Sunteți pe pagina 1din 102

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU

DEPARTAMENTUL ID – IFR FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII, SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ

BAZELE MASAJULUI IGIENIC

AUTOR:

PROF. UNIV. DR. DOINA MÂRZA DĂNILĂ

AN UNIVERSITAR 2009 – 2010

Cuprins

OBIECTIVELE DISCIPLINEI COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE, CREDITE STABILIREA NOTEI FINALE TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Modulul I. Masajul: scurt istoric, definiţii, obiect de studiu, locul în cadrul kinetoterapiei, criterii de clasificare şi clasificare Scopul modulului

Obiective operaţionale Unitatea de studiu I.1. Scurt istoric Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu I.2. Definiţii Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu I.3. Obiect de studiu, indicaţii, contraindicaţii, limite Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu I.4. Locul masajului în cadrul kinetoterapiei Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu I.5. Criterii de clasificare şi clasificarea formelor de masaj Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I Modulul II. Condiţii de bază materială, cadrele de specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare Scopul modulului Obiective operaţionale Unitatea de studiu II.1. Condiţii de bază materială Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu II.2. Cadrele de specialitate Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu II.3. Reguli pentru aplicarea masajului Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Unitatea de studiu II.4. Mijloace ajutătoare Rezumatul unităţii de studiu Autoevaluare Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II MODULUL III. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului Scopul modulului Obiective operaţionale

7

7

7

7

8

8

9

9

9

9

11

11

11

12

12

13

14

14

14

14

15

15

16

16

16

19

19

19

19

19

20

20

20

21

21

22

23

23

24

24

24

27

27

27

Unitatea de studiu III.1. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului

27

Rezumatul unităţii de studiu

31

Autoevaluare 32

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III 32

Temă de control:

33

MODULUL IV. Folosirea masajului clasic în scop igienic i profilactic

35

Scopul modulului

35

Obiective operaţionale 35 Unitatea de studiu IV.1. Masajul igienic ca factor auxiliar de călire 35

36

Autoevaluare 36

Rezumatul unităţii de studiu

Unitatea de studiu IV.2. Fundamentarea teoretică a masajului profilactic

36

Rezumatul unităţii de studiu

38

Autoevaluare 38

39

MODULUL V. Procedeele i tehnicile masajului clasic 41

Scopul modulului

Obiective operaţionale 41 Unitatea de studiu V.1. Procedeele principale de masaj (fundamentale) 41

46

Autoevaluare 46

41

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul IV

Rezumatul unităţii de studiu

Unitatea de studiu V.2. Procedeele secundare de masaj

47

Rezumatul unităţii de studiu

49

Autoevaluare 49 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V 49

MODULUL VI. Fundamentarea tiinifică a efectelor i efectele masajului asupra organismului: mecanisme de producere i modalităi de obinere

53

Scopul modulului

53

Obiective operaţionale 53

Unitatea de studiu VI.1. Clasificarea efectelor masajului clasic

53

Rezumatul unităţii de studiu

54

Autoevaluare 54

Unitatea de studiu VI.2. Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj 55

60

Autoevaluare 60

Rezumatul unităţii de studiu

Unitatea de studiu VI.3. Efectele masajului clasic asupra structurilor organismului

60

Rezumatul unităţii de studiu

64

Autoevaluare 64

64

MODULUL VII. Specificitatea aplicării masajului pe diferite regiuni ale corpului. Masajul general extins şi masajul general redus 67

67

Obiective operaţionale 67

Unitatea de studiu VII.1. Particularităţi de aplicare a masajului asupra diverselor regiuni ale corpului 67

82

Autoevaluare 82

Unitatea de studiu VII.2. Masajul general extins şi masajul general redus 83

84

Autoevaluare 85

85

MODULUL VIII. Automasajul i specificitatea aplicării sale pe diferite regiuni ale corpului 89

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VI

Scopul modulului

Rezumatul unităţii de studiu

Rezumatul unităţii de studiu

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VII

Scopul modulului

89

Obiective operaţionale

89

Unitatea de studiu VIII.1. Generalităi

89

Rezumatul unităţii de studiu

91

Autoevaluare

91

Unitatea de studiu VIII.2. Specificitatea aplicării automasajului pe diferite regiuni ale corpului

 

92

Rezumatul unităţii de studiu

98

Autoevaluare

98

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VIII

99

Bibliografie

102

OBIECTIVELE DISCIPLINEI

1. Cunoaşterea unor metode de bază care pot fi folosite în practica kinetoterapeutică.

COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI

1. Abilitarea studenţilor cu cunoştinţe teoretico-practice în legătură cu indicaţiile şi contraindicaţiile aplicării masajului clasic, în vederea formării unor competenţe care să asigure eficienţa maximă şi evitarea compromiterii masajului prin urmări nedorite. 2. Formarea, consolidarea şi perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor de aplicare a tehnicilor corespunzătoare diferitelor procedee de masaj (principale, secundare), în funcţie de diversele aplicaţii generale, parţiale, segmentare, locale, cu scop profilactic, igienic (fiziologic), în vederea formării competenţelor practico-metodice necesare specialistului.

FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE, CREDITE

Forma de activitate

Număr ore semestru

Număr credite

Lucrări practice

28

2

Studiu individual

83

3

Verificare finală

Examen

Validare total credite: 5

STABILIREA NOTEI FINALE

Forma de verificare

Examen

 

Modalitatea de susţinere

Test grilă

Puncte sau procentaj

 

Răspunsuri la examene

5

(50%)

Evaluare activităţi aplicative (verificare practică)

3

(30%)

NOTARE

Participare activă la lucrările practice

1

(10%)

Lucrare de verificare

 

-

Teme de casă

 

-

Alte activităţi - Studiu individual - Elaborarea unui referat din temele pentru studiu individual (la alegere)

1

(10%)

 

TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE

10 (100%)

TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL

Nr.

Denumire modul

Timp mediu necesar

Crt.

SI

LP

Total

 

Masajul: obiect de studiu, locul în cadrul

     

1

kinetoterapiei, definiţii, scurt istoric, criterii de clasificare şi clasificare.

11

-

11

 

Condiţii de bază materială, cadrele de

     

2

specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare

6

-

6

3

Examinarea subiectului în vederea efectuării masajului.

8

3

11

4

Folosirea masajului în scop igienic şi profilactic.

6

-

6

5

Procedeele şi tehnicile masajului clasic.

10

7

17

 

Fundamentarea ştiinţifică a efectelor şi efectele masajului asupra organismului:

     

6

mecanisme de producere şi modalităţi de obţinere.

20

4

24

 

Specificitatea aplicării masajului pe diferite

     

7

regiuni ale corpului. Masajul general extins şi masajul general redus.

8

10

18

8

Automasajul: caracteristici, indicaţii şi contraindicaţii.

8

-

8

9

Specificitatea aplicării automasajului pe diferite regiuni ale corpului

6

4

10

 

Timp total necesar

83

28

111

INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Prezenta resursă de învăţare conţine toate informaţiile necesare însuşirii cunoştinţelor teoretice şi metodice referitoare la masajul igienic. Conţinutul este structurat în module, în cadrul fiecărui modul regăsindu-se unul sau mai

multe unităţi de studiu, în aşa fel încât să eşaloneze şi să faciliteze parcurgerea materialului şi însuşirea sa. Pentru parcurgerea resursei de învăţământ se recomandă următoarea succesiune :

1. Citirea, cu atenţie, a fiecărei unităţi de studiu şi, consultarea recomandărilor bibliografice în legătură cu aceasta.

2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unităţi de studiu.

3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu).

4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiecare modul).

Modulul I. Masajul: scurt istoric, definiţii, obiect de studiu, locul în cadrul kinetoterapiei, criterii de clasificare şi clasificare

Scopul modulului

Înţelegerea noţiunii de masaj, prin prisma obiectului său de studiu, a locului în cadrul kinetoterapiei, a definiţiilor clasice şi moderne, a unor repere istorice, a criteriilor de clasificare şi a clasificărilor propuse.

Obiective operaţionale

Cunoaşterea definiţiilor clasice şi moderne ale masajului

Cunoaşterea obiectului de studiu a masajului

Înţelegerea locului pe care îl ocupă masajul în cadrul kinetoterapiei

Cunoaşterea unor repere istorice privitoare la apariţia şi dezvoltarea masajului în România şi în lume

Cunoaşterea criteriilor de clasificare şi a clasificărilor propuse pentru formale de masaj

Unitatea de studiu I.1. Scurt istoric

Pentru cuvântul masaj se propun mai multe etimologii, astfel:

- cuvântul francez "massage" = a mişca, a frământa, a mesteca;

- cuvântul ebraic "massesch" (maşeş) = a palpa;

- cuvântul grecesc "massein" = a fricţiona;

- cuvântul arab "mass" = a freca, a pipăi, a atinge uşor.

În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit în anul 1813, de către Lepage, în lucrarea "Cercetări istorice asupra medicinei chineze". Masajul a fost printre primele mijloace folosite pentru alinarea suferinţelor. De foarte multe ori procedeele de masaj erau folosite de vraci şi erau însoţite de cuvinte şi gesturi rituale, de descântece sau formule neînţelese, iar la foarte multe popoare masajul era practicat doar de către reprezentanţă ai cultelor religioase.

Recordul referirilor la masaj, în opere scrise, este deţinut de către chinezi, care îl foloseau încă cu 3000 ani î.Hr. În Kung-fu (2700 î.H.) se găsesc primele detalii tehnice şi indicaţii. În China existau medici maseuri, pe lângă medici herborişti (tratamente cu plante) şi medici acupunctori. Ayur Veda (sec. XVIII î. Hr.), la indieni, conţine printre altele sfaturi de igienă a vieţii şi pentru aplicarea masajului, care are un caracter igienic şi ritual. Avicena, medic şi învăţat de origine arabă, descrie masajul şi asocierile acestuia cu hidroterapia şi dietetica, în prima parte a lucrării sale "Cartea legilor medicinii". Mai aproape de noi, grecii folosesc foarte mult masajul. Părintele gimnasticii medicale şi masajului - Herodicus din Lentini - spunea că acestea "contribuie la întărirea corpului şi vindecarea bolilor". El a predat învăţăturile sale lui Hippocrate, care spunea despre masaj:

"Executat cu putere, masajul tonifică ţesuturile, executat cu moderaţie, le înmoaie", subliniind

importanţa sa astfel: "medicul trebuie să aibă experienţă în multe lucruri, dar cel mai bine trebuie să stăpânească tehnica fricţionării". Cultura greacă s-a răspândit şi în Imperiul Roman, după cucerirea Greciei şi masajul a început să fie foarte mult folosit şi de romani, iniţial doar în terme (băi) la care aveau acces numai păturile sociale superioare, apoi pentru pregătirea războinicilor, apoi treptat a început să se profileze ideea folosirii masajului în scop profilactic şi terapeutic. Celsus indica masajul pentru tratarea afecţiunilor reumatismale şi pentru combaterea sechelelor după rănile căpătate în război. Galenus descrie ca principale procedee de masaj fricţiunile, netezirile, presiunile, stoarcerile, flagelările, împărţindu-le în puternice, moderate sau uşoare, lungi, medii şi scurte. Oribasius recomndă sportivilor să se maseze în timpul antrenamentelor şi competiţiilor. În epoca Renaşterii se impune numele lui Hyeronimus Mercurialis, care în 1569 publică lucrarea "De arte gymnastica", în care arată cum să se practice masajul în legătură cu exerciţiile fizice şi cu băile. În sec. XVIII - XX masajul începe să se dezvolte, din ce în ce mai mulţi autori fiind preocupaţi de prezentarea efectelor sale benefice, mai ales în Europa, astfel: Ling în Suedia, Mezger în Austria, Estrader, Lucas-Championniere în Franţa, Zander în Germania etc. Cercetători ca Von Mosengeil şi Castex au fost primii care au impus un studiu ştiinţific asupra masajului, operele lor inspirând şi pe alţi autori, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX.

În România, în legătură cu studierea acestui mijloc se pot aminti nume ca: Manga în

1885, Helmagiu în 1889, Petrescu în 1930 (anul înfiinţării Şcolii de masaj de pe lângă INEFS (Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport) Bucureşti, sub conducerea dr. Ion Lascăr şi Valentina Roşca).

În anul 1940 apare primul curs de masaj scris, redactat de Dr. Adrian Ionescu. Aşadar, după anul 1930, literatura de specialitate începe să se dezvolte şi în ţara noastră, apărând chiar şi traduceri ca "Masajul practic şi teoretic, general şi parţial" aparţinând Theodorei Atanasiu (după lucrarea lui M-me De Fumerie), apărută în 1933 şi destinată personalului sanitar auxiliar.

În Transilvania, sub impulsul dat de Marius Sturza-inspirat din străinătate- se introduce

masajul în staţiunile balneoclimaterice. În majoritatea ţărilor, în decursul timpului, masajul a continuat să fie considerat parte a medicinii, specialiştii lucrând în echipă alături de medici.

O privire de ansamblu asupra situaţiei masajului în zilele noastre ne prezintă, următoarea

situaţie (subliniind doar câteva aspecte):

În China masajul este pe deplin integrat sistemului sanitar, iar spitalele au secţii specializate (în Shanghai secţia pentru masaj este formată din două etaje);

În Germania se fac asigurări pentru terapia prin masaj;

În Franţa, specialiştii se formează atât în cadrul învăţământului de Kinesitherapie (4-5 ani), cât şi prin învăţământ superior special de scurtă durată (2-3 ani);

În Statele Unite, după înfiinţarea Colegiului de Masaj Suedez din Chicago în 1943, a apărut şi Asociaţia Americană de Terapie prin Masaj. Această asociaţie coordonează programe speciale de instruire în "bodywork", termen folosit pentru desemnarea masajului şi a tuturor formelor de manipulare. O programă de acest fel cuprinde cel puţin 500 ore de teorie şi tehnica masării, 300 ore de anatomie şi fiziologie şi 100 ore de cursuri adiţionale, în care sunt incluse medicina de prim ajutor şi reanimarea cardio- respiratorie.

În ţara noastră, există şcoli de masaj pentru orbi şi ambliopi şi, în cadrul învăţământului superior de Kinetoterapie - o programă care prevede un număr de 56 ore teoretice şi 70 ore practico-metodice, completată cu un număr suficient de ore de anatomie, fiziologie, semiologie şi patologie, prin conţinutul celorlalte programe.

Rezumatul unităţii de studiu

Pentru cuvântul masaj s-au propus mai multe etiologii, neştiindu-se precis din ce limbă provine. Masajul a fost folosit din cele mai vechi timpuri, constatându-se pe cale empirică faptul

că poate alina suferinţele. Ulterior, datorită preocupărilor unor medici mai ales, conţinutul masajului şi fundamentarea sa ştiinţifică, s-au dezvoltat treptat, ajungând astăzi să fie considerat

o metodă de sine stătătoare cu valenţe profilactice, terapeutice şi recuperatorii. Unele ţări din lume acordă o atenţie deosebită formării specialiştilor în aplicarea masajului, înfiinţând şcoli speciale unde se studiază un număr mare de ore.

Autoevaluare

1. Care sunt etimologiile propuse pentru cuvântul masaj?

2. Când şi în ce lucrare scrisă s-a folosit pentru prima dată termenul de masaj?

3. În ce formă şi de către cine era practicat masajul în cele mai vechi timpuri?

4. Cum era văzut masajul de vechii chinezi?

5. Cum era văzut masajul de vechii indieni?

6. Cum era văzut masajul de vechii arabi?

7. Cum era văzut masajul de vechii greci?

8. Cum era folsit masajul în Imperiul Roman?

9. Care este cel mai reprezentativ nume asociat cu masajul în epoca Renaşterii?

10. Enumeraţi câteva nume de persoane care s-au ocupat de dezvoltarea masajului în Europa, în secolele XVIII-XX.

11. Enumeraţi câteva nume de persoane care s-au ocupat de studierea masajului în România.

12. Cum a fost reprezentat masajul în lucrările scrise din România?

13. Unde şi datorită cui s-a introdus practica masajului în România?

14. Care este situaţia actuală a formării specialiştilor în masaj în diverse ţări ale lumii?

Unitatea de studiu I.2. Definiţii

După Adrian Ionescu (1992) masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale

corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic. În urmă cu câteva zeci de ani, atunci când a fost formulată această definiţie, se considera că masajul este o "prelucrare", deoarece se acţionează din afara corpului, subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. Din acest punct de vedere, cercetările ulterioare, şi mai ales cele din ultima perioadă, dovedesc faptul că subiectul nu poate

fi privit ca un "obiect" asupra căruia se acţionează. Astfel, situaţia intersubiectivă (relaţională) în

care se află terapeutul şi subiectul în timpul aplicării masajului nu poate fi asimilabilă actului în

sens unic, direcţionat doar de la cel ce dă la cel ce primeşte, de la un subiect care acţionează la un subiect pasiv, asupra căruia se acţionează. Această atitudine trasează limite abuziv restrictive

şi minimizează participarea subiectului la actul terapeutic.

Conştient sau nu, subiectul răspunde gestului terapeutic, organismul său declanşând un număr foarte mare de acţiuni adaptative sau de înlăturare a perturbărilor. Pornind de la nivel muscular, masajul activează reactivitatea întregului sistem nervos; aceste stimulări determinate de masaj, stabilesc un continuu dialog cu centrii superiori, fenomen cu atât mai uimitor cu cât s-a dovedit că este şi foarte bine diferenţiat calitativ. Astfel, s-a constatat că receptorii au un fel de

conştiinţă care poate frâna mesajele perturbatoare pentru centrii superiori, această posibilitate de triere a aferenţelor dovedind organizarea şi structurarea sistemului nervos central. Se poate vorbi, în acest context de o "trăire" a masajului, care presupune din partea subiectului o reacţie, reacţie care se declanşează având punct de plecare vârful ierarhic al reglării nervoase şi care urmăreşte o perfectă conştientizare a imaginii corporale. Dialogul astfel stabilit între cei doi protagonişti - terapeut şi subiect - este un dialog fără cuvinte, dar real, prin simţuri, reacţii, în care aceştia sunt implicaţi în paralel, la fel de activ (din acest punct de vedere este greşită atitudinea unor terapeuţi care încurajează pseudosomnolenţa sau sporovăiala superficială). Fie că urmăreşte examinarea/testarea sau terapia, atingerea terapeutică, în cadrul masajului, nu are sens decât în funcţie de răspunsul dat, răspuns care presupune un nou demers terapeutic, continuând în acest fel, într-un feed-back permanent. Dialogul masat-maseur se dezvoltă într-o lume a semnelor, reprezentată de caracteristicile suprafeţei de masat, puncte şi zone specifice de acţionare, implicarea maseurului şi reacţiile de răspuns ale subiectului, în care stabilirea unei interrelaţii între, bazată pe încredere reciprocă şi comunicare, este de o importanţă covârşitoare. Având în vedere toate aceste aspecte, definiţia pe care, în momentul de faţă, o considerăm a fi mai corectă este: Masajul constă în aplicarea, manuală, mecanică sau electrică, metodică şi sistematică, a unor procedee specifice asupra părţilor moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic), profilactic şi terapeutic-recuperator (Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001). Aplicarea este "metodică", deoarece se desfăşoară după anumite principii şi reguli, are un început, o desfăşurare prealabilă şi un sfârşit. Procedeele fiind metodic selecţionate, îmbinate şi aplicate, ţinând cont de efectele posibil a fi obţinute şi de scopurile urmărite, se poate afirma că masajul este o activitate sistematic organizată. "Părţile moi ale corpului" asupra cărora se acţionează sunt: tegumentele (pielea, mucoasele), ţesuturile conjunctive subcutanate, muşchii, tendoanele, ligamentele, elementele articulare, vasele şi nervii, organele interne. Masajul se execută folosind o serie de acţiuni numite "procedee", specifice fiecărei metode. În cadrul fiecărui procedeu se diferenţiază o serie de tehnici de aplicare. Succesiune:

metodă - procedee - tehnici. Aplicarea procedeelor de masaj se poate realiza "manual, mecanic sau electric". Aparatele mecanice sau electrice, foarte des folosite astăzi, nu pot înlocui - în nici un caz - mâna, singurul "instrument" care posedă calităţile necesare adaptării corecte şi permanente a gestului terapeutic în funcţie de reacţiile subiectului: mâna se mulează perfect pe regiunile masate în funcţie de relieful lor, are aproximativ aceeaşi temperatură cu tegumentele masate, "simte" exact gradarea şi dozarea intensităţii de acţionare, transmite energie, examinează în permanenţă şi comunică - prin tehnica executată - cu organismul subiectului, oferindu-i exact ceea ce are nevoie.

Rezumatul unităţii de studiu

În decursul timpului, au existat preocupări pentru definirea noţiunii de masaj. Adrian Ionescu, cel care a scris primul curs de masaj din România, are meritul de a fi elaborat prima definiţie. Cercetările ulterioare însă, bazate pe noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, au făcut necesară modificarea şi completarea definiţiei clasice.

Autoevaluare

1. Care este definiţia clasică a masajului, elaborată de Adrian Ionescu?

2. Realizaţi analiza critică a definiţiei clasice a masajului, prin prisma descoperirilor ulterioare.

3. Care este definiţia modernă a masajului?

4. Explicaţi termenii definiţiei moderne a masajului.

Unitatea de studiu I.3. Obiect de studiu, indicaţii, contraindicaţii, limite

Masajul are un câmp de aplicaţie extra-medical, ocupându-se de menţinerea (eventual îmbunătăţirea) proprietăţilor funcţionale ale întregului organism la cote optime (masajul igienic/fiziologic) şi unul strict medical, ocupându-se de prevenirea apariţiei unor perturbări în funcţionalitatea organismului (masajul profilactic), tratarea - în paralel cu alte metode terapeutice - unor afecţiuni (masajul terapeutic) şi recuperarea posttraumatisme sau afecţiuni, prin înlăturarea sechelelor (masajul recuperator). Aşadar, masajul are ca obiect de studiu omul şi modalităţile de acţionare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime. În general, masajul prezintă o gamă largă de indicaţii, dar are şi unele contraindicaţii, fie totale şi definitive, fie parţiale şi temporare, grupate în funcţie de localizarea lor pe ţesuturi şi organe. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului vor fi discutate detaliat la fiecare dintre metodele care vor fi studiate, acum amintind doar câteva cu caracter general. Astfel, contraindicaţiile totale şi definitive sunt relativ puţine, acestea fiind dictate de îmbolnăviri maligne grave, care s-ar putea înrăutăţi. Şi din acest punct de vedere însă, în ultima perioadă aria s-a restrâns, deoarece s-a constatat că există posibilităţi de acţionare, care nu dăunează ci, dimpotrivă - fără a trata afecţiunea - îşi aduc contribuţia la diminuarea unor simptome. Mai frecvente sunt contraindicaţiile temporare, care sunt determinate de unele îmbolnăviri sau tulburări uşoare şi trecătoare, masajul fiind indicat după vindecarea acestora. Dacă pornim de la ţesuturile superficiale, primele contraindicaţii ale masajului sunt bolile de piele (de natură parazitară, inflamatorie, eczeme, erupţii, arsuri şi plăgi, tumori maligne, etc.). Nici în cazul unor inflamaţii ale organelor nu este indicat masajul. În cazul bolilor infecto- contagioase, în hemoragii cerebrale, etc. contraindicaţiile sunt totale. În hemoragii, boli de cord şi vase (cu caracter acut), boli acute ale sistemului respirator, ale aparatului digestiv, sistemului endocrin, contraindicaţiile sunt definitive sau temporare, în funcţie de particularităţile individuale ale bolnavului şi ale bolii. Chiar şi în unele dintre aceste situaţii, se poate acţiona cu tehnici speciale, la distanţă de regiunea sau organul afectate, putându-se obţine efecte pe cale reflexă. Mai ales o serie de metode din cadrul medicinii tradiţionale asiatice obţin efecte miraculoase în situaţiile în care masajul nu poate fi aplicat. Astazi în cadrul şedinţelor de masaj şi mai ales de recuperare kinetoterapeutică, masajul clasic este completat de o serie de tehnici şi procedee din cadrul altor metode terapeutice, în spacial, naturiste şi fizicale. Rezultatele obţinute sunt, bineînţeles, în funcţie de tipul şi gravitatea afecţiunii tratate. Pentru subiecţii cu boli cronice grave, care prezintă afecţiuni morfologice, structurale, bineînţeles că nu se poate obţine decât o ameliorare parţială a stării lor. Pentru majoritatea subiecţilor care prezintă însă tulburări acute, cronice de tip funcţional, viscerale şi chiar somatice, se poate spera în vindecarea lor reală. Aşadar, nu este corect să se creadă şi să se afirme că toate afecţiunile pot fi tratate şi vindecate prin masaj. În afara contraindicaţiilor, stabilite în urma experimentelor şi practicii îndelungate, kinetoterapeutul trebuie să admită faptul că şi în alte situaţii masajul are anumite limite şi, dacă nu obţine rezultatul aşteptat, să se orienteze spre alte metode. Eşecul terapeutic poate avea două cauze: aplicarea greşită a metodei sau aplicarea sa în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie. Problema poate fi rezolvată, în primul caz prin perfecţionarea continuă a tehnicilor de lucru, alegerea şi combinarea eficientă şi optimă a acestora iar în al doilea caz prin conştientizarea faptului că nici o metodă terapeutică nu este perfectă şi că toate trebuie considerate şi folosite în relaţii de complementaritate (sintetizând adevăratele noţiuni de valoare ale fiecăreia, în funcţie de cazul concret).

Rezumatul unităţii de studiu

Obiectul de studiu al masajului este omul şi modalităţile de acţionare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime. În general, masajul prezintă o gamă largă de indicaţii, dar are şi unele contraindicaţii, fie totale şi definitive, fie parţiale şi temporare, grupate în funcţie de localizarea lor pe ţesuturi şi organe.

Autoevaluare

1. Care este obiectul de studiu al masajului?

2. Care sunt contraindicaţiile totale şi definitive ale masajului?

3. Care sunt contraindicaţiile temporare ale masajului?

4. Care sunt posibilele cauze în cazul producerii unui eşec terapeutic?

Unitatea de studiu I.4. Locul masajului în cadrul kinetoterapiei

Masajul este, alături de gimnastica medicală, un mijloc de bază, specific al kinetoterapiei, putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient. Luând în considerare "şedinţa de exercitare" din kinetoterapie, în care mijloacele se îmbină în vederea atingerii obiectivelor stabilite, aceste metode prezintă avantajul că pot fi folosite şi în cadrul aşa numitelor "secvenţe alternate" din programul complex recuperator (de exemplu, înainte, între, sau după exerciţiile de gimnastică medicală, este bine să se adauge efectul masajului asupra muşchilor, în scopul diminuării durerii, contracturilor musculare, a împrăştierii infiltratelor, a facilitării circulaţiei, sau chiar al stimulării contracţiei musculare). Această nouă modalitate de abordare a "şedinţei de exercitare" în kinetoterapie înlocuieşte concepţia convenţională, depăşită a alegerii mijloacelor pe baza ideii de "îmbinare - înlănţuită" a două tehnici cu aceeaşi esenţă. De asemenea, introducerea în programul complex kinetoterapeutic a unor şedinţe speciale de masaj, folosind o singură metodă sau o combinaţie de metode sau procedee specifice preluate din fiecare dintre ele, selectate, asamblate şi aplicate în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, este recomandată în scopul sporirii efectelor terapeutice. Oricât de interesante ar fi unele dintre ele, terapeutul nu trebuie să se înconjoare de limite, privându-se de beneficiile altor metode. Acest lucru înlocuieşte spiritul creativ cu fidelitatea, poate fi util unui terapeut începător, nesigur, dar devine extrem de limitativ şi diminuează mult eficienţa, în cazul unui terapeut "cu vechime". Din cadrul unui program complex kinetoterapeutic nu trebuie să lipsească recomandările privind activitatea independentă a pacientului şi, din acest punct de vedere, în cazul masajului trebuie selectate cu grijă acele metode, procedee şi tehnici pe care pacientul le poate învăţa şi aplica eficient şi fără riscuri.

Rezumatul unităţii de studiu

Masajul este, alături de gimnastica medicală, un mijloc de bază, specific al kinetoterapiei, putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient. Folosirea secvenţelor alternante în cadrul şedinţelor de exercitare din kinetoterapie trebuie să înlocuiască concepţia convenţională, depăşită a alegerii mijloacelor pe baza ideii de "îmbinare - înlănţuită" a două tehnici cu aceeaşi esenţă, acest mod de lucru ducând la creşterea eficienţei şi la scurtarea timpului în care se obţin rezultatele.

Autoevaluare

1. Care este locul masajului în cadrul kinetoterapiei?

2. Ce înseamnă secvenţe alternante în cadrul programelor de recuperare?

3. Care sunt avantajele folosirii secvenţelor alternante în cadrul programelor de kinetoterapie?

Unitatea de studiu I.5. Criterii de clasificare şi clasificarea formelor de masaj

Masajul se clasifică astfel (Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001):

a). După scopul urmărit:

- igienic (fiziologic)

- profilactic

- terapeutic/recuperator

- specific activităţii sportive

b). După mijlocul cu care se realizează:

- manual

- mecanic

- electric

c). După întinderea suprafeţei pe care se efectuează:

- - extins

general:

- redus

- parţial

- regional

- local

- segmentar

d). După profunzimea la care acţionează:

e). După mediul folosit:

- superficial

- profund

- umed:

- cu soluţii, unguente

- în apă

- uscat:- cu pulberi

Scopul tuturor acestor metode nefiind altul decât păstrarea, îmbunătăţirea sau recuperarea stării de sănătate a omului, a omului privit din punct de vedere holistic (ca un întreg), este de la sine înţeles că, în activitatea practică, ele vor fi folosite singure sau în combinaţii cât mai eficiente, acest lucru hotărându-se în funcţie de scopul urmărit şi de caracteristicile individuale ale fiecărui subiect. Pentru a reuşi acest lucru, principalele condiţii sunt:

- stare de sănătate perfectă a celor care doresc să devină terapeuţi şi să ajute pe cei în suferinţă;

- însuşirea corectă a tehnicilor de acţionare specifice fiecărui procedeu;

- dezvoltarea la maximum a tuturor simţurilor care îi oferă terapeutului posibilităţi extinse de examinare, tratare, percepere a reacţiilor determinate, comunicare;

- dragoste faţă de semeni, altruism, capacitate de înţelegere a legăturilor între corp - minte - suflet, dorinţa permanentă de a se cunoaşte cu adevărat pe sine şi pe cei din jur, pentru a-şi asigura sieşi echilibrul şi pentru a putea ajuta orice persoană indiferent de sex, vârstă, rasă, religie, pătură socială etc.

- pasiune pentru profesiunea sa, încredere în potenţialul major al acestei profesiuni de a influenţa benefic omul pe toate planurile: fizic, psihic, energetic etc.

- dorinţă de a-şi practica profesiunea din dorinţa de a ajuta şi nu, în primul rând, din dorinţa de a obţine câştiguri materiale substanţiale. Fără ca aceste condiţii să fie întrunite, kinetoterapeutul devine doar un simplu executant al unor tehnici învăţate mai mult sau mai puţin corect, lipsit de adevărata calitate umană care se cere pentru practicarea acestei profesiuni.

Rezumatul unităţii de studiu

Formele de masaj se clasifică în funcţie de următoarele criterii: după scopul urmărit, după mijlocul cu care se realizează, după întinderea suprafeţei pe care se acţionează, după profunzimea la care se acţionează şi după mediul folosit. Pentru ca scopul folosirii masajului să poată fi atins există stabilite o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească viitorii specialişti în aplicarea acestuia.

Autoevaluare

1. Cum se clasifică formele de masaj după scopul urmărit?

2. Cum se clasifică formele de masaj după mijlocul cu care se realizează?

3. Cum se clasifică formele de masaj după întinderea suprafeţei pe care se acţionează?

4. Cum se clasifică formele de masaj după profunzimea la care se acţionează?

5. Cum se clasifică formele de masaj după mediul folosit?

6. Care sunt principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească specialiştii, pentru ca scopul în care se aplică masajul să poată fi atins?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I

1. Pentru etimologia cuvântului "masaj", s-au propus următorii termeni:

a. massein

b. massor

c. massesch

d. massare

e. massage

2. În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit în anul:

a. 1810

b. 1813

c. 1830

3. În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit de către:

a. Lepage, în lucrarea Cercetări istorice asupra medicinei chineze

b. Hyeronimus Mercurialis, în lucrarea De arte gymnastica

c. Theodora Atanasiu, în lucrarea Masajul practic şi teoretic, general şi parţial

4. Părintele gimnasticii medicale şi masajului a fost:

a. Hippocrate

b. Galenus

c. Avicena

d. Herodicus din Lentini

5. În România, primul curs de masaj scris a fost elaborat de:

a. Helmagiu în 1889

b. Adrian Ionescu în 1940

c. Manga în 1885

6. Completaţi definiţia clasică a masajului cu cuvintele care lipsesc:

Masajul este …………………………………………… a părţilor moi ale corpului, prin

,

în scop ……………………………… sau

acţiuni …………………………………………… ………………………………………………

7. Completaţi definiţia modernă a masajului cu cuvintele care lipsesc:

Masajul constă în ………………………………………, manuală, mecanică sau

, unor procedee specifice asupra părţilor moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic),

…………………………………

a

metodică

şi ……………………………………………

,

…………………………………………

şi terapeutic-recuperator

8. Obiectul de studiu al masajului este:

a. menţinerea proprietăţilor funcţionale ale organismului

b. omul şi modalităţile de acţionare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime

c. prevenirea apariţiei unor perturbări în funcţionalitatea organismului

d. tratarea unor afecţiuni

9. Contraindicaţiile totale şi definitive ale masajului sunt determinate de:

a. unele îmbolnăviri sau tulburări uşoare sau trecătoare

b. îmbolnăviri maligne grave

10.

Eşecul terapeutic poate avea următoarele cauze:

a.

aplicarea greşită a metodei

b.

aplicarea sa în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie

c.

lipsa de forţă şi mobilitate a mâinilor maseurului

11.

În kinetoterapie masajul se foloseşte:

a. în cadrul secvenţelor alternante din şedinţa de exercitare

b. în şedinţe separate, independente

c. doar pentru producerea unei stări de bine subiectului

12.

După mediul folosit, masajul se clasifică în:

a. manual

 

b. uscat

 

c. mecanic

d. profund

 

e. umed

13.

După scopul urmărit, masajul se clasifică în:

a. superficial

b. igienic (fiziologic)

c. profund

d. profilactic

e. terapeutic-recuperator

Modulul II. Condiţii de bază materială, cadrele de specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare

Scopul modulului

Înţelegerea şi respectarea cerinţelor pentru o corectă şi eficientă aplicare a masajului.

Obiective operaţionale

Cunoaşterea condiţiilor de bază materială necesare pentru aplicarea masajului

Cunoaşterea cerinţelor pentru cadrele de specialitate

Cunoaşterea şi respectarea regulilor de aplicare a masajului

Unitatea de studiu II.1. Condiţii de bază materială

Masajul se practică, de preferinţă, într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de masaj. Acest cabinet de masaj se poate amenaja într-o singură sală mai mică sau într-o sală mare, prin împărţirea sa în boxe mai mici, separate perin paravane sau draperii. Pe lângă acest cabinet

de masaj, ideal ar fi să existe o sală de aşteptare, o sală de duşuri, toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului. Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie suficient de spaţios, luminos, bine aerisit şi călduros (temperatura optimă pentru

masaj fiind de aprox. 18-20 0 );

- să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi cu faianţă sau vopsiţi în ulei, podea acoperită cu gresie sau linoleum, pentru a putea fi curăţate şi dezinfectate

cât mai uşor;

- să fie prevăzută cu instalaţie de apă curentă;

- să aibă mobilierul strict necesar:

- banchetă de masaj (de preferinţă cu posibilităţi de reglare a poziţiei şi înălţimii);

- scaun pentru maseur;

- dulap pentru diverse materiale ajutătoare (aparate, unguente etc.);

- masă sau birou pentru acte.

Rezumatul unităţii de studiu

Există o serie de cerinţe minimale care se referă la spaţiile în care se poate aplica masajul. În cazul în care masajul se practică în alte încăperi decât cabinetul de masaj, condiţiile de igienă şi temperatură trebuie respectate obligatoriu.

Autoevaluare

1. Care sunt condiţiile pentru folosirea unei săli mari în vederea aplicării masajului?

2. Care sunt anexele recomandate pentru funcţionarea unui cabinet de masaj?

3. Care este temperatura optimă din încăpere pentru aplicarea masajului?

4. Care sunt condiţiile pentru asigurarea unei igiene perfecte în cabinetul de masaj?

5. Care este mobilierul minim necesar pentru funcţionarea unui cabinet de masaj?

Unitatea de studiu II.2. Cadrele de specialitate

Terapeutul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice (Mârza, D. şi Mîrţ, C.,

2001):

- să fie sănătos, armonios dezvoltat, rezistent la oboseală, prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a calităţilor motrice de bază, psihice şi intelectuale, printr-un regim corect de viaţă şi muncă. El va evita muncile fizice grele şi chiar sporturile ce obosesc excesiv şi activităţile care pot înăspri sau leza mâinile;

- să posede o foarte bună coordonare şi abilitate manuală, întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic;

- mâinile trebuie să fie cât mai largi, cărnoase, cu pielea caldă, moale, uscată şi netedă, cu degete suple şi abile;

- să aibă un simţ tactil foarte bine dezvoltat, auz fin şi vedere bună;

- să posede aptitudini psihice deosebite;

- să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie, biomecanică, fiziologie, simptomatologie;

- să aibă simţ de autoconservare, pentru a-şi putea doza corespunzător efortul în vederea desfăşurării întregii activităţii în condiţii egale de eficienţă; Pentru aceasta el va trebui să cunoască execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de masaj, să lucreze cu calm şi fără grabă, să facă mici pauze în care să-şi relaxeze membrele superioare (după fiecare regiune masată, după fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru), să-şi însuşească şi să practice tehnici de relaxare;

- să cunoască şi să respecte principiile moralităţii şi etica profesională.

Pentru profesiunea de maseur nu sunt indicate persoanele:

- cu deficienţe fizice, organice sau psihice;

- cu asimetrii faciale, defecte ale nasului, gurii, deformaţii ale capului şi deficienţe

motrice;

- cu boli ale aparatului respirator, cardio-vascular, digestiv şi renal;

- cu hiperhidroză palmară sau cu boli de piele; maseurii îşi vor întrerupe activitatea în perioadele în care mâinile lor prezintă leziuni sau alte afecţiuni, până la vindecarea lor completă.

Rezumatul unităţii de studiu

Atunci când se lucrează cu omul şi, mai ales, cu omul aflat în suferinţă şi în contact direct cu corpul acestuia, este absolut necesar ca terapeuţii să îndeplinească o serie de cerinţe, atât pentru a se asigura eficienţa intervenţiei, cât şi pentru a se asigura respectarea unor deziderate deontologice. De asemenea, trebuie subliniat faptul că, specialiştii în aplicarea masajului trebuie să aibă o bună stare de sănătate.

Autoevaluare

1. Care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească specialistul în aplicarea masajului?

2. Care sunt categoriile de persoane cărora nu le este indicată practicarea profesiunii de masseur?

Unitatea de studiu II.3. Reguli pentru aplicarea masajului

Reguli de igienă

Privind maseurul:

o

igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite aspectul estetic);

o

igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului:

o

cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc.

o

mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurt şi bine pilite; înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;

o

nu va folosi deodorante, parfumuri şi creme puternic mirositoare, care l-ar putea deranja pe pacient;

o

ideal este să nu se fumeze în timpul programului, sau dacă acest lucru nu se poate, să nu se fumeze în sala de masaj şi după aceea să se spele pe dinţi, pentru a îndepărta mirosul;

o

nu se consumă băuturi alcoolice în timpul programului.

Privind subiectul:

o

respectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii;

o

golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare şi, dacă este posibil, a colonului;

o

se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare sau un cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj peste cel existent.

Privind aplicarea masajului:

o masajul igienic (fiziologic) se recomandă să se aplice în cursul dimineţii, cel terapeutic putând să fie aplicat şi pe parcursul zilei dar obligatoriu la un interval de 2-3 ore înainte sau după servirea mesei şi în aşa fel încât şedinţa de masaj să se încheie cu cel puţin 1/2 oră înaintea mesei următoare.

Reguli metodice

În timpul şedinţelor de masaj, subiectul trebuie să aibă o poziţie cât mai confortabilă, să-şi relaxeze muscularura şi să evite încordarea fizică şi psihică;

Poziţiile cele mai relaxatoare pentru subiect sunt: decubit (culcat) şi culcat- rezemat, cu membrele superioare şi inferioare uşor flectate, ele asigurând corpului suprafaţă mare de sprijin şi facilitând relaxarea musculară şi respiraţia;

Maseurul trebuie să lucreze din poziţii cât mai favorabile şi cât mai puţin obositoare. Poate lucra fie din aşezat pe un scaun a cărui înălţime se va adapta în funcţie de înălţimea banchetei sau în funcţie de tehnicile aplicate; pentru a nu-şi obosi foarte repede membrele superioare se recomandă lucrul cu mâinile sub nivelul umerilor;

Masajul va începe cu procedee simple, uşoare, suple, cu caracter de testare/examinare şi pregătitor, care vor progresa încet ca amplitudine şi ritm, până la atingerea intensităţii necesare, după care va începe să scadă treptat, şedinţa încheindu-se cu procedee şi tehnici lungi şi liniştitoare. Această curbă a intensităţii de aplicare a procedeelor şi tehnicilor de masaj se repetă pe fiecare regiune sau segment în parte;

Intensitatea, ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj depind atât de scopul urmărit cât şi de sensibilitatea celui masat. Apariţia unor "jene" locale, a durerii, contracturii sau a unor semne de nelinişte şi încordare la subiect, denotă o tehnică defectuoasă sau existenţa unor afecţiuni care, de fapt, sunt contraindicate pentru aplicarea masajului;

Durata şedinţei de masaj poate varia, în primul rând după necesităţi dar şi după preferinţe. Uneori sunt mai agreate procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare, care prelungesc durata masajului şi au efect calmant, liniştitor, alteori se preferă procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, executate cu intensitate crescută, care scurtează durata şedinţei de masaj şi au efect stimulator, excitant;

După şedinţele de masaj lungi, cu efect calmant, relaxator, se recomandă un repaus pentru menţinerea efectului, de la câteva minute până la 1/2 oră şi chiar mai mult; după şedinţele de masaj cu efect stimulator, se recomandă executarea unor exerciţii fizice de înviorare asociate cu exerciţii de respiraţie.

Efectele unei şedinţe de masaj se pot resimţi chiar din timpul acesteia sau imediat după, dar slăbesc şi chiar dispar după câteva ore. Din acest motiv, pentru menţinerea efectelor obţinute, se recomandă:

o

în scop terapeutic se efectuează 1-2 serii a câte 10-12 şedinţe de masaj;

o

când se recomandă continuarea masajului şi peste aceste limite, el poate fi reluat după o pauză de câteva zile sau săptămâni;

o

spre sfârşitul tratamentului, în funcţie de posibilităţi, şedinţele de masaj vor fi treptat rărite şi, eventual, înlocuite cu şedinţe de automasaj;

o

întregul tratament este bine să fie aplicat de acelaşi terapeut;

o

în cazul în care asupra unui subiect lucrează doi terapeuţi în acelaşi timp, ei vor trebui să-şi coreleze acţiunile, executând procedeele simultan, simetric, cu aceeaşi tehnică, în acelaşi timp, cu aceeaşi amplitudine, intensitate şi ritm, în acelaşi sens. Excepţiile sunt foarte rare şi se referă la tehnici speciale de masaj, în situaţii speciale.

Rezumatul unităţii de studiu

Regulile pentru aplicarea masajului se împart în reguli de igienă şi reguli metodice. Regulile de igienă privesc maseurul, subiectul care beneficiază de masaj şi însăşi aplicarea masajului. Regulile metodice se referă la poziţiile subiectului şi ale maseurului, la succesiunea procedeelor şi tehnicilor în cadrul unei şedinţe de masaj, la dozarea intensităţii şi numărului de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj, la durata şedinţei de masaj şi la modul efectiv de administrare a programelor de masaj (posologie, frecvenţă etc.).

Autoevaluare

1. Care sunt regulile de igienă pe care trebuie să le respecte maseurul?

2. Care sunt regulile de igienă pe care trebuie să le respecte subiectul?

3. Care sunt regulile de aplicare a masajului igienic şi a celui therapeutic?

4. Care sunt regulile privitoare la poziţiile în care trebuie aşezat subiectul?

5. Care sunt regulile privitoare la poziţiile pe care le poate adopta maseurul?

6. Cum se asigură, în cadrul şedinţei de masaj, progresivitatea în aplicarea procedeelor şi tehnicilor?

7. Cum se reglează intensitatea şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor în cadrul şedinţei de masaj?

8. Ce se recomandă să facă subiectul după o şedinţă de masaj relaxator şi ce după o şedinţă de masaj stimulativ?

Unitatea de studiu II.4. Mijloace ajutătoare

În decursul timpului, din dorinţa de a proteja terapeutul, s-au inventat şi folosit şi o serie de aparate, la început mecanice, acestea fiind treptat înlocuite cu cele electrice şi/sau electronice. Dintre acestea, efectele benefice ale unora nu trebuie neglijate. Astfel:

Aparate de masaj pneumatice, construite pe pricipiul manşoanelor gonflabile, de diverse forme şi mărimi, mergând de la manşoane mici, pentru membrele superioare, până la adevărate costume gonflabile, care se folosesc pentru întregul corp. Compresiunea care se obţine în momentul punerii lor în acţiune, are efectele unei presiuni locale, pe suprafaţă mai mare, pe care mâna nu o poate realiza la fel de eficient.

Aparate de percuţie, sunt folosite mai ales pentru stimularea sensibilităţii superficiale şi profunde, datorită ritmicităţii şi ritmului de acţionare necesar în acest scop, greu de obţinut prin execuţie manuală, fără a plăti cu preţul unei oboseli mari.

Aparate care funcţionează pe bază de vibraţii, de diverse forme şi mărimi, construite special pentru diverse regiuni ale corpului sau întrunind calităţile necesare pentru a se putea acţiona pe mai multe, sunt folosite deoarece regularitatea şi amplitudinea vibraţiilor obţinute cu ele este superioară celei obţinute manual. Gama acestor aparate este cuprinsă între aparate vibratoare mici, acţionate cu mâna (eventual fixate pe mâna terapeutului), la fotolii, perne vibratoare, până la mese vibratoare, cu posibilităţi de realizare a vibraţiilor (cu efect relaxator) asupra întregului corp. Aparatele de infra-sunete şi ultra-sunete, fac parte tot din gama acestor vibratoare.

Aparate pentru detectarea punctelor de presopunctură (care prin specificitatea lor permit receptarea unei rezistenţe electrice la nivelul pielii mai scăzute), care, pe baza unor impulsuri electrice sunt prevăzute şi cu posibilităţi de acţionare asupra acestora (de tip "Acutherapy"). De asemenea, în practica masajului se folosesc o serie de ingrediente, care pot fi împărţite în două categorii:

unele care se folosesc doar din punct de vedere mecanic, pentru a facilita alunecarea mâinii pe tegumente, de genul talc, uleiuri, creme

altele, folosite în scop terapeutic, de genul alifiilor care conţin substanţe cu efect farmacologic. După părerea noastră, însă, substanţele interpuse alterează perceperea palpatorie şi, ca atare diminuează posibilitatea reglării eficiente a actului terapeutic şi, din acest motiv, recomandăm - pe cât posibil - evitarea folosirii lor. În ceea ce priveşte alifiile folosite în scop terapeutic, cu toate că masajul facilitează transferul cutanat prin creşterea permeabilităţii pielii, din aceleaşi motive, recomandăm aplicarea lor la sfârşitul şedinţei.

Rezumatul unităţii de studiu

Mijloacele ajutătoare sunt cele care facilitează aplicarea unor procedee şi/sau tehnici mai greu de realizat manual sau foarte obositoare pentru maseur. În zilele noastre, există o multitudine de aparate (mai mari sau mai mici) care sunt recomandate pentru aplicarea masajului. Majoritatea însă nu funcţionează decât pe principiul percuţiilor sau a vibraţiilor (la care se mai asociază uneori razele infraroşii, căldura etc.), astfel că ele nu pot înlocui în totalitate mâna maseurului. Ingredientele care pot fi folosite în aplicarea masajului au rolul de a facilita alunecarea sau au efecte terapeutice, însă este obligatoriu ca înainte de a fi folosite să se testeze toleranţa subiectului şi a maseurului la produsul respectiv.

Autoevaluare

1. Care este principiul pe baza căruia funcţionează aparatele de masaj pneumatice?

2. În ce scopuri sunt folosite aparatele de percuţie?

3. Care este motivul pentru care se recomandă folosirea aparatelor care funcţionează pe bază de vibraţii?

4. Care sunt categoriile de ingrediente care se pot folosi în aplicarea masajului?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II

1.

Temperatura optimă în sala de masaj este de:

 

a. 18-20

0

b. 20-22

0

c. 22-24

0

2.

Intensitatea, ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj se stabilesc în

funcţie de:

a. vârsta pacientului

b. scopul urmărit

c. stilul maseurului

d. sensibilitatea celui masat

e. temperatura mediului ambiant

f. apariţia durerii

3.

Printre regulile de igienă privind aplicarea masajului se numără:

a. masajul terapeutic se aplică cu cel puţin o jumătate de oră înaintea mesei

b. golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare şi colonului

c. aplicarea masajului terapeutic numai dimineaţa

d. aplicarea masajului igienic la 2-3 ore înainte sau după servirea mesei

e. igiena corectă a corpului şi îmbrăcăminţii

4.

După şedinţele de masaj lungi, cu efect calmant, relaxator, se recomandă:

a. repaus

b. exercţii fizice de înviorare

c. exerciţii de respiraţie

5.

Pentru a asigura progresivitatea aplicării procedeelor şi tehnicilor în cadrul şedinţei de masaj,

şedinţa va începe cu:

a. procedee şi tehnici mai vii, mai puternice, pentru a încălzi subiectul b. cu procedee simple, uşoare, suple, cu caracter de testare/examinare şi pregătitor

6. Alegeţi dintre afirmaţiile de mai jos pe cele care sunt adevărate :

a.

procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare, scurtează durata masajului

b.

procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare au efect calmant, liniştitor

c. procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, executate cu intensitate crescută prelungesc durata şedinţei de masaj

d. procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, au efect stimulator, excitant

7. Aparatele de percuţie se folosesc pentru a realiza:

a.

o compresiune mai eficientă a diferitelor zone

b.

stimularea sensibilităţii superficiale şi profunde

c.

relaxarea subiectului

8. În masaj se folosesc o serie de ingrediente în scopul:

a. aromatizării corpului şi încăperii

b. facilitării alunecării mâinilor pe piele

c. obţinerii unor efecte terapeutice

MODULUL III. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului

Scopul modulului

Conştientizarea necesităţii de a se examina subiectul în vederea aplicării masajului şi însuşirea noţiunilor de bază pentru realizarea acestei examinări.

Obiective operaţionale

Cunoaşterea modului în care se realizează examinarea subiectului

Cunoaşterea modalităţilor de examinare care pot fi folosite

Formarea deprinderilor teoretice şi practice de a examina subiectul în vederea aplicării masajului şi de a structura programul de intervenţie în funcţie de rezultatele acestei examinări.

Unitatea de studiu III.1. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului

În masaj, examinarea subiectului nu are scop de diagnostic, ci este o testare, care serveşte în permanenţă ca punct de referinţă pentru a interpreta corect starea acestuia pe măsura derulării tratamentului. Masajul nefiind decât o parte din ansamblul tratamentului kinetoterapeutic, examinarea subiectului va pune accent pe dominanta acestuia, adică pe locul pe care îl ocupă actul palpatoriu. Între palparea exploratorie şi atingerea terapeutică nu trebuie să existe diferenţe şi discontinuitate, această examinare fiind astfel continuă, în timpul aceleiaşi şedinţe de masaj şi repetată în fiecare şedinţă. Se recomandă ca terapeutul să stabilească o fişă de examinare, pe care să facă inventarul tuturor semnelor descoperite, pentru a le putea urmări variaţiile în

timp. Ţinând cont de indicaţiile masajului, în funcţie de necesităţi, se va proceda, succesiv, la examinarea pielii, ţesutului celular subcutanat, a muşchilor, a tendoanelor, a articulaţiilor, a sistemului nervos, a circulaţiei şi a viscerelor din cavitatea abdominală.

Examinarea pielii şi a ţesutului subcutanat

Examinarea pielii nu poate fi disociată de cea a ţesutului subcutanat deoarece, dacă acest lucru este posibil în unele regiuni, cel mai frecvent palparea nu permite diferenţierea clară a acestor două structuri; în afara raporturilor lor foarte apropiate din punct de vedere anatomic, ele au şi relaţii fiziologice foarte strânse.

Convorbirea cu subiectul permite evidenţierea existenţei unor senzaţii de furnicături, mâncărimi, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau provocate, senzaţii care însoţesc adesea o hiperestezie.

Examinarea vizuală, are în vedere următoarele aspecte:

o

Culoarea, urmărindu-se variaţiile patologice ca: eritem, cianoză, melanodermie, vitilogo, paloare, ca şi topografia lor;

o

Granulaţia şi relieful, aspectul putând fi "capitonat", atunci când paniculul adipos subcutanat este gros şi dacă este însoţit de o anumită distrofie ca în cazul celulitei din obezitate;

o

Fanerele, aspectul lor dând indicaţii asupra troficităţii;

o

Aspecte patologice: tendinţă hemoragică (purpură, erupţii), negi, micoză, papule, vezicule, băşici, eczeme, infecţii, etc.- care pot constitui contraindicaţii ale masajului, sau: unele ulceraţii, cicatrici, vergeturi, acnee, cuperoză - care pot constitui indicaţii ale masajului.

Palparea, permite să se aprecieze:

o

Temperatura. O temperatură cutanată crescută poate fi un semn inflamator, iar o temperatură scăzută, mai ales la nivelul extremităţilor, trădează tulburări de vascularizaţie; studierea variaţiilor de temperatură de la o şedinţă de masaj la alta reprezintă un bun ghid pentru desfăşurarea acesteia;

o

Umiditatea. Pielea umedă, pielea uscată sau pielea grasă pot impune anumite tehnici de masaj;

o

Grosimea. Prin studiul comparativ se poate recunoaşte fie o diminuare a grosimii (atrofie), fie o creştere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos;

o

Mobilitatea. Ea poate fi diminuată în cazul fibrozei (în sclerodermie, de exemplu) sau a cicatricilor, sau crescută în unele afecţiuni ale fibrelor elastice;

o

Consistenţa şi elasticitatea. În mod normal, pielea este suplă dar fermă şi rezistentă la palpare, iar după deformare are posibilitatea de a-şi relua forma iniţială;

o

Sensibilitatea. Se testează, mai ales, sensibilitatea la ciupire, putându-se detecta fie o hiperestezie superficială, fie o durere mai profundă, în legătură cu alte alterări structurale;

o

Aspecte patologice. Se urmăreşte depistarea cicatricilor, vergeturilor, escarelor, ulceraţiilor, pierderilor de substanţă, acneei, cuperozei, infiltratelor, edemelor.

Examinarea ţesutului muscular

Examinarea vizuală, permite aprecierea unei amiotrofii, prin comparaţie (existenţa unui edem poate masca pierderea de volum muscular).

Palparea. Palparea muşchilor este mai dificilă, de aceea se recomandă ca ea să se facă de mai multe ori, să se folosească mai mult palparea laterală care permite mai uşor accesul la muşchi, însoţită de legănarea masei musculare, întinderea sa şi confruntarea datelor obţinute cu cele rezultate în urma contracţiilor izometrice şi izotonice. Palparea dă informaţii asupra următoarelor aspecte:

o

Volum. Se pot evidenţia atrofii sau hipertrofii, recomandându-se însă şi studierea performanţelor muşchilor respectivi;

o

Sensibilitate. Cauza reală a unei dureri musculare poate fi chiar la nivelul muşchiului, dar cel mai frecvent la nivel osteo-articular, a sistemului nervos sau a viscerelor; ea se poate alătura altor probleme ca: infiltrate, hipertonie, hematoame etc.

o

Tonus. În afara variaţiilor individuale, de la o regiune la alta, de la o zi la alta, putând fi considerate în limite normale, se pot decela:

-

hipertonii, cu etiologii diverse, mai ales nervoase, care adesea coincid cu dureri cutanate şi infiltrate ale ţesutului celular subcutanat;

- induraţii, care apar frecvent la nivelul anumitor muşchi în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale, crurale; solearul, fesierul mijlociu, cvadricepsul, muşchii paravertebrali, sunt cel mai frecvent afectaţi;

- fibroze, la palpare ansamblul muşchiului apărând foarte tare, cu elasticitatea pierdută parţial sau total, putând fi dureroase dacă se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură;

- alte probleme ca: hematoame, stări inflamatorii (miozite), nuclei de osificare (miozită osifiantă), aponevrozită, ruptură musculară.

Examinarea tendoanelor

Palparea, urmăreşte evidenţierea următoarelor aspecte:

o

Durerile inserţiei. Durerea vie stârnită de presiunea pe punctul de inserţie semnalează o teno-periostită de inserţie (durerile asociindu-se cu cele ale muşchilor), însoţită adesea de infiltrate ale planurilor care le acoperă;

o

Rupturi. Rupturile pot surveni în urma traumatismelor sau a tenosinovitei şi se însoţesc cu impotenţă mai mare sau mai mică în funcţie de caracterul complet sau parţial al rupturii.

Examinarea articulaţiilor

Convorbirea cu subiectul, dă informaţii asupra caracteristicilor fenomenelor dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi asupra eventualelor fenomene de blocaj;

Examinarea vizuală, dă informaţii despre poziţia spontană (antalgică sau prin deformare), volumul (creşterea volumului se poate datora unei hipertrofii sinoviale, unei revărsări, unei hipertrofii a epifizelor sau unui edem periarticular);

Palparea. După ce i s-a cerut pacientului să efectueze mişcări şi după ce s-a mobilizat pasiv articulaţia, se procedează la palparea diverselor elemente:

o

Ligamentele. Durerile inserţiei ligamentare atrag atenţia asupra faptului că în afecţiune este inclus, mai mult sau mai puţin, periostul şi uneori micile burse seroase. Rupturile nu sunt de obicei percepute deoarece sunt înecate în revărsatul local. Palparea este util completată prin punerea în tensiune pasivă a ligamentului;

o

Capsula. Acolo unde poate fi palpată, capsula poate apare dureroasă, în mod difuz, în procesele inflamatorii şi de retracţie sau în mod mai localizat la nivelul unei inserţii;

o

Sinoviala. O sinovială normală nu poate fi percepută. La unele articulaţii, devine perceptibilă când este sediul fenomenelor inflamatorii (este îngroşată, umflată). Creşterea producţiei de lichid sinovial poate fi detectată prin perceperea bombării fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei;

o

Interlinia articulară. Palparea sa urmăreşte identificarea unei zone dureroase care poate fi tratată prin masaj sau recunoaşterea tuturor modificărilor care pot constitui contraindicaţii ale masajului.

Examinarea circulaţiei

1. Circulaţia de retur (venoasă şi limfatică) în membrele inferioare:

Convorbirea cu subiectul, scoate în evidenţă semne funcţionale ca senzaţia de greutate, de tensiune, crampe, etc.

Examenul vizual şi palparea, oferă informaţii în ceea ce priveşte existenţa edemelor, eventualelor modificări de culoare ale pielii, a tulburărilor trofice, durerilor sau unor adenopatii (mai ales la nivel inghinal şi crural).

2. Circulaţia arterială în membrele inferioare:

Convorbirea cu subiectul, va urmări obţinere de informaţii în legătură cu apariţia claudicaţiei intermitente, vechimea tulburărilor, modalităţi, antecedente, etc.;

Examenul vizual şi palparea, urmăresc depistarea eventualelor tulburări trofice, precum şi obţinerea unor informaţii în legătură cu module de exprimare a diferitelor pulsuri (la nivelul piciorului, tibial posterior, popliteu şi femural).

Examinarea sistemului nervos

Din punct de vedere al stabilirii conduitei de urmat în aplicarea tratamentului prin masaj, prezintă importanţă, mai ales, depistarea existenţei unor tulburări trofice, precum şi testarea sensibilităţii (hiperestezie cutanată, hiperestezie profundă, hipoestezie sau anestezie), date care pot fi obţinute folosind aceleaşi modalităţi de examinare (convorbirea cu subiectul, examinarea vizuală şi palparea).

Examinarea viscerelor abdominale

Convorbirea cu subiectul, permite să se facă bilanţul marilor funcţiuni;

Palparea, este modalitatea de examinare de bază:

o

Ficatul - se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept;

o

Vezica biliară - se palpează în hipocondrul drept, în punctul lui Murphy;

o

Stomacul - se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale;

o

Splina - se palpează în hipocondrul stâng;

o

Colonul se palpează pornind de la fosa iliacă internă dreaptă, urcând spre hipocondrul drept, până la unghiul hepatic, apoi spre unghiul splenic şi de acolo spre fosa iliacă internă stângă;

o

Intestinul subţire - se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală;

Percuţia, pemite studierea sonorităţii ansamblului viscerelor goale ale cavităţii abdominale şi se efectuează, cu precădere, în fosa iliacă dreaptă, zona periombilicală şi zona epigastrică.

abdominale şi se efectuează, cu precădere, în fosa iliacă dreaptă, zona periombilicală şi zona epigastrică. 30

Model de fişa de examinare

FIŞĂ DE EXAMINARE

în vederea aplicării masajului

SUBIECT:

SEX:

VÂRSTĂ:

STRUCTURA EXAMINATĂ

FORMA DE EXAMINARE

OBSERVAŢII

 

Convorbirea:

 

1.

Pielea şi ţesutul subcutanat

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

2.

Ţesut muscular

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

3.

Tendoane

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

4.

Articulaţii

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

5.

Circulaţie

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

6.

Sistem nervos

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 
 

Convorbirea:

 

7.

Viscere abdominale

Examenul vizual:

 
 

Examenul palpatoriu:

 

NOTĂ: Bineînţeles că, la rubrica observaţii, se va lăsa spaţiul corespunzător înscrierii tuturor rezultatelor. Fişa poate fi îmbunătăţită.

Rezumatul unităţii de studiu

Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului este un aspect foarte important al muncii maseurului, deoarece pe baza rezultatelor acestei examinări poate să-şi structureze corect intervenţia în vederea atingerii scopului urmărit şi a obţinerii rezultatelor dorite. Unele dintre aspectele care pot fi descoperite la examinare ar putea să contraindice aplicarea masajului (momentan sau în anumită regiune) şi, în felul acesta, se pot evita eşecurile terapeutice. De asemenea, examinarea continuă (chiar în timpul aplicării masajului) poate da informaţii despre modul în care răspunde organismul subiectului la intervenţia respectivă, ceea ce poate face necesară reglarea intervenţiei.

Autoevaluare

1. Când se realizează examinarea subiectului în vederea aplicării masajului?

2. Care sunt modalităţile prin care se poate realiza examinarea subiectului în vederea aplicării masajului ?

3. Care sunt aspectele urmărite de examinarea vizuală a pielii şi ţesutului subcutanat ?

4. Care sunt aspectele urmărite de examinarea palpatorie a pielii şi ţesutului subcutanat ?

5. Care sunt aspectele urmărite de examinarea palpatorie a muşchilor?

6. Ce se poate decela prin examinarea tendoanelor ?

7. Care sunt elementele anatomice care pot fi examinate prin palparea articulaţiilor ?

8. Care sunt modalităţile de examinare folosite şi ce informaţii se pot obţine cu ele despre circulaţia de retur şi circulaţia arterială la nivelul membrelor inferioare?

9. Care sunt aspectele care trebuie urmărite în examinarea sistemului nervos?

10. Unde se palpează fiecare dintre organele intraabdominale la nivelul peretelui abdominal ?

11. Ce informaţii se pot obţine prin folosirea percuţiei, ca modalitate de examinare, la nivelul peretelui abdominal ?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III

1. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului are următoarele funcţii:

a. de diagnostic

b. de evaluare a stării subiectului (momentane şi în timp)

c. reglare a actului terapeutic

2. Care dintre reperele din prima coloană trebuiesc urmărite pentru a decela aspectele patologice

din coloana a doua? Selectaţi cifrele corespondente şi transcrieţi-le în coloana a treia.

Repere

1. Culoarea

2. Temperatura

3. Grosimea

4. Mobilitatea ţesuturilor

5. Sensibilitatea

Aspecte patologice

Corespondenţe

a. Vitilogo

b. Hipertrofie

c. Inflamaţie

d. Cianoză,

e. Melanodermie,

f. Tulburări circulatorii la nivelul extremităţilor

g. Atrofie

h. Eritem

i. Fibroză

j. Cicatrice aderentă

k. Hiperestezie

3. În cadrul examinării pielii şi ţesutului conjunctiv subcutanat, convorbirea cu subiectul poate da informaţii despre:

a. existenţa unor senzaţii de furnicături (parestezii)

b. existenţa unor senzaţii de mâncărime (prurit)

c. existenţa unei senzaţii de greutate, de tensiune, crampe

d. caracteristicilor fenomenelor dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi

asupra eventualelor fenomene de blocaj

4.

Examinarea viscerelor abdominale se realizează ţinând cont de următoarele repere:

Viscerul examinat

1. Ficat

2. Vezică biliară

3. Stomac

4. Splină

5. Colon

6. Intestin subţire

Reper

a. se palpează în hipocondrul drept, în punctul lui Murphy

b. se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept

c. se palpează în hipocondrul stâng

d. se palpează pornind de la fosa iliacă

internă dreaptă, urcând spre

hipocondrul drept, până la unghiul

hepatic, apoi spre unghiul splenic şi de

acolo spre fosa iliacă internă stângă;

Corespondenţă

e. se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală

f. se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale

5.

Examinarea palpatorie a ţesutului muscular poate da informaţii despre:

 

a. existenţa unor hipertonii

b. prezenţa tulburărilor circulatorii

c. tulburări ale sensibilităţii superficiale

d. existenţa unor induraţii sau fibroze

e. existenţa unor hematoame

6.

Examinarea vizuală a articulaţiilor poate da informaţii despre:

 

a.

poziţia spontană a articulaţiei (antalgică sau prin deformare)

b.

existenţa unor nuclei de osificare (miozită osifiantă)

c.

modificări de volum

7.

O membrană sinovială normală:

 

a. nu poate fi percepută

b. poate fi palpată printr-o abordare corectă

8.

Examinarea sistemului nervos urmăreşte să obţină informaţii despre:

 

a.

existenţa edemelor

b.

existenţa eventualelor modificări de culoare ale pielii

c.

sensibilitate

Temă de control:

Realizaţi examinarea unui subiect în vederea aplicării masajului şi completaţi, cu informaţiile obţinute, o fişă conform modelului dat.

MODULUL IV. Folosirea masajului clasic în scop igienic şi profilactic

Scopul modulului

Însuirea fundamentării tiinifice a folsirii masajului în scop igienic şi profilactic, în vederea valorificării depline a valenelor acestei metode.

Obiective operaţionale

Înţelegerea concepului de masaj igiecic ca factor auxiliar de călire şi de creştere a rezistenţei organismului la îmbolnăviri

Cunoaşterea principalelor scopuri în care poate fi aplicat masajul igienic

Cunoaşterea formelor de practicare a masajului igienic

Cunoaşterea rezultatelor unor cercetări în domeniu, care atestă valenţele profilactice ale masajului.

Unitatea de studiu IV.1. Masajul igienic ca factor auxiliar de călire

Masajul igienic se recomandă tuturor persoanelor, indiferent de sex, vârstă, ocupaţie, nivel de pregătire fizică şi intelectuală şi constituie o metodă de îngrijire obişnuită a corpului. Printre scopurile principale în care este recomandată aplicarea masajului igienic se numără:

menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate;

sporirea capacităţii funcţionale a organismului, prin efectele sale asupra structurilor organismului şi a proprietăţilor funcţionale a fiecăreia dintre ele;

creşterea rezistenţei la efort, prin efectele pe care le are asupra marilor funcţiuni ale organismului;

călirea organismului, prin asocierea sa cu factori de călire, în funcţie de posibilităţi;

sporirea rezistenţei la îmbolnăviri; Masajul igienic se aplică, în special, sub forma automasajului, pe o suprafaţă cât mai întinsă a corpului, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă (mai ales dimineaţa), sau cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă, după terminarea activităţilor zilnice sau seara. Asociat cu baia de aer, la mare sau la munte şi nu numai, automasajul se execută lent şi metodic. Înainte de a intra în apa mării, râurilor, bazinelor, se aplică un masaj metodic, pe toate părţile corpului.

În baie, sau sub duş, se execută aşa numitul "masaj umed", aplicat cu mâinile bine săpunite, cu o mănuşă de pânză, cu un burete sau cu o perie de baie, încheiat cu clătirea corpului cu apă caldă şi cu un duş rece scurt, urmat de ştergerea corpului cu un prosop, fricţionând pielea în ritm viu. Un alt procedeu (folosit dimineaţa şi seara, în lipsa duşului) constă în fricţionarea corpului cu un prosop umed, bine stors, apucat de capete şi aplicat pe regiuni întinse, ca: spatele, pieptul, abdomenul, ceafa şi chiar membrele, după care, cu prosopul înfăşurat pe mână ca o mănuşă, se masează părţile rămase. Executarea variată a automasajului şi posibilităţile de asociere a lui cu ceilalţi factori de călire oferă o infinitate de modalităţi de adaptare la necesităţile individuale, în raport cu diferite împrejurări şi situaţii.

Rezumatul unităţii de studiu

Masajul igienic poate fi folosit de către oricine, în scopul menţinerii şi / sau îmbunătăţirii funcţionalităţii întregului organism şi implicit a stării de sănătate. El se poate folosi sub formă de masaj aplicat de către un specialist sau sub formă de automasaj (în cazul în care persoana a reuşit să-şi însuşească corect, sub supravegherea unui specialist, modalităţile de aplicare). Masajul şi / sau automasajul igienic se poate folosi de sine stătător sau în combinaţie cu o multitudine de alţi factori de călire, în scopul creşterii rezistenţei organismului la îmbolnăviri.

Autoevaluare

1. Care sunt principalele scopri în care poate fi folosit masajul igienic?

2. Care sunt principalele modalităţi de folosire a masajului igienic?

3. Cum se acţionează pentru aplicarea masajului în scop relaxator şi cum pentru obţinerea unor efecte stimulative?

4. Cu ce alţi factori de călire mai poate fi asociat masajul?

Unitatea de studiu IV.2. Fundamentarea teoretică a masajului profilactic

Pentru a înţelege efectele profilactice ale masajului clasic în afecţiunile organice, ar fi necesară analizarea din punct de vedere fiziologic şi chiar biochimic a modificărilor determinate de aplicarea acestuia. Înţelegerea masajului prin prisma fiziologiei şi biochimiei este foarte dificilă, deoarece toate studiile trebuie să se bazeze pe un număr mare de experimente, iar rezultatele obţinute să fie obiectivate cu ajutorul unor instrumente şi aparate destul de costisitoare. În ţara noastră, cercetările din acest punct de vedere sunt aproape inexistente, iar încercările efectuate în lume, deşi destul de multe, nu au reuşit întotdeauna să găsească explicaţiile cele mai convingătoare. Pe scurt, fundamentarea efectelor profilactice ale masajului, s-ar putea sintetiza astfel:

A. În ceea ce priveşte pielea, care se interpune întotdeauna în timpul aplicării masajului adresat indiferent cărei structuri, trebuie arătat că multiplele sale funcţii nu sunt încă suficient explorate, din punctul de vedere al masajului prezentând importanţă următoarele aspecte:

pielea ca organ neurologic, la acest nivel existând zone de etalare a receptorilor tactili, termici şi dureroşi, orice contact cutanat determinând naşterea unui influx nervos;

pielea ca organ vascular, prin supleţea şi amplitudinea modificărilor determinate de vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel, permiţând adaptarea şi repartizarea volumului sanguin în funcţie de necesităţi;

pielea ca organ de excreţie, prin glandele sudoripare şi glandele sebacee;

pielea ca organ de protecţie, etc. Prin menţinerea şi îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii, a mobilităţii, consistenţei, elasticităţii şi sensibilităţii pielii, masajul contribuie la prevenirea unor aspecte patologice ca:

vergeturi, escare, ulceraţii, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de îmbătrânire precoce, fibrozări şi aderenţe cicatriceale, tulburări ale imaginii schemei corporale, etc., pentru a enumera numai câteva dintre efectele profilactice ale masajului strict la nivelul pielii.

B. Sistemul nervos şi cel muscular fiind atât de strict legate din punct de vedere

funcţional, studierea efectelor masajului asupra acestora nu trebuie să se facă separat. Este cunoscut faptul că sistemul neuro-muscular este un teren de acţiune foarte vast pentru masaj şi că efectele acestuia sunt multiple şi variate, înţelegerea lor fiind de multe ori mai dificilă. În sinteză se poate spune că relaxarea neuro-musculară şi stimularea neuro-musculară sunt cei doi poli între care se încadrează întreaga gamă a efectelor masajului la acest nivel. Prin intermediul efectelor sale analitice, masajul contribuie la prevenirea tulburărilor de troficitate şi tonicitate, de sensibilitate, circulatorii sanguine şi limfatice, fibrozărilor şi prin

acestea la prevenirea apariţiei unor afecţiuni dintre care cele mai frecvente sunt: hipotrofia, distrofia, atrofia, hipotonia sau hipertonia, întinderi şi rupturi musculare, hipoestezia, edeme, infiltrate, hematoame, aderenţe cicatriceale, interfibrilare, procese inflamatorii ca miozite, aponevrozite, etc. Efectele asupra sistemului neuro-muscular, includ şi se reflectă în sens pozitiv şi asupra celorlalte elemente ale aparatului neuro-mio-artro-kinetic, contribuind la profilaxia tulburărilor de orice natură care ar putea să apară la nivelul lor.

C. Efectele masajului asupra circulaţiei sunt cele mai cunoscute, cele mai bine dovedite

şi cel mai des invocate, din acest motiv nu vom mai intra în amănunte în ceea ce le priveşte. Sintetic s-ar putea sublinia faptul că mobilizând masa sanguină, punând în mişcare mase de sânge periferice stagnate, asigurând accelerarea circuitului, deschizând noi capilare şi lărgindu-le pe cele deja deschise, drenând mai bine spaţiile interstiţiale, în afara efectelor deja amintite de prevenire a apariţiei unor afecţiuni la nivelul celorlalte structuri ale organismului la care masajul circulator contribuie din plin, procedeele şi tehnicile de masaj previn apariţia unor afecţiuni cardio-vasculare specifice, fapt care se reflecă de fapt asupra întregului organism, asigurând menţinerea unei bune funcţionalităţi a întregului.

D. Pe baza efectelor obţinute prin aplicarea masajului, viscerele beneficiază de o

protecţie care previne apariţia unor disfuncţii şi chiar a unor îmbolnăviri de natură morfologică.

E. În urma experimentelor efectuate, în timpul sau ca urmare a aplicării masajului, s-au

înregistrat o serie de modificări, astfel:

pielea se întinde şi devine mai fină, într-o primă fază, apoi rămânând întinsă se îngroaşă şi îşi îmbunătăţeşte sensibilitatea (VAKIM);

pragul de răspuns la o excitaţie tactilă creşte mult pe regiunile masate în comparaţie cu cele nemasate (VAKIM);

masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere (VAKIM);

masajul modifică tensiunea arterială maximă, în sensul creşterii (după un masaj stimulativ) sau al descreşterii (după un masaj relaxator, profund), variaţiile fiind de ordinul a 2-3 cm. mmHg. (EDGECOMBE, BARN); de asemenea, el determină o accelerare reală a circulaţiei sângelui (KLEEN, DESPARD);

masajul determină creşterea fluxului limfatic, reînnoirea mai rapidă a lichidului interstiţial asigurând o mai bună resorbţie a produşilor metabolici celulari (ELKINS, BAUER, DRINKER, ELKINS etc.);

masajul general îmbunătăţeşte forţa musculară (măsurată cu dinamometrul), iar oboseala musculară este mai uşor recuperată prin masaj decât prin odihnă (ZABLUDOWSKI);

randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât după 5 minute de odihnă (PAP);

masajul nu produce nici acidoza care apare ca urmare a executării unor exerciţii, nici alcaloza care se produce în urma aplicării căldurii (PAP);

creşterea rezistenţei la oboseală este direct proporţională cu durata masajului, a cărui efect optim este obţinut în 10 minute (MAGGIORA);

masajul are un rol activ deosebit în refacerea după contuzii (CASTEX);

masajul poate reduce atrofia, în mod indirect, contribuind la resorbţia edemelor şi a fibrozei care deranjează activitatea muşchiului (STEGMANN);

masajul are efecte psihologice, foarte puţin cunoscute şi amintite; astfel, masajul general sistematic apare ca o stimulare a senzaţiei de protecţie maternă, prin poziţia adoptată (culcat) şi acţiunea mâinilor terapeutului care dă o senzaţie de dependenţă;

masajul permite conştientizarea imaginii statice şi dinamice a întregului corp (schema corporală);

asupra viscerelor masajul are un efect de stimulare (pentru stările de atonie), sau un efect de relaxare (pentru stările spasmodice); dacă efectele motorii, directe sau indirecte, sunt sigure, efectele secretorii sunt mai puţin demonstrate, dar cunoscută fiind legătura dintre motricitate şi secreţie, acestea depinzând în parte de aceeaşi inervaţie neurovegetativă, este logic să se admită că efectele nu sunt disociate;

hipervolemia (creşterea masei sanguine circulante) produce o creştere a diurezei;

masajul determină o creştere a procentului elementelor figurate ale sângelui, a diurezei şi a azotului urinar (MITCHEL, BENDIX);

masajul determină o uşoară creştere a volumului secreţiilor glandelor endocrine şi exocrine, ca şi a cantităţii elementelor specifice (COLOMBO). Bineînţeles că acestea nu sunt toate efectele masajului constatate în decursul timpului în cercetarea acestui domeniu, dar prin enumerarea câtorva am dorit să subliniem, printre celelalte roluri ale masajului, importanţa deosebită a celui profilactic.

Rezumatul unităţii de studiu

Importanţa deosebită pe care o are masajul clasic din punct de vedere profilactic este demonstrată de necesitatea de a lua în considerare organismul uman ca întreg şi, mai ales, funcţionalitatea sa internă. Cunoscând foarte bine modul de funcţionare a diverselor aparate şi sisteme ale organismului, se pot înţelege şi efectele pe care masajul le determină asupra lor. Cercetările desfăşurate de-a lungul timpului, demonstrează efectele pe care masajul le are asupra organismului şi rolul său igienic şi profilactic.

Autoevaluare

1. Care este componenta anatomică a organismului care se interpune întotdeauna în timpul aplicării masajului adresat indiferent cărei structuri?

2. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile pielii care prezintă importanţă din punct de vedere al aplicării masajului.

3. Care sunt obiectivele pe care masajul igienic urmăreşte să le obţină la nivelul pielii?

4. Care sunt principalele aspecte patologice a căror apariţie la nivelul pielii poate fi prevenită prin folosirea masajului igienic şi profilactic?

5.

Care sunt principalele tulburări ale sistemului neuro-muscular care pot fi prevenite prin aplicarea sistematică a masajului?

6. Care sunt principalele efecte pe care masajul igienic şi profilactic le are asupra funcţionalităţii aparatului cardio-vascular?

7. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra viscerelor?

8. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra muşchilor?

9. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra sângelui?

10. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra circulaţiei sanguine?

11. Care sunt efectele psihologice ale masajului, demonstrate ştiinţific?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul IV

1. Principalele scopuri în care se recomandă aplicarea masajului igienic sunt:

a.

menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate

b.

scăderea capacităţii funcţionale a organismului

c.

creşterea rezistenţei la efort

d.

călirea organismului

e.

scăderea rezistenţei la îmbolnăviri

2. Masajul igienic se recomandă a fi aplicat:

a. dimineaţa, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă

b. seara, cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă

c. seara, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă

d. dimineaţa, cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă

3. La munte sau la mare, masajul poate fi asociat cu:

a.

baia de aer

b.

baia de soare

c.

băile în apa mării, râurilor, bazinelor

d.

baia de mulţime

4. Masajul umed poate fi aplicat folosind:

a.

mâinile bine săpunite

b.

un aparat de masaj

c.

o mănuşă sau perie specială

d.

piatra ponce

5. Funcţiile pielii care trebuie luate în considerare atunci când se aplică masajul igienic sunt:

a. funcţia neurologică

b. funcţia de emulaţie

c. funcţia circulatorie la nivel periferic

d. funcţia de excreţie

e. funcţia de proiecţie

6. La nivelul pielii, masajul contribuie la:

a. îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii

b. îmbunătăţirea puterii de contracţie

c. îmbunătăţirea elasticităţii

d. îmbunătăţirea sensibilităţii

e. îmbunătăţirea mobilităţii articulare

7. Prin masajul igienic aplicat asupra sistemului neuro-muscular se contribuie la prevenirea apariţiei:

a.

fibrozărilor

b.

aderenţelor cicatriceale

c.

vergeturilor

d.

distrofiilor

8.

Printre cele mai cunoscute efecte ale masajului asupra circulaţiei se numără:

a. ameliorarea consistenţei

b. punerea în mişcare a maselor de sânge periferic stagnat

c. combaterea hipoesteziei

d. deschiderea de noi capilare şi lărgirea celor deja deschise

e. drenarea spaţiilor interstiţiale

9. Printre efectele demonstrate ştiinţific ale masajului asupra circulaţiei sanguine se numără:

a. masajul creşte tensiunea arterială

b. masajul scade tensiunea arterială

c. masajul determină creşterea vitezei de circulaţie a sângelui 10. Alte efecte ale masajului demonstrate ştiinţific:

a. randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât după 5 minute de odihnă

b.

masajul determină scăderea volumului secreţiilor glandelor endocrine şi exocrine

c.

masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere

d.

masajul determină scăderea fluxului limfatic

e.

masajul determină creşterea rezistenţei la oboseală

MODULUL V. Procedeele şi tehnicile masajului clasic

Scopul modulului

Însuşirea cunoştinţelor teoretice şi practico-metodice necesare selectării şi aplicării corecte şi eficiente a procedeelor şi tehnicilor specifice masajului clasic.

Obiective operaţionale

Însuşirea descrierii fiecăruia dintre procedeele principale şi secundare de masaj

Însuşirea criteriilor în funcţie de care se clasifică tehnicile de aplicare a fiecărui procedeu

Înţelegerea logică şi respectarea indicaţiilor metodice pentru aplicarea fiecărui procedea

Formarea capacităţii de a selecta procedeele şi tehnicile specifice în funcţie de scopul urmărit.

Unitatea de studiu V.1. Procedeele principale de masaj (fundamentale)

Se numesc principale sau fundamentale procedeele care, de regulă, nu pot lipsi din aplicaţiile mai importante ale masajului. Acestea sunt:

netezirea (efleurajul)

fricţiunea

frământatul (petrisajul)

tapotamentul

virbaţiile

Netezirea (efleurajul)

Procedeul se adresează, în special, tegumentelor.

a). Descrierea procedeului. Netezirea constă în alunecări ritmice şi uşoare, aplicate cu diferite părţi ale mâinilor, în sensul circulaţiei de întoarcere. Mişcările seamănă cu mângâierea şi sunt, în realitate, acţiuni de împingere şi tragere a mâinilor, pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse ale pielii, cu o anumită apăsare (presiune) şi cu un anumit ritm, variabil, în funcţie de necesităţi.

b). Tehnicile netezirii. Tehnicile de netezire pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, astfel:

din punct de vedere al tehnicii de execuţie:

o neteziri executate cu degetele - folosite pentru suprafeţe mici, tronconice (degete);

o neteziri executate cu faţa palmară sau dorsală a mâinii, cu degetele apropiate sau depărtate - folosite pentru suprafeţe plane şi întinse;

din punct de vedere al intensităţii:

o

neteziri uşoare, superficiale, când se acţionează numai asupra pielii;

o

neteziri mai profunde, folosind la nevoie o mână aplicată peste cealaltă (mână peste mână) - pentru ţesuturile subcutanate;

o

neteziri profunde, cu rădăcinile mâinilor, cu marginea lor cubitală sau, chiar, cu pumnii închişi (cu partea palmară sau cubitală) - pentru straturile profunde;

din punct de vedere al modului cum lucrează mâinile:

o

neteziri simultane - cu ambele mâini în acelaşi timp, se aplică, de obicei, longitudinal, fiind deci foarte lungi, pe toată întinderea regiunii;

o

neteziri alternative - mâinile lucrează pe rând - lungimea lor fiind variabilă, în funcţie de necesităţi;

din punct de vedere al sensului de acţionare:

o

neteziri longitudinale - în lungimea membrelor, a grupelor de muşchi sau a vaselor de sânge;

o

neteziri transversale;

o

neteziri oblice;

o

neteziri în cerc, şerpuite sau în zig-zag;

din punct de vedere al lungimii lor:

o

neteziri lungi - se aplică longitudinal, pe toată întinderea segmentului sau regiunii;

o

neteziri medii - au, în general, direcţie oblică şi se aplică pe segmentele mcmbrelor, la spate în regiunea scapulară, torace, abdomen;

o

neteziri scurte şi foarte scurte - au, în general, direcţie transversală şi se folosesc, mai ales, la articulaţii şi degete;

din punct de vedere metodic:

o

netezire introductivă (iniţială), cu care se începe şedinţa de masaj, tehnicile de aplicare succedându-se de la simultane lungi, până la alternative scurte; ritmul şi intensitatea lucrului vor creşte treptat, urmărindu-se acomodarea, pregătirea suprafeţei pentru următoarele procedee.

o

netezire finală (de încheiere), cu care se termină şedinţa de masaj, cu succesiune inversă (de la alternative scurte la simultane lungi), ritmul şi intensitatea descrcscând treptat, urmărindu-se obţinerea unui efect calmant;

din punct de vedere al specificului regiunii:

o

neteziri cu o mână - pe suprafeţele mici;

o

neteziri cu ambele mâini - pe suprafeţe mari;

o

neteziri "în pieptene" - pe regiunile cu pilozitate crescută;

o

neteziri "în brăţară" - pe membre:

cu ambele mâini la acelaşi nivel, dacă segmentul este gros;

cu o mână mai sus decât cealaltă, dacă segmentul este subţire;

c). Indicaţii metodice

sensul netezirii este cel al circulaţiei de întoarcere, astfel:

o

pe membre - de la extremităţi spre rădăcini;

o

pe trunchi- în sensul circulaţiei de întoarcere - spre inimă;

o

pe cap, gât şi ceafă - de la cap spre umeri şi omoplaţi;

netezirea se asociază cu presiunile (pentru a le creşte efectul în profunzime) şi cu vibraţiile (întărind acţiunea relaxatoare).

Fricţiunea

Procedeul vizează, în general, ţesutul subcutanat reprezentat de hipoderm şi are efectul analgezic cel mai important.

a). Descrierea

ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor, în limita elasticităţii proprii.

Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe

procedeului.

b). Tehnicile fricţiunii:

din punct de vedere al suprafeţe care se prelucrează:

o

fricţiuni cu vârfurile degetelor sau cu faţa lor palmară - pe suprafeţe foarte mici;

o

fricţiuni cu o mână - pe suprafeţe mici;

o

fricţiuni cu marginea cubitală a mâinii;

o

fricţiuni cu rădăcina mâinii;

pe suprafeţe

o

fricţiuni cu faţa palmară sau dorsală a mâinii;

mari

o

fricţiuni cu pumnul închis

o

fricţiuni cu ambele mâini, simultan şi simetric - pe suprafeţe foarte mari;

din punct de vedere al sensibilităţii segmentului sau regiunii:

o

fricţiuni cu rădăcina mâinii (eminenţa tenară şi hipotenară) - pe porţiuni mai sensibile;

o

fricţiuni cu nodozităţile degetelor, pumnul fiind închis - pe porţiuni mai voluminoase şi mai puţin sensibile;

din punct de vedere al sensului de execuţie, care respectă particularităţile anatomice ale diferitelor părţi ale segmentelor sau regiunii:

o

fricţiuni circulare, elipsoidale (concentrice sau excentrice);

o

fricţiuni liniare, cu mişcări scurte şi ritmice de "dute-vino", pe regiunile sărace în ţesuturi moi şi mai puţin suple (în lungul ligamentelor, tendoanelor, al spaţiilor interosoase şi intermusculare); Tendonul ahilian, cutele de piele şi ţesuturi, se masează prin fricţiuni "în cleşte" - fie între police şi index, fie între marginile cubitale ale palmelor;

o

fricţiuni "ondulate" sau "în zig-zag" - paravertebral;

din punct de vedere al intensităţii:

o

fricţiuni superficiale;

o

fricţiuni medii;

o

fricţiuni profunde;

Intensitatea fricţiunilor variază de la un moment la altul şi se poate mări sau micşora oricând; în acest sens se va modifica unghiul sub care se aplică degetele sau mâinile pe tegument, unghi care variază între 30 0 şi 70-80 0 . Dacă dorim să acţionăm mai puternic şi asupra ţesuturilor mai profunde, accentuăm presiunea, fie înclinând degetele şi mâna faţă de planul regiunii, fie aplicând a doua mână peste cea care lucrează;

din punct de vedere metodic:

o

fricţiune simplă - când se execută cu unul din elementele tehnice descrise (pe suprafeţe reduse);

o

fricţiune combinată (pe suprafeţele mari şi foarte mari), care se realizează în două moduri:

prin asocierea mai multor posibilităţi tehnice de execuţie a fricţiunii;

prin combinarea fricţiunii cu

alte

procedee

de

masaj</