PROCEDEE SAU MANEVRE SECUNDARE DE

MASAJ

Definiţie
Aceste procedee se numesc secundare sau ajutătoare deoarece
au rolul de a întregi acţiunea manevrelor principale
îmbogăţind tehnica masajului. Ele se intercalează printre
manevrele principale sau se adaugă la sfârşitul masajului.
Cele mai utilizate procedee secundare sunt:
1. cernutul şi rulatul;
2. presiunile;
3. tracţiunile şi tensiunile;
4. scuturările;
procedee diverse: pensări sau ciupiri şi ridicările musculare
CERNUTUL ŞI RULATUL
Definiţie şi tehnică
 Cernutul se execută cu ambele mâini având degetele
flectate, aplicate de o parte şi de alta a segmentului masat,
realizând mişcări în sens lateral şi de jos în sus, cu ridicări şi
presiuni alternative. Mâinile se deplasează din aproape în
aproape, în ritm viu şi susţinut pe toată lungimea
segmentului respectiv.
 Rulatul este asemănător cu cernutul dar degetele sunt
întinse şi palmele apasă mai tare pe ţesuturi. Masa de
ţesuturi se prinde între palme sub diverse unghiuri şi se
rulează într-un ritm foarte viu în toate sensurile.
 Se aplică segmentelor circulare.

1
Fig. 2-22 - Poziţia mâinilor pentru rulat

Rulatul la nivelul feţei anterioare a coapsei

2
Efecte
 produc relaxare musculară,
 activează circulaţia locală,
 stimulează nutriţia în teritoriul masat,
 cresc elasticitatea ţesuturilor.
Indicații
 în toate afecţiunile ce necesită relaxare;
 în contracturi musculare de lungă durată;
 la sportivi după eforturi intense, în pauzele dintre probele
sportive, la sfârşitul competiţiei

PRESIUNILE
Definiţie
Presiunea constă în apăsări superficiale sau profunde cu
palmele având degetele întinse, o dată sau de mai multe ori pe
acelaşi loc cu repetarea mişcării pe toată regiunea.
Tehnică
Se folosesc pe spate, în mod special paravertebral, la sfârşitul
masajului regional. Nu sunt indicate la copii.
Se aplică în diverse moduri
- simple
- asociate cu mișcări respiratorii în ritmul frecvenței
respiratorii normale (16-18 respirații/minut)
- asociate cu vibrații, numite presiuni vibrante
 Se aplică ambele palme cu degetele întinse de o parte şi
de alta a coloanei vertebrale, se apasă o dată sau de mai
multe ori pe acelaşi loc după care deplasăm palmele din
aproape în aproape pe toată suprafaţa. Palmele se pot
mişca simultan sau alternativ.

3
  Pentru a obţine o presiune mai mare adăugăm la fiecare
apăsare greutatea trunchiului nostru.
 Eficienţa creşte dacă presiunile sunt asociate cu vibraţiile.
 Manevrele se execută fără schimbări bruşte de intensitate
pentru a realiza o senzaţie de destindere.
 Dacă manevra produce durere nu se va mai efectua.

Presiuni efectuate cu faţa palmară a mâinilor la nivelul

spatelui

4
– Presiuni efectuate la nivelul gambei
Efecte
- Presiunile puternice produc asupra pielii o ușoară
ischemie inițială datorată scăderii afluxului de sânge către
zona masată, urmată de hiperemie locală și scăderea
sensibilității până la anestezie
- Relaxare musculară și scăderea sau dispariția oboselii
Ischemie=deficit local de sânge
Hiperemie=creștere anormală a fluxului de sânge într-o
anumită zonă a corpului
TRACŢIUNILE ŞI TENSIUNILE
Definiţie
 Tensiunile se execută asupra articulaţiilor, cu creşterea
sau scăderea presiunii intraarticulare prin mobilizări
pasive sau activo-pasive, progresive şi insistente. Ele
determină:
 senzaţie plăcută locală,
 creşterea elasticitatea structurilor moi articulare şi
periarticulare,
 stimularea circulaţiei locale,
 mărirea amplitudinii de mişcare articulară,
 înlăturarea eventualelor infiltrate intra- şi
periarticulare.
 Tracţiunile sunt procedee care acţionează asupra
ţesuturilor periarticulare şi a articulaţiilor. Se execută la
sfârşitul masajului segmentar sau articular. Aceste

5
 manevre se efectuează după un masaj bun al articulaţiei
respective, care produce relaxarea musculaturii
periarticulare şi măreşte mobilitatea articulară. Fac parte
din terapia manipulativă.
 Reprezintă o mobilizare forţată care poartă elementele
unei articulaţii peste jocul voluntar şi obişnuit al lor,
până la limita jocului anatomic posibil, fără să-l
depăşească. Astfel se tensionează articulaţia şi se execută
un plus de mişcare pasivă având ca rezultat un cracment.
Tehnică
 Tracţiunea se poate efectua cu o mână dacă segmentul este
mic sau cu ambele mâini pe segmente lungi, în acest caz o
mână are priză deasupra articulaţiei iar cealaltă sub
articulaţie şi se trage de segmentul terminal în sensul axei
longitudinale a membrului masat. Se realizează simple
tracţiuni sau se combină cu uşoare scuturări ale
segmentului mobilizat.
 Tracţiunea membrelor în întregime se aplică la sfârşitul
masajului şi se poate asocia cu scuturările.
 Coloana cervicală se întinde prin ridicarea capului cu
ajutorul mâinilor aplicate pe tâmple sau pe frunte şi ceafă.
Elongaţiile coloanei vertebrale se fac pe mese speciale de
elongaţie cu ajutorul cărora se realizează întinderi în
lungime ale corpului din decubit dorsal pe plan orizontal
sau oblic.
 Întinderea trunchiului este mai greu de executat deoarece
necesită o forţă musculară mare din partea maseurului, se
poate realiza din poziţia stând sau şezând cu prindere peste
braţe, ridicarea şi scuturarea energică a întregului corp.
6
Tracţiunea degetelor mâinii

Indicaţii
La sportivii ce au suferit traumatisme articulare şi musculare
vindecate din punct de vedere clinic dar care necesită
refacerea completă funcţională.
Contraindicaţii
 apariţia durerilor,
 contracturi musculare,
 jenă funcţională.

7
 Tracţiunea membrelor inferioare

Manipulările
La nivelul coloanei vertebrale pot fi executate în trei moduri:
 direct – asupra pacientului în decubit ventral se aplică
presiuni directe la nivelul apofizelor spinoase sau
transverse, care produc o relaxare rapidă.
 indirect – mişcările şi presiunile se execută asupra
segmentelor vecine coloanei (bazin, umeri) reuşind prin
intermediul lor să manipulăm rahisul.
 semiindirect:
 “asistat” – presiunea locală are acelaşi sens cu
mişcarea globală, fiind aplicată chiar pe segmentul
vertebral mobilizat.

8
  “contrat” – presiunea locală este direcţionată în sens
contrar mişcării globale, fiind aplicată sub
segmentulvertebral mobilizat. Manipularea este
precedată de testarea direcţiilor de mişcare ale
segmentului vertebral ce trebuie mobilizat.
Tehnica
 mobilizarea este precedată de relaxarea musculaturii
segmentului prin aplicaţii locale de căldură sau prin
masaj local lent şi insistent (eficienţă mai mare).
 poziţionarea cât mai bună a pacientului şi a
manipulatorului pentru a obţine o relaxare maximă şi un
abord cât mai eficient.
 pe direcţia de mişcare liberă (opusă celei mai limitate sau
celei mai dureroase) se execută mobilizări lente până la
nivelul de “punere în tensiune”. Se revine şi se repetă de
câteva ori acest ciclu. După 5–10 mobilizări la capătul
arcului de mişcare se execută manipularea scurt şi ferm.
Indicaţii
 cervico-dorso-lombalgii cu semne neurologice absente şi
sindrom vertebral bun (fără cifoze şi/sau scolioze):
 blocaje interapofizare – sindrom intervertebral posterior
minor,
 cervico-dorso-lombalgii acute, subacute sau cronice,
 radiculopatii,
 nevralgii,
 nevrite.
Reacţii postmanipulare
 curbăturile – apar după prima şedinţă şi dispar după 1–2
zile sau la administrare de antiinflamatoare nesteridiene.

9
  exacerbarea tranzitorie a durerii – apare la 6-10 zile după
şedinţă şi dispare în 24 ore. Apariţia durerii în timpul sau
imediat după manipulare indică aplicarea greşită a
tehnicii.
 tulburări vegetative produse de interesarea simpaticului
local:
 transpiraţii,
 meteorism abdominal,
 dureri epigastrice,
 greaţă şi/sau vărsături,
 palpitaţii.
Accidente
 deces prin accident vascular trombotic de trunchi cerebral
 tetraplegie sau paraplegie prin accident vascular medular,
 hemoragii meningiene,
 fracturi vertebrale,
 paralizii de plex brahial sau trunchi lombosacrat.

Contraindicaţii
 suferinţe ale coloanei vertebrale de origine inflamatorie,
infecţioasă sau tumorală,
 osteoporoză avansată,
 artroză în formă avansată,
 persoane trecute de 60 ani şi/sau cu labilitate psihică.
Asupra membrelor – se realizează mobilizarea articulaţiei
până la nivelul de “punere în tensiune” şi de aici se efectuează
manipularea scurt, rapid şi ferm, cu forţarea articulaţiei peste
această limită. Manipularea membrelor se realizează după

10
principiul mişcărilor “imposibile activ, dar fiziologic
posibile”.

Elongaţiile vertebrale - Reprezintă tracţiunea în ax a

diverselor regiuni ale coloanei având drept scop:
 îndepărtarea vertebrelor,
 reducerea leziunilor de la nivelul discurilor
intervertebrale,
 favorizeză procesul de acomodare a aparatului disco-
ligamento-radicular.
Tehnica – clasificare:
 după maniera de executare:
 în axul coloanei,
 pe segmentul vertebral înclinat,
 după modul de acţiune:
 continue:
 de lungă durată (ore, zile) – forţa de tracţiune este
slabă şi nu se ajunge la ecartaj vertebral,
 de scurtă durată (minute) – forţa de tracţiune este
puternică şi se realizează ecartaj vertebral.
 discontinue (intermitente) – forţa de tracţiune creşte
progresiv, se menţine la maxim câteva minute şi apoi
scde treptat, cu reluarea ciclului de câteva ori.
 în funcţie de poziţia pacientului:
 decubit (culcat),
 aşezat,
 ortostatică.
 efectuate asupra corpului imersat în apă caldă –
prezintă avantajul că aceasta are efect decontracturant

11
 şi dezavantajul dificultăţii de poziţionare şi de
menţinere a poziţiei corpului în apă.

Metode
 elongaţia gravitaţională – pacientul este poziţionat pe un
plan înclinat la 300-600 cu un corset pe torace, iar
elongaţia se realizează prin greutatea trunchiului inferior
(reprezintă 1/3 din greutatea totală a corpului), cu sau
fără sisteme de greutăţi de 5-15 kg fixate la nivelul
gleznelor timp de 30-40 minute/zi, 10-12 zile.
 posturi de extensie – se realizează în trei timpi, 4-5
minute, din două în două ore progresiv timp de 5-6 zile:
 timpul 1 – pacientul în decubit ventral cu un sul sub
torace,
 timpul 2 – pacientul aşezat pe coate cu bazinul fixat
pe planul patului,
 timpul 3 - pacientul sprijinit în mâini cu membrele
superioare extinse.
 elongaţii manuale ale coloanei cervicale – pacientul în
decubit dorsal, cu capul în uşoară flexie, o priză pe occiput şi
cealaltă pe menton, se realizează un ciclu de tracţiune de 6-8
secunde şi o pauză de 8-12 secunde, timp de 30-50 minute.
 elongaţii cu căpăstrul Glisson – pacientul în poziţie
şezând cu căpăstrul pe cap. De căpăstru prin intermediul
unei corzi
trecute peste un scripete se fixează greutăţi a căror valoare o
putem păstra fixă sau o creştem progresiv.
Indicaţii şi contraindicaţii – aceleaşi ca şi la manipulări.

12
 SCUTURĂRILE

Definiţie
Sunt mişcări oscilatorii mai ample, executate ritmic, aplicate
pe segmentele membrelor, pe membre în întregime sau la
nivelul întregului corp.
Tehnică
 La degetele de la mâini şi picioare manevra se execută:
 cu o mână care va fi aplicată “în căuş” peste
vârfurile lor, iar cealaltă mână fixează pumnul
respectiv glezna;
 cu ambele mâini care vor fi aplicate de o parte şi de
cealaltă a segmentelor masate.
 În ambele situaţii se execută o mişcare de ducere a
degetelor dinainte înapoi.

13
Scuturarea membrelor inferioare din decubit ventral

Scuturarea membrelor inferioare din decubit dorsal

 Scuturarea mâinii sau a piciorului în întregime se

efectuează aplicând mâinile maseurului pe marginile
laterale ale segmentelor respective (prindem în mâini
primul şi ultimul deget al mâinii masate sau marginile
laterale ale picioarelor) şi se execută o mişcare activă,
dinainte înapoi şi invers.
 Scuturatul diferitelor segmente ale membrelor superioare
şi inferioare se realizează numai la sfârşitul şedinţei de
masaj.
 Priza pentru scuturatul membrelor în întregime este
următoarea: pentru membrele superioare la nivelul
degetelor, iar pentru membrele inferioare la călcâi.
Se efecuează scuturări de sus în jos şi laterale în acelaşi

14
 timp cu tracţiunile în sensul lungimii membrului
respectiv.
 Scuturatul corpului în întregime se aplică numai la copii
şi persoane slabe care pot fi ridicate în braţe sau pe umeri
având trunchiul în uşoară extensie.

Efecte
 de relaxare când sunt efectuate lent şi uşor,
 de stimulare dacă sunt executate rapid şi intens.

PROCEDEE DIVERSE DE MASAJ

 Pensări sau ciupiri

Definiţie: Se realizează prin prinderea între degete a unei cute
de piele şi ţesut subcutanat, pe care o ridicăm atât cât ne
permite elasticitatea acestor ţesuturi, o strângem uşor şi apoi o
lăsăm să cadă pe planul osos. Se execută rapid, din loc în loc
pe segmentul masat. Se aplică pe membrele superioare şi
inferioare.
 Diferența dintre ciupiri și pensări este priza cu care se
realizează. Astfel, ciupirile se execută cu priză mică
(între police și index), iar pensările cu priză medie (între
podul palmei și degete) sau mare(între vârfurile
degetelor).
Efecte întotdeauna efectul acestor manevre este stimulant.

 Ridicări musculare

15
Definiţie: Constau din prinderea cu putere între degete şi
palmă a unei cute de piele, ţesut subcutanat şi muşchi, care
este trasă parcă am dori să o desprindem de pe planul
profund, până la limita durerii. Manevra este repetată în sens
ascendent sau descendent.
Efecte: fiind o manevră puternică produce stimularea
teritoriilor pe care este aplicată.

Ridicări musculare

În general orice procedeu de masaj poate induce

efecte stimulante sau relaxante prin modificarea
ritmului, intensității și presiunii.

16