MASAJUL SOMATIC

Masajul reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părților moi ale corpului

prin procedee manuale sau instrumentale, în scop profilactic, terapeutic sau igienic, de
întreținere.
 Procedeele masajului clasic se împart în principale și secundare.
 Procedeele principale sunt nelipsite din ședința de masaj, acestea sunt următoarele și se
aplică în aceeași ordine:
 Netezirea (efleuraj)
 Fricțiunea
 Frământatul
 Tapotamentul
 Vibrațiile

NETEZIREA
ALUNECĂRILE UŞOARE
ŞI RITMICE SAU EFLEURAJUL

Definiţie
Constă în alunecări uşoare şi ritmice a mâinilor pe suprafeţe mai mult sau mai
puţin întinse ale pielii cu o anumită presiune, având sens bine stabilit şi cu ritm
variabil în funcţie de scopul urmărit prin masaj. Se adresează țesutului celular
subcutanat.
Tehnica
Netezirea se poate efectua:
 cu faţa palmară sau dorsală a mâinilor având degetele apropiate sau
depărtate,,
 cu faţa palmară a unei mâini pe suprafeţe foarte mici,
 cu faţa palmară a ambelor mâini pe suprafeţe mari,
 cu degetele pe suprafeţe foarte mici,
 cu eminenţa tenară şi /sau hipotenară a mâinilor,
 cu marginea cubitală a mâinilor,
 cu pumnii sau nodozităţile articulare manevră numită “în pieptene”,
 pe membre cu mâinile aşezate în cerc la acelaşi nivel dacă

1
segmentul este destul de gros sau cu o mână deasupra celeilalte dacă segmentul
este subţire,
 în general se execută în linie dreaptă pe lungimea membrelor, a
diferitelor grupe musculare şi vase de sânge sau se execută
în sens transversal, în cerc, şerpuit sau în zigzag acolo unde permite
configuraţia anatomică a ţesuturilor respective.
În toate aceste variante mâinile se pot mişca simultan sau
alternativ.

Netezirea cu faţa palmară a degetelor

aplicată faţa posterioară a coapsei şi
sensul acestei manevre

Netezirea cu faţa palmară a mâinilor

efectuată pe spate şi sensul acestei
manevre

Netezirea cu marginea cubitală a

mâinii aplicată pe faţa plantară a
piciorului

2
Sensul netezirilor

Sensul este cel al circulaţiei de întoarcere venoasă şi al circulaţiei limfei prin

vasele limfatice:
 la nivelul gâtului şi regiunii cefei netezirile se îndreaptă de la
cap spre umeri şi omoplaţi;
 pe membre alunecările se execută de la extremităţi spre rădăcina lor;
 pe trunchi manevrele respectă sensul circulaţiei de întoarcere venoasă.

Sensul manevrelor pe faţa

anterioară a coapsei

Sensul manevrelor pe faţa

anterioară a gambei

Sensul manevrelor de netezire

pe faţa dorsală a piciorului

Sensul manevrelor de netezire

pe faţa plantară a piciorului

3
- Netezirea la nivelul spatelui

Viteza alunecărilor - trebuie să depăşească cu puţin viteza de curgere a

sângelui prin vene.
Aceste manevre se aplică de obicei segmentar (antebraţ, braţ, gambă,
coapsă), dar pot fi efectuate şi manevre lungi sau foarte lungi pe spate de la
regiunea fesieră până la regiunea cefei sau pe toată întinderea membrelor
superioare şi inferioare.
Manevrele pot avea lungime medie pe torace, pe abdomen şi pe segmentele
membrelor sau lungime scurtă şi foarte scurtă la nivelul articulaţiilor sau la
nivelul degetelor.
Alunecările lungi pierd din viteză şi presiune devenind mai lente, iar cele
scurte se execută mai rapid şi cu o presiune mai mare.

Efecte
 Efectuate lung şi lent determină relaxare, având în acelaşi timp un efect
sedativ. Contribuie la reducerea durerii şi a contracturii musculare.
 Efectuate rapid stimulează terminaţiile nervoase senzoriale având un
efect general revigorant.
 Activarea circulaţiei sângelui în capilare, vene superficiale şi a limfei.
Acest efect este determinat pe de o parte de acţiunea mecanică directă a
manevrelor care presează şi împing lichidele în sensul curgerii lor
normale şi pe de altă parte prin acţiunea reflexă prin acţiune asupra
terminaţiilor receptoare ale nervilor periferici ce determină modificări
importante nervoase, umorale şi vasomotorii. Se produce astfel o
vasodilataţie locală de durată numită hiperemie.
 Reduc contractura musculară şi durerea pe segmentul (regiunea) masat.
 Reduc sensibilitatea şi încordarea neuropsihică.
 Activează schimburile de substanţe nutritive la nivelul pielii şi ţesuturilor
superficiale datorită stimulării circulaţiei şi a funcţiilor nervilor.

4
  Manevrele executate mai puternic stimulează circulaţia profundă mărind
cantitatea de sânge oxigenat şi îndepărtând mai rapid reziduurile toxice
din ţesuturile masate având ca rezultat combaterea oboselii şi refacerea
proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor.
 Alunecările lente, ritmice şi profunde au efect de relaxare asupra
musculaturii.
 Netezirile scurte, energice excită nervii şi stimulează întregul organism.

Indicaţii
 Manevra este folosită la toate formele de masaj, atât la începutul cât şi la
sfârşitul şedinţei de masaj, deoarece este manevră fină ce produce o bună
relaxare.
 Este o manevră prin care pacientul se obişnuieşte cu atingerea mâinilor
maseurului.
 Este o modalitate de a obţine informaţii legate de regiunea
şi ţesuturile masate.
 Folosită pentru a reduce contractura musculară şi durerea asociată ei.
 Indicată la persoanele ce suferă de insomnie deoarece prin relaxarea pe
care o produce induce somnul.
 În anumite afecţiuni intestinale deoarece ajută la reducerea balonării.
 La sportivi:
 în cadrul masajului de încălzire, a masajului pregătitor înainte de
probele de concurs,
 după probele de concurs în scop de relaxare,
 pentru combaterea oboselii musculare.

Contraindicaţii
 arsuri,
 plăgi,
 edeme masive existând posibilitatea de a produce leziuni la nivelul pielii,
 dilataţii varicoase (sunt posibile doar netezirile uşoare),
 suprafeţe hipersensibile (persoane care prezintă o
sensibilitate crescută la atingere),
 suprafeţe cu pilozitate excesivă dacă netezirea produce durerea.

5
 FRICŢIUNEA

Definiţie
Procedeul constă din apăsarea pielii şi a ţesuturilor subcutanate pe ţesuturile
profunde sau pe planul dur osos realizând deplasarea lor în sens liniar sau
circular atât cât le permite elasticitatea proprie. Fricţiunea se adresează
ţesuturilor mai profunde situate sub piele.
Tehnica
Fricţiunea se execută:
 cu faţa palmară a degetelor
 cu vârfurile degetelor, pe porţiuni mici
 cu vârfurile degetelor mijlocii (index, medius şi inelar)
 cu toată palma sau cu marginea cubitală a mâinii (de partea degetului mic)
sau cu eminenţa tenară (fața palmară de la nivelul degetului mic) şi
hipotenară (fața palmară de la nivelul policelui) sau cu pumnul închis pe
suprafeţe mari
 pe regiunile foarte întinse lucrăm cu ambele palme având degetele
extinse
 în regiunile cu masă musculară şi puţin sensibile efectuăm fricţiunea cu
faţa dorsală a mâinilor, cu nodozităţile articulare ale degetelor sau cu
pumnul închis
 pe suprafeţele reduse ale corpului fricţiunea se execută cu o mână
 pe suprafeţele întinse aplicăm ambele mâini simultan şi simetric
 mâinile efectuează întotdeauna aceleaşi mişcări când se lucrează pe părţi
simetrice ale corpului
 în jurul articulaţiilor, de-a lungul ligamentelor, tendoanelor, al spaţiilor
interosoase şi intermusculare executăm fricţiuni liniare sub forma
mişcărilor scurte şi ritmice (“de du-te vino”)
 în general mişcările sunt circulare într-un sens şi apoi în sens opus
 pe spate, în special de-a lungul coloanei vertebrale, se aplică fricţiunea
ondulată sau în zig-zag, uneori în sens descendent de la ceafă spre
regiunea fesieră
 se poate folosi manevra “în cleşte”, adică prinderea cutelor de piele şi
ţesuturi între police şi celelalte degete sau între marginile cubitale ale
mâinilor (se folosește la nivelul tendonului lui Achile).

6
 Fricţiuni circulare aplicate cu
degetele la nivelul feţei
posterioare a gambei

Fricţiune efectuată cu eminenţa

tenară şi hipotenară pe faţa
anterioară a coapsei

Fricţiune cu eminenţa tenară şi

hipotenară efectuată pe faţa
plantară a piciorului şi sensul acestei
manevre

Fricţiunea cu nodozităţile articulare

ale mâinii efectuată pe faţa plantară
a piciorului şi sensul acestei
manevre

7
Fricţiunea efectuată cu faţa palmară a mâinilor şi cu podul palmei
Presiunea
 În funcţie de intensitatea presiunii putem avea fricţiune superficială,
mediesau profundă. Pentru a realiza această manevră aplicăm degetele sau
mâinile pe pielea regiunii masate sub un unghi ce poate varia între 30 0 – 800.
 Când acţionăm pe ţesuturile profunde mărim presiunea manevrei prin
micşorarea înclinaţiei degetelor şi a mâinii pe planul suprafeţei masate sau
prin aplicarea celeilalte mâini peste cea care realizează masajul. Pe regiunile
sensibile aplicăm manevre blânde iar pe teritoriile mai puţin sensibile
fricţiunile vor fi mai intense.
Efecte
Efectele sunt explicate prin acţiunea mecanică şi reflexă a manevrelor:
 Mobilizează ţesuturile moi crescându-le elasticitatea.
 Activează circulaţia locală.
 Stimulează schimburile nutritive la nivelul ţesuturilor
masate.
 Produce hiperemie.
 Executate lent şi prelungit fricţiunile scad sensibilitatea locală,
contractura şi încordarea neuro-psihică.
 Manevrele scurte şi intense stimulează sistemul nervos central şi
periferic.
Indicaţii
 tulburări circulatorii - edeme cronice.
 sindrom de neuron motor periferic.
 în leziunile de ţesuturi moi ajută la eliminarea exudatului inflamator.
 în tratamentul sechelelor posttraumatice sau postoperatorii
deoarece stimulează procesele de vindecare prin activarea circulaţiei locale şi
prin regenerarea ţesuturilor lezate.
 manevrele puternice se folosesc pentru îndepărtarea reziduurilor seroase
sau hemoragice, pentru dislocarea infiltratelor şi depozitelor patologice,

8
 pentru desfacerea aderenţelor cicatriciale, favorizând dezvoltarea de
ţesuturi moi normale.
 la sportivi este indicată ca manevră stimulantă înaintea probelor de
concurs sau ca manevră de relaxare după terminarea probelor.
 În tratamentul sechelelor post-traumatice de tipul contuziilor, entorselor,
întinderilor şi rupturilor musculare, a tendoanelor şi ligamentelor, după
infiltrate seroase sau hemoragice în articulaţii şi ţesuturi periarticulare.
Contraindicaţii
 arsuri,
 plăgi,
 edeme masive existând posibilitatea de a produce leziuni la nivelul pielii,
 dilataţii varicoase (sunt posibile doar netezirile uşoare)
 suprafeţe hipersensibile (persoane care prezintă o sensibilitate
crescută la atingere),
 suprafeţe cu pilozitate excesivă dacă manevra produce durere.

FRĂMÂNTATUL

Definiţie

Se realizează prin prinderea muşchilor şi a ţesuturilor profunde sub formă de

cută, ridicarea lor atât cât le permite elasticitatea proprie, stoarcerea prin
comprimare între degete şi palmă sau prin presiune pe planul profund.
Frământatul este cel mai bun procedeu pentru masajul muşchilor. Se mai
numeşte petrisaj.
Tehnica
Frământatul se execută cu o mână sau cu amândouă mâinile prin mişcări
ondulatorii şi ritmice. Tehnica variază în funcţie de regiunea sau segmentul
masat dar şi de scopul urmărit astfel:
 pe regiunea spatelui şi pe torace frământatul se realizează prin prinderea între
degete şi eminenţa tenară/ hipotenară mâinii a unei cute de ţesuturi, care este
ridicată, apoi stoarsă prin ducerea mâinii spre degete şi comprimată pe
planul profund.
 mişcarea se repetă de mai multe ori în acelaşi loc după care mâinile se
deplasează din aproape în aproape pe toată lungimea şi lăţimea regiunii
masate.
 pe membre frământatul se realizează:

9
- cu ambele mâini aplicate în cerc sau în brăţară la acelaşi nivel pe segmentele
voluminoase (coapse),
- pe gambă, pe braţ, pe antebraţ, cu o singură mână care frământă separat
fiecare grupă de muşchi.
 frământatul se poate face strângând ţesuturile cu ambele mâini deodată –
frământatul “circular” sau “în cută“
 ţesuturile pot fi presate alternativ – frământatul “şerpuit” sau “în val”,
pe abdomen frământatul se aplică doar dacă ţesutul adipos este abundent.

-Frământatul “şerpuit” pe faţa anterioară a coapsei

Frământatul “şerpuit” pe faţa posterioară a gambei

10
Frământatul în cută pe faţa posterioară a gambei

Frământatul în cută pe faţa anterioară a gambei

Sensul
Manevrele se execută în sensul lungimii fibrelor musculare şi al circulaţiei de
întoarcere a sângelui şi limfei. La nivelul membrelor sensul este de la
extremitate spre rădăcina lor.
Efecte
 favorizează circulaţia profundă,
 stimulează circulaţia limfatică,
 vasodilataţie la nivelul pielii,
 stimulează nutriţia ţesuturilor,
 dezvoltă elasticitatea ţesuturilor masate,
 stimulează proprietăţile fiziologice ale muşchilor,
 creşte eliminarea din muşchi a produşilor de metabolism,

11
  stimulează pe cale nervoasă funcţiile muşchilor,
 efectaută lent şi ritmic produce relaxare musculară şi reduce durerea,
 activează circulaţia şi troficitatea în regiunea masată.
Indicaţii
 stimulează atât circulaţia superficială cât profundă în regiunea pe
care este aplicată,
 tratamentul stărilor de atonie, atrofie şi insuficiență musculară
determinate de traumatisme, imobilizări prelungite sau afecţiuni specifice
muşchilor,
 pentru a mobiliza pielea şi ţesutul celular subcutanat,
 la sportivi este folosit ca procedeu de stimulare şi refacere a funcţiei
motorii,
 procedeul este mai eficient când se masează grupele musculare obosite
prin efort fizic de lungă durată.

Contraindicaţii
 hematoame,
 procesele inflamatorii acute la nivelul articulaţiilor,
 afecţiuni dermatologice: dermatite acute, psoriazis, infecţii cutanate,
 tromboflebite,
 afecţiuni maligne,
 tuberculoza,

12