Caiet Id Plati

Universitatea OVIDIUS Constanţa
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea Contabilitate si informatica de gestiune
Forma de învăţământ ID / IFR
Anul de studiu II
Semestrul 2
Valabil începând cu anul universitar
Caiet de Studiu Individual

pentru
Plăţi şi finanţări internaţionale
Coordonator disciplină: Conf. univ. dr. Cristina Duhnea
Plaţi şi finanţări internaţionale 1

Plăţi şi finanţări internaţionale
CUPRINS
Unitate Titlul
de
învăţare
INTRODUCERE.......................................................................................................................................6
Unitatea de învăţare Nr. 1 Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi implícate şi
1 mecanism ..........................................................................................................................................7
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1 ..............................................................................................8
1.2 Definiţia şi caracteristicile acreditivului documentar.................................................................8
1.2 Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar ...........................................................................11
1.3 Deschiderea acreditivului documentar .....................................................................................12
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1 ...............................................................................16
2
Răspunsurile testelor de autoevaluare ...........................................................................................17
Bibliografie unitate de învăţare nr. 1 ..............................................................................................17
Unitatea de învăţare Nr. 2 Forme şi tipuri de acreditive documentare .......................................18
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2 ............................................................................................19
2.1 Tipuri de acredititve documentare după natura angajamentului asumat de banca emitentă19
2.2 Utilizarea acreditivului documentar .........................................................................................21
3
Bibliografie unitate de învăţare nr.2 ...............................................................................................24
Unitatea de învăţare Nr. 3 ................................................................................................................25
Documentele comerciale utilizate in mecanismul acreditivului documentar ..............................25
3.1 Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar .............................................26
3.2. Continutul setului de documente care atesta livrarea intr-un acreditiv documentar ............28

Acreditive documentare cu clauza speciala ....................................................................................35
4.1Tipuri de acreditive documentare cu clauza speciala ................................................................36
4.2 Acreditive documebntare utilizate in reexeport .......................................................................39
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.4 ................................................................................41
Unitatea de învăţare Nr.5 Scrisorile de credit ...................................................................................43
5.1 Scrisoarea de credit comercială ................................................................................................44
5.2 Alte tipuri de scrisoare de credit ...............................................................................................45
Cambia si biletul la ordin .................................................................................................................50
6.1 Cambia .......................................................................................................................................51
6.2 Biletul la ordin ...........................................................................................................................54
Incasoul documentar.........................................................................................................................57
7.1 Incasoul documentar: definitie, mecanism si parti implicate ...................................................58

7.2. Documentele utilizate in incasoul documentar si riscuri aferente operatiei de incaso
documentar .....................................................................................................................................62
Bibliografie unitate de învăţare nr.7 ...............................................................................................66
Unitatea de învăţare Nr.8 Cecul si ordinul de plata .....................................................................67
8.1 Cecul ..........................................................................................................................................68
8.2. Ordinul de plata .......................................................................................................................71
Unitatea de învăţare Nr. 9 Contrapartida ca modalitate de plata ........................................... 75
9.1 Contrapartida ca modalitate de plată ......................................................................................76
Unitatea de învăţare Nr. 10 Finanţarea comerţului internaţional .......................................... 82
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 10 ..........................................................................................83
10.1 Fundamentarea deciziei de creditare .....................................................................................83
10.2. Tehnici de finantare pe termen scurt.....................................................................................86
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10 .............................................................................88
Bibliografie unitate de învăţare nr. 10 ............................................................................................89
Unitatea de învăţare Nr. 11 Factoringul international ...................................................................90
11.1 Factoringul international .........................................................................................................91
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11 .............................................................................95

Bibliografie unitate de învăţare nr. 11 ............................................................................................96
Unitatea de învăţare Nr. 12 Finantarea prin forfetare..................................................................97
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 12 ..........................................................................................98
12.1 Finantarea prin forfetare ......................................................................................................98
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 12 .......................................................................102
Răspunsurile testelor de autoevaluare ......................................................................................102
Bibliografie unitate de învăţare nr. 12 .......................................................................................103
Unitatea de învăţare Nr. 13 Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import104
13.1. Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import ....................................105
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13 ...........................................................................111
Răspunsurile testelor de autoevaluare .........................................................................................112
Bibliografie unitate de învăţare nr. 13 ..........................................................................................112
Unitatea de învăţare Nr. 14 ............................................................................................................113
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 14 ........................................................................................114
14.1 CREDITUL CONSORŢIAL ........................................................................................................114
14.2. EMISIUNEA DE EUROOBLIGAŢIUNI ŞI NOI TENDINŢE PE PIAŢA OBLIGATARĂ ....................120
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 14 ...........................................................................125
Răspunsurile testelor de autoevaluare .........................................................................................126
Bibliografie unitate de învăţare nr. 14 ..........................................................................................126

INTRODUCERE
În ultima perioadă de timp, datorită globalizării pieţei internaţionale şi dezvoltării

extraordinare a schimburilor comerciale internaţionale, agenţii economici, economiile naţionale,
economia mondială au în faţă noi provocări.
Companiile mici, mijlocii, mari au încercat să profite cât mai mult de ocaziile oferite, însă, în
acelaşi timp, s-au confruntat cu noi şi noi tipuri de riscuri, cu aspecte din ce în ce mai sofisticate în
ceea ce priveşte montajele financiare care stau la baza tranzacţiilor internaţionale. În plus,
globalizarea afacerilor internaţionale, pe lângă faptul că a evidenţiat noi posibilităţi de sporire a
profiturilor, a creat şi premisa standardizării anumitor practici care să conducă la o dezvoltare mai
rapidă a anumitor zone economice, a ridicat şi anumite obstacole noi, nemaiîntâlnite în trecut care au
putut fi depăşite numai prin inovare permanentă în domeniul managementului financiar şi nu numai.
Oportunităţi au apărut pentru toate tipurile de agenţi economici: organizaţii, corporaţii internaţionale
sau supra naţionale, bănci, instituţii financiare e.t.c. însă, capabili să profite de noua conjunctură, au
fost doar aceia care s-au adaptat rapid şi au manifestat deschidere faţă de nou.
Tranzacţiile internaţionale prezintă riscuri sporite pentru vânzători şi cumpărători, pentru
societăţile de asigurare, bănci etc. obişnuite să facă afaceri pe pieţele interne. De aceea, practicile
internaţionale în materie de plăţi, riscurile valutare, transformările economice, politice şi sociale care
au loc în diferite ţări pot constitui tot atâtea motive de incertitudine.
În aceste condiţii, finanţarea unei tranzacţii, alegerea modalităţii de plată, acoperirea riscurilor
reprezintă subiecte foarte importante, complexe şi absolut indispensabil a fi cunoscute în detaliu, în
situaţia în care dorim să promovăm schimburi economice eficiente.
Această lucrare a fost concepută tocmai pentru informarea agenţilor economici cu privire la
modalităţile de plată şi de finanţare utilizate pe plan internaţional, asupra rolului organismelor
financiare internaţionale şi a modului în care acestea funcţionează şi pot fi abordate, precum şi
pentru punerea la punct cu noile cerinţe şi solicitări apărute ca urmare a aderării României la U.E.
Este de remarcat faptul că mediul financiar internaţional este într-o permanentă mişcare,
urmărind efervescenţa tranzacţiilor economice internaţionale. Din acest motiv, unele tehnici de plată
şi de finanţare, altădată de mare succes, şi-au pierdut în timp utilitatea. De aceea, în lucrare au fost
prezentate acele metode şi tehnici care sunt încă aplicate cu succes pe plan internaţional.

Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi implícate şi mecanism
Unitatea de învăţare Nr. 1 Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi

implícate şi mecanism
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 1 Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi
implícate şi mecanism ........................................................................................................ 7
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1 ............................................................................... 8
1.2 Definiţia şi caracteristicile acreditivului documentar.................................................. 8
1.2 Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar ............................................................ 11
1.3 Deschiderea acreditivului documentar ...................................................................... 12
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1 ................................................................ 16
Răspunsurile testelor de autoevaluare ............................................................................ 17
Bibliografie unitate de învăţare nr. 1 ............................................................................... 17
Forme şi tipuri de acreditive documentare
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
 Înţelegerea noţiunii de acreditiv documentar

 Familiarizarea cu caracteristicile acreditivului documentar
 Recunoaşterea partilor implicate in acreditivul documentar
 Derularea mecanismului acreditivului documentar
 Elementele ordinului de deschidere a acreditivului documentar
1.2 Definiţia şi caracteristicile acreditivului documentar
Cuvinte Exportator, importator, contract international, siguranta, adaptabilitate, parti

cheie implicate
Momentul plăţii în derularea operaţiunilor comerciale reprezintă punctul

culminant în care fiecare dintre cei doi parteneri implicaţi în afacere obţine exact
rezultatul pe care l-a avut în vedere de la începutul procesului. Importatorul, prin
efectuarea plăţii, îşi îndeplineşte principala obligaţie şi reuşeşte să intre astfel în
posesia mărfii dorite. Exportatorul este în acest caz remunerat pentru munca depusă
şi pentru îndeplinirea obligaţiei sale asumate prin contract: producerea şi expedierea
mărfii.
În aceste condiţii, negocierea condiţiilor financiare în cadrul contractului
comercial internaţional reprezintă un aspect esenţial pentru derularea ulerioară
corespunzătoare a acestuia. Astfel, trebuie avute în vedere câteva elemente cheie de
ordin financiar printre care: evaluarea riscului de credit, modul de finanţare a
tranzacţiei, condiţia de livrare, moneda de plată, riscul valutar, modalitatea de plată,
costurile fiecărei modalităţi de plată şi de finanţare pentru fiecare dintre participanţi.
Aceste aspecte vor fi negociate ţinând cont de anumite ţinte comerciale pe care
fiecare dintre parteneri şi le fixează. Trebuie găsită astfel o formulă de echilibru care
să permită, pe de o parte, cucerirea de noi pieţe sau menţinerea unora deja cucerite,
fapt care aduce în ecuaţie anumite constrângeri, în paralel cu obţinerea unor condiţii
financiare şi comerciale care să confere siguranţă în ceea ce priveşte încasarea/ plata
banilor. Din acest motiv, exportatorul uneori trebuie să renunţe la o abordare
financiară foarte strictă care ar putea conduce la pierderea anumitor pieţe şi să
găsească modalităţile şi instrumentele de plată cele mai potrivite în raport cu pieţele
ţintă şi cu profitul clienţilor săi.
Acreditivul documentar (AD) nu reprezintă decât un mijloc prin care cei doi
reuşesc, prin intermediul băncilor, să-şi atingă scopurile iniţiale. Sigur că AD nu este
singurul mijloc, însă datorită caracteristicilor sale, care vor fi analizate pe parcurs,
ocupă un loc important în decontarea tranzacţiilor internaţionale - peste 70%.
Utilizarea sa extinsă este determinată de avantajele pe care le prezintă atât
pentru exportator, cât şi pentru importator. Această modalitate de plată se face după

regulile şi uzanţele uniforme elaborate de CCI Paris (Camera Internaţională de

Comerţ):
Reguli uniforme şi practica acreditivelor documentare - CCI Publicaţia 500;
Formulare standard privind acreditivele documentare - Publicaţia 516;
MT 700 message formats elaborate de SWIFT - formatele de teletransmisie
standard.
Acreditiv documentar - Letter of Credit - Documentary Credit
Commercial Letter of Credit;
Credit Documentaire;
Akkreditiv, Handels Kreditbrief.
În Publicaţia 500 este utilizat termenul de credit documentar pentru a
desemna orice angajament de plată contra documente asumat de o bancă, indiferent
cum este numit sau descris. Acreditivul documentar este un angajament ferm asumat
de o bancă de a asigura plata contravalorii unui export contra documentelor
prezentate de exportator în condiţiile şi termenele stabilite de ordonatorul
acreditivului documentar.
În esenţă, acreditivul documentar este o listă de documente. Cunoscut şi sub
denumirea de “credit documentar”, el reprezintă un compromis sigur între un
cumpărător şi un vânzător de bunuri. Un acreditiv documentar oferă vânzătorului
siguranţa de a şti că plata poate fi obţinută o dată ce expedierea bunurilor a fost
făcută şi oferă cumpărătorului confortul de a şti că expedierea mărfurilor a fost
făcută înainte de a se efectua plata.
Banca se angajează să plătească o anumită sumă de bani unui anumit
beneficiar, într-o anumită perioadă de timp, dacă va primi documentele cerute în
acreditiv conforme cu termenii acestuia.
Caracteristicile acreditivului documentar
1. siguranţa plăţii - se angajează o bancă în susţinerea mecanismului de
derulare; în acreditivul documentar confirmat şi irevocabil intervine angajamentul a
două bănci, fiind una din cele mai sigure metode de plată;
2. formalismul acreditivului documentar - banca nu vede marfa, ci verifică
numai documentele. Acreditivul prezintă un supliment de formalism faţă de alte
tehnici de plată, banca insistând asupra conformităţii documentului în raport cu
ordinul de deschidere a acreditivului documentar (se întocmesc trei documente:
ordinul de deschidere, deschiderea acreditivului documentar şi notificarea băncii
exportatorului). Documentele trebuie redactate în limba în care s-a cerut şi în
numărul de exemplare cerut;
3. independenţa faţă de contractul de bază - acreditivul poate să cuprindă şi
alte elemente faţă de contractul iniţial, dar banca ia în considerare ordinul de
deschidere a acreditivului documentar. Băncile nu sunt obligate de nici o relaţie
contractuală comercială sau termeni ai unui contract comercial cu care acreditivul
documentar are legătură;
4. adaptabilitatea - proprietatea acreditivului documentar de a se adapta
diferitelor operaţii comerciale;
5. fermitatea angajamentului bancar - indiferent dacă acreditivul documentar
e revocabil sau irevocabil, banca se angajează ferm la plata contravalorii exportului,
cu condiţia ca setul de documente să fie conform cu termenele şi condiţiile din

ordinul de deschidere a acreditivului documentar.

Aşa cum este şi firesc, părţile implicate în derularea AD reflectă modul în care
acest mecanism este gândit şi funcţionează. Fiecare actor implicat îşi are rolul său pe
care trebuie să şi-l joace cât mai corect şi mai eficient pentru ca întregul să nu aibă de
suferit.
Aceste părţi sunt:
1. ordonatorul acreditivului documentar - importatorul/beneficiarul unei prestaţii
sau cel care iniţiază operaţiunea;
2. beneficiarul acreditivului documentar - exportatorul/prestatorul de servicii. El
este cel în favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată;
3. banca emitentă - banca care, la solicitarea importatorului, care este
ordonatorul acreditivului documentar, îşi asumă în scris angajamentul de plată
în anumite condiţii şi termene.
Acest angajament ea îl poate efectua:
– direct - în sensul în care ea însăşi efectuează plata;
– indirect - în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata;
4. banca corespondentă - banca prin care banca emitentă transmite telexul
acreditivului documentar spre a fi comunicat beneficiarului acreditivului.
Aceasta poate fi:
– banca verificatoare sau avizatoare - în cazul în care plata documentelor are
loc la banca emitentă sau plata este solicitată la o terţă bancă;
– banca plătitoare - se poate afla în ţara exportatorului sau într-o terţă ţară;
– banca trasă - când plata urmează să fie făcută prin cambii trase asupra unei
bănci. Banca asupra căreia au fost trase cambiile şi care la scadenţă le va
achita se numeşte banca trasă;
– banca negociatoare - în practica bancară anglo-saxonă, acreditivul
documentar presupune utilizarea unei cambii trase asupra băncii emitente şi
deci locul plăţii este la ea (domiciliul trasului). În măsura în care o altă bancă
decât banca emitentă este însărcinată cu negocierea, aceasta înseamnă că
banca negociatoare este autorizată să preia documentele de la expeditor, să i
le achite contra unui comision de negociere şi să le remită băncii emitente;
– banca confirmatoare - banca care la angajamentul de plată asumat de banca
emitentă adaugă propriul ei angajament egal ca valoare şi condiţii.
Test de autoevaluare 1.1.

1. Alegeţi definiţia corectă pentru un acreditiv documentar:
a. Acea modalitate de plată în care importatorul achită contravaloarea unui
exportprin intermediul băncilor;
b. Modalitatea de plată prin care bănvile corespondente se angajează
ferm sa facă plata unui export cu condiţia ca exportatorul să respecte termenele
şi condiţiile impuse de importator;
c. Acea modalitate de plată prin care o bancă se angajează ferm să facă
plata unui export cu condiţia ca exportatorul să îndeplinească întocmai
termenele şi condiţiile impuse de importator în ordinul de deschidere al
acreditivului documentar;

d. Modalitatea de plată prin care exportatorul intră în posesia contravalorii

exportului realizat depunând documentele la o bancă corespondentă;
e. Posibilitatea de a încasa contravaloarea unui export dacă exportatorul
depune un set de documente însoţit de un set de cambii.
2. Alegeţi din variantele de mai jos pe cea care prezintă corect trăsăturile
acreditivului documentar:
a. Independenţa faţă de contractul de bază, formalismul, lichiditatea,
reversibilitatea, costuri reduse,
b. Fermitatatea angajamentului bancar, siguranţa plăţii, independenţa faţă
de contractul de bază, adaptabilitatea, formalismul;
c. Siguranţa plăţii, formalismul, rapiditatea, fermitatea angajamentului
bancar, lichiditatea;
d. Independenţa faţă de contractul de bază, formalismul, rapiditatea, lipsa
siguranţei plăţii, costuri ridicate;
e. Formalismul, fermitatea angajamentului bancar, irevocabilitatea,
adaptabilitatea, siguranţa plăţii.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
1.2 Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar

Cuvinte Mecanism, livrare, documente, plata
cheie
Plata prin acreditiv documentar face parte integrantă din ansamblul relaţiilor
comerciale şi construcţia financiară a unei afaceri.
În conformitate cu practica internaţională şi cu Publicaţia 500, succesiunea
momentelor este următoarea:
1. existenţa unui contract sau a unei înţelegeri prin care partenerii au convenit
plata prin acreditiv documentar;
2. dispoziţia/ordinul de deschidere - este dat de importator băncii sale, banca
emitentă, şi cuprinde toate condiţiile de termene şi documente pe care trebuie
să le îndeplinească exportatorul pentru a i se face plata;
… 3. deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris, însuşi
acreditivul documentar, prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în
favoarea beneficiarului acreditivului documentar, exportatorul, în condiţiile de
termene şi documente potrivit înscrisurilor primite de la ordonator. Acest
document este transmis băncii exportatorului;
4. notificarea beneficiarului acreditivului documentar - banca exportatorului
anunţă exportatorul de deschiderea acreditivului documentar şi îi remite
documentul acreditivului documentar;
5. livrarea mărfii;
6/7. utilizarea acreditivului documentar - în posesia documentelor ce atestă
livrarea mărfii în termenele şi condiţiile din acreditivul documentar, exportatorul
le prezintă la bancă. Banca verifică concordanţa documentelor cu cerinţele
acreditivului documentar şi efectuează plata (documente contra bani);
8/9. remiterea documentelor/rambursarea sumei - banca plătitoare, după

efectuarea plăţii, remite documentul băncii emitente. Aceasta, după un nou

control al documentelor, în funcţie de condiţiile din acreditiv, rambursează
băncii plătitoare banii. În caz contrar, nu rambursează banii pe documente
neconforme cu termenii acreditivului documentar;
10/11. notificare importator/plată documente - banca emitentă deţine documentele
privitoare la marfă şi pe cele pe care le eliberează importatorului contra plată;
12. eliberare/ridicare marfă.
Există o varietate de denumiri atribuite părţilor implicate în acreditivul
documentar. Denumirea exactă a acestora depinde de atribuţiile pe care aceste părţi le
au în cumpărare şi vânzare, încărcare, livrare şi plată. Se pot utiliza mai mulţi termeni
pentru una din părţile implicate, fără a fi însă obligatorii. Cumpărătorul poate fi numit
importator, ordonator, account party şi consignee, dar fiecare dintre aceştia poate fi
reprezentat de altcineva decât cumpărătorul, în funcţie de specificul tranzacţiei
respective.
O dată stabiliţi termenii vânzării şi faptul că plata se va face prin acreditiv
documentar, cumpărătorul deschide la banca sa un acreditiv documentar în numele său
şi în favoarea beneficiarului, care va fi vânzătorul sau un agent numit de acesta. Banca
emitentă (opening bank) dă instrucţiuni fie unei filiale sau sucursale ale sale, fie unei
alte bănci, de obicei din ţara beneficiarului, să avizeze beneficiarul că în favoarea sa a
fost deschis un acreditiv documentar. Banca notificatoare va da o copie a acreditivului
documentar beneficiarului.

1. În cadrul mecanismului AD :
a. Deschiderea AD este făcută de către banca corespondentă;
b. Ordinul de deschidere al AD este completat de banca emitentă,
c. Depunerea documentelor la bancă în vederea încasării contravalorii
mărfii exportate are loc după efectuarea livrării acesteia;
d. Banca corespondentă poate fi doar bancă plătitoare;
e. Plata are loc înainte de depunerea documentelor la bancă;
1.3 Deschiderea acreditivului documentar
Cuvinte cheie Banca emitenta, banci corespondente, termene, conditii speciale
Demararea unei plăţi prin acreditiv documentar trebuie să ţină cont de câteva
aspecte importante:
– acreditivul documentar este independent faţă de contractul de bază. Orice
trimitere la acesta nu obligă în nici un mod băncile;
– toate părţile implicate în acreditivul documentar iau în considerare
documentele, şi nu mărfurile sau serviciile la care acestea se referă. Dacă
documentele sunt în bună ordine, chiar dacă marfa nu este corespunzătoare,
acest lucru nu poate fi invocat băncii ca motiv de neplată;

– dacă acreditivul conţine condiţii fără să precizeze ce documente trebuie

prezentate în conformitate cu acestea, băncile le vor considera ca nefiind
precizate şi le vor ignora;
– ordinul de emitere trebuie realizat în baza Publicaţiei 500, deoarece:
 băncile lucrează după aceste reguli uniforme;
 în caz de litigiu, prima referinţă este Publicaţia 500;
 există expresii consacrate, specificate expres în Publicaţia 500;
 există termeni pe care Publicaţia 500 nu-i recomandă pentru a fi utilizaţi.
Ordinul de deschidere - precizări:
Fără a intra în amănunte care ţin mai ales de tehnica bancară, aspectele
principale ce trebuie conţinute de către un ordin de deschidere sunt următoarele:
1. ordonator (importator) - date de identificare - numele şi adresa;
2. banca emitentă - trebuie identificată dacă nu există pe exemplarul tipizat;
3. data ordinului de deschidere - ordinul de deschidere trebuie să apară în
concordanţă cu contractul de vânzare-cumpărare internaţional. Se va avea în
vedere valabilitatea AD;
4. valabilitatea acreditivului documentar şi locul prezentării documentelor - toate
acreditivele trebuie să aibă precizate data la care expiră valabilitatea şi locul
unde trebuie prezentate documentele pentru plată/negociere/acceptare.
Valabilitatea acreditivului este intervalul de timp în cadrul căruia beneficiarul
trebuie să prezinte documentele la ghişeele desemnate. Angajamentul ferm
de plată al băncii emitente se referă la acest interval. Expirarea valabilităţii se
poate trece în două moduri:
– o dată certă;
– o perioadă, de ex., 1 lună, 6 luni; în acest caz, banca emitentă va considera
data emiterii acreditivului ca prima zi de la care curge valabilitatea
acreditivului.
Documentele nu pot fi prezentate băncii decât în intervalul valabilităţii
acreditivului.
Valabilitatea este termenul până la care se pot face plăţile: trei luni de la..., valabil
până la...
Marfa trebuie să fie pregătită, exportatorul trebuie să exporte mărfurile şi să
realizeze documentele în momentul în care marfa este livrată sau într-o perioadă
anterioară livrării mărfurilor.
Documentele trebuie să ajungă după livrarea mărfurilor în termen de max. 21 de
zile la locul plăţii. Din acest punct de vedere valabilitatea se împarte în:
– reală - maxim 21 de zile din momentul expedierii mărfurilor;
– inoperantă - restul de timp care rămâne până în momentul expirării
acreditivului.
Valabilitatea prea mare va determina costuri bancare suplimentare; dacă este
prea mică, nu permite exportatorului să facă toate demersurile necesare întocmirii şi
expedierii documentelor şi sunt necesare prelungiri.
Locul prezentării documentelor/domiciliul acreditivului
Domicilierea - se indică locul, ţara, oraşul şi banca la ghişeele căreia urmează să

aibă loc plata contravalorii mărfii; domiciliul poate fi ţara exportatorului, ţara
importatorului, terţă ţară.

Avantaje pentru exportator când domiciliul este în ţara sa: documentele ajung la
timp, litigiile care ar putea să apară sunt judecate în conformitate cu legislaţia ţării sale,
banca exportatorului încasează comisioane şi speze şi se realizează un aport valutar
pentru un agent economic din ţara exportatorului;
5. beneficiarul - numele, prenumele, adresa, elementele de identificare;
6,7,8. menţiunile 6,7,8 fac parte dintre precizările privind modul de transmitere a
acreditivului documentar (7 - verificarea prealabilă, transmisie prin
teletransmisie - SWIFT);
9. acreditiv documentar transferabil - pentru ca acreditivul să fie transferabil,
această menţiune trebuie precizată în mod expres în ordinul de deschidere;
10. confirmarea acreditivului documentar există dacă ordonatorul bifează căsuţa
prin care “autorizează” confirmarea la cererea beneficiarului. Dacă
confirmarea o face o bancă terţă - banca confirmatoare este specificată în
căsuţa “Instrucţiuni speciale”;
11. suma/valoarea acreditivului documentar. Această sumă poate fi precizată:
– simplu - ex., 100.000 euro;
– prin indicarea unei limite superioare - maxim 100.000 euro;
– aproximativ, circa 100.000 euro +/- 10%.
Mărimea sumei este în strânsă corelare cu condiţia de livrare.
Băncile nu plătesc decât în moneda precizată în acreditiv;
12. acreditiv documentar plătibil la banca desemnată:
a. se specifică expres care este banca desemnată:
– ordonatorul cunoaşte numele băncii care face plata;
– ordonatorul nu cunoaşte numele băncii, dar a convenit cu exportatorul ca
plata să se facă la o bancă din ţara exportatorului (“bancă la alegerea
băncii emitente”);
– ordonatorul poate lăsa spaţiu liber - banca va decide ce bancă va desemna
pentru plată;
b. plătibil: la vedere, plată diferată, prin acceptare, prin negociere. În cazul în
care plata se face prin acceptare sau prin negociere, cambiile care însoţesc
documentele trebuie să fie trase asupra băncii emitente sau băncii
confirmatoare. În nici un caz nu se va cere prin ordinul de deschidere a
acreditivului cambii trase asupra ordonatorului. Dacă în acreditiv se
precizează cambii trase asupra ordonatorului, băncile consideră aceste cambii
ca documente adiţionale;
13. livrări parţiale sunt permise dacă în acreditivul documentar nu se specifică
altfel. În lipsa oricărei menţiuni, sunt considerate permise. Livrări eşalonate -
ordonatorul trebuie să precizeze perioada sau perioadele livrărilor eşalonate.
Livrările parţiale pot fi urmate de plăţi parţiale (dacă acestea sunt permise) sau
se poate face “plata 100% la vedere după ultima livrare”;
14. transbordări - pot fi permise sau nu în funcţie de riscul pierderii sau deteriorării
mărfurilor;
15. asigurarea acoperită de ordonator - numai dacă beneficiarul nu trebuie să
prezinte la livrare şi un document de asigurare;
16. detalii cu privire la transportul mărfii: locul expedierii, locul de destinaţie, data
expedierii - toate trebuie precizate clar, fără abrevieri, fără expresii generale.
Data livrării trebuie să se afle în perioada de validitate a acreditivului. Băncile
nu admit documente de transport care să aibă data de emitere înainte de
deschiderea acreditivului. Nu se utilizează “livrare promptă”, “pe” sau “în jur

de”;
17. descrierea mărfurilor - scurtă, clară, să permită vămilor verificarea;
18. condiţii de livrare - în conformitate cu regulile INCOTERMS; RAFTD;
19-23. prezentarea documentelor: denumirea documentelor, numărul
documentelor, numărul de exemplare cerut, emitentul şi conţinutul
documentelor, ordinea trecerii documentelor - factura, documente de
transport, documente de asigurare;
24. termenul de prezentare a documentelor - maxim 21 de zile de la data expedierii
mărfurilor. Legat de expedierea mărfurilor, circuitul documentelor şi încasarea
contravalorii mărfii se stabilesc trei termene:
– termenul de valabilitate;
– termenul de livrare;
– termenul de prezentare a documentelor;
a) termenul de valabilitate - data până la care pot fi prezentate
documentele la banca plătitoare/acceptatoare; fie se specifică o dată, fie
se specifică o perioadă (valabilitate 1 lună, 6 luni etc.), însă această
dată se calculează începând cu data emiterii. Data valabilităţii este
pentru documente prezentate, nu expediate;
b) termenul de livrare - data până la care are loc expedierea. Pentru
livrările în tranşe există mai multe termene de livrare. Depăşirea
termenului de livrare înseamnă neîndeplinirea obligaţiilor din acreditiv şi
deci încetarea obligaţiei de plată din partea băncii;
c) termenul de prezentare a documentelor la bancă. Dacă în acreditiv
acesta nu este precizat, este considerat de 21 de zile de la data emiterii
documentelor de transport. Termenul de 21 de zile nu este orientativ, ci
imperativ;
d) valabilitatea acreditivului şi alte termene: dacă în acreditiv valabilitatea
este fixată pentru 30 aprilie şi termenul de livrare a mărfii este 1 aprilie,
prezentarea documentelor se poate face între 1 şi 21 aprilie -
valabilitatea reală a acreditivului. Perioada 22-30 aprilie este valabilitate
inoperantă;
25. instrucţiuni suplimentare - detalieri suplimentare sau menţiuni speciale;
26. reglementarea plăţii - contul din care se va face plata la sosirea documentelor;
27. semnătura - documentul va fi semnat de ordonator.
Derularea plăţilor internaţionale este reglementată prin norme clare stabilite de

Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional şi de Camera
Internaţională de Comerţ, un ghid cu privire la transferurile internaţionale de fonduri
intitulat „Ghidul privind Transferurile de Fonduri Interbancare Internaţionale şi
Compensaţie”. Acest ghid stabileşte norme comune, recunoscute de către bănci pentru
tranzacţiile de transfer electronic de fonduri.
În trecut, mijloacele clasice utilizate de către bănci pentru a efectua transferurile
de fonduri au fost curierul si telexul. În prezent, acestor două modalităţi li s-au adăugat
sistemele de telecomunicaţii. Cel mai reprezentativ sistem care răspunde tuturor
cerinţelor cu privire la siguranţă şi operativitate şi funcţionează pe plan internaţional
este sistemul SWIFT – Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication,
constituit în Belgia, în 1973. funcţia principală a SWIFT este aceea de reţea de transfer
în măsură să efectueze: acceptarea, validarea, stocarea şi livrarea mesajelor.
Mesajele transmise prin intermediul sistemului SWIFT sunt cifrate în sisteme
cunoscute atât de către expeditor, cât şi de primitor. În plus, mesajele sunt autentificate
pe baza unui algoritm stabilit de SWIFT, ale cărui chei de descifrare sunt cunoscute şi
de către expeditor şi de către primitor. Sistemul de autentificare are ca scop menţinerea

mesajului corect în integritatea sa, fără ca acesta să poată fi modificat din greşeală sau
în mod intenţionat. Orice schimbare intervenită va fi sesizată imediat, pe baza unui
algoritm şi, în cazul unor neconcordanţe, acestea pot fi corectate imediat.
Sistemul SWIFT este un sistem rapid, sigur, beneficiind de multe măsuri
automate de control, iar costurile utilizării lui sunt relativ mici comparativ cu avantajele
oferite.

Alegeti afirmatia corecta:
a) in deschiderea acredituvului documentar se stabileste numai termenul de
licrare a marfii nu si termenul de depunere al documentelor la banca;
b) permisiunea de a face transbordari ale marfii este data verbal de catre
importator;
c) plata se stabileste intotdeauna la vedere
d) in deschiderea AD se precizeaza domicilierea acestuia ca fiind locul unde se
va efectua plata.
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 1.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 1 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 1.
1. Care sunt principalele caracteristici ale AD? Detaliaţi
2. Care sunt părţile implicate în AD şi care dintre acestea joacă un rol

aparte în derularea unui acreditiv documentar?

3. Care sunt principalele elemente care trebuie completate în ordinul de

deschidere al AD ?
Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 1.1
1.C 2.B
Răspuns 1.2.
1.C
Răspuns 1.3.
1.D
Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Ackerman, J.; Lacher, R.; Rechsteiner, F. - Documentary Credits, Documentary
Collections Bank Guaranties. A Jolidon guide to safer international trading,
Credit Suisse Special Publications,, VOL.69, 1994
Basno, C.; Dardac, N. - Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

Unitatea de învăţare Nr. 2 Forme şi tipuri de acreditive documentare
Pagina
Cuprins
Unitatea de învăţare Nr. 2 Forme şi tipuri de acreditive documentare ........................ 18

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2 ............................................................................. 19
2.1 Tipuri de acredititve documentare după natura angajamentului asumat de banca
emitentă ........................................................................................................................... 19
2.2 Utilizarea acreditivului documentar .......................................................................... 21
Bibliografie unitate de învăţare nr.2 ................................................................................ 24

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr.2 sunt:

 Identificarea tipurilor si formelor de acreditiv documentar
 Familiarizarea cu tipurile de plata utilizate in cadrul acreditivelor
documentare
2.1 Tipuri de acredititve documentare după natura angajamentului asumat de

banca emitentă
Cuvinte Angajament, bancă emitentă, revocabil, irevocabil

cheie
În funcţie de natura angajamentului asumat de banca emitentă, acreditivele pot fi:
A. revocabile;
B. irevocabile;
C. irevocabile confirmate.
Acreditivul documentar revocabil
Poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment al derulării

acreditivului documentar, fără o avizare prealabilă a beneficiarului acreditivului
documentar, cu condiţia ca notificarea de modificare sau anulare să parvină băncii
însărcinate cu plata, acceptarea, negocierea, înainte ca astfel de operaţiuni să se fi
produs.
Dreptul de revocare se stinge în momentul în care plata, acceptarea sau
negocierea au fost efectuate.
Aceste acreditive sunt rar utilizate, datorită faptului că prezintă riscuri pentru
exportator. Aspectul “revocabil” trebuie menţionat în deschiderea acreditivului
documentar.
Acreditivul documentar irevocabil
Acreditivul documentar irevocabil presupune un angajament ferm al băncii

emitente de a executa sau a face să se execute (desemnând o altă bancă) plata,
acceptarea, negocierea, cu condiţia îndeplinirii tuturor prevederilor stipulate cu ocazia
deschiderii. Acest angajament nu poate fi modificat sau anulat decât cu acordul părţilor
interesate.
Acreditivul irevocabil presupune certitudine absolută privind plata pentru
beneficiar, cu condiţia de a se conforma tuturor condiţiilor prevăzute în acreditiv şi de a
prezenta toate documentele.
Menţiunea “acreditiv documentar irevocabil” este făcută clar în toate momentele
derulării acreditivului. Astfel, de exemplu, în documentul de deschidere a acreditivului
documentar transmis de la banca emitentă băncii exportatorului se regăseşte un

asemenea text:
– în limba română - “Din ordinul (numele, adresa cumpărătorului) deschidem (cu
sau fără precizarea “la dumneavoastră”) în favoarea (nume, adresă vânzător)
un acreditiv documentar irevocabil...”;
– în limba franceză - “D’ordre (nume, adresă cumpărător) ouvrez (cu sau fără
precizarea “chez vous”) en faveur (nume, adresă vânzător) un crédit
documentaire irrévocable…”;
– în limba engleză - “By order of (numele şi adresa cumpărătorului) open (cu
sau fără precizarea “with you”) in favour of (nume, adresă exportator) an
irrevocable documentary credit…”.
Comentariu:
Dacă în text apare precizarea “la dumneavoastră”, ea semnifică faptul că
respectivul acreditiv documentar este domiciliat la banca exportatorului. În practică,
deseori, menţiunea privind domicilierea apare separat: “acest acreditiv documentar este
domiciliat la dumneavoastră”.
Acreditivul documentar irevocabil confirmat
Este acela în care, la angajamentul irevocabil al băncii emitente se adaugă un

angajament egal ca valoare şi condiţii al unei terţe bănci, banca confirmatoare.
Banca confirmatoare, situată de regulă în ţara beneficiarului acreditivului
documentar, dar poate fi şi în altă ţară, acceptă faţă de beneficiar aceleaşi angajamente
ca şi cele pe care banca emitentă şi le-a asumat prin deschiderea acreditivului
documentar irevocabil.
În cazul în care banca exportatorului nu este şi banca confirmatoare, în finalul
frazei prezentate mai sus se adaugă menţiunea:
– în limba română - “...fără confirmarea dumneavoastră”;
– în limba franceză - “...sans y ajouter votre confirmation”;
– în limba engleză - “...without adding your confirmation”.
Test de autoevaluare 2.1

1. AD revocabile difera de cele irevocabile prin faptul ca:
a. Presupun prezantarea unui set de documente la banca plătitoare;
b. Persoana ordonatorului este aceeaşi în ambele cazuri;
c. Angajamentul ferm al bancii emitente poate fi revocat in orice moment
fara acordul partilor implicate;
d. Nu există o bancă care să îşi asume ferm angajamentul de plată;
e. Comisioanele aferente operaţiei sunt suportate de vânzător.

2.2 Utilizarea acreditivului documentar

Aici cuvinte Tipuri de plata, documente financiare
cheie
Utilizarea acreditivului documentar este un termen generic ce desemnează

tehnica bancară prin care exportatorul îşi poate încasa banii. Ceea ce este interesant în
funcţionarea şi utilizarea AD este marea adaptabilitate de care dă dovadă această
modalitate de plată. Practic, există o tendinţă de pliere cât mai adecvată pe diferitele
operaţiuni comerciale existente, pe diferitele particularităţi ale afacerii. Din acest punct
de vedere, utilizarea acreditivului documentar se poate realiza prin:
a) plată la vedere;
b) plată diferată;
c) plată prin acceptare;
d) plată prin negociere;
e) plată la vedere şi prin acceptare (mixtă).
Din punct de vedere al sumei plătite, acreditivele pot fi utilizate:
f) total;
g) parţial;
h) în tranşe.
Toate acreditivele trebuie să indice clar dacă sunt utilizate prin plată la vedere,
prin plată diferată, prin acceptare sau negociere.
a) acreditivele cu plata la vedere - (franceză - “payable á vue” sau “crédit á vue”;
engleză - “sight credit”). Exportatorul, în momentul în care a prezentat
documentele în bună regulă la ghişeele băncii plătitoare, primeşte imediat
contravaloarea lor;
b) acreditivele cu plată diferată (franceză - “paiement diféré” sau “crédit paiement
diféré”, engleză “deferred payment”). Plata documentelor, deşi se realizează
integral, nu se face în momentul prezentării acestora la bancă de către
beneficiarul acreditivului, ci la o dată ulterioară menţionată expres în
acreditivul documentar (de regulă, plata diferată durează 30-60 de zile din
momentul prezentării documentelor). Astfel, importatorul este în posesia
documentelor înainte de a fi efectuat plata. Existând certitudinea condiţiilor de
documente îndeplinite, băncile pot acorda beneficiarului un avans în contul
plăţii diferate. Acest tip de plată este avantajos pentru importator, care, având
documentele, ridică marfa, o vinde şi din banii astfel obţinuţi plăteşte importul;
c) acreditivele cu plată prin acceptare (franceză - “crédit d’acceptation”, engleză -
“acceptance credit”) sunt utilizate în cazul vânzărilor pe termen scurt şi foarte
scurt (60-80 de zile), iar setul de documente cuprinde întotdeauna o cambie.
Valoarea cambiei este egală cu valoarea mărfii (sau acreditivului documentar),
iar scadenţa este indicată în acreditivul documentar (între 60-180 de zile de la
depunerea documentelor), acesta fiind în fapt momentul în care exportatorul
va încasa contravaloarea mărfurilor exportate. Cambia emisă de către
exportator poate fi trasă asupra băncii emitente, băncii corespondente sau
asupra cumpărătorului. O dată cu setul de documente ce atestă expedierea
mărfurilor, exportatorul prezintă băncii plătitoare şi cambia. Banca acceptă
cambia, devenind DEBITOR CAMBIAL PRINCIPAL, şi i-o restituie
exportatorului, iar documentele le remite băncii emitente. La scadenţă,
exportatorul se prezintă la bancă pentru încasarea contravalorii cambiei,
banca plătitoare o achită şi îşi recuperează banii de la cel asupra căruia a fost
trasă cambia (banca emitentă, cumpărător). Acreditivele documentare cu plata

prin acceptare sunt utilizate adesea ca modalitate de refinanţare a exportului

efectuat pe credit.
În posesia cambiei, exportatorul procedează la scontarea ei înainte de
scadenţă (suportă taxa scontului), recuperându-şi astfel mai devreme banii
imobilizaţi în marfa vândută pe credit;
d) plata prin negociere - este specifică scrisorilor de credit (o variantă a
acreditivului documentar) care întotdeauna sunt domiciliate la banca emitentă,
iar derularea plăţii presupune întotdeauna utilizarea cambiei sau a biletului la
ordin. Pentru a accelera încasarea contravalorii exportului, banca emitentă
acordă dreptul băncii notificatoare de a negocia documentele. În unele cazuri,
banca emitentă emite şi scrisori nerestrictive, în care caz exportatorul poate
negocia documentele la o bancă aleasă de el, dar corespondentă a băncii
emitente. În esenţă, operaţiunea de negociere constă în “cumpărarea”
cambiilor la o bancă (notificatoare sau, după caz, alta, aşa cum este menţionat
în textul scrisorii de credit) spre a fi “vândute” băncii emitente a scrisorii de
credit. Ca tehnică de derulare, beneficiarul scrisorii de credit prezintă băncii
documentele însoţite de cambii cu scadenţa la vedere sau la termen trase
asupra cumpărătorului, băncii emitente sau asupra altei persoane indicate în
scrisoarea de credit. Banca negociatoare achită cambiile împreună cu
documentele, le remite băncii emitente, de unde apoi îşi recuperează banii.
Pentru operaţiunea efectuată, banca negociatoare percepe un comision de
negociere şi îşi reţine dobânda pentru intervalul ce se scurge din momentul
negocierii până în momentul încasării banilor de la banca emitentă. Costul
operaţiunii de negociere se suportă de ordonator. Când cambiile au scadenţe
la diferite termene, iar beneficiarul acreditivului documentar doreşte plata
imediat, le poate sconta. În acest caz, scontul este suportat de beneficiarul
scrisorii de credit. De reţinut este că stingerea obligaţiei de plată prin
negociere este specifică scrisorii de credit comerciale;
e) plata la vedere şi plata prin acceptare - mixtă. Deseori, în cazul creditelor
vânzător, respectiv când exportatorul vinde marfa pe credit, se convine ca o
parte din valoarea mărfii vândute pe credit să fie plătită sub formă de avans la
livrarea mărfii (plată la vedere), iar diferenţa, care reprezintă creditul, să se
materializeze într-un set de cambii, potrivit ratelor scadente, acceptate de
banca emitentă (plata prin acceptare). În deschiderea acreditivului
documentar, conform instrucţiunilor primite de la ordonator, se precizează
cuantumul plăţii la vedere (X) şi suma aferentă plăţii acceptate (Y). Drept
urmare, beneficiarul acreditivului documentar, în timpul valabilităţii acreditivului
documentar, prezintă băncii documentele însoţite de una sau mai multe cambii
cu scadenţele fixate la un anumit termen de la acceptare (60, 90, 180 de zile
sau mai mult), scadenţe care, în esenţă, depăşesc valabilitatea acreditivului
documentar. La prezentarea documentelor, banca achită cota plătibilă la
vedere, iar cambiile le acceptă, garantând plata lor la scadenţă. Pentru
siguranţa încasării la scadenţă a ratelor, este de dorit ca acceptarea şi/sau
avalizarea cambiilor să se facă de către banca emitentă;
f) acreditive utilizate total (integral) sunt acele acreditive documentare în care
suma indicată ca acreditiv documentar este plătită de bancă integral, la
prezentarea documentelor de către exportator, care atestă livrarea integrală a
mărfii solicitate. Menţiunea ca atare “utilizabil total” apare mai rar în practica
comercială bancară. De regulă, acreditivele conţin clauza “utilizării parţiale
interzise” şi, drept urmare, se subînţelege că plăţile parţiale sunt interzise sau
că acreditivul documentar este plătibil 100%;
g) acreditivele utilizate parţial sunt acele acreditive în care banca onorează
documentele prezentate de exportator în cadrul valabilităţii şi valorii de
ansamblu a acreditivului documentar, pe măsura expedierii mărfurilor. În

aceste cazuri, este de dorit ca în acreditivul documentar să fie menţionat şi

preţul unitar al mărfii pentru ca banca să controleze valoarea facturilor. Dacă o
astfel de precizare lipseşte, banca onorează documentele aşa cum au fost
întocmite şi prezentate de exportator. Dacă în acreditiv nu se menţionează
altfel (sau lipsesc orice menţiuni în acest sens), plăţile şi expedierile parţiale
se interpretează ca fiind permise;
h) plăţi şi/sau expedieri în tranşe. Publicaţia 500 face o distincţie între
plăţi/expedieri parţiale (prezentate anterior) şi plăţi/expedieri în tranşe, în
practică denumite şi acreditive documentare cu plăţile eşalonate. Acestea sunt
acele acreditive în cadrul cărora se prevede ca expedierea mărfurilor să se
facă în mai multe tranşe, pentru fiecare stabilindu-se atât termenul de
expediere (sau perioada), cât şi cantitatea de expediat (ex., 100.000 tone în
luna aprilie, 50.000 tone în luna mai etc.). Pe măsură ce acestea au loc în
perioada indicată în acreditivul documentar, banca efectuează plata pentru
fiecare tranşă. Aceste livrări, eşalonate în timp, sunt privite de bănci ca
operaţiuni distincte, deşi sunt acoperite de acelaşi acreditiv documentar. Dacă
în acreditiv sunt precizate plăţi şi expedieri în tranşe, iar exportatorul, în cadrul
unei perioade determinate, stipulate în acreditiv, nu a efectuat expedierea
tranşei respective, acreditivul documentar încetează să mai fie utilizabil atât
pentru tranşa respectivă, cât şi pentru tranşele celelalte care urmează, dacă în
acreditiv nu s-a stabilit altfel.
De reţinut: în cazul acreditivului documentar în care sunt plăţi/expedieri în tranşe,
funcţionează, în fapt, două valabilităţi:
1. valabilitatea şi valoarea de ansamblu a acreditivului documentar în cadrul
cărora trebuie să se realizeze toate plăţile şi expedierile în tranşe;
2. valabilitatea şi valoarea fiecărei tranşe, nerespectarea acestora din urmă
atrăgând anularea posibilităţii utilizării de ansamblu.

1. Plata prin acceptare este o plata care presupune utilizarea unui cec sau a unui
ordin de plata in mecanismul acreditivului documentar. Adevarat sau fals?
2. Plata diferata presupune un interval de timp intre momentul depunerii
documentelor si momentul efectuarii platii? Adevarat sau fals?



1. Arati ca este diferenta dintre plata prin acceptare si plata diferata?
2. Explicati care este modul de derulare a unei plati prin negociere in cadrul
acreditivului documentar

Răspuns 2.1
1.c
Răspuns 2.2.
1. Fals; 2. Adevarat
Bibliografie unitate de învăţare nr.2
Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Negruş, Mariana - Decontarea tranzacţiilor internaţionale, Tribuna Economică, 1993
Negruş, Mariana - Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura ALL, Bucureşti, 1996
Negruş, Mariana – Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura ALL, Aprilie 2006
Paraschiv, Dorel – Sisteme de plăţi, compensări şi decontări, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 2003
Popa, Ioan - Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1997
Popa, Ioan (coordonator) - Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior, Editura
Economică, Bucureşti, 2001

Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Unitatea de învăţare Nr. 3
Documentele comerciale utilizate in mecanismul acreditivului

documentar
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 3 Documentele comerciale utilizate in mecanismul

acreditivului documentar .................................................................................................. 25
3.1 Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar .............................. 26
3.2. Continutul setului de documente care atesta livrarea intr-un acreditiv documentar
.......................................................................................................................................... 28
Numele cursului 25

 Înţelegerea noţiunilor de document de birou şi de document .....
 Familiarizarea cu .......
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de .....
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip .......
 etc.
3.1 Documentele utilizate in mecanismul acreditivului documentar
Aici cuvinte Neconcordante, documente de transport, polita de asigurare

cheie
Ordinul de deschidere al acreditivului documentar trebuie să precizeze clar
documentele în baza cărora să se facă plata/acceptarea/negocierea de către banca
desemnată în favoarea beneficiarului. Este foarte important ca părţile implicate în
derularea acreditivului să acorde acelaşi înţeles termenilor folosiţi pentru a desemna
documente, conţinutul lor sau cine le va semna.
O dată ce beneficiarul a revăzut termenii acreditivului documentar, a făcut
amendamentele necesare şi are siguranţa că poate îndeplini toate condiţiile impuse de
acreditivul documentar, acesta poate fi acceptat. Următorul pas va fi prezentarea
documentelor.
Este puţin probabil ca două acreditive să fie identice. De obicei, documentele
diferă în funcţie de natura bunurilor, de destinaţie, transport, inspecţia bunurilor etc.
Există însă câteva consideraţii valabile pentru orice acreditiv documentar:
1. Documentele prezentate trebuie să fie conforme cu acreditivul documentar.
Deşi acest lucru pare a fi evident, mai mult de 50% din documentele prezentate
în cadrul unui acreditiv documentar nu sunt conforme cu cerinţele acestuia.
2. Conform Publicaţiei 500, o bancă este obligată să accepte documentele dacă
acestea respectă termenii acreditivului documentar.
Documentele trebuie, de asemenea, să fie compatibile unele cu altele. Dacă
acest lucru nu se întâmplă, atunci banca va considera că documentele nu sunt în
concordanţă cu acreditivul documentar.
3. Verificarea documentelor prin încrucişare.
Facturile, conosamentele, lista coletelor şi toate celelalte documente trebuie să
prezinte detalii identice referitoare la descrierea mărfii, greutăţii, unităţii de măsură,
precum şi în privinţa numărului de colete. Rolul băncii în verificarea documentelor este
să descopere discrepanţele de orice natură.
4. Verificarea dublă sau triplă a documentelor înainte de prezentarea lor la
bancă.
În cadrul multor firme există personal care are obligaţia de a întocmi şi verifica
documentele. Deoarece existenţa unei greşeli poate costa firma respectivă bani, este
prudent ca verificarea documentelor să fie făcută de o persoană experimentată care să
Numele cursului 26
descopere aceste greşeli.

5. Întocmirea documentelor într-un număr corect de exemplare.
Anumite acreditive documentare cer unele documente sau copii ale acestora într-
un număr suplimentar de exemplare. Acest lucru are legătură cu diferite cutume locale
sau alte cerinţe ale guvernului din ţara importatorului. Dacă, de exemplu, sunt solicitate
6 copii ale listei coletelor de 50 de pagini, nu vor fi acceptate mai puţine de către bancă,
chiar dacă beneficiarul poate considera această solicitare ca fiind birocratică.
Importatorul poate să nu aibă altă posibilitate şi banca trebuie să respecte instrucţiunile
sale. Dacă originalele, copiile, copiile confirmate sau copiile autentificate sunt solicitate,
beneficiarul trebuie să se asigure că cerinţele acreditivului documentar sunt respectate.
6. Descrierea documentelor trebuie să fie respectată.
Dacă acreditivul documentar cere ca facturile să conţină anumite informaţii, acest
lucru trebuie respectat chiar dacă nu reprezintă modalitatea obişnuită în care
beneficiarul emite facturile.
7. Beneficiarul trebuie să prezinte documentele în cadrul valabilităţii acreditivului
documentar şi în mai puţin de 21 de zile de la livrare, dacă acreditivul
documentar nu specifică altfel.
Dacă documentele sunt prezentate mai târziu, vor fi declarate expirate, iar banca
trebuie să nu le accepte decât dacă acreditivul documentar permite acest lucru - ceea
ce ar fi neobişnuit.
Neconcordanţe
Tipuri de neconcordanţe:
1. minore, dar care pot fi rectificate - de regulă, se înapoiază documentele pentru
a fi puse în bună ordine (cronologică);
2. minore, dar care nu mai pot fi rectificate - banca poate face plata sub rezervă.
În condiţiile în care banca emitentă nu este de acord cu neconcordanţele,
banca plătitoare va cere înapoi băncii exportatorului banii plus dobândă
(practică care uneori este interzisă chiar prin ordinul de deschidere);
3. majore, problema este gravă, marfa a fost expediată - operaţiunea se
transformă în incaso.
Chiar şi în cazul celei mai atente întocmiri a documentelor şi al unei duble
verificări a acestora, pot apărea neconcordanţe.

1. Neconcordantele ce pot aparea in documentele utilizate intr-un acreditiv
documentar sunt intotdeauna majore. Adevarat sau fals?
2. Termenul de depunere al documentelor la banca in cadrul unui acreditiv
documentar este de maxim 21 de zile de la livrare. Adevarat sau fals?
Numele cursului 27
3.2. Continutul setului de documente care atesta livrarea intr-un acreditiv

documentar
Aici cuvinte Factura comercială
cheie
Factura este documentul redactat de exportator imediat după expedierea
mărfii; este document de sinteză, întrucât:
– este actul primar în baza căruia operează în evidenţa sa atât exportatorul,
cât şi importatorul;
– permite identificarea valorii de ansamblu a mărfii vândute;
– este documentul comercial cel mai important.
Referitor la întocmirea facturii:
Cum se – se emite de către beneficiar pe numele ordonatorului;
realizează … – se emite în limba în care este deschis acreditivul;
– denumirea mărfii trebuie să corespundă exact cu cea din acreditiv;
– numărul şi cantitatea unităţilor ambalate să corespundă cu cele din celelalte
documente;
– preţul unitar şi valoarea totală trebuie să fie în moneda precizată în
acreditiv;
– preţul total trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile de livrare.
Uneori se poate cere factura consulară - similară celei comerciale, însă emisă
de consulatul ţării importatoare în ţara exportatoare.
Documentele de transport
Documentele de transport reprezintă înscrisuri prin care vânzătorul face

dovada încărcării sau preluării spre încărcare a mărfurilor.
În general, documentele de transport sunt:
– documente tipizate;
– diferenţiate pe tipuri de transport, astfel: maritim, transport multimodal,
aerian, feroviar, rutier, fluvial, poştal, curier, fiecăruia fiindu-i specific un
anumit tip de document de transport.
Pentru a fi acceptat de bancă, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
– să nu poarte nici o clauză sau adnotare care să declare în mod expres starea
defectuoasă a mărfurilor;
– trebuie să fie emis de transportator sau de un agent al acestuia;
– să respecte toate menţiunile din acreditiv referitoare la transport;
– nu pot depăşi 21 de zile de la data emiterii lor, în caz contrar fiind
considerate “vechi”.
Numele cursului 28
Conosamentul maritim (Marine/Ocean Bill of Lading - B/L)
Este un document, de regulă tipizat, redactat în limba engleză şi eliberat de

comandantul vasului care asigură transportul respectiv. Prin el se certifică faptul că
marfa a fost preluată de la expeditor spre a fi predată, în anumite condiţii stabilite de
părţi, destinatarului.
Dintre documentele prezentate la plată de exportator, conosamentul, din
punctul de vedere al băncii, are cea mai mare importanţă, întrucât, în primul rând,
constituie dovada că între cărăuş şi expeditor a intervenit un contract de transport,
document prin care cărăuşul:
– confirmă primirea mărfurilor;
– se obligă să le elibereze la destinaţie, în anumite condiţii de termene şi
timp.
Conosamentul reprezintă o hârtie de valoare, un titlu reprezentativ,
considerându-se că simpla posesie a conosamentului dă dreptul de posesie asupra
mărfurilor. Datorită acestei proprietăţi a conosamentului, pentru banca emitentă el
reprezintă gajul operaţiunii. Dacă ordonatorul refuză să plătească, banca care deţine
conosamentul poate ridica mărfurile sau poate negocia valoarea lor în vederea
recuperării sumei plătite exportatorului.
Din punct de vedere al dreptului de transmitere a dreptului de proprietate,
conosamentele pot fi:
 nominative: se precizează numele persoanei pentru care a fost emis;
 la purtător: nu este menţionat numele proprietarului;
 la ordin: se specifică pe conosament “a se livra la ordinul… la data…”,
acest tip de conosament putând fi înstrăinat prin gir sau andosare.
Precizările privind plata navlului sunt în concordanţă cu condiţia de livrare
specificată în acreditivul documentar; navlul poate fi:
– navlu plătit (freight paid) - transportul este plătit înainte ca expediţia să fi
fost efectuată şi cade în sarcina exportatorului;
– navlu plătibil la destinaţie (freight payable at destination) - semnifică plata
acestuia de către importator.
Alături de aceste modalităţi de plată a navlului se mai întâlnesc şi alte categorii
de plăţi, care, în general, le completează pe acestea:
– la valoarea mărfii (ad valorem) - practicat în cazul transportului mărfurilor
scumpe;
– navlu global (lump sum freight) - navlul este calculat pentru întreaga navă,
indiferent de cantitatea de marfă transportată;
– navlu de întoarcere (back freight) - se plăteşte pentru mărfurile neacceptate
în portul de destinaţie şi returnate în portul de încărcare;
– navlu mort (dead freight) - se plăteşte pentru spaţiul închiriat sau rezervat la
bordul navei, dar neutilizat;
Numele cursului 29
– prima de navlu (primage) - se calculează ca procent asupra navlului net

(max. 10%) şi se plăteşte armatorului ca stimulent pentru efectuarea
transportului în cele mai bune condiţii.
În afară de acestea, în textul conosamentului pot apărea anumite menţiuni în
concordanţă cu Publicaţia 500:
1. set complet (full set) - această precizare este urmată de o fracţie care
semnifică numărul de originale şi de copii (3/5, 5/7);
2. conosament curat (clean bill of lading) - cerinţa ca pe conosament să nu
existe nici o menţiune referitoare la starea defectuoasă a mărfurilor şi a
ambalajelor, precum şi lipsa unor ştersături, adăugiri, rectificări nesemnate
şi neştampilate a doua oară;
3. on board - este înscrisă în deschiderea acreditivului; reflectă dorinţa
ordonatorului ca emiterea conosamentului să se fi făcut după încărcarea
mărfii pe navă;
4. notificaţi pe: este urmată de precizarea numelui şi a adresei persoanei pe
care cărăuşul la destinaţie o va anunţa că a sosit marfa;
5. with or without transcending - menţiune legată de acceptul transbordării
mărfii. De obicei nu se optează pentru transbordarea mărfii, dar dacă apare
această transbordare, există posibilitatea manifestării refuzului la plata
conosamentului.
Scrisoarea de transport aerian
Transportul mărfurilor în trafic aerian se efectuează pe baza unui contract de

transport specific, denumit după caz:
– scrisoare de transport aerian (Air Waybill);
– notă de expediţie aeriană (Air Consignment Note);
– fracht aerian.
Dacă prin AD se precizează un document de transport aerian, băncile acceptă
un astfel de document, oricum s-ar numi el, dacă cuprinde anumite elemente:
– indică numele transportatorului şi poartă semnătura sa sau a unui agent ce
acţionează în numele său;
– indică faptul că mărfurile au fost acceptate pentru transport;
– dacă prin AD se cere data reală a expedierii mărfurilor, aceasta trebuie
menţionată expres pe document, respectiv data predării mărfii cărăuşului;
– indică aeroportul de plecare şi de destinaţie;
– s-au respectat toate condiţiile din AD.
Acest document nu are valoare de titlu de proprietate. El nu este negociabil, se
emite în 3 exemplare: unul pentru cărăuş, unul pentru cumpărător şi unul pentru
vânzător.
Numele cursului 30
Scrisoarea de trăsură feroviară (Railway Bill – RWB)
Scrisoarea de trăsură feroviară reprezintă contractul de transport feroviar

internaţional şi se socoteşte a fi încheiat în momentul în care calea ferată a primit
mărfurile pentru transport, moment confirmat de data de pe ştampila staţiei
respective.
Scrisoarea de trăsură feroviară (model COTIF) cuprinde următoarele file:
1. originalul: însoţeşte marfa şi se eliberează destinatarului o dată cu marfa;
2. foaia de expediţie, care se întocmeşte într-un număr egal cu al căilor ferate
din diferite ţări participante la transport, serveşte la decontarea transportului
de către cărăuş;
3. avizul şi adeverinţa de primire care însoţesc marfa constituie document
doveditor de primire a mărfii de către destinatar;
4. duplicatul scrisorii de trăsură care se eliberează predătorului - constituie
dovada expedierii mărfii şi este documentul prezentat la bancă de
exportator;
5. copia scrisorii de trăsură, care rămâne la staţia de expediere a mărfii.
Scrisoarea de trăsură feroviară nu este transferabilă şi nu constituie un
document de proprietate asupra mărfurilor.
Scrisoarea de trăsură rutieră
Se întocmeşte conform reglementărilor internaţionale existente şi reprezintă

contractul de transport rutier internaţional.
Scrisoarea de trăsură rutieră se întocmeşte în 3 exemplare:
– originalul 1 - rămâne expeditorului la predarea mărfii şi constituie dovada
expedierii mărfii; este documentul prezentat de exportator la bancă;
– originalul 2 - însoţeşte transportul şi este eliberat destinatarului o dată cu
marfa;
– originalul 3 - este reţinut de cărăuş.
Acest document de transport nu constituie un titlu de proprietate asupra
mărfurilor, nu este negociabil sau transmisibil.
Tranzitarea mărfurilor prin diferite ţări este permisă de condiţia ca acestea să
rămână în autovehicul tot timpul până la destinaţie.
Pentru fiecare vehicul rutier se întocmeşte şi carnetul TIR valabil pentru o
singură călătorie. Acest carnet îndeplineşte două funcţii:
– funcţia de document de evidenţă şi de declaraţie în vamă;
– funcţia de garanţie vamală pentru mărfurile transportate.
Certificatul şi poliţa de asigurare
Riscurile reprezintă anumite evenimente probabile care pot surveni pe

parcursul transportului mărfurilor şi care pot avea ca urmare pierderea sau avarierea
totală sau parţială atât a mărfurilor, cât şi a mijloacelor de transport.
Pagubele astfel apărute nu se acoperă în totalitate, ci numai acelea care se
Numele cursului 31
datorează unor riscuri probabile şi care sunt asigurate.

În practica internaţională a asigurărilor, riscurile se împart în:
 riscuri asigurabile, care la rândul lor pot fi obişnuite, cum sunt: furtuna,
naufragiul, eşuarea, coliziunea, aruncarea mărfurilor peste bord, incendiul,
furtul, jaful; şi speciale, ca: transformări fizice (autoaprinderea, scurgerea
lichidelor, spargerea sticlăriei), transformări chimice (încingerea cerealelor,
ruginirea mărfurilor din fier, oţetirea vinului, alterarea cărnii) sau războaie,
greve, inundaţii, cutremure;
 riscuri excluse - acele riscuri pentru care, în cazul când apar în timpul trans-
portului, asigurătorul nu poartă nici o răspundere: nerespectarea regulilor de
transport al mărfii respective, viciul propriu al mărfii, contrastaliile,
întârzierile în livrare, capturarea, confiscarea etc.
Documentul de asigurare trebuie să corespundă cerinţelor din deschiderea
acreditivului documentar atât ca tip de asigurare, cât şi ca riscuri asigurate.
Poliţa de asigurare atestă înţelegerea prin care asiguratul se angajează să
plătească o sumă de bani în schimbul căreia asigurătorul îşi asumă anumite riscuri.
Ea trebuie să aibă semnătura şi ştampila societăţii de asigurări, să fie emisă în
moneda în care este emis acreditivul documentar. Intrarea în vigoare a documentului
de asigurare trebuie să se facă cel târziu la încărcarea mărfurilor în mijlocul de
transport.
Suma de asigurat poate fi precizată în mod diferit, de exemplu:
– un procent minim asigurat (acoperind cel puţin 110% din valoarea facturată
a mărfurilor);
– un procent fix (acoperind 110% din valoarea facturată a mărfurilor);
– limita minimă şi maximă a asigurării (acoperind minimum 110%, dar nu
mai mult de 130%).
Certificatul de asigurare este un document în care se dau detalii despre poliţa
de asigurare şi care certifică existenţa acesteia.
În AD trebuie să se specifice clar tipul de asigurare cerut şi, eventual, ce
riscuri adiţionale se mai doresc a fi acoperite. De exemplu:
– toate riscurile (all risks);
– toate riscurile, inclusiv riscurile de război, greve, tulburări şi mişcări civile
(all risks incl. war risks and strike, riots and civil commotions).
Certificatele de origine
Sunt documente care confirmă natura, cantitatea, valoarea mărfurilor

exportate, locul şi data fabricaţiei; există o declaraţie privitoare la ţara de origine a
mărfii.
Solicitarea certificatului se face, de regulă, când ţara exportatoare beneficiază
în raport cu ţara importatoare de taxe vamale reduse sau de scutiri de taxe.
Acest document este emis de Camera de Comerţ din ţara de origine a
mărfurilor sau de un organism similar şi este semnat şi ştampilat de instituţia
respectivă.
În România, certificatele sunt eliberate de Camera de Comerţ şi sunt de două
tipuri:
– cu valoare generală - atestă că mărfurile sunt de origine română;
Numele cursului 32
– cu valoare specială - pentru ţările cu care România are încheiate protocoale

privind creşterea sau reducerea de taxe.

1. Conosamentele ca si scrisorile de trasura sunt documete de transport care nu pot
fi negociate si nu dau drept de proprietate asupra marfurilor. Adevarat sau fals?
2. Polita de asigurare utilizata in acreditivele documetare se incheie pentru minim
110% si maxim 130% din valoarea facturata a marfurilor asigurate. Adevarat sau
fals?


1. Care sunt neconcordantele care pot aparea in documentele utilizate in
mecanismul acreditivului ducumentar?
2. Aratati diferentele dintre conosamente si scrisorile de trasura
3. Ce sunt certificatele de origine?
Numele cursului 33
Răspuns 3.1
1. Fals, 2. Adevarat
Răspuns 3.2.

Se trec toţi autorii astfel: nume şi iniţiala prenumelui. – Titlu, Editura, anul apariţiei
Numele cursului 34
Acreditive documentare cu clauza speciala
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 4 Acreditive documentare cu clauza speciala ....................... 35
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 4 ............................................................................ 36
4.1Tipuri de acreditive documentare cu clauza speciala...................................................... 36
4.2 Acreditive documebntare utilizate in reexeport ............................................................. 39
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.4 ...................................................................... 41
Răspunsurile testelor de autoevaluare .................................................................................. 42
Bibliografie unitate de învăţare nr. 4 ................................................................................... 42
Numele cursului 35

 Familiarizarea cu tipurile de acreditive cu clauza speciala
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip de acreditiv cu clauza
speciala
4.1Tipuri de acreditive documentare cu clauza speciala
Cuvinte Acreditiv trasferabil, acreditiv subsidiar, acreditive reciproce

cheie
Acreditivul documentar reînnoibil
Este acel tip de acreditiv documentar care se utilizează pentru a acoperi

valoarea unui export realizat în tranşe.
În cadrul acreditivului documentar reînnoibil se stabileşte valoarea totală a
exportului şi valabilitatea de ansamblu a acreditivului documentar reînnoibil.
Caracteristici:
 toate livrările sunt acoperite de un singur acreditiv documentar;
 plăţile se fac după fiecare livrare şi aceasta este tratată de bănci ca o livrare
independentă, de regulă plata fiind la vedere. După efectuarea unei plăţi,
valoarea acreditivului documentar se reîntregeşte automat (de unde şi
denumirea);
 valoarea acreditivului este dată de valoarea unei livrări, şi nu de suma
tuturor livrărilor la un loc; de aceea şi comisioanele bancare sunt mai mici;
 întotdeauna aceste acreditive prevăd livrări şi plăţi parţiale permise.
Modul de revolvare a sumei se poate stabili în funcţie de:
– timp - când în acreditivul documentar se prevede ca valoarea iniţială să se
reîntregească periodic de un anumit număr de ori;
– valoare - permite o revolvare la fiecare utilizare până la un plafon
determinat.
Din punct de vedere al relaţiei marfă livrată-plată, acreditivele documentare
reînnoibile pot fi:
 cumulative - valoarea mai mică încasată pentru livrări mai mici poate fi
recuperată prin livrări ulterioare mai mari, desigur, fără a depăşi valoarea de
ansamblu;
 necumulative - când utilizarea acreditivului documentar nu se face decât în
limita valorică strict stabilită în acreditiv pentru fiecare tranşă de marfă
livrată.
Mecanismul derulării:
– ordonatorul solicită deschiderea unui acreditiv documentar reînnoibil,
Numele cursului 36
menţionând: valoarea care se reînnoieşte (de revolvare), numărul

reînnoirilor corespunzător numărului de livrări, intervalele de timp la care se
fac livrările, numărul de zile cerute pentru prezentarea documentelor la
plată şi modul de plată (cumulativ sau necumulativ);
– după primirea acreditivului documentar, exportatorul livrează marfa potrivit
termenilor din acreditiv şi încasează contravaloarea mărfii după fiecare
livrare. De fiecare dată, prezintă tot setul de documente cerut prin acreditiv,
neputând invoca faptul că un document a fost prezentat la expedierea
trecută.
Acreditivul documentar cu clauză roşie sau cu clauză verde (denumit şi

acreditiv documentar de prefinanţare)
Acest tip de acreditiv documentar îşi trage denumirea de la existenţa pe

ordinul de deschidere a unei clauze înscrise în roşu.
Clauza inserată în acest acreditiv documentar menţionează că beneficiarul
acestui acreditiv poate să primească un anumit procent din valoarea acreditivului sub
formă de avans înainte de expedierea mărfii şi deci înainte de prezentarea
documentelor referitoare la marfă, beneficiarul angajându-se să prezinte setul
complet de documente o dată cu livrarea mărfii respective.
Dacă beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, respectiv nu prezintă
documentele la bancă, banca avizatoare (cea care i-a dat avansul) va cere
rambursarea sumei de la banca emitentă, care şi-a luat angajamentul să facă plata,
iar aceasta va recupera banii de la ordonator.
Acreditivul documentar cu clauză roşie poate fi utilizat ca o modalitate de
finanţare a exporturilor de către importator, deoarece, cu avansul primit,
exportatorul procură marfa şi o expediază (avansul poate să meargă până la valoarea
totală a acreditivului documentar).
În acest tip de acreditiv documentar, riscurile sunt ale importatorului.
În definiţia unui acreditiv documentar cu clauză roşie există două variante. În
cazul unui acreditiv documentar cu clauză roşie negarantat se cere un angajament
din partea exportatorului că va folosi fondurile primite în avans în scopul stabilit. În
cea de-a doua variantă - un acreditiv documentar cu clauză roşie garantat - se vor
furniza exportatorului fondurile în avans contra unor recipise de depozit sau alte
documente similare. Exportatorul rămâne însă proprietar pentru a putea face
expedierea. O dată ce livrarea a avut loc, acreditivul documentar cu clauză roşie este
utilizat pentru a returna fondurile avansate. O altă variantă este acreditivul
documentar cu clauză verde. Structura de bază este aceeaşi ca şi în cazul unui
acreditiv cu clauză roşie, dar bunurile sunt depozitate în numele băncii emitente, ca
o garanţie suplimentară.
Acreditivul documentar şi operaţiile de compensaţie
În cazul operaţiilor în compensaţie, cei doi parteneri au o dublă calitate de

importator şi de exportator, iar în cazul utilizării unui acreditiv documentar adaptat
Numele cursului 37
unor astfel de operaţii şi care poartă denumirea de reciproc, cele două părţi vor fi pe
rând ordonatori şi beneficiari.
Acreditivele documentare reciproce sunt întotdeauna irevocabile şi trebuie să
fie corelate:
– valoric - cele două acreditive trebuie să fie de valori egale;
– în timp - cele două acreditive trebuie să fie deschise aproape simultan,
stabilindu-se termene de livrare şi de prezentare a documentelor cât mai
apropiate.
În funcţie de clauzele speciale pe care le conţin, acreditivele documentare
reciproce sunt de trei tipuri, şi anume:
1. Acreditivul documentar reciproc cu “clauza de intrare în vigoare”.
Acest tip de acreditiv presupune că utilizarea primului acreditiv deschis în
favoarea partenerului este condiţionată de deschiderea de către acesta a celui de al
doilea acreditiv. După deschiderea celui de al doilea acreditiv, cele două acreditive
devin independente:
– fiecare din cei doi parteneri expediază marfa;
– se întocmesc seturile de documente şi se depun la bancă în funcţie de
condiţiile din acreditive;
– se încasează banii pe documente.
Compensaţia se referă în acest caz la faptul că partenerul care încasează
primul banii îi va folosi pentru plata mărfurilor primite în compensaţie.
2. Acreditivul documentar reciproc cu clauză de valoare (à valoir).
Este un tip de acreditiv documentar care se apropie cel mai mult de
compensaţie, deoarece se exclude mişcarea banilor:
– cele două acreditive sunt legate, în utilizarea lor, de cei doi parteneri;
– valoarea primului acreditiv deschis nu este pusă efectiv la dispoziţia
beneficiarului, ci se consideră că plata a fost efectuată atunci când
ordonatorul primului acreditiv a depus documentele care atestă efectuarea
exportului în compensaţie;
– aceste două acreditive sunt de obicei domiciliate la banca emitentă a
partenerului care deschide acreditivul documentar reciproc cu clauză de
valoare;
– pentru astfel de acreditive, băncile deschid conturi speciale în care
evidenţiază primul export şi sunt închise în momentul în care s-a realizat
exportul în compensaţie (pe baza documentelor care atestă acest lucru).
3. Acreditivul documentar reciproc escrow.
Acest tip de acreditiv documentar reciproc cuprinde două clauze: clauza de
valoare - pentru ca băncile să ţină evidenţa fondurilor - şi clauza cu valoare de
garanţie, prin care banca emitentă se angajează că, dacă fondurile evidenţiate în
contul numit escrow nu vor fi utilizate pentru acoperirea exportului în compensaţie,
se va efectua plata în valută în favoarea beneficiarului AD.
Numele cursului 38

1. Platile cumulative si cele necumulative din cadrul unui acreditiv documentar
reinoibil pot fi derulate in paralel. Adevarat sau fals?
2. Acreditivul cu clauza rosie presupune o prefinantare a exportului prin
acordarea unui avans.Adevarat sau fals?
3. Nici unul din acreditivel documentare reciproce nu presupun un transfer de
bani. Adevarat sau fals?
4.2 Acreditive documebntare utilizate in reexeport
Cuvinte Reexport, transferabilitate, montaj de acreditive

cheie
Acreditivul documentar transferabil
Acreditivul documentar transferabil este acel tip de acreditiv care poate fi plătit în
totalitate sau parţial unuia sau mai multor beneficiari secunzi, adică beneficiarul
principal al acreditivului documentar poate ordona băncii emitente transferul
acreditivului documentar în totalitate sau parţial.
Acest tip de acreditiv documentar se utilizează în operaţiunile de reexport, de
intermediere în comerţul internaţional.
În practică, acreditivul documentar transferabil este utilizat atunci când primul
beneficiar nu furnizează el însuşi marfa, ci se află în poziţia de intermediar, dorind din
diferite considerente să transfere o parte sau în totalitate obligaţiile şi drepturile sale
furnizorului real (sau furnizorilor, dacă este cazul) care apare în această situaţie în
calitate de beneficiar secund.
Acreditivul documentar reprezintă un singur acreditiv documentar în cadrul căruia
funcţionează două relaţii de acreditiv documentar:
– relaţia unui acreditiv documentar originar, în cadrul căruia ordonatorul
acreditivului documentar este importatorul final al mărfii;
– o relaţie în care beneficiarul principal al acreditivului documentar este
ordonatorul acreditivului documentar în cadrul căruia furnizorul real al mărfii
este beneficiar secund.
În cadrul acreditivului documentar transferabil, transferul se face o singură dată.
Menţiunea de “acreditiv documentar transferabil” se face din deschiderea
acreditivului documentar (adică de la început) şi este întotdeauna un acreditiv
documentar irevocabil.
Acreditivul documentar back to back sau subsidiary
Când cineva (un comerciant) cumpără bunuri de la un furnizor în scopul

revânzării lor către alţi agenţi economici la un preţ mai ridicat, poate folosi un acreditiv
documentar back to back.
Ultimul cumpărător deschide un acreditiv documentar în favoarea comerciantului
intermediar, iar acesta, la rândul său, deschide un acreditiv documentar în favoarea
Numele cursului 39
furnizorului. Rezultatul va fi că ambele plăţi de la ultimul cumpărător la comerciantul

intermediar şi de la acesta la furnizorul bunurilor vor fi făcute în deplină siguranţă către
ambii beneficiari. Datorită faptului că ambele plăţi se referă la aceleaşi bunuri, o parte
din documentaţia aferentă exportului respectiv poate fi utilizată în ambele acreditive
documentare. Băncile implicate în astfel de aranjamente vor insista ca cele două
acreditive să fie utilizate prin intermediul lor, pentru a avea controlul emiterii şi
confirmării ambelor acreditive. Ele vor avea, de asemenea, controlul lanţului
documentar o dată ce va fi făcută expedierea mărfurilor.
Furnizorul va face expedierea mărfurilor şi va prezenta documentele (documente
1) în cadrul acreditivului documentar deschis de comerciantul intermediar, cu scopul de
a-şi recupera fondurile utilizate la realizarea exportului. În general, documentele vor fi
prezentate la ghişeele unei reprezentanţe a băncii în ţara exportatorului.
O dată ce documentele au fost verificate şi sunt în concordanţă cu cerinţele
acreditivului documentar, banca va face plata, deoarece deţine documentele care
atestă livrarea bunurilor şi are certitudinea că o sumă mai mare va fi plătită de ultimul
cumpărător al bunurilor. Banca se va asigura că riscul de credit asupra ultimului
cumpărător este satisfăcător pentru a susţine întreaga tranzacţie.
Banca va primi documente adiţionale, cum ar fi facturile comerciantului care le
vor înlocui pe cele ale furnizorului originar. Banca va prezenta de fapt ea însăşi
documentele în cadrul celui de al doilea acreditiv documentar (documente 2 în figură).
Această structură oferă fonduri comercianţilor şi angrosiştilor pentru astfel de
achiziţii şi operaţii de vânzare. Lucrând doar pe diferenţa dintre preţul de cumpărare şi
cel de vânzare, nu ar avea posibilitatea să susţină deschiderea unui acreditiv
documentar în nume propriu. Atunci când bunurile sunt livrate unor firme mai mari, cum
ar fi supermarketurile sau marii producători, desfăşurarea acestor operaţii se face pe
baza solvabilităţii acestora.
Acest tip de AD presupune existenţa a două AD distincte: unul de export şi unul de
import.
AD subsidiar se foloseşte în operaţiile de export şi intermediere în comerţul
internaţional, însă, spre deosebire de AD transferabil, importatorul final al mărfii nu
cunoaşte furnizorul real.
În cadrul acestui AD avem:
– un AD iniţiat de importatorul final în favoarea intermediarului;
– un AD deschis de intermediar (care este primul beneficiar) în favoarea
exportatorului real al mărfii (care este beneficiar secund).
Desfăşurarea unui acreditiv back to back presupune:
– cele două acreditive implicate de operaţie, deşi sunt independente, trebuie
corelate valoric, dar şi din punct de vedere al termenelor de livrare şi de
depunere a documentelor;
– de regulă, acreditivul deschis de exportatorul intermediar în favoarea
exportatorului real al mărfurilor trebuie să aibă termene de livrare mai mici şi o
valabilitate mai mare, iar cel deschis de importatorul final al mărfurilor în
favoarea intermediarului trebuie să aibă o valabilitate mai mică, dar un termen
de livrare mai îndepărtat decât în celălalt acreditiv;
– preţul unitar şi valoarea totală din acreditivul deschis de intermediar trebuie să
fie mai mici decât cele din acreditivul documentar deschis în favoarea
intermediarului, primul fiind plătit de obicei din cel de al doilea;
– documentele cerute exportatorului real al mărfurilor trebuie să fie “neutre” şi
emise de obicei la ordinul băncii intermediarului.
Numele cursului 40

1. Acreditivul documentar transferabil presepune existenta a doua acreditive in
cadrul aceluiasi contract de vanzare. Adevarat sau fals?
2. Acreditivul documentar back to back este demarat de intermediarul care
deschide in paralel 2 acreditive. Adevarat sau fals?
3. Acreditivele transferabile nu pot fi transferate decat in totalitate.Adevarat sau fals?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.4
a. Care este principala caracteristică a AD cu clauză roşie şi care este diferenţa
între acest tip de acreditiv şi cel cu clauză verde?
b. Dintre AD reciproce care nu reprezintă de fapt decontarea într-o operaţie de

compensaţie ci presupune schimbul bani – documente între parteneri?
c. Care este diferenţa dintre acreditivul documentar transferabil şi acreditivul

documentar back-to-back?
d. Care dintre părţile implicate în acreditivele documentare reciproce deschid

primul acreditiv?
Numele cursului 41

Răspuns 4.1
1. Fals, 2. Adevarat, 3. Fals
Răspuns 4.2.
1. Fals, 2. Fals, 3. Fals

Numele cursului 42
Scrisorile de credit
Unitatea de învăţare Nr.5
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr.5 Scrisorile de credit 43
5.1 Scrisoarea de credit comercială...................................................................................... 44
5.2 Alte tipuri de scrisoare de credit .................................................................................... 45
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.5 ...................................................................... 48
Numele cursului 43

 Înţelegerea noţiunii de scrisoare de credit
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice pentru fiecare tip de scrisoare de credit
utilizata
5.1 Scrisoarea de credit comercială
Aici cuvinte Cambie, plata prin negociere

cheie
Este o formă de acreditiv utilizată în Anglia, Japonia şi zona de influenţă anglo-
saxonă.
Scrisoarea comercială de credit este acea formă de AD prin care banca emitentă
adresează direct beneficiarului o scrisoare prin care acesta este autorizat, cu condiţia
prezentării, până la un anumit termen, a documentelor prevăzute în ordinul de
deschidere şi care atestă expedierea mărfurilor, să tragă cambii la vedere sau la
termen asupra băncii emitente, aceasta angajându-se irevocabil, faţă de beneficiar sau
faţă de orice bancă care negociază documentele, să le onoreze la prezentare, cu
condiţia strictei concordanţe cu prevederile scrisorii comerciale.
Scrisoarea comercială de credit este întotdeauna domiciliată în străinătate şi este
întotdeauna irevocabilă.
Specifică scrisorii de credit este plata prin negociere (derularea plăţii incumbă
întotdeauna utilizarea cambiei sau a biletului la ordin).
Pentru a accelera încasarea contravalorii exportului, banca emitentă acordă
dreptul băncii notificatoare de a negocia documentele. În unele cazuri, banca emitentă
emite şi scrisori nerestrictive, în care caz exportatorul poate negocia documentele la o
bancă aleasă de el, dar corespondentă băncii emitente.
Ca termene de derulare, beneficiarul scrisorii de credit prezintă băncii
documentele însoţite de cambii cu scadenţa la vedere sau la termen, trase asupra
cumpărătorului, a băncii emitente sau a altei persoane indicate în scrisoare.
Banca negociatoare achită cambia, împreună cu documentele, le remite băncii
emitente, de unde apoi îşi recuperează banii. Pentru operaţiunea efectuată, banca
negociatoare percepe un comision de negociere şi îşi reţine dobânda pentru intervalul
ce se scurge din momentul negocierii până în momentul încasării banilor de la banca
emitentă.
Costul operaţiunii de negociere este suportat de ordonator.
Când cambiile au scadenţa la diferite termene, iar beneficiarul acreditivului
doreşte plata imediată, le poate sconta. În acest caz, scontul este suportat de
beneficiarul scrisorii de credit.
Numele cursului 44

1.Scrisoarea comerciala de credit presupune intotdeauna includerea unui cec in setul
de documente pe care exportatorul trebuie sa il depuna la banca. Adevarat sau fals?
2. Plata specifica scrisorilor comerciale de credit poate fi diferata sau prin negociere.
Adevarat sau fals?
5.2 Alte tipuri de scrisoare de credit

Aici cuvinte . operatiuni necomerciale, garantii
cheie
Scrisoarea de credit (S/C) simplă şi circulară
S/C simplă şi circulară constituie adaptarea S/C la operaţiuni necomerciale

(turism, călătorii). S/C poate fi simplă, atunci când ordonatorul a dispus ca aceasta să
fie adresată unei singure bănci, şi circulară, când este adresată mai multor bănci
corespondente băncii emitente din aceeaşi ţară sau din ţări diferite, nominalizate sau
nenominalizate (cumulativ şi nu alternativ).
Mecanismul emiterii şi utilizării unei S/C simple sau circulare presupune:
1. existenţa unui disponibil în cont aparţinând ordonatorului S/C (sau a unor
sume acordate de bancă în contul respectiv);
2. solicitarea adresată de către ordonator băncii sale, banca emitentă, să emită o
S/C (simplă sau circulară) în favoarea sa, pe adresa băncilor respective;
3. în posesia S/C, al cărei purtător este, ordonatorul se poate prezenta la
ghişeele oricărei bănci nominalizate (sau nu) pe S/C şi să solicite, pe baza
acesteia, plata unei sume în valuta în care a fost emisă S/C;
4. utilizarea S/C de către posesorul ei, respectiv solicitarea şi încasarea unei
sume de la ghişeul băncii plătitoare se fac fie prin semnarea unei chitanţe, fie
trăgând un cec sau o cambie la vedere pe numele băncii emitente sau prin
prezentarea unui decont de cheltuieli;
5. contra unuia dintre aceste documente, banca plătitoare eliberează suma, iar
documentul respectiv este remis băncii emitente spre încasare, care îşi
regrupează banii din contul ordonatorului deschis la ea.
Scrisoarea de credit “stand-by “
Cunoscută şi sub denumirea de “acreditiv stand-by”, este în esenţă o variantă a

AD, iar utilizarea ei este guvernată de Publicaţia 500, iar de la 1 ianuarie 1999 a apărut
ISP98 (ICC International Standby Practice) care reglementează exclusiv materia
acreditivelor stand-by. (Întrucât legislaţia din SUA interzice băncilor americane de a
emite garanţii materiale în favoarea clienţilor lor, acestea au utilizat instituţia S/C în
acest scop. Băncile având dreptul să emită S/C, care sunt angajamentele lor proprii, le-
au utilizat pentru garantarea altor obligaţii decât cele pure de plată.) Spre deosebire de
Numele cursului 45
garanţia bancară, în cazul S/C stand-by, debitorul principal este banca emitentă care se
angajează în nume propriu, devenind obligată direct. Această plată o efectuează contra
unei declaraţii din partea beneficiarului că cealaltă parte contractantă, solicitatorul
(ordonatorul) S/C stand-by, nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Textul S/C stand-by cuprinde toate elementele specifice S/C, cu deosebire că
sensul lor este adaptat garantării unei obligaţii. Astfel:
 ordonatorul S/C este în fapt persoana care solicită acest tip de garanţii;
 beneficiarul S/C este cel care va fi despăgubit băneşte în cazul în care
ordonatorul nu îşi îndeplineşte întocmai obligaţia asumată prin contractul
comercial internaţional şi preluată în textul S/C stand-by;
 valoarea S/C stand-by reprezintă valoarea garanţiei şi este suma pe care o
plăteşte banca emitentă a S/C stand-by beneficiarului;
 valabilitatea S/C stand-by este intervalul de timp în care banca s-a angajat la
plată şi când beneficiarul poate solicita executarea (plata) garanţiei;
 condiţiile de executare a S/C stand-by sunt trecute în textul ei, iar plata se face
la prima cerere şi imediat.
Deseori, în afară de simpla cerere scrisă, executarea S/C stand-by implică şi
prezentarea unor documente, cum sunt cambia şi biletul la ordin, întotdeauna trase
asupra băncii emitente.
Termenul de scrisoare de credit stand-by este utilizat pentru defini o varietate de
instrumente, dintre care unele reprezintă efectiv garanţii, iar altele se apropie mai multe
de acreditivul documentar obişnuit, explicat anterior. Termenul de stand-by implică
posibilitatea că ceva trebuie să se întâmple sau, în cazul garantării plăţilor, nu se
întâmplă înainte ca plata să fie făcută.
Scrisoarea de credit stand-by este o formă de a cere garanţie şi de aceea trebuie
să se facă referinţă la Regulile uniforme pentru contracte de garanţie - Publicaţia nr.
325 a Camerei Internaţionale de Comerţ, înainte de a negocia termenii unei garanţii sau
emiterea uneia.
Scrisori de credit stand-by comerciale
Când o scrisoare de credit stand-by este legată de o anumită tranzacţie

comercială, atunci ea reprezintă o garanţie secundară pentru a susţine anumite obligaţii
de plată. Acest lucru se poate utiliza, de exemplu, într-o operaţie de forfertare. Dacă
primul tras nu plăteşte, beneficiarul poate fi plătit prin scrisoarea de credit stand-by,
dacă întocmeşte condiţiile legate de documentele prezentate.
Din punct de vedere al unei garanţii, scrisoarea de credit stand-by trebuie să
respecte următoarele consideraţii:
 emitentul scrisorii de credit stand-by trebuie să fie solvabil;
 scrisoarea de credit stand-by trebuie să includă referinţe clare la tranzacţia
comercială respectivă şi garanţia oferită trebuie să fie neechivocă;
 condiţii exprese:
– garanţia oferită de scrisoarea de credit stand-by trebuie să fie irevocabilă,
în caz contrar poate fi anulată unilateral de emitent;
– scrisoarea de credit stand-by trebuie să fie necondiţionată, în afară de
condiţiile legate de documentele aferente tranzacţiei comerciale;
– dacă a fost emisă pentru o tranzacţie care poate fi valorificată, cum este
cazul unei operaţii de forfetare, atunci obligaţia de plată ar trebui să fie
Numele cursului 46
transferabilă prin andosare;

 întreaga sumă garantată trebuie să fie declarată. Scrisoarea de credit stand-
by trebuie să menţioneze suma totală care poate fi plătită pentru ca
beneficiarul să cunoască mărimea garanţiei oferite;
 sumele şi scadenţele obligaţiilor individuale:
– dacă scrisoarea de credit stand-by trebuie să acopere creditul principal şi
dobânda aferentă, atunci sumele acoperite trebuie să fie evidenţiate
separat. Dobânda trebuie menţionată clar, ca sume explicit datorate sau
calculate în concordanţă cu o dobândă dată sau o marjă peste dobânda de
refinanţare;
– în special când o serie de plăţi viitoare sunt garantate prin scrisoarea de
credit stand-by, atunci sumele ce urmează a fi plătite trebuie prezentate
împreună cu datele convenite pentru aceste plăţi;
 perioada în care plăţile pot fi făcute în cadrul unei scrisori de credit stand-by
trebuie să înceapă înaintea primei plăţi garantate şi să se încheie după ultima
plată stabilită a se efectua. Dacă, de exemplu, documentele trebuie prezentate
în cadrul unei scrisori de credit stand-by la un anumit număr de zile după ce o
plată nu a fost efectuată de către primul debitor, trebuie să fie suficient timp
pentru ca respectivele documente să fie întocmite şi prezentate;
 pentru beneficiarul unei scrisori de credit stand-by, condiţiile în care pot fi
făcute plăţile trebuie să fie cât mai accesibile, cum ar fi, de exemplu, în oraşul
acestuia, la ghişeele băncii sale şi în cadrul unei lungi perioade de timp;
 semnatarii unei scrisori de credit stand-by în numele şi în contul emitentului
trebuie să fie împuterniciţi să-şi asume o astfel de sarcină (să facă o astfel de
promisiune). Această împuternicire trebuie să fie dată printr-o rezoluţie a
emitentului sau printr-un act notarial.
Este clar că, dacă beneficiarul acceptă o scrisoare de credit stand-by, trebuie să
fie absolut sigur că va putea respecta termenii acesteia atunci când este necesar să se
facă o plată.
Din punct de vedere al băncii care oferă garanţia, recuperarea sumei plătite se va
face de la partea în numele căreia s-a emis scrisoarea de credit stand-by. Acest lucru
se poate realiza printr-o contragaranţie sau o altă garanţie, cum ar fi, de exemplu,
ipoteca asupra unei proprietăţi.
Obligaţia băncii emitente continuă şi dincolo de termenul de realizare a
tranzacţiei garantate, ceea ce poate însemna câţiva ani în cazul unei scrisori de credit
stand-by.
Termenii garanţiei oferite pot stabili că o singură plată sau o serie de astfel de plăţi
pot fi solicitate în cadrul scrisorii de credit stand-by. Preţul va fi astfel calculat în
funcţie de natura obligaţiilor de plată garantate.

1. Scrisoarea de credit simpla sau circulara difera de cele comerciale prin faptul ca
sunt utilizate in operatiuni necomerciale. Adevarat sau fals?
2. Valoarea scrisorii de credit stand by este platita de banca emitenta ordonatorului
scrisorii. Adevarat sau fals?
Numele cursului 47


1. Explicati tipul de plata specific scrisorilor de credit.
2. Care este mecanismul unei scrisori de credit simple sau circulare?
3. Care este scopul emiterii unei scrisori de credit stand by?

Răspuns 5.1
Răspuns 5.2.
1. Adevarat, 2. Fals
Numele cursului 48

Numele cursului 49
Cambia si biletul la ordin
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 6 Cambia si biletul la ordin..................................................... 50
6.1 Cambia ........................................................................................................................... 51
6.2 Biletul la ordin ............................................................................................................... 54
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6 ..................................................................... 55
Numele cursului 50

 Notiunea de cambie si bilet la ordin;
 Cunoasterea elementelor unei cambia si a unui bilet la ordin
6.1 Cambia
Aici cuvinte Tragator, tras, beneficiar, scadenta

cheie
Cambia reprezintă modalitatea de plată prin care o persoană denumită trăgător
dă ordin unei persoane numite tras să plătească o sumă de bani la o anumită scadenţă.
Prin esenţa sa, cambia este un act scris, deşi legea nu prevede expres; această cerinţă
este subînţeleasă, deoarece cambia trebuie să conţină anumite elemente:
1. denumirea de cambie - în scopul de a avertiza pe toţi semnatarii asupra
drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din angajarea lor în obligaţia cambială;
2. ordinul pur şi simplu necondiţionat de plată a unei sume de bani; acesta,
pentru a fi explicit, reprezintă voinţa emitentului de a plăti. Ordinul nu poate fi
condiţionat de efectuarea unei contraprestaţii, serviciu sau efectuarea plăţii
Cum se într-un anumit mod. Orice condiţionare a ordinului de plată atrage după sine
nulitatea cambiei. Suma trecută pe cambie trebuie să fie înscrisă în cifre şi în
realizează … litere şi se precizează moneda în care urmează să se plătească;
3. numele trasului - acesta trebuie să fie indicat pe cambie, pentru că el trebuie
să plătească şi va deveni debitor cambial principal, din momentul acceptării.
Trăgătorul se poate indica pe el însuşi ca tras sau poate indica mai mulţi traşi,
nu alternativ, ci în mod cumulativ. Repartizarea unor cote atrage după sine
nulitatea cambiei;
4. scadenţa reprezintă data la care cambia urmează să fie plătită. Data are
următoarele atribute:
– să fie certă, deci momentul plăţii nu trebuie să fie legat de un alt moment;
– să fie fermă, unică şi posibilă.
Scadenţa unei cambii are mai multe valenţe:
a) poate să fie la vedere - în acest caz se consideră că prezentarea cambiei la
plată trebuie să se facă în termen de 1 an de la data emiterii;
b) poate să fie la un termen de la vedere - în acest caz, de la început se
specifică pe cambie un termen scurt de 30-60 de zile de la prezentarea
cambiei la acceptare;
c) poate să fie la un anumit termen de la data emiterii. Calculul se începe din
ziua următoare emiterii şi scadenţa e ultima zi a termenului calculat. Dacă
se omite anul, se consideră anul emiterii cambiei. Dacă luna în care apare
scadenţa a trecut în anul respectiv, atunci se consideră luna respectivă din
anul următor;
Numele cursului 51
d) poate să fie la o dată fixă;

locul unde se face plata - locul unde se obţine plata din partea trasului, iar în caz
de refuz la plată, este locul în care va fi acţionat în instanţă. Emitentul este cel
care fixează locul plăţii şi legislaţia aplicată în caz de litigiu;
beneficiarul - persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se plătească
suma totală.
În textul cambiei pot fi desemnaţi mai mulţi beneficiari cumulativ sau
menţionaţi în mod alternativ şi atunci oricare dintre ei poate executa cambia.
Beneficiar poate fi însuşi trăgătorul cambiei. Când în text nu e menţionată
clauza “nu la ordin”, beneficiarul nu poate transmite cambia prin gir, ci prin
cesiune, şi se întocmeşte un act suplimentar;
7. data şi locul emiterii cambiei - trebuie să cuprindă întotdeauna ziua, luna şi
anul emiterii. Data trebuie să fie unică, certă şi posibilă. Datele imposibile sau
care se află în contradicţie cu scadenţa atrag după sine nulitatea cambiei.
Dacă nu e trecut locul emiterii, este considerat domiciliul trăgătorului. Dacă
nici acesta nu e trecut pe cambie, aceasta este nulă;
8. semnătura emitentului trebuie să fie autografă şi să cuprindă numele şi
prenumele sau denumirea firmei care a emis cambia.
În cazul cambiilor în alb (care înseamnă că unei cambii îi lipseşte un anumit
element din cele prezentate), trebuie să ţinem cont că:
– nu poate lipsi semnătura trăgătorului;
– dacă la emitere cambia poate fi incompletă, până în momentul prezentării la
plată trebuie completată.
Omisiunea unor anumite elemente trebuie să fie făcută voluntar. Pentru
completarea cambiei trebuie să existe autorizarea prealabilă din partea trăgătorului ca
beneficiarul să completeze cambia în anumite condiţii.
Clauza de “negaranţie pentru acceptare” - inserată de trăgător pe cambie - îl
eliberează de posibilitatea de a fi urmărit înainte de scadenţă ca urmare a faptului că
trasul refuză să accepte cambia.
Clauza “după aviz”, inserată de trăgător pe cambie, îl autorizează pe tras să nu
facă plata decât în urma unei avizări prealabile făcute de trăgător.
Acceptarea cambiei
Ordinul de plată dat de trăgător nu îl obligă cu nimic pe tras faţă de plată. Acesta
devine debitor cambial în momentul în care acceptă cambia.
Acceptarea este obligatorie pentru:
– cambiile plătibile la un terţ sau într-o altă localitate;
– cambiile plătibile la un anumit termen de la vedere;
– când a fost înscrisă clauza prezentării cambiei la acceptare.
Cambia va fi prezentată acceptării trasului în orice moment până la scadenţă.
Acceptarea se scrie direct pe cambie, cu menţiunea “acceptat” şi semnătura trasului.
Acceptarea se poate face şi pentru o parte din sumă.
Avalul
Avalul reprezintă un act prin care o persoană garantează plata cambiei. Avalul
este o garanţie care se dă pe faţa cambiei, şi atunci este suficientă simpla semnătură,
sau pe spatele cambiei, când se scrie “pentru aval” şi se semnează de către persoana
care garantează suplimentar.
Numele cursului 52
Avalul poate fi comercial, atunci când este dat de un agent economic, sau
bancar, atunci când este dat de o bancă.
Cambia poate circula prin gir sau andosare.
Girarea se poate face în mai multe feluri:
– gir plin - sunt indicate toate elementele de identificare ale noului beneficiar;
– gir în alb - nu se precizează numele noului beneficiar.
Prin andosare garantarea cambiei se măreşte, pentru că fiecare girant răspunde
solidar de neplata sumei la scadenţă.
Vânzarea cambiei înainte de scadenţă se numeşte scontare; taxa de scont este
taxa de la care se porneşte când se calculează dobânda comercială; taxa de rescont se
obţine micşorând taxa de scont ce s-a încasat de către banca intermediară.
Prin scont se acordă un credit celui ce solicită care este garantat cu ajutorul
instrumentului în cauză.
În cazul neacceptării, la scadenţă beneficiarul se adresează autorităţilor juridice
care emit un document prin care se certifică refuzul la plată - “protest la cambie” - urmat
de o ordonanţă de amortizare emisă de instanţa judecătorească care pune beneficiarul
să-şi recupereze treptat suma după un calendar fixat de justiţie.
Dacă se execută un girant pentru o plată protestată, el se poate adresa justiţiei
pentru o acţiune de regres la cambie.
Cambia poate conţine clauza “fără protest”, ce permite executarea trasului fără
cheltuieli suplimentare.
Clasificarea cambiilor:
– comerciale - rezultate în urma unui contract comercial;
– bancare - se folosesc când o bancă comercială a acordat un credit
cumpărătorului;
– documentare - se folosesc în condiţiile existenţei unui contract comercial când
se solicită remiterea unor documente;
– de complezenţă - stingerea sau acoperirea unei datorii de către debitor
beneficiarului.

1. Emiterea unei cambii este justificată de faptul că:
a. Trăgătorul are o datorie faţă de beneficiar iar trasul are o datorie faţă de trăgător;
b. Trasul are o datorie faţă de beneficiar şi beneficiarul are o datorie faţă de
tragător;
c. Trăgătorul are o datorie atât faţă de beneficiar cât şi faţă de tras;
d. Beneficiarul are o datorie faţă de tras;
2. O cambie avalizată reprezintă o cambie:

a. a cărei scadenţă este la vedere;
b. a cărei valoare nominală poate fi modificată până la scadenţă;
c. pentru care obligaţia de plată este garantată de o terţă persoană;
d. a cărei scadenţă este la un termen de la vedere;
e. ce urmează a fi cedată unui alt beneficiar.
Numele cursului 53
6.2 Biletul la ordin
Cuvinte Emitent, beneficiar

cheie
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană denumită emitent se obligă să
plătească altei persoane sau la ordinul ei o sumă de bani la o anumită scadenţă
(emitent - trăgător).
Elementele biletului la ordin:
1. denumirea de bilet la ordin;
2. promisiunea de plată pură, simplă şi necondiţionată;
3. scadenţa e o dată certă, unică şi posibilă; atunci când nu e trecută e
considerată la vedere;
… 4. locul unde se face plata; atunci când acesta nu e specificat este considerat
locul unde s-a întocmit respectivul bilet;
5. numele şi adresa beneficiarului;
6. data şi locul emiterii;
7. semnătura emitentului autografă.
Atât cambia, cât şi biletul la ordin sunt utilizate în AD din mai multe motive. În
primul rând, este vorba de creşterea siguranţei plăţii. Cele două titluri de credit (devize)
creează drepturi şi obligaţii suplimentare pentru partenerii afacerii, astfel încât aceştia
pot fi ţinuţi să-şi respecte înţelegerile iniţiale mult mai strict. De asemenea, prin faptul că
atât cambia, cât şi biletul la ordin sunt instrumente ce pot fi scontate (forfetate),
beneficiarul AD (exportatorul) poate intra în posesia fondurilor imobilizate în marfă mai
rapid, fără a fi nevoit să aştepte scadenţa titlurilor.
Reglementarea juridică a biletelor la ordin în România şi a cambiilor are la bază
Legea nr. 58/1934 modificată şi actualizată prin Legea nr. 83/1994 şi Normele-cadru ale
BNR nr. 6/08.03.1994 privind tranzacţiile făcute de societăţile bancare şi celelalte
societăţi de credit cu cambii şi bilete la ordin.

1. Numele trasului trebuie sa apara explicit pe biletul la ordin. Adevarat sau
fals?

Numele cursului 54

a. Mecanismul juridic al cambiei se bazează pe răspunsul la trei întrebări: Cum se
explică dreptul trăgătorului de a da dispoziţie trasului să facă plata? De ce
trasul trebuie să execute această dispoziţie? În ce temei beneficiarul primeşte
plata?Care sunt răspunsurile?
b. Care sunt posibilităţile de utilizare a unei cambii de către beneficiar din

momentul în care acesta ajunge în posesia sa?Dar ale unui bilet la ordin?
c. Care sunt tipurile de scadenţă ce pot fi stabilite la emiterea unei cambii şi ce

semnifică fiecare dintre ele?
d. Care este diferenţa între o cambie şi un bilet la ordin?

Răspuns6.1
1.a 2.c
Răspuns 6.2.
1.Fals
Numele cursului 55

Numele cursului 56
Incasoul documentar
Incasoul documentar
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 7 Incasoul documentar ............................................................ 57
7.1 Incasoul documentar: definitie, mecanism si parti implicate ......................................... 58
7.2. Documentele utilizate in incasoul documentar si riscuri aferente operatiei de incaso
documentar ........................................................................................................................... 62
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 ..................................................................... 65
Bibliografie unitate de învăţare nr.7 .................................................................................... 66
Plati si finantari internationale 57

Incasoul documentar

 Înţelegerea platii prin incasou documentar
 Identificarea principalelor etape ale mecanismului si partile implicate intr-o
plata prin incasou documentar

7.1 Incasoul documentar: definitie, mecanism si parti implicate

Cuvinte
cheie Documente comerciale, livrare, plata
Incasoul este reglementat prin: “Reguli uniforme privind încasările”, cunoscut şi

sub denumirea Publicaţia 522.
Incasoul documentar este o modalitate de plată în care băncile au rolul pur şi
simplu de a trata documentele în conformitate cu instrucţiunile primite de la ordonatorul
incasoului (în cazul nostru, exportatorul mărfii). În aceste condiţii, incasoul nu reprezintă
altceva decât o simplă vehiculare de documente.
Prin incaso se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a
documentelor comerciale şi/sau financiare, în scopul de a obţine acceptarea şi/sau
plata, de a remite documente comerciale contra acceptării şi/sau, după caz, contra
plată sau de a remite documente în alte condiţii.
Spre deosebire de AD, ID este o modalitate de plată simplă, datorită faptului că
nu implică garantarea de către bănci a efectuării plăţii. ID se bazează în esenţă pe
obligaţia de plată a cumpărătorului, obligaţie asumată în conformitate cu contractul
comercial internaţional. În aceste condiţii, se recomandă a fi utilizat doar în situaţii în
care importatorul şi exportatorul se cunosc foarte bine şi au avut relaţii de parteneriat
pe o perioadă mai lungă de timp.
Incasoul este mai ieftin decât AD.
Elementele esenţiale specifice mecanismului incasoului:
1. operaţiunea este o simplă vehiculare de documente;
2. documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:
– comerciale (factură, documente de transport, de proprietate etc.);
– financiare (cambia, bilet la ordin, cec, chitanţe etc.) utilizate pentru a obţine
sume de bani.
În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasouri:
– simplu - este un incaso de documente financiare neînsoţite de documente
comerciale;
– documentar - este un incaso de documente comerciale însoţite sau nu de
documente financiare;
3. scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare
de la beneficiarul plăţii la plătitor, contra plată, acceptare sau alte condiţii.
Totuşi, indiferent de felul incasoului, se poate vorbi de un caracter documentar al
plăţii, în sensul că, prin vehicularea documentelor în acest mod, se urmăreşte ca

Incasoul documentar
destinatarul acestora să nu intre în posesia lor decât în momentul executării obligaţiei

sale de plată sau a altei obligaţii similare (acceptarea cambiilor).
Deşi nu este garantat de către o bancă, teoretic, incasoul conferă o anumită
certitudine partenerilor privind îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul comercial
internaţional. Cumpărătorul, văzând documentele înainte de a le plăti, are siguranţa că
efectuează plata numai după ce exportatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi a
exportat marfa. De asemenea, vânzătorul, la rândul său, are siguranţa că importatorul
nu va intra în posesia documentelor decât după ce le va achita.
În acest sens, toate comentariile din literatura de specialitate arată clar faptul că
incasoul însă nu prezintă nici o garanţie pentru exportator că importatorul va achita sau
va achita de îndată documentele. (Singura obligaţie de plată a importatorului fiind cea
asumată prin contractul comercial, riscurile de neîncasare sunt cele specifice unei astfel
de obligaţii.)
În plus, la aceste aspecte se adaugă şi faptul că, potrivit uzanţei, spezele şi
comisioanele bancare sunt suportate de exportator, ceea ce ne conduce la ideea că, în
cadrul acestei modalităţi de plată, avantajele sunt de partea importatorului. De aici
rezultă promovarea acestei modalităţi de plată între partenerii între care există
încredere reciprocă.
Principalele etape în derularea plăţii în ID:

1. stabilirea termenilor contractului în care se stipulează că plata se face prin ID;
2. livrarea mărfii şi întocmirea documentelor care să arate că mărfurile
îndeplinesc din punct de vedere calitativ şi cantitativ condiţiile contractuale;
3. elaborarea unui set de documente însoţit de ordinul de plată: instrucţiunile pe
care banca trebuie să le urmeze pentru plată sunt prezentate la banca
exportatorului;
4. banca remitentă, acţionând la ordinul clientului ei, emite propriul document - ID
- în care preia instrucţiunile pe care exportatorul le-a dat în legătură cu
efectuarea plăţii. Acest incaso îl remite băncii importatorului, însoţit de setul de
documente depus de exportator care să ateste livrarea mărfii;
5. notificarea importatorului în legătură cu faptul că documentele respective care
atestă livrarea mărfii au sosit la bancă;
6. documente contra acceptare sau plată. Există două situaţii:
– fie când documentele sunt acceptate ca în AD, dar nu sunt plătite pe loc,
ele fiind eliberate importatorului, acesta putând să ridice marfa;
– documentele care îi sunt eliberate importatorului trebuie să fie plătite;
7. importatorul, o dată aflat în posesia documentelor, poate ridica marfa;
8. după ce importatorul fie acceptă, fie plăteşte (banii sunt remişi exportatorului
de către banca care i-a încasat), banca îl va notifica pe exportator dacă
documentele au fost plătite sau cambia/biletul la ordin a fost acceptată.
Părţile implicate:
 ordonatorul (exportatorul) - clientul care încredinţează operaţiunea de
încasare băncii sale, cel care stabileşte cum se face plata, ce documente
trebuie să însoţească marfa, ce documente sunt plătite;
 banca remitentă - banca la care ordonatorul a încredinţat operaţiunea de
încasare;
 banca însărcinată cu încasarea - orice bancă, alta decât banca emitentă,

Incasoul documentar
intervenind în operaţiunea de încasare;

 banca prezentatoare, respectiv banca însărcinată cu încasarea, efectuând
prezentarea documentelor trasului;
 trasul (importatorul) - acela căruia îi trebuie prezentate documentele potrivit
ordinului de încasare.
În practică, banca însărcinată cu încasarea şi banca prezentatoare pot fi una şi
aceeaşi bancă, dacă documentele sunt trimise direct băncii care îl deserveşte pe tras.
Noţiunile se separă atunci când banca remitentă utilizează serviciile unei alte bănci din
ţara trasului (sau din apropiere) - banca însărcinată cu încasarea, care la rândul ei se
adresează băncii care îl deserveşte pe tras - banca prezentatoare.
I. Cel care iniţiază operaţiunea în cazul incasoului este vânzătorul - exportatorul.
După expedierea mărfii, el trebuie să depună la bancă setul de documente; intervalul
de depunere a documentelor trebuie să fie cât mai scurt, în aşa fel încât acestea să
ajungă la destinaţie înaintea mărfii. Sosirea mărfii înaintea documentelor prezintă
anumite dezavantaje pentru vânzător în cadrul acestei modalităţi de plată:
– de fapt, reprezintă o prelungire a creditului pe care vânzătorul îl acordă
indirect importatorului;
– importatorul se poate răzgândi în legătură cu cumpărarea sau poate doar să
amâne plata şi, având marfa, poate “inventa” anumite nereguli care să-i
permită obţinerea unui rabat sau renunţarea la achiziţionarea mărfii (piaţa să
se deterioreze şi calitatea mărfii să nu mai fie convenabilă şi, în aceste
condiţii, să se prevaleze pentru amânarea, refuzul plăţii);
– pot apărea cheltuieli mari de stalii, contrastalii, magazinaj;
– poate apărea situaţia utilizării mărfii de către importator sau vânzării acesteia,
astfel încât marfa nu mai poate fi recuperată de vânzător;
– marfa se poate deteriora, nefiind utilizată de consumator/importator.
Exportatorul este cel care stabileşte condiţiile concrete de derulare a operaţiunii
de incaso. De fapt, întreaga operaţiune se desfăşoară din ordinul său, pe riscurile şi
răspunderea sa. Din această cauză, documentele la incaso trebuie să fie însoţite de
instrucţiuni de încasare pe care exportatorul trebuie să le dea cât mai clar, complet şi
precis. Exportatorul este cel care iniţiază operaţiunea şi deci el este primul interesat în
a da instrucţiunile necesare pentru a se lua acele decizii corecte din partea băncilor
privind documentele sau contravaloarea acestora. Exportatorul trebuie să aibă un
comportament activ pe toata perioada contractului.
II. Cumpărătorul sau trasul în cazul unui incaso documentar este destinatarul
documentelor vehiculate, căruia, conform instrucţiunilor exportatorului, banca îi solicită
fie să facă plata, fie să accepte efecte de schimb sau să îndeplinească alte condiţii
contra documente.
Dezavantajele amânării plăţii prin operaţia de incaso:
 pentru vânzător:
– suma încorporată în marfa vândută este imobilizată;
– se pierde dobânda potenţială;
 pentru importator:
– deteriorarea imaginii acestuia în ochii partenerului.
III. Băncile îndeplinesc rolul unor prestatori de servicii la ordinul exportatorului,
ele fiind remunerate pentru serviciile oferite prin perceperea unor comisioane bancare.
Principala lor obligaţie este de a transmite documentele şi a încasa contravaloarea lor,
cu stricta respectare a instrucţiunilor ordonatorului. Băncile, în aceste condiţii, au
următoarele sarcini:

Incasoul documentar
– să controleze documentele, adică să verifice concordanţele dintre

documentele prezentate şi cele solicitate în ordinul de încasare şi să avizeze
exportatorul asupra neregulilor apărute;
– să execute instrucţiunile ordonatorului în legătură cu transmiterea
documentelor;
– să prezinte documentele şi să obţină plata.
Băncile sunt obligate, în caz de neacceptare sau neplată, să-l anunţe pe
ordonator şi să se conformeze instrucţiunilor acestuia în legătură cu documentele.
Dacă exportatorul nu acceptă plăţi parţiale, mărfurile vor fi eliberate în condiţiile
unor plăţi integrale. Importatorul refuză plăţi integrale atunci când constată lipsuri la
mărfuri, diferenţe cantitative/calitative. Apare situaţia în care banca poate fi însărcinată
în scopul neacceptării plăţilor parţiale, deci se impune ca importatorul să-l contacteze
pe exportator şi să găsească o soluţie ce va fi comunicată băncii. Dacă apar
neînţelegeri, păstrarea documentelor de către exportator pe o perioadă îndelungată
atrage costuri suplimentare. Există două situaţii:
 se pot da instrucţiuni către bancă de eliberare a documentelor fără să se
încaseze diferenţa;
 se menţine poziţia exportatorului şi deci documentele sunt menţinute la
dispoziţia exportatorului până la noi instrucţiuni.
Activităţi îndeplinite de importator:
– trebuie să se conformeze înţelegerii făcute cu exportatorul;
– trebuie să verifice documentele şi să se asigure de concordanţa contractului
comercial cu documentele ce însoţesc marfa;
– dacă unele condiţii din ID nu corespund intereselor sale, trebuie să contacteze
exportatorul pentru a modifica ordinul de incaso.

1. In cadrul incasoului documentar ordonatorul este importatorul care plateste
in avens marfurile contractate. Adevarat sau fals?
2. In mecanismul incasoului documentar nici o institutie bancare nu isi asuma
un angajament ferm de plata al exportului. Adevarat sau fals?

Incasoul documentar
7.2. Documentele utilizate in incasoul documentar si riscuri aferente operatiei

de incaso documentar
Cuvinte Ordin de incasare, cambie, riscuri

cheie
Cambia în incasoul documentar
Dacă se utilizează o cambie/un set de cambii, este necesar să se indice
scadenţa, evitându-se formulări de determinare a scadenţei (de exemplu: x zile de la
primirea mărfii la destinaţie). Trebuie să se identifice ce formalităţi se întocmesc
când apare protestul la cambie.
În cazul cambiilor acceptate, trebuie să se indice circuitul acestora: fie sunt
returnate exportatorului, fie sunt păstrate de bancă până la scadenţă. Dacă sunt
însoţite de documente comerciale, trebuie să se specifice condiţiile în care sunt
eliberate documentele importatorului. Dacă nu se specifică, se eliberează contra
plată. Costurile operaţiei sunt suportate de exportator.
Ca şi în cazul AD, există o serie de avantaje legate de utilizarea cambiei.
Acestea sunt:
– se asigură posibilitatea de refinanţare pe termen scurt pe piaţa financiară
prin scontare şi forfetare;
– sporeşte siguranţa plăţii;
– se asigură o promovare a exporturilor (o livrare pe credit).
Documentele utilizate în operaţia de incaso
Ordinul de încasare este chiar documentul denumit incaso documentar. El
este întocmit de către exportator, în conformitate cu condiţiile stipulate în contractul
comercial internaţional. Acest ordin de încasare cuprinde anumite elemente care
trebuie stipulate de exportator, clar şi precis:
a) aspecte privind părţile implicate:
– numele şi adresa importatorului, respectiv domiciliul la care trebuie făcută
prezentarea documentelor;
– numele şi adresa băncilor implicate;
– numele şi adresa exportatorului - beneficiarului incasoului;
b) precizări privind elementele comerciale şi documente:
– descrierea mărfii, denumire, cantităţi, preţ unitar etc.;
– documentele care vor fi prezentate: factură, documente de transport,
certificat de origine, certificat de asigurare etc.;
– detalii privind transportul şi livrarea: referitoare la transbordări, livrări
parţiale etc.;
c) instrucţiuni privind condiţiile de plată:
– valoarea incasoului şi moneda în care se va face plata;
– marcarea faptului dacă documentele se vor preda contra plată sau contra
acceptare (D/P, DAP - documente contra plată, D/A - documente contra acceptare);
– dacă sunt permise plăţile parţiale;

Incasoul documentar
d) detalii precise referitoare la ceea ce trebuie făcut, procedura ce va fi

urmată în caz de neacceptare sau neplată; ordonatorul poate să indice un mandatar al
său atunci când apare refuzul de plată/acceptare. Fără aceste instrucţiuni, banca nu
are obligaţia să păstreze documentele respective;
e) clauze privind plata incasoului - cuprind condiţiile în care documentele
vor fi plătite:
 remitere de documente contra plată imediată a acestora, termenul imediat
semnificând “cel mai târziu la sosirea mărfii”; se mai poate insera şi menţiunea
“plata la prima prezentare de documente”; această precizare trebuie însă făcută în
toate documentele (contract, factură);
 documente contra acceptare - în acest caz, setul de documente cuprinde şi
o cambie cu scadenţa situată între 30 şi 180 de zile de la prezentare; cambia este
acceptată de importator şi banca îi eliberează documentele, care îi permit să ridice
marfa; marfa poate fi vândută, rezultând fonduri cu care importatorul plăteşte marfa
la scadenţă. Avalizarea cambiei reprezintă o garanţie pentru exportator;
 acceptare cu remiterea documentelor contra plată - se întâlneşte în relaţiile
cu Orientul Îndepărtat. Vânzătorul dă instrucţiuni băncii ca trasul să accepte o
cambie trasă. Cumpărătorul însă nu poate intra în posesia documentelor până nu
achită titlul;
f) ultimul tip de clauze ce trebuie cuprinse în ordinul de încasare sunt cele
legate de modul de întocmire şi de prezentare a documentelor. În general, acestea
sunt şi se întocmesc ca în cazul AD.
Alte clauze:
– numărul incasoului;
– modul în care se face rambursarea (telegrafic, avion etc.);
– cine suportă comisioanele şi spezele etc.
Riscurile derulării plăţii prin incaso
Având în vedere faptul că incasoul nu implică nici o obligaţie sau garanţie a
plăţii în afara obligaţiei asumate de cumpărător prin contract, putem considera că
incaso prezintă o serie de riscuri serioase pentru vânzător.
Exportatorul îşi execută obligaţiile stabilite prin contract, urmând ca apoi să
facă demersurile necesare pentru obţinerea plăţii. Teoretic, importatorul nu poate
intra în posesia mărfii decât după ce o achită, deci riscul exportatorului de a pierde
marfa fără a obţine plata este, în principiu, eliminat. El rămâne însă posibil în
anumite condiţii şi, alături de acesta, mai pot apărea şi altele:
1. riscul întârzierii la plată - deoarece circuitul documentelor nu este precis
ca la AD şi este de durată, deci importatorul se poate prezenta mai târziu pentru
preluarea documentelor contra plată; se poate solicita un rabat la preţ, o amânare;
2. riscul de neplată - neplata poate fi urmarea faptului că anumite fenomene
sau evenimente îl pun pe importator în situaţie nefavorabilă şi, în consecinţă, acesta
refuză plata - calitatea scăzută a mărfii; conjunctura slabă a mărfii pe piaţă; existenţa
unor oferte mai avantajoase etc. Deşi este posibil prin arbitrarea litigiului în instanţă
să se recupereze contravaloarea mărfii, aceasta reprezintă o operaţie dificilă;
3. riscul reducerii încasării ca urmare:
 fie a scăderii valorii mărfii datorită deprecierii sau chiar acceptării
exportatorului de a reduce valoarea mărfii;

Incasoul documentar
 fie prin efectuarea de către exportator a unor cheltuieli suplimentare de

manipulare, depozitare şi protecţie etc.;
 fie prin plata de către exportator a unor dobânzi neluate în calculul de
eficienţă a exportatorului în situaţia în care operaţiunea este finanţată de un terţ
(banca);
4. riscul pierderii mărfii:
 când importatorul este de rea credinţă şi şi-o însuşeşte sau o înstrăinează;
 în cazul în care perioada de staţionare în depozite şi costurile de
depozitare sunt mai mari decât marfa în sine.
Modalităţile de diminuare/contracarare a acestor riscuri
I. Practicarea incasoului numai în relaţiile cu parteneri siguri, cunoscuţi.
II. În condiţiile în care, dintr-un motiv sau altul, cei doi parteneri stabilesc ca
marfa să fie platită prin ID, trebuie să se ţină seama de:
1. factori obiectivi: natura mărfii şi poziţia ei pe piaţă (o marfă bine cotată
presupune mai puţine riscuri decât una cu o cotă slabă pe piaţă);preţul mărfii:
2. calitatea mărfii:
3. conjunctura valutară:
III.Acţiuni de derulare în paralel de contracte comerciale cu mărfuri similare
pe aceeaşi piaţă/prospectarea pieţei şi stabilirea unor alţi potenţiali
clienţi/cumpărători. În cazul în care importatorul renunţă la marfă, să existe deja un
alt cumpărător interesat de aceasta.
IV.Adoptarea unei atitudini active din partea exportatorului pe tot parcursul
derulării operaţiei de incaso:
V. Obţinerea prin contract a unor clauze de garantare a plăţii.
VI.Vinculaţia - expedierea mărfurilor pe adresa unei bănci corespondente
băncii exportatorului sau pe adresa unei case de expediţie de unde mărfurile sunt
eliberate numai după ce se face dovada achitării lor la bancă (nu elimină riscul ca
importatorul să se răzgândească în ceea ce priveşte marfa - costuri ridicate, suportate
de exportator); dacă avem de-a face cu o livrare parţială, dacă se observă că prima
tranşă nu a fost achitată, următoarele tranşe vor fi suspendate. Pe tot parcursul
exportului, exportatorul trebuie să fie prezent prin el sau prin prepuşi, astfel încât să
nu existe moment în care să nu aibă controlul direct asupra mărfii în cauză.
1. Cele mai des intalnite riscuri ale operatiei de incaso documentar sunt cel de
intarziere a platii si de diminuare a acesteia. Adevarat sau fals?
2. Pentru a putea incasa contravaloarea marfurilor printr-un incasou
documentar exportatorul poate transmite importatorului fie o cambie fie un
ordin de incasare. Adevarat sau fals?

Incasoul documentar


a. Care este rolul părţilor implicate în mecanismul incasoului documentar?
b. Care este principala caracteristică a incasoului documentar în ceea ce

priveşte siguranţa plăţii?
c. Care sunt principalele riscuri care apar în cazul în care decontarea într-un
contract comercial internaţional se face prin intermediul unui incasoul
documentar, pentru exportator? Dar pentru importator?
d. Care sunt principalele modalităţi de contracarare a riscurilor ce pot apărea

într-un incasou documentar?
e. Cine iniţiază o operaţie de incaso documentar şi cine plăteşte

comisioanele aferente unei astfel de operaţii?

Incasoul documentar

Răspuns7.1
Răspuns7.2.
1. Adevarat, 2. Fals
Bibliografie unitate de învăţare nr.7


Cecul si ordinul de plata
Unitatea de învăţare Nr.8 Cecul si ordinul de plata
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr.8 Cecul si ordinul de plata ......................................................... 67

8.1 Cecul ........................................................................................................................... 68
8.2. Ordinul de plata ........................................................................................................ 71
Plăţi şi finanţări internaţionale 67


 Înţelegerea noţiunilor de cec si ordin de plata
 Familiarizarea cu caracteristicile cecului si ordinului de plata
 Recunoaşterea pricipalelor tipuri de cec
8.1 Cecul
Cuvinte Tragator, tras,banca trasă, cec de calatorie
cheie
Cecul este instrumentul de plată prin care trăgătorul, titular al unui cont la bancă,
dă ordin necondiţionat ca banca să plătească o anumită sumă de bani către un
beneficiar din disponibilul său în cont.
Cecul este reprezentat de un formular tipizat, fiind inclus în carnete de cecuri de
25, 50, 100 file.
Utilizarea cecului este guvernată de Legea cecului din 1934.
Părţile implicate:
1. trăgătorul este cel care ordonă plata (persoană fizică sau juridică);
2. trasul este întotdeauna o bancă, fie că e banca la care trăgătorul are deschis
un cont, fie că e una corespondentă;
3. beneficiarul - persoana fizică sau juridică indicată de trăgător în favoarea
căreia se va face plata.
Aspecte implicate:
– trasul (banca) nu plăteşte fără a avea un ordin;
– presupune existenţa unei înţelegeri între trăgător şi bancă privind disponibilul
din care se va face plata;
– presupune existenţa unui disponibil în contul trăgătorului.
Cecul este întotdeauna plătibil la vedere.
Elementele cecului:
1. denumirea de cec;
2. ordinul pur şi simplu necondiţionat de a plăti;
3. suma trecută în cifre, litere şi moneda în care se va face plata;
4. numele trasului;
5. locul plăţii (dacă nu se specifică, este sediul trasului);
6. locul şi data emiterii;
7. semnătura emitentului autografă.
Tipuri de cecuri:
1. după modul în care este trecut beneficiarul:
– nominative - situaţie în care beneficiarul este trecut în mod expres şi cecul se
achită numai acestuia; sunt transmise de obicei prin cesiune;

– la purtător - caz în care nu se menţionează expres numele beneficiarului,

cecul putând fi încasat de orice persoană care îl deţine;
– la ordin - se menţionează numele beneficiarului şi menţiunea la ordin care dă
dreptul acestuia să transmită cecul altei persoane prin gir;
2. după modul de încasare:
– cecuri barate utilizate pentru plata într-un cont bancar al beneficiarului
(reprezintă cecuri de virament - neputând fi plătite în numerar) şi, în cazul
cecului documentar, atunci când trăgătorul condiţionează plata de prezentarea
anumitor documente la bancă.
Bararea poate fi:
- generală - nu sunt menţiuni între cele două linii paralele şi atunci banca nu
poate plăti decât unei bănci sau unui client al său. Acest cec poate circula
prin andosare;
- specială - atunci când se scrie denumirea băncii unde se efectuează plata;
– cecuri nebarate - în cazul acestor cecuri se poate plăti în numerar la ghişeul
băncii sau în cont, fără nici o restricţie.
Exemplu de cec special: cecul certificat este cecul care poartă specificarea
expresă a existenţei provizionului la banca trasă.
Cecul de călătorie este cec cu valoare fixă imprimată pe formularul cecului. El
este emis de bănci şi vândut clienţilor pentru a înlesni lichidităţile în călătorii, pentru a
înlocui cash-ul în deplasările în străinătate. Protecţia acestui tip de cec se asigură prin
semnătură.
Mecanismul plăţii prin cec

Mecanismul plăţii prin cec este diferit în funcţie de tipul de cec, şi anume:
 cecuri primite de beneficiar direct de la trăgător şi care poartă numele de
cecuri personale;
 cecuri trase de bănci asupra altor bănci denumite cecuri bancare;
 cecuri de călătorie.
Mecanismul cecului personal

Cecul este un instrument de plată plătibil numai la vedere. Aceasta înseamnă că
termenul de prezentare la plată se calculează în zile şi variază de la ţară la ţară. În
cazul României, acesta poate fi de maxim 8 zile pentru plăţile din aceaşi localitate în 15
zile în celelalte cazuri. Fiind un titlu de credit ce poate circula prin gir sau andosare,
cecul prezintă particularitatea că toţi cei ce s-au obligat într-un moment sau altul la plata
acestuia (trăgător, giranţi) să rămână obligaţi şi să răspundă solidar în ceea ce priveşte
plata cecului respectiv.
Mecanismul cecului personal presupune câteva etape, şi anume:
 titularul unui cont la o bancă aflat în situaţia de a face o plată completează fila
de cec cu suma şi numele beneficiarului;
 cecul este transmis direct beneficiarului de către trăgător, beneficiarul aflat în
posesia filei de cec se prezintă la ghişeul băncii spre încasarea acestuia;
 banca beneficiarului execută plata prin preluarea filei de cec şi remiterea
acesteia băncii trase, care debitează contul trăgătorului şi achită băncii
plătitoare valoarea cecului. În urma acestei operaţiuni, banca beneficiarului
face plata către acesta.

Mecanismul plăţii prin cecuri bancare

În acest caz, terţul ordonator are un disponibil la bancă şi îi transmite acestuia
ordinul să tragă un cec asupra băncii beneficiarului (banca trasă).
Banca trăgătoare (numită şi banca ordonatorului) trage un cec beneficiarului şi îl
transmite acestuia; simultan debitează contul ordonatorului cu valoarea cecului emis şi
transmite suma de bani băncii beneficiarului.
Beneficiarul cecului se prezintă la banca trasă şi încasează contravaloarea
cecului emis de banca trăgătoare.
Mecanismul plăţii prin cecul de călătorie

Beneficiarul unui cec de călătorie achită băncii suma corespunzătoare şi poate
cere plata oricărei bănci din lume care cumpără astfel de cecuri. Băncile care cumpără
cecuri de călătorie le achită imediat şi îşi recuperează banii remiţând cecurile băncii
care le-a emis.
Achiziţionarea unui cec de călătorie se poate face în două moduri:
 prin cumpărarea unui cec de călătorie prin achitarea cash a sumei înscrise pe
el;
 prin constituirea unui cont la banca comercială care vinde cecul, care e utilizat
în vederea acoperirii cecului de călătorie (cecul e utilizat în străinătate, urmând
ca sumele cheltuite să fie decontate din contul respectiv, acesta fiind şi
purtător de dobândă).
Eurocecurile sunt cecuri cu limită de sumă, dar care nu au valoare imprimată şi
sunt vândute sub forma unui carnet de cecuri în alb. Beneficiarii completează suma,
aceasta fiind trasă din contul deschis la banca menţionată pe cec.
Eurocecurile au ataşate o carte de garanţie cu elemente care asigură băncii
plătitoare garanţia recuperării banilor de la banca emitentă.
Cecurile VISA sunt mai recente şi, spre deosebire de eurocecuri, beneficiarul nu
le achită în totalitate de la început, iar când primeşte carnetul, achită doar o parte,
diferenţa neachitată fiind preluată din contul său când cecurile sunt primite de la băncile
plătitoare.
Cecul electronic
Cecul electronic reprezintă un instrument de plată electronică care elimină
existenţa suportului de hârtie în decontarea tranzacţiilor internaţionale, înlocuind cecul
tradiţional cu un echivalent electronic. Cecul electronic a fost creat de către un
consorţiu condus de către Citibank – Financial Services Technology Consortium,
pornind de la ideea de a găsi un instrument care să păstreze toate caracteristicile
cecului tradiţional paralel cu îmbunătăţirea anumitor funcţiuni şi care, în plus, să permită
efectuarea plăţilor prin Internet.
Proiectul e-checks îmbunătăţeşte securitatea decontărilor efectuate prin cecul
clasic pentru că permite utilizarea unui sistem de cifrare a mesajelor, participanţii
beneficiind de confidenţialitate. Suplimentar, e-checks permit reducerea timpilor de
tranzacţie.
Tot circuitul documentelor este înlocuit cu un circuit al mesajelor electronice între
debitor, creditor şi băncile acestora. În acelaşi timp sunt utilizate semnăturile electronice
care sunt criptate şi protejate prin sisteme specifice de criptografiere.


1. Cecul reprezinta o modalitate de plata care presupune o scadenta de cel putin
1 luna. Adevarat sau fals?
2. Caracteristic plăţii prin cec îi este:
a. Tragătorul este intotdeauna o bancă;
b. Tragătorul are întotdeauna o datorie faţă de beneficiar;
c. Trasul este o bancă;
d. Beneficiarul are la rândul său o datorie faţă de trăgător;
e. Beneficiarul are o creanţă asupra trăgătorului.
A(b, c, e); B(a, b, c, d, e,); C(a,b,d); D(c, d, e); E(a, b,e)
3. Cecurile de calatorie trebuie incasate numai de la banca emitenta. Adevarat

sau fals?
8.2. Ordinul de plata
Cuvinte ordonator, beneficiar, ordin de plata

cheie
Cea mai simplă modalitate de a realiza o plată o reprezintă transmiterea unei
sume de bani de la o persoană, care e datoare, către o altă persoană, care e titulara
creanţei respective.
Ordinul de plată se realizează prin intermediul unui parcurs bancar, deosebindu-
se astfel de plata obişnuită - cash.
Ordinul de plată reprezintă dispoziţia dată de ordonator unei bănci de a plăti o
sumă determinată în favoarea beneficiarului, în vederea stingerii unei obligaţii băneşti.
În România, reglementarea ordinului de plată este asigurată de Regulamentul nr.
8/19.08.1994 privind ordinul de plată şi de Normele-cadru nr. 15/19.08.1994 elaborate
de BNR.
Caracteristicile ordinului de plată:
1. relaţia de plată apare numai ca urmare a unei datorii preexistente;
2. operaţiunea este iniţiată de plătitor (ordonatorul), care stabileşte şi condiţiile
de desfăşurare a operaţiunii;
3. este revocabil (poate fi retras, instrucţiunile pot fi modificate de ordonator);
4. presupune existenţa unui provizion bancar.
Din punct de vedere al modului de efectuare a plăţii, ordinul de plată poate fi:
 ordin de plată simplu - încasarea nu este condiţionată de prezentarea nici unui
alt document;
 ordin de plată documentar - încasarea este condiţionată de prezentarea unor
anumite documente, precizate dinainte.
Participanţii la operaţiune sunt:
 ordonatorul - cel care are o datorie de plătit;
 beneficiarul - cel în favoarea căruia se face plata;
 o bancă sau mai multe bănci - sunt doar prestatoare de servicii, asigurând
manipularea corectă a valorilor întrebuinţate şi solicitând efectuarea plăţii.

Acestea pot fi: ordonatoare sau plătitoare.

Documentul „Ordin de Plată” conţine:
 numele şi adresa ordonatorului;
 numele şi adresa beneficiarului;
 denumirea şi adresa băncii ordonatoare;
 data emiterii;
 ordinul de a plăti (“veţi plăti”);
 suma de plătit;
 motivul plăţii;
 documentele necesare în cazul ordinului de plată documentar;
 modul de plată (letric, telegrafic, electronic);
 semnăturile băncii ordonatoare sau semnătura persoanei autorizate de firma
ordonatoare.
Riscurile utilizării ordinelor de plată:
 inexistenţa disponibilului ordonatorului în cont;
 neindicarea corectă a numelui beneficiarului, precum şi a contului acestuia la
banca unde urmează să fie transferaţi banii;
 lipsa ştampilei, a semnăturii etc.
Transmiterea ordinului de plată se poate face letric, telegrafic sau prin sistemul
SWIFT. Aceasta reprezintă cea mai modernă şi rapidă modalitate de a face plata prin
virament. Viramentul reprezintă modalitatea de plată cea mai utilizată în tranzacţiile
internaţionale între companiile din ţările dezvoltate.

1.Ordinul de plata presupune un transfer bancar de fonduri facut de o banca in
numele clientului ei din fonduri proprii băncii. Adevarat sau fals?
2. Plata prin ordin de plată este irevocabilă. Adevărat sau fals?



1. Arataţi care sunt caracteristicile cecului.
2. Arătaţi particularităţile plăţi prin cec în funcţie de tipul de cec utilizat.
3. Care sunt caracteristicile ordinului de plata?
Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspuns 8.1
1. Fals, 2. A, 3. Fals
Răspuns 8.2.
1. Fals; 2. Fals



Contrapartida ca modalitate de plată
Unitatea de învăţare Nr. 9 Contrapartida ca modalitate de plata

Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 9 Contrapartida ca modalitate de plata ................................... 75

9.1 Contrapartida ca modalitate de plată ....................................................................... 76
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr.9 ................................................................. 80
Plăţi şi finantări internaţionale 75

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr.9 sunt:

 Înţelegerea noţiunilor de compensatie in comerţul internaţional
 Familiarizarea cu tipurile de compensaţie utilizate ca modalitate de plată
9.1 Contrapartida ca modalitate de plată
Cuvinte Compensaţie, contrapartidă, barter, cliring

cheie
În mod tradiţional, s-a recurs la contrapartidă pentru a facilita comerţul în

situaţiile în care cumpărarea de mărfuri cu bani lichizi sau pe credit se dovedea a fi
dificilă. În acest sens, contrapartida reprezintă piaţa de ultimă instanţă. Însă, după
cum vom vedea în acest capitol, aceasta nu este întreaga problematică. Diferite
forme de contrapartidă şi barter sunt în prezent des întâlnite în ţări dezvoltate,
precum Statele Unite şi cele din Europa.
De regulă, contrapartida utilizează mărfuri, materiale, bunuri prelucrate sau
semiprelucrate ca mijloc de schimb, în locul monedei. S-a estimat că 10-15% din
comerţul mondial se realizează sub forma contrapartidei. Însă nu există posibilitatea
de a verifica veridicitatea acestei informaţii, întrucât contrapartida se regăseşte într-o
varietate de tranzacţii comerciale, de la schimbul de produse vegetale între
cultivatori învecinaţi, la arme în valoare de miliarde de dolari obţinute contra
exportului de petrol. Circa 100 de ţări au stabilit reglementări ce guvernează
contrapartida, arătând că recurgerea la aceasta este destul de răspândită.
La contrapartidă s-a recurs pe scară largă în ţările din fostul bloc sovietic, dar
şi în alte ţări cu economie centralizată. Diverse forme ale contrapartidei sunt încă
utilizate în aceste ţări şi pe alte pieţe emergente din întreaga lume. Printre avantajele
sale, se numără:
 stimulează cererea pentru produsele industriilor controlate de stat;
 creează o piaţă pentru surplusul de produse sau pentru produsele de slabă
calitate;
 echilibrează comerţul în situaţiile în care se înregistrează un dezechilibru
în favoarea furnizorilor din ţările dezvoltate;
 compensează restricţionarea creditului comercial.
Contrapartida cu siguranţă nu este o soluţie “standard” pentru finanţarea
comerţului internaţional. Fiecare tranzacţie este diferită, existând şi nenumărate
neajunsuri. Reglementările şi convenţiile privitoare la contrapartidă sunt puţine. Cu
toate acestea, operaţiunea facilitează comerţul în situaţiile în care acesta nu s-ar fi
putut derula altfel şi, în plus, poate fi avantajoasă pentru părţile implicate, inclusiv

băncile şi intermediarii care structurează aceste tranzacţii. Cele mai frecvente

structuri sunt prezentate în secţiunile următoare.
1. Barterul
Indicele valoric
Schimbarea unor mărfuri contra altor mărfuri între două părţi se numeşte
barter. Dar rămâne problema valorii mărfurilor fiecăreia dintre părţi şi a metodei de
evaluare utilizate. Cum poate fi comparată, de exemplu, valoarea unei livrări de
cherestea cu cea a unei partide de petrol, a unei partide de grâu cu a unei partide de
îmbrăcăminte?
Problema poate fi rezolvată atunci când mărfurile în cauză se tranzacţionează
pe o piaţă reglementată. În cazul în care petrolul este schimbat contra unor bunuri
importate, valoarea petrolului se stabileşte în funcţie de preţul cotat al petrolului la
bursele din Londra sau Rotterdam, de exemplu, la cursul dintr-un moment şi loc
convenit. În mod asemănător se va proceda în cazul metalelor, mineralelor, ceaiului,
cafelei, soiei etc. Dacă mărfurile nu se tranzacţionează pe o piaţă reglementată sau
nu există un mecanism de referinţă pentru stabilirea preţului, general acceptat, atunci
preţul devine un subiect de negociere, pentru a se ajunge la o soluţie acceptată de
ambele părţi. Stabilirea unui indice valoric - raport al valorilor - este un aspect
esenţial al oricărei operaţii de contrapartidă.
Principalele aspecte de care trebuie să se ţină seama într-o operaţiune de
barter sunt următoarele:
Riscul de livrare
După stabilirea preţului, livrarea devine principala preocupare.
Ca şi în cazul altor operaţiuni, riscul de livrare poate fi acoperit pe piaţa
asigurărilor comerciale, ceea este satisfăcător, cu condiţia ca un asigurător să fie
pregătit să îşi asume un astfel de risc, probabil pe baza experienţei anterioare. În
cazul în care asigurătorul nu deţine o astfel de experienţă, iar vânzătorul nu a mai
derulat astfel de operaţiuni, nu se va încheia o asigurare.
Se poate obţine o garanţie din partea unui terţ sau, atunci când mărfurile
exportate sunt proprietatea unui guvern, minister sau organism de stat, se poate
acorda o garanţie guvernamentală din partea ţării exportatoare. Deseori nu se obţine
nici o garanţie, caz în care sincronizarea devine esenţială.
Eşalonarea corespunzătoare a livrărilor
Graficul livrărilor este un factor-cheie al livrării şi implicit al siguranţei
tranzacţiei. Dacă una din părţi are o nevoie mai urgentă de mărfurile în cauză decât
partenerul - ceea ce se întâmplă în cazul importurilor de petrol, alimente şi
armament - atunci acesta este dispus să efectueze primul exportul pentru a genera
fondurile necesare pentru iniţierea tranzacţiei.
Dacă partenerul care livrează primul o partidă de mărfuri este sigur că
importatorul va efectua la rândul său exportul, atunci riscul de livrare poate fi
acoperit. În ambele cazuri, una din părţi va trebui să îşi asume un risc în privinţa
partenerului. Această situaţie nu este ideală şi, de aceea, în cazul unei prime
tranzacţii între respectivii parteneri, se apelează la un intermediar în care ambele
părţi au încredere. Un asemenea intermediar va acţiona ca depozitar al mărfurilor
părţilor implicate, acesta ocupându-se de efectuarea plăţii la livrare pe baza
acreditivelor deschise de fiecare din parteneri în favoarea celuilalt.

Eliminarea riscurilor cu privire la cantitate şi calitate

Aceste riscuri pot fi acoperite apelând la o agenţie de inspecţie, care va
trimite un expert evaluator să testeze şi/sau să măsoare mărfurile înainte de
expediere şi să emită un certificat de inspecţie sau un “raport constatator curat”, care
să ateste faptul că mărfurile îndeplinesc condiţiile de cantitate şi calitate.
Casele de comerţ - soluţia rezolvării problemelor

Sunt puţine şanse ca părţile implicate într-o operaţiune de barter să îşi
deruleze activitatea în domenii complementare. Un vânzător de blănuri, de exemplu,
probabil nu va avea nevoie de obiectele de plastic oferite drept contrapartidă.
Revânzarea unor asemenea mărfuri presupune consum de timp şi, în plus,
identificarea unui cumpărător dispus să ofere un preţ rezonabil pentru cantitatea
respectivă se pot dovedi dificile.
Pentru a depăşi acest gen de probleme, casele de comerţ se constituie adesea
ca parteneri în operaţiunile de barter. O casă de comerţ cu experienţă în operaţiuni
de contrapartidă poate efectua evaluarea mărfurilor primite la schimb şi poate
dispune de ele în numele partenerului principal al tranzacţiei.
Dacă, de exemplu, unui vânzător de haine i se oferă instrumente chirurgicale,
casa de comerţ va găsi un cumpărător pentru acestea, va negocia preţul şi va
organiza livrarea şi plata. În companiile de mari dimensiuni, această funcţie poate fi
îndeplinită de o subsidiară specializată, în special dacă respectiva companie îşi
comercializează mărfurile în zone în care contrapartida apare adeseori ca o soluţie
pentru plata importurilor.
Utilizarea depozitelor de garantare

Barterul, în forma sa pură, se întâlneşte rar, din cauza faptului că este groaie
corelarea tranzacţiilor din cadrul acestuia. Este mai facilă folosirea exportului din
ţara mai slab dezvoltată pentru obţinerea fondurilor care ulterior sunt utilizate pentru
a finanţa importurile. Cu alte cuvinte, încasările din export sunt deja deţinute înainte
de efectuarea importului corespunzător.
În aceste cazuri, fondurile obţinute din export sunt păstrate într-un depozit de
garantare, un cont cu destinaţie exclusivă deschis la o bancă internaţională, din care
se vor plăti importurile. Fondurile vor fi eliberate din depozitul de garantare numai
după ce vânzătorul mărfurilor importate îndeplineşte anumite condiţii prestabilite.
2. Contrapartida
Contrapartida reprezintă o tehnică ce a fost utilizată pe scară largă în unele
ţări, fiind relativ flexibilă, dar putând implica elemente disparate. Un cumpărător,
cel mai probabil un guvern sau o unitate aflată în proprietatea statului dintr-o ţară în
curs de dezvoltare intenţionează să cumpere anumite bunuri de capital. El va efectua
achiziţia în condiţiile în care o parte din exporturile sale se vor face în contul plăţii
parţiale sau totale a importului de bunuri de capital. Contractul de vânzare a
bunurilor de capital şi cel de cumpărare a mărfurilor în contrapartidă sunt separate,
dar au o legătură între ele. Ele pot fi încheiate în contextul unui acord-cadru care va
cuprinde cele două contracte.

3. Acordurile buy-back şi off-take

Numită uneori şi compensare, această tehnică poate fi uneori utilizată pentru
plata unor bunuri şi echipamente de capital necesare unei fabrici. Produsele realizate
de fabrica respectivă sunt preluate în contul plăţii. Este puţin probabil ca întreaga
contravaloare a bunurilor de capital să fie plătită în produse off-take.
4. Conturi de cliring bilaterale şi operaţiuni switch

Aceste tehnici mult discutate şi rar realizate presupun contrapartida la nivel
macro. Iată maniera de funcţionare.
Două ţări convin să exporte şi să importe una de la cealaltă. Pentru a urmări
fluxul de mărfuri şi bani, se deschid la băncile centrale ale celor două ţări conturi
bilaterale de cliring în care se înregistrează operaţiunile. Valoarea fiecărei livrări de
mărfuri în orice direcţie este înscrisă în cont, de regulă în $, euro sau altă valută
convertibilă. Aceste acorduri bilaterale includ şi o echilibrare periodică a conturilor.
Dacă există un surplus într-un sens sau în celălalt, atunci se va efectua o plată la
valoarea surplusului pentru a aduce conturile la zero.
În mod evident, este necesar un nivel ridicat de centralizare în fiecare ţară
sau acestea să convină să schimbe numai produse ale întreprinderilor de stat,
domeniu în care guvernele respective controlează producţia, livrarea şi plata. Este
posibil să se producă un dezechilibru care, din anumite motive, nu poate fi rectificat,
rămânând un credit neutilizat la banca centrală. În acest caz, presupunând că
fondurile sunt efectiv disponibile, pot fi utilizate de alţi exportatori care doresc să
vândă în ţara parteneră, operaţiunea numindu-se switch. Aceasta este o operaţiune
cu aport valutar, presupunând utilizarea unor disponibilităţi valutare apărute într-o
relaţie comercială pentru balansarea unei alte relaţii comerciale aflate în deficit.
Printr-o combinare inteligentă a celor două operaţiuni, iniţiatorul operaţiunii poate
obţine un surplus (aportul valutar), denumit agio.

1. Contrapartida ca modalitate de plata poate fi utilizata numai intre agenţi
economici privaţi. Adeărat sau fals?
2. Unul din cele mai importante aspecte legate de contrapartida ca modalitate
de plată este stabilirea unui indice valoric care să permit stabilirea cantiăţilor
de marfă echivalente ca valoare. Adevărat sau fals?



conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr.9.
1. Analizati aspectele importante legate de realizarea unui barter.
2. Explicate ce reprezintă acordurile buy back si take off
3. Arati care sunt tehnicile de realizare si cum functioneaza acestea in cazul

contrapartidei la nivel macroeconomic.

Răspuns 9.1
1. Fals 2. Adevarat



Finantarea comertului international
Unitatea de învăţare Nr. 10 Finanţarea comerţului

internaţional
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 1 0 Finanţarea comerţului internaţional ................................. 82

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 10 ........................................................................... 83
10.1 Fundamentarea deciziei de creditare ...................................................................... 83
10.2. Tehnici de finantare pe termen scurt...................................................................... 86
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 10 .............................................................. 88
Bibliografie unitate de învăţare nr. 10 ............................................................................. 89
Plăţi şi finantari internationale 82


 Înţelegerea noţiunilor de finanţare, rating de credit
 Familiarizarea cu tipologia creditelor
10.1 Fundamentarea deciziei de creditare

Cuvinte Credit, rating de credit
cheie
Pentru contractarea unui credit legat de realizarea importului sau exportului,

precum şi pentru plata serviciilor aferente operaţiunii de import sau export, solicitantul
(o firmă producătoare, un intermediar) se adresează băncii comerciale cu care
procedează la fundamentarea unei decizii de creditare.
Etapele procesului decizional
Cum se 1. analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitante;

realizează … 2. analiza efectivă a creditului solicitat;
3. analiza resurselor de creditare ale băncii şi adoptarea deciziei de creditare;
4. analiza periodică a calităţii portofoliului de credite, în funcţie de utilizarea şi
rambursarea la timp a creditelor.
Băncile comerciale care acordă credite în valută pentru export sau import impun
solicitanţilor unor astfel de credite furnizarea unor informaţii diverse, din care să rezulte
modul în care este condusă firma şi performanţele sale economice şi financiare. Pentru
a face această analiză, banca cere un set de documente sau solicită analiza
inspectorilor bancari.
Documentele pe care trebuie să le depună o firmă la bancă sunt:cererea de
credit;documentele de constituire a societăţii comerciale;bilanţul contabil;planul de
trezorerie;situaţia creanţelor şi obligaţiilor;bugetul de venituri şi cheltuieli;situaţia
contractelor ferme de export şi import;lista garanţiilor - banca comercială solicită
documente din care să rezulte:tipul de garanţie propus de firmele care cer
credite;dreptul lor de proprietate asupra bunurilor cuprinse în garanţie;valoarea reală a
acestor bunuri.
Sunt considerate garanţii:
 depozitele bancare;
 bunuri procurate din credit;
 valori imobiliare sau mobiliare;
 creanţe deţinute de debitori faţă de alte firme;
 în unele situaţii, garanţii din partea altor bănci sub formă de scrisori de
garanţie bancară.

Pentru majoritatea tipurilor de garanţii, banca creditoare încheie cu solicitantul

contracte: de gaj, de depozite bancare, de cesiune şi de garanţie imobiliară,
specificându-se baza legală şi obligaţiile firmelor creditate de a păstra în bune condiţii
bunurile gajate şi de a le folosi, în caz de producere a riscului, la rambursarea creditului
respectiv.
Contractele respective însoţesc contractul de credit final, încheiat după adoptarea
definitivă a deciziei de creditare.
Ratingul de credit
Ratingul reprezintă procesul de evaluare a riscului ataşat unui titlu de creanţă

sintetizat printr-o notă sau calificativ, permiţând astfel efectuarea unui clasament în
funcţie de caracteristicile titlului în cauză şi ate garanţiilor emitentului. Ratingul este deci
un element al procesului de decizie în ceea ce priveşte investiţia/ acordarea creditului.
Ratingul se realizează pe baza informaţiilor furnizate de emitent şi din alte surse
disponibile pe piaţă. Prin intermediul ratingului se poate obţine o clasificare calitativă a
celor ce apelează la bănci sau la pieţele financiare cu ajutorul unor criterii de evaluare.
Cele mai cunoscute agenţii de rating de credit sunt Standard&Poor (S&P) şi
Moody’s Investors Service (Moody’s). Cele două agenţii utilizează sisteme de acordare
a notelor diferite, însă acestea sunt direct comparabile.
Clasificarea creditelor
1. În funcţie de persoana juridică care acordă creditul, acesta poate fi:

- credit comercial – poate fi acordat pentru import sau pentru export.
Exemplu: creditul furnizor este un credit în marfă, evaluat în bani, acordat de
întreprinderea importatorului şi este utilizat ca instrument de promovare a
exporturilor;
- credit financiar – credit acordat de un organism financiar sau o bancă (pe
plan intern).
2. În funcţie de participanţii la operaţiunea de creditare:
- credite guvernamentale – participanţii sunt state sau organe ale statului;
- credite bancare – acordate de către bănci;
- credite acordate de instituţii financiare internaţionale;
- credite acordate de sindicatele bancare – se acorda in eurovalute si se numesc
euroobligaţiuni sau eurocredite. Sindicatul bancar este o uniune de bănci, fără
personalitate juridica care acorda credite cu valoare foarte mare.
3. Din punct de vedere al duratei de acordare a creditului:
- credite pe termen scurt (3 – 5 ani);
- credite pe termen mediu (5 – 8 ani);
- credite pe termen lung (mai mare de 8 ani).
4. Din punct de vedere al costului:
- credite cu dobândă fixă – credite acordate pe baza unor linii de credit, credite
acordate sub formă de avans, credite pentru descoperire de cont în valută;
- credite cu dobândă variabilă.

Elementele acordării şi rambursării creditelor
1. Plafonul creditului – suma sau valoarea acceptată de finanţator pentru un anumit

client. Ea depinde de o serie de condiţii ce trebuie îndeplinite de client sau
solicitantul creditului, iar criteriul de maximizare a creditului respectiv este
bonitatea solicitantului.
2. Durata de acordare a creditului – depinde de: scopul creditării, de poziţia firmei
beneficiare pe piaţă. Cuprinde perioada din momentul acordării creditului sau al
primei tranşe şi până în momentul rambursării integrale.
Durata de acordare cuprinde 3 perioade distincte:
- perioada de utilizare sau de tragere – perioada în care beneficiarul are dreptul
să tragă suma corespunzătoare creditului primit;
- perioada de graţie – perioada în care beneficiarul creditului utilizează suma
acordată;
- perioada de rambursare – perioada în care beneficiarul rambursează băncii
suma acordată şi dobânda aferentă.
3. Costul creditului – este alcătuit din mai multe elemente:
dobânda – suma plătită pentru împrumutarea unei sume de bani, exprimata, de
obicei, în procente. Dobânda depinde de: mărimea taxei scontului, raportul dintre
cerere si oferta de pe piaţa financiară, bonitatea beneficiarului respectiv, durata de
acordare a creditului;
Costul creditului include :
- comisioanele bancare;
- primele de asigurare a creditului;
- alte speze bancare.
4. Rambursarea creditului
Perioada medie de rambursare = perioada de graţie + (intervalul între prima şi ultima
rambursare/2) + (intervalul între doua rambursări succesive/2).
Creditul poate fi rambursat în:
- rate egale;
- rate crescânde sau
- rate descrescânde.

1. Ratingul de credit realizat de o institutie bancara in vederea acordarii inui
credit se bazeaza pe informatiile furnizate de emitent si din alte surse
furnizate de piata.Adevarat sau fals?
2. Elementele acordării şi rambursării creditelor:
a) Plafonul creditului
b) Durata de acordare a creditului
c) Comisioanele bancare
d) Costul creditului

e) Rambursarea creditului
A(a,b,c,d), B(a,c,d,e), C(a,b,d,e).
3. Din punct de vedere al costului, creditele sunt:
a) credite cu dobândă fixă, credite cu dobândă variabilă.
b) credite cu dobândă fixă;
c) credite cu dobândă variabilă.
4. În funcţie de participanţii la operaţiunea de creditare, creditele:
a) guvernamentale – participanţii sunt state sau organe ale statului;
b) bancare – acordate de către bănci;
c) acordate de instituţii financiare internaţionale;
d) acordate de sindicatele bancare – se acorda in eurovalute si se numesc
euroobligaţiuni sau eurocredite.
e) de export.
A(a,b,c,d), B(a,b,d,e), C(c,d,e)
10.2. Tehnici de finantare pe termen scurt
Cuvinte Credit de prefinantare a exportului, credite de export

cheie
Finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior pe termen scurt se realizează, în
principal, prin două modalităţi:
1. credite de prefinanţare;
2. credite de export.
Creditele de prefinanţare
Reprezintă o finanţare curentă a activităţii de producţie pentru export şi se

materializează sub formă de:
1. Credit de cont curent - exportatorul convine cu banca să îi acorde un credit în
anumite condiţii de termene şi dobândă; creditul este pus la dispoziţie în
contul curent al furnizorului. La astfel de credite se apelează în cazul unei
lipse de lichiditate prelungite.
2. Avans în cont curent - o facilitate acordată de bănci firmelor în cazul unor mari
fluctuaţii periodice ale soldului contului lor.
3. Credite de descoperire - aranjamentul prin care cumpărătorul obţine mărfurile
de la furnizor cu plata printr-un credit pe termen scurt în limita unui plafon
stabilit, dobânda calculându-se numai asupra sumelor efectiv utilizate.
4. Credite de prefinanţare specializate - se particularizează prin aceea că
acordarea lor este legată de fabricarea şi pregătirea pentru export a unui
produs strict determinat. Astfel de credite se acordă pentru produsele de valori
mari, cu ciclu lung de fabricaţie.

Creditele de export
1. Avansul pe documente de mărfuri - în unele ţări, băncile acordă exportatorilor

credite pe baza unor documente care atestă existenţa mărfurilor pregătite
pentru export.
O formă particulară a acestui tip de credit este creditul pe bază de warant. În
cazul acestuia, firma exportatoare, pe baza gajului de mărfuri, dă băncii un înscris care
reprezintă un titlu de proprietate asupra mărfurilor şi este negociabil. Ca atare, băncile
comerciale pot sconta titluri la banca centrală.
2. Avansul în valută este, în egală măsură, o tehnică de finanţare pe termen
scurt şi o metodă de protecţie împotriva riscului valutar. El reprezintă
acordarea de către o bancă a unui împrumut în valută firmei exportatoare, în
baza creanţei acesteia faţă de clientul său sau din străinătate, creanţă
nevalorificată în moneda naţională.
3. Avansul bancar prin cesiunea de creanţe - în unele ţări, băncile acordă
facilităţi, sub formă de avans, exportatorilor pentru reîntregi-rea fondurilor
avansate de aceştia în livrări de mărfuri pe credite pe termen scurt, prin
cesionarea creanţelor deţinute asupra importatorilor străini.
4. Scontarea reprezintă o formă tradiţională de mobilizare a creditelor prin
cedarea drepturilor de creanţă încorporate în cambie sau bilet la ordin. Cel ce
deţine o anumită cambie, cu o scadenţă pentru un interval de timp (6 luni),
poate obţine imediat lichidităţi prin vânzarea cambiei către o bancă. Suma
care se reţine reprezintă taxa de scont + comision.
5. Creditul de acceptare este asemănător cu tehnica creditelor de scont şi poate
fi acordat în favoarea exportatorului sau a importatorului.
 Creditul de acceptare în favoarea exportatorului
În cazul în care partenerul de contract nu acceptă utilizarea titlurilor de credit,
exportatorul are posibilitatea să tragă o cambie asupra băncii sale (denumită şi cambie
BLEUE). Banca comercială acceptă cambia pentru o scadenţă ce nu depăşeşte, de
regulă, 180 de zile.
În funcţie de legislaţia din diferite ţări, creditul de acceptare poate fi obţinut, în
principiu, în două moduri:
 fie că însăşi banca acceptantă rescontează titlul la banca centrală şi, pe
această bază, acordă exportatorului credit;
 fie că exportatorul, pe baza acceptului bancar primit, scontează cambia la o
altă bancă.
 Creditul de acceptare în favoarea importatorului
Apare în situaţia în care banca acceptantă, în conformitate cu condiţiile stipulate
în contractul de credit, acceptă cambii trase asupra sa în favoarea importatorului şi
destinate să achite exportatorul, care este clientul ei.
În acest caz, exportatorul este plătit la vedere, iar importatorul rămâne debitor
faţă de bancă, suportând costul creditului de accept.
6. Forfetarea exportului pe credit constă în transmiterea creanţelor provenite din
operaţiile de comerţ exterior efectuate pe credit unei instituţii financiare
specializate, care le plăteşte imediat, urmând să recupereze contravaloarea
acestora la scadenţă de la debitorul importator.
Costul forfetării este mai ridicat decât cel al scontului şi constă într-o rată fixă de

dobândă, la care se adaugă comisionul instituţiei de finanţare stabilit diferenţiat, în

funcţie de bonitatea debitorului, de măsura în care cambia sau creanţa, în general, este
sau nu avalizată, de riscul estimat al operaţiunii.
7. Factoringul internaţional este o operaţie desfăşurată pe baza contractului
încheiat între factor şi aderent, prin care primul, în schimbul unui comision,
preia în proprietatea sa creanţele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce
poartă semnătura cumpărătorului), facturi ce reprezintă dovada efectuării
tranzacţiei care are ca obiect bunuri sau servicii livrate pe credit.
În cadrul mecanismului acestei operaţii intervin deci următoarele părţi:
 societatea de factoring din ţara exportatorului, care se numeşte factor de
export;
 exportatorul, care are rol de aderent;
 societatea de factoring din ţara importatorului;
 importatorul.

1. Creditul de acceptare reprezinta un credit de preexport pe care exportatorul il
solicita pentru a realize productia destinata exportului. Adevarat sau fals?




Răspuns 10.1
1. Adevarat
2. C)
3. a)
4. A)
Răspuns 10.2.
1, Fals


Factoringul international
Unitatea de învăţare Nr. 11 Factoringul international
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 11 Factoringul international .................................................... 90

11.1 Factoringul international .......................................................................................... 91
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11 .............................................................. 95
Bibliografie unitate de învăţare nr. 11 ............................................................................. 96
Numele cursului 90

 Înţelegerea noţiunii de factoring international
 Familiarizarea cu tipologia operatiilor de factoring

11.1 Factoringul international
Cuvinte Factor de export, adherent, comision de finantare

cheie
Istoricul operaţiunii de factoring
Factoringul era adesea considerat că fiind o simplă scontare de facturi. Astăzi

însă, el reprezintă mai mult şi merită luat în considerare ca fiind una din tehnicile de
finanţare puse la dispoziţia exportatorilor de către instituţiile financiar-bancare care
finanţează operaţiile de comerţ.
Factoringul îşi are originea în SUA, unde “factorii”, care erau responsabili de
distribuţia mărfurilor în întreaga ţară, plăteau câteodată furnizorii înainte de a încasa
contravaloarea mărfurilor de la cumpărători. Cum logistica distribuţiei mărfurilor a
devenit treptat mai simplă, “factorii” s-au concentrat asupra aspectului financiar al
afacerii lor şi în cele din urmă au devenit mai implicaţi în activitatea de scontare a
facturilor la o scară mai largă.
În prezent, o mare parte din operaţiunile de factoring constau în scontarea
creanţelor comerciale pe piaţa internă a vânzătorului. Acest lucru presupune ca
societatea de factoring să îşi asume riscul pentru partea care are datoria şi plăteşte
vânzătorului un procent din valoare imediat după facturare. Debitorul va plăti la data
scadentă şi factorul îşi va recupera fondurile avansate vânzătorului.
Factoringul poate lua uneori chiar forme mai complexe, beneficiarul operaţiunii
având posibilitatea de a încredinţa factorului şi alte acţiuni: efectuarea întregii
contabilităţi a firmei, serviciul de relaţii cu clienţii, promovarea activităţii etc.
Plata în
Vânzător numerar
Facturi Factor
Bunuri livrate
şi facturate
Plata făcută
Cumpărător factorului la
scadenţă
Figura - Structura de bază a factoringului
Numele cursului 91
Dezvoltarea noilor blocuri comerciale, în primul rând piaţa unică europeană şi

zona de liber schimb nord-americană, va conduce la o creştere în general a comerţului
liber între ţări. De asemenea, va spori accesul la credite prin introducerea unor noi
metode de creditare tot mai accesibile. Accesul la credite şi alte informaţii financiare a
crescut rapid. Pentru toate aceste motive este foarte probabil ca factoringul
internaţional să se dezvolte la o scară mai largă, la nivel mondial, în viitor.
Forme de factoring
Factoringul este deci operaţiunea desfăşurată pe baza contractului încheiat între
factor şi exportator-vânzător (denumit şi aderent), prin care primul, în schimbul unui
comision, preia creanţele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poartă semnătura
cumpărătorului, reprezentând dovada efectuării tranzacţiei care are ca obiect bunuri
sau servicii livrate pe credit).
Derularea operaţiunii de factoring presupune ca factorul să se subroge în
drepturile aderentului privind încasarea creanţelor, fie plătind imediat valoarea nominală
a facturilor mai puţin comisionul său (“old line factoring” sau factoringul clasic), deci
înainte de maturizarea creanţelor, fapt ce adaugă la costul factoringului şi o dobândă
corespunzătoare, fie plătindu-le la scadenţă (maturity factoring).
Prin operaţiunile de factoring, aderentul transferă asupra factorului riscul de
instabilitate a clienţilor săi, riscul de trezorerie, precum şi riscul valutar.
Facturile reprezintă principala dovadă a unei datorii comerciale. Se procesează
atât ordinele obişnuite, cât şi cele înregistrate electronic. Acreditivele documentare,
cambiile şi biletele la ordin vor fi, de asemenea, considerate adecvate de către
societatea de factoring pentru a fi supuse operaţiunii de factoring.
Scontarea parţială
Factoringul creanţelor comerciale, spre deosebire de forfetare, este parţial şi nu
acoperă întreaga valoare a facturii. Se poate acorda vânzătorului un avans de 80-90%
din valoarea facturii.
Scontare cu drept de regres (sau cu recurs)

Riscul de neplată va fi suportat de vânzător dacă scontarea este “cu drept de
recurs/regres”. În acest caz, factorul acordă fondurile, dar, dacă la sfârşitul perioadei pe
care a fost acordat creditul cumpărătorul nu plăteşte, factorul va cere rambursarea
fondurilor avansate de la vânzător.
Scontare fără drept de regres/recurs

Factoringul “fără drept de regres/recurs” este, de asemenea, un serviciu oferit de
societăţile de factoring. În acest caz, factorul îşi asumă riscul de neplată. Dacă la
scadenţă cumpărătorul nu plăteşte, pierderea va fi suportată în principiu de factor.
Spunem în principiu, pentru că de obicei societatea de factoring va percepe un
comision suplimentar pentru această formă de factoring “fără drept de recurs”, şi acesta
va fi folosit pentru încheierea unei asigurări împotriva riscului de neplată. De aceea, în
cazul unui refuz de a plăti din partea cumpărătorului, societatea de factoring va solicita
despăgubirea pe baza poliţei de asigurare.
Numele cursului 92
Scontarea întregului portofoliu de creanţe şi serviciul complet de factoring

Pentru a limita riscul la care se expune, societatea de factoring va dori de obicei
să preia întregul portofoliu de creanţe comerciale ale vânzătorului, creanţe care vor
face bineînţeles subiectul unei atente analize a cumpărătorilor şi a solvabilităţii
acestora.
Societăţile de factoring pretind că serviciile oferite se referă la facturi individuale,
dar preferinţa lor în practică este alta.
Scontarea întregului portofoliu de facturi, de către societatea de factoring, nu
limitează neapărat vânzătorul în alegerea clienţilor, chiar dacă factorul nu consideră
respectivii cumpărători suficient de solvabili. Vânzătorul continuă să vândă oricui
doreşte, să factureze clienţilor aleşi de el, dar respectivele facturi nu vor fi incluse în
serviciul de factoring.
Alături de scontarea facturilor, poate fi oferit un serviciu complet de factoring, caz
în care factorul nu numai că va prelua întregul portofoliu de creanţe al vânzătorului, dar
va gestiona şi întreaga activitate de facturare a mărfurilor vândute. Acest lucru va
însemna economii pentru vânzător, care în acest fel nu se mai implică în activitatea de
administrare a vânzărilor şi nu trebuie să plătească angajaţi pentru această activitate. În
cazul unui serviciu complet de factoring, se dă factorului controlul total al facturilor
scontate, putând astfel monitoriza evoluţia încasărilor şi supraveghea desfăşurării
afacerii vânzătorului.
Factoringul declarat şi nedeclarat

O societate de factoring poate oferi două forme de factoring: declarat şi
nedeclarat. Dacă vânzătorul este de acord ca societatea de factoring să încaseze
facturile direct de la cumpărător, atunci implicarea factorului va fi declarată. Plata va fi
făcută de cumpărătorul bunurilor societăţii de factoring, aşa cum arată figura.
Dacă totuşi vânzătorul consideră că implicarea factorului va face o impresie
negativă asupra clientului, că vânzătorul are nevoie de lichidităţi, de exemplu, atunci
serviciile oferite de societatea de factoring vor fi nedeclarate. În acest caz, factorul va
sconta creanţele respective, dar vânzătorul va primi plata direct de la cumpărător, care
nu va avea cunoştinţă de faptul că furnizorul utilizează factoringul.
Factoringul în funcţie de termen

Formele de factoring clasic reprezintă un credit pe termen scurt, pe baza scontării
creanţelor comerciale reprezentând viitoare lichidităţi. Termenele maxime în cadrul
operaţiunilor de factoring sunt de 360 de zile, iar termenele obişnuite sunt între 90 şi
180 de zile. Dimpotrivă, forfetarea tinde să se concentreze pe termene mai lungi, care
se pot extinde în anumite cazuri la mai mult de 7 ani. Se poate spune că există o
anumită similitudine din punct de vedere al perioadei pe care se acordă creditul între
factoringul pe termen lung şi forfetarea pe termen scurt, dar documentele utilizate sunt
de cele mai multe ori foarte diferite.
De asemenea, pentru utilizarea factoringului, factorii solicită un anumit nivel al
cifrei de afaceri şi de aceea nu este accesibil oricărei societăţi comerciale.
Beneficiile factoringului
1. Aşa cum s-a putut observa deja din analiza comparativă a metodelor de
finanţare existente pe piaţă, factoringul aduce câteva avantaje vânzătorului,
cel mai important fiind lichiditatea. Vânzătorul poate astfel oferi credit
cumpărătorului, în termenii agreaţi de factor, şi să primească plata imediat ce
marfa vândută a fost facturată. Această posibilitate poate fi mai ieftină decât
Numele cursului 93
un credit overdraft pe care multe întreprinderi mici îl utilizează pentru

acoperirea nevoilor de capital de exploatare.
2. Serviciul de management al datoriilor (creanţelor neîncasate) oferit de
societăţile de factoring eliberează vânzătorul de grija administrării vânzărilor şi
încasărilor aferente acestora şi economiseşte costurile aferente personalului şi
spaţiile necesare desfăşurării acestei activităţi. Altfel spus, se permite
vânzătorului să se concentreze asupra dezvoltării afacerii sale.
3. Serviciul de management al creanţelor neîncasate poate include consultanţă
oficială sau neoficială legată de solvabilitatea cumpărătorilor. Societăţile de
factoring deţin o cantitate importantă de informaţii referitoare la activitatea
companiilor care se ocupă cu comerţul. Acest lucru poate fi avantajos pentru
cei care utilizează factoringul şi pot astfel să evite încheierea de contracte cu
clienţi rău platnici.
4. Atunci când societatea de factoring oferă scontarea facturilor fără recurs,
vânzătorul va avea avantajul de a redirecţiona riscul reprezentat de
cumpărătorii care nu îşi plătesc facturile. Acest lucru, aşa cum am spus, va
costa mai mult decât forma de factoring cu recurs, dar permite vânzătorului să
scape de potenţialele consecinţe negative în cazul în care cumpărătorii nu
plătesc.
Costurile operaţiunii de factoring

Costurile operaţiunii de factoring vor varia în funcţie de tipul de servicii oferite de
societatea de factoring şi concurenţa dintre actorii pieţei factoringului. Structura preţului
unei operaţiuni de factoring arată de obicei după cum urmează (nivelurile arătate sunt
pur orientative):
 Dobânda: atât timp cât fondurile sunt datorate, dobânda percepută va fi la o
rată variabilă. Aceasta va fi, de regulă, cu aproximativ 3 procente peste rata
dobânzii la împrumuturi.
 Costurile de finanţare: acestea depind de suma acordată de societatea de
factoring şi de perioada pe care sunt acordate. Acestea se vor încadra de
obicei între 0,25 şi 0,75% din valoarea sumei, presupunând că vânzătorul îşi
administrează singur portofoliul de creanţe de încasat. Atunci când societatea
de factoring oferă un serviciu complet de management al registrului vânzărilor,
aceste costuri vor creşte, încadrându-se între 0,75 şi 2,75%.
 Asigurarea creditului: factoringul fără recurs va costa cu 1 până la 2 procente
mai mult decât costurile de finanţare pentru a acoperi costurile suplimentare
necesare protejării factorului împotriva riscului reprezentat de creditul
respectiv. Aceste costuri suplimentare pot fi chiar mai mari dacă facturile
scontate se referă la exporturi făcute în ţări mai puţin solvabile, caz în care
asigurarea creditului respectiv va fi mai mare.
Dacă la serviciile clasice de factoring se adaugă şi alte aspecte legate de
efectuarea altor operaţiuni pentru aderent, ca: efectuarea unor studii de piaţă,
evaluarea firmei, diagnosticarea acestora, elaborarea unor strategii de piaţă etc., costul
factoringului va creşte semnificativ.
Numele cursului 94

1. Factoringul international cu regres presupune ca factorul de export isi
pastreaza dreptul de a so;icita returnarea fondurilor vansate exportatorului in
cazul in care debitorul nu isi achita datoria la scadenta mentionata in factura.
Adevarat sau fals?


1. Definiti operatia de factoring international.
2. Aratati care tipuri de factoring presupun finantare.
3. Care sunt avantajele operatiei de factoring international?
Numele cursului 95

Răspuns 11.1
11.1
1. Adevarat

Numele cursului 96
Finantarea prin forfetare
Unitatea de învăţare Nr. 12 Finantarea prin forfetare
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 12 Finantarea prin forfetare .................................................... 97

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 12 ........................................................................... 98
12.1 Finantarea prin forfetare.......................................................................................... 98
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 12 ............................................................ 102
Răspunsurile testelor de autoevaluare ..........................................................................102
Bibliografie unitate de învăţare nr. 12 ...........................................................................103
Numele cursului 97

 Înţelegerea noţiunii de forfetare
 Familiarizarea cu elementele specifice unei operatii de forfetare
12.1 Finantarea prin forfetare
Cuvinte Scontare, forfetare, forfetor

cheie
Forfetarea reprezintă în esenţă vânzarea dreptului la o plată viitoare prin scontarea
unei viitoare lichidităţi. În limba franceză este desemnat prin termenul “ŕ forfait”. În
timp, atât termenul, cât şi operaţiunea în sine au evoluat, însemnând în prezent
scontarea sau forfetarea unor viitoare lichidităţi rezultate din operaţiuni de comerţ, în
cadrul creditelor puse la dispoziţie cumpărătorilor de către furnizori. Chiar dacă
scontarea creanţelor pur financiare este posibilă, aceasta poate fi evitată de unii
operatori ai pieţei, deoarece se aseamănă mai mult cu finanţarea capitalului de lucru.
Istoricul operaţiunii de forfetare
Scontarea creanţelor viitoare se realizează de multe secole, dar piaţa

forfaitingului, aşa cum este cunoscută ea astăzi, este un fenomen apărut la începutul
secolului XX.
Nevoia de credite pentru susţinerea refacerii industriei ţărilor din centrul şi estul
Europei după cel de-al doilea război mondial a generat practica conform căreia
furnizorii de bunuri şi echipamente de capital au acceptat plata din partea clienţilor lor
pe parcursul unei perioade mai îndelungate decât ar fi admis în mod normal. Pentru a
reduce un asemenea risc ridicat de creditare aferent acestor acorduri de plată, ei
solicitau în primul rând cambii sau bilete la ordin ca dovadă a datoriei, reprezentată atât
de suma împrumutată, cât şi de dobânda aferentă creditului. În al doilea rând, ei
solicitau garanţii bancare sau avaluri, astfel încât, în situaţia în care cumpărătorul
bunurilor nu efectua plata în termenul stabilit, atunci plata ar fi fost asigurată de către
banca ce a garantat.
Deoarece riscul asociat cambiilor şi biletelor la ordin a scăzut prin avalizarea de
către bancă, vânzătorul avea nu numai posibilitatea să le sconteze la alte bănci,
îmbunătăţindu-şi astfel lichiditatea, ci şi pe aceea de a le sconta fără drept de regres,
ceea ce însemna că banca ce efectua scontarea nu avea dreptul de a cere vânzătorului
bunurilor achitarea contravalorii în cazul în care debitorul iniţial sau banca de garantare
nu efectuau plata în termenul convenit.
Piaţa forfetării
Numele cursului 98
Piaţa forfetării este mai restrânsă şi mai specializată decât multe alte pieţe de
creditare şi finanţare a întreprinderilor. Aceasta, deoarece tranzacţiile sunt adesea de
dimensiuni reduse, sub 5 milioane dolari, şi numai rareori două vânzări/exporturi de
bunuri sunt identice.
Tranzacţiile se deosebesc între ele în multe privinţe: dimensiune, felul mărfurilor,
documentele ce atestă tranzacţionarea mărfurilor, termenul pe care se efectuează
creditarea şi identitatea părţilor implicate şi a garantorilor. Toate acestea fac efectele
comerciale forfetate dificil de standardizat în maniera în care sunt obligaţiunile sau alte
efecte comerciale scontate. De aceea, în general, forfetarea este mai puţin lichidă.
Structura distinctă a pieţei forfetării este evidenţiată în tabelul 3, în care sunt comparate
piaţa forfetării cu pieţele altor efecte de comerţ comparabile.
Participanţii pe piaţă
Londra este principalul centru de forfetare, datorită mai multor factori:
 prezenţa a cca 500 de bănci din întreaga lume;
 existenţa unei forţe de muncă cu pregătire în domeniul forfetării şi finanţării
comerţului;
 tradiţia de care se bucură Londra în calitate de centru al finanţării comerţului
internaţional.
Multe bănci autohtone şi străine participă pe piaţa forfaitingului în calitate de
cumpărători sau vânzători de efecte comerciale, de regulă cumpărând atunci când
riscul este plasat în ţara lor şi vânzând în cazul în care efectele comerciale provin de la
clienţii lor exportatori, caz în care riscurile se plasează în afara ţării de rezidenţă a
băncii.
Însă există case de forfetare, fie independente, fie deţinute de către grupuri
bancare, care creează o piaţă bidirecţională a forfetării. Acestea cumpără şi vând
cambii şi bilete la ordin, rulând un portofoliu pe care îl regândesc regulat. Scopul lor
este acela de a obţine profit nu numai din marja de creditare aferentă efectelor
comerciale deţinute în portofoliu cu titlul de active bancare, ci şi din diferenţele dintre
preţurile de vânzare şi de cumpărare.
Principalii operatori de pe această piaţă sunt:
 London Forfaiting Company PLC;
 Morgan Grenfell Trade Finance Limited;
 West Merchant Bank Ltd.;
 Hungarian International Bank;
 Midland Bank Aval.
Pe lângă acestea, se regăsesc şi alte bănci, inclusiv bănci internaţionale, care
pot deţine portofolii mai diversificate decât este necesar pentru acoperirea riscului
propriei ţări.
Şi în alte centre financiare, precum New York, Paris, Zürich, Frankfurt, Viena,
Milano şi Hong Kong, îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai intens instituţii de
forfetare. În realitate, forfetorii, în afară de activitatea lor tradiţională de pe piaţa
londoneză, şi-au stabilit şi alte filiale/birouri pentru a-şi extinde capacitatea de a plasa
efecte comerciale la bănci locale. În multe cazuri a fost necesară transferarea de
angajaţi din Londra în aceste centre, aici neexistând personal calificat.
În România, activitatea de forfetare este permisă tuturor băncilor, în conformitate
cu Legea 58/1998, în funcţie de autorizaţiile acordate.
Numele cursului 99
Tranzacţii primare şi secundare pe piaţa forfetării

Atunci când o bancă sau o casă de forfetare cumpără cambii sau bilete la ordin
direct de la exportator, operaţiunea se numeşte “tranzacţie primară”. Primul forfetor
sprijină exportatorul pe toată durata tranzacţiei, urmărind scontarea efectului de comerţ.
Interesul forfetorului iniţial este acela de a încerca să conceapă efectul de comerţ astfel
încât să îl poată deţine în portofoliul propriu sau să îl vândă altei bănci sau instituţii de
forfetare.
Datorită acestei activităţi suplimentare de structurare a tranzacţiei, forfetorul iniţial
mizează pe câştiguri superioare. Din acest motiv, tranzacţiile primare sunt foarte
căutate, băncile şi forfetorii licitând unii împotriva celorlalţi pentru a obţine tranzacţia
exportatorului. Forfetorul iniţial poate percepe un comision de angajament în schimbul
promisiunii de a cumpăra efectul de comerţ, cu câteva săptămâni sau luni înainte ca
acesta să poată fi scontat. El poate percepe şi un comision de management pentru
pregătirea tranzacţiei. În plus, forfetorul iniţial poate să înregistreze profit din finanţarea
tranzacţiei, plătibilă după finalizarea tranzacţiei sau, dacă decide să vândă efectul, din
diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare.
Atunci când o bancă sau o casă de forfetare vinde la rândul său efectul altei
bănci sau altui forfetor, operaţia se numeşte tranzacţie pe piaţa secundară. Indiferent
de numărul revânzărilor efectului, tranzacţia se va considera efectuată pe piaţa
secundară. Exportator
Plată către exportator Mărfuri livrate

(valoare scontată) Efecte de comerţ importatorului
transmise exportatorului
Efecte de comerţ
transmise forfetorului
Forfetor Importator
Plată finală către forfetor
Figura - Structura tranzacţiei pe piaţa primară

Pentru forfetorul de pe piaţa secundară poate exista posibilitatea perceperii unui
comision de angajament, dacă este necesară promisiunea de cumpărare a efectului cu
mult înaintea momentului scontării. Dar, de regulă, cumpărătorul de pe piaţa secundară
fie va păstra efectul şi calitatea sa de împrumutăror/investitor, fie îl va revinde ulterior.
În mod evident, marja de profit a unei tranzacţii pe piaţa secundară este mai redusă.
Numele cursului 100

Primul forfetor
Primul forfetor vinde

efectul de comerţ pe Suma netă plătită
piaţa secundară primului forfetor
Rambursarea finală către al

Al doilea/următorul doilea/următorul forfetor
forfetor Importator
Figura- Structura tranzacţiei pe piaţa secundară
Avantajele şi dezavantajele forfetării

Forfetarea, ca tehnică de finanţare a operaţiunilor de comerţ exterior, s-a
dezvoltat mult în ultima perioadă ca urmare a elementelor prezentate anterior, dar şi a
avantajelor pe care le înglobează atât pentru cumpărător, cât şi pentru vânzător. Sigur
că multe dintre avantajele prezentate se vor regăsi şi la alte tehnici de finanţare, însă
forfetarea trebuie privită ca o operaţiune relativ uşor accesibilă, datorită mecanismului
bine pus la punct şi numeroşilor forfetori dispuşi să rişte pe această piaţă. Tabelul 4
compară avantajele şi dezavantajele forfetării.
Avantaje şi dezavantaje ale forfetării
Cumpărătorul Vânzătorul
Avantaje  Posibilitatea creditării integrale  Utilizarea creditului ca un stimu-
a achiziţiei de bunuri lent pentru vânzarea de bunuri
 Obţinerea unui credit pe  Posibilitatea de a acorda credi-
termen mediu te fără asumarea riscului
 Rată a dobânzii fixă sau  Posibilitatea de a oferi o rată a
variabilă dobânzii fixă sau variabilă
 Posibilitatea unei rate a  Posibilitatea de a oferi credite
dobânzii scăzute ieftine
 Documentaţia simplă, uşor de  Documentaţia simplă, uşor de
realizat, cu costuri scăzute realizat, cu costuri scăzute
 Beneficiul asigurării lichidităţii  Beneficiul asigurării lichidităţii
 Originea bunurilor nu prezintă  Originea bunurilor nu prezintă
importanţă importanţă
 Poate elimina riscul valutar  Poate elimina riscul valutar
 Necunoaşterea/ascunderea  Poate ascunde costul creditului
costului creditului poate fi  Elimină riscul de neplată
benefică în ce priveşte  Elimină riscul de transfer
impozitarea  Fără drept de regres
Numele cursului 101

Dezavantaje  Poate reţine riscul valutar  Poate reţine riscul valutar

 Costul creditului necunoscut  Poate suporta costul creditului
 Cheltuieli de  Cheltuieli cu comisionul de
avalizare/garantare angajament
 Expunere la întârzieri produse  Expunere la întârzieri produse
în sistemul bancar în sistemul bancar
 Dificil de transmis - off-load -
fără avalizarea/garanţia băncii

1. Piata forfetarii presupune doua segmente: piata primara si piata secundara.
Pe cea secundara actioneaya deopotriva exportatorii, beneficiary ai unei
cambia si alti forfetori. Adevarat sau fals?


Răspuns 12.1
1. Fals
Numele cursului 102


Numele cursului 103

Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import
Unitatea de învăţare Nr. 13 Finantarea pe termen mediu si lung a

activitatii de export import
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 13 Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export

import ……………………………………………………………………………………………………………….104
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 13 ........................................................................ 105
13.1. Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import 105
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13 …………………………………………………….111
Răspunsurile testelor de autoevaluare ………………………………………………………………..112
Bibliografie unitate de învăţare nr. 13 ……………………………………………………………….112
Piaţa creditului internaţional 104


 Înţelegerea noţiunilor de credit furnizor, cofinantare
 Familiarizarea cu elementele specifice fiecarei modalitati de finantare
13.1. Finantarea pe termen mediu si lung a activitatii de export import
Cuvinte furnizor, creditele cumpărătoare şi liniile de credit, cofinanţarea

cheie
Creditul furnizor
Acesta este un credit bancar acordat exportatorului, atunci când acesta consimte
partenerului său o amânare de plată pentru marfa livrată în străinătate.
Practic, operaţiunea presupune două relaţii de creditare: un credit de marfă acordat
de exportator importatorului, prin acceptarea efectuării plăţii la un anumit termen şi
un credit în bani acordat de banca exportatorului pentru finanţarea operaţiunii de
export.
Creditul furnizor este un credit pe termen mediu sau lung, încadrându-se în general
în perioada de 5-7 ani şi 10-15 ani.
Mecanismul creditului furnizor
1) Încheierea contractului de vânzare – cumpărare între exportator şi importator.

În acest contract se stipulează: plata la un anumit termen de la livrare într-un
procent de 80-90% de la livrarea mărfurilor şi un procent de 10-20% care se va
plăti în numerar;
2) Operaţia de finanţare propriu-zisă.
Importatorul se va adresa băncii sale pentru a primi un credit pe termen scurt care
va servi la plata avansului în valoarea stabilită în contract (10-20%).
Banca care acordă acest credit pe termen scurt are posibilitatea de a se refinanţa pe
piaţa monetară şi pe piaţa de capital naţională.
3) Importatorul plăteşte avansul exportatorului.
4) Încheierea unei convenţii de creditare între exportator şi importator, având ca
obiect o valoare de 80-90% din valoarea totală a mărfurilor.
5) Exportatorul se adresează unei bănci şi încheie un contract de creditare care are
ca obiect acest credit furnizor acordat pentru refinanţarea exportului.
6) Se încheie o convenţie de asigurare a creditului solicitată de către banca
exportatorului. Poliţa de asigurare emisă în favoarea furnizorului este cedată băncii

şi serveşte drept garanţie acesteia pentru creditul acordat pe toată durata

valabilităţii sale.
Costul asigurării, sub forma primei de asigurare, este plătit de exportator, dar este
întotdeauna suportat de către importator, fie direct prin evidenţierea ei separată în
contract, fie indirect, prin includerea în preţul mărfii respective.
7) Banca acordă creditul furnizor exportatorului. În anumite situaţii, banca
exportatorului se adresează unei instituţii specializate pentru a se refinanţa şi aceste
instituţii de refinanţare sunt finanţate de la Buget şi pot mobiliza fonduri pentru
exporturi pe piaţa monetară, financiară şi de capital.
8) Exportatorul livrează marfa pe credit, conform contractului încheiat,
importatorului. (Dobânda plătită băncii de importator este mai mică decât dobânda
solicitată de importator.)
Creditele cumpărătoare şi liniile de credit
Aceste structuri au evoluat pentru a oferi condiţii de creditare cumpărătorilor în

vederea susţinerii efectuării de către aceştia a unor importuri mai mari. Acestea
sunt garantate adesea, dar nu în mod obligatoriu, de către o Agenţie a Creditelor de
Export (ACE) deţinută de stat şi aflată în ţara exportatorului.
Creditul cumpărător
Creditul cumpărător este cel mai bine definit ca o formă specializată de împrumut
în eurovalute, în cadrul căreia debitorul este cumpărătorul mărfurilor. Într-adevăr,
în cazul în care nu este implicată o ACE, multe dintre condiţii pot fi aceleaşi cu ale
unui credit comercial, cu excepţia celor referitoare la tranzacţia comercială care
este finanţată.
Cumpărător/debitorr
Acord de
împrumut
Mărfuri livrate printr-un credit
cumpărătorului Rambursarea cumpărător
creditului în
condiţiile acordului
de împrumut
Prezentarea documentelor de livrare băncii

Exportator Banca (băncile)
Fonduri trase prin creditul cumpărător, creditoare
utilizate pentru a plăti exportatorul în numele
cumpărătorului
Structura creditului cumpărător
Deşi se întâlnesc şi împrumuturi pe perioade mai scurte, precum 18 luni, de regulă

termenele sunt mai îndelungate, extinzându-se până la 15 sau chiar 20 de ani.
Termenul de cinci ani este specific unui credit cumpărător.

Spre deosebire de un credit intern obişnuit pe care îl putem obţine oricare dintre noi
de la propriile bănci, în cazul unui credit cumpărător, fondurile nu sunt plătite
direct debitorului. În schimb, tragerile sunt permise exportatorului, ca plată
efectuată în numele debitorului în schimbul mărfurilor livrate. Aceste plăţi sunt
înscrise în registrele băncii drept împrumuturi acordate debitorului.
Pentru a se asigura că fondurile sunt plătite corect, prin acordul de împrumut se va
stabili în mod normal procedura de tragere. Aceasta poate necesita completarea
unui formular de tragere sau a unei cereri de plată de către exportator, pentru a fi
prezentate împreună cu documentele de livrare, care pot consta în originalele
conosamentelor, poliţe de asigurare, facturi şi liste de încărcare, ca în cazul unui
acreditiv documentar. Alte protocoale de tragere pot necesita obţinerea de către
bancă a permisiunii scrise din partea debitorului/cumpărătorului, anterioară
achitării sumelor.
Rambursarea se face de regulă în rate egale semestriale, data începerii rambursării
fiind stabilită în paragrafele acordului de împrumut referitoare la rambursare. Sunt
posibile şi plăţile lunare, trimestriale, anuale sau plata unică la sfârşitul perioadei de
creditare/rambursare, putând începe fie de la date determinate, fie determinabile
prin referire la clauzele prevăzute în contractul comercial/de vânzare-cumpărare.
Rambursarea se poate efectua şi în virtutea unor prevederi care stipulează
calcularea ratelor ca proporţie din partea neachitată a împrumutului. În acest caz,
suma care a rămas de achitat se divide de regulă la numărul ratelor care mai trebuie
achitate, pentru a obţine tranşe egale de rambursare a sumei împrumutate. Această
situaţie se regăseşte în cazul în care livrările şi tragerile continuă şi după ce
cumpărătorul a început rambursarea creditului.
Dificilul proces de montare a unui credit cumpărător presupune implicarea unei
bănci, banca agent, care va efectua şi administrarea creditului pe toată durata
acestuia, care va supraveghea toate plăţile către vânzător şi toate rambursările,
primind în schimb un comision.
În cazul unui credit de valoare mare, agentul poate contracta creditul în numele
unui grup, club sau sindicat de creditori, acesta fiind cel care tratează cu debitorul
şi garantorul. Atunci când una plăţile datorate vânzătorului ajunge la scadenţă el va
anunţa membrii sindicatului în legătură cu sumele datorate de fiecare dintre ei.
Aceştia vor transmite agentului partea datorată, urmând ca acesta să cumuleze
sumele pentru ca vânzătorul să primească o tranşă unică.
Dobânda se plăteşte de regulă la aceleaşi intervale regulate la care se rambursează
şi suma împrumutată. În cazul în care nu a început rambursarea creditului, probabil
datorită perioadei de graţie, dobânda se va plăti de regulă semestrial sau cu altă
frecvenţă.
Dobânda se stabileşte la o rată flotantă, stabilită de regulă prin adăugarea unei
marje la costul normal al împrumutării fondurilor de către creditor sau la o rată de
finanţare, precum London Interbank Offered Rate (LIBOR). Întrucât Londra este
un centru financiar important în domeniul finanţării prin eurocredite, această
metodă de stabilire a dobânzii este des întâlnită. Însă dacă acordarea creditului se
realizează pe altă piaţă, este firesc ca respectivul cost al finanţării pe acea piaţă să
reprezinte baza de calcul a dobânzii.

În cazul în care creditul este purtător al unei dobânzi flotante, ratele dobânzii se
stabilesc de regulă ca în situaţia unui împrumut structurat ca o serie de împrumuturi
semestriale consecutive, reînnoibile automat – presupunând că dobânda se plăteşte
semestrial. Cu două zile înaintea reînnoirii creditului, banca agent obţine două trei
rate de referinţă, pe care contractul de împrumut le va defini drept ratele pe care
principalii participanţi pe piaţa eurodepozitelor le vor oferi pentru depozitele
constituite în valuta respectivă pe perioada prevăzută în contractul de împrumut.
Agentul va calcula media acestor rate ale dobânzii pentru a determina LIBOR sau
altă rată de finanţare prevăzută în contract.
O clauză pentru care împrumuturile Băncii Mondiale sunt celebre, gajul negativ
este o garanţie pe care o dă debitorul că activele stabilite în acordul de împrumut nu
vor fi gajate pentru a garanta alte împrumuturi. Împrumuturile acordate de Banca
Mondială includ în mod tradiţional această clauză deoarece sunt acordate unor
debitori provenind din ţări cu risc politic ridicat, Banca luând drept garanţie
resursele naturale naţionale ale acestora.
Preţul creditelor cumpărătoare

Există numeroase modalităţi prin care banca profită de pe urma unui credit
cumpărător. Iată câteva dintre cele mai utilizate:
1. Marja ratei dobânzii sau rata marginală a dobânzii
Fie că există sau nu o subvenţie din partea unei agenţii de creditare a exportului,
banca va încasa o marjă a ratei dobânzii peste costurile aferente fondurilor
mobilizate, în funcţie de riscul aferent creditului şi durata împrumutului.
2. Comisionul de angajament
Atunci când o bancă se angajează să pună la dispoziţia cumpărătorului fondurile
necesare unui credit cumpărător, debitorul va achita acesteia un comision de
angajament. Acesta va fi plătit trimestrial sau semestrial, până când fondurile
angajate vor fi plătite în totalitate sau până când perioada de tragere a creditului
expiră.
Acest comision va avea o valoare ce poate varia între 0,25% şi 0,75% în funcţie de
cât se poate negocia. Dacă în acordarea împrumutului sunt implicate mai multe
bănci, acestea vor fi plătite direct proporţional cu valoarea fondurilor angajate în
tranzacţie.
3. Comisionul de management
Acesta este de obicei stabilit ca un procent fix din valoarea împrumutului.
Dacă există mai multe bănci implicate sau un sindicat bancar acordă împrumutul
respectiv, se obişnuieşte ca acele instituţii bancare care au o participare mai mare să
primească un procent mai mare din comisionul de management. Pentru a da un
exemplu, într-o tranzacţie de 100 de milioane de dolari, un creditor care participă
cu 20 de milioane de dolari poate primi 0,75% din valoarea participării în timp ce o
bancă care împrumută 5 milioane de dolari ar putea primi doar 0,5%.
În momentul distribuirii comisionului de management, este posibil ca banca agent,
cea care are ca sarcină plasarea participaţiilor diferitelor bănci şi împărţirea
comisionului de management între ele,să primească un procent suplimentar
cunoscut sub numele de „praecipium” peste procentul din comisionul de
management cuvenit în funcţie de participarea acestuia la împrumut.

Comisioanele de management sunt cunoscute sub denumirea de „front end fees” -

taxe forfetare deoarece sunt plătite în momentul în care împrumutul intră în
efectivitate.
4. Comisionul de agent
Banca agent poate încasa un comision anual ca o sumă anuală care să acopere
serviciile de administrare a împrumutului pe care le prestează pe perioada de
acordare a creditului. Analizând comisioanele şi sumele pe care banca agent le
încasează în acordarea unui credit cumpărător, nu este surprinzător că rolul de
bancă agent este foarte solicitat. În mod tradiţional creditele cumpărătoare sunt
acordate de bănci comerciale, bănci de investiţii şi mari bănci internaţionale cu
specialişti în montarea/sindicalizarea de împrumuturi ca şi în finanţarea
exporturilor.
Liniile de credit
Creditele cumpărătoare aşa cum au fost descrise anterior se referă la un echipament

sau un lot de mărfuri chiar dacă au loc mai multe livrări şi plăţi în cadrul facilităţii
respective. Ele presupun de obicei un singur furnizor sau un singur contractor
principal care coordonează contractele de furnizare a mărfurilor şi plăţile din cadrul
împrumutului. Liniile de credit sunt mai cuprinzătoare.
Un cumpărător poate dori să deschidă o linie de credit care să acopere mai multe
achiziţii. Acesta încheie contracte de achiziţionare de mărfuri cu diferiţi furnizori şi
stabileşte condiţiile în care urmează să se facă plata contra prezentării
documentelor de expediere a mărfii. Cumpărătorul direcţionează furnizorii către
banca agent care gestionează linia de credit şi, asemănător cu plăţile făcute în
cadrul unui acreditiv documentar, furnizorul va prezenta documentele băncii agent
şi va fi plătit, de obicei la vedere, dacă documentele prezentate sunt conforme cu
termenii liniei de credit.
Cumpărătorii sunt de obicei firme mari, guverne sau ministere din cadrul lor, cu
nevoi de cumpărare substanţiale. Preţul bunurilor achiziţionate printr-o linie de
credit pot varia de la câteva milioane de dolari la câteva mii.
Nu există nici un motiv pentru care o linie de credit să fie deschisă pentru un singur
cumpărător. De aceea, un guvern poate deschide o linie de credit pentru a acoperi
achiziţionarea de autovehicule pentru mai multe ministere. Guvernul respectiv
poate fi responsabil de toate plăţile aferente sau poate fi garantul ministerelor care
trebuie să plătească achiziţionarea bunurilor respective. O firmă poate adopta o
politică similară pentru a finanţa achiziţiile făcute de filialele şi sucursalele sale.
Cofinanţarea
Aceasta este o tehnică de finanţare relativ recentă, legată de cererea crescândă

pentru finanţarea de proiecte economice de anvergură şi de necesitatea asigurării de
garanţii suplimentare creditorilor.
Ea reprezintă o formă de sprijin financiar, prin participarea Băncii Mondiale alături
de alte organisme de credit public, instituţii de creditare a exporturilor sau bănci, la
acordarea de împrumuturi ţărilor membre.

Iniţial, operaţiile de cofinanţare cuprindeau două împrumuturi separate care se

derulau în paralel, unul din partea Băncii Mondiale şi celălalt de la Banca
Comercială. Ulterior, proiectele de cofinanţare au început să implice mai profund
Banca Mondială prin participarea directă la împrumuturile Băncii Comerciale, fie
printr-o contribuţie financiară, fie garantând o parte din împrumut.
În cazul cofinanţării, întâlnim două categorii de credit:
1. finanţare mixtă, atunci când fondurile sunt asigurate de părţile implicate
pentru ansamblul proiectului economic;
2. finanţare paralelă, atunci când Banca Mondială şi ceilalţi creditori
finanţează diferite bunuri sau servicii sau diferite părţi ale proiectului.
Avantajul cofinanţării este faptul că, prin componenta publică (credite ale BIRD
sau ale unor organisme publice pe termen foarte lung – peste 20 de ani şi cu o
dobândă redusă) se asigură exportatorilor obţinerea unor finanţări la un cost
inferior celui al pieţei.
Ele sunt, de obicei, utilizate pentru favorizarea exporturilor dintre ţările în curs de
dezvoltare, spre cele dezvoltate.

1. În cadrul mecanismului factoringului internaţional intervin următoarele
părţi:
a) societatea de factoring din ţara exportatorului, care se numeşte factor de
export;
b) exportatorul, care are rol de aderent;
c) societatea de factoring din ţara importatorului;
d) importatorul;
e) Banca Mondială
A(a,b,c,d,e), B(a,b,c,d), C(a,b,d,e)
2. Creditele de prefinanţare se materializează sub următoarele forme:
a) Creditul de accpetare;
b) Creditul de cont direct;
c) Avansul în cont curent;
d) Creditul în contul curent sau credite de descoperire;
e) Creditele de prefinanţare specializate.
A(a,b,c,d,e), B(a,b,d,e), C(b,c,d,e,)
3. În cazul cofinanţării, întâlnim numai finanţare paralelă, atunci când Banca
Mondială şi ceilalţi creditori finanţează diferite bunuri sau servicii sau diferite
părţi ale proiectului.
a) Adevărat;
b) Fals.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 13.

Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 13.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
rezumat unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Mecanismul creditului furnizor.
Elementele acordării şi rambursării creditelor.
Cofinanţarea

Răspuns 13.1
1. B)
2. C)
3. b)


Creditul consortial si emisiunea de euroobligatiuni

Creditul consorţial şi emisiunea de euroobligaţiuni
Cuprins Pagina
Unitatea de învăţare Nr. 14 ............................................................................................. 113

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 14………………………………………………………….. 114
14.1 CREDITUL CONSORŢIAL …………………………………………………………………………….114
14.2. EMISIUNEA DE EUROOBLIGAŢIUNI ŞI NOI TENDINŢE PE PIAŢA OBLIGATARĂ…120
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 14……………………………………………………..125
Răspunsurile testelor de autoevaluare……………………………………………………………… 126
Bibliografie unitate de învăţare nr. 14 ………………………………………………………………126

 Înţelegerea noţiunilor de credit consorţial, euroobligaţiune
 Familiarizarea cu modalitatea de emisiune de euroobligaţiuni
 Recunoaşterea pricipalelor elemete ale creditului consorţial şi a emisiunii de
euroobligaţiuni
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice: ale creditului consorţial, ale tendinţelor
pe piaţa euroobligatară
14.1 CREDITUL CONSORŢIAL

Cuvinte Creditul consorţial, scadenţă, condiţii de rambursare
cheie
Creditul consorţial
Creditul consorţial este un împrumut acordat de un grup de bănci constituit într-o

grupare fără personalitate juridică, pe o perioadă determinată, condusă de una dintre
bănci şi denumită sindicat bancar pentru un anumit beneficiar.
În momentul acordării unui astfel de credit se fixează o serie de elemente, unele

făcând obiectul negocierilor între părţi, altele sunt relativ standardizate şi se referă la
elemente legate de partea juridică şi administrativă a montajului respectiv.
Dintre elementele care se negociază sunt suma şi moneda de susţinere. Acestea
sunt influenţate de nevoile beneficiarului. Un rol deosebit în stabilirea lor îl au
estimările făcute de lead manager asupra posibilităţilor pieţei. Se ţine cont de
calitatea semnăturilor beneficiarului – bonitatea lui – frecvenţa acestuia pe piaţă.
O sumă tipică este de 200 – 100 mil. $.
Eurocreditul este exprimat într-un singur deviz; dacă se acordă în tranşe, însă sunt
acceptate mai multe devize.
Un alt element negociabil este scadenţa eurocreditului şi depinde de calitatea
semnăturilor, de bonitatea şi de lichiditatea pieţei.
Rata dobânzii este constituită dintr-o dobândă de bază, flotantă, şi o marjă fixă
numite spread. Dobânda flotantă este, de obicei, dobânda pieţei pe termen scurt
(LIBOR, PIBOR).
Alegerea ratei dobânzii depinde de obiectivele beneficiarului şi de opţiunea
sindicatului bancar. Există eurocredite cu o tranşă principală la o rată a dobânzii
preferenţială, iar restul creditului acordat la LIBOR.
Marja este fixă sau fracţionată pe diferite termene. De obicei, în cazul marjei
fracţionate, aceasta fiind mai ridicată în ultimii ani, valoarea nu poate fi foarte mare,
deoarece împrumutul poate fi rambursat mai devreme şi banca trebuie să caute alt
client.
Amplitudinea marjei depinde de 5 factori:

1. calitatea semnăturilor;
2. durata creditului;
3. lichiditatea generală a pieţei;
4. impactul operaţiei de împrumut asupra capitalizării băncilor;
5. voinţa băncilor de a creşte sau a reduce volumul activităţii lor internaţionale.
Modalitatea de calcul a ratei dobânzii este prevăzută în detaliu în convenţia de
împrumut. Mandatarul băncilor este cel care determină rata dobânzii pe întreaga
perioadă a creditului. În ziua scadenţei, mandatarul face o medie a dobânzii pe
termen scurt la băncile de referinţă şi notifică prin telex pe beneficiar precum şi
celelalte bănci din sindicatul bancar. Se calculează rata dobânzii după rata LIBOR
anunţată la Reuters.
În cazul imposibilităţii stabilirii ratei dobânzii, părţile ajung la o rată de înlocuire.
Dacă nici acum nu ajung la o soluţie comună, împrumuturile se anulează.
Consideraţii de tragere a eurocreditului
Beneficiarul şi mandatarul sindicatului negociază perioada de tragere în funcţie de

nevoile beneficiarului. Durează câteva luni, chiar şi 24 de luni, de la semnarea
convenţiei de credit. La expirarea acestui termen, orice drept de tragere devine
caduc. Băncile îşi reduc participarea.
Condiţiile de rambursare
După perioada de graţie în care beneficiarul nu are nici o obligaţie financiară faţă de
sindicat, urmează o perioadă de rambursare efectivă. În cazul unei rambursări
anticipate, beneficiarul nu plăteşte prima sau penalităţi, dar trebuie să trimită un aviz
prealabil mandatarului sindicatului bancar şi va face plata numai la sfârşitul unei
perioade de dobândă.
Comisioanele
Beneficiarul unui credit trebuie sa achite 2, 3 sau 4 comisioane băncilor din

sindicatul bancar:
- comisionul de conducere (de direcţie) – suma forfetară achitată o singură
dată băncii lead manager şi se plăteşte în momentul semnării convenţiei de credit;
- comisionul de angajament – se plăteşte pe toată perioada cât durează
tragerea, se plăteşte în momentul plăţii dobânzii şi este un procent din partea
netrasă a împrumutului. Remunerează o stare de incertitudine că întreaga sumă va
fi trasă. Acest comision îl incită pe beneficiar să utilizeze cât mai repede creditul şi
să nu utilizeze facilitatea ca pe o simplă linie de credit;
- comisionul de utilizare – a început să se utilizeze la sfârşitul anilor `80 şi se
plăteşte pe partea trasă a facilităţii începând cu momentul în care tragerea depăşeşte
un anumit prag.
Piaţa eurocreditelor este piaţa unde se efectuează o transformare bancară

internaţională.
Operaţia de acordare a unui eurocredit face o transformare a scadenţei şi o
transformare a ratei dobânzii şi acoperă astfel riscurile de lichiditate şi riscul de rată.
Astfel, va fi acordat un credit pe termen lung (transformarea scadenţei) cu o dobândă
pe termen scurt (transformarea dobânzii). Are loc de fapt o juxtapunere de credite.
Beneficiarul eurocreditului nu va fi în contact cu toate băncile care alcătuiesc
sindicatul bancar, ci va negocia acordarea eurocreditului cu banca care şi-a asumat
rolul de lead manager sau chef de file (se va ocupa de montarea întregului
aranjament până în momentul semnării convenţiei de credit; odată semnată aceasta,
beneficiarul va fi în contact exclusiv cu mandatarul băncilor – o bancă agent cu rol
de intermediar).
Etapele de montare ale unui eurocredit
Punerea la punct a unei facilităţi in eurodolari, sub forma unui împrumut consorţial,
se derulează în 4 etape:
o negocierea iniţială;
o formarea grupului de direcţie;
o formarea consorţiului;
o angajarea fondurilor.
Negocierea iniţială
Apelul la piaţă din partea beneficiarilor se realizează rareori în mod spontan.

Aceasta situaţie se întâlneşte numai în circumstanţe particulare. Este cazul, de
exemplu, al unei întreprinderi foarte mari, care are proiecte noi de expansiune sau
care trebuie să facă faţă unei tentative de preluare nedorită.
Negocierile iniţiale se încheie cu obţinerea unui mandat de către o bancă, aceasta
urmând să joace rolul de chef de file (sau aranjator) sau de către un grup de bănci,
deja constituit într-un grup de direcţie (sau co- aranjatori).
Obţinerea de către o bancă sau de către un grup de bănci a mandatului depinde de
mai multe elemente:
1. fidelitatea pe care acesta a manifestat-o faţă de cel ce a solicitat creditul;
2. capacitatea pe care a avut-o de a prezenta o propunere având caracteristicile
cele mai apropiate de cele dorite de către cel care doreşte să ia banii cu împrumut.
De fapt, dacă multe elemente sunt negociabile (rata dobânzii, durata maximă,
comisionul etc.), anumite elemente sunt cruciale pentru beneficiar;
3. capacitatea de inovare. În condiţiile în care piaţa este matură, prezentând
condiţii relativ standard, capacitatea de inovare are un rol ridicat în satisfacerea
exigenţelor beneficiarilor. Aceştia acordă mandatele grupurilor cu adevărat
inovatoare.
Formarea grupului de direcţie
Grupul de direcţie se constituie în timpul negocierii. Mandatul poate fi acordat fie

unei bănci, fie unui grup de bănci, fără ca acesta sa fie de la început stabilizat. Odată
anunţată punerea la punct a facilitaţii, anumite bănci pot să se alăture grupului de

direcţie, unele făcând din aceasta o condiţie a participării lor la consorţiu.
În ceea ce priveşte formarea acestui grup de direcţie, există câteva practici:
- accesul la grupul de direcţie este relativ limitat la un număr redus de bănci.
Numai băncile bine implantate pe piaţă şi foarte solide, pot ajunge la acest statut
într-un sindicat bancar. Acest lucru se explică, în parte, prin responsabilităţile care
îi revin grupului de direcţie; în principal, este vorba de îndeplinirea funcţiei de
garanţie. În caz de eşec al acţiunii de sindicalizare, grupul trebuie să îşi asume
ansamblul împrumutului.
- adesea, într-un sindicat de direcţie sunt reprezentate bănci de naţionalităţi
diferite. Această diversitate geografică constituie un element apreciat de către
beneficiari şi, de multe ori, facilitează sindicalizarea. Compoziţia grupului de
direcţie reflectă obiectivele acestei sindicalizări.
- se constată adesea că, dacă este posibil, grupul de direcţie include cel puţin o
instituţie bancară de aceeaşi naţionalitate ce aceea a beneficiarului.
Sindicalizarea propriu – zisă
Odată mandatul obţinut, căutarea partenerilor se face în cadrul sindicalizării propriu

– zise. Responsabilitatea acestei operaţiuni este delegată de către grupul de direcţie
al unei singure bănci, care va fi cea care va îndeplini rolul de agent.
Responsabilul de formarea consorţiului lansează o serie de telexuri, care sunt
invitaţii de participare la eurocredit. Conţinutul telexurilor este uniform, relativ
standard, rezumând termenii şi condiţiile propuse beneficiarului. Telexurile
precizează, de asemenea, cum sunt repartizate comisioanele, în funcţie de locul în
consorţiu şi de valoarea participării.
Arta responsabilului cu formarea consorţiului constă în selecţionarea, dintre toate
băncile existente în comunitatea financiară internaţională a acelora cărora le va
trimite telexuri. Acest lucru presupune o cunoaştere profundă a pieţei, a dobânzilor
percepute, a eventualilor parteneri.
La câteva zile după trimiterea telexurilor, responsabilul cu formarea sindicatului are
răspunsurile de la băncile invitate. În funcţie de reacţiile la această primă serie de
telexuri, el este în măsură să ştie dacă termenii şi condiţiile facilităţii sunt bine
primite de către piaţă.
Rareori consorţiul se completează după această primă etapă. De fapt, responsabilul
de sindicalizarea creditului limitează numărul primelor sale invitaţii. Aceasta
deoarece el doreşte să fie sigur că va putea satisface toate băncile care-şi manifestă
interesul. Ulterior, el va trimite mai multe invitaţii şi, treptat, el va aborda parteneri
din ce în ce mai puţin cunoscuţi. Procesul însă se va opri rapid, deoarece o
sindicalizare prelungită întârzie remiterea fondurilor către beneficiar.
Dacă formarea consorţiului nu se realizează aşa cum s-a prevăzut, băncile din grupul
de direcţie vor fi obligate să preia o parte importantă din credit.
Invers, dacă facilitatea este bine primită de către piaţă, există posibilitatea pentru
mandatar să propună beneficiarului creşterea volumului creditului.
De reţinut este faptul că o facilitate nu este niciodată, în totalitate, sindicalizată şi că
grupul de direcţie păstrează, întotdeauna, o participare. Este vorba de o garanţie
pentru beneficiar şi pentru băncile care acceptă propunerea.

În momentul în care grupul de direcţie consideră că obiectivele sindicalizării au fost
atinse, şi că, în mod rezonabil, nu se mai poate prelungi perioada de căutare a
băncilor participante, băncile responsabile de sindicalizare procedează la stabilizarea
consorţiului, confirmând volumul participării sale fiecărei bănci care a răspuns
pozitiv la invitaţie.
Semnarea si angajarea fondurilor
După formarea consorţiului şi repartizarea părţilor între băncile participante,

elementele principale sunt fixate. În final, se poate proceda la ceremonia de
semnare. Beneficiarul poate deci, din acest moment, să înceapă tragerea asupra
facilităţii.
După semnătură, la câteva săptămâni, va apărea în presa financiară „piatra funerară”
(tombestone) a eurocreditului. Aceasta reprezintă o pagină publicitară unde sunt
menţionate numele tuturor băncilor care participă la facilitate. Ele sunt grupate în
funcţie de statutul lor. Grosimea literelor utilizate în „piatra funerară” reprezintă o
indicaţie a rolului fiecărei bănci în cadrul facilităţii. Compunerea acestei pagini
publicitare este o operaţie delicată, deoarece trebuie menajate susceptibilităţile şi
respectate priorităţile.
În interiorul unui sindicat bancar, toate băncile primesc aceeaşi rată a dobânzii,
indiferent de statutul lor şi de participarea lor finală la facilitate. Însă, repartizarea
comisionului de direcţie depinde foarte mult de rolul efectiv jucat de către fiecare
bancă şi de nivelul participării sale. Comisionul de direcţie este plătit la semnare
către banca ce joacă rolul de lead manager care, apoi, cedează o parte din el
celorlalte bănci care fac parte din grupul de direcţie. Repartizarea comisionului are
un impact deloc neglijabil asupra facilităţii. De fapt, orice bancă răspunde pozitiv
sau negativ la telexul de invitaţie, în funcţie şi de procentajul din comisionul de
direcţie pe care-l va primi.
În general, comisionul de direcţie este divizat în interiorul unui sindicat, în funcţie
de schema următoare:
a) lead manager-ul care formează grupul, având mandat pentru acest lucru,
efectuează negocierile preliminare şi prepară documentaţia. De aceea el primeşte,
chiar de la început, ceea ce se numeşte un „praecipium”, adică un anumit procentaj
reflectând responsabilităţile sale particulare;
b) când grupul de direcţie obţine mandatul de la beneficiar, el nu este încă sigur
de succesul sindicalizării împrumutului. De aceea, fiecare dintre băncile membre
ale grupului de direcţie, se angajează să garanteze o anumită parte din suma
împrumutată. Acest angajament iniţial plasează băncile într-o poziţie specifică şi
ele sunt remunerate printr-un comision de garantare asupra angajamentului iniţial
(underwriting fee);
c) după sindicalizare, toate băncile implicate (aranjor, co-aranjori, participanţi)
primesc un comision de participare. De obicei, rata acestui comision creşte
proporţional cu nivelul participării. Dacă suma praecipium-ului, a comisioanelor de
garanţie asupra angajamentului iniţial şi a comisioanelor de participare este
inferioară comisionului de direcţie totală, rămâne un „pool rezidual”, care este, în
general, repartizat între chef de file şi co-chef de file.

În concluzie, partea din comision acordată fiecărei bănci implicate, nu este aceeaşi.
Ca atare, impactul comisionului asupra marjei efective va fi sensibil diferit pentru
banca ce joacă rolul de chef de file, faţă de cele ce sunt co-chef de file sau simple
participante la consorţiu.
Noile tendinţe în sindicalizare
Procesul descris anterior pentru sindicalizarea eurocreditelor, poate fi calificat ca un

proces clasic de formare a consorţiului. El este încă utilizat. Însă, paralel, a apărut,
mai ales pentru credite bancare de talie mijlocie, o altă practică în sindicalizare. Ea
este caracterizată printr-o abordare în doi timpi. În primul rând, un grup de bănci
importante, aranjatorii şi co-aranjatorii, preiau în sarcină ansamblul facilităţii; acest
grup de bănci („clubul”) va sindicaliza creditul prin intermediul unei sub –
participări. Prin sub-participare, un aranjor cedează o parte din creanţa sa (efectivă
sau potenţială) către o altă bancă, care îşi va asuma obligaţiile respective şi va
beneficia de drepturi asociate la credit. Pentru ca acest proces, de sub – participare,
să poată fi realizat, este necesar să existe un acord prealabil din partea
beneficiarului. Noul proces de sindicalizare implică, deci, o preluare fermă de către
aranjori şi co-aranjori şi o sub – participare, care se substituie căutării, a priori, de
parteneri de către acel membru al grupului de direcţie, care are în sarcină
sindicalizarea. Acest nou procedeu prezintă 3 avantaje:
1. mai întâi, permite beneficiarului să-şi mobilizeze rapid fondurile pentru
nevoile sale, fără a fi nevoit să aştepte până la sfârşitul sindicalizării, ca în cazul
modelului clasic;
2. repartizarea creditului se poate face de manieră mai eficientă, deoarece toţi
aranjorii şi co-aranjorii au posibilitatea de a vinde sub – participări;
3. băncile care iau în sarcină sub – participările, deţin creanţe uşor transferabile.
Inconvenientele acestui procedeu:
1. beneficiarul nu cunoaşte, în momentul acordării facilităţii, care sunt băncile
care, în definitiv, îl vor împrumuta. Aceasta, deoarece participările sunt mobile;
2. băncile care preiau sub – participările nu sunt în măsură să aprecieze dacă
aranjorii păstrează sau nu, în registrele lor, un procentaj semnificativ din facilitate.

1. Amplitudinea marjei depinde de 5 factori:
a) calitatea semnăturilor;
b) durata creditului;
c) lichiditatea generală a pieţei;
d) impactul operaţiei de împrumut asupra capitalizării băncilor;
e) voinţa băncilor de a creşte sau a reduce volumul activităţii lor
internaţionale:
A(a,b,c,d,e), B(a,b,c), C(nici una din variantele de mai sus).
2. Creditul consorţial este un împrumut:
a) acordat de un grup de bănci constituit într-o grupare cu personalitate
juridică, pe o perioadă determinată, condusă de una dintre bănci şi denumită

sindicat bancar pentru un anumit beneficiar;
b) acordat de un grup de bănci constituit într-o grupare fără personalitate
juridică, pe o perioadă determinată, condusă de una dintre bănci şi denumită
sindicat bancar pentru un anumit beneficiar;
c) acordat de un grup de bănci constituit într-o grupare fără personalitate
juridică, pe o perioadă determinată, condusă de o singură bancă.
3. Obţinerea de către o bancă sau de către un grup de bănci a mandatului
depinde de mai multe elemente:
a) fidelitatea pe care acesta a manifestat-o faţă de cel ce a solicitat creditul;
b) capacitatea pe care a avut-o de a prezenta o propunere având
caracteristicile cele mai apropiate de cele dorite de către cel care doreşte să ia
banii cu împrumut;
c) capacitate de impunere pe piaţă;
d) fidelitate faţă de o anumită categorie de clienţi;
e) capacitatea de inovare.
A(a,c,e,), B(a,b,c,d,e), C(a,b,e,).
14.2. EMISIUNEA DE EUROOBLIGAŢIUNI ŞI NOI TENDINŢE PE PIAŢA

OBLIGATARĂ
Cuvinte Euroobligaţiuni, sindicat bancar, emisiune
cheie
Emisiunea de euroobligaţiuni şi noile tendinţe pe piaţa euroobligatară
Emisiunea de euroobligaţiuni reprezintă o metodă de finanţare pe termen lung prin

care beneficiarul obţine de pe piaţa de capital valoarea unui împrumut prin montarea
unei emisiuni de eurobligaţiuni de către un sindicat bancar.
Euroobligaţiunea reprezintă un titlu de credit exprimat într-o altă deviză decât cea a
ţării emitentului şi plasată pe o altă piaţă decât cea a beneficiarului împrumutului.
Tehnica tradiţională utilizată în emisiunea de euroobligaţiuni
Sindicatul bancar care realizează emisiunea de euroobligaţiuni are trei funcţiuni :

 Organizare generală şi coordonare a emisiunii de euroobligaţiuni;
 Garantare sau preluare fermă;
 Plasare propriu-zisă a titlurilor.
În cadrul sindicatului bancar unele bănci participante pot avea două funcţii iar altele
numai o singură funcţie.
Sindicatul bancar este constituit din trei grupuri şi anume :
 grupul de direcţie;
 grupul de garantare;
 grupul de plasare.
Grupul de direcţie este reprezentat de lead manager sau chef de file şi de co-lead
manageri sau co-chef de file. Acest grup are următoarele responsabilităţi :
- trebuie să coordoneze activitatea tuturor participanţilor şi să asigure buna
desfăşurare a emisiunii de euroobligaţiuni;
- trebuie să participe la toate etapele montării emisiunii;
- are rol determinant în formarea sindicatului şi a celorlalte grupuri;
Lead managerul şi ajutoarele sale trebuie de asemenea să subscrie o parte însemnată
din valoarea emisiunii de euroobligaţiuni şi trebuie să fie format din bănci de mare
anvergură.
Grupul de garantare
Tehnica de preluare fermă constrânge grupul de direcţie să formeze un sindicat de
garantare. Acest sindicat are rolul de a garanta emitentului fondurile, indiferent cum
va fi primită această emisiune pe piaţă.
Riscurile asumate de cei care preiau ferm împrumutul sunt destul de ridicate şi cresc
atunci când emitentul nu este prea cunoscut pe piaţă.
Membrii grupului de direcţie fac parte din grupul de garantare şi îşi asumă cel puţin
40% din fonduri. Dacă emisiunea nu a fost integral plasată ei cumpără titlurile
proporţional cu angajamentele asumate de fiecare dintre băncile participante la
grupul de garantare.
Numărul celor care preiau ferm împrumutul variază în raport cu talia emisiunii şi cu
gradul de dispersie geografică dorit pentru plasare.
Grupul de plasament (selling group)
Instituţiile care fac parte din acest grup sunt selecţionate pe baza capacităţii lor de a
găsi rapid investitori. Aceste bănci nu îşi asumă nici un procent din valoarea
emisiunii şi sunt plătite pe bază de comision. De asemenea, aceste bănci nu preiau
riscul la modul propriu ci există doar un angajament de a vinde o anumită parte din
emisiune.
Băncile urmăresc să respecte însă procentul pentru care s-au angajat deoarece dacă
nu îşi dovedesc capacitatea efectivă de a plasa o parte din valoarea emisiunii
respective nu vor mai fi agreate la participarea în alte sindicate bancare pe piaţă.
În general băncile din cadrul grupului de plasament se angajează la vânzarea a 0,5%
din valoarea emisiunii de euroobligaţiuni.
În ceea ce priveşte remunerarea sindicatului bancar există trei tipuri de comisioane
care se distribuie membrilor acestuia şi anume:
- comisionul de direcţie - manager fee – care remunerează băncile din grupul
de direcţie;
- comisionul de garantare care remunerează băncile din cadrul grupului de
garantare –underwriting fee;
- comisionul de plasare care remunerează băncile din grupul de plasare –
selling fee;
Modul tradiţional de realizare a unei emisiuni de euroobligaţiuni presupune
parcurgerea a 6 etape şi anume :
1. Negocierea preliminară şi pregătirea emisiunii
Un proiect de finanţare internaţională începe cu o perioadă de negocieri în vederea
realizării unei emisiuni de euroobligaţiuni.
În această fază se discută cu banca investită cu rolul de lead manager detaliile

facilităţii: valoarea emisiunii, dobânda percepută, perioada de acordare a
împrumutului, preţul emisiunii.
Banca lead manager propune emitentului în scris diferite formule de finanţare pe
diferite segmente de piaţă. Propunerile sunt valabile o perioadă scurtă de timp.
După ce alege varianta care răspunde cel mai bine nevoilor sale, emitentul
încredinţează mandatul bancii lead manager.
2. Preplasarea
În cadrul acestei etape, banca lead manager caută parteneri pentru constituirea
sindicatului bancar.
O sub-etapă a acestei etape o reprezintă lansarea – announcement day- În cadrul
acesteia lead managerul lansează invitaţii celorlalte bănci. Se trece la alegerea
instituţiilor agreate să facă parte din sindicatul bancar şi se propun unor poziţii în
cadrul sindicatului în funcţie de capacitatea băncilor respective de a garanta o parte a
emisiunii, de a plasa titluri, de poziţia lor geografică.
În ziua lansării, lead managerul face să parvină participanţilor un prospect
provizoriu de emisiune în care sunt descrise în detaliu toate condiţiile .Acest
prospect este pregătit de către lead manager şi emitent. Pentru a scurta timpul de
realizare a emisiunii, lead managerul trimite băncilor alese diferite alte modele care
reglementează şi raporturile dintre emitent şi grupul de direcţie şi dintre grupul de
direcţie şi cel de garantare.
A doua sub-etapă preplasarea propriu-zisă- durează aproximativ 2 săptămâni( în
modelele mai noi această etapă urmează a fi scurtată datorită efectelor negative
asupra condiţiilor finale ale emisiunii).
Această sub-etapă este foarte importantă deoarece de rezultatul obţinut depind
condiţiile finale ale emisiunii.
Instituţiile participante la sindicat sunt invitate să sondeze piaţa şi încearcă să
determine receptivitatea acesteia faţă de emisiune. Ele încearcă să evalueze corect
modul în care emisiunea va fi primită de piaţă şi să determine condiţii de emisiune
cât mai realiste.
3. Fixarea condiţiilor finale
Această etapă durează maxim o zi.
În funcţie de rezultatul preplasării se fixează condiţiile finale:
- valoarea emisiunii( în funcţie de ceea ce arată piaţa);
- rata cuponului ( daca piaţa arată reticenţă faţă de emisiune cuponul va fi mai
ridicat iar dacă piaţa are o reacţie favorabilă atunci cuponul va avea o valoare mai
scăzută);
- preţul emisiunii,
În funcţie de ceea ce se constată în perioada de preplasare se va urmări obţinerea
unui randament cât mai mare.
Odată determinate condiţiile finale se semnează acordul de împrumut şi acordul de
garantare.
4. Repartizarea titlurilor – offering day
Lead managerul face repartizarea titlurilor. Băncile participante sunt informate în
scris de către lead manager asupra numărului de titluri şi aceste oferte nu sunt
negociabile. Adesea cererile iniţiale sunt reduse, şi fiecare bancă implicată primeşte
un procent care rămâne definitiv.

5. Plasarea propriu-zisă
Grupul de plasare procedează în următoarele două săptămâni la plasarea titlurilor.
Lead managerul trebuie să vegheze asupra modului cum se tranzacţionează titlurile
pentru a putea interveni în susţinerea lor. În această perioadă trebuie să evite
fluctuaţiile între preţul emisiunii şi preţul de tranzacţionare.
O sub-etapă o reprezintă deschiderea pieţei secundare de către grupul de direcţie.
Cursul euroobligaţiunilor se exprimă prin două valori :
- cursul bid la care se cumpără euroobligaţiunile de către cei care fac piaţa;
- cursul ask la care se vând euroobligaţiunile.
Odată cu deschiderea pieţei secundare pot apărea două fenomene:
- unul negativ, atunci când nu există cerere. Dacă nu există cumpărători,
grupul de direcţie trebuie să le cumpere la preţul la care le-a declarat( pentru a
scoate de pe piaţă surplusul şi a menţine astfel preţul);
- unul pozitiv, când interesul pentru obligaţiuni este foarte mare şi în aceste
condiţii se imprimă o tendinţă de creştere a cursului (arată că volumul emisiunii
putea fi mai mare).
6. Închiderea emisiunii
În această etapă emitentul primeşte valoarea netă a emisiunii, iar titlurile sunt emise
şi transferate investitorilor.
La sfârşitul unei emisiuni de euroobligaţiuni apare în presă piatra tombală, un anunţ
publicitar care prezintă în ordine ierarhică descrescătoare emitentul, lead managerul,
grupul de direcţie, grupul de garantare, grupul de plasament.
Această modalitate tradiţională de plasare a euroobligaţiunilor are câteva
inconveniente :
1. lungimea perioadei de preplasare – deoarece această modalitate de realizare a unei
emisiuni de euroobligaţiuni a fost concepută pentru o conjunctură stabilă a pieţei.
În perioada preplasării piaţa poate arăta condiţii foarte diferite de cele iniţiale şi de
aceea condiţii finale vor fi altele decât cele negociate iniţial cu emitentul – acest fapt
afectând însă negativ imaginea lead managerului
Pe de altă parte această etapă prelungeşte incertitudinea sumei pe care o va obţine
emitentul în urma realizării emisiunii.
2. existenţa unei potenţiale emisiuni de euroobligaţiuni şi a unor posibile comisioane
pe care fiecare din membrii sindicatului bancar le poate obţine creează între aceştia
potenţiale tensiuni privind remunerarea diferenţiată.
3. pentru a câştiga încrederea lead managerului, unele bănci au tendinţa de a
supralicita partea lor, ceea ce va reduce rentabilitatea emisiunii deoarece pe piaţă
titlurile se vor vinde la un curs mai mic, iar partea nevândută din emisiune va trebui
preluată de către sindicatul de garantare.
4. apariţia pieţei gri – este o prepiaţă care apare în perioada de preplasare. Dacă lead
managerul fixează un preţ prea ridicat sau un comision redus, apar case specializate
care vor cumpăra titlurile şi le vor vinde cu scont, făcând astfel titlurile greu de
plasat pentru că din start ele se vor vinde la un preţ mai redus.
Această piaţă gri este totuşi utilă deoarece joacă un rol regulator făcând mult mai
complicată tendinţa de a oferi condiţii prea avantajoase.
Noile tendinţe în emisiunea de euroobligaţiuni
1. Segmentarea pe bază geografică a pieţei financiare

Pentru a obţine o emisiune mai avantajoasă a apărut pe piaţă tendinţa de segmentare
geografică a sindicatului bancar prin alegerea de co lead manageri din diferite zone
geografice, dând astfel posibilitatea emitentului de a cunoaşte mai bine piaţa.
2. Tehnica de bought-deal
Constă într-o mişcare pe care o face lead managerul. După ce obţine mandatul de la
emitent (după stabilirea termenilor generali), fixează o dată de lansare eventuală. Dacă
respectivele condiţii sunt considerate favorabile, lead managerul face o propunere fermă
emitentului pentru ansamblul împrumutului. Emitentul nu va dispune decât de câteva
ore pentru a lua o decizie. Dacă aceste condiţii convin emisiunea este lansată şi
sindicatul de direcţie cumpără ansamblul emisiunii urmând să o plaseze în timp.
Avantajele acestei metode :
- băncile pun în aplicare mult mai rapid emisiunea;
- emitentul scapă de stresul incertitudinii preţului şi va intra foarte rapid în
posesia împrumutului respectiv.
3. Tehnica fixed price reoffering
Această metodă urmăreşte să atenueze tensiunile potenţiale.
În cadrul acestei metode toţi participanţii se angajează să nu acorde nici un fel de
concesii de preţ atât timp cât sindicatul de emisiune nu s-a dizolvat.
Nu s-a reuşit totuşi o eliminare definitivă a tensiunilor, deoarece investitorii aşteaptă
până la dizolvarea sindicatului pentru a cumpăra titlurile, sperând să obţină un preţ
mai bun decât pe piaţa primară
4. Emisiunea globală
Este acea metodă de realizarea a unei emisiuni de euroobligaţiuni în care emitentul
va emite euroobligaţiuni simultan pe mai multe segmente de piaţă.
Aceste tipuri de emisiuni sunt de talie foarte mare, accesibile băncilor foarte
puternice.
Prin acest tip de emisiune se pot pune în practică programe de finanţare şi
refinanţare mult mai ample şi titlurile au credibilitate mai mare.

1. Cursul euroobligaţiunilor se exprimă prin două valori: cursul bid la care se
cumpără euroobligaţiunile de către cei care fac piaţa; cursul ask la care se
vând euroobligaţiunile.
a) Adevărat;
b) Fals.
2. În ceea ce priveşte remunerarea sindicatului bancar există umătoarele tipuri
de comisioane care se distribuie membrilor, şi anume:
a) comisionul de direcţie;
b) comisionul de supraveghere;
c) comisionul de garantare;
d) comisionul de fidelitate;
e) comisionul de plasare;
A(c,d,e,), B(a,c,e,), C(a,d,e,).

3. Emisiunea de euroobligaţiuni reprezintă
a) o metodă de finanţare pe termen lung prin care beneficiarul obţine de pe
piaţa de capital valoarea unui împrumut prin montarea unei emisiuni de
eurobligaţiuni de către un sindicat bancar;
b) o metodă de finanţare pe termen scurt prin care beneficiarul obţine de pe
eurobligaţiuni de către un sindicat bancar;
c) o metodă de finanţare pe termen lung prin care beneficiarul obţine de pe
obligaţiuni de către o singură bancă.


Creditul consorţial: definitie si elemente.
Constituirea sindicatului bancar.

Inconvenientele modalităţii tradiţionale de plasare a euroobligaţiunilor.

Răspuns 14.1
1. A)
2. b)
3. C)
Răspuns 14.2.
4. a)
5. B)
6. a)


Caiet Id Plati

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet Id Plati

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Caiet de Studiu Individual

Coordonator disciplină: Conf. univ. dr. Cristina Duhnea

Plaţi şi finanţări internaţionale 1

Plaţi şi finanţări internaţionale 2

Plaţi şi finanţări internaţionale 3

Plaţi şi finanţări internaţionale 4

Plaţi şi finanţări internaţionale 5

În ultima perioadă de timp, datorită globalizării pieţei internaţionale şi dezvoltării

Plaţi şi finanţări internaţionale 6

Unitatea de învăţare Nr. 1 Acreditivul documentar: definiţie, caracteristici, părţi

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

 Înţelegerea noţiunii de acreditiv documentar

1.2 Definiţia şi caracteristicile acreditivului documentar

Cuvinte Exportator, importator, contract international, siguranta, adaptabilitate, parti

Momentul plăţii în derularea operaţiunilor comerciale reprezintă punctul

Plaţi şi finanţări internaţionale 8

regulile şi uzanţele uniforme elaborate de CCI Paris (Camera Internaţională de

Plaţi şi finanţări internaţionale 9

ordinul de deschidere a acreditivului documentar.

Test de autoevaluare 1.1.

Plaţi şi finanţări internaţionale 10

d. Modalitatea de plată prin care exportatorul intră în posesia contravalorii

1.2 Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar

Plaţi şi finanţări internaţionale 11

efectuarea plăţii, remite documentul băncii emitente. Aceasta, după un nou

Test de autoevaluare 1.2.

1.3 Deschiderea acreditivului documentar

Cuvinte cheie Banca emitenta, banci corespondente, termene, conditii speciale

Plaţi şi finanţări internaţionale 12

– dacă acreditivul conţine condiţii fără să precizeze ce documente trebuie

Locul prezentării documentelor/domiciliul acreditivului

Domicilierea - se indică locul, ţara, oraşul şi banca la ghişeele căreia urmează să

Plaţi şi finanţări internaţionale 13

Plaţi şi finanţări internaţionale 14

Derularea plăţilor internaţionale este reglementată prin norme clare stabilite de

Plaţi şi finanţări internaţionale 15

Test de autoevaluare 1.3.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 1.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

2. Care sunt părţile implicate în AD şi care dintre acestea joacă un rol

Plaţi şi finanţări internaţionale 16

3. Care sunt principalele elemente care trebuie completate în ordinul de

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Plaţi şi finanţări internaţionale 17

Unitatea de învăţare Nr. 2 Forme şi tipuri de acreditive documentare

Unitatea de învăţare Nr. 2 Forme şi tipuri de acreditive documentare ........................ 18

Plaţi şi finanţări internaţionale 18

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr.2 sunt:

2.1 Tipuri de acredititve documentare după natura angajamentului asumat de

Cuvinte Angajament, bancă emitentă, revocabil, irevocabil

Acreditivul documentar revocabil

Poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment al derulării

Acreditivul documentar irevocabil

Acreditivul documentar irevocabil presupune un angajament ferm al băncii

Plaţi şi finanţări internaţionale 19

Acreditivul documentar irevocabil confirmat

Este acela în care, la angajamentul irevocabil al băncii emitente se adaugă un

Test de autoevaluare 2.1