TEMELE CURSULUI

 Masajul somatic. Procedeele principale de masaj:

netezirea, fricţiunea, frământatul, tapotamentul,
vibraţiile.
MASAJ ȘI TEHNICI  Indicațiile acestora.
COMPLEMENTARE

Curs 3

MASAJUL SOMATIC – PROCEDEE DE MASAJ MASAJUL SOMATIC – PROCEDEE DE MASAJ

 Masajul somatic este masajul – parțial sau general –
executat pe țesuturile de la suprafața corpului. II. Procedee secundare de masaj (ajutătoare):

 După importanța efectelor, procedeele de masaj manual  cernutul şi rulatul;

clasic, au fost împărțite în două grupe.  presiunile;
 tracțiunile şi tensiunile;
I. Procedee principale de masaj (fundamentale):  scuturările;
 alunecările (netezirea, efleurajul);  ciupirile și pensarile;
 fricțiunile;  alte procedee.
 frământatul şi stoarcerea (petrisajul);

 lovirile uşoare şi ritmice (baterea, tapotamentul);

PROCEDEELE PRINCIPALE DE
MASAJ NETEZIREA SAU
EFLEURAJUL
 Manevrele principale nu pot lipsi din aplicațiile practice
mai importante ale masajului. Acestea realizează
prelucrarea sistematica şi metodica a părților moi ale
corpului şi se aplică în următoarea succesiune:
Se adresează în special tegumentelor şi constă în
 netezire (efleuraj); alunecări ritmice şi uşoare, aplicate cu diferite părți ale
 fricțiune; mâinilor în sensul circulației de întoarcere.
 frământat (petrisaj);
Pe membre, alunecarile se efectuează de la
 batere (tapotament); extremitatea distală spre cea proximală, pe trunchi
 vibrații. urmează sensul circulației de întoarcere spre inimă, iar pe
partea anterioară și posterioară a gâtului, sensul
manevrelor este dinspre cap spre umeri şi omoplati.

1
 NETEZIREA SAU EFLEURAJUL
 Din punct de vedere al modului de aplicare al mainilor,
manevrele sunt:
- simultane, atunci cand se efectueaza cu ambele
maini in acelaşi timp şi in acelaşi sens ;
- alternative, atunci cand se efectueaza cu mana
dupa mana, in acelaşi sens.

 Din punct de vedere al direcției sunt:

- longitudinale (lungi);
- oblice (medii);
- transversale (scurte);
- in cerc;
- in zig-zag.

NETEZIREA SAU EFLEURAJUL NETEZIREA SAU EFLEURAJUL

 Din punct de vedere metodic netezirea este initiala şi
finala.
 Succesiunea manevrelor in functie de directia şi modul
de lucru al mainilor este urmatoarea:
 pentru netezirea initiala:
- simultane lungi, medii şi scurte;
- alternative lungi, medii şi scurte.
 pentru netezirea finala:
- alternative scurte, medii şi lungi;
- simultane scurte, medii şi lungi.
 Mişcarile seamana cu mangaierea, numai ca se executa
cu o anumitapresiune şi cu ritm variabil, in functie de
efectele care trebuie induse.
 Ritmul de executie scade treptat spre sfarşitul şedintei.
 Netezirea se executa cu fata palmara sau dorsala a
mainilor, cu degetele apropiate sau departate, intinse
sau uşor indoite. Pe suprafete mici, netezirea se poate
executa cu o mana, iar pe suprafetele mari cu ambele
maini.

NETEZIREA SAU EFLEURAJUL NETEZIREA SAU EFLEURAJUL

 Presiunea netezirii este in functie de structura pe

 Pe membre, mainile se aşaza la acelaşi nivel sau una care dorim sa o influentam:
mai sus decat cealalta.
 Pe suprafetele mici şi rotunjite, netezirea se executa cu - alunecarile uşoare şi superficiale actioneaza asupra
varful a doua sau trei degete, cuprinzand regiunea intre pielii;
police şi celelalte degete. - tesutul subcutanat este influentat de alunecarile mai
 Pe suprafetele mai intinse şi plane, netezirea se poate apasate;
executa cu palma intreaga, cu laturile sau cu radacina - pentru tesuturile profunde se folosesc manevre mai
mainii. puternice
- executate cu radacina mainilor, cu marginea ulnara a
mainii sau cu pumnii inchişi.

2
 NETEZIREA SAU EFLEURAJUL
 Alunecarile executate cu fata dorsala a mainilor şi cu
degetele stranse in pumni au efecte mai profunde decat
cele executate cu fata palmara a mainii.
 Nervii şi vasele din piele sunt influentate de apasarea
redusa.
 Circulatia sangelui in vasele superficiale este activata de
presiunile medii. Circulatia din tesuturile profunde este
influentata de manevrele viguroase. Circulatia limfatica
este activata de alunecarile lente, dar destul de apasate şi
efectuate sacadat.
 Ca întindere, alunecarile se aplica de preferinta
segmentar, pe portiuni anatomice bine delimitate.
EFECTELE NETEZIRII
 principalul efect al netezirii este activarea, pe cale reflexa, a
 circulatiei;
vasodilatatie locala, consecinta a actiunii mecanice şi reflexelor

cu punct de plecare cutanat;
 alunecarile lungi şi uşoare reduc sensibilitatea, scad durerea şi
contractura musculara pe regiunea masata, motiv pentru care
netezirea este folosita ca manevra pregatitoare in masaj,
inaintea altor procedee mai puternice;
 alunecarile lungi şi uşoare sunt calmante, relaxante;
 manevrele mai viguroase activeaza circulatia sangelui in
tesuturile profunde, ducand la o mai buna oxigenare a muşchilor
şi la indepartarea mai rapida a produşilor de catabolism
(combate oboseala şi ajuta refacerea functionala dupa efort);
 manevrele scurte şi vii, in ritm rapid şi energic, sunt stimulante.
FORME SPECIALE DE APLICARE A FRICȚIUNII
 transversala, “in fierastrau” executata cu marginea
cubitala a mainii, se aplica la nivelul tendonului lui
Achile;
 ”in zig-zag”, executata cu varful a 2-3 degete (index,
medius şi inelar), se aplica la nivelul coloanei vertebrale.
 Varful degetelor se aplica pe tegument, cu o anumita
presiune şi sub anumite unghiuri.
 Se executa mişcari circulare intr-un sens şi apoi in sens
opus, deplasand mainile in limita mobilitatii şi a supletei
normale a tesuturilor masate. Dupa un numar oarecare
de mişcari executate pe o mica portiune a pielii, mana se
deplaseaza incet in vecinatatea locului masat, pana cand
este cuprinsa toata regiunea.
NETEZIREA SAU EFLEURAJUL
 Se disting urmatoarele forme speciale de netezire:
- netezire sacadata, aplicabila segmentelor circulare
(antebrat, brat, gamba, coapsa);
- netezire „in perie”, folosita in regiunile cu par in exces;
- netezire liniara, longitudinala executata cu varful
degetelor, utilizata la nivelul tendoanelor şi al spatiilor
interosoase;
- netezire in „cleşte”, aplicabila la nivelul > tendonului lui
Achile.
 Netezirile scurte şi asociate cu presiuni sunt indicate in
tratamentul induratiilor şi al nodozitatilor
fibroscleroase, precum şi in dezagregarea şi
impraştierea infiltratelor din tesuturile profunde.
FRICȚIUNEA
 Constă în apăsarea şi deplasarea
pielii şi a ţesuturilor moi
subcutanate pe ţesuturile profunde sau
pe plan dur osos, atât cât permite
elasticitatea acestora.
 Din punct de vedere tehnic, frictiunea
se executa cu varful degetelor in sens
liniar (longitudinal sau transversal) şi
circular (concentric sau excentric), cu
marginea cubitala, radacina mainii
(eminentele hipotenara şi tenara),
palma sau pumnul.
FORME SPECIALE DE APLICARE A FRICȚIUNII
 Fricţiunea rectilinie: se mobilizează pielea până la
limita ei elastică în sens rectiliniu, a cărei intensitate şi
extindere creşte treptat. Manevra se poate face cu:
pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă
de la o singură mână sau de la ambele mâini, cu
pumnul sau cu cantul mâinii.
 Fricţiunea în spirală: cu pulpa degetelor sau cu
rădăcina mâinii aplicate pe regiunea masată se
imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală.
Fricţiunea în cleşte: se formează un cleşte alcătuit din

degetul mare şi celelalte degete şi se fricţionează
elementele anatomice prin mişcări rectilinii sau
circulare.
3
 FORME SPECIALE DE APLICARE A FRICȚIUNII
 Fricţiunea în greblă: constă în mobilizarea profundă,
rapidă şi energică a pielii cu ajutorul feţei dorsale a
degetelor şi nodozităţilor lor.
 Fricţiunea circulară: degetele ce masează păstrează o
poziţie asemănătoare cu cea din varianta simplă însă
pulpele degetelor fac o mişcare circulară.
 Fricţiunea cu îngreuiere: degetele mâinii libere sunt
aplicate perpendicular pe partea dorsală a mâinii care
lucrează, îngreunând-o.
REGULI GENERALE DE EXECUȚIE
• Se execută pe o porţiune limitată a suprafeţei cutanate şi poate
fi executată atât în sensul circulaţiei venoase, cât şi în
sens contrar circulaţiei limfei şi sângelui venos.
• Este procedeul principal în majoritatea cazurilor patologice şi
singurul care influenţează pozitiv mobilitatea, rezistenţa şi
elasticitatea aparatului articular.
• În timpul fricţiunii, forţa de presiune creşte gradat prin
unghiul de înclinare al degetelor faţă de orizontală.
Forţa de apăsare folosită în timpul fricţiunii este destul de
mare şi poate provoca leziuni şi traumatisme ale pielii. Deci,
trebuie să se acorde o atenţie deosebită tehnicii de execuţie.
Fricţiunile energice în locurile ureroase reduc starea de
hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulaţia locală
şi îmbunătăţesc hrănirea ţesuturilor.
FRĂMÂNTATUL
 Definiţie - prinderea în cută a muşchilor şi a
ţesuturilor profunde, ridicarea şi străngerea acestora
atât cât permite elasticitatea ţesutului respectiv.
FRICȚIUNEA
 Presiunea şi amplitudinea mişcarilor de frictiune
va fi la inceput mai redusa şi de durata mai scurta,
marindu-se progresiv, dupa necesitati.
 Dupa intensitatea presiunilor şi a marimii unghiului,
frictiunea poate actiona superficial sau profund.
Astfel, cu cat intensitatea presiunilor creşte, iar
unghiul fata de planul regiunii respective scade, cu
atat actioneaza mai profund.
EFECTELE FRICȚIUNII
 prin actiunea mecanica mobilizeaza tesuturile moi, le
mareşte supletea şi elasticitatea, asuplizeaza tegumentul;
 activeaza circulatia locala stimuland nutritia tesuturilor;
 pe cale reflexa are efecte de durata, circulatorii şi trofice;
 frictiunea prelungita, executata intr-un ritm lent, scade
sensibilitatea locala, scade contractura musculara, reduce
incordarea nervoasa;
 ritmul viu şi mişcarile scurte, dar viguroase, stimuleaza
sistemul nervos periferic;
 frictiunile previn rupturile musculare şi smulgerile de
fibre, care pot aparea la nivelul jonctiunii miotendinoase
TEHNICI DE EXECUŢIE
1. Frământatul în cută:
 Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută
formată de către cele patru degete, pe o parte şi degetul
mare şi rădăcina palmei pe de altă parte, ridicarea şi
strângerea acestuia printr-o stoarcere, strângere propriu-
zisă sau printr-o presare pe planul osos.
2. Frământatul în inel:
 Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă,
astfel încât arătătoarele şi policele se ating iar muşchiul,
cuprins ca într-un inel, trece dintr-o mână în alta.
3. Frământatul lung:
 Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel
încât pulpele degetelor mari vin deasupra acestuia, iar
celelate degete pe marginea lui externă respectiv internă;
în timpul deplasării înainte prin salturi mici, policele se
îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea şi
stoarderea muşchiului.
4
4. Frământatul în cleşte:
 Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte
REGULI GENERALE:
format de cele patru degete, de pe o parte şi  Frământatul este singurul procedeu care
degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati şi acţionează intens asupra vaselor limfatice şi
strânşi. sanguine mari, accelerând neutralizarea
5. Frământatul cu pumnii: produselor de descompunere şi sporind procesul de
 Cu pumnii strănşi se execută mişcări de nutriţie al ţesuturilor.
frământare asemănătoare cu frământatul pâinii,  Frământatul măreşte puterea de contracţie a
efectuându-se mişcări de rotaţie care ridică fibrelor musculare, deci constituie un exerciţiu de
muşchiul şi în acelaşi timp execută o presiune gimnastică pentru muşchi.
asupra lui.  În ceea ce priveşte muşchii striaţi, această
6. Frământatul şerpuit: manevră are o importanţă deosebită în cazul
 Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, scăderii capacităţii de muncă a muşchilor.
presează muşchiul aşa cum s-ar stoarce de apă un  În timpul frământatului se vor evita manevrele
burete, ridicându-l şi strângându-l cu ambele bruşte, răsucirea muşchiului sau provocarea
mâini; înaintarea spre zonele învecinate dă durerilor.
aspectul unui val al mişcării.  Frământatul se execută într-un ritm lent şi
continuu.

EFECTELE FRĂMÂNTATULUI TAPOTAMENTUL

 Frământatul produce mărirea considerabilă a mobilitătii
tendoanelor, întinderea fasciilor şi îmbunătăţirea  Definiţie - constă în bătăi sau loviri uşoare şi
circulaţiei sângelui şi a limfei; ritmice, cu degetele, palmele sau canturile palmelor,
 Accelerarea circulaţiei sanguine; aplicate pe ţesuturile moi
 Intensifică hrănirea grupelor musculare şi resorbţia
rapidă a substanţelor metabolice;
 Prin strângerea muşchilor între degete se
produce eliminarea elementelor de descompunere din
fasciculele musculare;
 În timpul frământatului profund apar numeroase
impulsuri aferente care stimulează muşchii, tendoanele,
articulaţiile şi sistemul nervos;
 În afară de faptul că fortifică muşchii şi ajută la
regenerarea ţesutului muscular, frământatul sporeşte
capacitatea de muncă a maselor musculare mari.

TEHNICI DE EXECUŢIE 3. Percutatul

1. Tocatul.
 Palmele aşezate paralel, faţă în faţă, cu degetele uşor
flectate şi depărtate, lovesc într-un ritm vioi, alternativ,
locul masat în aşa fel încât ambele mâini să bată în
acelaşi loc, progresându-se treptat în sensul dorit.
 Degetele cad fie cu partea latero-dorsală, fie cu
muchia.
 Degetele sunt relaxate, pasive, golul de aer care se
formează între degete amortizând astfel loviturile.
 Se obţine astfel un zgomot asemănator cu pocnetele
scurte sau cu picăturile mari de ploaie.
 Variantă : tocatul în mănunchi de nuiele – atunci când
degetele cad pe piele unul după celălalt.
2. Plescăitul.
 Derivă din varianta anterioară însă aici prin mişcări
simple şi repezi se produce o supinaţie alternativă, pe corp
căzând degetele flectate care parcă ridică de pe el un fir.
 Loviturile produc un sunet clar specific care a dat şi
numele acestei variante.
 Loviturile în această variantă se efectuează cu
pulpa degetelor uşor îndoite care cad oblic sau
perpendicular pe regiunea masată.
 Ritmul de aplicare este rapid şi se practică cu
ambele mâini care lovesc simultan sau alternativ.
4. Bătătoritul cu palmele.
 În această variantă palmele şi degetele cad moi
pe suprafaţa corpului de la o distanţă mică, iar
loviturile sunt scurte şi dese, producând un sunet
deschis caracteristic.
 Se mai pot executa şi mişcări cu degetele
apropiate de palmă, mâna îmbrăcând forma unei
cutii.
 Se mai pot folosi şi lovituri uşoare cu dosul
mâinilor.

5
5. Bătătoritul cu pumnii.
 În această manevră mâna cu degetele uşor
flectate se află într-o poziţie intermediară între
pronaţie şi supinaţie.
 Ea cade perpendicular şi cu degetul mic uşor
depărtat de pumn.
 Variantă cu pumnul semi-închis.
6. Bătătoritul în căuş.
 Este o manevră mai puţin aspră, fiind efectuată
de palmele şi degetele strânse în aşa fel încât să
creeze o adâncitură în care se formează o pernă de
aer care amortizează loviturile.
 Se aude un sunet surd deosebit de cel al celorlalte
variante.
EFECTELE TAPOTAMENTULUI
 Vasodilatator (la nivelul pielii şi al ţesutului conjunctiv);
 Creşte excitabilitatea neuro-motorie;
 Acţionează asupra sistemului vegetativ-simpatic;
 Aduce un aflux puternic de sânge spre regiunea masată,
determinând astfel îmbunătăţirea nutriţiei acelei regiuni;
 Are o influenţă benefică asupra nervilor (în special asupra
terminaţiilor căilor senzitive);
 Ajută la micşorarea şi încetarea durerilor, când gradul de
excitaţie al nervului este mărit;
VIBRAŢIILE
 Definiţie - sunt mişcări oscilatorii pe un fond de
presiune continuă şi constantă, de intensitate redusă.
REGULI GENERALE
 Tapotamentul se adresează ţesutului superficial sau
profund, în funcţie de intensitatea de lovire şi viteză.
 Profunzimea este dată de varianta aleasă şi de pârghia
folosită .
 Poate fi aplicat în orice direcţie.
 Ritmul de aplicare diferă de la o variantă la alta.
Astfel, tocatul se execută cu o viteză de 1-3 lovituri /
sec. timp de 1-4 min., bătătoritul cu palmele 10-70 de
lovituri / minut, etc.
 Provoacă o hipertermie profundă, o înviorare a
tonusului tuturor muşchilor, acţionează în mod reflex
pe locul de aplicare a loviturilor şi intensifică
activitatea nervilor periferici;
 Acţionează asupra nervilor vasomotori, la lovituri
slabe se produce vasoconstricţie, la lovituri puternice
se produce vasodilataţie, hipertermie (creştere locală a
temperaturii), scăderea reactivităţii exagerate a
nervilor şi muşchilor la excitaţii mecanice;
 Influenţează muşchii viscerali, când se aplică la
coloana vertebrală;
 Produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale;
 Influenţează ritmul cardiac, răreşte pulsul şi
corectează aritmia.
TEHNICI DE EXECUŢIE
1. Vibraţia simplă
 Este vibraţia care se execută cu o singură mână, în
următoarele variante:
• cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară;
• cu podul palmei;
• cu rădăcina mâinii;
• cu toată palma, având degetele depărtate, cuprinzând
muşchiul;
• cu degetele întinse;
• cu pumnul deschis sau închis.
 2. Trepidaţia
 Vibraţiile ale căror mişcări oscilatorii au o amplitudine şi
intensitate mare; se execută cu palmele, având degetele
depărtate cuprinzând muşchiul şi imprimându-i mişcări în
spirală.
3. Vibraţia combinată
 Vibraţiile asociate cu alte manevre dau fricţiune
vibratoare, frământat vibrator sau presiune vibratoare.
6

REGULI GENERALE
Vibraţiile necesită un antrenament prealabil din

partea maseurului fiind unul dintre cele mai obositoare
procedee de masaj.
 Când nu sunt însoţite de trepidaţii, vibraţiile devin
presiuni.
 Ritmul oscilaţiilor este de peste 200 mişcări/minut.
 Trepidaţiile se aplică pe grupe musculare mari,
mâinile putând aluneca pe segmentul masat,
cuprinzând şi alte regiuni.
EFECTELE VIBRAȚIILOR
 calmant, relaxant;
 reduce sensibilitatea nervoasă;
 îmbunătăţeşte capacitatea de efort;
 calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice,
nevralgii, migrene);
 intensifică funcţionarea glandelor;
 acţionează asupra nervilor periferici (nervii motori,
senzitivi, vasomotori şi secretori);
 acţionează asupra parezelor, spasmelor musculare; reduc
durerea.
 influenţează organele şi ţesuturile profunde (inima,
muşchii, pereţii abdominali şi intestinali);
 influenţează secreţia majorităţii organelor şi glandelor
(stomac, glande salivare, intestine, ficat, glande sexuale
etc.).