efectul procedeului (mai stimulent decât cernutul) se

bazează pe o bună relaxare musculară şi nervoasă din
partea subiectului, relaxare ce este îmbunătăţită prin
această manevră.
 Alte efecte ale rulatului sunt de creştere a supleţei
ţesuturilor şi decontracturare musculară.
Fig. 7. Principiul de acţiune al rulatului
(G. Mollon şi P. Dotte)
 În activitatea sportivă rulatul este frecvent folosit
după eforturi intense, sub formă de automasaj în
pauzele din cadrul competiţiei sau antrenamentului,
cât şi după acestea, aplicarea făcându-se peste
echipament.
 În cadrul complexului de refacere a organismului
după efort, după competiţii, aceste manevre sunt
incluse în şedinţa de masaj.

 În terapie este folosit pentru recuperarea după

accidente, după leziuni musculo-articulare.
 4.1.3. Presiunile
Presiunile (existente în masajul empiric şi în
masajul modern) completează în special
efectele procedeelor de fricţiune şi
frământat.

 Pot fi aplicate ca procedee independente,

denumite în acest caz presiuni simple sau
asociate cu mişcări respiratorii şi cu vibraţii,
denumite presiuni vibrate.
 Aplicate ca procedee independete, presiunile îşi
modifică tehnica după întinderea şi sensibilitatea regiunii
respective. Aplicarea este caracteristică zonei spatelui.

 Mâinile maseurului au o priză cu palmele deschise,

aplicate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi
execută apăsări (una sau mai multe) în acelaşi loc,
sau mutându-se din aproape în aproape, fără a
exagera apăsarea.
Acestea pot executa presiuni statice prin aşezarea lor în
direcţie longitudinală, sau prin rulare de la ”rădăcina
mâinii” spre vârful degetelor (mişcare aemănătoare cu cea
a tamponului pentru cerneală).

O altă formă de executare este cu mâinile aşezate

transversal pe suprafaţa de masat, prin rularea uneia de la
cubital la radial, cealaltă preluând mişcarea de la radial la
cubital, mişcare ce se repetă în acelaşi fel pe toată zona.

Când vrem să mărim forţa de apăsare, se aşează mână

peste mână şi se lasă greutatea corpului prin înclinare
înainte, prin intermediul mâinilor, pe segmentul pe care se
acţionează.
 Mnevre de presiune, mai puternice, se aplică
numai tinerilor sănătoşi şi robuşti.

 Presiunile pot fi aplicate la nivelul spatelui,

asociate cu mişcări respiratorii astfel: se aşează mâinile
cu degetele răsfirate, pe direcţia spaţiilor intercostale,
transversal, cu baza în apropierea coloanei vertebrale,
pe cele două hemitorace.

 Subiectul execută un inspir forţat, eventual ajutat de

maseur prin ridicarea pasivă a părţilor laterale ale
toracelui, iar în momentul de final al expirului, maseurul
execută câteva presiuni scurte, (2-3) în scopul creşterii
volumului de aer expirat.

 Manevra necesită o colaborare între acţiunile subiectului şi

ale maseurului, trebuie executată în ritmul funcţiei
respiratorii.
 Accelerarea ritmului respirator
(nerespectarea acestei condiţii) poate
produce hiperventilaţie pulmonară urmată
de alcaloză metabolică şi hipotensiune
arterială.

 NU se aplică copiilor şi bătrânilor la care

se pot provoca leziuni (la bătrâni se pot
produce fisuri sau fracturi datorită
osteoporozei).
 La nivelul membrelor superioare şi
inferioare presiunile se pot aplica asemănător
ca şi pe spate (unele) sau cu mâinile “în
brăţară“ la un anumit nivel, se execută
presiuni repetate, din aproape în aproape, de
la extremitatea distală către cea proximală,
manevră denumită “în garou”.
 Presiunile au efect de relaxare când sunt asociate
cu vibraţiile (presiuni vibrate).

 Pot fi aplicate pe suprafeţe mari ale corpului, cu palma

deschisă sau pe porţiuni mai mici, chiar localizate pe
un punct, manevră denumită în acest caz
"presopunctură", procedeu folosit cu foarte mult
timp în urmă.
 Procedeul mai este denumit impropiu şi “acupunctură fără
ace”, frecvent folosit în situaţii diverse, cu avantajul că poate fi
aplicat oriunde şi de către oricine. Aplicarea acestor presiuni
localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate, practicate
ocazional, sau poate constitui un tratament de lungă durată.

 Se execută pe anumite puncte sau zone bine determinate

având repere anatomice precise, acţiunea interesând un nerv
(rădăcina sau un punct situat pe traiectul său), pe inserţia
unui tendon sau muşchi, periarticular sau pe traseul unei
vene.

 Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mică, de

asemenea durata poate fi diferită, cât şi sensul de aplicare al
mişcărilor circulare (concentric sau excentric) în funcţie de
scopul urmărit.
 În urma aplicării presiunii senzaţia nedorită dispare treptat, după
câteva minute.

 Local se instalează o uşoară ischemie trecătoare (datorită

scăderii afluxului sanguin în zona masată), după care apare
hiperemia locală, o scădere evidentă a sensibilităţii (uneori
până la anestezie).

 Tonusul muscular scade obţinându-se relaxarea musculară.

Acest tip de presiune profundă, localizată, stă la baza
tehnicii masajului reflex, realizat în principal la nivelul
ţesutului conjunctiv, descris de Head, de Hensen şi Schilak,
care are ca principiu masarea zonelor de inervaţie
metamerică (dermatoamele), sau punctele şi meridianele din
acupunctura tradiţională chineză.
 Aceste manevre în terapie au la bază masajul
executat pe zonele amintite, efectele acestuia
transmiţându-se pe cale reflexă la organele şi
ţesuturile din profunzime, inervate de acelaşi nerv
rahidian.

 În activitatea sportivă se poate folosi în cazul

afecţiunilor ţesuturilor perimusculare şi periarticulare
de tipul enteziopatiilor, tendinitelor, fasciculitelor.

 Efectele pozitive sunt obţinute prin întreruperea

arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau
miotoamelor în sens viscero-musculo-cutanat.
 4.1.4. Tracţiunile şi tensiunile
- sunt procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse
în tehnica masajului, se aplică în special asupra
articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare, în cadrul
şedinţelor de masaj segmentar.

 Tracţiunile se aplică în mod deosebit la articulaţiile

degetelor, de asemenea şi celorlalte articulaţii ale corpului.

 Priza se aplică în funcţie de segmentul respectiv, astfel:

 priza mică - cu două-trei degete pentru tracţiunile aplicate
articulaţiilor degetelor;
 cu mâna – cuprinzând extremitatea distală a segmentului,
se realizează tracţiunea, cealaltă mână se aplică deasupra
articulaţiei respective.
 Tracţiunile la nivelul coloanei vertebrale
cervicale se realizează prin poziţionarea capului
în axul gâtului, mâinile se aplică pe tâmple sau
pe frunte şi ceafă, apoi se trage în sus.

 La nivelul trunchiului priza pentru tracţiuni

este de apucare peste braţe, subiectul fiind în
poziţie şezând sau stând. Se execută tragerea în
sus, tracţiunea subiectului în sens vertical,
manevră ce necesită din partea maseurului
calităţi fizice deosebite.
 Scopul acestei manevre este de realizare a întinderii şi
alungirii elementelor articulare şi periarticulare în limitele
fiziologice, o degajare sub presiune a elementelor
intraarticulare şi obţinerea unui spaţiu între acestea.

 Această categorie include şi elongaţiile terapeutice

efectuate la nivelul coloanei vertebrale, pentru care se
folosesc diverse aparate de tracţiune.

 Elongaţiile se aplică în special la nivelul coloanei vertebrale

cervicale şi lombare, în sindroame clinice algice, acute sau
cronice, de origine mecanică, în cazul afectării discurilor
intervertebrale, ligamentelor, leziunilor musculare, cât şi în
radiculitele de origine vertebrală.
 Realizarea acestor manevre se face cu
prudenţă, cunoscând foarte bine
tehnica de execuţie, atât cea manuală
cât şi cea mecanică.
 Tensiunile
- sunt manevre pasive care se execută
conform biomecanicii fiecărei articulaţii, în
planurile şi axele normale ale mişcărilor.

 Scopul acestor manevre este de creare a senzaţiei de

facilitare funcţională secundară întinderilor structurilor
anatomice articulare şi periarticulare şi variaţiilor
tonusului muscular.
 La nivelul degetelor, unde se aplică în mod
special, se realizează cu aceeaşi priză mică amintită
anterior.

 La nivelul articulaţiilor mari ale corpului priza

este cu ambele mâini, una susţine segmentul,
cealaltă execută mişcarea.
 Aceste manevre solicită pe cel care le execută la
un efort fizic deosebit.
 Se pot aplica în scop profilactic şi igienic pentru
menţinerea mobilităţii articulare.
 Rolul lor în terapie este deosebit, pentru
redobândirea mobilităţii articulare afectate în urma
imobilizării consecutive unor traumatisme sau altor
afecţiuni cu impotenţă funcţională sau imobilizare
prelungită.

 Executarea acestor manevre se face cu blândeţe,

cu prudenţă pentru a nu produce contractură
musculară, mai ales în situaţiile cu prezenţa durerii.
Manevrele nu trebuie să depăşească pragul durerii
sau pot să treacă foarte puţin peste acesta.
 4.1.5. Scuturările
- sunt manevre înrudite cu tensiunile şi tracţiunile,
constau în mişcări oscilatorii executate ritmic,
adresate membrelor superioare şi inferioare sau
segmentelor acestora.

 Au rolul de a înlocui (prin scuturatul spaţiilor

interosoase) manevrele de masaj care nu se pot
aplica (frământatul) la nivelul extremităţilor
membrelor, la mâini şi picioare.
 Priza realizată între police şi index ale mâinilor
maseurului, aplicată degetelor extreme (police-
haluce, deget mic) ale segmentului subiectului (sau
marginilor laterale ale mâinilor şi picioarelor) imprimă
mişcări ritmice, active, în sus şi în jos sau stânga-
dreapta.

 Se mai poate folosi priza medie, aplicată cu mâna

“în căuş” pe toate degetele mâinii sau piciorului
subiectului, cealaltă mână fixând pumnul sau glezna
respectivă pentru scuturatul degetelor, sau se pot
scutura degetele pe rând, unul câte unul, maseurul
folosind priza mică cu policele şi indexul.
 Realizarea manevrelor de scuturat a
membrelor superioare şi inferioare în întregime
- mâna maseurului apucă degetele mâinilor subiectului
(simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la
nivelul călcâielor (simultan sau alternativ) şi execută
mişcări oscilatorii de sus în jos (şi invers) şi laterale
stânga-dreapta.

 Aceste mişcări se pot asocia cu tracţiunile executate

în axul lung al membrelor şi cu tensiunile, iar acolo
unde subiectul poate fi ridicat în braţe sau pe umeri,
cu trunchiul în uşoară extensie, maseurul îi poate
aplica scuturatul întregului corp, la sfârşitul şedinţei
de masaj.
 Efectele acestor manevre
executate separat sau asociate, sunt în
funcţie de ritmul cu care se execută.

 Ritmul viu provoacă efecte stimulente,

locale şi generale, iar cele executate
lent determină efecte de relaxare.
4.2. ALTE MANEVRE DE MASAJ

În afară de manevrele fundamentale

şi secundare de masaj manual, folosite de
către maseur, există alte procedee care
cuprind:

 - hidromasajul;
 - masajul cu jet de aer cald;
 - masajul cu bule gazoase în apă;
 - masajul cu gheaţă;
 - masajul reflex;
 - sauna.
 4.2.1. Hidromasajul
 Hidromasajul reprezintă asocierea
manevrelor de masaj cu proceduri de
hidroterapie, în scop profilactic sau
terapeutic.

 Procedeele au la bază apa la diferite

temperaturi şi sub diferite stări de
agregare (solidă, lichidă, gazoasă).
 Se practică şi proceduri care folosesc alte
ingrediente ca: bioxidul de carbon, hidrogenul
sulfurat, extracte de seminţe, plante
medicinale, substanţe chimice.

 Sfera hidroterapiei se lărgeşte prin aplicarea

altor proceduri termice: aerul cald, nămolul,
parafina, lumina, această formă asociată
numindu-se hidrotermoterapie
 Funcţie de temperaturile mediilor utilizate
influenţele exercitate asupra sistemului de termoreglare
a organismului se clasifică astfel:

 - zona de indiferenţă - solicitare minimă a termoreglării,

asigură menţinerea homeostaziei centrale a corpului;

 - zona care determină solicitări mari ale termolizei,

datorită aportului crescut de căldură aplicat prin procedură
(provoacă hiperemie);

 - zona care solicită intens termogeneza, prin temperatura

mediului (apă sau aer) situându-se în jurul temperaturii de 0C
(crioterapie - terapie prin frig).
 Senzaţia de confort termic a organismului
uman se realizează la temperaturi cutanate
de 34-35C şi la o temperatură centrală de
37C.
 Temperatura apei la 34-35C, constituie zona de
indiferenţă pentru organism, identică sau foarte
apropiată de temperatura cutanată de confort.
 4.2.2. Hidroterapia

Hidroterapia acţionează asupra

oganismului prin:
 - factorul termic;
 - factorul mecanic;
 - factorul chimic.
 Factorul termic
- realizează legătura între mediul extern şi cel intern
a organismului, acţionând asupra pielii care reacţionează
la excitanţii diferiţi şi participă la procesele de adaptare.

 Efectele factorului termic se produc asupra

 temperaturii tegumentelor,
 volumului vaselor,

 vitezei de circulaţie sanguină,

 presiunii în capilare.

 Reacţia vasculară de răspuns se realizează prin excitarea

elementelor contractile ale vaselor, prin intermediul
termoreceptorilor, la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în
scoarţa cerebrală, producîndu-se arcul reflex.
 Excitantul termic cald, produce creşterea
temperaturii cutanate, cea mai importantă în primul
minut al aplicării, urmând ca în minutele următoare
să se realizeze o uşoară scădere a temperaturii
cutanate, la acelaşi excitant aplicat.

 Temperatura ţesuturilor creşte rapid, cu cât

ţesutul (muscular) este superficial şi stratul de ţesut
adipos mai subţire.

 La nivelul muşchilor menţinerea temperaturii

ridicate este de durată mai mare, stratul subcutanat
constituind pentru muşchi un veritabil izolant termic.

 După îndepărtarea excitantului termic cald,

temperatura pielii revine, cea mai importantă scădere
înregistrându-se în primele două minute.
 Excitantul rece produce scăderea rapidă a
temperaturii cutanate în primul minut al aplicării.

 În următoarele două minute temperatura scade,

însă mult mai lent, după care se stabileşte la un
anumit nivel.

 După îndepărtarea excitantului rece, temperatura

cutanată se restabileşte destul de repede, după
circa 20-30 minute, cele mai evidente creşteri
înregistrându-se în primele două minute.
Agenţii termici stimulează eliberarea în
tegumente a histaminei şi acetilcolinei, în
funcţie de natura excitantului:

 agentul termic cald provoacă o stare de

parasimpaticotonie cu eliberare de acetilcolină,

 agenţii termici reci, provoacă un tonus

crescut al simpaticului.
 Excitantul mecanic, în hidroterapiei, ocupă locul
următor ca importanţă, după cel termic. Acţiunile
mecanice legate de hidroterapie sunt:

 - acţiunea de împingere în sus a corpului cufundat

în apă (legea lui Arhimede), facilitează executarea
mişcărilor.;

Legea lui Arhimede - lege a staticii fluidelor

Un corp scufundat într-un fluid este împins
de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu
greutatea volumului de fluid dislocat de către
corp.
 - acţiunea presiunii hidrostatice asupra toracelui,
abdomenului şi asupra corpului în totalitate,
influenţează respiraţia, circulaţia şi metabolismul;

 - acţiunea factorilor mecanici asociaţi

procedurilor, printr-o serie de manevre obţinute
artificial amplifică reacţiile vasculare. Acestea pot fi:
presiunea duşurilor,
bulelor gazoase (aer, bioxid de carbon),
curgerea continuă a apei în baie.
 Excitantul chimic se obţine prin diferite
substanţe introduse în apă.

 Decocturile de plante medicinale (muşeţel,

brad, gălbenele), prin uleiurile pe care le
conţin,
 plantele cu efect astringent (coaja de stejar),
 plantele cu efect iritant (muştar, hrean)
acţionează asupra diferitor sisteme şi
organe îmbunătăţindu-le funcţionalitatea.
 4.2.3. Duş-masajul
- constă în executarea masajului manual asupra
unui segment (regiune sau pe tot corpul) sub
jetul unor duşuri calde cu acţiune verticală.

 Subiectul se află în decubit, pe o banchetă de

masaj, deasupra căreia cade apa în ploaie prin 4-6
duşuri rozetă, de la o înălţime de 60cm.
 Temperatura apei este de 38C.
 Durata procedurii este de 5-10 minute, masajul
fiind de obicei parţial (spate, torace, abdomen,
membre).
Efectele mecanice ale manevrelor de masaj
sunt amplificate de cele ale agentului termic.
 Vasodilataţia puternică obţinută în acest fel
favorizează
pocesele de resorbţie,
relaxarea musculară
scade pragul de sensibilitate la durere.

Procedura este recomandată în tratarea

artrozelor, a sechelelor posttraumatice şi în
masajul sportiv.
 4.2.4. Duşul subacval
- constă în aplicarea unui duş cilindric asupra
corpului sau a unor segmente ale acestuia.

 Pacientul se află într-o baie cu apă, la temperatura

de 37-38C, iar presiunea duşului proiectează apa pe
zona interesată.
 Presiunea apei se reglează funcţie de sensibilitatea
persoanei (presiunea este de 1-6 atmosfere).
Presiunea duşului se realizează cu un compresor,
care, printr-o duză cilindrică proiectează apa asupra
zonei interesate. Jetul cilindric de apă este proiectat
la un unghi de 35 faţă de suprafaţa corpului, de la o
distanţă de 30cm (duza este situată sub apă). La
nivelul articulaţiilor apa poate fi proiectată
perpendicular pe acestea.
 Manevra se desfăşoară în sens centripet.

 Durata procedurii este de 5-15 minute. La

nivelul abdomenului duşul acţionează în
sensul acelor de ceasornic cu presiunea apei
mică (1 atmosferă).

 Procedura NU se aplică pe zona organelor

genitale.
Efectele duşului subacval:

 - relaxarea musculaturii prin aportul factorului

termic şi al presiunii hidrostatice;
 - stare de confort fizic şi psihic pentru pacient;
 - realizarea unui masaj profund, mai ales în
zonele musculoase şi cu ţesut adipos în exces
(lombe, fese, articulaţiile coxofemurale).
 - stimulează activitatea motorie a viscerelor din
cavitatea abdominală;
 - realizează o hiperemie profundă;
 - favorizează procesele de resorbţie;
 - reduce aderenţele.
 Dezavantajele procedurii sunt legate de
măsurile de protecţie deosebită în privinţa
instalaţiei (impune o stare de funcţionare
perfectă a compresorului, echipament de
protecţie - pentru cel care aplică procedura).

 Avantajul procedurii constă în faptul că nu

necesită efort fizic din partea celui care execută
manevrele.
 În terapie se indică în tratarea edemelor, a
redorilor articulare, retracţiilor musculo-
tendinoase, a proceselor aderenţiale, redarea
supleţei cicatricelor, în contracturile musculare
dureroase, în artroze, în constipaţiile atone, în
celulită şi obezitate.
4.2.5. Duşul cu aer cald
- constă în producerea unui jet de aer cald,
cu un aparat generator tip Föhn, care se
proiectează pe zona de tratat.

 Durata este de cca. 5 minute.

 Asocierea
 factorului mecanic al jetului de aer,
 Cu factorul termic
 are efecte asupra circulaţiei, favorizând
hiperemia şi tonusul muscular, pe care îl
reduce.
 4.2.6. Băile cu bule gazoase
Procedura constă în folosirea aerului comprimat sau a
oxigenului, cu masajul superficial realizat de bulele
gazoase, cu efectul termic al apei şi presiunea
hidrostatică.

 Se execută în cadă, în care se degajă oxigen dintr-un

generator situat pe fundul acesteia (printr-un tub legat la o
butelie de oxigen, bulele se degajă în apă cu o presiune de
1-2 atmosfere).
 Durata procedurii: 10-15 min., temp. apei 34-35C.
 Efectele se resimt la nivelul sistemului nervos (relaxare)
şi sistemului cardiovascular, prin provocarea vasodilataţiei
capilare şi arteriale.
 Se recomandă pentru tratarea stărilor nevrotice, a
tulburărilor neurovegetative şi în masajul sportiv.
 4.2.7. Masajul local cu gheaţă

Procedura are la bază combinarea masajului (netezirii) cu crioterapia.

 Execuţia se realizează prin aplicarea cubului de gheaţă prin

netezire pe zona de tratat, timp de 3-7 minute şi se repetă la
interval de două ore.
 Efecte- la nivelul aplicării se produc:
 - vasoconstricţie locală cu scăderea consumului de oxigen şi
reducerea metabolismului;
 - diminuarea extensibilităţii colagenului şi prevenirea formării
edemului;
 - miorelaxare;
 - diminuarea conducerii nervoase şi scăderea durerii.
 Se recomandă (datorită acestor efecte) în afecţiunile
traumatice ale aparatului locomotor (contuzii, entorse, leziuni
musculare fibrilare), imediat după producerea acestora.
 4.2.8. Sauna
Procedură de origine finlandeză, constă în folosirea aerului
uscat la temperaturi foarte ridicate, de la 40-100C, în
absenţa (relativă) umidităţii.

 Spaţiul destinat saunei este o încăpere ai cărei pereţi sunt

placaţi în interior cu lemn de pin, care are calitate izotermă şi de
absorbţie a umidităţii, împiedicând formarea condensului.
 Căldura este obţinută de la o sursă electrică prevăzută şi cu
generator de ozon.
 Iniţial, organismul este supus aerului fierbinte, pe parcurs
aplicându-se un şoc termic prin turnarea apei (0,5 l) peste
pietrele încinse.
 Această operaţiune se poate repeta la interval de 2 minute.
 În continuare se recomandă automasajul prin folosirea unor
nuiele elastice (biciuiri) sau executat cu o mănuşă aspră.
 După aceasta urmează aplicarea duşului rece sau imersia în apă
cu gheaţă.
 În practica sportivă este recomandată atât în scop
igienic cât şi terapeutic pentru efectele sedative şi
decongenstionante.
 În terapie se indică în afecţiuni reumatismale, sechele
posttraumatice, obezitate, în tratamentul acneei.

 Contraindicaţiile saunei sunt în afecţiunile cardiace,

tuberculoză şi stările infecţioase acute.

 Folosirea saunei necesită respectarea indicaţiilor privind

dozarea frecvenţei acestora, temperaturii suportabile şi
duratei transpiraţiei.
 Rezumat
 Procedeele secundare de masaj copletează efectele
manevrelor principale şi se asociază în masajul unor
segmente. În aplicarea masajului, indiferent de scopul
urmărit trebuie respectate anumite indicaţii.

 Practicarea masajului, pe lângă numeroasele indicaţii pe

care le are este contraindicat în unele situaţii, de care
trebuie să se ţină cont cei care îl practică.

 Masajul poate fi aplicat cu mâna, instrumental (cu

diferite aparate acţionate mecanic sau electric) şi asociat
cu procedee hidrice (sună, masajul local cu gheaţă).
 Concepte şi termeni de reţinut
 Presopunctura – se execută pe anumite puncte sau zone
bine determinate având repere anatomice precise,
acţiunea interesând un nerv (rădăcina sau un punct
situat pe traiectul lui), pe inserţia unui tendon sau
muşchi, periarticular sau pe traseul unei vene.

 Efectele presopuncturii – întreruperea arcurilor

reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor în sens
viscero-musculo-cutanat.

 Ischemie, hiperemie, inervaţie metamerică,

dermatom, puncte, meridiane.
 Probleme de reflexie şi teme
de dezbatere

1. Care sunt manevrele secundare de

masaj şi rolul lor în obţinerea efectelor
în masaj?
2. În ce constă procedura saună, care
sunt indicaţiile şi contraindicaţiile ei?
3. Care sunt efectele cele mai importante
ale masajului?
4. Care sunt contraindicaţiile masajului?
 Recomandări bibliografice
1. Bălteanu V, 2004. Masaj şi tehnici complementare
Editura Tehnopress, Iaşi.
2. Cordun M., 1992,- Masajul (tehnici şi aplicaţii în
sport), Ed. Ministerului Tineretului şi Sportului,
Bucureşti.
3. Drăgan I., Petrescu O., 1993,- Masaj - automasaj,
Ed. Editis, Bucureşti.
4. Mârza D., 2002, Masajul terapeutic, Editura Plumb,
Bacău
5. Mârza Doina, 2009, Metode speciale de masaj, Ed.
Plumb Bacau