PSIHOLOGIE EXPERIMENTALÃ

- Suport de curs -
2
 MIHAELA CHRAIF

PSIHOLOGIE
EXPERIMENTALÃ

- Suport de curs -

EDITURA UNIVERSITARÃ
Bucureºti, 2013

3
Colecþia PSIHOLOGIE

Referent ºtiinþific: Lect. Dr. Roxana Marinescu, ASE Bucureºti

Redactor: Gheorghe Iovan

Tehnoredactor: Alexandru Vochiþã
Coperta: Angelica Mãlãescu

Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice (C.N.C.S.)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României

CHRAIF, MIHAELA
Psihologie experimentalã : suport de curs / Mihaela
Chraif. - Bucureºti : Editura Universitarã, 2013
ISBN 978-606-591-764-4

159.9.07

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786065917644

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte din aceastã lucrare nu poate
fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2013
Editura Universitarã
Director: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureºti
Tel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE

comenzi@editurauniversitara.ro
O.P. 15, C.P. 35, Bucureºti
www.editurauniversitara.ro

4
 CUPRINS

Cuvânt înainte ................................................................................................................ 9

CAPITOLUL 1 - Metoda observaþiei ............................................................................ 11

1.1. Metoda observaþiei ................................................................................................. 11
1.2. Consemnarea datele paºaportale în fiºa de observaþie din registrul de laborator
sau în documentul electronic ................................................................................. 13
1.3. Consemnarea datelor privind particularitãþile concrete ale situaþiei de examinare
folosind metoda observaþiei ................................................................................... 14
1.4. Consemnarea simptomaticii stabile ºi simptomaticii labile în fiºa de observaþie
sau în fiºierul electronic ......................................................................................... 15
Simptomatica stabilã ............................................................................................. 15
Simptomatica labilã ............................................................................................... 16
1.5. Pantomima ............................................................................................................. 18
1.6. Modificãrile vegetative .......................................................................................... 21
1.7. Conduita verbalã .................................................................................................... 22
1.8. Conduita reflexivã ................................................................................................. 22
1.9. Construirea grilelor de evaluare a comportamentului observat ............................. 24
Grila de observaþie nestandardizatã ..................................................................... 24
Grila de observaþie cu rãspunsuri standardizate ................................................. 25
1. Grila de observaþie cu rãspunsuri standardizate pe scala Likert .................... 25
2. Grila de observaþie cu rãspunsuri standardizatã în ancore comportamentale 26

CAPITOLUL 2 - Metoda experimentului în psihologie. Variabile independente,

variabile dependente ºi planuri factoriale ...................................................................... 28
2.1. Etapele experimentului .......................................................................................... 28
2.2. Identificarea ºi stabilirea problemei de cercetat .................................................... 29
2.3. Parcurgerea lucrãrilor de referinþã ......................................................................... 29
2.4. Identificarea ºi stabilirea obiectivelor cercetãrii .................................................... 30
2.5. Delimitarea, definirea ºi explicitarea constructelor mãsurate ................................ 30
2.6. Stabilirea ºi explicitarea variabilelor cercetãrii. Variabile independente ºi
variabile dependente. Variabila subiect ................................................................. 31
Variabila independentã ......................................................................................... 32
Variabila dependentã ............................................................................................ 36
Variabila subiect .................................................................................................... 39
2.7. Elaborarea definiþiilor operaþionale ....................................................................... 43
2.8. Stabilirea ºi formularea ipotezelor cercetãrii ......................................................... 44
Ipoteze generale ºi ipoteze de lucru. Ipoteze statistice ºi ipoteze de nul ............... 44
2.9. Alegerea ºi stabilirea metodei (participanþii/subiecþii, instrumente ºi materiale,
procedura de lucru ºi designul experimental) ........................................................ 49
Subiecþi/Participanþi .............................................................................................. 49

5
 Instrumente ºi materiale ...................................................................................... 51
Procedurã ............................................................................................................ 51
Design experimental ............................................................................................ 51
Planul unifactorial .............................................................................................. 53
Planul experimental bifactorial (2X2) ................................................................ 54
Planul experimental cu trei factori (2X2X2) ....................................................... 57
Planurile în pãtrat latin ...................................................................................... 60
Planurile experimentale în pãtrat greco-latin .................................................... 61
2.10. Prelucrarea rezultatelor ....................................................................................... 61
2.11. Concluzii ºi propuneri ......................................................................................... 61
2.12. Limitele cercetãrii ............................................................................................... 62
2.13. Bibliografie ......................................................................................................... 62
2.14. Anexe .................................................................................................................. 62
2.15. Experimentul pilot ............................................................................................... 62

CAPITOLUL 3 - Abordãri experimentale în studiul senzaþiei ºi percepþiei ................. 63

3.1. Modalitãþi senzoriale în studiul procesãrii semnalelor provenite de la stimulii
auditivi ................................................................................................................... 63
Pragurile senzaþiilor auditive ................................................................................ 63
Determinarea pragurile senzaþiilor auditive ......................................................... 64
Variabile experimentale folosite în studiul procesãrii semnalelor auditive .......... 65
3.2. Modalitãþi senzoriale în studiul procesãrii semnalelor: senzaþiile ºi percepþia
vizualã .................................................................................................................... 65
Pragurile vizuale ºi vederea cromaticã ................................................................. 65
Aparatul Flicker (Vienna Test System, 1992) ........................................................ 66
Aparate folosite în studiul ºi analiza percepþiei vizuale: Tahistoscopul ºi Aparate
pentru evaluarea miºcãrilor oculare ..................................................................... 67
Procesarea vizualã perifericã a stimulilor ............................................................ 69
Vederea binocularã ºi percepþia stereoscopicã a stimulilor vizuali ..................... 71
Aparatul Viziotest-Campitest ................................................................................. 74
Deficienþe de vedere în procesarea vizualã a stimulilor ....................................... 76
Proba DEST de apreciere a vitezelor ºi distanþelor .............................................. 77
3.3. Timpul de reacþie în cercetarea experimentalã ...................................................... 80
Timpul de Reacþie-Modelul lui Donders ................................................................ 82
Proba Timp de reacþie compus varianta ERM (Vienna Test System, 1992) ......... 86
Timpul de reacþie în proba de reactivitate la stimuli multipli DT (Determination
test). ........................................................................................................................ 88

CAPITOLUL 4 - Procesele cognitive ºi de reglare ºi stimulare a comportamentului în

cercetarea experimentalã ............................................................................................... 91
4.1. Studiul reprezentãrii mentale ºi al gândirii în psihologia experimentalã .............. 91
1. Testul AHA ......................................................................................................... 92
2. Testul de rotire mentalã (Vienna Test System, 2007). ...................................... 94
3. Testul de vizualizare 2D (Vienna Test System, 2007). ..................................... 96
4. Testul Adaptativ de aptitudini perceptive spaþiale A3DW (Vienna Test System,
2007). ................................................................................................................ 97
5. Testul de raþionament inductiv matrici adaptative AMT (Schuhfried, 2007) ... 99
6. Testul Cognitrone, COG, (Vienna Test System, 2007) ..................................... 101

6
 7. Testul ALS, Serii de exerciþii de matematicã, (Vienna Test System, 2007) ...... 103
8. Testul de identificare a unei forme specifice integrate într-un pattern
(percepþie Gestalticã) Gesta, (Vienna Test System, 2007). ............................ 104
9. Test de învãþare a comportamentului motivant, OLMT (Vienna Test System,
2007) .............................................................................................................. 106
10. Proba de recunoaºtere vizualã continuã FVWS2 (Viena Test System, 2007) 108
11. Test de atenþie distributivã, DAKT(Vienna Test System, 2007) ..................... 110
12. Testul Vigil ..................................................................................................... 112
13. Testul de detecþie a semnalelor (Vienna Test System, 2007) ......................... 113
4.2. Componenta afectiv-emoþionalã în cercetarea experimentalã ............................... 114
Indicatorii fiziologici. Poligraful ........................................................................... 114
Ritmul inimii ºi tensiunea arterialã ....................................................................... 117
4.3. Metoda asociativ-verbalã. ...................................................................................... 118

CAPITOLUL 5 - Elemente de prelucrare ºi analiza datelor folosite în psihologia

experimentalã la realizarea proiectului de cercetare ..................................................... 121
5.1. Statistici descriptive, distribuþii de frecvenþã ºi reprezentarea lor graficã ............. 121
1. Importanþa statisticii în cercetarea experimentalã ºi realizarea proiectelor de
cercetare ........................................................................................................... 121
2. Rang, scor, mãsurã ........................................................................................... 121
3. Distribuþii de frecvenþã ..................................................................................... 123
4. Prezentarea datelor sub formã de tabele ºi grafice ......................................... 125
5. Cum calculãm rezultatele colectate pentru a finaliza cercetarea experimentalã? 129
5.2. Teste statistice parametrice utilizate în cercetarea experimentalã (raportul de
cercetare) ................................................................................................................ 134
1. Testul t pentru grupuri sau loturi independente ............................................... 134
2. Testul t pentru loturi sau grupuri pereche ........................................................ 136
3. Testul de corelaþie între douã variabile dependente ........................................ 138
5.3. Reprezentarea graficã a corelaþiei diagrama de corelaþie .................................... 139
5.4. Teste statistice non-parametrice utilizate în cercetarea experimentalã (raportul de
cercetare) ................................................................................................................ 143
1. Testul t (Man Whitney) pentru grupuri sau loturi independente (nonparametrice) 143
2. Testul t (Wilcoxon) pentru grupuri/loturi dependente ...................................... 145
3. Testele de corelaþie non-parametrice: Spearman ºi Kendall ........................... 146
4. Testul Chi-pãtrat- testul asocierii ..................................................................... 148
5.5. Utilizarea chestionarelor în cercetarea experimentalã ........................................... 150
5.6. Un model-schemã de realizare a unui proiect de cercetare experimentalã ........... 153

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................... 162

ANEXE .......................................................................................................................... 169
ANEXA 1 - Chestionar ................................................................................................. 169
ANEXA 2 - Rezultatele chestionarului ......................................................................... 171
ANEXA 3 - Model APA privind tabelele inserate într-o publicaþie ............................. 172
ANEXA 4 - Modele de fiºe de observaþie a comportamentului ................................... 176

7
ANEXA 5 - Grila de rãspunsuri ORANGE .................................................................. 178
ANEXA 6 - Studiu privind reprezentarea mentalã a studenþilor la Psihologie ºi cei din
domeniul economic(ASE) ............................................................................................. 179
ANEXA 7 - Proiect de cercetare experimentalã 4 ....................................................... 185
ANEXA 8 - Studiu privind influenþa atracþiei fizice ºi vocale asupra percepþiei subiecþilor 191
ANEXA 9 - Studiu privind influenþa ceaiului verde asupra performanþelor în aprecierea
timpului de reacþie ......................................................................................................... 203

8
 CUVÂNT ÎNAINTE

Cartea de faţă îmbină partea teoretică specifică psihologiei experimentale

cu o multitudine de scheme şi designuri experimentale ca aplicaţii practice precum
şi cu prezentarea aparatelor şi instrumentelor folosite în laboratorul de psihologie
experimentală, “Gheorghe Zapan”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
Universitatea din Bucureşti.
Destinată atât studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor cât şi psihologilor
în supervizare, autonomi, specialist şi celor care lucrează în cercetare, cartea de
faţă reprezintă un manual de psihologie experimentală valoros prin multitudinea de
exemple ce constau în diferite designuri experimentale şi idei de cercetare. Pe
lângă acestea, un real suport în cercetarea experimentală îl constituie capitolul de
prelucrare a datelor în psihologia experimentală. Acest capitol are ca scop
adaptarea şi utilizarea procedurilor statistice la tipurile de baze de date culese spre
a fi prelucrate de către studenţi în laboratorul de psihologie experimentală.
Proiectată sub formă de suport de curs, prezenta carte oferă în partea de anexe atât
cercetări experimentale ce pot fi folosite ca modele în realizarea experimentelor de
laborator de către studenţi cât şi un ghid practice de editare a lucrărilor finale de
laborator conform standardelor APA.
Capitolul 1 prezintă succint metoda observaţiei şi modele de fişe şi grile de
observaţie precum şi strategii de organizare a bazelor de date în cercetarea
experimentală.
Capitolul 2 prezintă metoda experimentului şi etapele experimentului.
Punctul forte al acestui capitol îl reprezintă multitudinea de exemple privind
obiectivele cercetării, ipotezele unilaterale şi bilaterale, în ce constau ipotezele
generale, operaţionale şi cele statistice, precum şi aspect privind planurile factoriale
în cercetarea experimentală.
Capitolele 3 şi 4 abordează senzaţiile, percepţia, procesele cognitive şi cele
reglatorii prin prisma testelor psihologice. Autoarea, dând dovadă de multă
minuţiozitate prezintă detaliat o multitudine de designuri experimentale complete
corespunzătoare fiecărei probe psihologice prezentate. Cititorul va câştiga
experienţă atât învăţând cum să stabilească obiectivele şi ipotezele cercetării în
concordanţă cu titlul şi tema cercetării dar şi să stabilească variabilele cercetării
precum şi designurile experimentale corespunzătoare testării ipotezelor.
Capitolul 5 prezintă elemente de statistică folosite în psihologia
experimentală la realizarea proiectelor de cercetare. Prelucrarea datelor se
centrează pe tipul de date culese (grupuri de studenţi) şi diferitele particularităţi pe

9
care acestea le deţin. Astfel, sunt prezentate condiţiile de normalitate, cum se
construiesc histogramele, în ce condiţii se folosesc testele parametrice şi cele
nonparametrice, interpretarea rezultatelor obţinute, etc.
Parcurgând această carte, cititorii vor şti să realizeze un proiect de
cercetare folositor la facultate cât şi pentru a-l publica la o conferinţă naţională sau
internaţională.

Profesor Univ. Dr. Mihai Aniţei

10
 CAPITOLUL 1

METODA OBSERVAŢIEI

1.1. Metoda observaţiei

Observaţia este una dintre cele cea mai vechi metode aplicate în psihologie
dar şi în alte domenii precum sociologie, geometrie, fizică, geografie, etc. Aceasta
este prezentă în toate domeniile psihologiei: psihologie generală, psihologie
experimentală, psihologie clinică, psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor,
etc. În acest sens se poate spune că metoda observaţiei joacă un rol important în
evaluarea comportamentului.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române, observaţie înseamnă un
„Procedeu al cunoaşterii ştiinţifice care constă în contemplarea metodică şi
intenţionată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu.
Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală” DEX (1998). Conform lui
Aniţei (2007) „etimologia cuvântului îşi are originea în latinescul
„observo-are“ care se traduce în limba română prin „a privi, a fi atent la”. Cele mai
multe definiţii de dicţionar insistă pe constatarea şi notarea fidelă a fenomenelor
aşa cum se desfăşoară ele în realitate. În acest sens rezultă drept trăsătură
definitorie a observaţiei, caracterul „pasiv“: observatorul nu intervine în
desfăşurarea fenomenului studiat.
Aşa cum stipulează definiţiile şi etimologia cuvântului observaţie, a
observa înseamnă a urmări şi înregistra anumite aspecte comportamentale,
modificări apărute la obiectele în spaţiu, etc. Observarea se poate efectua vizual şi
auditiv cu ajutorul analizatorului vizual şi auditiv dar şi cu ajutorul analizatorului
olfactiv, gustativ, tactil kinestezic.
Banister şi colab. (1996) citaţi de Aniţei (2007) şi Chraif (2012) prezintă
câteva caracteristici care stau la baza definirii observaţiei:
precizia observaţiei care poate fi structurată atunci când se
urmăreşte o traiectorie bine definită cu anumite scopuri şi elemente
de urmărit sau nestructurată când observarea se realizează fără a
avea o traiectorie bine definită;
focalizarea sau concentrarea observaţiei se poate manifesta
pornind de la o anumită trăsătură de observat până la mai multe
trăsături, comportamente, modul cum acestea se relaţionează, etc.
conştientizarea prezenţei observatorului de către subiectul
observat se poate realiza având în consideraţie mai multe situaţii
precum: observatorul nu este prezent, observatorul este disimulat

11
 şi prezent, observatorul efectuează observarea cu ajutorul unor
camere de filmat, observatorul este prezent şi îşi asumă rolul de
observator, etc.
durata observaţiei poate începe de la câteva zeci de milisecunde
atât cât se poate percepe conştient şi memora ceea ce s-a observat
şi poate dura minute, ore, zile şi chiar ani dacă se efectuează un
studiu longitudinal.
nivelul de informare pe care poate să-l deţină subiectul observat
poate să pornească gradual de la nici o informaţie, până la
informaţii foarte detaliate.

Pornind de la aceste elemente ce caracterizează metoda observaţiei şi au

aspect definitoriu pentru aceasta, în acest capitol vom adapta şi completa observaţia
la specificul observării comportamentului subiectului observat în cercetarea de
laborator. Astfel, se vor utiliza date culese pe cale vizuală, auditivă, olfactivă
(experimente cu sucuri, dulciuri, mâncare, parfumuri, etc.), gustativă (experimente
cu sucuri, dulciuri, mâncare) şi pe cale tactil kinestezică (atingerea diferitelor
suprafeţe, texturi de materiale, etc.) în contextul cercetării experimentale de
laborator. Toate elementele observate indiferent de calea şi analizatorul care
recepţionează aceste elemente fiind percepute conştient de către observator, trebuie
consemnate atât într-un caiet de laborator cât şi într-un fişier electronic.
Astfel, observatorul va trebui, pe lângă datele paşaportale ale subiecţilor
observaţi (figura 1.1), să completeze un formular sau un fişier electronic (1.2) în
care vor fi consemnate elementele observate: diferite comportamente, reacţii la
stimulii experimentali aplicaţi, culori, senzaţii gustative, etc.
Aniţei (2007) delimitează factorii determinanţi ai observaţiei:
1) Prezenţa observatorului în contextul observării. Aniţei evidenţiază că
prezenţa observatorului şi în special conştientizarea de către subiecţii observaţi a
prezenţei acestuia introduce o nouă variabilă în designul cercetării atât de laborator
cât şi de teren. Autorul consemnează că în observarea de laborator se pot folosi
diferite tehnologii (ferestre acoperite cu strat întunecat şi oglinda ce reflectă lumina,
draperii, uşi cu geamuri opace, camere de luat vedere camuflate) pentru a camufla
observatorul şi a conferi subiecţilor observaţi participanţi la experiment siguranţa
de a se comportamental normal.
2) Personalitatea şi sistemul ierarhic al valorilor observatorului. După
cum menţionează Aniţei (2007) personalitatea observatorului/experimentatorului
deţine un rol important în observarea comportamentelor observate ale subiecţilor şi
contextului în care are loc observarea în special atunci când acesta evaluează
calitativ manifestările comportamentale. Astfel, demersul investigativ prin metoda
observaţiei este marcat de subiectivitatea celui care evaluează prin faptul că
filtrează prin sistemul propriu de valori tot ceea ce observă şi consemnează. În
acest sens observatorul/experimentatorul va trebui să efectueze un training prin
care să înveţe cum să se desprindă de propria subiectivitate şi să evalueze
comportamentele subiecţilor observaţi cât mai obiectiv chiar şi atunci când
foloseşte grile de evaluare cu scale cu diviziuni scorate.

12
 Piaget şi Fraisse (1989) citaţi de Aniţei (2007) prezintă o tipologie a
observatorilor propusă de Vernon care împarte observatorii în trei categorii:
a) observatori care au o capacitate foarte fină de observare;
b) observatori care pot analiza obiectiv prietenii şi cunoştinţele;
c) observatori care îi pot analiza mai bine pe străini.
3) Gradul de similitudine între observator şi observat. Conform lui Aniţei
(2007) corespondenţa între sistemul valoric al observatorului şi cel al subiecţilor
observaţi poate influenţa foarte mult precizia observării.
4) Nivelul experienţei acumulate de observator. Persoana care efectuează
observarea comportamentală a subiecţilor trebuie, după cum s-a menţionat, să
deţină formări profesionale în domeniul evaluării obiective a comportamentului şi
să ştie să evalueze cât mai obiectiv subiecţii evaluaţi. Astfel, se poate spune că un
psiholog, un cercetător poate observa, consemna şi evalua mult mai obiectiv decât
studenţii care sunt la început de carieră, acelaşi grup de subiecţi observaţi. Toma şi
Aniţei (1987) într-un studiu privind selecţia candidaţilor la şcoala de aviaţie
subliniază că „abilităţile diagnostice ale psihologilor experţi se exprimă pe deplin
abia după cinci ani de experienţă profesională în mediul socio-profesional
aeronautic” (Aniţei, 2007).

1.2. Consemnarea datele paşaportale în fişa de observaţie din

registrul de laborator sau în documentul electronic

Nume: Popa
Prenume: Mihaela
Data naşterii: 14.02.1980
Sexul: F
Nivelul de educaţie: 5 (studiisuperioare)
Profesia: economist
Mediul de provenienţă: urban

Figura 1.1. Exemplu de date paşaportale consemnate în fişa de observaţie

Aşa cum se poate observă în figura 1.1., structura datelor paşaportale din
fişa de observaţie (creion hârtie) se poate reprezenta cu uşurinţă, oferind practic
atât o organizare a bazelor de date dar şi o evidenţă clară a subiecţilor examinaţi cu
care se poate dovedi veridicitatea observării efectuate. Importanţa practică constă
în faptul că la finalul observării comportamentelor şi obiectivelor de observat se
pot realiza o serie de corelaţii între comportamentele şi obiectivele observate şi
datele paşaportale dar şi testa ipotezele cercetării planificate.
Pentru o mai bună gestionare a bazei de date deţinute de către observatorul
sau cercetătorul experimentator este indicat ca datele culese să se stocheze în tabele,
în fişiere speciale pentru fiecare subiect evaluat în parte (tabelul 1.1.).

13
 Nume Prenume Data S Nivel Profesie Mediu de Compor- Compor-
Naştere e Educaţie Provenienţă tament tament
x observat: observat:
Debit culoare
verbal faţa
Popa Mihaela 14.02.1980 F 5 psiholog urban 7 6

Bone Lică 12.05.1978 M 5 psiholog rural 9 8

Tabelul 1.1. Model de gestionare a unei baze de date în vederea utilizării eficiente în observarea
comportamentelor (scală de evaluare de la 1(foarte slab) la 9 (foarte ridicat/accentuat))

Mai mult decât atât, organizarea bazei de date privind datele paşaportale şi
rezultatele obţinute în urma observării comportamentelor şi obiectivelor de
observat vine în sprijinul aplicării procedurilor statistice în vederea stabilirii unor
corelaţii, structurări folosind distribuţii de frecvenţe, procente, precum şi realizarea
de grafice, testarea ipotezelor cu ajutorul programelor specializate Excel, SPSS, etc.

1.3. Consemnarea datelor privind particularităţile concrete ale

situaţiei de examinare folosind metoda observaţiei

Consemnarea datelor privind particularităţile concrete ale situaţiei de

examinare necesită un anumit interval de timp necesar înregistrării cu corectitudine
a tuturor detaliilor şi particularităţilor informaţiilor culese. O consemnare efectuată
„în viteză”, sub presiunea timpului, poate duce la omiterea detaliilor, anumitor
informaţii astfel încât obiectivele cercetării nu pot fi îndeplinite cu acurateţe în
timp util. Având în vedere importanţa maximă a observării cu acurateţe, în timp
util, a elementelor de observat în cadrul cercetărilor experimentale atât de laborator
cât şi de teren, observatorul trebuie să colecteze, prin intermediul unui scurt
interviu sau a unei scurte anamneze, date ce ţin de starea şi capacitatea subiecţilor
observaţi de a efectua sarcini. Astfel, observatorul/experimentatorul trebuie să
investigheze dacă subiecţii observaţi/examinaţi se află în tratament medical
(antibiotice, anxiolitice, barbiturice, etc.), au dormit suficient aprox. 6-8 ore în
timpul nopţii, au consumat băuturi alcoolice, cafea, ţigări, droguri deoarece aceste
variabile pot induce anumite modificări comportamentale ce pot fi luate ca
definitorii pentru subiecţii observaţi.
În acest sens, după o scurtă examinare a stării subiecţilor prezenţi la
evaluare, se vor consemna după datele paşaportale, date privind: data, ora,
ambianţa, locul de desfăşurare, durata examinării, numărul de observatori/
evaluatori, tipul de observaţie, tipul de observator (figura 1.2).

14
 Nume: Popa
Prenume: Mihaela
Data naşterii: 14.02.1980
Sexul: F
Nivelul de educaţie: 5
(studii superioare)
Profesia: psiholog
Mediul de provenienţă: urban
Data evaluării psihologice: 15.04.2012
Ora aplicării probelor: 12.30 PM
Ambianţa: spaţiu iluminat conform
standardelor şi normelor UE
Locul desfăşurării: laborator “PetrePufan”
Tip observaţie: scală Likert 9 trepte
Tip observator: psiholog specialist
Număr participanţi la evaluare: 1pers

Figura 1.2. Fişa de observaţie: datele paşaportale şi datele privind aplicarea metodei observaţiei în
evaluarea unui subiect

Folosind acelaşi model ca în tabelul 1.1, se poate realiza o bază de date cu

privire la particularităţile situaţiei în care sunt examinaţi subiecţii participanţi la
cercetarea de laborator sau de teren (tabelul 1.2.).

Nume Prenume Dată Sex Niv Profesie Mediu de Data Ora Ambi- Locul
naştere Ed. Proveni- eval. anţa
enţă
Popa Mihaela 14.02. F 5 Psiholog urban 14.06. 10.30 std. Lab
1980 2012 UE „Pufan”
Bone Lică 12.05. M 5 Psiholog 15.06. 14.30 std. Lab
1978 rural 2012 UE „Pufan”

Tabelul 1.2. Model bază de date organizată la laboratorul „Petre Pufan” privind datele paşaportale şi
datele ce ţin de contextul examinării

Datele culese şi organizate atât în registre de evaluare psihologică (format

creion hârtie) cât şi în fişiere electronice vin în ajutorul observatorilor şi
experimentatorilor deoarece o bună organizare a datelor va facilita investigarea
unor ipoteze ce pot fi testate cu instrumente statistice şi matematice.

1.4. Consemnarea simptomaticii stabile şi simptomaticii labile în

fişa de observaţie sau în fişierul electronic

Ceauşu (1978) citat de Aniţei (2007) împarte conduitele sau compor-

tamentele supuse observaţiei în două categorii: simptomatica stabilă care se referă
la indicatorii: înălţime, greutate, lărgimea umerilor, circumferinţa toracică,
circumferinţa abdominală, lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor, circum-
ferinţa şi diametrul cranian etc., şi simptomatica labilă care se referă la indicatorii:
mimica, pantomima, reacţiile pe plan vegetativ şi vorbirea.

Simptomatica stabilă

Simptomatica stabilă se poate obţine prin măsurarea corpului subiecţilor

observaţi în stare statică. Cu toate că pe o anumită perioadă de timp aceasta poate fi
constantă, odată cu trecerea timpului dar şi cu înaintarea în vârstă a subiecţilor,
aceasta poate suferi modificări precum: creşterea sau scăderea în greutate, creşterea
şi scăderea în înălţime (îmbătrânirea), modificarea diametrului toracelui,

15
abdomenului şi a altor părţi ale corpului, modificarea distanţei nas-gură şi a altor
părţi ale corpului în urma operaţiilor estetice, etc.
Simptomatica stabilă se poate consemna în fişa de observaţie după datele
paşaportale (figura1.3).

Nume: Popa Data evaluării psihologice: 14.06.2012

Prenume: Mihaela
Data naşterii: 14.02.1980
Sexul: F
Nivelul de educaţie: 5
(studii superioare)
Profesia: psiholog
Mediul de provenienţă: urban
Simptomatica stabilă: Înălţime: 167 cm, Greutate: 67 Kg
Circumferinţa toracică: 95 cm
Circumferinţă abdominală: 69cm
Diametrul cranian: 58cm
Ora aplicării probelor: 10.30 PM
Ambianţa: spaţiu luminat conform
standardelor şi normelor UE
Locul desfăşurării: laborator “PetrePufan”
Tip observaţie: scală Likert 9 trepte
Tip observator: psiholog specialist
Număr participanţi la evaluare: 1pers

Figura 1.3. Fişa de observaţie: datele paşaportale, datele privind contextul observării şi simptomatica
stabilă

Datele din figura 1.3 se pot organiza într-o bază de date electronică după
cum se poate vedea în tabelul 1.4

Num. Pren. Data Sex Niv. Circ. Circ. Diam.

Înălţime Greutate
naştere Ed. Torace abdomen Cranian

Popa Mihaela 14.02.1980 F 5 1,67 67 95 69 58

Bone Lică 12.05.1978 M 5 1,89 80 83 74 60

Tabelul 1.4. Model bază de date organizată la laboratorul ABC privind datele paşaportale şi datele
privind simptomatica stabilă a persoanei evaluate.

Analizând tabelul 1.4, se pot observa datele din figura 1.3. organizate
pentru fiecare persoană observată. Astfel se pot face uşor corelaţii între indicatorii
corporali, vârstă, gen şi anumite comportamente înregistrate cu ajutorul grilei de
observaţie a comportamentului precum: faptul că mănâncă în fiecare pauză câte
ceva, sau este o persoană agitată şi vorbeşte mult. În acest sens comportamentul
observat va fi completat cu datele paşaportale şi cele ce ţin de simptomatica stabilă.

Simptomatica labilă

Simptomatica labilă cuprinde toate aspectele ce conţin modificări ale

corpului şi vorbirii subiecţilor în intervale foarte scurte de timp, în timpul
observării comportamentului acestora. Simptomatica labilă cuprinde: mimica,
pantomima, modificările vegetative şi vorbirea.
1) Mimica este un indicator care exprimă trăirile emoţionale ale subiecţilor
observaţi prin mişcări ale ochilor, obrajilor, frunţii, nasului, etc. Tabloul mimicii se

16
completează cu elemente proprii fizionomiei subiectului observat: culoarea părului,
culoarea feţei, a ochilor, conformaţia feţei, profilul nas-gură-bărbie, forma
maxilarelor, raporturile dintre partea superioară a craniului (frunte, calotă craniană)
şi partea inferioară a maxilarelor (Aniţei, 2007).
Conform definiţiei din DEX (2009) mimica este ”Arta de a exprima pe
scenă, prin mişcările feţei (şi prin gesturi), sentimente si idei.”, „Ansamblu de
modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri;
expresie a feţei, mină care vine etimologic din cuvântul francez „mimique.”. (DEX,
2009). În NODEX (2002) definiţia mimicii este următoarea „Artă de exprimare a
gândurilor şi a sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei feţei. 2)
Ansamblu de gesturi şi de modificări ale fizionomiei care însoţeşte sau înlocuieşte
limbajul verbal. 3) Ansamblu de trăsături specifice feţei; expresie a feţei;
fizionomie; chip; figură.” (NODEX, 2002).
În continuare sunt prezentate câteva exemple ale mimicii feţei unor
subiecţi participanţi la câteva cercetări în laboratorul de psihologie experimentală
„Gheorghe Zapan”, Universitatea din Bucureşti.

Figura 1.3. Faţă cu şapcă Figura 1.4. Faţă cu şapcă

Privirea în jos semiacoperită

Aşa cum se observă în figurile 1.3, 1.4, 1.5 şi 1.6 mimica subiecţilor
investigaţi se poate observa, consemna şi interpreta mai uşor şi mai obiectiv atunci
când faţa acestora este liberă, neacoperită de accesorii vestimentare (şapcă sau
ochelari) şi părul este strâns sau legat în coadă. Astfel, este de reţinut, pentru
observatori/investigatori, că observarea vizuală a comportamentelor exprimate prin
mimică se realizează optim doar dacă faţa subiecţilor este neacoperită pe perioada
observării în laborator sau pe teren.

Figura 1.5. Faţă cu şapcă Figura 1.6. Faţă fără şapcă zâmbind
Privirea în faţă

17
 Aşa cum am mai spus, părul poate reprezenta o barieră în observarea,
consemnarea şi interpretarea mimicii subiecţilor observaţi. Un exemplu îl
constituie părul de pe fruntea şi faţa subiecţilor observaţi, care maschează anumiţi
indicatori ai mimicii ce pot exprima diferite trăiri emoţionale: ochii, sprâncenele nu
pot fi văzute dacă sunt încruntate sau relaxate, culoarea şi umezeala ochilor, etc.

Figura 1.7. Emoţii exprimate de către subiectul observat:

a) zâmbet; b) mimică neutră; c) încruntare

În figura 1.7 a subiectului, observatorul poate consemna că subiectul

observat are gura deschisă cu colţurile îndreptate în sus, dinţii se pot vedea cu
uşurinţă, obrajii sunt ridicaţi în sus prin musculatura corespunzătoare, mimica
exprimând astfel bucuria. Ceea ce se observă mai dificil sunt fruntea şi sprâncenele
care sunt acoperite total de părul capilar, ceea ce reprezintă o barieră în observarea
mimicii în mod optim. În figura 1.7 b faţa subiectului este destinsă, buzele relaxate,
obrajii relaxaţi, mimica neutră oferind aspectul de seriozitate, calm trăit de
subiectul observat. În figura 1.7 c acelaşi subiect prezintă buzele strânse, încordate;
ochii de asemenea sunt strânşi şi încordaţi ceea ce exprimă o stare de încruntare
exprimată de subiectul observat.
La prima vedere pare simplu să spunem că, prin observaţie, constatăm
manifestările comportamentale, conduita subiectului. Dificultăţile apar atunci când
încercăm să analizăm, să descriem conduitele labile din timpul examinării
psihologice sub multiplele faţete în care se pot prezenta acestea. Suntem obligaţi la
o astfel de analiză şi prezentare dacă dorim să facem din metoda observaţiei un
instrument cât mai riguros de surprindere a variatelor conduite ce pot să se
manifeste în diferitele împrejurări şi situaţii, inclusiv în evaluările realizate în
practica psihologică la care participă studenţii facultăţilor de psihologie (Aniţei şi
Chraif, 2010).

1.5. Pantomima

Conform definiţiei oferite de dicţionarul explicativ al limbii române

pantomima este „Exprimare a ideilor şi a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans;
ansamblu de gesturi, de mişcări prin care se exprimă anumite idei şi sentimente.”
(DEX, 1998).
În dicţionarul de termeni muzicali definiţia pantomimei este mai complexă
„mod de exprimare artistică a acţiunii, gândurilor, sentimentelor prin mişcare

18
corporală, mişcare a mâinilor (gestică) şi expresie a feţei (mimică). Pantomima are
o origine arhaică, fiind poate una din primele forme de comunicare ale oamenilor şi
făcând parte integrantă din ceremoniile cultice şi din alte fenomene sincretice. În
antichitate, pantomima era însoţită de muzică şi se desfăşoară de exemplu în cadrul
tragediei greceşti. De-a lungul vremii, pantomima a căpătat diverse forme şi
întrebuinţări în spectacole şi ceremonii, fiind prezentă şi în Imperiul Bizantin
(spectacolele cu măşti) şi în Renaştere (antractele din Commedia dell’arte), apoi în
baletele franceze şi în spectacolele engleze (masque)”. (DTM, 2010).
Astfel, pantomima reprezintă acea dimensiune a comportamentului care se
manifestă prin mişcările corporale. Aniţei (2007) consideră că „mişcările corporale
reunesc într-o manieră particulară (ţinuta) elemente precum: statura şi constituţia
corporală, forma şi poziţia capului, poziţia trunchiului şi a umerilor, amplasarea
mâinilor şi picioarelor, direcţia şi expresia privirii.” (Aniţei, 2007, p. 41).

Figura 1.8. Stare de îngândurare simulată Figura 1.9. Stare de mândrie simulată

Poziţia corpului poate exprima pe de-o parte starea emoţională şi cognitivă

prin care trece subiectul observat iar pe de altă parte poate exprima starea simulată
de către subiect cu un anumit scop. Astfel, pentru a oferi câteva exemple de
pantomimă exprimată cu ajutorul corpului, în laboratorul de psihologie
experimentală „Gheorghe Zapan” au fost simulate de către subiecţii voluntari
diferite situaţii şi trăiri emoţionale (figurile 1.8, 1.9, 1.10, 1.11., 1.12 şi 1.13).
Aniţei (2007) citat de Aniţei şi Chraif (2010) consideră că „atitudinea descrisă prin
umeri lăsaţi, trunchi înclinat în faţă, capul plecat, mâinile întinse moi de-a lungul
corpului poate sugera stare de oboseală sau stare depresivă, modestie, lipsă de
opoziţie sau de rezistenţă, atitudine defensivă, nivel scăzut al mobilizării energetice,
tristeţe; pe de altă parte.” (Aniţei, Chraif, 2010, p. 41).
Acelaşi autor citat de Aniţei şi Chraif (2010) consideră că „la polul opus se
situează atitudinea descrisă prin pieptul bombat, capul sus, umerii drepţi, picioarele
larg depărtate, mâinile evoluând larg pe lângă corp, ceea ce sugerează siguranţă de

19
sine, tendinţă dominatoare, atitudine „marţială“, „provocatoare” (Aniţei şi Chraif,
2010, p.41). (figura 1.10).

Figura 1.10. Poziţie simulată de atac Figura 1.11. Poziţie simulată de separare

În figurile 1.12 şi 1.13 se pot observa două poziţii simulate în care subiecta
observată aplică teste psihologice. În ambele figuri subiecta observată aplică probe
psihologice în manieră necorespunzătoare privind poziţia corpului în faţa
calculatorului. De multe ori aceasta poziţie poate facilita răspunsurile la testarea
psihologică dar de multe ori poate reduce capacitatea de a efectuate testele aplicate.
Bineînţeles, foarte rar de faţă cu observatorul/experimentatorul subiecţii pot adopta
poziţii necorespunzătoare sau completa neatent itemii testelor psihologice dar, în
absenţa observatorului, cu o cameră de filmat subiectul poate să îşi exprime
comportamentul dorit fără a se cenzura, cu condiţia ca subiecţii să fie înştiinţaţi că
sunt observaţi la locul activităţilor să fie de acord cu aceste măsuri din punct de
vedere deontologic şi etic. De altfel, în cercetarea experimentală atât observarea cât
şi evaluarea trebuie să se efectueze cu acordul subiecţilor, aceştia completând un
certificat de consimţământ informat.

Figura 1.12. Evaluarea probe psihologice Figura 1.13. Evaluare probe psihologice

20
 1.6. Modificările vegetative

Conform dicţionarului explicativ al limbii române „a modifica” vine din

cuvântul în limba latină „modificare” şi înseamnă „a-şi schimba aspectul, forma,
conţinutul; a (se) preface, a (se) transforma.” (DEX, 1998). Conform aceluiaşi
dicţionar cuvântul „vegetativ” vine din cuvântul în limba franceză „végétatif” şi
limba italiană „vegetativo” şi înseamnă „Care indică natura proceselor fiziologice
ce se petrec în afara controlului voluntar şi se realizează într-un sector special al
sistemului nervos central (supus controlului şi conducerii scoarţei).” (DEX, 1998).
În acest sens modificările vegetative se referă la schimbări semnificative
care au loc la nivelul inimii (puls şi tensiune), plămânilor (ritm respirator,
amplitudinea respiraţiei), reacţia electrodermală, etc. Aceste modificări vegetative
pot fi indicatori importanţi în evaluarea reacţiilor emoţionale dar folosind aparatură
medicală ce poate măsura cu precizie aceste modificări.
Aşa cum se poate observa în figura 1.14 laboratoarele de psihologie, în
general, trebuie să dispună de aparatură specializată pentru măsurarea acestor
indicatori care nu pot fi observaţi vizual sau auditiv (de exemplu reacţia
electrodermală, amplitudinea pulmonară, tensiunea arterială, presiunea oculară,
etc). În laboratorul de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, cu ajutorul
instrumentului Poligraf Lafayette 4000 LX Series se pot efectua diferite designuri
de cercetare prin care, subiecţii în timpul efectuării unei sarcini (motorii, cognitive
etc.) sunt cuplaţi şi la poligraf pentru a li se prelua pulsul, ritmul respirator, reacţia
electrodermală, etc.
Cu toate acestea o parte din modificările vegetative sunt observabile de
către investigatori/experimentatori: ritmul respirator, pulsul luat la baza
antebraţului, modificările de culoare ale feţei, transpiraţia, etc.

Figura 1.14. Evaluarea reactivităţii fiziologice cu ajutorul poligrafului. Laboratorul de psihologie

experimentală „Ghe. Zapan”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din
Bucureşti

21
 Analizând datele culese cu ajutorul poligrafului sau a altor instrumente ce
pot culege date privind modificările vegetative se pot trage concluzii cu privire la
nivelul de intensitate al trăirilor emoţionale ale subiecţilor observaţi.

1.7. Conduita verbală

Conduita verbală se realizează prin vorbire. Vorbirea se realizează cu

ajutorul întregului sistem respirator şi a structurilor musculare abdominale. Cele
mai importante părţi cu ajutorul cărora omul poate vorbi sunt: laringele, buzele,
limba şi vălul palatin. Laringele este organul cel mai important care cuprinde
corzile vocale care la rândul lor vibrează producând sunetele.
Conduita verbală reprezintă exprimarea verbală a subiecţilor observaţi.
Exprimarea verbală are două dimensiuni:
1) aspectele formale ale exprimării verbale care sunt: tonalitate, ritm,
volum, pauză, debit, intonaţie, pronunţie, viteză, ezitări (Knight, 2007);
2) aspecte ce ţin de conţinutul şi structura mesajului verbal.

Conform lui Aniţei (2007) aspectul semantic ce ţine de mesajul verbal se

referă la conţinut vizând semnificaţia conduitei verbale având în vedere: cantitatea
informaţiei, structura vocabularului, adecvarea termenilor la conţinutul comunicării,
plasticitatea termenilor folosiţi.

1.8. Conduita reflexivă

Conduita reflexivă este reprezentată de conduita atitudinală şi de

executarea sarcinilor exprimată prin poziţiile corporale, gesturi şi mimică într-un
anumit context de către subiecţii observaţi. Astfel, în timpul observării atât în
laborator cât şi în cercetările experimentale de teren observatorul poate consemna o
atitudine cooperantă, participativă, necooperantă, amabilă, de implicare şi interes
faţă de sarcinile de efectuat, de curiozitate, etc.
În figura 1.15 se poate observa un moment dintr-o cercetare experimentală
efectuată în laboratorul de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”,
Universitatea din Bucureşti.

Figura 1.15. Atitudinea faţă de situaţia de testare

22
 Astfel, subiecţii de gen feminin participanţi la cercetarea experimentală
după ce au semnat certificatul de consimţământ informat s-au implicat în
executarea designului experimental alături de coordonatorul cercetării. Coordo-
natorul cercetării de gen masculin, exprimă o conduită reflexivă de implicare în
culegerea datelor cercetării notând cu atenţie de la fiecare subiect implicat în
cercetare percepţiile asupra degustării produselor stimuli. De asemenea fiecare
subiect de gen feminin participant la cercetare este caracterizat de implicare, interes
ştiinţific, rigurozitate în testarea stimulilor.

Figura 1.16. Atitudinea faţă de sarcina de executat în testarea psihologică

În imaginea din figura 1.16 se poate observa o scenă din executarea

sarcinilor de lucru în testarea psihologică în laboratorul de psihologia muncii şi
transporturilor „Petre Pufan”, universitatea din Bucureşti. Şi aici conduita reflexivă
a subiecţilor observaţi este de implicare, concentrare în rezolvarea corectă a
sarcinilor şi de linişte în timpul testării psihologice.

Figura 1.17. Atitudinea faţă de psihologul examinator în timpul evaluării psihologice

Conduita reflexivă poate fi şi de neimplicare în sarcina de executat. Astfel,

în figura 1.16 este simulată o situaţie de neimplicare în care subiectul din partea
dreapta afişează o pantomimă necorespunzătoare anamnezei la care participă.
Acesta îşi sprijină capul cu mâna dreaptă stând cu cotul pe masă în timp ce
subiectul care simulează rolul psihologului examinator completează fişa de
observaţie şi răspunsurile acordate.

23
 1.9. Construirea grilelor de evaluare a comportamentului
observat

Fişa de observaţie trebuie să conţină pe lângă datele paşaportale şi

simptomatica stabilă şi o grilă de evaluare a comportamentelor observabile sau a
simptomaticii labile. Această grilă de observaţie poate fi nestandardizată (evaluare
subiectivă folosind adjective şi propoziţii ce au scop descriptiv) sau standardizată
(cu diviziuni numerice pe scală Likert sau ancore comportamentale).
Pentru a exemplifica construirea unor grile de observaţie nestandardizată şi
standardizate se va lua un exemplu din laboratorul de psihologie experimentală
„Gheorghe Zapan”, Universitatea din Bucureşti. Astfel, presupunem următoarea
situaţiei: un subiect efectuează un test psihologic de timp de reacţie la stimuli
multipli (proba DT, Vienna Test System) (figura 1.18). Subiectului i s-a făcut
instructajul de către observator/evaluator şi acesta se află în situaţia aplicării probei
psihologice. Sarcina de lucru este astfel rezolvarea testului cu rigurozitate,
implicare astfel încât să obţină scorul care îl caracterizează cel mai bine.

Grila de observaţie nestandardizată

În situaţia prezentată de evaluare psihologică cu testul de reactivitate

motorie la stimuli multipli, un exemplu de grilă de observaţie nestandardizată (cu
descrieri comportamentale) poate fi analizată în tabelul 1.5.

Conduita Observaţii consemnate pe bază de Concluzii

expresivă comportamente
Mimica este neexpresivă. Persoana examinată este în general sigura de ea şi îşi
1.Mimica stăpâneşte cu reacţiile şi emoţiile.
Faţa Muşchii feţei sunt relaxaţi. Faţa ne aduce încă un argument că persoana este
deschisă la comunicare, dar se emoţionează dacă se
ating puncte sensibile.
Obrajii Obrajii sunt palizi, nevascularizaţi. Persoana nu îşi exprimă emoţiile la nivelul obrajilor.
Ochii Subiectul se concentrează vizual pe Persoană ce se implică cu rigurozitate în executarea
sarcina de executat. sarcinii. Conferă atenţie executării sarcinii.
Buzele Buzele sunt relaxate şi imobile în Concentrare pe sarcină.
timpul executării sarcinilor.
Sprâncenele Îşi ridică sprâncenele din când în Concentrare pe sarcină şi extinderea câmpului vizual
când. perceptiv.
Nasul Îşi dilată nările din când în când. Pentru a spori cantitatea de oxigen.

Tabelul 1.5. Grilă de observaţie a comportamentului nestandardizată în timpul executării unei sarcini
de către un subiect observat

Aşa cum se poate observa în tabelul 1.5, în grila de observaţie a mimicii se

notează de către observator aprecieri observate în timpul executării sarcinii de
lucru prin propoziţii descriptive comportamental.
Pe lângă analiza mimicii în observarea subiectului în timpul executării
sarcinii, analiza pantomimei completează tabloul comportamental. (tabelul 1.6).

24
2.Pantomima Postura corpului este aplecată spre Implicare în sarcină.
executarea sarcinii.
Braţele Braţele se mişcă în ritmul Implicare motorie în executarea sarcinii.
executării sarcinii.
Mâinile Efectuează sarcina de lucru cu Implicare motorie în executarea sarcinii.
ajutorul mâinilor.
Degetele Degetele le mişcă apăsând Implicare motorie în executarea sarcinii.
butoanele panelului de răspuns la
sarcina de lucru.
Membrele Picioarele sunt ţinute unul lângă Implicare motorie în executarea sarcinii.
inferioare altul.
Ţinuta Poartă o ţinută specifică mediului Respectă un regulament de ordine internă privind
vestimentară şi academic. ţinuta vestimentară.
accesoriile

Tabelul 1.6. Grila de observaţie nestandardizată, pantomima în timpul executării sarcinii de lucru

Grila de observaţie cu răspunsuri standardizate

Folosind acelaşi exemplu în care subiectul efectuează testul de reactivitate

la stimuli multipli, de această dată se va exemplifica construirea unor grile de
observaţie cu răspunsuri standardizate: a) scală Likert; b) cu ancore comporta-
mentale. Acest aspect al standardizării itemilor de răspuns introduce în plus faţă de
grila de observaţie nestandardizată posibilitatea de a putea compara subiecţii
evaluaţi între ei sau de a calcula un scor total cu privire la comportamentul observat.

1. Grila de observaţie cu răspunsuri standardizate pe scala Likert

În acest sens se poate urmări exemplul din figura 1.19

Instructaj
În funcţie de ceea ce se observă la subiectul observat în timpul sarcinii de lucru se va alege
unul dintre cele cinci tipuri de răspuns, încercuind cifra corespunzătoare, după cum
urmează:
1. deloc; 2. rar; 3. adesea; 4. frecvent ; 5. foarte des.
Itemi conduită expresivă
a) mimica
1. Culoarea feţei se schimbă în roşu.
Răspuns:

2. Fruntea este transpirată.

Răspuns:

b) pantomimă
3) Mişcă braţele în timpul efectuării probei.
Răspuns:

4) Loveşte cu talpa piciorului parchetul.

Răspuns:

Figura 1.19. Grila cu răspunsuri standardizate pe scală likert

25
 În figura 1.20 se poate observa un alt model de grilă de observaţie a
comportamentului subiectului observat în timpul executării sarcinii. Observatorul
va completa în dreptul punctajului pe care îl consideră corespunzător prezenţa sau
absenţa comportamentelor exprimate în timpul executării probelor psihologice.
Astfel: Se va completa pe o scală de la 1 la 5, gradul de manifestare al
persoanei evaluate psihologic în figura 1.20. Se va utiliza următoarea scală
calitativă:
1- manifestare inexistentă,
2- manifestare uneori prezentă;
3- manifestare deseori prezentă;
4- manifestare prezentă;
5- manifestare permanent prezentă.

Conduita comportament scala de evaluare

expresivă 1 2 3 4 5
Mimica Faţa apleacă faţa în timpul executării probei
Obraji se schimbă culoarea în roşu
Ochi umezi şi lucioşi
Buze strânge din buze
Sprâncene Se încruntă
Nas mişcă din nas
Membre Braţ mişcă braţele în timpul executării probei
superioare Mâini apasă pe taste corespunzător
Accesorii se joacă cu lănţişorul/inelul/cerceii
în timpul executării probelor
Trup privit din faţă este aplecat în faţă, cu privirea cât mai
aproape de proba psihologică
Spate are o poziţie încovoiată
Membre poziţia picioarelor încrucişate în zona gleznelor
inferioare
Genunchii îndoaie genunchii

Figura 1.20. Grila de observaţie cu răspunsuri standardizate pe scală likert

* Adaptată şi modificată după masterand Ramona Gottszeman

2. Grila de observaţie cu răspunsuri standardizată în ancore

comportamentale

În ultimele decenii scalele cu ancore comportamentale au devenit din ce în

ce mai folosite prin calităţile pe care le oferă prin comportamentele înregistrate
(Pitariu şi Chraif, 2009).
Scalele de evaluare cu ancore comportamentale (SEAC) aduc un plus faţă
de scalele de evaluare grafice sau numerice prin faptul că exprimă comportamente
care au rolul de descriptori în observarea unor comportamente. Conform lui
Maiorca (1997) perioada de construire a scalelor de evaluare cu ancore
comportamentale este de 2-3 luni pentru orice funcţie, comportament dat.
Pornind de la exemplul dat privind subiectul observat în timpul executării
sarcinii de testare psihologică cu testul de reactivitate la stimuli multipli, se va
prezenta în figura 1.21. un exemplu de ancoră comportamentală.

26
Poziţie: pantomima degete
Dimensiunea: mişcarea corespunzătoare a degetelor
Definiţie: În timpul evaluării psihologice cu probe se impune o conduită standard privind
mişcările degetelor pe tastele consolei.
CALIFICATIVE EXEMPLE/ ANCORE
Degetele ambelor mâini sunt distribuite în mod optim pe tastele
6 consolei, acoperind toate culorile. Această distribuţie ajută
subiectul în timpul aplicării probei să răspundă cât mai repede la
culorile ce apar pe ecran.
5
Degetele ambelor mâini sunt distribuite în mod optim pe tastele
consolei, acoperind toate culorile dar subiectul foloseşte o singură
4 mână cu uşurinţă.

Degetele ambelor mâini nu sunt distribuite în mod optim,

3 subiectul ţine doar o singură mână pe tastele consolei. Acesta
execută sarcina defectuos din când în când tastând alte culori
decât cele ce apar pe ecran.
2
Degetele ambelor mâini nu sunt distribuite în mod optim, subiectul
ţine doar o singură mână pe tastele consolei. Acesta execută
1 sarcina defectuos din când în când tastând alte culori decât cele ce
apar pe ecran şi adesea omite stimuli.

Figura 1.21. Exemplu de scală cu ancore comportamentale vizând dimensiunea mişcarea

corespunzătoare a degetelor

27
 CAPITOLUL 2

METODA EXPERIMENTULUI ÎN PSIHOLOGIE.

VARIABILE INDEPENDENTE, VARIABILE
DEPENDENTE ŞI PLANURI FACTORIALE

Metoda experimentului se poate aplica atât în cercetare cât şi psihologia

educaţională, psihologia dezvoltării, psihologia muncii, psihologie aplicată în
transporturi, psihologie enviromentală, psihologie clinică şi terapii, etc. Etapele
experimentului sunt aceleaşi pentru toate domeniile, ceea ce diferă sunt obiectivele,
loturile şi eşantioanele de subiecţi, probele, instrumentele şi materialele aplicate
precum şi caracteristicile domeniului în care are loc experimentul.

2.1. Etapele experimentului

În general, scopul realizării unui experiment este reprezentat de culegerea

sau adunarea datelor de se referă la o anumită problemă care ne interesează să o
cercetăm. Această culegere de date nu este făcută la întâmplare, ci urmează un
anumit demers ştiinţific, riguros stabilit încă de la început care ne ajută la realizarea
unui experiment cu validitate de construct, de concept, ecologică, etc, astfel încât
rezultatele obţinute să aibă valoare ştiinţifică şi dacă experimentul este replicat să
se poată obţine aceleaşi rezultate. De asemenea o altă particularitate a unui
experiment riguros executat constă în faptul că şi conţinutul concluziilor obţinute
poate fi extins la nivelul întregii populaţii din care au fost aleşi subiecţii. Fără un
astfel de deziderat şi o metodă riguros stabilită încă de la început experimentul nu
poate fi replicat, extins la nivelul unei populaţii din care a provenit eşantionul şi nu
va avea valoare ştiinţifică.
În acest sens, încă din primul an de facultate, de la primele experimente
realizate este important să se urmărească cu rigurozitate etapele experimentului:
identificarea şi stabilirea problemei de cercetat, parcurgerea lucrărilor de referinţă,
identificarea şi stabilirea obiectivelor cercetării, delimitarea, definirea şi
explicitarea constructelor măsurate, stabilirea şi explicitarea variabilelor cercetării,
elaborarea definiţiilor operaţionale, stabilirea şi formularea ipotezelor cercetării,
alegerea şi stabilirea metodei (participanţii/subiecţii, instrumente şi materiale,
procedura de lucru şi designul experimental), rezultatele cercetării, concluzii şi
propuneri, limitele cercetării, bibliografie, anexe.

28
 2.2. Identificarea şi stabilirea problemei de cercetat

La început atât pentru studenţi cât şi pentru psihologii debutanţi sau

profesionişti identificarea problemei de cercetat este considerată a fi cea mai grea
etapă din cercetarea propriu zisă. Acest lucru este destul de dificil deoarece atât la
nivel naţional cât şi internaţional cercetarea în psihologie a avansat foarte mult atât
ca metodologie, subiecte cercetate dar şi ca instrumente folosite. Bineînţeles una
dintre problemele cu care se confruntă tinerii cercetători în psihologie este lipsa
fondurilor şi bugetele disponibile insuficiente pentru a efectua o cercetare
valoroasă ştiinţific. Astfel, de multe ori tinerii cercetători se mulţumesc din cauza
lipsurilor materiale să folosească chestionare, instrumente vechi şi depăşite sau
aparatură deja utilizată şi folosită. În aceste condiţii, cercetare poate evolua doar
dacă tinerii cercetători compensează cu latura creativă prin imaginarea unor
experimente cât mai necostisitoare care nu au mai fost studiate şi câte pot aduce un
plus ştiinţific în domeniul studiat. Acest lucru este posibil doar dacă înainte de a
efectua planul cercetării sunt studiate foarte multe articole şi cărţi putându-se
stabili ce s-a studiat şi ce nu s-a mai studiat până în momentul realizării demersului
cercetării.

2.3. Parcurgerea lucrărilor de referinţă

Parcurgerea lucrărilor de referinţă este o etapă strâns legată de etapa

identificării şi stabilirii problemei de cercetat. Cursurile predate în timpul orelor şi
cărţile citite ca material pentru examenele din sesiune nu sunt suficiente pentru a
stabili problema de cercetat şi a folosi ca referinţe bibliografice pentru efectuarea
unei cercetări ce aduce un plus de valoare ştiinţifică. Astfel, în bibliotecile
universităţilor din România există posibilitatea de a naviga şi parcurge cercetări
ştiinţifice indexate într-o multitudine de baze de date: Proquest, Scipio, Crossref,
Copernicus, etc. De asemenea este bine de ştiut că jurnalele ştiinţifice indexate în
baze de date internaţionale sunt valoroase şi oferă cercetări originale deoarece
selecţia pentru publicare este acerbă. Această selecţie pentru publicare are loc sub
forma “duble-blind review” sau triple-blind review” de către specialiştii din
domeniile respective. Atât studenţii cât şi cercetătorii experimentaţi trebuie să ştie
că nu este suficient să găsească o singură cercetare pentru a se baza în demersul
ştiinţific pe care îl va declanşa. Este necesar să se găsească minimum 10-15 surse
care au efectuat cercetări în zona de interes căutată, apoi să se meargă pe sursele
citate de autorii găsiţi şi apoi să se înceapă stabilirea obiectivelor şi ipotezelor
cercetării experimentale de efectuat. Mai mult decât atât, trebuie să se delimiteze
clar noutatea adusă de cercetarea care va demara pornind de la cercetările
anterioare efectuate în articolele găsite.
Un aspect foarte important în structurarea fundamentării teoretice constă în
faptul că vor fi prezentate doar acele studii şi cercetări care stau la baza demersului
ştiinţific şi al obiectivelor, ipotezelor şi constructelor studiate. De exemplu, în cazul
în care se doreşte a se efectua un studiu despre “diferenţe de gen în percepţia
vizuală periferică”, se vor căuta doar acele studii şi cercetări, studii de meta-analiză

29
efectuate privind diferenţele de gen în percepţia vizuală periferică şi nu se vor
aminti alte studii despre percepţie (în general sau determinaţii percepţiei), percepţia
auditivă, etc, deoarece nu reprezintă un suport direct pentru demersul ştiinţific al
cercetării.
În final, trebuie reţinut faptul că parcurgerea lucrărilor de referinţă necesită
timp din partea celor ce doresc să efectueze cercetări, de multe ori săptămâni şi luni
petrecute citind sute sau chiar mii de articole ştiinţifice până se delimitează cadrul
teoretico-metodologic al cercetării de efectuat. De multe ori este necesară
consultarea şi cu alţi colegi, profesori coordonatori şi chiar cercetători pentru a fi
sigură reuşita în efectuarea unui demers ştiinţific experimental executat corect în
ideea aducerii unui plus de valoare.

2.4. Identificarea şi stabilirea obiectivelor cercetării

După identificarea temei cercetării sau a problemei de cercetat şi

parcurgerea a cât mai multe articole şi cercetări pe tema stabilită, studenţii şi
cercetătorii trebuie să ştie că a venit momentul identificării şi stabilirii obiectivelor
cercetării. Obiectivul sau obiectivele cercetării trebuie enunţate cât mai simplu şi
obiectiv şi trebuie să fie în concordanţă cu titlul cercetării, literatura ştiinţifică
folosită în cadrul teoretic şi ipotezele cercetării. De multe ori se aplică
corespondenţa între numărul de obiective ale cercetării şi ipotezele cercetării.
Pentru o cercetare care vizează un singur aspect de cercetat precum „diferenţe de
gen în percepţia periferică”, „diferenţe de gen în timpul de reacţie”, „influenţa
consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”, „diferenţe de vârstă în
autopercepţia emoţiilor pozitive”, „influenţa muzicii clasice asupra timpului de
reacţie”, obiectivele vor fi de preferat unul sau maximum două-trei obiective
enunţate deoarece ceea ce se va adăuga în plus ori se repete ori nu ţine de titlul şi
tema cercetării.
Astfel, un exemplu de obiectiv pentru titlul: „influenţa consumului de
cofeină asupra timpului de reacţie” ar putea fi: „Identificarea modului în care
consumul de 250 mg de cofeină influenţează timpul de reacţie” şi cel mult atunci
când este vorba de timpul de reacţie compus care are drept componente timpul
motor şi timpul de decizie pot fi cel mult două obiective ale cercetării şi anume:
„Identificarea modului în care consumul de 250 mg de cofeină influenţează timpul
motor” şi „Identificarea modului în care consumul de 250 mg de cofeină
influenţează timpul de decizie”. Alte posibile obiective precum „Identificarea
efectelor consumului de 250 mg de cofeină”, sau „Identificare reacţiilor emoţionale
în urma consumului de 250 mg de cofeină” nu îşi vor avea locul şi importanţa în
cercetare ca şi obiective deoarece acestea corespund altor posibile cercetări precum:
„efectele consumului de cofein㔺i „Evaluarea reacţiilor emoţionale în urma
consumului de cofeină”.

2.5. Delimitarea, definirea şi explicitarea constructelor măsurate

În urma parcurgerii literaturii de specialitate, stabilirea temei şi obiecti-

velor cercetării următoarea etapă constă în delimitarea, definirea şi explicitarea
constructelor măsurate sau evaluate în cercetarea experimentală. Constructele sunt

30
acele concepte abstracte care sunt realizate „pe baza activităţii practice intuitive;
sistem teoretic ipotetic.” (DEX, 1998). Tot conform dicţionarului explicativ al
limbii române, cuvântul construct se trage din cuvântul din limba engleză
„construct”.Conform lui Aniţei (2007), constructul este „un concept abstract folosit
într-o manieră teoretică particulară pentru a descrie diferite comportamente în
conformitate cu trăsăturile şi cauzele lor de bază.” (Aniţei, 2007, p. 51)
Astfel, ca exemple de constructe pentru demersul experimental lansat pot fi:
inteligenţa, creativitatea, agresivitatea, emoţii pozitive, emoţii negative, stresul,
motivaţia, etc. Toate aceste concepte abstracte nu pot fi măsurate direct aşa cum
lungimea se măsoară în metri, timpul în secunde, viteza în metri/secundă, etc,
neavând un corespondent concret ca unitate de măsură cuantificabilă. Astfel, în
ştiinţele sociale şi umane lucrându-se cu concepte abstracte greu de măsurat ceea
ce aduce posibilitatea măsurării sunt scalele de măsurare precum Likert, punctajele,
scoruri, procente tot ceea ce ţine de obiectivarea şi standardizarea acestor
constructe pentru a fi apoi uşor de efectuat diferite operaţii statistico-matematice cu
valorile numerice corespunzătoare.
Un exemplu de construct şi scală de evaluare corespunzătoare poate fi
conceptul abstract de „bucurie”. Bucuria este o emoţie pozitivă, care în mod practic,
tangibil nu are o unitate de măsură consacrată cum ar fi unităţile de măsură din
Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură: amperul pentru intensitatea curentului
electric, mol pentru cantitatea de substanţă, etc. Bucuria însă dacă se asociază cu o
scală ordinală de exemplu o scală Likert de la 1 (foarte scăzută) la 5 (foarte
crescută) va duce la posibilitatea măsurării cantitative şi a efectuării operaţiilor
corespunzătoare scalei pe care a fost măsurată. În acest sens, conceptul de bucurie
va tinde să fie un concept concret şi se va distanţa de bucuria care fără o scală de
măsurare era un concept abstract. Mai mult decât atât putem compara zilnic sau
chiar de mai multe ori în timpul zilei nivelul bucuriei pe care îl experimentăm în
diferite situaţii: la locul de muncă, acasă cu familia, în parc, la film, succesul la un
examen, etc.

2.6. Stabilirea şi explicitarea variabilelor cercetării. Variabile

independente şi variabile dependente. Variabila subiect

După ce s-au stabilit constructele care vor lua parte la cercetarea

experimentală, acestea vor trebui conexate cu variabilele cercetării. De fapt, nu
putem spune că bucuria este doar un construct şi nu poate fi o variabilă, deoarece
de foarte multe ori denumirea constructului coincide cu denumirea variabilei care
este inserată în designul cercetării. Variabila este o entitate care poate lua mai
multe valori şi poate fi un construct sau o dimensiune/faţetă a unui construct.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române on line, cuvântul
variabilă înseamnă: „Care variază; susceptibil de a se schimba; schimbător” şi
etimologic vine din cuvântul din limba latină „variabilis”. (DEX, 1998, on
linehttp://dexonline.ro/definitie/variabil%C4%83 ). Astfel, variabila bucurie poate
corespunde constructului menţionat anterior „bucurie”). În cercetarea experi-
mentală există constructe care datorită complexităţii lor sunt structurate în mai

31
multe dimensiuni şi faţete pentru o mai bună măsurare. În acest sens exemple por fi:
pentru constructul de agresivitate pentru o mai bună măsurare acesta se poate
structura în trei dimensiuni/faţete precum „agresivitate verbală”, „agresivitate
fizică” şi „agresivitate intelectuală” sau în două dimensiuni/faţete precum
„agresivitate manifestă” şi „agresivitate latentă”. Cu o astfel de structurare
constructul de agresivitate capătă posibilitatea de a fi măsurat sub mai multe forme
ale sale, se por face cercetări focusate pe o singură dimensiune sau dimensiunile
separate pot oferi rezultate diferite pe anumite populaţii de subiecţi (de exemplu
diferenţe de gen în agresivitatea fizică, verbală şi intelectuală la tinerii liceeni).
Un alt construct care poate fi structurat în mai multe dimensiuni este
constructul „stres”. După cum se poate observa conceptul abstract de „stres” este
un concept general care se poate referi la mai multe concepte: contextul muncii,
colegii de clasă, examenele, lipsa oxigenului în biroul de lucru, nivel crescut de
insomnie, puls crescut, tensiune crescută, etc. Astfel, şi constructul de stres poate fi
structurat pe mai multe dimensiuni/faţete: „stresori percepuţi la locul de muncă”,
„stresori percepuţi în familie”, „stresori percepuţi în clasă”, „efectele stresului pe
plan psihic”, „efectele stresului pe plan fiziologic”, etc. Toate aceste
faţete/dimensiuni reprezintă părţi ale conceptului de „stres” şi vin în ajutorul
explicitării sub toate aspectele a ceea ce ţine de conceptul de stres reliefând aspecte
de amănunt necesare cercetării experimentale psihologice.

Variabila independentă

Variabilele pot fi independente, dependente, moderatoare şi mediatoare. În

cercetarea experimentală sunt folosite variabilele independente şi dependente
deoarece demersul experimental are drept caracteristică „provocarea”. Mai mult
decât atât specific psihologie experimentale este relaţia care
reprezintă influenţa unei variabile independente sau a mai multor variabile
independente asupra unei variabile dependente sau a mai multor variabile
dependente.
Variabila independentă este acea entitate sau măsură pe care o poate
manipula experimentatorul, poate lua una sau mai multe valori şi acţionează asupra
variabilei dependente în conformitate cu relaţia .
Conform lui Aniţei (2007) variabila independentă poate fi abordată sub
mai multe aspecte:
1. Manipularea stimulilor din cercetare. În acest caz, experimentatorul după ce
a fixat nivelele variabilei independente şi elaborat ipotezele cercetării va
împărţi subiecţii participanţi la cercetare în grupuri aproximativ egale pentru
fiecare nivel al variabilei independente sau stimul conform relaţiei
. În cazul în care se doreşte efectuarea cercetării
experimentale „Influenţa consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”,
experimentatorul poate fixa mai multe nivele ale variabilei independente: un
singur nivel de 200 mg, sau mai poate adăuga şi alte nivele precum 250 mg,
300 mg, 350 mg pentru aceeaşi variabilă independentă cofeina. În acest sens

32
 variabila independentă cofeină poate avea patru nivele şi se vor stabili 4
grupuri de subiecţi, fiecare grup consumând un anumit gramaj de cofeină
(stimulul). Cel patru grupuri vor da testul de timp de reacţie, rezultatele la acest
test fiind de fapt variabila dependentă sau „reacţia” din relaţia specifică
cercetării experimentale .
2. Manipularea contextului. Contextul cercetării poate fi de multe ori însuşi
variabila independentă în cercetările în care dorim să experimentăm „influenţa
temperaturii din camera de examen asupra rezultatelor obţinute la examen” sau
„influenţa iluminării camerei de examen asupra acurateţii scrisului candidaţilor
la examen”. Se poate observa că şi contextul în care are lor cercetarea
experimentală poate fi o variabilă independentă care poate lua mai multe valori.
Astfel, este indicat pentru acurateţea cercetării experimentale în cazurile în care
contextul cercetării nu este în mod specific precizat să reprezinte variabilă
independentă acesta trebuie menţinut constant deoarece poate influenţa
rezultatele cercetării adică variabila dependentă şi atunci nu mai vom studia de
exemplu „Influenţa cofeinei asupra timpului de reacţie” în cazul unui context
de aplicare menţinut constant ci vom studia de fapt „influenţa contextului
camerei de testare şi a consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”.
Acest exemplu va fi reluat la planurile bifactoriale.
3. Manipularea informaţiilor date subiecţilor. Ca şi contextul,informaţiile date
subiecţilor poate reprezenta o variabilă independentă. Astfel, în cazul în care
dorim să cercetăm „Influenţa nivelului de informare al subiecţilor asupra
rezultatelor obţinute la testul de raţionament inductiv” conform relaţiei
variabila independentă este reprezentată de
„informaţiile date subiecţilor” şi variabile dependentă este reprezentată de
„rezultatele la testul de raţionament inductiv”.În cazul în care tema cercetării
nu include „informaţiile date subiecţilor” ca şi variabilă independentă atunci
experimentatorul trebuie să controleze informaţiile date subiecţilor printr-un
instructaj obiective la fel pentru toţi subiecţii deoarece orice diferenţiere în
acordarea instructajului poate avea efecte asupra rezultatelor cercetării, aceasta
în loc să măsoare de exemplu „Influenţa consumului de cofeină asupra
raţionamentului inductiv” unde variabila independentă este „consumul de
cofeină” şi variabila dependentă este „raţionamentul inductiv” va măsura de
fapt influenţa combinată a „informaţiilor date subiecţilor” şi a „consumului de
cofeină” asupra „raţionamentului inductiv”.
4. Manipularea situaţiilor sociale cu ajutorul complicilor sau persoane care
induc anumite stări. Complicii sau participanţii care induc anumite stări unui
grup de subiecţi sunt folosiţi în cercetarea experimentală pentru a crea anumite
situaţii ce pot fi nivele ale variabilei independente „situaţii sociale” de exemplu.
Un exemplu de cercetare poate fi „Influenţa comportamentului vânzătorului
asupra numărului de produse cumpărate”. Comportamentul vânzătorului va fi
variabila independentă care poate avea mai multe valori date de tipul de
vânzători sau complicele experimentatorului: vânzător agresiv, vânzător care
are răbdare în a explica produsele, vânzător persiflator, etc. Variabila

33
 dependentă poate fi conform temei menţionate „numărul de produse vândute”
de către fiecare tip de vânzător. În cazul în care cercetarea nu îşi doreşte în
mod explicit să folosească complici, atunci, aceasta variabilă „complici”
trebuie controlată pentru a nu influenţa relaţia din
cadrul cercetării experimentale.
5. Manipularea nivelului de stres al situaţiei experimentale. Nivelul de stres al
situaţiei experimentale poate fi manipulat tot cu ajutorul complicilor pe de-o
parte dar şi prin manipularea contextului (creşterea temperaturii la 40C,
condiţii de zgomot, etc). Atunci când obiectivul cercetării este în mod explicit
acela de a investiga „Influenţa condiţiilor de stres din laborator asupra
raţionamentului inductiv”, variabila independentă poate fi reprezentată de
condiţiile de stres din laborator pe mai multe nivele „zgomot puternic de radio”,
„gălăgie şi voci”, „cineva efectuează lucrări la pereţi şi bate cuie”, etc.
Variabila dependentă conform relaţiei este reprezentată
de „raţionamentul inductiv”. În cazurile în care însă nivelul de stres al
situaţiei experimentale nu este variabilă independentă atunci experimentatorul
trebuie să controleze şi să menţină pe cât posibil constant nivelul de stres
pentru toţii subiecţii în laborator deoarece dacă şi acesta variază odată cu
variabila independentă a cercetării de exemplu „cantitatea de cofeină
consumată” atunci cercetarea nu va mai urmări doar „Influenţa consumului de
cofeină asupra raţionamentului inductiv” ci efectul combinat al „consumului de
cofeină şi al nivelului de stres din laborator asupra raţionamentului inductiv”.
6. Manipularea indicatorilor fiziologici. În cercetările experimentale de
psihofiziologie, variabilele dependente sunt reprezentate de indicatorii
fiziologici: puls, tensiune, amplitudinea respiraţiei, numărul de cicli/secundă,
nivelul reacţiei electrodermale, etc. În cazul în care cercetare experimentală are
tema „Influenţa consumului de cofeină asupra indicatorilor fiziologici măsuraţi
cu ajutorul poligrafului la expunerea la filme cu scene agresive”, variabila
independentă este „consumul de cofeină” şi variabilele dependente sunt
indicatorii fiziologici enumeraţi într-un singur context: filme cu scene agresive.
Dacă cercetarea nu ar fi avut ca variabilă independentă „consumul de cofeină”
ci variabila independentă ar fi fost tipul de film vizionat „Influenţa tipului de
film vizionat asupra reactivităţii fiziologice măsurate cu poligraful”, în care
variabila dependentă este „tipul de film vizionat” cu două nivele „filme cu
scene agresive” şi „filme cu scene de comedie” atunci experimentatorul ar fi
trebuit să controleze subiecţii înainte de a aplica designul experimental dacă au
consumat cafea, ness, ciocolată, medicamente ,etc, pentru un control riguros al
variabilei independente astfel încât să nu se investigheze „Efectul combinat ale
consumului de cofeină şi expunere la tipuri de filme diferite asupra reactivităţii
fiziologice măsurate cu poligraful”.
7. Manipularea variabilelor intermediare. Comportamentele exprimate sunt
rezultatele trăirilor emoţionale interne fiecărui om. Astfel, manipularea trăirilor
emoţionale va avea efecte măsurabile comportamental în exterior cu ajutorul

34
 observaţiei. Conform lui Aniţei (2007) starea psihologică internă care
influenţează un comportament se poate numi variabilă intermediară.

Având în vedere exemplele şi explicaţiile anterioare, se poate coincide că

variabila independentă în cercetarea experimentală este foarte uşor de afectat de
către alte variabile din mediul înconjurător (de ex zgomotul, vocile celor din jur,
lipsa oxigenului din aer, umiditatea ridicată în aer, temperatura foarte scăzută sau
foarte crescută, etc.).
Pentru a avea un control riguros asupra experimentului şi a măsura cât mai
„securizat” relaţia în cercetarea experimentală,
experimentatorul trebuie să consemneze toate variabilele şi toţi factorii care pot
interveni în cercetare şi să încerce să-i menţină constanţi la parametrii optimi tot
timpul efectuării cercetării adică în timpul aplicării testelor şi efectuării
măsurătorilor.
Aniţei (2007) prezintă factorii care afectează validitatea variabilei
independente: intervenţia unor variabile externe care creează confuzie şi modifică
rezultatele, difuzarea consemnului (instructajul, întrebările puse de experimentator,
rezultatele, modul de lucru), aparatura utilizată, atitudinea subiecţilor faţă de
situaţia experimentală, persoana experimentatorului. Tot în ideea unui control
riguros al realizării experimentului, Aniţei (2007) prezintă câteva strategii de
control ale variabile independente: modul de prezentare a situaţiei experimentale
(să se furnizeze cât mai puţine indicii despre cercetare şi să nu se inducă posibile
rezolvări), tăinuirea (ascunderea demersului cercetării, a procedurilor de lucru faţă
de subiecţi cu toate că ei au fost informaţi prin consimţământul informat de
cercetare, aceştia însă nu trebuie să ştie prea multe informaţii despre cum decurge
cercetarea), efectul placebo (de exemplu pentru un mai bun control asupra
cercetării „Influenţa cofeine asupra timpului de reacţie” se poate aplica unui grup şi
placebo, adică li se dă să consume cafea fără cofeină), grupul de control, acest grup
cu toate că participă la cercetare rezultatele sunt măsurate în lipsa acţiunii variabilei
independente şi reflectă modul în care subiecţii obţin rezultatele la testele
psihologice fără însă să li se aplice variabila independentă, manipulările puternice
constau în selectarea condiţiilor experimentale care diferă în mod substanţial pentru
a produce diferenţe semnificative în rezultatele măsurate adică în reacţiile la
stimulii selectaţi. Tot manipulare puternică este şi distanţarea nivelelor valorilor
variabilei independente pentru valorile unei variabile astfel încât fiecare nivel
(valoare a variabilei independente) să producă reacţii diferite semnificativ statistic
conform relaţiei pentru variabila dependentă.
Exemple de manipulare puternică pot fi: atunci când într-o cercetare
experimentală nu se obţin diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri
experimentale care participă la cercetarea „Influenţa temperaturii din camera de
testare psihologică asupra timpului de reacţie cu durată de 20 de minute”, variabila
independentă „temperatura din cameră” având următoarele nivele/valori: 22C, 25C
şi 28C, manipularea puternică va consta în distanţarea nivelelor variabilei
independente „temperatura din camera de testare” la valorile: 10C, 25C şi 38C. O

35
astfel de manipulare puternică va duce la diferenţe semnificative statistic privind
rezultatele obţinute la testul de timp de reacţie cu aplicare de 20 de minute.

Variabila dependentă

Variabila dependentă este cea de-a doua entitate care participă la relaţia
specifică cercetării experimentale . Variabila dependentă
este o entitate care reprezintă reacţia sau reacţiile subiecţilor/participanţilor la
cercetare în urma aplicării stimulului sau a stimulilor atunci când se aplică mai
mulţi stimuli conform demersului cercetării. Ca şi variabila independentă, variabila
dependentă este o entitate sau măsura care poate lua mai multe valori atât discrete
(elemente ale unei mulţimi precum genul, nivelul de educaţie, etc) sau continue
(timpul de reacţie, scorurile la un test de inteligenţă, scorurile la un test de
personalitate, etc). Exemple de variabile dependente: rezultatele obţinute în urma
aplicării testelor psihologice, comportamentele înregistrate cu ajutorul grilei de
observaţiei, răspunsurile la un interviu, reactivitatea fiziologică înregistrată la
poligraf (puls, respiraţie, reacţie electrodermală), rezultatele aplicării unui test
asociativ-verbal, performanţele în muncă, numărul de produse vândute, etc.
Aniţei (2007) evidenţiază câteva metode în culegerea datelor/valorilor
variabilei dependente:
1. Metoda observaţiei. Prin aplicarea unui chestionar de măsurare a
comportamentelor sau o grilă de observaţie a mimicii, pantomimei şi
comunicării precum şi chestionare de măsurarea a efectuării sarcinilor şi
activităţilor în laborator sau în afara laboratorului unde se aplică cercetarea
experimentală.
2. Măsurători indirecte ale proceselor psihice. Acestea reprezintă comportamentul
pe care îl observăm. De exemplu măsurarea nivelului anxietăţii, fobiilor şi
depresiei folosind scalele de autoevaluare a anxietăţii, fobiilor şi depresiei. În
aceste situaţii subiecţii vor răspunde la nişte chestionare cu itemi
comportamentali prin care de fapt se evaluează starea psihică adică nivelul
anxietăţii, fobiilor şi depresiei.
3. Opiniile despre stimulul aplicat. În această procedură subiectul trebuie să
răspundă privind opiniile despre stimul sau variabila independentă alegând din
mai multe răspunsuri date.
4. Raportul verbal. Prin realizarea unui raport verbal se pot obţine pe de-o parte
informaţii mult mai complexe despre influenţa exercitată de variabila
independentă iar pe de altă parte se pot obţine informaţii foarte puţine în cazul
în care subiecţii se tem să răspundă sau nu au cunoştinţe suficiente în a explica
detaliat, a face comentarii şi a emite judecăţi.
La aceste metode se mai pot adăuga: testarea psihologică computerizată cu
teste care măsoară raţionamentul inductiv, memoria, atenţia, timpul de reacţie, etc,
evaluarea subiecţilor cu aparatură care măsoară reactivitatea fiziologică:
poligrafului, biofedback-ul, evaluarea subiecţilor cu aparate care măsoară
activitatea cerebrală: EEG, potenţial evocat, fMRI, etc.

36
 Controlul variabilei dependente

Ca şi în cazul variabilei independente, în psihologia experimentală şi

variabila dependentă trebuie să fie controlată riguros.
Având în vedere metodele de măsurare menţionate se poate observa că
variabilele externe care pot influenţa valorile variabilei dependente sunt:
dezirabilitatea subiecţilor în răspunsurile şi comportamentele din timpul
experimentului, reactivitatea emoţională a subiecţilor la diferiţi stimuli, controlul
asupra consumului de cafea, cola, energizante, tutun, etc înainte de a participa la
experiment, învăţarea testului sau a succesiunii stimulilor din etapele cercetării,
contrabalansarea.

1. Dezirabilitatea subiecţilor. În aplicarea testelor psihologice, a chestionarelor,

instrumentelor, inventarelor şi secvenţelor de stimuli subiecţii sunt interesaţi să
ofere rezultate cât mai aproape de cele aşteptate de experimentator, colegi sau
cele care sunt descrise în cărţi, manuale, etc. Astfel, experimentatorul trebuie
să aibă în vedere acest aspect şi acolo unde inventarele şi testele psihologice
tind să aibă un nivel ridicat de dezirabilitate socială trebuie să le elimine din
designul experimental. Un exemplu de instrumente care oferă posibilitatea
subiecţilor de a alege răspunsurile aşa cum ar trebui să fie în conformitate cu
regulile sociale sau cu ce se aşteaptă ca fiind acceptate social sunt chestionarele
şi inventarele care măsoară agresivitatea, atitudinile, etc, acestea având itemi-
întrebări directe precum: „Sunteţi agresiv cu pietonii când conduceţi?”,
„Claxonaţi ostentativ la trecerea de pietoni?”, „Conduceţi maşina după ce aţi
consumat alcool?”, „Consumaţi alcool în timpul orelor de lucru la birou?”, etc.
Acest tip de itemi conduc subiecţii la a nega comportamentele agresive şi care
nu corespund normelor sociale şi astfel, experimentul nu va putea oferi
rezultatele reale. De aceea, este indicat ca în cercetarea experimentală să se
elimine acele scale şi inventare care oferă posibilitatea subiecţilor de a da
răspunsuri dezirabile.

2. Reactivitatea subiecţilor. Aceasta este reprezentată pe de-o parte de

comportamentul subiecţilor în timpul examinărilor care de multe ori este
controlat, subiecţii cenzurându-se în a se exprima verbal şi nonverbal ştiind că
sunt observaţi şi pe de altă parte reactivitatea emoţională puternică şi
incontrolabilă în anumite situaţii stimuli când se fac măsurători cu
instrumentele de investigare fiziologică. Aici se pot adăuga şi răspunsurile
acelor subiecţi care sunt la extremele valorilor grupului din care fac parte (de
exemplu un coeficient de inteligenţă foarte scăzut sau foarte ridicat, valori
foarte scăzute sau foarte ridicate ale rezultatelor la teste, rezultate foarte
scăzute la probele de percepţie vizuală datorită dioptriilor foarte avansate, etc).
Pentru a controla comportamentul subiecţilor în timpul cercetării şi a-i face să
fie cât mai naturali în acţiunile lor, experimentatorul trebuie să-i lase să se
obişnuiască cu laboratorul, aceştia trebuie să ştie că datele personale sunt
protejate. Având în vedere rezultatele extreme obţinute în urma aplicării

37
 instrumentelor, testelor şi stimulilor şi efectuării diferitelor măsurători acestea
se pot elimina din baza de date atunci când sunt izolate de grup deoarece nu
reprezintă o caracteristică a grupului de studiu. Mai mult decât atât
experimentatorul poate aplica un interviu înainte de a începe testarea propriu
zisă şi poate elimina subiecţii care de exemplu poarte ochelari (experimentul
nefiind centrat pe selectarea unui grup cu subiecţi cu probleme de vedere), are
alergie la anumite substanţe, a consumat cafea, alcool, dulciuri multe şi nu
reprezintă obiectivul cercetării consumul acestora, etc.

3. Instrumentele care măsoară valorile stimulilor. Diferenţele în rezultate ca

urmare a unei metode de colectare a datelor pot apare foarte uşor fără ca cea
care influenţează rezultatele să fie variabila independentă. Astfel, folosirea
instrumentelor creion-hârtie sau a metodei observaţiei comportamentului
(metodă subiectivă de evaluare a reactivităţii subiecţilor) fără a aplica teste
psihologice computerizate sau instrumente precum poligraf, EEG, fMRI va
duce la rezultate influenţate de fidelitatea şi validitatea instrumentelor cu care
se culeg rezultatele. De aceea procedura de măsurare trebuie aleasă încă de la
începutul cercetării iar experimentatorul trebuie să se bazeze pe atât pe
indicatorii psihometrici ai instrumentelor pe care le aplică dar şi pe fiabilitatea
şi precizia în măsurare acolo unde este vorba de aparatură medicală sau care
măsoară unde cerebrale, reacţii fiziologice.

4. Succesiunea stimulilor în decursul aplicării experimentului. Experimentatorul

trebuie să aibă în vedere că atunci când obiectivul cercetării nu este de a
investiga „Influenţa/efectele expunerii repetate la stimuli vizuali, auditivi sau a
diferitelor instrumente” trebuie să apeleze la modificarea ordinii stimulilor în
secvenţele prezentate, folosirea formelor paralele ale testelor (testele
psihologice pot avea mai multe forme cu stimuli care diferă ca formă dar sunt
la fel ca şi conţinut, măsurând aceleaşi constructe) sau folosirea unor design-uri
de cercetare „between subjects’s design” care sunt ideale pentru experimentele
cu mai multe situaţii (nivele ale variabilei independente) în care se aplică
aceleaşi teste psihologice. Aceste exemple vor fi tratate la „Planuri bifactoriale”
tot în acest capitol.
Aniţei (2007) prezintă în plus câteva elemente ale controlului variabilei
dependente:
1. Efectul de ordine conforma căruia subiecţii/participanţii la cercetare învaţă
ritmul probei şi devin mai rapizi sau alţii se pot plictisi sau chiar obosi şi nu
mai pot ţine ritmul de aplicare a probei executând cu greşeli. Autorul sugerează
schimbarea ritmului şi a ordinii stimulilor sau folosirea secvenţelor de stimuli
adaptative. Testele adaptative oferă posibilitatea de succesiuni de stimuli care
vin în ritmul aplicat de subiect adică acolo unde stimulii se succed mai repede
şi subiectul răspunde corect ritmul se măreşte, atunci când subiectul răspunde
mai încet datorită oboselii ritmul de succesiune al stimulilor scade neafectând
rezultatele testului (testul nu îşi propune să măsoare nivelul de rapiditate al
subiecţilor în răspunsurile acordate).

38
2. Efectul de prelungire este acel efect care apare datorită expunerii timp
îndelungat a subiecţilor cu aceleaşi probe. De multe ori studenţii din anul întâi
utilizează acelaşi test în diferite situaţii experimentale, ceea ce este corect.
Problema apare când sunt folosiţi de fiecare dată aceeaşi subiecţi (de exemplu
în aceeaşi grupă de studenţi se aplică 10 cercetări care măsoară timpul de
reacţie, cu variabile independente diferite dar cu aceeaşi probă: timp de reacţie
la culoarea galben forma S1). Este normal ca după câteva aplicări subiectul să
înveţe succesiune stimulilor şi să obţină rezultate maxime la următoarele
aplicări. În acest sens se pot lua măsuri precum: utilizarea formelor paralele ale
aceluiaşi test, utilizarea formelor adaptative, folosirea altor subiecţi din afara
grupei de studenţi respective, sau contrabalansarea. Contrabalansarea în acest
context reprezintă procedeul prin care experimentatorul schimbă ordinea
probelor în mod echilibrat pentru fiecare subiect/participant la cercetare.
Autorul subliniază însă faptul că şi contrabalansarea parţială menţine controlul
asupra experimentului iar contrabalansarea completă va duce la creşterea
variaţiei erorilor ca şi diferenţe majore obţinute în scorurile de la rezultatele
probelor aplicate.

Variabila subiect

Subiecţii/participanţii la cercetarea experimentală reprezintă variabila

subiect. Datorită faptului că fiecare subiect are caracteristicile sale proprii precum:
sex, vârstă, greutate, înălţime, temperament, reactivitate fiziologică, sistem
endocrin, metabolism, sistem nervos, rasă, etnie, cultură, etc experimentatorul va
trebui să ţină seama de aceste particularităţi în selecţia grupurilor, loturilor sau
eşantioanelor în cercetarea experimentală.
În cercetarea experimentală aplicată în mediul educaţional, vârsta, sexul şi
genul, nivelul de educaţiei, mediul de provenienţă pot fi variabile independente
care conduc la diferenţe semnificative statistic privind memoria, timpul de reacţie
şi compararea figurilor abstracte (Chraif, 2012a), raţionamentul inductiv (Chraif,
2013a), rotirea mentală (Chraif 2013b), coordonarea motorie (Chraif şi Aniţei,
2013), emoţiile pozitive şi negative (Aniţei şi Chraif, 2013), percepţia durerii
(Chraif şi Dună, 2013).
De asemenea când este vorba de subiecţii care participă la cercetare aşa cu
s-a menţionat anterior, experimentatorul trebuie să ia în consideraţie nivelul de
oboseală asupra participanţilor şi privarea de somn a acestora atunci când
cercetările nu au ca subiecte de experimentat privarea de somn(Chraif, 2012b) şi
oboseala (Aniţei, Chraif şi Minea, 2013). În acest sens intervievatorul poate
recurge la interviul realizat înainte de începerea experimentului, anamneza,
completarea unui chestionar, etc.
Având în vedere multitudinea subiectelor de cercetare şi diversitatea
planurilor experimentale este important ca experimentatorul să ştie că definirea
eşantionului trebuie să depindă de tema cercetării, obiectivele şi ipotezele acesteia.
Atunci când cercetarea se realizează laborator pe subiecţii existenţi în oraşul sau
zonele din apropierea laboratorului, rezultatele obţinute pe grupurile aplicate nu pot

39
fi extinse la nivelul întregii populaţii, deoarece grupul pe care s-a aplicat nu este un
eşantion reprezentativ. Aceste aspecte vor fi detaliate însă la paragraful despre
eşantionare.
Conform lui Aniţei (2007) factorii care afectează reprezentativitatea
variabilei subiect pot fi:
1. Caracterul limitat al eşantionării. În primul an de facultate este foarte greu să se
realizeze o cercetare de semestru pe un eşantion de populaţie la nivelul întregii
ţări. Motivele sunt foarte clare: costuri ridicare, relaţii şi colegi care ar putea
aplica în toate zonele tării, timpul necesar efectuării experimentului, etc. De
aceea majoritatea studenţilor, dar şi a psihologilor care efectuează testări
psihologice doar într-o singură locaţie teritorială se vor limita doar la populaţia
din acea zonă. Astfel chiar dacă experimentatorul va realiza o eşantionare în
funcţie de vârstă, nivel de educaţie şi alte variabile, eşantionul respectiv va fi
reprezentativ doar pentru populaţia din zona din care a fost selecţionat şi nu din
întreaga ţară. De aceea experimentatorul trebuie să ştie că rezultatele cercetării
sale pot fi extinse doar la nivelul populaţiei din care a fost selectat eşantionul
reprezentativ pe care a fost aplicat experimentul şi nu la nivelul tării sau la
nivel internaţional.

2. Mărimea eşantionului. Mai întâi experimentatorul trebuie să verifice de câţi

subiecţi are nevoie pentru fiecare grup experimental şi de control pentru
cercetare şi dacă populaţia din care selecţionează aceşti subiecţi îi poate oferi
numărul necesar efectuării cercetării. De asemenea experimentatorul trebuie să
ştie că pentru a folosi un test statistic parametric are nevoie de minim 30 de
subiecţi pentru fiecare grup de cercetare iar daca foloseşte mai puţin de 30 de
subiecţi va fi nevoit să folosească în prelucrarea datelor un test statistic non-
parametric. Apoi, în studiile care vizează diferenţele de gen experimentatorul
trebuie să-şi ia măsuri încă de la stabilirea temei deoarece este posibil ca în
populaţia de unde îşi va extrage subiecţii reprezentativi să nu găsească
suficienţi subiecţi de gen masculin (de exemplu studenţii de gen masculin la
psihologie şi sociologie sunt mai puţini numeric decât subiecţii de gen feminin,
aceştia sunt aproximativ 2-3 într-o grupă de 30 de studenţi restul fiind studente)
sau suficienţi subiecţi de gen feminin (de exemplu în Politehnică, Automatică,
Cibernetică numărul de studenţi de gen feminin într-o grupă sunt de 3-4
studenţi de gen feminin şi restul până la 30 de studenţi sunt de gen masculin).
De asemenea studiile şi experimentele care au loc utilizând ca variabilă
independentă rasa sau etnia trebuie să folosească drept subiecţi eşantioane sau
grupuri în număr aproximativ egal şi să nu fie diferenţe foarte mari. Un
exemplu de cercetare care nu va oferi rezultate corecte poate fi „Studiul
reprezentării mentale a conceptului de feminitate în funcţie de orientarea
religioasă” în care primul grup de subiecţi sunt studenţi români, care studiază
psihologia, în număr de 45 şi cel de-al doilea grup, studenţi de religie
musulmană care studiază chimia în România şi sunt în număr de 10 persoane.
Diferenţa foarte mare între numărul de subiecţi din primul grup şi cel de –al
doilea va face imposibilă utilizarea testelor statistice care vor indica faptul că

40
 nu pot calcula rezultatele datorită numărului diferit de subiecţi. Mai mult decât
atât faptul că în al doilea eşantion sunt doar 10 subiecţi, aceştia poate că trăind
în România, cunosc concepţia despre feminitate a românilor şi vor oferi
răspunsuri dezirabile în raport cu acest concept din diverse motive. O altă
variantă ar fi faptul că fiind doar 10 subiecţi neselectaţi dintr-o anumită
populaţiei în cel de –al doilea eşantion, se poate ca printre aceştia ca 8, 9 sau
chiar toţi10 să aibă o anumita părere şi reprezentare mentală despre feminitate
care nu corespunde cu cea a populaţiei de credincioşi musulmani din ţara lor
deoarece este posibil să fie între cei 5% care sunt diferiţi semnificativ statistic
de populaţia din care provin. Aceste explicaţii vin să fundamenteze axioma
statistică conform căreia într-un grup de cercetare trebuie luaţi cel puţin 30 de
subiecţi ca eşantionul să fie reprezentativ.

3. Folosirea a foarte mulţi subiecţi într-o cercetare experimentală. Cercetarea

experimentală se deosebeşte de validarea şi etalonarea testelor psihologice,
studiile longitudinale şi alte studii care se pot realiza pe populaţii
reprezentative de ordinul a sutelor sau miilor de subiecţi. Într-o cercetare
experimentală, unde s-au stabilit riguros obiectivele şi ipotezele precum şi
populaţia ţintă este suficient să ca în fiecare grup să fie minim 30 de subiecţi.
Există însă şi cercetări ce se pot aplica şi pe mai puţini subiecţi (sub 30 de
subiecţi) şi chiar pe un singur subiect (studiul de caz). Conform lui Aniţei
(2007) nu este necesar să se folosească pentru fiecare grup experimental şi de
control acelaşi număr de subiecţi pentru toate situaţiile sau grupurile
experimentale dar pentru a generaliza rezultatele fiecărei situaţii şi a obţine
rezultate caracterizare de fidelitate şi validitate crescută este recomandată
evitarea folosirii a unui număr foarte mic de subiecţi pentru fiecare grup sau
situaţie experimentală (5-10 persoane) cu excepţia studiilor de caz care sunt
aparte.

4. Voluntariatul subiecţilor. Oferirea voluntară a subiecţilor spre a participa la

testarea psihologică sau la experimentele care au loc poate avea implicaţii
asupra rezultatelor obţinute de grupul în care participă la cercetare. Astfel,
subiecţii care se oferă voluntar este posibil să ştie că au un coeficient de
inteligenţă ridicat, profil aptitudinal cu valori ridicate iar cei care nu se oferă
pot avea valori ale profilului aptitudinal şi scorului la inteligenţă scăzute,
evitarea participării la experimente în acest caz fiind fundamentală. Mulţi
voluntari consideră că tema cercetării îi avantajează ca profil aptitudinal în faţa
colegilor şi doresc cu orice preţ să fie investigaţi chiar cu toate instrumentele
din laborator. Cunoscând aceste detalii experimentatorul trebuie să ştie că în
grupurile pentru propria cercetare care se va desfăşura în laborator sau pe teren
subiecţii trebuie aleşi aleator sau chiar o grupă întreagă de studenţi poate fi un
grup de cercetare, deoarece după admiterea în primul an de facultate studenţii
se distribuie aleator din structura în ordine alfabetică, la fiecare grupă.

41
5. Abandonul subiecţilor. Cercetarea experimentală debutează odată cu semnarea
consimţământului informat de către subiecţii participanţi la cercetare. Cu toate
că aceştia într-o primă fază sunt entuziasmaţi şi doresc să participe la cercetare,
de-a lungul desfăşurării experimentului aceştia pot să renunţe din diverse
motive: s-au plictisit, consideră că nu le place ceea ce fac, au alte lucruri mai
importante de făcut, au răcit şi li se administrează medicamente ce pot
modifica rezultatele cercetării, s-au speriat de stimulii prezentaţi, etc.
Experimentatorul trebuie să înţeleagă aceste situaţii să le consemneze şi să
accepte decizia luată de subiecţii respectivi nu înainte de a-i pune să semneze
un protocol de renunţare cu motivele abandonului. Este posibil însă ca aceştia
să revină în cadrul experimentului sau în cadrul altor experimente.

Controlul variabilei subiect

Ca şi în cazul controlului variabilelor independente şi dependente, Aniţei

(2007) prezintă trei metode de bază ce pot fi utilizate în vederea efectuării
riguroase a controlului variabilei subiect: selecţia aleatorie, contrabalansarea şi
restrângerea eşantionului.

a) Selecţia aleatorie constă în faptul că experimentatorul trebuie să selecteze cu

adevărat la întâmplare subiecţii pentru cercetare şi nu după propriile prietenii şi
preferinţe. Selectarea la întâmplare se poate face doar dacă experimentatorul
dispune de grupuri de populaţie destul de mari (peste 100) pentru a putea
selecta aleatoriu minimum câte 30 de subiecţi pentru fiecare grup experimental
(fiind luate în consideraţie 2 grupuri experimentale). Selecţia aleatoare se poate
realiza şi alegând numerele impare sau numerele pare după ce fiecărui
reprezentant al populaţiei i s-a acordat un număr. De asemenea experi-
mentatorul trebuie să aibă în vedere voluntariatul subiecţilor şi să se ferească în
alegerea subiecţilor pentru cercetare dintre cei care doresc cu orice preţ să
participe, deoarece aceştia, după cum s-a mai spus pot să modifice semnificativ
rezultatele cercetării prin rezultatele obţinute de ei.

b) Contrabalansarea. Contrabalansarea este o strategie care permite experi-

mentatorilor să neutralizeze sau să elimine orice efecte asociate cu ordinea în
care sunt efectuate sarcinile în timpul executării experimentului. Astfel, un
exemplu de contrabalansare poate fi atunci când experimentatorul aplică o
succesiune de 4 teste psihologice unui grup de 60 subiecţi. Pentru a vedea
efectele contrabalansării şi a sublinia necesitatea acesteia experimentatorul
poate împărţi grupul de 60 de subiecţi în două grupuri de câte 30 de subiecţi,
fiecare grup dându-i-se să aplice probele în succesiune de teste schimbată.
Astfel pentru primul grup succesiunea va fi: testul de raţionament inductiv,
testul de memorie vizuală, testul de timp de reacţie la culoarea galben şi testul
de reactivitate la stimuli multipli. Pentru cel de al doilea grup ordinea va fi
schimbată astfel: testul de reactivitate la stimuli multipli, testul de timp de

42
 reacţie la culoarea galben, testul de testul de memorie vizuală, raţionament
inductiv. Dacă experimentatorul va menţine un control riguros al variabilei
subiect şi al variabilei dependente atunci cercetare va evidenţia diferenţele
obţinute în rezultatele la teste între cele două grupuri de subiecţi deoarece
ordinea executării testelor poate duce la modificări semnificative statistic în
rezultatele obţinute din diferite motive: durata destul de lungă de timp până la
ultimul test, oboseala care intervine după un anumit timp de concentrare, etc.

c) Restrângerea eşantionului. Aniţei (2007) oferă o alternativă a contrabalansării

unei variabile ocazionale sub forma de restrângere a populaţiei care se bazează
pe acea variabilă. Autorul consideră că cu cât populaţia este mai mare numeric
cu atât este mai eterogenă ca şi variabile ocazionale. Restrângerea eşantionului
se poate face prin limitarea la anumite criterii precum: studenţi care au permis
şi studenţi care nu au permis de conducere auto pentru o cercetare cu tema
„Diferenţe privind percepţia pericolelor rutiere în funcţie de deţinerea
permisului de conducere, studenţii selecţionaţi în funcţie de deficienţa de
vedere pe care o are astigmatism sau miopie „Diferenţe în percepţia periferică
şi aprecierea vitezelor şi distanţelor la studenţii cu astigmatism faţă de studenţii
cu miopie”.

Pentru a efectua restrângerea eşantionului subiecţii vor fi supuşi la un

interviu, anamneză sau pretestare în funcţie de criteriul de departajare dorit: nivel
crescut şi nivel scăzut de anxietate, anumite tipuri de fobii, tendinţa către jocuri de
noroc, interesul şi practicare unor sporturi, tipul de profil al liceului absolvit: real
sau uman. Astfel, din aceste categorii selectate se pot in limita numărului de
subiecţi disponibili bineînţeles să se selecteze aleator subiecţi pentru grupurile de
cercetare.

2.7. Elaborarea definiţiilor operaţionale

După etapele în care sunt delimitate şi definite constructele şi descrise

variabilele cercetării, experimentatorul trebuie să elaboreze definiţii operaţionale
pentru fiecare construct în parte. Definiţiile constructelor sau mai bine spus a
conceptelor abstracte se regăsesc în literatura de specialitate enunţate de diferiţi
autori. Experimentatorul poate colecta o serie de definiţii ale constructelor
respective şi poate să creeze propria sa definiţie operaţională pentru constructul
cercetării sale. Un exemplu de definiţie operaţională pentru constructul de bucurie
poate fi: „Bucuria este o emoţie plăcută care apare în urma obţinerii unui premiu,
avansări la serviciu, câştig financiar, declaraţii de dragoste, etc. Bucuria se
manifestă comportamental prin zâmbet, destinderea feţei şi poziţia corporală cu
mâinile îndepărtate de corp exprimând deschidere”. Un alt exemplu de definiţie
operaţională de această dată pentru o emoţie negativă „Invidia este o emoţie
neplăcută şi este reprezentată de dorinţa de a avea ceea ce posedă altă persoană
atunci când se crede că se merită acel lucru, obiect, poziţie socială, etc.”.

43
 2.8. Stabilirea şi formularea ipotezelor cercetării

Ipoteze generale şi ipoteze de lucru. Ipoteze statistice şi ipoteze de nul

Conform lui Aniţei (2007) ipotezele pot fi de trei feluri în funcţie de

nivelul de testare în cadrul cercetării: ipoteza generală, ipoteza sau ipotezele
operaţionale sau de lucru şi ipoteza statistică şi ipoteza de nul.
În general o ipoteză conform definiţiei din dicţionarul explicativ al limbii
române on line este o „Presupunere, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu
privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu
privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce;
presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale
existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, impresiei etc” (DEX, 1998)
http://dexonline.ro/definitie/ipotez%C4%83 Conform aceleaşi surse cuvântul
„ipoteză”, etimologic provine din cuvântul în limba franceză „hypothèse” care
înseamnă „ipoteză”.
Conform definiţiei ipoteza este o presupunere clară, explicită şi poate fi
verificată în legătură cu relaţiile sau diferenţele variabilelor care sunt prezente în
aceasta. Ipoteza sau ipotezele cercetării trebuie să corespundă temei cercetării şi
obiectivelor cercetării şi să nu cuprindă variabile şi relaţii care nu sunt prezente în
tema şi obiectivele cercetării fixate la începutul demersului ştiinţific. Pentru
testarea ipotezelor se recomandă ca acestea să fie enunţate pentru fiecare relaţie
care trebuie testată. De foarte multe ori ipoteza generală este structurată în mai
multe ipoteze de lucru deoarece în cercetare experimentatorul doreşte să verifice
mai multe presupuneri, acestea trebuie verificare în mod separat şi nu toate
împreună.
În tabelul 2.1. se pot observa caracteristicile ipotezelor generale şi ale
ipotezelor de lucru în cercetarea experimentală.

Ipoteze generale Ipoteze operaţionale sau de lucru

Momentul stabilirii ipotezei generale reprezintă
momentul stabilirii ipotezei cercetării
Exprimă relaţia cauzală dintre variabila independentă
şi variabila dependentă
Exprimă corelaţia dintre două variabile dependente
Are caracter constatativ şi prezintă relaţia dintre
variabile la modul general
Se enunţă câte o singură ipoteză generală pentru
fiecare construct general (a se studia exemplele date
mai jos)
Momentul în care se anticipă rezultatele
Exprimă anticiparea nivelul, mărimea efectului produs
de influenţa variabilei independente
Exprimă anticiparea mărimii şi puterii corelaţiei între
variabilele dependente, chiar se poate specifica tipul
corelaţiei: pozitive, negative
Au caracterul de a aprofunda şi explicita relaţiile
dintre variabile
Se specifică obligatoriu dacă se aşteaptă a fi diferenţe
semnificative statistic sau nu
Pentru variabilele cu mai multe faţete aşa cum am
prezentat la paragraful descrierii „constructului” se
vor enunţa ipoteze de lucru pentru fiecare faţetă a
constructului măsurat

Tabelul 2.1 Caracteristici ale ipotezelor generale şi ipotezelor de lucru

44
 De reţinut pentru experimentatori este importanţa de a formula ipotezele la
începutul demersului ştiinţific deoarece acestea trebuie urmărite şi testate şi nu,
cum se practică în mod neştiinţific după ce s-au efectuat calculele pe rezultatele
obţinute.
Cu toate că satisfacţia fiecărui experimentator constă în confirmarea
ipotezelor sau cel puţin a unora dintre acestea, faptul că ipotezele cercetării nu se
confirmă nu este greşit. Există o multitudine de cercetări pentru care ipotezele nu s-
au confirmat deoarece aşa s-au obţinut rezultatele pe grupurile sau eşantioanele de
subiecţi care au participat la cercetare.

Ipotezele se pot clasifica în funcţie de studiul experimental urmărit în:

a) Ipoteze care urmăresc relaţii de corelaţie între variabilele dependente şi aparţin
studiilor de corelaţie sau studiilor corelaţionale. Un exemplu îl constituie
ipotezele studiului „Studiu corelaţional (sau studiu de corelaţie) între trăsăturile
emoţii şi agresivitate” care pot fi: „există o corelaţie pozitivă între emoţiile
negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie negativă între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze generale. Ipotezele de lucru
sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare variabilă ca faţetă ce întră
în structura constructelor generale: „emoţii pozitive” cu faţetele sau
dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii negative” cu faţetele sau
dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi agresivitate cu faţetele sau dimensiunile
„agresivitate fizică, agresivitate verbală şi agresivitate intelectuală”. Astfel
ipotezele operaţionale sau de lucru vor fi: „Există o corelaţie semnificativă
statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea fizică”,„Există o
corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea
intelectuală”,„Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă între bucurie
şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă
între bucurie şi agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic
şi negativă între bucurie şi agresivitatea intelectuală”, etc.
b) Ipoteze care urmăresc relaţia specifică psihologie
experimentale, prin care experimentatorul doreşte să investigheze influenţa
unei variabile independente asupra unei variabile dependente. Un exemplu
constă în ipotezele generale şi de lucru ce pot fi enunţate pentru tema de
cercetare experimentală „Influenţa muzicii heavy metal asupra timpului de
reacţie compus”. Ipoteza generală poate fi „Ascultarea unei melodii heavy
metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus influenţează
semnificativ statistic timpul de reacţie compus”. Ipotezele de lucru însă se vor
enunţa pe fiecare faţetă a timpului de reacţie compus: „timpul motor” şi
„timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de lucru sau operaţionale pot fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de reacţie motor” şi
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de decizie”. În acest

45
 sens experimentatorul va putea testa ipotezele de lucru în urma obţinerii
rezultatelor la aplicarea probelor de timp de reacţie pentru grupul experimental
cu muzică heavy metal şi pentru grupul de control fără stimuli auditivi.

c) Ipotezele mai pot fi clasificate şi în funcţie de modul în care se enunţă sensul şi

direcţia în care evoluează variabilele. Astfel ipotezele pot fi: unilaterale sau
unidirecţionale enunţate într-un singur sens şi bilaterale sau bidirecţionale
enunţate în ambele sensuri sau direcţii.

d) Ipotezele unilaterale generale în cazul unui studiu de corelaţie cu tema:

„Studiu corelaţional între emoţii şi agresivitate” pot fi: „există o corelaţie între
emoţiile negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze generale. Ipotezele bilaterale
de lucru sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare variabilă:
„emoţii pozitive” cu faţetele sau dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”,
„Emoţii negative” cu faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi
agresivitate cu faţetele sau dimensiunile „agresivitate fizică, agresivitate
verbală şi agresivitate intelectuală”. Astfel ipotezele bilaterale de lucru sau
operaţionale vor fi: „Există o corelaţie semnificativă statistic între furie şi
agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între furie şi
agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între bucurie şi
agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între bucurie şi
agresivitatea intelectuală”, etc.

e) Ipoteze unilaterale generale în cazul studiului de corelaţie cu tema „Studiu

corelaţional între emoţii şi agresivitate” pot fi: „există o corelaţie pozitivă şi
semnificativă statistic între emoţiile negative şi agresivitate” şi „există o
corelaţie negativă şi semnificativă statistic între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze unilaterale generale.
Ipotezele unilaterale de lucru sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru
fiecare variabilă ca faţetă ce întră în structura constructelor generale: „emoţii
pozitive” cu faţetele sau dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii
negative” cu faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi agresivitate cu
faţetele sau dimensiunile „agresivitate fizică, agresivitate verbală şi agresivitate
intelectuală”. Astfel ipotezele operaţionale sau de lucru vor fi: „Există o
corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea verbală”,
„Există o corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea
fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi
agresivitatea intelectuală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă
între bucurie şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic
şi negativă între bucurie şi agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi negativă între bucurie şi agresivitatea intelectuală”, etc.

46
f) Ipoteze generale enunţate bilaterale pentru un studiu experimental de tipul
cu tema: „Influenţa muzicii heavy metal asupra
timpului de reacţie compus”. O ipoteză generală enunţată bilateral poate fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de reacţie compus”.
Ipotezele de lucru enunţate bilateral se vor enunţa pe fiecare faţetă a timpului
de reacţie compus: „timpul motor” şi „timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de
lucru enunţate bilateral pot fi: „Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul
executării testului de timp de reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie motor” şi „Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul
executării testului de timp de reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de decizie”.

g) Ipoteze generale enunţate unilateral care urmăresc relaţia specifică psihologie

experimentale , prin care experimentatorul doreşte să
investigheze influenţa unei variabile independente asupra unei variabile
dependente având ca temă „Influenţa muzicii heavy metal asupra timpului de
reacţie compus”. Ipoteza generală unilaterală poate fi „Ascultarea unei melodii
heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
influenţează semnificativ statistic rezultatele la grupul experimental în sensul
micşorării timpului de reacţie compus”, sau o altă formulare „Ascultarea unei
melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de reacţie compus pentru
grupul experimental faţă de cel de control”. Se observă în aceste enunţuri ale
ipotezei generale faptul că experimentatorul a menţionat sensul în care variază
timpul de reacţie compus. Ipotezele de lucru enunţate unilateral însă se vor
enunţa pe fiecare faţetă a timpului de reacţie compus: „timpul motor” şi
„timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de lucru unilateral enunţate pot fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de reacţie
motor pentru grupul experimental faţă de cel de control” şi „Ascultarea unei
melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de decizie pentru grupul
experimental faţă de cel de control”. După cum se poate observa în enunţarea
ipotezelor de lucru unilateral, experimentatorul menţionează sensul în care are
loc modificarea adusă de influenţa stimulului sau a variabilei independente
„melodia heavy metal” aplicată doar grupului experimental.

Este foarte important de reţinut faptul că ipotezele fie că sunt enunţate

unilateral sau bilateral acestea se pot verifica, şi confirma indiferent de sensul ales
de experimentator. După cum se poate observa în clasificările şi exemplele date,
ipotezele în cadrul cercetării experimentale trebuie obligatoriu formulate şi inserate
în demersul cercetării fie unilateral sau bilateral deoarece acestea trebuie testate cu

47
instrumentarul statistic corespunzător, altfel, colectarea unor date fără un demers
ştiinţific experimental şi fără a avea obiective bine delimitate nu va avea sens în
cercetarea propriu-zisă. Ipotezele unilaterale sau unidirecţionale se pot enunţa şi
utiliza de către experimentator atunci când acesta presupune sensul în care
evoluează relaţiile dintre variabile, fiind mai precise şi mai clare decât ipotezele
enunţate bilateral sau bidirecţional.

Clasificarea ipotezelor în funcţie de criteriul aplicării pe eşantioane

selectate din populaţii statistice de subiecţi:ipotezele statistice şi ipotezele de nul.
Pe lângă ipotezele generale şi cele de lucru sau operaţionale specifice
cercetării empirice bazate pe date observabile aplicate pe grupuri şi loturi de
subiecţi, mai există şi ipoteze statistice şi ipoteze de nul care sunt valabile pe
populaţii şi nu pe grupuri de subiecţi şi care se testează pe eşantioane selectate
(aleator sau conform altei metode de selecţie) din populaţiile de subiecţi alese.
Dacă, în cercetarea experimentală folosim date observabile, culese atât în laborator
şi pe teren, ipotezele sunt presupuneri bazate pe datele culese valabile doar pentru
acele grupuri şi loturi de subiecţi.
Ipotezele statistice sunt ipoteze emise asupra unei populaţii cu datele
culese pe cale experimentală din eşantioane selectate din acele populaţii statistice şi
nu coincid aproape deloc cu ipotezele cercetării. Metodele de verificare ale
ipotezelor statistice se numesc teste statistice şi acestea sunt: testele parametrice şi
non-parametrice. Astfel, testul statistic aplicat reprezintă o metodă prin care se
compară două populaţii sau mai multe după caz, prin intermediul unor variabile
observate pe eşantioanele selectate din acele populaţii.
Exemple de ipoteze statistice şi ipoteze de nul corespunzătoare pot fi:
H1„Există o corelaţie semnificativă statistic între emoţiile negative
şi agresivitatea fizică la adolescenţi”
H0 „Nu există o corelaţie semnificativă statistic între emoţiile
negative şi agresivitatea fizică la adolescenţi”
H1„Muzica heavy metal ascultată de adolescenţi reduce
semnificativ statistic timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
H0„Muzica heavy metal ascultată de adolescenţi nu reduce
semnificativ statistic timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
Prin exemplele prezentate se observă că ipotezele statistice se referă la
populaţii iar ipotezele generale şi operaţionale prezentate anterior în exemplele
stipulate la ipotezele generale şi operaţionale se referă strict la grupurile, loturile
sau acolo unde este cazul eşantioanele pe care se efectuează cercetarea
experimentală rezultatele fiind valabile doar în cadrul acelor grupuri, loturi şi
eşantioane.
După Dragomirescu (2012) ipotezele ştiinţifice sunt emise întotdeauna din
observaţii parţiale, dar vizează proprietăţile generale ale populaţiei. Astfel, acelaşi
autor subliniază că ipoteză statistică reprezintă o aserţiune referitoare la una sau
mai multe populaţii statistice. Din populaţiile respective se extrag eşantioane

48
(metoda poate fi aleatoare sau alte metode), iar datele se culeg de la eşantioanele
selecţionate din acele populaţii. Pe datele culese se aplică testele statistice
corespunzătoare, rezultatele fiind valabile însă pentru populaţiile din care au fost
extrase. Această cale este destul de dificilă de aplicat pentru tinerii studenţi din
anul I de facultate, deoarece nu au suport material şi posibilităţi să realizeze
eşantionări din diferite populaţii de câteva mii de subiecţi selectaţi din care să
extragă aleator minimum 60 de subiecţi pentru cercetărilor de semestru precum:
adolescenţi infectaţi cu HIV (30 subiecţi cu HIV, 30 subiecţi fără HIV extraşi din
populaţii de câteva mii de adolescenţi din România), tineri şomeri cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 25 de ani, studente la psihologie cu părinţi divorţaţi, etc. În
acest sens, calea cea mai simplă, corectă şi uşor de aplicat este utilizarea metodei
experimentului atât în laborator cât şi pe teren (în organizaţii, în parcuri, muzee,
şcoli, licee, spitale, etc) pe grupuri şi loturi de subiecţi, valabile strict pe grupurile
respective fără a fi ridicate la nivel general valabil pentru populaţii selectate din
care se extrag eşantioane aşa cum se stipulează în demersul emiterii şi testării
ipotezelor statistice.

2.9. Alegerea şi stabilirea metodei (participanţii/subiecţii,

instrumente şi materiale, procedura de lucru şi designul
experimental)

Metoda în cercetarea experimentală cuprinde următoarea structură:

Subiecţi/Participanţi, Instrumente, Procedură şi Design experimental.

Subiecţi/Participanţi

La paragraful corespunzător „Subiecţi sau participanţi” se descriu loturile

de subiecţi sau participanţi la cercetare. Experimentatorul trebuie să ştie că poate
folosi ambele denumiri, însă denumirea de „subiecţi” este specifică cercetării de
laborator. Denumirea de „participanţi” se poate folosi şi pentru cercetarea de
laborator dar este mai indicată pentru persoanele din organizaţii, spitale, mediu
educaţional.
Subiecţii se vor descrie în funcţie de demersul ştiinţific folosit în cercetarea
experimentală având două variante:

1. Dacă cercetarea experimentală foloseşte doar grupuri de subiecţi/participanţi

fără a fi selectaţi aleator ca fiind reprezentativi pentru anumite populaţii,
rezultatele nu pot fi extinse la nici o populaţie şi astfel corespund doar lotului
sau grupului pe care s-a aplicat cercetarea şi care poate fi descris astfel:
„Subiecţii sunt reprezentaţi de un număr de 65 de studenţi ai Facultăţii de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta
cuprinsă între 19 şi 23 de ani (M=21,32;A.S.=1,14), 34 de gen feminin şi 31 de
gen masculin, 47 din mediul rural şi 18 din mediul urban.” După cum se poate
vedea nu s-a specificat populaţia din care au fost selectate grupurile deoarece

49
 acestea nu au fost selectate ci au fost luate ca atare două grupuri de studenţi
deja împărţiţi pe grupe în cadrul facultăţii.

2. Dacă cercetarea experimentală foloseşte grupuri de subiecţi/participanţi

selectaţi aleator ca fiind reprezentativi din populaţia de studenţi la psihologie ai
Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, atunci rezultatele pot fi extinse la
populaţia studenţilor de la psihologie din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei. Extragerea eşantionului reprezentativ din populaţia studenţilor de la
psihologie din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei se poate face
aleator (la întâmplare) sau numerele pare sau impare din fiecare grupă sau
orice altă metodă de eşantionare. Eşantionul reprezentativ astfel selectat se va
descrie astfel: „Subiecţii sunt un eşantion reprezentativ din populaţia de 850
de studenţi de la psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în
număr de 68 de studenţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani
(M=21,16;A.S.=1,25), 34 de gen feminin şi 34 de gen masculin, 40 din mediul
rural şi 28 din mediul urban.” După cum se poate observa, în descrierea
eşantionului s-a specificat reprezentativitatea şi mărimea populaţiei din care a
fost extras acest eşantion, precum şi tipul de eşantionare. În acest caz ipotezele
statistice vot fi testate statistic pe eşantionul reprezentativ pentru populaţia de
850 de studenţi la psihologie ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
rezultatele având posibilitatea de această dată să fie extinse la nivelul
populaţiei de studenţi pe care o reprezintă în urma procesului de eşantionare.

3. Dacă cercetarea experimentală foloseşte grupuri de subiecţi/participanţi

selectaţi aleator ca fiind reprezentativi din populaţia de studenţi la psihologie la
nivelul României, atunci rezultatele pot fi extinse la populaţia studenţilor de la
psihologie din România. Extragerea eşantionului reprezentativ din populaţia
studenţilor de la psihologie din România se poate face aleator (la întâmplare)
sau numerele pare sau impare din fiecare grupă, din fiecare an de studiu din
fiecare facultate de psihologie, sau orice altă metodă de eşantionare. Eşantionul
reprezentativ astfel selectat se va descrie astfel: „Subiecţii sunt un eşantion
reprezentativ din populaţia de 14.450 de studenţi de la psihologie din România,
în număr de 856 de studenţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani (M=20,87;
A.S.=0.75), 456 de gen feminin şi 400 de gen masculin, 500 din mediul rural şi
356 din mediul urban.” După cum se poate observa, în descrierea eşantionului
s-a specificat reprezentativitatea şi mărimea populaţiei din care a fost extras
acest eşantion, precum şi tipul de eşantionare. În acest caz ipotezele statistice
vot fi testate statistic pe eşantionul reprezentativ pentru populaţia de 14.450 de
studenţi la psihologie din România, rezultatele având posibilitatea de această
dată să fie extinse la nivelul populaţiei de studenţi pe care o reprezintă din
România în urma procesului de eşantionare.

După ce s-a efectuat eşantionarea, şi s-au efectuat grupurile de cercetare

este foarte important ca experimentatorul să verifice şi să urmărească cu acordul
subiecţilor starea de sănătate, ce mănâncă sau ce consumă (cafea, ţigări,energizante,

50
medicamente) subiecţii, dacă dorm normal (6-8 ore) deoarece experimentatorul
trebuie să exercite un control riguros asupra variabilei subiect. Mai mult decât atât
înainte de a începe cercetare propriu-zisă subiecţii trebuie să fie informaţi cu
privire la cercetare şi trebuie să se decidă dacă participă semnând certificatul de
consimţământ informat.

Instrumente şi materiale

În cercetările experimentale pot fi folosite:

1. aparate şi instrumente de testare psihologică ce măsoară: timpul de reacţie,

memoria de scurtă durată, raţionamentul inductiv, inteligenţă generală,
stimuli vizuali, stimuli auditivi, etc.
2. instrumente de măsurare a reacţiilor fiziologice: poligraful, tensiometrul,
biofeedback-ul, etc
3. instrumente de investigare a câmpului biologic: Aura Vision, etc.
4. instrumente de investigare a undelor cerebrale: EEG, fMRI, MRI,
potenţiale evocate, etc
5. materiale sub formă de cartonaşe, beţişoare, desene, planşe colorate, etc
6. filme, diapozitive, poze, secvenţe audio, slide-uri în Powerpoint, etc
În cercetarea experimentală nu este necesară folosirea testelor psihologice
etalonate şi validate deoarece specificul psihologiei experimentale este urmărirea
relaţiei pe grupuri de subiecţi analizând datele brute.
Astfel, se pot realiza cercetări cu stimuli vizuali sub formă de stimuli luminoşi,
cercetări experimentale având drept stimuli secvenţe din filme, etc.
Ceea ce este necesar însă de efectuat înainte de a începe experimentul
propriu zis este efectuarea unui studiu pilot pentru a calibra timpul de expunere al
stimulilor, a verifica realizarea controlului variabilelor, etc.

Procedură

Descrierea procedurii aplicate este necesară deoarece realismul datelor

obţinute şi confirmarea sau infirmarea ipotezelor cercetării se reflectă în special în
modul de aplicare a stimulilor şi colectarea rezultatelor. Un exemplu de descriere al
unei proceduri poate fi: „Subiecţii/participanţii la cercetare au fost introduşi în
camera de aplicare a experimentului. Acestora li s-a făcut un scurt instructaj cu
privire la executarea probelor sau a situaţiilor stimuli, după care au trecut la faza de
exerciţiu. După efectuarea fazei de exerciţiu, subiecţii/participanţii au trecut la faza
de testare propriu-zisă executând toate etapele succesiunii stimulilor. După ce au
finalizat întreaga succesiune de etape în cadrul cercetării experimentale la care au
participat, au părăsit sala în linişte cu acordul experimentatorului.”

Design experimental

În cadrul acestui paragraf experimentatorul va trebui să prezinte în cerce-

tarea sa următoarele elemente: enumerarea şi descrierea variabilelor independente

51
şi dependente şi un plan experimental sau non-experimental ce va fi urmat în
testarea ipotezelor.
Cele mai simple planuri experimentale sunt cele în care relaţia
se realizează între o singură variabilă independentă şi o
singură variabilă dependentă. Pentru a demonstra însă această relaţie,
experimentatorul va avea nevoie de două grupuri: un grup experimental şi un grup
de control. Acesta va aplica stimulul doar grupului experimental.
Un exemplu de design de cercetare în acest sens va fi pentru tema
„Influenţa consumului de cofeină asupra timpului de reacţie.”
Design-ul experimental va conţine două variabile: variabila independentă
este consumul de cofeină 250 mg pentru grupul de experimental şi 0 mg pentru
grupul de control. Schema care evidenţiază relaţia dintre variabile se poate observa
în figura 1.

control Fără consum de grup experimental 1

cofeină
30 subiecţi A Culegerea datelor cu testul
de timp de reacţie la culoarea
galben (Vienna Test System)
Grup control

Cu cosum de 250 mg Culegerea datelor cu testul de

Grup experimental
timp de reacţie la culoarea
30 de subiecţi
galben (Vienna Test System)
Grup experimental

Figura 2.1. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă

În schema din figura 2.1 se poate observa planul experimental al cercetării.

Experimentatorul trebuie să investigheze subiecţii mai întâi dacă au mâncat, au
consumat alcool, cafea, ciocolată, energizante. De asemenea acesta trebuie să ţină
sub control până la finalul cercetării exercitând controlul variabilei subiect şi
controlul variabilei independente.
Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 2.2.

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără cofeină Consum de 250 mg cofeină

Figura 2.2. Reprezentarea variabilei independente „consum de 250 mg cofeină” pe două nivele

Pentru o mai bună reprezentare a relaţiilor care se stabilesc între variabilele

independente şi cele dependente, experimentatorul trebuie să ştie că planurile
factoriale sunt cele mai simple şi folositoare scheme de proiectare pentru o
cercetare experimentală.

52
 După cum menţionează Aniţei (2007) planurile factoriale sunt acele
scheme ce conţin două sau mai multe variabile independente. Acestea vin în
ajutorul experimentatorului permiţând evidenţierea influenţei fiecărei variabile
independente asupra variabilei dependente. Mai mult decât atât se poate observa
efectul combinat al două sau mai multe variabile independente asupra variabilei
dependente. Atunci când variabilele independente au mai multe nivele (de exemplu
pentru variabila temperatură din cameră pot fi precizate patru nivele: -10C, 6C,
20C şi 38C) aceste planuri factoriale oferă combinaţii între fiecare nivel al fiecărei
variabile asupra variabilei dependente.
În acest sens, experimentele de laborator şi de teren pot fi prezentate sub
forma de planuri factoriale. Conform lui Aniţei (2007) acestea pot fi:
1. planuri unifactoriale : acestea sunt caracterizate de un singur factor cu
un singur nivel sau mai multe nivele;
2. planuri bifactoriale: acestea sunt caracterizate de doi factori sau
variabile independente care au fiecare câte două nivele sau mai multe
nivele;
3. planuri cu trei factori: acestea cuprind trei factori distincţi sau trei
variabile independente având fiecare câte două, trei sau mai multe
nivele;
4. planuri multifactoriale: acestea cuprind N factori sau variabile
independente cu N nivele.

În continuare vom exemplifica fiecare tip de plan factorial.

Planul unifactorial

Acest tip de plan va conţine o singură variabilă independentă care

acţionează asupra variabilei dependente în conformitate cu relaţia
.

Exemplul 1 . Se dă tema experimentului „Muzica de tip house influenţează

timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Obiectiv : Evidenţierea faptului că muzica de tip house influenţează
timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie.
Ipoteza generală : „Muzica de tip house influenţează semnificativ
statistic timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Ipoteze de lucru : „Muzica de tip house influenţează semnificativ statistic
timpul motor al tinerilor studenţi de la psihologie”, „Muzica de tip house
influenţează semnificativ statistic timpul de decizie al tinerilor studenţi de la
psihologie”.
Design experimental
Variabila independentă este reprezentată de muzica de tip house.

53
 Variabile dependentă este reprezentată de rezultatele obţinute la testul de
timp de reacţie. Mai mult decât atât testul de timp de reacţie oferă trei variabile
dependente : timp motor, timp de decizie şi timp de reacţie total.
Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 2.3.

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără muzică Administrare de muzică house în timpul execuţiei
probei de timp de reacţie

Figura 2.3. Reprezentarea variabilei independente „muzică house” pe două nivele

In figura 2.3.este reprezentată schema ce prezintă cele două nivele ale

variabilei independente „muzică house”.

Exemplul 2
Un plan unifactorial poate conţine şi mai mult de două nivele. În figura 2.4
se poate observa că variabila „genuri muzicale” poate avea şi patru nivele.

Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 Nivelul 4

Fără muzică Administrare de muzică Administrare de Administrare de
house în timpul execuţiei muzică clasică muzică populară
probei de timp de reacţie în timpul execuţiei în timpul execuţiei
probei de timp de probei de timp de
reacţie reacţie

Figura 2.4. Reprezentarea variabilei independente „genuri muzicale” pe două nivele

Planul experimental bifactorial (2X2)

Acest tip de plan factorial este reprezentarea schematică a interacţiunii

nivelelor celor două variabile independente asupra variabilei dependente.
Planurile bifactoriale pot avea doi factori/variabile independente cu două
nivele (2X2), doi factori/ variabile independente cu câte trei nivele (3X3), un
factor/ variabila independentă poate avea două nivele iar celălalt factor poate avea
trei nivele (2X3).

Exemplul 3

Se dă tema experimentului „Studiu privind efectele consumului de energi-

zante şi cofeină asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie”.
Obiective: 1) Evidenţierea efectului consumul de cofeină asupra raţiona-
mentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
2)Evidenţierea efectului consumului de energizante asupra raţionamentului
logic la tinerii studenţi de la psihologie.

54
 3) Evidenţierea efectului combinat al consumul de cofeină şi energizant
asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
Ipoteze generale : 1) „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină
influenţează semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi
de la psihologie”.
2) „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează semni-
ficativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi de la psihologie”.
3) „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină şi
1000mg de taurină influenţează semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic
al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Având în vedere că testul de raţionament logic „matrici Raven forma
standard” are o singură variabilă şi anume numărul de răspunsuri corecte, atunci
ipotezele de lucru vor avea în componenta lor variabila dependentă „răspunsuri
corecte”.

Ipoteze de lucru
1. „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionamentului logic”.
2. „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionamentului logic ”.
3. „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină şi 1000mg de
taurină influenţează semnificativ statistic numărul de răspunsuri corecte al
tinerilor studenţi de la psihologie la testul de raţionamentului logic ”.
Instrumente folosite : Testul de raţionament logic „matrici Raven forma
standard”.
Design experimental
Variabile independente: 1) consumul de cofeină cu două nivele: fără
consum de cofeină şi cu consum de cofeină de 250 mg ; 2) consumul de energizant :
fără consum de energizant şi cu consum de 1000mg de energizant.
În figura 2.5 se poate observa planul bifactorial factorial corespunzător
temei experimentului „Studiu privind efectele consumului de energizante şi cofeină
asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie”.

Fără consum de energizant Cu consum de energizant

1000mg taurină
Fără consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cafeină Număr răspunsuri corecte: 24 2) Număr răspunsuri
corecte:20
Cu consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cofeină250 ml 3) Număr răspunsuri corecte: 4) Număr răspunsuri corecte:
23 16

Figura 2.5. Plan bifactorial cu 2 variabile independente fiecare cu câte două nivele

55
 În figura 2.5. se poate observa planul bifactorial 2X2 care are două
variabile independente : consum de cofeină şi consum de energizant. Acest plan
deţine un număr de patru careuri în care se văd rezultatele obţinute la testul de
raţionament logic aplicat. Pentru fiecare careu s-au obţinut rezultate diferite
deoarece fiecărui careu îi corespunde un anumit nivel al unei variabile care
interacţionează cu un anumit nivel ale celeilalte variabile. Astfel în careul 1 s-au
obţinut rezultatele grupului de control deoarece se află la intersecţia dintre nivelele
„fără consum de cofeină” şi „fără consum de energizant”. În cel de-al doilea careu
se intersectează nivelele „fără consum de cofeină” şi „cu consum de energizant
1000 mg taurină”. În cel de-al treilea careu se intersectează nivelele „cu consum
de cofeină 250 mg” şi „fără consum de energizant” şi în cel de-al patrulea careu se
intersectează nivelele „cu consum de cofeină 250 mg” şi „cu consum de energizant
1000 mg taurină”. Astfel, după cum se poate observa în careurile 2 şi 3 se
măsoară efectele consumului de cofeină şi taurină asupra raţionamentului logic în
mod separat unul de celălalt, iar în careul 4 se măsoară efectul potenţat, al
consumului concomitent de 250 mg de cofeină şi 1000 mg de taurină. Testul
statistic care se aplică este ANOVA two-way, deoarece calculează si efectul celor
două variabile luate împreună.
Planurile bifactoriale pot avea însă şi trei nivele ale ambelor variabile sau
cel puţin ale uneia.

Exemplul 4

Se dă tema unei cercetări experimentale : „Efectele ascultării diferitelor

genuri muzicale şi ale consumului de alcool asupra timpului de reacţie la culoarea
galben”.

fără muzică cu muzică clasică cu muzică rock

Fara consum de 1 Media reacţii 2 Media reacţii 3 Media reacţii
ALCOOL motori=17 motori=17 motori=17
Media reacţii=19 Media reacţii=19 Media reacţii=19
timp de reacţie la timp de reacţie la timp de reacţie la
culoarea galben culoarea galben culoarea galben
Cu consum de 4 Media reacţii 5 Media reacţii 6 Media reacţii
ALCOOL (300 motori=17 motori=17 motori=17
ml vin roşu, 13%) Media reacţii=19 Media reacţii=19 Media reacţii=19
timp de reacţie la timp de reacţie la timp de reacţie la
culoarea galben culoarea galben culoarea galben

Figura 2.6. Plan bifactorial cu 2 variabile independente: consum de alcool (2 nivele) şi ascultare
muzica (3 nivele)

În figura 2.6. planul bifactorial are 6 careuri. În primul careu se află grupul
de control fără acţiunea nici uneia dintre variabile .În careul 2 se măsoară influenţa
variabilei muzică clasică asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 3
se măsoară influenţa variabilei muzică rock asupra timpului de reacţie la culoarea

56
galben. În careul 4 se măsoară efectul consumului de 300ml de vin roşu 13%
asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 5 se măsoară efectul
combinat al consumului de 300ml de vin roşu 13% şi al ascultării de muzică clasică
asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 6 se măsoară efectul
combinat al consumului de 300ml de vin roşu 13% cu ascultare de muzică rock
asupra timpului de reacţie la culoarea galben.

Planul experimental cu trei factori (2X2X2)

Planul experimental cu trei factori implică acţiunea a trei variabile inde-

pendente asupra unei variabile dependente. Conform relaţiei stimul
, efectele acţiunii variabilelor independente se măsoară atât
în variantă singulară cât şi combinată ca efect combinat. În această situaţie
planurile factoriale cu trei factori sunt cele mai explicite pentru designul cercetării.

Exemplul 5

Se dă tema experimentului „Studiu privind efectele consumului de energi-

zante, alcool şi cofeină asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la
psihologie”.
Obiective: 1) Evidenţierea efectului consumul de cofeină asupra raţiona-
mentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
2) Evidenţierea efectului consumului de energizante asupra raţiona-
mentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
3) Evidenţierea efectului consumului de alcool asupra raţionamentului
logic la tinerii studenţi de la psihologie.
4) Evidenţierea efectului combinat al consumul de cofeină, alcool şi
energizant asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
Ipoteze generale : 1) „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină
influenţează semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi
de la psihologie”.
2) „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează
semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi de la
psihologie”.
3) „Consumul unei cantităţi de 375 ml de vin roşu, 13% alcool influenţează
semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi de la
psihologie”.
4) „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină, 375 ml
de vin roşu, 13% alcool şi 1000mg de taurină influenţează semnificativ statistic
nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Ca şi în exemplul 3 se va folosi pentru exemplificarea planurilor factoriale
tot testul de raţionament logic „matrici Raven forma standard” care are o singură
variabilă şi anume numărul de răspunsuri corecte.

57
 Ipoteze de lucru (variabila dependentă oferită de rezultatele testului de
raţionament logic este „răspunsuri corecte”)
1. „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionament logic”.
2. „Consumul unei cantităţi de 375 ml de vin roşu, 13% alcool influenţează
semnificativ statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la
psihologie la testul de raţionament logic”.
3. „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionament logic ”.
4. „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină, 375 ml de vin
roşu, 13% alcool şi 1000mg de taurină influenţează semnificativ statistic
numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la testul de
raţionament logic ”.
Instrumente folosite : Testul de raţionament logic „matrici Raven forma
standard”.

Design experimental
Variabile independente: 1) consumul de cofeină cu două nivele: fără
consum de cofeină şi cu consum de cofeină de 250 mg ; 2) consumul de energizant :
fără consum de energizant şi cu consum de 1000 mg de energizant ; 3) consumul
de alcool cu două nivele : fără consum de alcool şi cu consum de alcool, 375 ml de
vin roşu, 13% alcool.
În figurile 2.7 şi 2.8 se poate observa planul factorial cu trei factori
corespunzător temei experimentului „Studiu privind efectele consumului de
energizante, alcool şi cofeină asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la
psihologie”.

Fără consum de energizant Cu consum de energizant 1000mg

taurină
Fără consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cofeină Număr răspunsuri corecte: 25 2) Număr răspunsuri corecte:19
Cu consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cofeină 250 ml 3) Număr răspunsuri corecte: 24 4) Număr răspunsuri corecte: 15

Figura 2.7. Prima structură din plan trifactorial cu 3 variabile independente fiecare cu câte două nivele
(2X2X2) Pentru nivelul „fără consum de alcool” al celei de-a treia variabile.

În figura 2.7. se poate observa planul bifactorial 2X2X2 în reprezentare

pentru nivelul „fără consum de alcool” al celei de-a treia variabile. Acest plan
factorial are trei variabile independente : consum de cofeină, consumul de alcool şi
consum de energizant. Reprezentarea pentru nivelul „fără consum de alcool” al
celei de-a treia variabile deţine un număr de patru careuri în care se văd rezultatele
obţinute la testul de raţionament logic pe care l-au aplicat subiecţii. Pentru fiecare

58
careu s-au obţinut rezultate diferite deoarece fiecărui careu îi corespunde un anumit
nivel al unei variabile care interacţionează cu un anumit nivel ale celeilalte
variabile la fel ca şi în exemplul 3. Astfel în careul 1 s-au obţinut rezultatele
grupului de control deoarece se află la intersecţia dintre nivelele„fără consum de
alcool”,„fără consum de cofeină” şi „fără consum de energizant”. În cel de-al
doilea careu se intersectează nivelele „fără consum de alcool”,„fără consum de
cofeină” şi „cu consum de energizant 1000mg taurină”. În cel de-al treilea careu se
intersectează nivelele „fără consum de alcool”, „cu consum de cofeină 250 mg” şi
„fără consum de energizant” şi în cel de-al patrulea careu se intersectează nivelele
„fără consum de alcool”, „cu consum de cofeină 250mg” şi „cu consum de
energizant 1000mg taurină”. Astfel, după cum se poate observa în careurile 2 şi 3
se măsoară efectele consumului de cofeină, alcool şi taurină asupra raţionamentului
logic în mod separat unul de celălalt, iar în careul 4 se măsoară efectul potenţat,
combinat al consumului concomitent de 250 mg de cofeină şi 1000 mg de taurină,
fără alcool.

Fără consum de energizant Cu consum de energizant

Fără consum de cofeină
Cu consum de cofeină
250 ml
1000mg taurină
Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN
1 - Număr răspunsuri corecte: standard
15 2 - Număr răspunsuri
corecte:18
Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN
3 - Număr răspunsuri corecte: standard
17 4 - Număr răspunsuri
corecte: 12

Figura 2.8. Prima structură din plan trifactorial cu 3 variabile independente fiecare cu câte două nivele
(2X2X2) Pentru cel de-al doilea nivel „cu consum de alcool 375 ml de vin roşu, 13% alcool” al
variabilei independente „consum de alcool”.

În figura 2.7. se poate observa planul bifactorial 2X2X2 în reprezentare

pentru nivelul „cu consum de alcool 375 ml de vin roşu, 13% alcool” al celei de-a
treia variabile. Reprezentarea pentru nivelul „cu consum de alcool, 375 ml de vin
roşu, 13% alcool ” al celei de-a treia variabile deţine un număr de patru careuri în
care şi de această dată se văd rezultatele obţinute la testul de raţionament logic pe
care l-au aplicat subiecţii testaţi. Şi în acest exemplu pentru fiecare careu s-au
obţinut rezultate diferite deoarece fiecărui careu îi corespunde un anumit nivel al
unei variabile independente care interacţionează cu un anumit nivel ale celeilalte
variabile la fel ca şi în exemplul 3 după cum s-a mai menţionat anterior. Astfel în
careul 5 s-au obţinut rezultatele acţiunii variabilei“consum de alcool 375 ml de vin
roşu, 13% alcool“ restul nivelelor celorlalte două variabile fiind„fără consum de
cofeină” şi „fără consum de energizant”. În cel de-al şaselea careu se intersectează
nivelele “consum de alcool 375 ml de vin roşu, 13% alcool“,„fără consum de
cofeină” şi „cu consum de energizant 1000mg taurină”. În cel de-al şaptelea careu
se intersectează nivelele “consum de alcool 375 ml de vin roşu, 13% alcool”, „cu

59
consum de cofeină 250 mg” şi „fără consum de energizant” şi în cel de-al optulea
careu se intersectează nivelele “consum de alcool 375 ml de vin roşu, 13%
alcool“,„cu consum de cofeină 250mg” şi „cu consum de energizant 1000mg
taurină”. Astfel, după cum se poate observa în cel de-al optulea careu se măsoară
efectul potenţial, combinat al consumului concomitent de 250 mg de cofeină,375
ml de vin roşu, 13% alcool şi 1000 mg de taurină.
Observaţii : după cum s-a menţionat, cercetările efectuate pe grupuri
neselecţionate din populaţii au valoare subiectivă şi se referă doar la realitatea
grupului respectiv. Cercetările efectuate pe grupuri selecţionate din diferite
populaţii au valoare ridicată iar rezultatele pot fi extinse la nivelul populaţiei din
care au fost selecţionate.
Un alt aspect important este alegerea grupurilor de subiecţi pentru
cercetările cu mai multe situaţii experimentale aşa cum se pot regăsi în planurile
factoriale prezentate. Există o clasificare a tipurilor de design-uri în funcţie de
structura subiecţilor care participă la secvenţele stabilite de experimentator.
Aniţei (2007) prezintă două design-uri în acest sens: 1) between subjects’
design şi 2) within subjects’ design. Structura “between subjects’ design” se referă
la faptul că pentru fiecare situaţie experimentală se vor ale grupuri diferite de
subiecţi cu trăsături asemănătoare : vârstă, cultură, etnie, rasă, repartiţia în funcţie
de gen, mediu de provenienţă, nivel de educaţie şi formă de învăţământ,
specializare, etc. Structura de tipul „between subjects’ design” este structura
ideală pentru planurile factoriale prezentate în care sunt aplicate aceleaşi teste,
instrumente, probe, materiale, etc. În acest sens prin pregătirea grupurilor diferite
de subiecţi pentru fiecare situaţie experimentală se elimină posibilitatea de a obţine
rezultate neconcludente ca în situaţia în care s-ar fi utilizat acelaşi grup de subiecţi
pentru toate situaţiile experimentale, subiecţii învăţând situaţiile stimuli,
materialele şi răspunsurile la teste. Designul „between subjects’” oferă rezultate
controlate asupra variabilei subiect cu condiţia ca selecţia subiecţilor pentru toate
grupele să fie foarte atent efectuată.
Structura de tipul within subjects’ design se referă la folosirea aceluiaşi
grup de subiecţi în mai multe situaţii experimentale. Această structură nu este
indicată pentru tipurile de cercetări care vizează diferenţe între grupuri şi planurile
factoriale prezentate deoarece nu oferă după cum s-a specificat un control riguros
al variabilei dependente sau a rezultatelor obţinute la aplicarea testelor. Avantajele
acestui tip de design constau în faptul că este specific studiilor de corelaţie sau
investigării în timp a evoluţiei memoriei, raţionamentului, percepţiei subiecţilor
investigaţi în „studii longitudinale”.

Planurile în pătrat latin

Datorită faptului că utilizează mai mulţi factori reprezintă reduceri ale

cadranelor planurilor factoriale pentru variabilele care se repetă. Sunt utilizate
litere ale alfabetului latin în prezentarea cadranelor de interacţiune între nivelele
variabilelor.

60
 Conform lui Aniţei (2007, p. 68) un posibil pătrat latin poate fi
reprezentarea a trei variabile independente care acţionează: prima variabilă cu
nivelele: W1, W2, W3, cea de-a două variabilă cu nivelele: L1, L2 şi L3 şi cea de-a
treia variabilă cu nivelele: D, E, F.
K1 K2 K3 ca modalităţi (nivele) ale primei variabile;
L1 L2 L3 ca modalităţi ale celei de-a doua;
Schematic, pătratul latin va arăta astfel după Fraisse (1969) citat de Aniţei
(2007).

W1 W2 W3
L1 D E F
L2 D E F
L3 D E F

Figura 2.9. Model de pătrat latin după Aniţei (2007)

Planurile experimentale în pătrat greco-latin

Conform lui Aniţei (2007) există şi combinaţii între mai multe variabile şi
mai multe nivele car elimină repetiţia. Astfel pentru fiecare literă latină îi va
corespunde o literă din alfabetul grecesc. În structura combinaţiilor nu trebuie să
exista o celulă cu aceeaşi ordine de combinaţii.
În figura 2.10 se poate analiza schema pătratului greco-latin.

A B C
= alfa
B C A = gama
C A B = beta

Figura 2.10 schema pătratului greco-latin. Sursa: Aniţei (2007, p. 69)

2.10. Prelucrarea rezultatelor

Încă de la stabilirea obiectivelor, ipotezelor, designului cercetării şi a

planurilor factoriale acolo unde este cazul, încă de la alegerea grupurilor de
subiecţi participanţi experimentatorul trebuie să ştie ce modalitatea de testare a
ipotezelor prin testele statistice corespunzătoare distribuţiei datelor rezultatelor,
numărului de subiecţi, ipotezele cercetării, etc.
Exemple privind analiza datelor rezultate în urma aplicărilor diferitelor
planuri de cercetare se regăsesc în capitolul 5 al acestei cărţi. În capitolul 5 se vor
regăsi şi condiţiile de aplicare ale testelor parametrice şi non-parametrice precum şi
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească datele pentru a fi distribuite normal.

2.11. Concluzii şi propuneri

În cadrul acestui paragraf experimentatorul va trebui să prezinte

concluziile studiului bazate însă pe cercetările anterioare de la care a pornit. De

61
asemenea trebuie să argumenteze cu rezultatele în cifre ceea ce a obţinut, să
menţioneze confirmarea sau infirmarea ipotezelor cercetării. În continuare
experimentatorul poate să precizeze un nou demers pe care îl va urma pornind de la
această cercetare finalizată.

2.12. Limitele cercetării

Fie că doreşte sau nu experimentatorul va preciza chiar şi în câteva rânduri

obstacolele întâlnite în timpul executării cercetării, limitele acesteia (de exemplu
un eşantion restrâns, eşantion nereprezentativ, instrumente vechi, etc).

2.13. Bibliografie

La bibliografie experimentatorul va prezenta toate sursele bibliografice

care sunt citate în text şi nu va pune surse în plus dacă acestea nu sunt citate în text.

2.14. Anexe

Anexele pot fi prezente sau pot lipsi din cadrul cercetării deoarece nu toate
cercetările prezintă anexe. Însă acestea odată introduse de către experimentator se
vor insera la sfârşit după referinţele bibliografice.

2.15. Experimentul pilot

Experimentul pilot este un studiu necesar înainte de orice cercetare atât

experimentală cât şi non-experimentală prin care cel ce îl aplică doreşte să verifice
anumite caracteristici ale cercetării dacă funcţionează. De exemplu în cadrul
chestionarelor, itemii nou construiţi vor fi aplicaţi pe un număr de peste 30 de
subiecţi care vor corecta itemii, vor face observaţii, etc. Experimentatorul va lua în
consideraţie şi calcului indicatorilor psihometrici, în primul rând Alpha Cronbach
şi apoi pe baza observaţiilor făcute va corecta instrumentul,va calibra procedura de
aplicare şi îl va putea aplica în cercetări, studii de validare, etc.
Ca şi în cadrul construirii şi aplicării chestionarelor şi în cadrul efectuării
experimentelor cu stimuli vizuali, auditivi, etc, experimentatorul trebuie să
efectueze un studiu pilot mai întâi pentru a vedea corespondenţa dintre subiecţi,
ipoteze şi designul cercetării, să calibreze stimulii şi succesiunea secvenţelor de
stimuli, să efectueze un control de probă al variabilelor independente şi dependente,
etc. Abia după ce s-a efectuat acest studiu pilot experimentatorul poate să aplice
cercetarea şi să culeagă datele pentru a le prelucra.

62
 CAPITOLUL 3

ABORDĂRI EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL SENZAŢIEI

ŞI PERCEPŢIEI

În acest capitol se vor prezenta, probe şi instrumente psihologice care

vizează studiul senzaţiei şi percepţiei.

3.1. Modalităţi senzoriale în studiul procesării semnalelor

provenite de la stimulii auditivi

Abordarea senzaţiilor şi percepţiei auditive trebuie să pornească de la

caracteristicile stimulilor acustici: frecvenţa, amplitudinea şi forma. După cum
menţionează Aniţei (2007) cercetările de psihofizică în domeniul auditiv sau
psihoacustică studiază relaţia dintre stimulii fizici (sunetele) şi reacţiile subiectului
la aceşti stimuli. Psihoacustica este un domeniu al tehnologiei potenţialului uman,
care se bazează pe studiului sunetului, limbajului, muzicii şi al efectelor acestora
asupra creierului. Mai mult decât atât, în cercetarea psihoacustică s-au impus trei
metode bine delimitate: discriminarea, egalizarea şi gradarea senzorială.

Pragurile senzaţiilor auditive

Problema pragurilor senzoriale în sfera sensibilităţii acustice trebuie să fie

studiată în raport cu cele două particularităţi fundamentale ale stimulilor sonori şi
anume: frecvenţa şi intensitatea. De asemenea, nu pot fi ignorate raporturile dintre
frecvenţă şi intensitate în studiul pragurilor acustice. În aceste condiţii Golu (2000)
face diferenţa între sensibilitatea auditivă sub forma ei absolută şi diferenţială care
se raportează la frecvenţă şi pragurile auditive absolute şi diferenţiale care se
raportează la intensitate.
Intervalul de percepţie a sunetelor este cuprins între 20Hz şi 20.000 Hz. În
studiul experimental al sensibilităţii auditive un rol important îl au următoarele
variabile: vârsta subiecţilor investigaţi, starea funcţională a analizatorului auditiv,
şi exersarea analizatorului auditiv. Conform lui Aniţei (2007) nivelul sensibilităţii
absolute creşte de la naştere până la vârsta de 18 ani, când atinge valoarea maximă;
se menţine relativ constant până la 30-35 ani după care se constată o curbă
descendentă o dată cu înaintarea în vârstă.

63
Determinarea pragurile senzaţiilor auditive

Pragurile senzaţiilor auditive se raportează în special la indicatorii de

intensitate şi amplitudine a sunetelor.

Figura 3.1. Instrumente de măsurare a pragurilor auditive: Diapazoane (Laboratorul de psihologie

experimentală „Gheorghe Zapan, Universitatea din Bucureşti”)

În figura 3.1. se observă un set de trei diapazoane folosite în măsurarea

pragurilor auditive. Pragurile auditive sunt: pragul absolut inferior, pragul absolut
superior şi pragul diferenţial.
1. Pragul absolut inferior reprezintă intensitatea minimă a tonului unui stimul
acustic, cu frecvenţa de 1000 Hz, necesară pentru a provoca o senzaţie
auditivă sesizabilă. Pragul absolut minimal este 0 dB. La persoanele cu
hipoacuzie valorile pragului minimal auditiv cresc până la valoarea la care
percep primul stimul auditiv.
2. Pragul absolut superior reprezintă intensitatea maximă a unui stimul
auditiv la frecvenţa de 100 Hz, intensitate care continuă să provoace o
senzaţie specifică auditivă.
3. Pragul diferenţial al intensităţii unui stimul acustic reprezintă cea mai mică
modificare de intensitate adăugată la intensitatea iniţială a sunetului care
duce la o modificare percepută de către subiect.
Diapazonul este un dispozitiv, care se manevrează manual în diferite
experimente. Acestea sunt special construite astfel încât fiecare să emită un anumit
tip de sunete pe o anumită frecvenţă. Examinarea cu diapazonul se realizează prin
prinderea capetelor diapazonului cu două degete şi eliberarea bruscă. Experi-
mentatorul poate măsura cu ajutorul unui cronometru intervalul de timp din
momentul din care subiectul investigat începe să audă sunetul până în momentul în
care nu îl mai aude. În acest sens se poate evalua de către experimentator intervalul
acuităţii senzoriale auditive pentru diferite lungimi de undă ale sunetelor percepute
de către subiecţii investigaţi. Examinările se realizează la fiecare ureche în parte
pentru fiecare subiect examinat. Pentru a nu influenţa măsurătorile efectuate pentru
fiecare ureche în parte, urechea care nu este evaluată se astupă cu un dop.

64
Variabile experimentale folosite în studiul procesării semnalelor auditive
După cum s-a specificat în capitolul 2, variabilele pot fi: variabile inde-
pendente, variabile dependente şi variabila subiect. Şi în acest caz experimentatorul
trebuie să exercite un control riguros al variabilelor care participă la designul
experimental.
Variabilele independente în studiul percepţiei analizatorului auditiv sunt
reprezentate în principal din caracteristicile undei sonore: frecvenţa, intensitatea,
forma, durata de expunere, intervalul dintre stimuli şi natura stimulilor.
Variabilele dependente sunt date de măsurătorile efectuate cu ajutorul
aparatelor specifice percepţiei auditive, răspunsuri motorii (testul de reactivitate la
stimuli multipli DT prezintă şi secvenţe de stimuli auditivi) sau răspunsurile
verbale.

3.2. Modalităţi senzoriale în studiul procesării semnalelor:

senzaţiile şi percepţia vizuală
Pragurile vizuale şi vederea cromatică
Pragurile vizuale se raportează la intervalul în care analizatorul vizual
poate percepe conştient stimulii vizuali recepţionaţi cu receptorii specializaţi.
Vederea cromatică reprezintă capacitatea analizatorului vizual de a
recepţiona lumina reflectată de suprafeţele şi obiectele pe care cade. Receptorii
sunt reprezentaţi de celule cu conuri şi bastonaşe. Vederea cromatică se realizează
cu ajutorul celulelor cu conuri specializate în recepţionarea lungimilor de undă
pentru culorile roşu, verde şi albastru. Ca şi ceilalţi analizatori, analizatorul vizual
poate recepţiona undele între anumite limite. Limita inferioară pentru care
analizatorul vizual detectează semnalele luminoase se numeşte prag minim absolut,
iar limita maximă pentru care analizatorul vizual recepţionează undele luminoase
se numeşte prag absolut vizual.
Culorile spectrului cromatic sunt în număr de şapte culori spectrale şi
prezintă lungimi de undă caracteristice: astfel culoarea violet este caracterizată de
intervalul – 390-450 μm; culoarea indigo este caracterizată de intervalul – 450-480
μm; culoarea albastru este caracterizată de intervalul – 480-510 μm; culoarea verde
este caracterizată de intervalul– 550-575 μm; culoarea galben este caracterizată de
intervalul– 575-590 μm; culoarea portocaliu este caracterizată de intervalul – 590-
620 μm şi culoarea roşu este caracterizată de intervalul – 620-800 μm.
Foveea este specializată în vederea cromatică. Valoarea pragului minim
pentru foveea centrală se poate determina la o lungime de undă de 560 μm.
Celulele cu bastonaşe sunt sensibile la lumină şi retina are o sensibilitate foarte
crescută la lumină în condiţii de întuneric.
Pragul diferenţial vizual este acel prag pentru care analizatorul vizual
percepe o modificare sesizabilă în intensitatea luminii sau în modificarea
intensităţii stimulului vizual anterior.
Conform lui Aniţei (2007) factorii care influenţează determinarea pragului
diferenţial vizual sunt: nivelul iluminării ochiului în momentul anterior; tehnica
utilizată; forma câmpului vizual; acuitatea focarului pe retină; predispoziţiile
individuale; nivelul atenţiei; atitudinea faţă de sarcina de efectuat a subiecţilor, etc.

65
 Având în vedere faptul că stimulii luminoşi pot fi de natură continuă sau
oscilantă, se poate determina pragul perceptibil de trecere de la lumina continuă la
cea oscilantă şi viceversa. Conform lui Aniţei (2007) lungimea intervalului dintre
oscilaţiile luminoase la care subiectul raportează perceperea unei lumini continue
se numeşte frecvenţă critică de fuziune. Indicatorul frecvenţei critice de fuziune
reprezintă frecvenţa licăririlor periodice sau a valorilor maximale luate undele care
oscilează pe unitatea de timp dată.
Conform lui Aniţei (2007) factorii determinanţi în măsurarea frecvenţei
critice de fuziune sau a pragului perceput de subiectul investigat ca trecere de la
lumina continua la cea oscilantă sau viceversa pot fi: intensitatea, culoarea şi durata
licăririlor, vârsta subiecţilor, starea de oboseală prin care trec subiecţii examinaţi,
temperatura din sala de examinare, ritmul biologic circadian, etc.

Aparatul Flicker (Vienna Test System, 1992)

Aparatul Flicker măsoară limita până la care analizatorul vizual al fiecărui

individ diferenţiază între frecvenţa de lumină continuă şi oscilantă. Testarea cu
acest aparat are aplicaţii în diferite domenii, precum: psihologie clinică, psihologia
muncii, psihiatrie, neurologie, ergonomie, selecţia şi evaluarea personalului, fiind
utilizat pentru determinarea frecvenţei fuziunii stimulilor vizuali prezentaţi în trei
secvenţe de stimuli:
frecvenţă crescătoare a stimulilor vizuali,
frecvenţă descrescătoare a stimulilor vizuali,
frecvenţă crescătoare şi descrescătoare a stimulilor vizuali.
Stimulii vizuali sunt stimuli luminoşi de culoare roşie sub formă de lumină
continuă şi oscilantă. Schimbarea frecvenţei se face în intervale de 0,1 Hz.
Echipamentul testului şi tubul de expunere au forma unui microscop,
tubulatura este etanşa de culoare neagră minimalizând variabilele fiziologice sau de
mediu exercitând un control al variabilelor ridicat (a se vedea figura 3.2 a şi b).
Stimularea cu ajutorul undelor luminii este emisă pe de-o parte constant de un LED
roşu şi pe de altă parte aceasta devine oscilantă cu o perioadă de oscilaţie din ce în
ce mai mare. Un sistem de lentile acomodează ochiul la distanţe prin axe vizuale
paralele.

Figura 3.2 Evaluarea unui subiect cu proba Flicker. a) instructajul şi anamneza; b) aplicarea probei de
către subiect. Laboratorul de psihologie experimentală”Gheorghe Zapan”, Universitatea din Bucureşti

66
Aparate folosite în studiul şi analiza percepţiei vizuale: Tahistoscopul şi
Aparate pentru evaluarea mişcărilor oculare

Tahistoscopul este aparatul cel mai frecvent utilizat în studiul experimental

al percepţiei subliminale. In aplicarea probelor de tahistoscop stimulii sunt
prezentaţi pe o perioadă de timp de expunere de câteva sutimi de secundă astfel
încât stimulul să fie perceput inconştient şi nu conştient. Timpul standard de
expunere a stimulilor pentru cercetările obişnuite privitoare la aprehensiunea
perceptivă este de 0,1 secunde. Variabila dependentă poate fi semnalată şi pe cale
verbală prin răspunsul DA sau NU sau prin descrierea a ceea ce a văzut sau să
recunoască un pachet de stimuli vizuali ce sunt prezentaţi ca fiind conştient
perceptibili.
Un exemplu de posibilă cercetare în studiul percepţiei vizuale subliminale,
aplicată ca şi experiment pilot în laboratorul de psihologie experimentală
„Gheorghe Zapan”, Universitatea din Bucureşti are ca temă: „Diferenţe de gen în
studiul percepţiei subliminale vizuale”. Stimulii, videoclipurile şi calibrarea
intervalelor de timp de expunere a stimulilor a fost efectuată de masterand Duţă
Irina sub coordonarea lector Mihaela Chraif. Studiul privind diferenţele de gen a
fost efectuat după culegerea datelor în urma calibrării expunerii stimulilor
subliminali inseraţi în videoclipurile filmate.
Obiective:1) Calibrarea stimulilor subliminali la pragul de procesare
inconştientă. (dat fiind faptul că este studiu pilot)
Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în studiul percepţiei
subliminale vizuale
Modul în care are loc o recunoaştere mai completă a numărului de
stimuli subliminali prezentaţi: sub formă de itemi figurali-imagine
şi itemi cuvinte.
Ipoteze:
1)Există diferenţe de gen privind numărul de stimuli prezentaţi subliminal
recunoscuţi corect în prezentarea lor sub formă de imagini.
2) Există diferenţe de gen privind numărul de stimuli prezentaţi subliminal
recunoscuţi corect în prezentarea lor sub formă de cuvinte.
3) Există diferenţe semnificative statistic în percepţia numărului de stimuli
subliminali între cele două forme de recunoaştere: sub formă de imagini stimuli
desenate şi sub formă de cuvinte care exprimă obiectele concrete de recunoscut.

Metodă
Participanţi
Subiecţii au fost un număr de 87 de studenţi la psihologie, Universitatea
din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25 ani (M=22.47; A.S.=1.83), 57 de
gen feminin şi 30 de gen masculin, din mediul rural şi urban.
Instrumente şi materiale
Au fost produse trei videoclipuri având ca obiective prezentarea unor
reclame la băuturi carbogazoase, telefonie mobilă şi firmă de încălţăminte sport. În

67
diferite locaţii ale peliculei au fost inserate câte patru imagini: pahar, bec, brichetă,
croissant pentru reclama la încălţăminte sport de exemplu.
În anexa 5 se pot analiza cele două variante de itemi vizuali şi cuvinte
folosiţi la recunoaşterea figurilor percepute subliminal în videoclipul prezentat.
Procedura
Aplicarea a avut loc în decursul unei zile începând cu ora 10.00 dimineaţa
până la ora 18.00 la ultimul seminar de psihologie experimentală.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
3.3.) şi variabila dependentă este: număr de stimuli recunoscuţi corect.

Grup experimental 1 Culegerea datelor prin răspunsurile

35 subiecţi de gen bifate pe planşele de recunoaştere cu
masculin imagini şi planşe cu cuvinte
Grup experimental 1

Culegerea datelor răspunsurile bifate pe

Grup experimental 2
planşele de recunoaştere cu imagini şi
30 subiecţi gen
planşe cu cuvinte
masculin
Grup experimental 2

Figura 3.3. Schemă privind relaţiile între grupurile experimentale structurate în funcţie de gen pentru
testarea ipotezelor 1 şi 2.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 3.4.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin Subiecţi de gen masculin
Figura 3.4. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

Pentru testarea ipotezei numărul 3 se va urmări designul experimental din

figura 3.5.

Grup experimental 1 Secvenţa 1 de rezultate

43 subiecţi gen masculin şi Culegerea datelor răspunsurile
feminin bifate pe planşele de recunoaştere
cu imagini. Grup experimental 1
Testarea ipotezei
care verifică
diferenţa între
rezultatele obţinute
Grup experimental 2 Secvenţa 2 Culegerea datelor
44 subiecţi gen masculin şi răspunsurile bifate pe planşele de
feminin recunoaştere cu cuvinte
Grup experimental 2

Figura 3.5. Schemă privind relaţiile între grupurile experimentale în vedere testării ipotezei numărul 3

68
 În figura 3.5. se observă grupurile experimentale structurate în vederea
testării ipotezei: „Există diferenţe semnificative statistic în percepţia numărului de
stimuli subliminali între cele două forme de recunoaştere: sub formă de imagini
stimuli desenate şi sub formă de cuvinte care exprimă obiectele concrete de
recunoscut.”

Procesarea vizuală periferică a stimulilor

Procesarea vizuală periferică a stimulilor reprezintă percepţia vizuală a

stimulilor care intră în câmpul vizual periferic din partea dreaptă şi din partea
stângă a analizatorului vizual. Vederea periferică este caracterizată de anumite
limite laterale în procesarea stimulilor vizuali. Astfel, pentru oameni limitele
câmpului vizual periferic sunt de 90 de grade. Dar având în vedere diferenţele
interindividuale, există diferenţe privind limitele câmpului vizual la oameni
datorită diferitelor particularităţi de percepţie vizuală: suferă de diferite dizabilităţi
de vedere (discromatopsie, miopie, hipermetropie, strabism, anumite nivele de
cecitate, etc.), sunt în tratament medicamentos, au consumat stimulenţi precum
cafea, energizante (Aniţei, Schuhfried, Chraif, 2011; Chraif şi Aniţei, 2012), etc.
Tripathy şi Levi (1994) au evidenţiat în cercetarea lor posibile interacţiuni
în zona de proiecţie corticală vizuală corespunzătoare petei oarbe, Toet şi Levi
(1992) s-au ocupat cu studiul formelor reprezentate bidimensional în zona foveii,
Palomares, LaPutt, şi Pelli (1999) s-au ocupat cu studiul stimulilor vizuali care se
prezintă în jurul stimulului de urmărit şi Pelli şi Palomares (2000) au aprofundat în
studiul lor rolul detectării stimulilor în aglomeraţii de alţi stimuli.
Flom, Weymouth, şi Kahneman (1963) au estimat relaţia între rezoluţia
vizuală şi spaţialitatea. Aceştia au demonstrat că există o corelaţie între distanţa pe
care se petrece interacţiunea spaţială şi mărimea câmpurilor perceptive.
În laboratorul de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, Univer-
sitatea din Bucureşti, cu ajutorul probei de percepţie periferică (Vienna Test
System) se efectuează cercetări experimental privind percepţia periferică a
subiecţilor umani.

Figura 3.6. Proba de percepţie periferică, laboratorul de Psihologie experimentală Gh Zapan,

Universitatea din Bucureşti

69
 Testul de percepţie periferică (Schuhfried, 1988) (figura 3.6.) este destinat
evaluării abilităţii persoanelor de a percepe şi procesa informaţiile vizuale
periferice, punându-se accentul pe percepţia rapidă a stimulilor intraţi în câmpul
vizual din părţile laterale.
Testul poate fi administrat atât ca un test unic cât şi ca un test background
desfăşurat simultan cu un test în prim plan. Acesta permite evaluarea abilităţii
percepţiei periferice în condiţii diferite de stres şi în situaţii în care atenţia este
slăbită. În ambele versiuni, atenţia vizuală a subiectului testat este focalizată pe
monitor, fie pe globul ce apare în mijlocul ecranului, fie pe testul din prim plan.
Testul permite afişarea rezultatelor sub forma unui raport ce conţine
următoarele variabile: numele programului, identificarea TS (subiectului testat),
data şi numele, sexul şi vârsta subiectului şi blocul de parametrii selectat împreună
cu următoarele variabile:
1. Numărul reacţiilor corecte, greşite şi non-reacţiilor.
2. Valoarea medie a timpilor de reacţie la stimulii veniţi din stânga şi din
dreapta şi media totală.
3. Abaterile standard ale timpilor de reacţie la stimulii veniţi din stânga şi
din dreapta şi deviaţia standard totală.

Un model de cercetare experimentală privind percepţia periferică a stimu-

lilor vizuali poate fi efectuată conform temei ”Influenţa ascultării muzicii de tipul
rock progresiv asupra percepţiei periferice a stimulilor vizuali”.
Obiective: 1) Evidenţierea unei posibile influenţe a ascultării muzicii de
tipul rock progresiv asupra percepţiei periferice a stimulilor vizuali.
2) Evidenţierea unei posibile influenţe a muzicii de tipul rock progresiv
asupra percepţiei periferice a stimulilor din câmpul vizual din dreapta analiza-
torului vizual.
3) Evidenţierea unei posibile influenţe a muzicii de tipul rock progresiv
asupra percepţiei periferice a stimulilor din câmpul vizual din dreapta analiza-
torului vizual.
Ipoteze: 1) Ascultarea muzicii de tipul rock progresiv influenţează
semnificativ statistic procesarea vizuală a stimulilor în partea dreaptă a câmpului
vizual perceptiv.
2) Ascultarea muzicii de tipul rock progresiv influenţează semnificativ
statistic procesarea vizuală a stimulilor în partea stângă a câmpului vizual perceptiv.
3) Ascultarea muzicii de tipul rock progresiv influenţează semnificativ
statistic procesarea vizuală a stimulilor în ambele părţi ale câmpului vizual
perceptiv.

Metoda
Participanţi/Subiecţi
La această cercetare au participat un număr de 67 de studenţi la psihologie,
Universitatea din Bucureşti, cu vârsta între 19 şi 26 de ani (M=21.45; A.S.=2.65),
băieţi şi fete, din mediul rural şi urban.
Instrumente: Proba de percepţie periferică (Vienna Tests System,2009)

70
 Procedură: Aici se va descrie procedura de aplicare a probei pentru grupul
de control şi pentru grupul experimental cu ascultarea de muzică rock progresivă.
Designul experimental va conţine următoarele variabile: variabila inde-
pendentă este ascultarea de muzică rock progresivă în timpul executării probei de
percepţie periferică pentru grupul de experimental şi fără muzică pentru grupul de
control. Variabilele dependente incluse în designul experimental al cercetării
( figura 3.7 şi figura 3.8.) sunt: valoarea medie a timpilor de reacţie pentru stimulii
veniţi din partea dreaptă a câmpului periferic (VMD), valoarea medie a timpilor de
reacţie pentru stimulii veniţi din partea stângă a câmpului periferic (VMS) şi
valoarea medie a timpilor de reacţie veniţi din ambele părţi ale câmpului periferic
veniţi simultan (VMT). Schema experimentală care evidenţiază relaţia dintre
variabile se poate observa în figura 3.7.

Grup de control Fără muzică Culegerea datelor cu testul

33 subiecţi de percepţie periferică
(Vienna Test System) grup
control

Grup experimental
34 de subiecţi
Expunere la ascultare
de muzică rock Culegerea datelor cu testul de
progresiv în timpul percepţie periferică
executării probei (Vienna Test System)
Grup experimental

Figura 3.7. Schemă de cercetare experimentală privind relaţiile între variabilele independentă şi
dependentă pentru planul cercetării folosind testul de percepţie periferică.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 3.8.

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără muzică Cu ascultare de muzică de tipul rock
Grup de control progresiv
Grup experimental

Figura 3.8. Reprezentarea variabilei independente „ascultarea muzicii de tipul rock progresiv” pe
două nivele.

Vederea binoculară şi percepţia stereoscopică a stimulilor vizuali

Procesarea vizuală a stimulilor a fost considerată acea abilitate de a detecta

lumina şi schimbările în intensitatea acesteia precum capacitatea de a discrimina
culoarea şi forma. Vederea binoculară a devenit un punct de atracţie odată cu
descoperirea stereogramelor şi a vederii stereoscopice în coordonate spaţiale 3D.
Conform lui Aniţei (2010) localizarea obiectelor în spaţiul 3D are loc cu ajutorul
indicilor monoculari şi a indicilor binoculari. Indicii monoculari sunt: mărimea
relativă a obiectelor, înălţimea în plan la care se află situat un obiect din câmpul
vizual, superpoziţia, umbra, gradientul de textură, paralaxa de mişcare şi

71
perspectiva de mişcare. Indicii binoculari conform aceluiaşi autor se clasifică în:
Disparitatea imaginilor care constă în faptul că imaginile percepute de cei doi ochi
sunt puţin diferite între ele, convergenţa muşchilor oculari. Conform cercetărilor
efectuate în laboratorul de psihologie experimentală “Gheorghe Zapan”,
Universitatea din Bucureşti, subiecţii care văd stereoscopic procesează semnificativ
statistic mai bine stimulii vizuali în câmpul central vizual decât în câmpul periferic
vizual (Chraif, M. 2008; 2009). De asemenea detectarea şi corectarea vederii
stereoscopice din timp duce la îmbunătăţirea performanţelor în activităţile
cotidiene ale operatorului uman (Chraif, 2009; Chraif şi Aniţei, 2012).
Având în vedere că până la vârsta de 2 ani oamenii îşi formează vederea
3D cu ajutorul indicilor monoculari, reprezentarea mentală, rotirea spaţială a
obiectelor şi operaţiile mentale vor putea să se dezvolte în conformitatea cu
procesarea 3D a spaţiului.
Există un număr restrâns de persoane care datorită deficienţelor de vedere
(strabism, distanţa interpupilară mai mică de 6 cm, focalizarea de aproape,
inflexibilitatea musculaturii oculare) pot vedea stereoscopic. Cu toate acestea, şi un
om cu vedere normală poate încerca să vadă stereoscopic dacă aplică următoarele
strategii de mişcări oculare: 1) focalizare înaintea obiectului care reprezintă
stimulul de procesat vizual; 2) Procesare paralelă a stimulilor vizuali din câmpul
vizual.

Figura 3.9. Vedere normală cu focalizare pe un obiect.

În figura 3.9. se poate vedea modul în care globii oculari focalizează un

obiect situat în câmpul central vizual pentru a procesa informaţia. În acest stadiu
vederea este normală şi nu se poate crea desprinderea stereogramei din fundal
deoarece nu se suprapun cele două imagini percepute diferit de către cei doi ochi.

Figura 3.10. Metoda procesării paralele a stimulilor în câmp central

După cum se observă în figura 3.10 ochii sunt focalizaţi în spatele liniei
verticale care reprezintă obiectul ce trebuie vizualizat 3D. Această metodă de
procesare a obiectelor în câmpul central se numeşte metoda procesării vizuale

72
paralele a obiectelor. Prin această metodă musculatura ochilor se relaxează iar
lentilele care focalizează obiectul de pe linia verticală se lărgesc, ducând la apariţia
imaginii 3D.

Figura 3.11. Metoda procesării în cruciş (strabism)

O altă metodă de procesare a stereogramelor şi vizualizare 3D a obiectelor

ascunse este metoda procesării în cruciş atunci când persoana respectivă nu are
strabism (figura 3.11). Persoana care priveşte stereograma îşi va focaliza ochii
înainte de linia verticală unde se află imaginea cu stereograma. Astfel din
stereogramă se va detaşa obiectul ascuns sub formă 3 D datorită suprapunerii celor
două imagini create de către fiecare ochi în parte (John, 1980).

Figura 3.12. Model de examinare în laboratorul de psihologie experimentală „Gh Zapan”

la aparatul viziotest-campitest.

În figura 3.12 se poate observa un scenariu de evaluare psihologică în

laboratorul de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, Universitatea din
Bucureşti. Viitorii psihologi simulează experimental procedurile de examinare
psihologică la proba viziotest-campitest. Examinatoarea din partea stângă
completează fişa de observaţiei a subiectului examinat şi examinatoarea din partea
dreaptă completează fişa de anamneză (detaliile oferite de persoana examinată în
timpul testării). Anamneza în timpul evaluării psihologie joacă un rol fundamental
în corelarea informaţiilor oferite de persoana examinată cu parametrii vizuali
obţinuţi de la evaluat.

73
 Figura 3.13. Viziotest-Campitest, laboratorul de psihologie experimentală „Gh Zapan”,
Universitatea din Bucureşti

Aparatul Viziotest-Campitest (figura 3.13)

Acest aparat investighează funcţionarea analizatorului vizual şi determină

particularităţile vederii şi ale câmpului vizual.
Modulul viziotest are 6 subteste: subtestul care investighează vederea cu
ochiul drept, subtestul care investighează vederea cu ochiul stâng, subtestul care
măsoară vederea stereoscopică (acesta constă în vizualizarea unui tabel cu litere de
tipar în care subiecţii care văd stereoscopic adică suprapun cele două imagini
percepute individual cu ochii vor vedea după câteva zeci de secunde literele că se
deplasează în faţă sau în spate), un subtest care măsoară nivelul de focalizare a
imaginilor procesate vizual cu cei doi ochi (figura 3.14.), un subtest care măsoară
tendinţa de ametropie şi discromatopsie (roşu-verde) şi un subtest care măsoară
daltonismul cu 4 planşe ishihara.

Figura 3.14. Subtestul care măsoară nivelul vederii stereoscopice (Viziotest-Campitest)

În figura 3.14. se observă subtestul care măsoară vederii stereoscopice ca

parte component a aparatului Viziotest-Campitest. Literele încercuite sunt stimuli
vizuali pe care o persoană cu un anumit nivel de stereoscopie îi va vedea că se
deplasează mai în faţă sau mai departe. Acest aspect se poate urmări în figura 3.15.

74
 Figura 3.15. Modalitate de procesare stereoscopică a stimulilor vizuali (Subtestul care măsoară
vederea stereoscopică, Viziotest-Campitest)

După cum se poate vedea în figura 3.15. literele sau cifrele prezente în
careul subtestului care măsoară vederea stereoscopică se deplasează după un
anumit pattern mai în faţă sau mai în spate în funcţie de nivelul de stereoscopie al
subiectului evaluat.

Figura 3.16. Subtestul de măsurare a tendinţei de focalizare a subiectului evaluat (Vizitest-Campitest)

În figura 3.16. este prezentat un subtest al aparatului Viziotest-Campitest

care măsoară nivelul de focalizare a imaginilor procesate vizual cu cei doi ochi.
Astfel, în dreptul ochiului drept se află un spot luminos şi în dreptul ochiului stâng
se află un tabel cu litere, în momentul focalizării cele două imagini stimuli se vor
suprapune. O privire care focalizează normal va suprapune spotul luminos în
centrul careului la literele g, h şi j iar o privire care nu focalizează corect imaginile
va suprapune spotul luminos în partea dreaptă sau în partea stângă a tabelului.
Imaginea din figura 3.16. prezintă focalizarea eronată a unui subiect examinat în
care spotul luminos se deplasează în partea stângă lângă litera A. Acest deficit de
focalizare corelează cu nivelul vederii stereoscopice din figurile 3.15.
În figura 3.15. se poate vedea subtestul care măsoară un anumit nivel de
ametropie şi discromatopsie roşu-verde.

75
 Figura 3.17. Subtest care măsoară un anumit nivel de ametropie şi discromatopsie roşu-verde
(Viziotest-Campitest)

În figura 3.17. se pot vedea două dreptunghiuri colorate, fiecare având câte
trei cercuri cu chenar negru în interior. Dreptunghiul din partea dreaptă este roşu
iar cel din partea stângă este verde. Persoanele cu un anumit nivel de ametropie sau
cu un anumit nivel de discromatopsie (la roşu şi verde) nu vor putea distinge clar
dreptunghiurile, culorile lor sau cercurile din interiorul lor.
Modulul Campitest al aparatului Viziotest-Campitest măsoară câmpul
vizual periferic din partea dreaptă şi din partea stângă a analizatorului vizual.

Figura 3.18. Schemă de evaluare a câmpului vizual a subiectului evaluat cu modulul campitest.
(Viziotest-Campitest)

În figura 3.18. se poate vedea o schema a câmpului vizual a subiectului

evaluat cu modulul campitest. După cum se poate observa, există marcate gradele
unghiulare sub care se pot percepe vizual stimuli în câmpul vizual periferic
orizontal. Datorită diferenţelor interindividuale la unele persoane câmpul periferic
poate fi larg (subiectul evaluat poate percepe vizual orizontal periferic pană la 90
de grade) sau poate fi îngustat (subiectul evaluat poate percepe vizual orizontal
periferic sub 90 de grade).

Deficienţe de vedere în procesarea vizuală a stimulilor

Procesarea vizuală a imaginilor 3D nu cauzează deficienţe de vedere

persoanelor cu vedere normală, dar pot afecta copiii care se joacă uitându-se „în
cruciş” la diferite imagini pentru a vedea în relief. Mulţi oameni pot avea dureri de
cap la început când folosesc ochelari de tipul 3 D pentru a urmări filme la
cinematografele specializate, dar odată cu părăsirea sălii de proiecţie îşi revin la
vederea normală.
O problemă serioasă însă de procesare vizuală a stimulilor este strabismul
(fig 3.19). Strabismul apare când axele globilor oculari nu sunt paralele între ele,

76
astfel încât ochii (unul sau ambii) sunt deviaţi fie spre nas (strabism convergent),
fie spre ureche (strabism divergent).
Cel mai adesea strabismul apare în copilărie şi se mai numeşte şi “ochi-
încrucişaţi”. Strabismul poate apare în primele luni după naştere numindu-se
congenital, sau în jurul vârstei de 3 ani.

Figura 3.19. Strabism convergent

Alte deficienţe de vedere după cum s-a specificat la prezentarea aparatului

Viziotest-Campitest pot fi: miopia, hipermetropia, astigmatismul şi vederea
stereoscopică. Pe lângă aceste deficienţe de vedere mai sunt şi deficienţele de
procesare a spectrului cromatic: daltonismul şi cecitatea. Având în vedere
daltonismul, se disting următoarele forme: Protanopia, Deuteranopia şi Tritanopia.
Diferitele forme ale daltonismului se investighează cu planşe specifice la
examenul oftalmologic (figura 3.20).

Figura 3.20. Planşe ishihara, examen oftalmologic, în vederea stabilirii daltonismului

discromat.wordpress.com/category/ishihara/

Proba DEST de apreciere a vitezelor şi distanţelor

(Vienna Test System, 1992).

Această probă permite o examinare a trei aspecte ale performanţei:
precizia estimărilor de viteză, corelaţia între percepţia mişcării pe orizontală cu o
anumită viteză, anticiparea vitezei de mişcare şi reacţia motoare şi tendinţa spre
reacţii precipitate.
Proba de apreciere a vitezelor şi distanţelor DEST (Vienna Test System,
1992) constă în faptul că stimulul luminos este un mic dreptunghi care se
deplasează orizontal de-a lungul ecranului, parcurge o distanţă stabilită şi apoi
dispare în faţa unei bariere vertical invizibile. Sarcina subiectului constă în a apăsa

77
o tastă exact în momentul când crede el că dreptunghiul ar atinge sfârşitul barierei
vizibile reprezentată sub forma unei linii verticală la marginea ecranului.
Variabilele testului de apreciere a vitezelor şi distanţelor sunt următoarele:
1. Estimări exacte: acele estimări care sunt cuprinse într-un domeniu de
3.5mm pentru bariera vizibilă);
2. Subestimări: numărul de reacţii care au fost prea târzii (subestimări ale
distanţei) măsurată în mm;
3. Omisiuni: numărul de exerciţii în care subiectul nu a făcut nici o
estimare, sau reacţia sa nu a avut loc în timpul specificat;
4. Balanţa tendinţei estimărilor: diferenţa absolută între numărul de
supra- şi subestimari: semnul (+/-) indică dacă au fost prea multe
supra- sau subestimări.
5. Eroarea medie: reprezintă media deviaţiilor de la normă.
Interpretarea rezultatelor testului DEST este bazată pe exactitatea
estimărilor subiectului precum şi pe tendinţa de a face subestimări sau
supraestimări.

Figura 3.21. Proba de apreciere a vitezelor şi distanţelor DEST, (Vienna Tests Sytem, 1992) a)
evaluare psihologică şi efectuarea anamnezei în timpul efectuării probei; b) efectuarea probei cu
urmărirea vizuală a spotului luminos care se deplasează pe ecranul calculatorului. Laboratorul de
psihologie experimentală Gh. Zapan, Universitatea din Bucureşti

În figurile 3.21 a şi b se poate observa cum are loc o testare în laboratorul

de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, Universitatea din Bucureşti. În
figura 3.21 a subiectul examinat de gen feminin efectuează etapa de acomodare cu
faza de exerciţiu şi în acelaşi timp răspunde la întrebările din anamneza focalizată
pe ceea ce simte şi gândeşte subiectul în timpul efectuării probei. În figura 3.21 b
subiectul examinat de gen feminin urmăreşte spotul luminos pe ecranul
calculatorului şi aşteaptă să estimeze viteza de deplasare şi distanţa străbătută
pentru a putea apăsa pe tasta de culoare gri.
Un exemplu de cercetare folosind proba de apreciere a vitezelor şi
distanţelor DEST, (Vienna Test Sytem, 1992) se poate schiţa pornind de la tema
„Influenţa deficienţei de vedere de aproape asupra aprecierii vitezelor şi distanţelor
la tinerii studenţi de la psihologie”.
Obiectiv: Evidenţierea modului în care deficienţa de vedere de aproape
influenţează aprecierea vitezelor şi distanţelor la tinerii studenţi de la psihologie.

78
 Ipoteze(ipotezele vor fi enunţate bilateral):
Ipoteza generală: Deficienţa de vedere de aproape influenţează
semnificativ statistic aprecierea vitezelor şi distanţelor la tinerii studenţi de la
psihologie.
Ipoteze de lucru (se enunţă pentru fiecare variabilă oferită de test):
1. Deficienţa de vedere de aproape influenţează semnificativ statistic numărul de
estimări exacte la tinerii studenţi de la psihologie.
2. Deficienţa de vedere de aproape influenţează semnificativ statistic numărul de
subestimări ale stimulilor luminoşi la tinerii studenţi de la psihologie.
3. Deficienţa de vedere de aproape influenţează semnificativ statistic numărul de
omisiuni la tinerii studenţi de la psihologie.
4. Deficienţa de vedere de aproape influenţează semnificativ statistic balanţa
tendinţei estimărilor la tinerii studenţi de la psihologie.
5. Deficienţa de vedere de aproape influenţează semnificativ statistic eroarea
medie la tinerii studenţi de la psihologie.
Participanţi: subiecţii sunt tineri studenţi la psihologie, Universitatea din
Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 24 de ani (m=21.65; A.S.=1.79), fete şi
băieţi, din mediul rural şi urban. Aceştia au fost selectaţi din întreaga populaţie de
studenţi la psihologie în două grupe: grupul experimental în care se află studenţi cu
un anumit grad de miopie (între 0.50 şi 1.50) şi grupul de control în componenţa
căruia intră studenţi care beneficiază de vedere normală.
Instrumente: proba de apreciere a vitezelor şi distanţelor DEST, (Vienna
Test Sytem, 1992)
Procedură: Aici se va descrie procedura de aplicare.
Designul experimental va conţine următoarele variabile: variabila
independentă este nivelul de miopie al subiecţilor din grupul experimental şi
vederea normală pentru grupul de control. Variabilele dependente sunt: estimări
exacte, subestimări, omisiuni, balanţa tendinţei estimărilor şi eroarea medie.
Schema de prezentare a designului cercetării după care se vor testa ipotezele
cercetării se poate observa în figura 3.22.

Grup de control Culegerea datelor cu proba de

30 subiecţi cu vedere apreciere a vitezelor şi distanţelor
normală DEST (Vienna Test System) Grup
control

Grup experimental
30 de subiecţi cu un Culegerea datelor cu proba de
anumit nivel de apreciere a vitezelor şi distanţelor
deficienţă în vederea DEST (Vienna Test System)
de aproape Grup experimental

Figura 3.22. Design experimental care prezintă relaţiile între variabilele independentă şi dependente
pentru tema cercetării prezentate.

79
 În figura 3.22. se poate analiza designul experimental conform căruia vor fi
testate ipotezele cercetării experimentale prezentate.
Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 3.23.

Nivelul 1 Nivelul 2
Vedere normală Un anumit nivel de deficienţă în vederea de
aproape între 0.50 şi 1.50

Figura 3.23. Reprezentarea variabilei independente „nivel de deficienţă în vederea de aproape” pe

două nivele.

3.3. Timpul de reacţie în cercetarea experimentală

Timpul de reacţie este o variantă a răspunsurilor motorii la stimuli vizuali,

auditivi, verbali, factori stresori, efectuarea unor acţiuni, etc. Timpul de reacţie se
întâlneşte cel mai des în psihologia experimentală ca variabilă dependentă fiind
măsurat cu ajutorul diferitelor instrumente: cronometrul, secvenţe de teste
psihologice pe calculator, etc. Cu toate acestea timpul de reacţie poate fi şi
variabilă independentă atunci când influenţează anumite variabile dependente cum
ar fi: “Influenţa timpului de reacţie în performanţele la completarea unui test de
raţionament inductiv”, “Influenţa timpului de reacţie în comportamentul în traficul
rutier”, etc. Pentru a fi însă cuantificat drept variabilă independentă, timpul de
reacţie trebuie să reprezinte o trăsătură caracteristică a unor grupuri de subiecţi cum
ar fi: “tineri cu timp de reacţie foarte scurt” şi “tineri cu timp de reacţie îndelungat”.
Această clasificare se face pe baza selecţiei dintr-o populaţiei de câteva sute de
tineri a unui grup de minim 30 de subiecţi care au înregistrat cel mai scurt timp de
reacţie şi a unui grup de minim 30 de subiecţi care au înregistrat cel mai lung timp
de reacţie. Cele două grupuri astfel selectate sunt caracterizate de cele două tipuri
de timp de reacţie, reprezentând astfel caracteristicile grupurilor. Astfel, timpul de
reacţie poate fi variabilă independentă deoarece reprezintă o caracteristică ce poate
diferenţia anumite rezultate la teste psihologice, manifestări comportamentale, etc.
Încă de la începutul secolului al XIX-lea, timpul de reacţie a fost subiectul
preferat de cercetătorii experimentalişti în studiile lor. Dacă la început aceştia erau
fascinaţi de reacţii psihofiziologice şi funcţionarea sistemului nervos, studiile
contemporane folosesc metode moderne în investigarea timpului de reacţie precum:
FMRI, MRI, potenţiale evocate, EEG,teste psihologice computerizate, etc.
Luce (1986) şi Welford (1980) au evidenţiat trei tipuri de experimente care
studiază timpul de reacţie:
în experimentele simple care studiază timpul de reacţie şi există un
singur stimul şi un singur răspuns.
în experimentele de recunoaştere care studiază timpul de reacţie şi
există anumiţi stimuli la care ar trebui să se răspundă şi alţii care ar
trebui să nu primească niciun răspuns.
în experimentele focusate pe alegerea sarcinilor care studiază
timpul de reacţie şi subiectul trebuie să dea un răspuns care să

80
 corespundă cu stimulul, cum ar fi apăsarea unei taste care să
corespundă cu o literă, un stimul vizual, un stimul auditiv, etc.
Donders (1868) citat de Aniţei (2007) a studiat pentru prima dată timpul de
reacţie şi a demonstrat că un timp simplu de reacţie este mai scurt decât un timp de
reacţie de recunoaştere, iar timpul de reacţie simplu este cel mai lung. Mai târziu,
Laming (1968) a evidenţiat faptul că timpul simplu de reacţie este în medie de
220ms, şi că timpii de recunoaştere sunt în medie de 384ms. Mai mult decât atât,
Miller şi Low (2001) au determinat faptul că timpul pentru pregătirea motorie
(încordarea muşchilor) şi răspunsul motor (în acest caz apăsarea tastei) era acelaşi
în toate cele trei tipuri de test de timp de reacţie deoarece diferenţa între timpii de
reacţie este de fapt urmarea timpului de procesare cognitivă.
Galton (1899), Woodworth şi Schlosberg (1954), Welford (1980), Brebner
şi Welford (1980) au efectuat de-a lungul timpului o multitudine de cercetări
având ca punct central timpul de reacţie. Astfel, aceştia au demonstrat că reacţia la
sunete este mai rapidă decât reacţia la lumină, timpii medii de reacţie la stimulii
auditivi fiind de 140-160ms, în vreme ce la cei vizuali este de 180-200ms. Marshall
et al. (1943) a fundamentat aceste cercetări prin demonstrarea faptului că unui
stimul auditiv îi trebuie doar 8-10ms pentru a ajunge la cortex, în vreme ce unui
stimul vizual îi trebuie 20-40ms. În continuare, Kohfeld (1971) a demonstrat că
diferenţa dintre timpul de reacţie la lumină şi sunet se poate elimina dacă se
foloseşte un stimul cu o intensitate suficient de mare. Mai mult decât atât, Piéron
(1920) şi Luce (1986) au remarcat faptul că pe măsură ce stimulul este mai slab, cu
atât este mai lung timpul de reacţie.
Welford (1977), Rose, Feldman, Jankowski şi Caro (2002), Der şi Deary
(2006) au demonstrat în cercetările lor că timpii de reacţie simpli scad începând din
copilărie până în jur de 30 de ani, iar apoi cresc până la vârsta de 70 de ani.
Welford, (1980), Adam, Paas, Buekers, Wuyts, Spijkers, Wallmeyer (1999), Dane
şi Erzurumlugoglu (2003) şi Der şi Deary (2006) au demonstrat că bărbaţii au timpi
de reacţie mai buni decât femeile pentru toate grupele de vârstă.
Fontani, Lodi, Felici, Migliorini, şi Corradeschi, (2006) au arătat că în
practicarea sportului „karate”, practicanţii cu experienţă mai mare au timpi de
reacţie mai scăzuţi.
Cu toate că Kroll (1973) nu a determinat nici un efect al oboselii pur
musculare asupra timpului de reacţie. Philip, Taillard, Sagaspe, Valtat, Sanchez-
Ortuno, Moore, Charles, and Bioulac, (2004). au demonstrat că 24 de ore de
privare de somn măreau timpii de reacţie ai subiecţilor subiecţilor cu vârsta
cuprinsă între 20-25 de ani, dar nu aveau nici un efect asupra timpilor de reacţie ai
subiecţilor cu vârsta cuprinsă între 52-63 de ani.
Horrey şi Wickens (2006) au demonstrat că folosirea telefonului mobil în
timpul şofatului chiar dacă folosesc dispozitive hands-free nu îmbunătăţesc
performanţa timpilor de reacţie.

81
 Figura 3.24. Testarea timpului de reacţie compus la culoarea galben (Vienna Test System, 2007)

Brebner şi Welford (1980) au demonstrat faptul că timpii de reacţie sunt

mai mici atunci când proba prezintă un semnal acustic de avertizare înainte de
fiecare stimul vizual.
Aceeaşi autori au consemnat faptul că degetele tremură în sus şi în jos cu o
rată de 8-10 cicluri pe secundă, iar timpii de reacţie sunt mai mici dacă reacţia se
petrece când degetul este deja pe partea tremuratului în jos. Welford (1980),
Laming (1968) şi Sanders (1998) au demonstrat efectul secvenţial care constă în
faptul că în cazul în care există mai multe tipuri de stimuli, timpul de reacţie este
mai scurt atunci când apar mai mulţi stimuli identici decât atunci când apar tipuri
diferite de stimuli, amestecaţi. Tot Welford (1980) a demonstrat că subiecţii cu
stări fizice bune aveau timpi de reacţie mai mici.

Timpul de Reacţie-Modelul lui Donders

Fiziologul Donders (1865) a folosit timpul de reacţie în experimente pentru

realizarea diverselor operaţii mentale. Astfel acesta a stabilit trei tipuri de reacţii
care sunt cunoscute ca „reacţii Donders A, B şi C“ (Aniţei, 2007).
Donders (1865) a stabilit trei tipuri de reacţii după cum urmează:
1) Într-o reacţie de tip A numită şi reacţie simplă apare un stimul luminos şi
subiectul reacţionează apăsând un buton sau o tastă. La baza convingerilor lui
Donders stătea faptul că timpul de reacţie simplu este de bază, luând în
considerare factorii care sunt componente ale unor reacţii mai complexe. De
exemplu testul de reactivitate la stimuli multipli (Determination test, Vienna
Test System,2007) prezintă secvenţe de stimuli vizuali coloraţi sub forma unor
cercuri şi stimuli auditivi. Aceasta este o situaţie în care subiecţii testaţi trebuie
să răspundă sub forma de reacţie simplă la secvenţele de stimuli. (A se vedea în
figura 3.33).
2) Într-o situaţie B avem de-a face cu mai mulţi stimuli: pentru fiecare subiectul
trebuie să aleagă răspunsul potrivit (reacţia de alegere atunci când sunt
prezentaţi mai mulţi stimuli). În acest sens fiecare stimul are un răspuns
propriu şi unic. Reacţia C necesită identificarea stimulului, dar nu necesită şi

82
 selecţia răspunsului adică măsoară doar decizia de a răspunde la un stimul. Un
exemplu îl reprezintă testul Stroop în care în prima fază a testării subiecţii sunt
puşi să aleagă şi să reacţioneze la culoarea cu care sunt scrise cuvintele iar în
cea de-a doua fază aceştia trebuie să reacţioneze la culoarea pe care o exprimă
cuvintele.
3) Reacţia de tip C constă în identificarea şi selecţia timpului necesar (timpul de
decizie şi timpul de răspuns împreună) pentru operaţiile mentale scăzând
perechile corespunzătoare de timpi de reacţie. În acest sens reacţia C măsoară
identificarea stimulului şi timpii de bază (timpul de conducere a influxului
nervos, etc.). Identificarea în termeni de timp de reacţie va fi diferenţa dintre
timpul de tip B şi timpul de tip A unde timpul de tip A se va scade din timpul
de tip B care este o reacţie complexă ce cuprinde atât timpul de tip A (reacţia
de bază, simplă) cât şi timpul de decizie sau alegere după cum l-a denumit
Donders.

Figura 3.25 a)Aplicarea probei de timp de reacţie compus. b)Tastatură specializată pentru aplicarea
probei de timp de reacţie compus dar şi a timpului de reacţie simplu.

În figura 3.25 a se poate observa o scenă de testare psihologică folosind

testul de timp de reacţie compus la culoarea galben. În figura 3.25. b se poate
analiza panelul/consola de răspunsuri la stimuli. Sub tastele corespunzătoare
numerelor cu negru se află un buton metalic caracterizat printr-un nivel de
conductibilitate foarte ridicat. În timpul executării sarcinii de timp de reacţie
compus la culoarea galben subiectul investigat trebuie să menţină degetul pe
butonul metalic până apare stimulul pe ecranul calculatorului (timpul de decizie)
apoi din momentul în care degetul se desprinde de butonul metalic până în
momentul în care acţionează tasta galbenă se măsoară timpul motor de reacţie
propriu fiecărui subiect care participă la testarea psihologică.
Panelul din figura 3.25. b cuprinde şi alte taste de culori precum alb, verde,
albastru şi roşu care corespund culorilor similar ce pot fi expuse pe ecranul
calculatorului în cazul probei de reactivitate la stimuli multipli (Determination test,
Vienna Test System,2007). Proba de reactivitate la stimuli multipli măsoară însă

83
timpul de reacţie simplu la stimuli culoare şi auditiv prezentaţi în timpul efectuării
acestei probe.
În figura 3.26. se poate observa o situaţie stimul din testul de timp de
reacţie la culoarea galben (RT) (Vienna Test System, 2007). Aplicarea acestui test
are următoarele faze: faza de instructaj, faza de exerciţiu şi faza de testare.
Monitorul trebuie să fie la aceeaşi înălţime ca panoul de răspuns. Panoul de răspuns
trebuie poziţionat la aproximativ 15 cm în faţa monitorului, iar marginea de jos a
monitorului ar trebui aşezată la 10 cm deasupra suprafeţei de sus a panoului de
răspuns.

Figura 3.26. Timp de reacţie la culoare galben (Vienna Test System, 2007).

Timpul de reacţie măsurat proba prezentată în figura 3.26. este timpul de

reacţie compus Donders (Donders, 1868). Astfel, timpul de reacţie este alcătuit din
timpul motor şi timpul de decizie (Aniţei, 2007).
Forma S1 a testului de timp de reacţie (figura 3.26.) constă în prezentarea
pe ecran a unui stimul luminos galben iar subiectul are sarcina de a ridica degetul
de pe butonul metalic şi a acţiona pe butonul de culoare galbenă.
Un exemplu de cercetare ca se poate efectua cu testul de timp de reacţie
compus la culoarea galben poate fi conform temei “Diferenţe de gen în studiul
timpului de reacţie compus la culoarea galben la tinerii studenţi de la psihologie”.
Obiective: 1) „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în timpul de
reacţie motor la tinerii studenţi de la psihologie”.
2) „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în timpul de decizie la
tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteză: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind timpul
de reacţie motor la tinerii studenţi de la psihologie”. (enunţată bilateral)
2) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind timpul de decizie
la tinerii studenţi de la psihologie”. (enunţată bilateral)
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 86 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23
de ani (M=21.17; A.S.=0.87), 46 de fete şi 40 de băieţi, din mediul rural şi urban.
Instrumente: se prezintă testul de timp de reacţie compus la culoarea
galben (figura 3.18)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.

84
 Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
4.14) şi variabilele dependente (figura X): media timpilor de reacţie, media
timpilor de reacţie motori, dispersia timpilor de reacţie, dispersia timpilor de
reacţie motori. Aceste variabile se măsoară ca scoruri brute în milisecunde şi de
asemenea având un eşantion standardizat pe populaţia de subiecţi pe care se aplică
proba se pot calcula şi scorurile în percentile şi note T aşa cum se poate observa în
raportul diagnostic din figura 3.27.

Figura 3.27. Scorurile corespunzătoare variabilelor dependente măsurate cu testul de timp de reacţie
compus la culoarea galben.

În cadrul designului experimental se poate prezenta şi schema experi-

mentală conform căreia se testează ipotezele enunţate (figura 3.28.). Aceasta
prezintă şi relaţiile dintre variabile.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de

32 subiecţi gen timp de reacţie compus la culoarea
feminin galben (Vienna Test System)
grup experimental 1

Culegerea datelor cu testul de

Grup experimental 2
timp de reacţie compus la culoarea
31 subiecţi gen
galben (Vienna Test System)
masculin
Grup experimental 2

Figura 3.28. Schemă de cercetare experimentală privind relaţiile între variabilele independentă şi
dependentă pentru planul testarea ipotezelor folosind testul de timp de reacţie compus la culoarea
galben.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 3.29.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin Subiecţi de gen masculin

Figura 3.29. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

85
Proba Timp de reacţie compus varianta ERM (Vienna Test System, 1992)

Proba timp de reacţie compus varianta ERM este utilizat pentru a măsura
timpul de reacţie la succesiunea de stimuli vizuali. Această probă este destinată
studiilor experimentale deoarece există posibilitatea de a crea propriile secvenţe de
stimuli vizuali atât ca succesiune, durată cât şi ca tip de stimuli vizuali prezentaţi:
litere alfabetice, cifre şi idiograme abstracte. Stimulii vizuali sunt prezentaţi sub
formă de semnale luminoase de culoare roşie pe un panel cu butoane metalice.
Butoanele metalice corespund fie unui şablon de plastic ce prezintă cifre, litere sau
diferite idiograme abstracte. Există şi un buton metalic pentru posibilitatea
măsurării timpului de reacţie compus. Toate butoanele metalice sunt caracterizate
de conductibilitate electrică foarte ridicată. Panelul de aplicare a probei se poate
analiza în figura 3.30 a)panelul de răspuns cu o fantă în care apar stimulii vizuali.

Figura 3.30. a) Proba ERM (aparat cu butoane metalice); b) secvenţă de aplicare a probei ERM în
laboratorul de psihologie experimentală din laboratorul de psihologie experimentală
„Gh. Zapan", Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti

Această probă experimentală de timp de reacţie oferă rezultate corespun-

zătoare următoarelor variabile:
1. Timpul de decizie: reprezintă timpul necesar pentru recunoaşterea stimulului
prezentat şi atribuirea lui butonului metalic corespunzător literei, cifrei sau
idiogramei corespunzătoare paternului de recunoaştere prezentat (partea
cognitivă). Acesta este definit ca timpul scurs între prezentarea stimulului şi
ridicarea degetului de pe butonul metalic de repaus.
2. Timpul motor: reprezintă timpul scurs între ridicarea degetului de pe butonul
de repaus şi atingerea butonului corespunzător literei, cifrei sau idiogramei
corespunzătoare paternului de recunoaştere prezentat (partea motorie a
timpului de reacţie).
3. Timpul de reacţie total incorporează atât timpul motor cât şi timpul de decizie
fiind suma acestora. Timpul de reacţie total reprezintă timpul scurs de la
prezentarea stimulului, la apariţia reacţiei prin apăsarea butonului metalic
corespunzător literei, cifrei sau idiogramei corespunzătoare paternului de

86
 recunoaştere prezentat. Pentru a fi sigur că decizia a fost făcută înainte ca
degetul să fie ridicat, subiectul trebuie să fie instruit astfel încât să reducă
timpul de acţiune la minimum posibil.
Un exemplu de cercetare ca se poate efectua cu testul de timp de reacţie
compus proba ERM (Vienna Test System, 1992) poate fi conform temei “Influenţa
consumului de cofeină asupra timpului de reacţie compus la tinerii studenţi de la
psihologie”.
Obiective: 1) Evidenţierea influenţei consumului de cofeină asupra timpul
de reacţie în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la psihologie.
2) Evidenţierea influenţei consumului de cofeină asupra timpul de reacţie
motor în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la psihologie.
3) Evidenţierea influenţei consumului de cofeină asupra timpul de decizie
în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la psihologie.
Ipoteze generale: 1) „Consumul de 250mg de cofeină influenţează
semnificativ statistic timpul de reacţie în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de
la psihologie ”. (enunţată bilateral)
1bis) „Consumul de 250mg de cofeină duce la reducerea semnificativ
statistică a timpului de reacţie în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la
psihologie ”. (enunţată unilateral)
Ipoteze de lucru/operaţionale
1) „Consumul de 250mg de cofeină influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie total în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la psihologie ”.
(enunţată bilateral)
1bis) „Consumul de 250mg de cofeină duce la reducerea semnificativ
statistică a timpului de reacţie total în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la
psihologie ”. (enunţată unilateral)
2) „Consumul de 250mg de cofeină influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie motor în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la
psihologie ”. (enunţată bilateral)
2bis) „Consumul de 250mg de cofeină duce la reducerea semnificativ
statistică a timpului de reacţie motor în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de
la psihologie ”. (enunţată unilateral)
3) „Consumul de 250mg de cofeină influenţează semnificativ statistic
timpul de decizie în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la psihologie ”.
(enunţată bilateral)
3bis) „Consumul de 250mg de cofeină duce la reducerea semnificativ
statistică a timpului de decizie în recunoaşterea cifrelor la tinerii studenţi de la
psihologie ”. (enunţată unilateral)
După cum se observă ipotezele operaţionale se enunţă unilateral sau
bilateral după cum doreşte experimentatorul cu specificaţia că se urmăreşte variaţia
fiecărei variabile dependente măsurate.
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 95 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 25
de ani (M=22.27; A.S.=1.55), fete şi băieţi, din mediul rural şi urban. Grupul

87
experimental este alcătuit dintr-un număr de 47 de studenţi iar grupul de control
este alcătuit dintr-un număr de 48 de studenţi.
Instrumente: se prezintă testul de timp de reacţie compus varianta ERM
cu stimuli cifre (figura 3.30)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului şi modul de
administrare a variabilei independente (250 mg de cofeină într-o cană de ness cald)
cu 40 de minute înainte de aplicarea probei pentru fiecare student în parte din
grupul experimental.
Design experimental: variabila independentă are două nivele după cum se
poate observa în figura 3.31.

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără consum de cofeină 250 mg de cofeină într-o cană de ness cald cu 40
Grupul de control de minute înainte de aplicarea probei

Figura 3.31. Reprezentarea variabilei independente „consumul de cofeină” pe două nivele.

Variabilele dependente: media timpilor de reacţie totali, media timpilor

decizie, media timpilor de reacţie motori, dispersia timpilor de reacţie totali,
dispersia timpilor de decizie, dispersia timpilor de reacţie motori. Aceste variabile
se măsoară ca scoruri brute în milisecunde deoarece este o probă experimentală
neavând ca scop un raport diagnostic.
În cadrul designului experimental se poate prezenta şi schema
experimentală conform căreia se testează ipotezele enunţate (figura 3.32.). Aceasta
prezintă şi relaţiile dintre variabile.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de timp

32 subiecţi gen de reacţie compus la culoarea galben
feminin (Vienna Test System)
grup experimental 1

Grup experimental 2 Culegerea datelor cu testul de timp

31 subiecţi gen de reacţie compus la culoarea galben
masculin (Vienna Test System)
Grup experimental 2

Figura 3.32. Schemă de cercetare experimentală privind relaţiile între variabilele independentă şi
dependentă pentru planul testarea ipotezelor folosind testul de timp de reacţie compus la stimuli
vizuali cifre.

Timpul de reacţie în proba de reactivitate la stimuli multipli DT

(Determination test).

Testul de reactivitate la stimuli multipli (DT) este un test care măsoară

numărul de reacţii corecte, incorecte şi omise la stimuli multi-stimuli constând în
prezentarea succesivă la intervale de milisecunde a stimulilor coloraţi (roşu, verde,

88
albastru, alb, galben) şi semnale acustice (două sunete stimuli diferite ca tonalitate).
Participantul răspunde apăsând butoanele colorate de pe consola de testare şi
pedalele pentru răspunsurile corespunzătoare stimulilor de culoare gri din stânga şi
dreapta ecranului. Stimulii pentru răspunsurile prin acţionarea pedalelor sunt
prezenţi doar pentru variantele destinate testării psihologice pentru şoferi şi
recuperare motorie.

Figura 3.33. Stimul vizual din testul de reactivitate la stimuli multipli DT (Vienna Test System,2007)

Un exemplu de cercetare ca se poate efectua cu testul de reactivitate la

stimuli multipli DT poate fi corespunzător temei “Diferenţe de gen în studiul
reactivităţii la stimuli multipli la tinerii studenţi de la psihologie”.
Obiective: 1) „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în studiul
reactivităţii la stimuli multipli la tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteză: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind
reactivitatea la stimuli multipli la tinerii studenţi de la psihologie”. (enunţată
bilateral)
Ipoteze de lucru/operaţionale
1. „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul de reacţii
corecte ca răspuns la stimuli multipli vizuali şi auditivi între tinerii studenţi de
la psihologie”. (enunţată bilateral)
2. Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul de reacţii
incorecte ca răspuns la stimuli multipli vizuali şi auditivi la tinerii studenţi de
la psihologie”. (enunţată bilateral)
3. Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul de reacţii omise
ca răspuns la stimuli multipli vizuali şi auditivi la tinerii studenţi de la
psihologie”. (enunţată bilateral)
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 62 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 22
de ani (M=20.07; A.S.=0.76), 32 de fete şi 30 de băieţi, din mediul rural şi urban.

89
 Instrumente: se prezintă testul de reactivitate la stimuli multipli (figura
3.33)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
3.35) şi variabilele dependente (figura 3.34.): numărul de reacţii corecte, numărul
de reacţii incorecte şi numărul de reacţii omise. Aceste variabile se măsoară ca
scoruri brute în număr de reacţii corecte, incorecte şi omise şi de asemenea având
un eşantion standardizat pe populaţia de subiecţi pe care se aplică proba DT se pot
calcula şi scorurile în percentile şi note T.
În cadrul designului experimental se poate prezenta şi schema experi-
mentală conform căreia se testează ipotezele enunţate (figura 3.34.). Aceasta
prezintă şi relaţiile dintre variabile.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de

32 subiecţi gen reactivitate la stimuli multipli
femininGrup de (Vienna Test System)

Grup experimental 2 Culegerea datelor cu testul de

30 subiecţi gen reactivitate la stimuli multipli (Vienna
masculin Test System)
Grup experimental 2

Figura 3.34. Schemă de cercetare experimentală privind relaţiile între variabilele independentă şi
dependentă pentru planul testarea ipotezelor folosind testul reactivitate la stimuli multipli.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 3.35.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin Subiecţi de gen masculin
Grup experimental 1 Grup experimental 2
Figura 3.35. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

Exersarea prin diferite forme de training ce implică reactivitatea motorie,

manipularea unor obiecte şi de reactivitate la stimuli multipli poate îmbunătăţi
timpul de reacţie al subiecţilor dar până la un anumit prag minim specific omului.
Testele de timp de reacţie sunt foarte importante în testarea psihologică a şoferilor,
conductorilor de locomotivă precum şi în selecţia şi evaluarea personalului din
diferite domenii de activitate. Testele prezentate pe lângă măsurarea timpului de
reacţie vizează o bună funcţionalitate a analizatorului vizual şi auditiv prin numărul
de stimuli percepuţi pentru care s-a dat un răspuns motor corect. Acest aspect este
foarte important de reţinut de către experimentator deoarece de multe ori subiecţii
pot obţine valori ridicate la timpul de reacţie ca răspuns la stimuli vizuali sau
auditivi datorită faptului că suferă de anumite deficienţe de vedere sau de un
anumit grad de hipoacuzie şi nu din cauză că sunt caracterizaţi de răspunsuri
motorii lente.

90
 CAPITOLUL 4

PROCESELE COGNITIVE ŞI DE REGLARE ŞI

STIMULARE A COMPORTAMENTULUI ÎN
CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

În laboratorul de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, Univer-

sitatea din Bucureşti există o multitudine de probe psihologice care au ca itemi
stimuli vizuali şi auditivi care intră în alcătuirea testelor ce măsoară: memoria,
raţionamentul inductiv şi deductiv, logica matematică, raţionamentul logic, timpul
de reacţie, etc. Operaţiile iau parte la executarea sarcinilor zilnice şi se prezintă în
orice activitate umană la locul de muncă: analiza şi sinteza, abstractizarea şi
generalizarea, inducţia şi deducţia. Acestea sunt evaluate cu ajutorul bateriilor de
teste de inteligenţă care verifică raţionamentul logic, compararea figurilor abstracte,
compararea figurilor concrete, motivaţia pentru performanţă etc.
Piaget citat de Aniţei (2007) evidenţiază că inducţia organizează datele
observaţiei sau experienţei şi le clasifică sub formă de concepte. Procedeul de
inducţie porneşte de la experienţe concrete, date observabile şi imagini mentale.
Astfel, prin modul de operare inducţia ca operaţie a gândirii este intuitivă, prin
intermediul ei se extrag relaţii simple între obiectele unei clase. Prin raţionament
inductiv se creează relaţii observabile între obiecte şi aceste relaţii pot fi extinse la
toată clasa de obiecte. Deducţia este procedeul opus inducţiei şi porneşte de la
general la cazuri particulare. Aceasta debutează prin ipoteze şi premize ce au fost
demonstrate ca adevărate, ajungând la cazuri particulare.

4.1. Studiul reprezentării mentale şi al gândirii în psihologia

experimentală

Pornind de la descoperirea lui Piaget conform căreia structurile mintale

operaţionale sunt achiziţionate şi nu înnăscute, psihologul nu contestă existenţa
unor scheme înnăscute şi defineşte inteligenţa ca modalitate superioară de adaptare
la mediu pe baza proceselor majore: asimilarea şi acomodarea. Având în vedere
stagiile dezvoltării intelectului şi faptul că încă de la vârsta de 6-7 ani copii învaţă
să ştie că un kilogram de fulgi are aceeaşi greutate cu un kilogram de plumb şi că o
pâine franzelă poate avea aceeaşi greutate cu o pâine rotundă, se pot utiliza design-
uri experimentale pentru a verifica dacă există diferenţe de vârstă, gen, specializare
la facultate, etc în operaţiile gândirii, raţionament şi reprezentarea formelor.

91
 1. Testul AHA (Vienna Test System, 2007).
Testul AHA cuprinde 3 dimensiuni şi implicit 3 subteste:
1) Compararea suprafeţelor cu variabilele: exactitudine, decizie,
impulsivitate versus reflexivitate;
2) Codarea simbolurilor are următoarele variabile: nivel de performanţă,
nivel de aspiraţie, toleranţa la frustrare;
3) Diferenţierea figurii care este în plus: motivaţia pentru performanţă.

Figura 4.1. Secvenţă din testul AHA

În figura 4.1. se poate observa un item de rezolvat din faza de exerciţiu a

probei AHA dimensiunea conservarea formelor. Subiectul trebuie să aleagă dintre
două forme care este mai mare sau poate alege varianta „nici o decizie”.

Figura 4.2. Secvenţă din testul AHA, corespondenţă între simboluri

În figura 4.2. se poate analiza un item ce corespunde celei de-a doua

dimensiuni a testului codarea simbolurilor cu următoarele variabile: nivel de
performanţă, nivel de aspiraţie, toleranţa la frustrare. Aceste variabilă rezultă din
strategia de efectuare a corespondenţei dintre simboluri cu limită de timp. Aceasta
constă în faptul că înainte de fiecare item, este programată o secvenţă în care

92
subiectului i se spune „ai făcut un număr de X simboluri, alţii ar putea face un
număr Y, mai multe. Tu câte ai putea face la următoarea încercare?”

Figura 4.3. Secvenţă din testul AHA, diferenţierea figurii care este în plus: motivaţia pentru
performanţă.

În această figură se poate observa un item al celei de-a treia dimensiuni a

testului AHA. Se observă că pe fiecare rând exista un număr de trei figuri, dintre
care una nu corespunde paternului celorlalte. Subiectul care aplică proba trebuie să
o selecteze pe cea care este în plus. Aparent, testul dă senzaţia că măsoară
operaţiile gândirii: analiza şi comparaţia, dar de fapt măsoară timpul de execuţie,
adică momentul până la care subiectul aplică proba. În funcţie de timpul de lucru se
calculează variabila motivaţie pentru performanţă care poate să fie scăzută sau
crescută.
Un model de cercetare experimentală folosind testul AHA poate fi
următorul:
Tema cercetării „Influenţa muzicii clasice asupra nivelului de exactitudine,
nivelului de aspiraţie, toleranţei la frustrare şi motivaţiei pentru performanţă”.
Obiective: 1) „Evidenţierea faptului că muzica clasică îmbunătăţeşte
nivelul de exactitudine şi decizia luată în compararea suprafeţelor”.
2) „Evidenţierea faptului că muzica clasică reduce nivelul de aspiraţie la o
decizie cât mai aproape de valorile obţinute în mod concret la corespondenţa între
simboluri”.
3) „Evidenţierea faptului că muzica clasică reduce nivelul de frustrare
resimţit de subiectul aplicant la corespondenţa între simboluri”.
4) „Evidenţierea faptului că muzica clasică duce la creşterea nivelului de
motivaţie pentru performanţă din dimensiunea diferenţierea figurii care este în
plus”.
Ipoteze: 1) „Muzica clasică îmbunătăţeşte semnificativ statistic nivelul de
exactitudine al subiecţilor în compararea suprafeţelor”.
2) „Muzica clasică reduce semnificativ statistic nivelul de aspiraţie la o
decizie cât mai aproape de valorile obţinute în mod concret la corespondenţa între
simboluri”.
3) „Muzica clasică reduce semnificativ statistic nivelul de frustrare resimţit
de subiectul aplicant la corespondenţa între simboluri”.

93
 4) „Muzica clasică duce la creşterea semnificativă statistic a nivelului de
motivaţie pentru performanţă din dimensiunea diferenţierea figurii care este în
plus”.
Metoda
Participanţi: aici se vor descrie cele două grupuri de participanţi, grupul
de control şi cel experimental cu muzică clasică.
Instrumente: Aici se va descrie proba AHA.
Procedură: Aici se va descrie procedura de aplicare.
Design-ul experimental va conţine următoarele variabile: variabila
independentă este ascultarea de muzică clasică în timpul executării probei AHA
pentru grupul de experimental şi fără muzică pentru grupul de control. Variabilele
dependente sunt: exactitudine, decizie, impulsivitate versus reflexivitate, nivel de
performanţă, nivel de aspiraţie, toleranţa la frustrare, motivaţia pentru performanţă.
Schema care evidenţiază relaţia dintre variabile se poate observa în figura 4.4.

Grup de control Fără muzică Culegerea datelor cu testul

30 subiecţi AHA (Vienna Test System)
grup control

Figura 4.4. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul AHA.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.5.

Expunere la ascultare
de muzică clasică în Culegerea datelor cu AHA
Grup experimental
timpul executării probei (Vienna Test System)
30 de subiecţi
Grup experimental

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără muzică Cu ascultare de muzică clasică

Figura 4.5. Reprezentarea variabilei independente „ascultare de muzică” pe două nivele.

2. Testul de rotire mentală (Vienna Test System, 2007).

Testul se concentrează pe măsurarea aptitudinii de rotire mentală a

formelor concrete, mai precis pe identificarea unor feţe ale unor cărămizi aranjate
diferit pentru fiecare item al testului. Variabilele măsurate sunt: număr de
răspunsuri corecte şi număr de răspunsuri greşite.

94
 Figura 4.6. Item imagine din faza de exerciţiu a testului de rotire mentală, 3D Spatial orientation
(Vienna Test System, 2007)

În figura 4.6 se poate observa un item exemplu din faza de exerciţiu a

testului de rotire mentală. Subiecţii trebuie să rotească pe plan mental figura până
ajung să vizualizeze faţa indicată cu săgeata, pe care trebuie să o bifeze dintre
posibilele feţe prezentate în imagine 2D sub itemul 3D.
O posibilă schemă de cercetare ce implică utilizarea testului de rotire
mentală poate fi următoarea (Chraif, 2013).
Tema cercetării: „Diferenţe de gen la tinerii studenţi de la psihologie în
studiul rotirii mentale”.
Obiective: „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în capacitatea de
rotire mentală a obiectelor concrete la tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteze: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul
de imagini concrete rotite mental corect la tinerii studenţi de la psihologie”.
2) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul
de imagini concrete rotite mental greşit la tinerii studenţi de la psihologie”.
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare
Instrumente: se prezintă de rotire mentală, 3D Spatial orientation.
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
4.5) şi variabile dependente sunt: număr de răspunsuri corecte şi număr de
răspunsuri greşite.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul

30 subiecţi gen 3D Spatial orientation
feminin (Vienna Test System) grup
experimental 1

Culegerea datelor cu 3D
Grup experimental 2
Spatial orientation (Vienna
30 subiecţi gen
Test System)
masculin
Grup experimental 2

Figura 4.7. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul 3D Spatial orientation.

95
 Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.8.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin Subiecţi de gen masculin

Figura 4.8. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

3. Testul de vizualizare 2D (Vienna Test System, 2007).

Testul se concentrează pe măsurarea aptitudinii de vizualizare spaţială 2D

şi completarea unei figuri 2D cu o bucată lipsă la alegere din mai multe bucăţi
(figura 4.9.). Variabila măsurată este: număr de răspunsuri corecte.
Primul obiect al măsurătorii este factorul spaţial abilităţilor mentale
primare (Thurstone, 1938). Acest factor a fost confirmat de Guilford (1956) prin
analize factoriale, de Spearman (1927), Burt (1949) şi Vernon (1950).

Figura 4.9. Item figural din faza de exerciţiu a testului de vizualizare 2D (Vienna Test System, 2007).

Un exemplu de plan de cercetare folosind testul de vizualizare spaţială 2 D

poate fi următorul:
Tema cercetării: „Diferenţe de specializare academică asupra
performanţelor în completarea figurilor 2D la studenţi”
Obiectiv: ”Evidenţierea unor posibile diferenţe de specializare academică
asupra performanţelor în completarea figurilor 2D la studenţii de la psihologie şi
cei de la automatică”.
Ipoteză: 1) „Există diferenţe semnificative statistic în completarea figurilor
2D la studenţii de la psihologie faţă de cei de la automatică. ” (ipoteză enunţată
bilateral).
2) „Studenţii de la specializarea automatică şi calculatoare pot obţine
performanţe mai ridicate semnificativ statistic în completarea figurilor 2D faţă de
studenţii de la psihologie.” (ipoteză enunţată unilateral).
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare (30 de
studenţi de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din

96
Bucureşti şi 30 de studenţi de la Facultatea de Automatică, Universitatea
Politehnica din Bucureşti).
Instrumente: se prezintă testul de vizualizare 2D (figura 4.9).
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este specializarea academică
a subiecţilor (figura 4.10) şi variabila dependente: număr de răspunsuri corecte.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul

30 subiecţi care studiază de vizualizare 2D (Vienna
psihologie, Universitatea Test System) grup
din Bucureşti experimental 1

Culegerea datelor cu 3D testul

Grup experimental 2
de vizualizare 2D (Vienna
30 subiecţi care studiază
Test System)
informatică, automatica,
Universitatea Politehinca Grup experimental 2

Figura 4.10. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de vizualizare 2D.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.11.

Nivelul 1
Subiecţi care studiază informatica,
Facultatea de Automatică,
Universitatea Politehnica din
Bucureşti
Nivelul 2
Subiecţi care studiază psihologia, Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea
Politehnica din Bucureşti

Figura 4.11. Reprezentarea variabilei independente „specializarea academică a subiecţilor” pe două

nivele.

4. Testul Adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale A3DW (Vienna Test

System, 2007).

Acest test evaluează capacitatea vizuală de a forma reprezentări mentale a

elementelor spaţiale şi a le transforma. Capacitatea spaţială este una dintre
dimensiunile primare de inteligenţă. Testul are avantajul de a fi prezentat adaptativ,
adică itemii atât ca dificultate cât şi ca succesiune se calibrează în funcţie de ritmul
şi răspunsurile corecte sau greşite pe care le dă subiectul aplicant. Subiecţii au
sarcina de a selecta din şase forme 3D concrete sub forma unor zaruri pe cea care
se potriveşte cu zarul model din partea stângă (Figura 4.12.). Subiecţii care
înregistrează scoruri ridicate au aptitudinea de percepţie vizuală a detaliilor în
spaţiu foarte ridicată. Există şi posibilitatea de a alege variantele „nu ştiu” şi „zar
care nu se potriveşte” în cazul în care subiectul nu găseşte variata corectă.

97
 Figura 4.12. Testul Adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale A3DW (Vienna Test System, 2007).

După cum se poate vedea în figura 4.13. un subiect de gen masculin

completează un item al testului adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale. Testul se
poate efectuat atât cu varianta „creion optic”, „mouse” sau „touch screen”.

Figura 4.13. Subiect aplicând testul adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale A3DW
(Schuhfried, 2007)

În continuare va fi prezentată o posibilă schemă de cercetare utilizând

testul adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale A3DW poate fi următoarea
(Chraif, 2013a).
Tema cercetării: „Diferenţe de gen la tinerii studenţi de la psihologie în
studiul aptitudini perceptive spaţiale a detaliilor obiectelor concrete”.
Obiectiv: „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în aptitudinea de
percepţie spaţială a detaliilor obiectelor concrete la tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteză: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul
de itemi rezolvaţi corect în percepţia spaţială a detaliilor obiectelor concrete la
tinerii studenţi de la psihologie”. (enunţată bilateral)
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 63 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 21
de ani (M=20.07; A.S.=0.56), 32 fete şi 31 băieţi, din mediul rural şi urban.

98
 Instrumente: se prezintă testul adaptativ de aptitudini perceptive
spaţiale A3DW.
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor
(figura 4.14) şi variabila dependentă: număr de răspunsuri corect.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul adaptativ

32 subiecţi gen de aptitudini perceptive spaţiale
feminin A3DW (Vienna Test System) grup
experimental 1

Culegerea datelor cu testul adaptativ

Grup experimental 2
de aptitudini perceptive spaţiale
31 subiecţi gen
A3DW(Vienna Test System)
masculin
Grup experimental 2

Figura 4.14. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul adaptativ de aptitudini perceptive spaţiale A3DW.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.8.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin Subiecţi de gen masculin

Figura 4.15. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

5. Testul de raţionament inductiv matrici adaptative AMT (Schuhfried,

2007)

Testul se bazează pe găsirea unor reguli de completare a căsuţei cu semnul

întrebării atât pe orizontală cât şi pe verticală. Acest test va face parte din setul de
teste adaptative ceea ce înseamnă să se aleagă dintr-o plaja mare de itemi doar a
acelora care oferă informaţii utile despre respondent în stilul caracteristic lui doar
după ce a răspuns la un anumit număr de itemi anteriori.

Figura 4.16. Model de item ca parte din instructajul testului.

99
 În figura 4.16 se poate vedea un model de item şi părţi din instructajul de
aplicare. În acest sens se poate observa nivelul de obiectivitate ridicat al unui
instructaj prezentat pe calculator comparativ cu un instructaj subiectiv făcut de
experimentator. Instructajul obiectiv oferă un bun control atât al variabilei
independente prezentate subiecţilor cât şi al variabilei subiect.

Figura 4.17. Model de item ca parte din instructajul testului.

În figura 4.17 se poate observa un item din faza de exerciţiu al testului de

raţionament inductiv matrici adaptative AMT. În faza de exerciţiu se spune
subiectului dacă a efectuat greşit sau corect problema de raţionament inductiv. Pe
lângă raţionamentul inductiv, această probă vizează şi operaţiile gândiri: analiza şi
comparaţia stimulilor figurali prezentaţi necesare pentru a găsi o legătură între
aceştia şi a rezolva problema înlocuind semnul întrebării cu simbolul corect.
Variabilele care sunt oferite ca rezultate sunt: 1) Variabila principală reprezintă
variabila numită „parametru” şi este o estimare a inteligenţei generale a subiectului
exprimată în percentile, valoare calculată raportată la un eşantion reprezentativ. 2)
Variabila secundară este reprezentată de „numărul de itemi lucraţi corect”
Numărul itemilor într-un test adaptativ nu poate fi folosit pentru a compara
subiecţii/participanţii între ei ci scorul estimat al testului 0, eroarea standard
corespunzătoare şi scorul percentilei sunt singurele informaţii utile în testul
adaptativ. 3) Variabila adiţională oferită de test este „timpul de lucru” pentru întreg
testul şi este indicată în minute şi secunde.
Un exemplu de cercetare folosind testul de raţionament inductiv matrici
adaptative AMT poate avea următoarea temă: „Diferenţe de specializare academică
asupra performanţelor obţinute de către studenţii la psihologie la testul de
raţionament inductiv matrici adaptative AMT faţă de studenţii la ştiinţe economice,
ASE”.
Obiectiv:” Evidenţierea unor posibile diferenţe de specializare academică
asupra performanţelor în descoperirea algoritmului şi a completării stimulului
figura lipsă la studenţii de la psihologie şi cei de la ştiinţe economice, ASE”.

100
 Ipoteză: 1) „Există diferenţe de specializare academică semnificative
statistic privind numărul de itemi lucraţi corect între studenţii de la psihologie şi cei
de la ştiinţe economice, ASE” (ipoteză enunţată bilateral).
2) „Studenţii de la specializarea ştiinţe economice, ASE pot efectua un
număr mai mare de itemi la testul de raţionament inductiv matrici adaptative AMT
faţă de studenţii de la psihologie.” (ipoteză enunţată unilateral).
Metoda
Participanţi: la acest paragraf se descriu grupurile de participanţi la
cercetare (30 de studenţi de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
Universitatea din Bucureşti şi 30 de studenţi de la Facultatea de Economie
Generală, ASE).
Instrumente: testul de raţionament inductiv matrici adaptative AMT
(figura 4.17).
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este specializarea academică
a subiecţilor (figura 4.18) şi variabila dependentă: număr de itemi lucraţi corect.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de

30 subiecţi care studiază raţionament inductiv matrici
psihologie, Universitatea adaptative AMT(Vienna Test
din Bucureşti System) grup experimental 1

Culegerea datelor cu 3D testul de

Grup experimental 2
raţionament inductiv matrici
30 subiecţi care studiază
adaptative AMT(Vienna Test System)
ştiinţe economice, ASE
Grup experimental 2

Figura 4.18. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de raţionament inductiv matrici adaptative AMT.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.19.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi care studiază Economie Subiecţi care studiază psihologia, Facultatea
Generală/Ştiinţe Economice, ASE de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
Universitatea Politehnica din Bucureşti

Figura 4.19. Reprezentarea variabilei independente „specializarea academică a subiecţilor” pe două

nivele.

6. Testul Cognitrone, COG, (Vienna Test System, 2007)

Testul Cognitrone vizează operaţiile gândirii: analiză şi comparaţie. Acest

test constă în analiza, compararea şi selectarea itemului abstract figural care se

101
regăseşte în banda de sus. În cazul în care itemul este selectat corect acesta se
adaugă la totalul scorului obţinut de către subiect.
Variabilele testului sunt: 1) Inteligenţă generală-parametru estimat care are
prezentată şi valoarea în ranguri percentile; 2) Număr de itemi rezolvaţi corect; 3)
Timpul de lucru.

Figura 4.20 Item din faza de exerciţiu pentru testul Cognitrone (Vienna Test System, 2007)

În figura 4.20 se poate observa un item din faza de exerciţiu, testul

Cognitrone. La o primă vedere se observă că itemii figurali sunt imagini abstracte.
Subiecţii trebuie să identifice mai întâi simbolurile care sunt identice şi apoi să
apese tasta verde de pe panelul de testare.
Un exemplu de cercetare poate avea următoarea temă ”Diferenţe de gen în
studiul percepţiei figurilor abstracte la elevii de liceu”.
Obiectiv: „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în percepţia în
percepţia figurilor abstracte la elevii de liceu”.
Ipoteză: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind numărul
de itemi rezolvaţi corect în percepţia în percepţia figurilor abstracte la elevii de
liceu”. (enunţată bilateral)

Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 65 de elevi,
Liceul „ABC” din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 18 de ani (M=17.22;
A.S.=0.39), 34 fete şi 31 băieţi, din mediul urban, Bucureşti.
Instrumente: se prezintă testul Cognitrone (Vienna Test System, 2007)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului Cognitrone.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor/
elevilor de liceu (figura 4.21) şi variabila dependentă: număr de răspunsuri corect.

102
 Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul
34 subiecţi gen Cognitrone de percepţie a figurilor
feminin, Liceu abstracte(Vienna Test System) grup
“ABC” experimental 1

Culegerea datelor cu testul testul

Grup experimental 2
Cognitrone de percepţie a figurilor
31 subiecţi gen
abstracte(Vienna Test System)
masculin, Liceu
“ABC” Grup experimental 2

Figura 4.21. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul Cognitrone de percepţie a figurilor abstracte.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.22.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin, „liceul Subiecţi de gen masculin,
ABC”, liceeni din Bucureşti „liceul ABC”, liceeni din Bucureşti

Figura 4.22. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor” pe două nivele.

7. Testul ALS, Serii de exerciţii de matematică, (Vienna Test System, 2007)

Testul ALS măsoară concentrarea, saturaţia mentală şi oboseala sub

aspectul seriilor de adunări şi scăderi matematice aparent simplu de realizat. Mai
mult decât atât factorul presiune de timp şi adăugarea continuă de diferite calcule
numerice testează de fapt rezistenţa mentală şi oboseală psihică. În figura 4.23 se
observă un exemplu de item din faza de exerciţiu a probei. Instructajul este obiectiv
şi aplicarea testului este uşoară deoarece rezultatele se pot introduce direct de la
tastatura calculatorului nefiind nevoie de panelul special de aplicare.

Figura 4.23.Item din faza de exerciţiu a probei.

Un exemplu de studiu experimental în care se poate folosi testul ALS poate

fi următoarea temă: „Influenţa deprivării de somn asupra puterii de concentrare în
efectuarea de calcule aritmetice”.

103
 Obiectiv: „Evidenţierea unei posibile diferenţe privind capacitatea de
concentrare la efectuarea operaţiilor aritmetice timp de 25 de minute la elevii de
liceu”.
Ipoteză: 1) „Deprivarea de somn timp de 24 de ore influenţează
semnificativ statistic performanţele în executarea de exerciţii de aritmetică”.
(enunţată bilateral)
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 82 de elevi,
Liceul „ABC” din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 de ani (M=16.12;
A.S.=0.41), 42 fete şi 40 băieţi, din mediul urban, Bucureşti.
Instrumente: se prezintă testul ALS, Serii de exerciţii de matematică
(Vienna Test System, 2007)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului ALS, instructajul
este obiectiv, explicit şi în limba română.
Design experimental: variabila independentă este deprivarea de somn timp
de 24 de ore pentru elevii de liceu aplicată grupului experimental care are 39 de
subiecţi şi variabila dependentă: număr de răspunsuri corecte.

Grup de control Somn şi condiţii Culegerea datelor cu testul

normale de odihnă ALS, serii de exerciţii de
43 subiecţi
aritmetică (Vienna Test
System) grup control

Deprivare de somn
timp de 24 de ore Culegerea datelor cu ALS,
Grup experimental
serii de exerciţii de aritmetică
39 de subiecţi
(Vienna Test System)
Grup experimental

Figura 4.24. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul ALS, serii de exerciţii de aritmetică (Vienna Test System).

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.25.

Nivelul 1 Nivelul 2
Somn şi condiţii normale de odihnă Deprivare de somn timp de 24 de ore

Figura 4.25. Reprezentarea variabilei independente „deprivarea de somn” pe două nivele.

8. Testul de identificare a unei forme specifice integrate într-un pattern

(percepţie Gestaltică) Gesta, (Vienna Test System, 2007).

Testul Gesta a fost dezvoltat pe baza unui model perceptiv având ca scop
evaluarea aptitudinilor şi capacităţilor de a asambla şi dezasambla structuri date
având ca finalitate descoperirea unui pattern dat sub forma unei case din 5 linii.

104
După cum se vede în figura 4.25. instructajul testului este în mare parte non verbal
şi foarte uşor de urmărit.

Figura 4.26. Secvenţă din instructajul de aplicare a testului Gesta, (Vienna Test System, 2007)

În figura 4.26 este indicată sarcina de lucru cu săgeata şi aceasta constă în

a identifica o formă de casă în diferite paternuri date în care casa este mascată.
Testul Gesta cuprinde 30 de itemi care variază în ceea ce priveşte diferite paternuri
(exemplu în figura 4.27). Ceea ce este de ajutor subiecţilor care aplică acest test
este prezenţa casei lângă desenul care maschează casa (figura 4.27). Limita de timp
este de 20 de secunde după care se consideră itemul nerezolvat şi se trece la
următorul.

Figura 4.27. Item de rezolvat din testul Gesta, (Vienna Test System, 2007)

Un model de cercetare în care se poate folosi testul Gesta poate avea ca

temă: „Diferenţe de identificare a unei forme specifice integrate într-un pattern la
studenţii de la arhitectură faţă de cei de la psihologie”
Obiectiv: „Evidenţierea unor posibile diferenţe în identificarea unei forme
specifice integrate într-un pattern la studenţii de la arhitectură faţă de cei de la
psihologie”.
Ipoteză: 1) „Studenţii de la arhitectură identifică un număr semnificativ
statistic mai mare de forme specifice integrate într-un pattern dat faţă de cei de la
psihologie”. (enunţată unilateral)
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: Grupul
experimental de studenţi la psihologie este alcătuit din 36 de studenţi din anul III,

105
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,cu
vârsta cuprinsă între 21 şi 24 de ani (M=22,12; A.S.=1.39), 24 fete şi 12 băieţi, din
mediul urban şi rural. Grupul experimental de studenţi la arhitectură este alcătuit
din 32 studenţi anul III, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti,
Facultatea de Arhitectură, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 26 de ani (M=23,31;
A.S.=2.39), 16 fete şi 16 băieţi, din mediul urban şi rural.
Instrumente: se prezintă testul Cognitrone (Vienna Test System, 2007)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului Cognitrone.
Design experimental: variabila independentă este specializarea arhitectură
versus specializarea psihologie de liceu (figura 4.28) şi variabila dependentă:
număr de itemi rezolvaţi corect.

1) Grupul experimental de Culegerea datelor testul de

studenţi la arhitectură este identificare a unei forme specifice
alcătuit din 32 studenţi integrate într-un pattern (Vienna
anul III Test System) grup experimental 1

Culegerea datelor cu testul de

2) Grupul experimental de
identificare a unei forme specifice
studenţi la psihologie este
integrate într-un pattern Gesta(Vienna
alcătuit din 36 de studenţi
Test System) grup experimental 2
anul III
Grup experimental 2
Figura 4.28. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de identificare a unei forme specifice integrate într-un pattern.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.29.

Nivelul 1 Nivelul 2
Specializarea arhitectură Specializarea psihologie

Figura 4.29. Reprezentarea variabilei independente „specializarea facultăţii” pe două nivele.

9. Test de învăţare a comportamentului motivant, OLMT (Vienna Test

System, 2007)

Testul de învăţare a comportamentului motivant este un test de

personalitate care diferenţiază între subiecţii care lucrează mai bine individual sau
cei care lucrează mai bine când sunt în competiţie. Astfel, acest test oferă
informaţii cu privire la efortul de aplicat atunci când se lucrează pe sarcini în
diverse constrângeri. Stimulentele motivante pe parcursul testului sunt scoruri
câştigate şi stimulente din câştigarea competiţiei. Subiectul care aplică testul
trebuie să urmeze un traseu sub forma unui şarpe cu maximum 100 de căsuţe prin
apăsarea a două butoane: butonul roşu pentru căsuţele roşii şi butonul verde pentru
căsuţele verzi (figura 4.30 şi figura 4.31). La o apăsare corectă a culorii căsuţelor
acestea îşi schimbă culoarea în gri şi subiectul poate să vadă unde e ruta sa

106
completată. Fiecare din cele două subteste are un număr de 10 încercări. Testul are
trei variabile: motivaţia din performanţă individuală (figura 4.30), motivaţie din
competiţie (figura 4.31) şi nivelul de aspiraţie.

Figura 4.30 Item din prima dimensiune a testului OLMT, motivaţia în sarcina individuală

În figura 4.30 se poate observa un model de execuţie a unei secvenţe din

dimensiunea motivaţie din performanţă individuală. În această situaţiei subiectul
este pus să efectueze un număr de 10 trasee fiind remunerat cu punctajele obţinute.

Figura 4.31 Item din dea de-a doua dimensiune a testului OLMT, motivaţia din competiţie

În figura 4.31 se observă o secvenţă din cea de-a doua dimensiune a

testului în care subiectul este pus în competiţie cu un oponent. Motivaţia măsurată
în această situaţie provine din competiţia cu oponentul.
Un exemplu de plan de cercetare experimentală folosind testul OLMT
poate avea următoarea temă: „Diferenţe de gen în învăţarea comportamentului
motivant la studenţii de la psihologie.”
Obiectiv: „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în învăţarea
comportamentului motivant la tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteză generală: „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind
învăţarea comportamentului motivant”. (enunţată bilateral)
Ipoteze de lucru: 1) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind
învăţarea din motivaţie individuală a tinerilor studenţi la psihologie”.

107
 2) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind învăţarea din
motivaţie de competiţie a tinerilor studenţi la psihologie”.
3) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind nivelul de
aspiraţie al tinerilor studenţi la psihologie”.
Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 65 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 22
de ani (M=20.87; A.S.=1.43), 35 fete şi 30 băieţi, din mediul rural şi urban.
Instrumente: se prezintă testul de învăţare a comportamentului motivant,
OLMT.
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
4.33) şi variabila dependentă: număr de răspunsuri corect.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de

35 subiecţi gen învăţare a comportamentului
feminin motivant, OLMT (Vienna Test
System) grup experimental 1

Culegerea datelor cu testul de învăţare

Grup experimental 2
a comportamentului motivant,
30 subiecţi gen
OLMT(Vienna Test System)
masculin
Grup experimental 2

Figura 4.32. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de învăţare a comportamentului motivant, OLMT.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.33.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin, studenţi la Subiecţi de gen masculin, studenţi la psihologie
psihologie

Figura 4.33. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor”, dintre studenţii la psihologie
pe două nivele.

10. Proba de recunoaştere vizuală continuă FVWS2 (Viena Test System,

2007)

Acest test este o probă care implică memoria vizuală de scurtă durată şi
constă în apăsarea pe butonul verde (imagine care a fost prezentată a doua oară)
atunci când imaginea apare a doua oară şi apăsarea pe butonul roşu atunci când
imaginea este prezentată pentru prima dată (figura 4.34.)

108
Figura 4.34. Imagine stimul vizual reprezentând un item al testului de recunoaştere vizuală continuă,
FVWS2 (Vienna Test System, 2007)

Conform manualului testului (Vienna Test System, 2007) acesta măsoară

performanţa memoriei şi a deficitelor cerebrale. Ariile majore de aplicare:
psihologie clinica (pentru a diagnostica deteriorarea memoriei legată de vârstă şi
tulburări patologice).
Sunt prezentaţi consecutiv, dependent de forma testului, cuvinte, obiecte,
numere, silabe fără înţeles, combinaţii litere-numere. Respondentul trebuie să
decidă dacă un item este prezentat pentru prima dată sau se repetă pe ecranul
calculatorului.
Testul prezintă următoarele variabile:
- “Numărul itemilor recunoscuţi corect”: Această variabilă se referă la numărul
de itemi recunoscuţi corect.
- ”Numărul itemilor apăsaţi corect fiind de fapt incorect”: numărul răspunsurilor
“da” în timpul distragerilor; de exemplu, un item care a mai fost arătat doar o
dată ca fiind arătat de două ori.
- “Media timpului de reacţie pentru apăsare”
- “Abilitatea de discriminare”: măsurarea abilităţii respondentului de a diferenţia
între itemii prezentaţi o dată sau în mod repetat.
- “Tendinţa de răspuns”: indică dacă un subiect răspunde sau nu mai degrabă
conservator.
- “Timpul de lucru”.

Un exemplu de plan de cercetare experimentală folosind testul de

recunoaştere vizuală continuă, FVWS2 poate avea următoarea temă: „Diferenţe de
gen în recunoaşterea vizuală la tinerii studenţi de la psihologie.”
Obiectiv: „Evidenţierea unor posibile diferenţe de gen în recunoaşterea
vizuală la tinerii studenţi de la psihologie”.
Ipoteză generală: „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind
recunoaşterea vizuală a stimulilor vizuali la tinerii studenţi de la psihologie”.
(enunţată bilateral)
Ipoteze de lucru: 1) „Există diferenţe de gen semnificative statistic
privind numărul de itemi vizuali recunoscuţi corect la tinerii studenţi de la
psihologie”.

109
 2) „Există diferenţe semnificative statistic de gen privind abilitatea de
discriminare în recunoaşterea vizuală a stimulilor la tinerii studenţi de la psiho-
logie”.

Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 70 de studenţi
la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani
(M=21.05; A.S.=1.12), 38 fete şi 32 băieţi, din mediul rural şi urban.
Instrumente: se prezintă testul de recunoaştere vizuală a sarcinilor
FVWS2 (Vienna Test System, 2007)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului.
Design experimental: variabila independentă este genul subiecţilor (figura
4.35) şi variabila dependentă: număr de răspunsuri corect şi abilitatea de a
discrimina corect itemii.

Grup experimental 1 Culegerea datelor cu testul de

38 subiecţi gen recunoaştere vizuală a sarcinilor
feminin FVWS2 (Vienna Test System) grup
experimental 1

Culegerea datelor cu testul de învătare

Grup experimental 2
a comportamentului motivant,
32 subiecţi gen
OLMT(Vienna Test System)
masculin
Grup experimental 2

Figura 4.35. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de recunoaştere vizuală a sarcinilor FVWS2.

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.36.

Nivelul 1 Nivelul 2
Subiecţi de gen feminin, studenţi la Subiecţi de gen masculin, studenţi la psihologie
psihologie

Figura 4.36. Reprezentarea variabilei independente „genul subiecţilor”, dintre studenţii la psihologie
pe două nivele.

11. Test de atenţie distributivă, DAKT(Vienna Test System, 2007)

Testul de atenţie distributivă Dakt măsoară viteza perceptivă ai capacitatea

de a recunoaşte rapid detaliile în situaţii stimul în care atenţia distrasă şi acurateţea
sunt distrase. Acest test este împărţit în trei subteste, numere, litere şi figuri.
Sarcina este de a identifica şi marca itemii importanţi cât se poate de repede şi de
precis. Variabilele măsurate de test sunt: numărul de itemi corect identificaţi
constituie scorul la viteza de percepţie; raportul dintre erorile apărute şi numărul de
itemilor rezolvaţi reprezintă acurateţea.

110
 Figura 4.37. Item din testul de atenţie distributivă, DAKT (Vienna Test System, 2007)

În figura 4.37. se poate observa un item figural exemplu din testul de

atenţie distributivă DAKT(Vienna Test System, 2007).
Un exemplu de cercetare experimentală care se poate realiza cu testul de
atenţie distributivă DAKT poate avea ca temă: “Influenţa zgomotelor asupra
atenţiei distributive”

Obiectiv: „Evidenţierea unei posibile influenţe exercitată de zgomotele din

sala de examinare asupra atenţiei distributive”.
Ipoteză: 1) „Zgomotele din sala de examinare influenţează semnificativ
statistic rezultatele obţinute la proba de atenţie distributivă DAKT”. (enunţată
bilateral)

Metoda
Participanţi: se descriu grupurile de participanţi la cercetare: 62 de
studenţi la psihologie, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 24
de ani (M=21.87; A.S.=1.17), 35 fete şi 27 băieţi, din mediul rural şi urban.
Instrumente: se prezintă proba de atenţie distributivă DAKT (Vienna Test
System, 2007)
Procedură: se descrie procedura de aplicare a testului de atenţie
distributivă DAKT, instructajul este obiectiv, explicit şi în limba română.
Design experimental (4.38): variabila independentă este privarea de somn
timp de 24 de ore pentru elevii de liceu, zgomotul produs prin lovituri de ciocan la
1 metru de subiectul care aplică testul de atenţie distributivă. Variabila
independentă este aplicată grupului experimental care are 33 de subiecţi şi variabila
dependentă: număr de itemi corect identificaţi.

111
 Grup de control Fără zgomot, condiţii Culegerea datelor cu testul
29 subiecţi controlate de atenţie distributivă DAKT
(Vienna Test System) grup
control
Zgomot de lovituri de
ciocan la 1 m distanţa Culegerea datelor cu testul de
Grup experimental
de subiectul aplicant atenţie distributivă DAKT
33 de subiecţi (Vienna Test System)
Grup experimental

Figura 4.38. Schemă privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă pentru planul
cercetării folosind testul de atenţie distributivă DAKT (Vienna Test System).

Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 4.25.

Nivelul 1 Nivelul 2
condiţii normale de linişte Zgomot de lovituri de ciocan la 1 m distanţa
de subiectul aplicant

Figura 4.39. Reprezentarea variabilei independente „deprivarea de somn” pe două nivele.

12. Testul Vigil

Testul VIGIL (Vienna Test System) (figura 75) a fost construit în două
versiuni. În versiunea „Quatember – Maly” ecranul aparatului de testare prezintă
un cerc mare, alcătuit din multe teritorii mici. Ele sunt prezentate printr-un chenar
luminos-strălucitor şi sunt, ca şi întregul fundal al ecranului, întunecate în mijloc.
Micile sectoare se luminează unul după altul în sensul acului de ceasornic, astfel
încât apare o impresie de mişcare. Punctul luminos sare cu un pas mai departe, spre
următorul sector, iar câteodată este sărit, în succesiune pseudo-întâmplătoare, un
sector. Pentru a îndeplini cu succes tema, subiectul trebuie să reacţioneze la
salturile duble.
Indicatori pentru capacitatea de vigilenţă sunt exactitatea prelucrării/
recunoaşterii stimulilor critici şi viteza cu care subiectul poate să răspundă la item
după un lung timp. În acest context pot fi observate două tipuri de greşeli: greşeala
de omisiune în care unui stimul critic nu-i urmează nici o reacţie şi alarma falsă,
după Mackworth, sau greşeală de iluzie, după Ables, când, fără vreun stimul critic,
este apăsată tasta de reacţie.
Variabilele dependente măsurate cu ajutorul acestui test sunt:
1) Numărul total al reacţiilor corecte la stimuli critici. Această variabilă prezintă
exactitatea observaţiei subiectului de-a lungul întregului test. Numărul total al
reacţiilor false (greşeli de iluzie, respectiv alarmă falsă). Reacţiile fără
prezentarea unui stimul critic (greşeli de iluzie, respectiv alarmă falsă) apar rar
în probele comparate respectiv de norme prin sondaj disponibile.
2) Numărul reacţiilor omise (greşeli de omisiune)
3) Valoarea medie a timpilor de reacţie (în secunde)

112
 Figura 4.40. Testul Vigil,(Vienna Test System, 2007)

13. Testul de detecţie a semnalelor (Vienna Test System, 2007)

Testul de detecţie a semnalelor (figura 4.41) este folosit pentru a testa

atenţia concentrată. Sarcina cu care se confruntă subiectul în acest test este
prezentată la început când pe ecranul aparatului de tastare sunt prezentate o serie de
puncte ce formează 10 x 6 grile.
Testul debutează numai 20 de puncte la locul lor. Punctele se adaugă sau
dispar întâmplător. De fiecare dată când 4 puncte formează un pătrat, subiectul
trebuie să apese cât mai prompt posibil pe un buton de pe tabloul său de comandă.
Ori de câte ori butonul este apăsat se aude un semnal sonor. Datele obţinute de
subiect la test sunt afişate pe monitorul administratorului testului imediat şi se
constituie în variabilele dependente testate:
Numărul timpului parţial;
Numărul reacţiilor corecte;
Numărul reacţiilor greşite;
Numărul reacţiilor omise;
Numărul reacţiilor întârziate;
Timpul pentru reacţiile corecte.

Figura 4.41. Testul Signal Detection (Vienna Test System, 2007)

113
 4.2. Componenta afectiv-emoţională în cercetarea experimentală

Golu (2000) citat de Aniţei (2010) evidenţiază că procesele afective

îndeplinesc câteva roluri importante în reglarea comportamentului: rol de alertare
fiziologică; rol de selectare şi clasificare a situaţiei externe şi rol de conexiune
inversă în stabilirea echilibrului cu mediul ambiant.
Emoţiile pot fi măsurate în mai multe modalităţi:
1) cu ajutorul observării comportamentelor subiecţilor, a verbalizării şi a mimicii
şi pantomimei;
2) cu ajutorul chestionarelor de măsurare a emoţiilor pozitive şi negative (A se
urmări exemplul de chestionar de la anexa 1 şi cercetarea care are drept temă
măsurarea emoţiilor de la anexa 8)
3) cu ajutorul aparaturii care investighează indicatorii fiziologici;
4) cu ajutorul investigării activării anumitor zone cerebrale: FMRI, MRI;
5) cu ajutorul investigării undelor cerebrale: EEG şi potenţiale evocate.

Indicatorii fiziologici. Poligraful

Variabilele dependente cel mai frecvent utilizate în cercetarea experi-

mentală sunt: timpul de reacţie, reactivitatea fiziologică, răspunsurile verbale şi
testarea cu ajutorul probelor psihologice prezente în laboratorul de psihologie
experimentală. Măsurarea indicatorilor fiziologici se poate face cu ajutorul diferi-
telor instrumente: tensiometru, biofeedback, poligraf, etc. Analiza indicatorilor
fiziologici se poate realiza în cadrul laboratorului de psihologie experimentală
„Gheorghe Zapan” cu ajutorul poligrafului Lafayette 4000 LX Series.
Indicatorii măsuraţi cu ajutorul poligrafului sunt: pulsul cardiac, tensiunea
arterială, ritmul respirator, amplitudinea respiraţiei pulmonare, timpul până a
revenire al reacţiei electrodermale, amplitudinea reacţiei electrodermale. În
principiu poligraful măsoară modificările fiziologice produse de activitatea
sistemului nervos simpatic. Acesta din urmă este o ramură a sistemului nervos
autonom, alături de sistemul nervos parasimpatic. Este întotdeauna activ la nivel
bazal, stare numită ton simpatic, dar devine activ în situaţii de stres. De aceea orice
modificare a parametrilor reacţiilor fiziologice măsurate de poligraf nu pot fi
controlate conştient, mai ales RED-ul.
În figura 4.42 se observă calea de activare simpatică şi parasimpatică în
urma expunerii unui subiect la un stimul perceput ca stresor. Sistemul nervos
simpatic în urma activării hipotalamusului facilitează secreţia de adrenalină şi
noradrenalină în sânge. Astfel, sângele va fi pompat mai puternic spre membrele
inferioare şi superioare şi va conţine o cantitate crescută din aceşti hormoni
pregătind subiectul pentru a răspunde conform reacţiei „fight or flight response”
care înseamnă „luptă sau fugi”. Pe calea parasimpatică are lor reacţia de
homeostazie prin care totul tinde să se regleze şi să revină la normal. Astfel,
urmărind figura 4.42 putem observa activarea pe cale simpatică şi revenirea pe cale
parasimpatică a reacţiilor înregistrate de poligraf.

114
 Figura 4.42 Căile de activare a sistemului nervos simpatic şi parasimpatic în expunerea subiecţilor
umani la un stimul stresor. (adaptare după Kiss, 2008).

În figura 4.43. se poate observa atât la baza traseului cardio cât şi la nivelul
traseului reacţiei electrodermale şi a traseelor pulmonare baza care urcă datorită
secreţiei de hormoni de adrenalină şi noradrenalină din sânge pe cale simpatică şi
revenirea pe cale parasimpatică.

Figura 4.43. Reactivitate emoţională la expunerea unui subiect la un stimul vizual agresiv (o secvenţă
dintr-un film cu accidente rutiere)

115
 Aşa cum se poate observa în figura 4.44. activarea pe cale simpatică
(săgeţile A şi B) a dus la creşterea tensiunii arteriale şi a pulsului (săgeata A) şi a
reacţiei electrodermale (săgeata B). Reglarea homeostatică pe cale parasimpatică se
poate observa după cum indică săgeata C (reacţia electrodermală revine la pragul
de unde s-a declanşat activarea) şi D (tensiunea scade şi pulsul scade). De
asemenea pe diagrama din figura 4.44. se pot urmări săgeata E care indică o
monoflexie pentru reacţia electrodermală şi săgeata F care indică triflexie pentru
reacţia electrodermală.

Figura 4.44. Reactivitate emoţională la expunerea faţă de un stimul perceput ca agresiv

Reacţia electrodermală (RED), numită şi răspunsul galvanic al pielii, reflex

psihogalvanic sau răspunsul conductibilităţii pielii este o metodă de a măsura
rezistenţa electrică a pielii. Cercetări anterioare efectuate în laboratorul de
psihologie experimentală au evidenţiat faptul că aceasta începe să crească odată cu
momentul în care subiectul investigat simpte stimulul ca fiind stresor (Aniţei şi
Chraif, 2011a,b,c; Chraif, 2011). Astfel, emoţii precum teama, mânia, frica sunt
trăiri afective care produc modificări semnificative ale traseului RED.
Măsurătorile reacţiei eletrodermale sunt identificate în majoritatea
cazurilor ca cei mai de încredere indicatori ai reactivităţii emoţionale a subiectului,
astfel o analiza a reacţiei eletrodermale indica nivelul excitaţiei subiectului în
trăirile furiei şi frustrării (Butoi & Butoi 2003).
Aşa cum se observă în figurile 4.45 şi 4.46, subiectul respectiv
reacţionează fiziologic diferit semnificativ statistic conform indicatorilor: ritm
respirator, ritm cardiac şi RED. Sursa: (Aniţei, Chraif, Neacşu & Papasteri, 2009)

116
 Figura 4.45. Scenariu video violent Figura 4.46. Scenariu video relaxant

După cum se poate observa în figurile 4.45 şi 4.46 diagramele prezintă

evoluţiile indicatorilor puls (prima linie de jos; RED- Linia a doua şi respiraţie cele
două linii de sus) în două situaţii diferite pentru acelaşi subiect.

Ritmul inimii şi tensiunea arterială

Senzorii ritmului inimii sunt folosiţi de obicei pentru a înregistra pe de-o

parte intervalele între bătăi şi pe de altă parte variaţiile acestora. Aceştia deci pot fi
indicatori în determinarea schimbărilor stării afective a unui subiect. Sincopele, sau
întreruperi ale ritmului cardiac se pot vedea foarte uşor pe graficul cardio al
înregistrării ritmului inimii. Astfel, acestea pot fi: anomalii ale ritmului cardiac
precum tahicardii, fibrilaţii ventriculare, bradicardie, sincope hemodinamice, etc
Confirm lui Aniţei (2007) pulsul prezintă următoarele intervale valorice:
sub 60 pulsaţii/minut, pulsul reprezintă o frecvenţă cardiacă scăzută dar
nu neapărat afecţiuni ci poate fi caracteristica unei persoane calme şi
echilibrate;
între 60-80 pulsaţii/minut, pulsul se află în limite normale şi exprimă un
echilibru emoţional-afectiv şi neurovegetativ;
între 80-100 pulsaţii/minut, pulsul poate exprima posibile modificări
fiziologice;
între 100-160 pulsaţii/minut, pulsul demonstrează pe de-o parte labilitate
fiziologică şi afectivă şi pe de altă parte eventuale disfuncţii
neurovegetative sau cardiace;
peste 160 pulsaţii/minut, pulsul exprimă pe de-o parte posibile disfuncţii
neurovegetative şi pe de altă parte emoţionale;

117
 Aniţei (2007) prezintă reacţia electrodermală în raport cu diferite stări
fiziologice şi situaţionale:
RED în timpul somnului: se poate măsurarea reacţia eletrodermală în
timpul somnului în special în timpul experienţei din timpul visului;
RED în sugestia hipnotică: există studii prin care s-a dovedit că în timpul
transei hipnotice induse subiecţii experimentează trăiri emoţionale din care
ies după o perioadă mai mare de timp decât s-ar fi întâmplat dacă erau în
starea de conştientizare la expunerea faţă de acelaşi stimul (Manolea,
2012).
RED şi stimulii senzoriali: în urma investigaţiilor efectuate în laboratorul
de psihologie experimentală „Gheorghe Zapan”, Aniţei şi Chraif (2011a, b,
c) şi Chraif (2011) au evidenţiat că există o corelaţie semnificativă şi
puternică între amplitudinea stimulului agresiv şi amplitudinea reacţiei
electrodermale (figura 4.44)
RED şi condiţionarea stimulilor: asocierea unui stimul agresiv cu alt
stimul de exemplu o mişcare bruscă din mână a experimentatorului poate
induce creşterea amplitudinii reacţiei eletrodermale în lipsa stimulului
agresiv.
RED ca răspuns la stimuli, situaţii cu sens pentru subiect. Aniţei,
Chraif, Papasteri şi Neacşu (2009) şi Chraif (2011) au evidenţiat că acele
cuvinte care au o anumită semnificaţie pentru subiecţi duc la creşterea
amplitudinii reacţiei electrodermale. Pe lângă cuvinte pot fi şi alţi stimuli
precum: muzica, imagini cu semnificaţie pentru subiecţii testaţi, amintiri
din călătorii, prima iubire, etc.
RED în experimentul asociativ-verbal. În laboratorul de psihologie
experimentală au fost efectuate cercetări experimentale în care s-a
investigat impactul cuvintelor vulgare si a celor de dragoste şi iubire
asupra emoţiilor trăite de subiecţii examinaţi cu poligraful (Aniţei şi Chraif,
2011) şi impactul cuvintelor din două clipuri audio primul descriind
cuvinte din natură şi altul cuvinte agresive (Aniţei, Chraif, Neacşu şi
Papasteri, 2011).

4.3. Metoda asociativ-verbală.

Experimentul asociativ-verbal
Experimentul asociativ verbal este cel mai simplu experiment care se poate
aplica în primul an de facultate la psihologie experimentală.
După Jung, citat de Aniţei (2007) principalii indicatori care sugerează
situaţii problemă în asociere din cauza unor posibile frustrări sau complexe sunt:
1) Blocajul asociativ sau lipsa răspunsului în experimentul asociativ-
verbal. În această situaţie subiectul investigat nu poate oferi un răspuns la cuvântul
stimul dând vina pe faptul că nu poate să spună nimic că nu îi vine în minte.
Realitatea constă în faptul că este posibil ca acel stimul cuvânt să reprezinte un
stimul „emoţional dureros” pentru subiect.

118
 2) Un timp de răspuns prelungit sugerează incomoditatea stimulului şi
faptul că subiectul nu doreşte să răspundă şi stă pe gânduri. Subiecţii pot reacţiona
prin întârziere la cuvinte de dragoste, obscene, legate de familie, de prieteni de
faptul că au o problemă de sănătate, etc.
3) Asocieri cu cuvinte care nu au nici o legătură cu cuvântul stimul
exprimă faptul că subiectul în mod inconştient nu îşi aduce aminte deoarece acel
cuvânt sau situaţiei îi provoacă o stare de frustrare.
4) Insistenţa şi repetarea unui răspuns reprezintă interesul subiectului de
a evita răspunsul conform asocierii cerute şi repetarea unor cuvinte care nu au nici
o legătură cu cuvântul stimul dat.
Tot Aniţei (2007) enumeră principalele direcţii de utilizare a
experimentului asociativ-verbal:
1. Ca test de personalitate focalizarea experimentului căzând pe rapiditatea,
latenţa sau diferite modificări în reacţiile subiectului;
2. Evaluarea stărilor afective. În acest sens în funcţie de rapiditatea cu care
subiectul asociază cuvintele cu cuvântul stimul sau cuvintele pe care le
asociază poate exprima stare de bucurie, mândrie, tristeţe, furie, anxietate,
vigilenţă, ruşine, etc.
3. Ca mijloc eficient în evaluarea vocabularului subiecţilor în special în
învăţare. Subiecţii ce deţin un vocabular bogat în sinonime, evidenţiază că
aceştia citesc mult şi pot oferi cuvinte asociate în număr mare şi cât mai
aproape sensul cuvântului stimul;
4. Investigarea reprezentărilor mentale ale subiecţilor testaţi referitor la
anumite fenomene (încălzirea globală, efectele, inflaţiei, criza economică),
faţă de anumite idei şi credinţe religioase (conceptul de credinţă, rugăciune,
acatist, etc) şi alte elemente de investigat din care experimentatorul va
culege reprezentările mentale ale subiecţilor (Vezi Anexa 5)

Metoda experimentului asociativ verbal poate avea mai multe variante.

Astfel, conform lui Aniţei (2007) sunt folosite următoarele tipuri de asocieri
verbale:
1. Asociaţia liberă simplă. Conform celor menţionate de autor, în acest
caz se porneşte de la o listă de cuvinte-stimul, iar subiecţii vor trebui să răspundă
cât poate de repede cu primele cuvinte care le vin în minte. Experimentatorul poate
măsura în cazul aplicării individuale timpul de răspuns dar în aplicarea colectivă
este mai greu de măsurat. Prezentarea stimulilor la aplicare se poate face oral prin
citirea lor stimul după stimul cu pauze de răspuns pentru subiecţi sau aplicare de
imagini în format PowerPoint. Acest timp de experiment de obicei se aplică cu
limită de timp pentru a nu da timp de gândire subiecţilor care pot să treacă alte
cuvinte ca răspuns şi nu cele ce le-au venit în minte în primele secunde. (Vezi
Anexa 5; Hera,2012)
2. Asociaţia liberă continuă. În această variantă,experimentatorul prezintă
câte un cuvânt-stimul şi aşteaptă ca subiecţii să răspundă cu un set de 3-4 cuvinte
primele care le vin în minte. După câteva secunde, experimentatorul continuă cu

119
următorul cuvânt. Acesta poate continua aplicarea în acest ritm până la final când
strânge răspunsurile scrise ale subiecţilor.
3.Asociaţia controlată simplă constă în expunerea de către
experimentator a unui cuvânt stimul şi aşteptarea primului cuvânt exprimat de
subiecţi. Tipul de răspuns se limitează doar la sinonime, antonime, omonime, etc,
este asemănătoare cu asociaţia liberă, dar se limitează tipul de răspuns la o anumită
categorie: sinonime, antonime etc. Dat fiind faptul că necesită un anumit nivel de
educaţiei privind elemente fundamentale în cunoaşterea conceptelor de sinonime,
antonime, omonime, etc. , acest tip de experiment se poate aplica subiecţilor cu un
anumit nivel educaţional.
4. Asociaţia controlată continuă constă în faptul că subiectul trebuie să
răspundă la un stimul general cum ar fi nume de teste psihologie aptitudinale, nume
de ţări, nume de maşini cu un număr cât mai mare de cuvinte din acea categorie. Şi
în acest caz un inconvenient în aplicarea testului îl reprezintă nivelul educaţional al
subiecţilor şi cultura lor generală.
5. Asociaţia în lanţ. Acest tip de experiment asociativ verbal se referă la
faptul că subiecţii trebuie să emită asociaţii în lanţ asemănătoare cu asociaţia
continuă pornind mereu de la cuvântul cu care a răspuns anterior.
6. Asociaţia repetată diferă de celelalte tipuri de asociaţii prin faptul că
după un timp experimentatorul prezintă subiectului aceeaşi listă de cuvinte şi îi
cere să răspundă din nou cu aceleaşi cuvinte la prima prezentare.
7.Asociaţia forţată. În acest tip de experiment asociativ verbal
experimentatorul oferă posibilitatea subiecţilor ca să aleagă pe cea mai evocatoare
dintre variantele propuse.
8. Asociaţia tautofonică. Acest tip de asociere verbală pune subiectul în
situaţia de a completa cuvinte lipsite de semnificaţie deoarece sunt silabe lipsă din
acestea. Subiecţii completează de fapt aşa cum îşi reprezintă ei mental cuvântul în
integralitatea sa şi nu pe părţi cu îi este prezentat de experimentator. Acest tip de
asociaţie este „înşelătoare” deoarece sondează inconştientul subiectului fără ca
acesta să-şi dea seama.
9. Asociaţia continuare de fraze. În acest tip de asociere experimentatorul
enunţă un început de frază şi subiecţii trebuie să-l continue aşa cum îşi imaginează
aceştia.

120
 CAPITOLUL 5

ELEMENTE DE PRELUCRARE ŞI ANALIZA DATELOR

FOLOSITE ÎN PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ LA
REALIZAREA PROIECTULUI DE CERCETARE

5.1. Statistici descriptive, distribuţii de frecvenţă şi

reprezentarea lor grafică

1. Importanţa statisticii în cercetarea experimentală şi realizarea proiectelor

de cercetare

Lectura lucrărilor ştiinţifice de psihologie este posibilă numai prin

cunoaşterea metodelor care au servit la prelucrarea rezultatelor. Aceste lucrări sunt
adesea îmbogăţite în tabele şi diagrame, expresii şi termeni statistici, referiri la
proceduri şi situaţii statistice. Din ce în ce mai mult, autorii presupun că studenţii
din primii ani de facultate înţeleg şi sunt familiarizaţi cu toate aceste referinţe aşa
că nu va face niciun efort să le explice în detaliu. Pentru realizarea cercetărilor
experimentale prelucrările statistice sunt indispensabile.

2. Rang, scor, măsură

Rangul este o valoare individuală ce se poate exprima prin locul ocupat

într-o serie ordonată (ascendentă sau descendentă) de alte valori individuale.
Rangul este un număr care indică poziţia unei valori într-o serie ordonată de valori
(crescătoare sau descrescătoare). Rangul se foloseşte atunci când variabilele nu pot
fi măsurate pe scală interval/raport ci sunt ordinale sau când nu pot fi măsurate cu
precizia necesară, dar pot fi clasificate. Rangul ne poate lămuri asupra faptului că
A este mai mare sau mai mic decât B; dar el nu ne informează cu nimic despre
valoarea acestei diferenţe. De exemplu, spunem că Ion este al treilea ca înălţime
într-un lot de elevi, dar nu putem spune nimic despre diferenţa de înălţime dintre
Ion şi George, care este al doilea.
Scorul reprezintă numărul sau punctul în care s-a oprit indicatorul unui
instrument de măsură. În psihologie, instrumentul de măsură este adesea un test sau
un examen şi scorul este numărul de puncte obţinut de un subiect la examen. De
exemplu, Alin a obţinut un punctaj de 21 la testul de reactivitate la stimuli multipli
DT (Vienna Test System), sau timpul de reacţie mediu la un stimul acustic este de
0,16 milisutimi. Astfel, caracteristici scorului pot fi:

121
 a) Scorul nu indică poziţia unui individ în grupa din care face parte, cum
o face rangul;
b) Scorul nu ne informează cu nimic asupra gradului absolut de
cunoaştere sau de aptitudini pe care le posedă individul;
c) Scorul nu variază, se poate referi nemijlocit la, de pildă, nivelul
aptitudinal pe care îl posedă un individ, în sensul că dacă o aptitudine
se perfecţionează, scorul se va modifica şi el;
d) Creşterea scorului nu trebuie să fie necesar proporţională cu evoluţia
unei aptitudini.
În practica psihologică se utilizează în aceeaşi măsură termenul de scor şi
cotă.

Măsurarea în psihologie. Conform lui Stevens (1951) măsurarea este

atribuirea de numere obiectelor sau evenimentelor potrivit unor reguli. În
măsurarea propriu-zisă, se impune ca unitatea de măsură să fie o valoare constantă
de-a lungul întregii scale de valori şi, mai mult, se recomandă ca seria valorilor
posibile să înceapă de la zero absolut. Foarte multe erori provin de la omiterea
acestor două condiţii. De exemplu, aprecierea pe o scală de 7 puncte se poate
reprezenta grafic astfel:

0 1 2 3 4 5 6

Scala este definită ca orice serie progresivă de valori sau mărimi în

conformitate cu care un fenomen poate fi cuantificat. În psihologie sunt folosite
mai multe tipuri, nivele sau măsurări clasificate de către Stevens (1946; 1951) în
patru aşa-numite scale de măsură. Fiecare din aceste scale îşi are propriile reguli şi
restricţii precum şi câteva posibilităţi de abordare statistică bine precizate. Cele
patru tipuri de scale de măsură descrise de Stevens sunt următoarele:
a) Scala nominală. Acest tip de scală este constituită dintr-o serie de categorii sau
clase neordonate. Categoriile sunt definite astfel încât fiecare observaţie nu
poate fi plasată decât într-o anumită categorie. De pildă, categoriile socio-
profesionale, când nu se are în vedere o ierarhizare, constituie un exemplu
tipic de scală nominală, la fel sexul subiecţilor, numerele de telefon sau
numerele de pe tricourile jucătorilor de baschet şi care servesc doar la
identificarea acestora etc. În toate aceste cazuri, numeral servesc doar la
denumire, identificare sau clasificare, neavând nici o proprietate matematică.

122
 În fiecare categorie putem numai să numărăm observaţiile, exprimabile sub
forma unei frecvenţe. Datele pot fi reprezentate grafic sub forma de histogramă
(pe abscisă sunt reprezentate categoriile/clasele într-o ordine arbitrară, iar pe
ordonată efectivul, frecvenţa sau procentajul).
b) Scala ordinală. Aceasta este un ansamblu de observaţii ierarhizabile în funcţie
de o anumită caracteristică sau după un anumit criteriu. În scalele ordinale,
categoriile sunt ordonate dar distanţa dintre ele nu poate fi estimată. De
exemplu, putem aranja un grup de studenţi în ordinea notelor luate la examene
după sesiunea din vară de la cel mai eficient la cel mai puţin eficient. Nu vom
şti însă cu cât este mai bun studentul A decât B. Scalele de apreciere a
performanţelor sunt scale ordinale; acordarea de calificative ca A, B, C sau D;
A : foarte bun, B : bun, C : mediu, D: slab, E : foarte slab. Scalele de atitudini
sunt adesea scale ordinale pentru că cer subiecţilor să noteze nivelul de
satisfacţie sau de adeziune la o idee prin marcarea diferitelor grade. Acest tip
de scale posedă calităţile celor nominale, reprezentarea grafică a datelor pe o
histogramă poate lua însă forma unui I, J sau de clopot. Permit utilizarea
metodelor de evaluare şi alte tehnici statistice de calcul a tendinţei centrale şi
repartiţiei rezultatelor în jurul unei medii sau statistici bazate pe interpretări ca
„mai mare” sau „mai mic”.

c) Scala de intervale. La acest tip de scală nu numai că asistăm la o ordonare a

categoriilor/claselor, dar chiar distanţele dintre ele, care le separă, sunt perfect
estimate. În general timpii constituie adevărate scale de intervale.
Reprezentarea grafică a datelor se poate face sub formă de curbă. Indicele
statistic care se calculează este media, iar cel de dispersie, abaterea standard;
mai putem utiliza adunarea şi scăderea, dar nu şi înmulţirea şi împărţirea.

d) Scala de proporţii. Aici, fiecare număr este gândit ca o distanţă măsurată de la

punctul zero. Fireşte, în psihologie, acest lucru este greu de realizat practic.
Acest tip de scală admite utilizarea tuturor operaţiilor aritmetice şi statistice.
De exemplu, dacă măsurăm două bucăţi de lemn şi constatăm că una are 10 cm
şi cealaltă 30 cm, putem spune că a treia bucată de lemn este de trei ori mai
lungă decât prima.

3. Distribuţii de frecvenţă

Ordonarea datelor în distribuţii de frecvenţe

O distribuţie de frecvenţă constă în aranjarea datelor în funcţie de un
criteriu arbitrar de ordonare ales. Lângă fiecare valoare va figura şi frecvenţa cu
care aceasta se repetă.

Gruparea datelor în clase

Datele colectate pot fi grupate într-un anumit număr de clase, egale ca
dimensiune. De exemplu, se pot grupa valorile în clase de câte trei unităţi fiecare.

123
19 20 21 Valorile din partea stângă pot intra în clasele din 19 – 21
22 23 24 partea dreaptă 22 – 24
25 26 27 ---- 25 – 27
28 29 30 28 – 30
31 32 33 31 – 33
34 35 36 34 – 36
37 38 39 37 – 39
40 41 42 40 - 42
Tabelul 5.1.

După cum se poate observa, gruparea datelor în clase presupune operarea

cu un anumit interval de grupare (i); în exemplul menţionat, i=3. Cercetătorul poate
stabili ce număr de clase doreşte dar nu mai mare ca 20 şi mai mici decât 10
deoarece utilizând intervale de clasă prea mici, gruparea datelor poate releva
elemente de amănunt mascând tendinţa de ansamblu a fenomenului studiat. Mai
mult decât atât, utilizarea unor intervale de clasă extinse va facilita atenuarea
iregularităţilor distribuţiei datelor, estompând specificul procesului studiat.

Procedura practică de fixare a intervalelor de clasă

Etapa 1:
În această etapă se determină valorile extreme ale ansamblului de date
(Xmax şi Xmin), ce pot fi subliniate sau încercuite. În continuare, se efectuează
operaţia (Xmax – Xmin + 1 şi se obţin numărul valorilor cuprinse în intervalul
respectiv. În cazul exemplului numeric, 42 – 19 + 1 = 24.
Etapa 2:
În această etapă se stabileşte numărul de clase şi intervalul acestora,
conform recomandărilor menţionate. Pentru exemplul cu care operăm, 8 clase sunt
potrivite, deci 24 : 8 = 3, prin urmare, i = 3. Gruparea de date va fi: 29 – 21; 22 –
24; 25 – 27 etc. Când limitele valorilor setului de date sunt mai restrânse, utilizarea
unui i = 1 este o soluţie optimă.
Etapa 3:
În cea de-a treia etapă se stabilesc valorile centrale (Xk) care reprezintă
mijlocul intervalelor claselor. În legătură cu acestea facem presupunerea că ar
concentra toate valorile situate între limitele clasei respective. În dreptul fiecărei
clase va fi trecută valoarea centrală rezultată din adunarea extremelor fiecărui
interval de clasă şi împărţirea sumei la 2 (de exemplu, (19 + 21)/2 = 20; (22 + 24)/2
= 23 etc.) În stabilirea intervalelor de clasă şi a valorii centrale se face adesea apel
la valori zecimale, deci o repartiţie mult mai precisă. Fireşte, cercetătorul poate
utiliza această procedură în funcţie de caz.
Etapa 4:
Se numără valorile din şirul iniţial (Tabelul 5.1) corespunzătoare fiecărei
clase, trasând bare transversale după modelul din tabelul 2.4. Suma barelor

124
transversale din dreptul fiecărei clase constituie frecvenţa intervalului respectiv de
clasa. Suma frecvenţelor ne da efectivul total al datelor (N) sau f (simbolul f, în
care litera grecească sigma înseamnă „suma”, se citeşte „suma frecvenţelor” sau
„suma de”).
X Xk Frecvenţa (f) f
42 – 40 41 // 4
39 – 37 38 //// 8
36 – 34 35 ///// ///// / 22
33 – 31 32 ///// ///// ///// /// 36
30 – 28 29 ///// ///// ///// ///// ///// // 54
27 – 25 26 ///// ///// ///// // 34
24 – 22 23 //// 7
21 – 19 20 /// 5
Total
f = N = 170

Tabelul 5.2.(Gruparea datelor în clase şi distribuţia de frecvenţă(*))

(*) Din motive de tehnoredactare, o bară este echivalentă cu două unităţi.

În tabelul 5.2 (prima şi ultima coloană) se poate observa o distribuţie de
frecvenţă, distribuţie statistică sau serie de variaţie, de la ea pornind orice
prelucrare statistică a datelor, o primă sistematizare a datelor.
În exemplul descris anterior, s-au putut stabili mai multe clase ordonate pe
o scală continuă. În practică vom întâlni şi structuri mai simple. Astfel
chestionarele cer adesea să se acorde răspunsuri de tipul “DA” / “NU” , ori
“CORECT” / “GREŞIT”, “POZITIV” / “NEGATIV”, în acest caz clasificarea este
dihotomică. Alteori, clasificarea presupune existenţa a trei clase sau chiar mai
multe. În toate aceste cazuri avem distribuţii de atâtea clase câte sunt indicate.
Respectarea obiectivului cercetării şi clasificarea subiecţilor / datelor în tratarea
statistică a acestora, cât şi în realizarea unor inferenţe corecte, lipsite de
artificialitate.

4. Prezentarea datelor sub formă de tabele şi grafice

Reprezentări tabelare

Rezultatele prelucrărilor statistice sunt de obicei prezentate sub formă de

tabele. Un tabel este necesar să fie astfel proiectat încât să permită persoanei care îl
studiază să surprindă cu un efort minim informaţia pe care acesta şi-a propus să o
transmită.
Au fost formulate câteva reguli generale de alcătuire a tabelelor şi care
trebuie luate în considerare:
1) Fiecare tabel trebuie să conţină un titlu de prezentare,clar şi concis.
2) Daca sunt necesare explicaţii sau note suplimentare, acestea vor fi încorporate
deasupra tabelului: „Tabelul 1 Statistici Descriptive” (În prezentarea din
fişierul *.doc sau *.ppt, *.pps)

125
3) Liniile şi coloanele tabelului vor fi aranjate în ordine logica pentru a facilita
efectuarea de comparaţii.
4) Când avem tabele lungi ale căror coloane conţin multe date, este indicat să
grupam datele câte 5 sau 10, între ele lăsând un spaţiu mai mare. Se va evita
astfel comiterea de confuzii şi erori în urmărirea datelor.
5) Dacă numerele din tabel (în tabelul aranjat în SPSS) conţin mai mult de trei
cifre trebuie să se precizeze, la width numărul de cifre MAXIM! (figura 2
Variable View)
Este important modul în care sunt trecute datele într-un tabel (fig X). Nu
orice categorie de date face tabelul inteligibil. Obiectivul cercetării, aspectele care
urmează să fie relevate, determină construcţia tabelului.

Figura 5.1. Valorile variabilelor şi variabilele introduse într-un tabel (Data view)

Figura 5.2. Variabilele introduse în pagina Variable View (SPSS)

126
 După cum se poate observa în figura 5.2, la “name” se introduc denumirile
variabilelor fără spaţiu între litere, la „Type” de obicei în cercetările de psihologie
experimentală pe care le avem de efectuat se introduce numeric sau „String”,
„Width” reprezintă numărul de caractere al valorilor variabilelor, „Decimals”
reprezintă numărul de zecimale. Pentru a alege tipul de scală la „Measures”, mai
întâi trebuie să decidem ce fel de date introducem în variabilele cu care lucrăm.
Programul SPSS foloseşte trei tipuri de scale pentru valorile variabilelor: 1)
Nominal pentru nume, denumiri, clase (figura 5.3); 2) Ordinal pentru variante
folosite pe scala Likert (crescător/descrescător)şi 3) Scale pentru valori situate pe
scalele interval/raport.

Figura 5.3. Introducerea etichetelor pentru valorile variabilelor nominale categoriale.

În figura 5.4 se poate observa modalitatea de introducere a etichetelor

corespunzătoare tipurilor de valori pentru variabila care reprezintă motivul de a
dori să se locuiască în altă zonă (Aniţei, Chraif, 2008; 2009).

Figura 5.4. Introducerea etichetelor pentru valorile variabilelor ordinale (ordonate pe scală Likert).

127
 În figura 5.4 se poate observa modalitatea de introducere a etichetelor
corespunzătoare tipurilor de valori pentru variabila care reprezintă calitatea apei în
Municipiul Bucureşti (Aniţei, Chraif, 2008; 2009). Acestei variabile îi corespunde
la secţiunea „Measures” scala Ordinal.
Pentru introducerea valorilor variabilelor într-un tabel în Excel se foloseşte
acelaşi principiu de a introduce valorile variabilelor: variabila ocupă o coloană de
sine stătătoare care corespunde unui singur item al unui chestionar sau unei singure
întrebări (figura 5).

Figura 5.5. Introducerea variabilelor (cu numele fiecăreia în cap de tabel) şi a valorilor variabilelor

În figura 5.5 se poate observa cum se introduc variabilele si valorile lor

într-un tabel Excel. Acestea, dacă sunt aranjate ca în figura 5 se pot importa într-un
tabel SPSS după cum urmează:
1) Intru într-un fişier SPSS;
2) Merg cu cursorul la open files: click şi se deschide fereastra Open
Data/Look in (figura 6);
3) Selectez extensia: *.xls la files of type;
4) Caut fişierul Excel dorit să-l deschid în SPSS;
5) Click pe Open.

128
 Figura 5.6. Calea de transfer a valorilor variabilelor dintr-un fişier Excel într-un fişier SPSS având
aceleaşi variabile (cap de tabel).

Figura 5.7. Fişierul final exportat din SPSS în Excel având aceleaşi variabile (cap de tabel).

5. Cum calculăm rezultatele colectate pentru a finaliza cercetarea

experimentală?

Statistici descriptive
Fiecare raport de cercetare trebuie să conţină un tabel cu statisticile
descriptive, bineînţeles în funcţie de tipul datelor analizate: nominale, ordinale şi
interval/raport. Astfel, aici se vor calcula: modul (pentru date nominale), mediana
(pentru date ordinale şi interval/raport), media şi abaterea standard (pentru date pe
scala interval/raport după caz).

129
 Calea de calcul pentru statisticile descriptive în programul SPSS este
următoarea: Analyze/Descriptive statistics/Explore... (figura 5.8):

Figura 5.8. Calea de calcul în SPSS a statisticilor descriptive

Figura 5.9. Selectarea variabilelor pentru care se calculează statisticile descriptive

În figura 5.9 se observă fereastra în care se selectează variabilele pentru

care dorim să calculăm statisticile descriptive la cercetarea de psihologie
experimentală pe care o conducem. După ce am selectat ceea ce dorim sa calculăm,
selectăm butonul „OK” şi apoi programul va rula calculele afişând o fereastră
output după cum se poate vedea în figura 9.

130
 Descriptives
Statistic Std. Error
subaprecieri Mean 20.7846 .98510
95% Confidence Interval Lower Bound 18.8166
for Mean Upper Bound 22.7526
5% Trimmed Mean 21.2521
Median 23.0000
Variance 63.078
Std. Deviation 7.94216
Minimum 2.00
Maximum 30.00
Range 28.00
Interquartile Range 14.00
Skewness -.659 .297
Kurtosis -.541 .586

Tabelul 5.3. Valorile calculate cu ajutorul programului SPSS

Pentru datele de tip scale (interval/raport) este indicat să se reprezinte

în raportul de cercetare histogramele cu curba normală şi să se calculeze testul
statistic de normalitate Kolmogorv-Smirnov.
Histograma este un grafic în care frecvenţele sunt reprezentate de
dreptunghiuri, folosindu-se sistemul de referinţă al axelor rectangulare. Pe axa
absciselor (X) se marchează un număr de intervale egale, în funcţie de cum am
grupat frecvenţele – deci fiecărei clase îi va corespunde un interval în dreptul
căruia se notează limitele clasei sau valoarea centrală. Ordonata (Y) va conţine
valoarea frecvenţelor absolute sau a procentelor.

Figura 5.10. Calea de realizare a graficului de tip histogramă pentru date interval/raport (scale)

131
 Figura 5.11. Selectarea variabilei interval/raport (scale) şi bifarea opţiunii „Display normal curve”

Figura 5.12. Graficul de tip histogramă pentru variabila de tip interval/raport (scale)

Pentru a autentifica faptul că datele variabilei pentru care am realizat

graficul tip histogramă sunt repartizate normal aplic testul Kolmogorv-Smirnov:

132
 Figura 5.13. Aplicarea testului de normalitate a datelor: Kolmogorov-Smirnov

Tabelul 5.4. Fereastra output cu rezultatele aplicării testului Kolmogorov-Smirnov (p>0.05)

133
 Testul compară distribuţia datelor variabilei cercetate de către noi cu
distribuţia unei curbe normale. Astfel, dacă nu este diferenţă semnificativă statistic
(p>0.05) nu este diferenţă între cele două curbe, deci şi curba datelor reprezentate
de variabila cercetată de noi este normală. În cazul în care există diferenţă
semnificativă statistic între distribuţia datelor variabilei cercetate de noi şi curba
normală (p<0.05) atunci curba datelor variabilei cercetate de noi nu este normală.
În cazul din tabelul 5.4, curba este normală (p=0.429>0.05) deci datele
variabilei studiate sunt repartizate normal.
Pentru datele măsurate pe scale nominale şi ordinale nu se folosesc
histogramele ci alte tipuri de grafice: bară, pie/plăcintă, box-plot şi steam and leaf.

5.2. Teste statistice parametrice utilizate în cercetarea

experimentală (raportul de cercetare)

Condiţiile de aplicare ale testelor parametrice sunt: datele variabilelor să

fie pe scala interval/raport (scale) şi distribuţiile datelor să fie repartizate normal.

1. Testul t pentru grupuri sau loturi independente

Acest test statistic este foarte des folosit în cercetarea experimentală. In

general, studenţii din primii ani se orientează spre cercetări care au ca subiecţii
colegii de grupă, colegi de cămin, vecini, colegii de la locul de muncă. Astfel, le
este foarte uşor să formeze grupe sau loturi de subiecţi pe care pot să-şi realizeze
propriile cercetări experimentale. În acest sens ei nu au nevoie să aleagă eşantioane
de populaţie după diferite criterii: vârstă, nivel de educaţie, zone geografice aşa
cum efectuează psihologii şi sociologii în cercetările riguroase în care
investighează anumite fenomene, etalonează instrumente, etc.
Pentru aplicarea acestui test statistic avem următoarele variante de design
experimental:
a) Grup de control şi grup experimental;
b) Grup experimental 1 şi grup experimental 2.
Pentru ambele variante se urmează succesiunea de etape astfel:
1) Se introduc variabilele şi datele culese într-o fereastră dintr-un fişier de tip
*.sav din SPSS;
2) Pentru primul grup experimental (sau de control) se notează numărul de
criteriu (nrct) cu 1;
3) Pentru al doilea grup experimental se notează numărul de criteriu (nrct) cu 2;
4) Se introduc datele la fiecare variabilă ca în figura 17;
5) Se respectă câte o coloana pentru o singură variabilă sau un singur item din
chestionar!
6) Se urmează procedura de calcul pentru testul t astfel: Analyze/Compare
means/independent sample t-test (figura 5.14)

134
Figura 5.14. Model de introducere a datelor şi calea în meniul de lucru pentru aplicarea testului t
pentru loturi independente

Figura 5.15. Definirea celor două grupuri independente şi aplicarea testului t pentru loturi
independente

135
 În figura 5.15. se poate observa selectarea variabilei dependente pe care
dorim să o analizăm în funcţie de cele două grupuri: grupul 1 (de control sau
experimental 1) şi grupul 2 (experimental 2). Pentru rularea testului statistic se
aplică opţiunea Continue şi apoi OK. Programul SPSS prelucrează astfel datele şi
va prezenta într-o fereastră output rezultatele în două tabele: statistici descriptive şi
date despre testul t pentru cele două loturi independente.

Group Statistics
nrct N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
mediaerori 1.00 30 33.5100 11.27146 2.05788
2.00 35 31.5943 10.01842 1.69342

Independent Samples Test

Levene's Test
for Equality of t-test for Equality of Means
Variances
95% Confidence
Sig. (2- Mean Std. Error Interval of the
F Sig. t df
tailed) Difference Difference Difference
Lower Upper
Variabila Equal variances
dependentă assumed .013 .909 .725 63 .471 1.91571 2.64074 -3.36138 7.19280

Equal variances
.719 58.639 .475 1.91571 2.66506 -3.41774 7.24917
not assumed

Tabelul 5.5. Valorile testului t şi semnificaţia statistică pentru diferenţa între mediile celor 2 grupuri.

După cum se poate vedea în tabelul 19, p>0.05 deci nu există diferenţă
semnificativă statistic între mediile celor două grupe, deci ipoteza statistică se
infirmă. Acest exemplu dovedeşte faptul că nu este obligatoriu ca toate ipotezele
cercetărilor să se confirme. Ceea ce este important, este ca demersul cercetării să
fie corect realizat, variabilele să fie alese cu atenţie, tabelele şi datele să se
efectueze corect, să se verifice normalitatea datelor şi să se aplice testul statistic
corespunzător.

2.Testul t pentru loturi sau grupuri pereche

Acest test t pentru loturi pereche se aplică pentru acelaşi grup sau lot
experimental care este supus la un tratament sau este expus la o variabilă
independent şi se doreşte să se afle dacă variabila independent, situaţia
experimentală sau tratamentul aplicat au influenţat semnificativ statistic rezultatele
la anumite teste psihologice sau chestionare aplicate aceluiaşi grup. Aceasta este
situaţia pretest-posttest la aplicarea unui training, sau a unei şedinţe de terapie, de
hipnoză, etc.

136
 În acest caz cercetarea dobândeşte un caracter mai organizat întrucât
variabila subiect este evaluată înainte şi după aplicarea situaţiei stimul (tratament)
pentru ca apoi să se procedeze la o comparaţie între cele două momente.

(2)
GRUPUL X Tratament GRUPUL X
Evaluare înainte de Evalauare după
tratament (pre-test) tratament (post-test)

(1) (3)

Comparaţie între
cele două momente

Figura 5.16 Plan non-experimental/experimental cu o singură variabilă un singur grup cu măsurare

pre şi post-test. Sursa: Aniţei (2007)

În continuare (figura 5.17) prezentăm calea de aplicare a testului t pentru

grupuri pereche în programul SPSS pentru variabilele a_real/a_ideal şi
b_real/b_ideal luate pereche:

1) Se introduce datele pentru fiecare subiect atât înainte cât şi după tratamentul
aplicat, sau în două situaţii experimentale diferite (a_real şi a_ideal) pentru
acelaşi grup;
2) Se accesează Analyze/Compare means/Paired-Sample T tests;
3) Se intră în fereastra de selectare a variabilelor pereche (figura 5.18);
4) Se selectează variabilele pereche două câte două;
5) Se aplică butonul OK.

Figura 5.17.

137
 Figura 5.18. Fereastra de selectare a perechilor de variabile

După efectuarea acestor paşi, programul SPSS prelucrează datele, şi

rezultatele apar în fereastra output (tabelul 5.6).

Paired Samples Statistics

Mean N Std. Deviation Std. Error Mean
Pair 1 clan 21.04 552 13.074 .556
clan 40.72 552 16.770 .714
Pair 2 autocrata 14.68 552 9.384 .399
autocratica 10.34 552 8.577 .365

Tabelul 5.6. Statistici descriptive pentru grupurile pereche selectate

Paired Samples Test

Paired Differences
95% Confidence Interval
Std. Std. Error of the Difference Sig. (2-
Mean Deviation Mean Lower Upper t df tailed)
Pair 1 clan - clan -19.683 20.098 .855 -21.363 -18.003 -23.009 551 .000
Pair 2 autocrata - 4.339 11.157 .475 3.406 5.272 9.137 551 .000
autocratica

Tabelul 5.7. Valorile testelor t pentru loturi pereche şi semnificaţiile statistice ale diferenţelor între medii

După cum se poate vedea în tabelul 5.7 semnificaţia statistică a diferenţelor

între mediile celor 2 perechi confirmă ipoteza statistică (p<0.001).
3.Testul de corelaţie între două variabile dependente
Până în acest moment ne-am ocupat de studiul statistic al unei singure
variabile. În practică însă suntem confruntaţi frecvent cu stabilirea legăturilor
posibil existente între două sau mai multe variabile, cu structurarea acestor legături

138
şi sistematizarea lor într-un întreg armonic. Relaţia probabilă dintre două sau mai
multe variabile se stabileşte prin calculul corelaţiei.
De exemplu, prin studiul corelaţiei putem stabili relaţia dintre înălţimea şi
greutatea elevilor, legătura dintre performanţele la un test de inteligenţă şi notele
obţinute la fizică, relaţia dintre notele înregistrate la două discipline şcolare cum ar
fi matematica şi chimia sau conexiunea dintre erorile pe care le fac un grup de
animale puse în situaţia să străbată doua tipuri de labirinte, etc. Esenţial în calculul
corelaţiei este ca fiecare observaţie sau obiect din lot să posede cel puţin două
valori (nota la matematică şi nota la chimie sau cota la testul de inteligenţă şi nota
la fizică, etc).

5.3. Reprezentarea grafică a corelaţiei – diagrama de corelaţie

Când dorim să avem o imagine intuitivă a corelaţiei dintre două variabile,

cum ar fi aceea dintre notele obţinute de un grup de elevi la matematică şi la fizică,
putem reprezenta această corelaţie grafic. În acest caz fiecărei perechi de observaţii
îi va corespunde un punct situat pe aria cuprinsă între două axe de coordonate.
Exemplu: Unui lot de 20 de elevi i s-a administrat un test de cunoştinţe de
matematică şi unul de fizică. Ne interesează dacă între performanţele obţinute
există sau nu o legătură, cu alte cuvinte, dacă elevii care obţin note mari la
matematică vor obţine şi la fizică note similare? În tabelul 5.8 sunt trecute
performanţele celor 20 elevi.

Elevi Test matematică (X) Test fizică (Y)

1 7 8
2 10 10
3 4 6
4 6 7
5 3 5
6 7 5
7 6 8
8 9 7
9 4 5
10 8 8
11 5 6
12 7 7
13 8 9
14 10 9
15 8 7
16 4 3
17 5 5
18 2 3
19 1 2
20 6 6
Tabel 5.8. Performanţele la un teste de cunoştinţe de matematică şi unul de fizică administrate la 20
de elevi

139
 Cele două variabile, X si Y, se pot reprezenta grafic. Pentru aceasta se
trasează două axe perpendiculare ox şi oy. Marcăm pe axe valorile corespunzătoare
notelor, avem însă grijă să plasăm spre punctual 0 valoarea cea mai mică. Este bine
să trasăm în continuare un cadrilaj care ne va uşura munca. Acum putem reprezenta
pe diagramă printr-un punct pe fiecare elev. În tabelul 5.9 putem vizualiza
repartiţia elevilor.

Y *
* *
* * *
* * * *
* * *
* * * *

* *
*
0 X

Tabelul 5.9. Corelaţia dintre notele la matematică (x) si fizică (y)

Observăm că s-a obţinut un nor de puncte sau o diagramă de corelaţie. Pe

această diagramă se poate studia tendinţa relaţiei dintre cele două variabile, adică,
cu cât un elev mai bun la matematică cu atât va tinde să obţină note mai mari şi la
fizică. Între două variabile pot exista, în general, trei tipuri de relaţii: directă
( pozitivă ), indirectă ( negativă) şi de independentă (figura 5.19).

* * *****
** ** *********
*** *** ***********
**** **** **************
*** *** ************
** ** *********
* * *****

(a) (b) (c)

Figura 5.19. Tipuri de relaţii intre două variabile: (a) Directă (pozitivă); (b) Indirectă (negativă);
(c) Interdependentă (zero)

Corelaţia pozitivă se obţine când două seturi de date variază în acelaşi sens
( performanţele la matematică şi cele la fizică). Corelaţia negativă înseamnă că în
timp ce o variabilă creşte, cealaltă tinde să scadă ( un alergător este evaluat cu o

140
notă superioară pe o scală a valorilor-este mai bine cotat - cu cât timpul pe care îl
realizează este mai scurt). Într-o corelaţie în care relaţia dintre cele două variabile
este întâmplătoare, spunem că avem o relaţie de independenţă. Menţionăm şi faptul
că norul de puncte care reprezintă relaţia dintre două variabile are în mod obişnuit
forma unei elipse. Cu cât aceasta tinde, prin aplatizare, să devina o linie dreaptă, cu
atât corelaţia este mai puternică. Dacă elipsa tinde spre a deveni un cerc, aceasta
semnifică faptul că avem de-a face cu absenţa unei relaţii liniare între cele două
variabile. Indicele care exprimă legătura dintre două variabile este coeficientul de
variaţie. Acesta variază între +1.00 si -1.00, valori care reprezintă o corelaţie
pozitivă respectiv negativă perfectă. Coeficientul de corelaţie de 0 înseamnă
absenţa unei legături liniare, o independentă totală între variabilele studiate.
Un exemplu de corelaţie între variabile parametrice (pentru un proiect de
cercetare la psihologie experimentală), ale căror date sunt repartizate normal se
poate calcula confirm exemplului din figura 5.20. Astfel, avem etapele:
1. Se introduc datele pentru fiecare variabilă dependentă, pentru aceeaşi
subiecţi (whidin subject’s design);
2. Se urmează calea în meniu: Analyze/Correlate/Bivariate;
3. Se selectează variabilele pentru a verifica corelaţia (figura 5.21);
4. Se selectează la options: Means and standard deviations;
5. Se aplică: Continue şi OK.

Figura 5.20. Aplicarea testului de corelaţie între variabile dependente parametrice pentru aceeaşi
subiecţi

141
Figura 5.21. Selectarea testului de corelaţie Pearson pentru variabile parametrice şi repartizate normal.

În continuare, programul SPSS calculează posibilele corelaţii şi afişează în

fereastra output un table cu statisticile descriptive ale variabilelor dependente
(tabelul 5.10) şi un tabel cu matricea de corelaţii şi semnificaţia statistică a acestora
(tabelul 5.11).

Descriptive Statistics
Mean Std. Deviation N

tendinta de aproximare -13.4464 15.62390 56

media erorilor de estimare 30.9357 10.10712 56
Anxietate 28.0536 10.18809 56

Tabelul 5.10. Statistici descriptive pentru variabilele dependente

Correlations
tendinta de media erorilor de
aproximare estimare anxietate
Pearson Correlation 1 -.375** .156
tendinta de aproximare
Sig. (2-tailed) .004 .251
N 56 56 56
**
Pearson Correlation -.375 1 .184
media erorilor de
Sig. (2-tailed) .004 .174
estimare
N 56 56 56
Pearson Correlation .156 .184 1
Anxietate
Sig. (2-tailed) .251 .174
N 56 56 56

**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Tabelul 5.11. Matricea de corelaţie între cele trei variabile dependente alese pentru aplicarea testului
de corelaţie Pearson

142
 După cum se poate observa în figura 27 există o corelaţie semnificativă
statistic (p=0.004<0.01) şi inversă (r=-.375) între variabila “media erorilor de
estimare” şi variabila “tendinţa de aproximare”. Între variabila “anxietate” şi
variabila “tendinţa de aproximare” nu există o corelaţie semnificativă statistic
(r=.156; p=.251>0.05).
Concluzia este că, în cercetările experimentale nu este obligatoriu să se
obţină corelaţii semnificative statistic ci demersul ştiinţific, ipotezele, testele
statistice să fie aplicate corect, conform metodologiei prezentate.

5.4. Teste statistice non-parametrice utilizate în cercetarea

experimentală (raportul de cercetare)

Condiţiile de aplicare ale testelor non-parametrice sunt: datele variabilelor să

fie pe scala ordinală şi nominală şi distribuţiile datelor să fie repartizate normal.
Testul t (Maan Whitney) pentru grupuri sau loturi independente
(nonparametrice)
Testul t (Wilcoxon) pentru grupuri/loturi dependente
Testele de corelaţie Spearman şi Kendall
Testul Chi-pătrat- testul asocierii

1. Testul t (Man Whitney) pentru grupuri sau loturi independente

(nonparametrice)

Acest test statistic se aplică în situaţiile: avem variabile independente cu

valori non-parametrice (ordinale) sau repartiţia datelor variabilelor independente
parametrice nu este normală, sau numărul valorilor din cele 2 grupuri este mic (sub
30-40). Pentru a activa şi aplica testul Maan-U se urmează calea: Analyze/
Nonparametric tests/legacy dialogs/ 2 independent samples (figura 5.22).

Figura 5.22. Calea din meniu de a aplica testul non-parametric Maan-U

143
 În continuare din fereastra deschisă se selectează opţiunile ca în figura 5.23.

Figura 5.23. opţiunile pentru aplicarea testului Maan-U.

Rezultatele aplicării testului Man-U sunt prezentate într-o fereastră Output

în câteva tabele (tabelele 5.12 şi 5.13).

Ranks
nrcrt N Mean Rank Sum of Ranks
Brute 1.00 31 38.13 1182.00
2.00 29 22.34 648.00
Total 60

Figura 5.12. Tabel de prezentare a mediei rangurilor celor două grupuri.

Test Statisticsa
brute
Mann-Whitney U 213.000
Wilcoxon W 648.000
Z -3.511
Asymp. Sig. (2-tailed) .000
a. Grouping Variable: nrcrt

Figura 5.13. Tabelul de prezentare a semnificaţiei statistice a Testului Maan-U pentru cele două
grupuri independente (p<0.001).

144
2.Testul t (Wilcoxon) pentru grupuri/loturi dependente

Testul Wilcoxon este varianta pentru valori non-parametrice a testului t

pentru grupuri pereche.
Condiţii de aplicare: pentru variabile non-parametrice (valori pe scală
ordinală) sau pentru valori pe scală interval/raport a căror repartiţie a valorilor nu
este curba normală (Se aplică testul Kolmogorov-Smirnov, dacă p<0.05 curba NU
este normală).
Pentru exemplificare vom urmări ce rezultate obţine acelaşi grup de
studenţi în două situaţii muzicale diferite: 1) cu manele; 2) „o lume minunată”.
Calea de aplicare a testului în programul SPSS este următoarea:
Analyze/Nonparametric tests/Legacy dialogs/2-Related (figura 5.24).

Figura 5.24. Calea de aplicare a testului Wilcoxon pentru grupuri pereche

În căsuţa din figura 5.24 se aleg variabilele pereche, pe perechi şi se

execută OK (tabelul 5.14).

145
 Ranks
N Mean Rank Sum of Ranks
lumemib - maneleb Negative Ranks 10a 16.10 161.00
Positive Ranks 15b 10.93 164.00
Ties 3c
Total 28
Figura 5.14. Tabelul cu media rank-urilor

Test Statisticsb
lumemib – maneleb
Z -.040a
Asymp. Sig. (2-tailed) .968
a. Based on negative ranks.
b. Wilcoxon Signed Ranks Test
Tabelul 5.15. Semnificaţia statistică a diferenţei între rangurile celor două grupuri pereche

După cum se poate vedea în tabelul din tabelul 5.15 valoarea lui p este
p=.968>0.05, deci ipoteza diferenţei dintre rangurile grupurilor nu se confirmă. Cu
alte cuvinte, genurile muzicale nu au influenţat răspunsurile la testul de matematică.
3.Testele de corelaţie non-parametrice: Spearman şi Kendall

Aceste teste se aplică pentru valorile variabilelor care sunt pe scală

ordinală sau pentru valorile datelor care sunt pe scală interval/raport ale căror
distribuţii după aplicarea testului Kolmogorv-Smirnov nu sunt normal repartizate.
Calea de aplicare a testelor în programul SPSS este următoarea:
Analyze/Corelate/Bivariate (figura 5.25).

Figura 5.25. Calea de aplicare a testelor de corelaţie non-parametrice

146
 În continuare se deschide fereastra de selecţie a testelor de corelaţie şi se
va selecta un test non-parametric: Spearman sau Kendall (figura 5.26).

Figura 5.26. Selectarea testelor nonparametrice şi a variabilelor de tip interval/raport care nu sunt
repartizate normal (Kolmogorov-Smirnov)

Matricea de corelaţie
Comportame Tristeţe
Furie Afecţiune
nt cetatenesc stare
stare STEM stare STEM
total STEM
Correlation 1.000
Spearm Comportamen
Coefficient
an's rho t cetatenesc Sig. (2-tailed) .
total
Correlation -.100 1.000
tristeţe stare
Coefficient
STEM Sig. (2-tailed) .192 . .000
Correlation -.021 .605** 1.000
furie stare
Coefficient
STEM Sig. (2-tailed) .789 .000 .
Correlation .307** .033 .145 1.000
afecţiune stare
Coefficient
STEM Sig. (2-tailed) .000 .672 .058 .
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Tabelul 5.16.

147
4.Testul Chi-pătrat - testul asocierii

Acest test statistic se aplică în cazul variabilelor nominale categoriale

pentru a vedea gradul de asociere între variabile. În figura 5.27 este prezentată o
bază de date în Variable View pentru variabile nominale ale căror date de intrare
sunt structurate pe categorii de fructe. Cercetarea experimentală are ca obiectiv
„Influenţa gustului asupra memoriei de recunoaştere a sucurilor carbogazoase de
fructe”. În acest sens subiecţii au fost puşi să vadă o serie de sucuri colorate în
pahare transparente şi au fost puşi să asocieze culorile văzute cu gusturi de sucuri
de fructe. Partea a doua a experimentului a constat în gustarea pe rând a fiecărui
pahar şi notarea în dreptul fiecărei culori gustul sucului de fructe recunoscut
(memoria gustului). Pentru a gradul de asociere între variabilele din cele două
situaţii experimentale de recunoaştere fără a gusta şi apoi în urma gustului s-a ales
spre aplicare testul Chi-pătrat al asocierii între variabile.

Figura 5.27. Introducerea datelor şi etichetarea pe categorii a datelor corespunzătoare variabilelor

nominale categoriale

Calea de aplicare a testului Chi-pătrat este următoarea: Analyze/

Descriptive statistics/Crosstabs (figura 5.28).

Figura 5.28. Selectarea opţiunii crosstab pentru aplicarea testului Chi-pătrat

148
 După ce s-a selectat opţiunea, se aleg pentru coloanele şi rândurile din
„crosstabs” acele variabile între care dorim să observăm existenţa anumitor asocieri.
De exemplu, în cercetarea prezentată dorim să vedem existenţa unor
asocieri între variabilele roşu înainte, verde înainte şi negru înainte şi roşu după,
verde după şi negru după.

Figura 5.29. Selectarea variabilelor între care doresc să verific asocierea şi selectarea testului chi-
pătrat.

Rezultatele vor apare în tabele şi grafice în Output (a se vedea tabelele din

tabelele 5.17 şi 5.18).

Crosstab
Verde2_după
mere kiwi pere Total
Verde1_înainte Mere Count 14 4 0 18
Expected Count 7.5 10.1 .4 18.0
Kiwi Count 6 23 0 29
Expected Count 12.1 16.3 .6 29.0
Pere Count 0 0 1 1
Expected Count .4 .6 .0 1.0
Total Count 20 27 1 48
Expected Count 20.0 27.0 1.0 48.0

Tabelul 5.17. Asocierile între variabilele selectate

149
 Chi-Square Tests
Asymp. Sig. (2-
Value df
sided)
a
Pearson Chi-Square 63.122 4 .000
Likelihood Ratio 25.192 4 .000
Linear-by-Linear Association 18.378 1 .000
N of Valid Cases 48
a. 5 cells (55.6%) have expected count less than 5. The minimum expected count is .02.

Tabelul 5.18. Semnificaţia statistică a asocierilor dintre cele două variabile alese: Verde înainte şi
verde după

Din figura 32 putem trage următoarea concluzie: nu ne putem baza pe

relaţia dintre cele două variabile deoarece pe ultima linie sub tabel se află afirmaţia
„5 cells (55.6%) have expected count less than 5. The minimum expected count
is .02.”, cu toate că valoarea semnificaţiei statistice în tabel este p<0.0001, deci ar
exista relaţie între cele două variabile. Concluzia este că numărul subiecţilor este
mic şi trebuie mărit pentru a ne baza pe relaţia asocierii între cele două valori care
este semnificativă statistic.

5.5. Utilizarea chestionarelor în cercetarea experimentală

1) Cum calculăm coeficientul de fidelitate Alpha Cronbach?

2) Cum calculăm dimensiunile unui chestionar dacă avem mai mulţi itemi
pentru fiecare dintre acestea?
3) Cum calculăm coeficientul de fidelitate Alpha Cronbach?

Atunci când folosim în locul unui test psihologic aptitudinal sau a altor
probe chestionare este important să avem în vedere următoarele reguli înainte de a
introduce variabilele şi datele în Excel sau SPSS (figura 5.30):
1) Pentru fiecare item/întrebare al chestionarului îi corespunde câte o singură
coloană în Excel sau SPSS;
2) Itemii sau întrebările trebuie să conţină un singur construct sau o singură idee;
3) Itemii pot avea răspunsuri: multiple, etichete, răspunsuri pe scală dihotomică,
cifre, etc
4) Itemii care corespund măsurării aceluiaşi construct (Ex Emoţii pozitive, Emoţii
negative, stresori organizaţionali) se pot agrega într-o dimensiune a
chestionarului;
5) Itemii trebuie să fie pe înţelesul aplicanţilor.

150
 Figura 5.30. Organizarea itemilor-variabilepe coloane (fiecare item are câte o singură coloană)

După ce s-au organizat itemii pe câte o singură coloană, se poate calcula

coeficientul de consistenţă internă Alpha Cronbach pentru a vedea dacă itemii
converg între ei pentru fiecare dimensiune din chestionar în mod distinct.
Calea de selectare a opţiunii Alpha Cronbach este: Analyze/Scale/
Raliability (figura 5.31)

Figura 5.31. Calea de aplicare a analizei de consistenţă internă pentru itemii unei dimensiuni a
chestionarului aplicat.

În continuare selectez itemii care vor reprezenta dimensiunea “total”

(figura 5.32).

151
 Figura 5.32. Selectarea itemilor pentru a verifica consistenţa internă

Reliability Statistics
Cronbach's Alpha Cronbach's Alpha Based on Standardized Items N of Items
.801 .800 7

Tabelul 5.19. Valoarea coeficientului de consistenţă internă (.801>0.700)

Inter-Item Correlation Matrix

item1 item2 item3 item4 item5 item6 item7
item1 1.000 .487 .334 .208 .204 .235 .371
item2 .487 1.000 .407 .311 .214 .309 .496
item3 .334 .407 1.000 .356 .370 .365 .431
item4 .208 .311 .356 1.000 .451 .353 .603
item5 .204 .214 .370 .451 1.000 .313 .503
item6 .235 .309 .365 .353 .313 1.000 .308
item7 .371 .496 .431 .603 .503 .308 1.000

Tabelul 5.20. Matricea de corelaţie inter-item

După cum se poate vedea în tabelele 5.19 şi 5.20 itemii corelează între ei
pozitiv şi valoarea coeficientului de consistenţă internă este mai mare decât
valoarea 0.700 (valoare ridicată). În acest sens, cu aceste valori obţinute putem
agrega cei şapte itemi într-un item dimensiune “total”.
Pentru aceasta folosim următoarea cale în SPSS: Transform/Compute:
Click cu mouse şi se deschide o fereastră de calcul (figura 5.33).

152
Figura 5.33. Agregarea unor itemi-variabile ordinale într-un item dimensiune pe scală interval/raport

După calculul din figura 5.33, dimensiunea nou formată este reprezentativă
pentru un anumit construct din chestionar. Constructe pot fi: anxietate, depresie,
sănătate fizică, emoţii negative, emoţii pozitive.
Utilitatea agregării itemilor/întrebărilor din chestionar pe dimensiuni
constructe constă în faptul că în practică ne interesează să măsurăm anumite
constructe care nu pot fi explicitate doar printr-o singură întrebare sau o singură
alegere, ci prin mai multe întrebări. Atunci ptem agrega aceste întrebări şi da
valoare prin toate faţetele variabilei construct măsurate.

5.6. Un model-schemă de realizare a unui proiect de cercetare

experimentală

1. TITLUL PROIECTULUI DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ

Utilizarea metodelor psihofiziologice şi a autopercepţiei stresului în
decodarea şi interpretarea proceselor cognitive superioare, emoţiilor şi
comportamentului simulat la tineri

2. CUVINTE CHEIE: Comportament simulat, reactivitate

psihofiziologică, RED, stresori.

3. REZUMATUL PROIECTULUI (150-300 cuv)

Avantajul divizării comportamentului simulat în mai multe procese

psihologice constituente ar fi că, într-un scenariu operaţional, poate fi mai utilă
identificarea proceselor particulare ale creierului, cum ar fi accesul la memoria
senzorială, decât detecţia comportamentului simulat, în sine.
Obiectivele proiectului sunt centrate pe: 1) Obiective care vizează
cercetarea fundamentală; 2) Obiective care vizează cercetarea practic

153
aplicativă. În demersul cercetării fundamentale au fost avansate trei ipoteze
generale fiecare cu câte 3 ipoteze specifice care corespund obiectivelor care
vizează cercetarea fundamentală şi trei ipoteze generale care corespund
obiectivelor ce vizează cercetarea practic aplicativă la locul de muncă. Metoda
integrează participanţii în număr aproximativ de 390 de participanţi pentru
testarea celor 3 ipoteze vizând cercetarea fundamentală şi aproximativ 125 de
participanţi pentru testarea celor 3 ipoteze ce vizează cercetarea practic aplicativă.
Instrumentele folosite în demersul metodologic pentru testarea ipotezelor sunt:
poligraf Lafayette 4000 Platinum series, EEG cu 21 de electrozi, probe de percepţie
periferică, atenţie, memorie, raţionament inductiv şi deductiv (Schuhfried, 2006).
Cele 2 design-uri experimentale de cercetare pentru testarea primelor
ipotezelor ce vizează cercetarea fundamentală sunt bifactoriale 2X2 şi urmăresc
fiecare câte 4 situaţii experimentale controlate. Design-urile de cercetare pentru
ipotezele practic aplicative sunt non-experimentale şi urmăresc relaţii de
cauzalitate între variabilele independente (stres, emoţii negative, emoţii pozitive) şi
cele dependente la locul de muncă (sănătate fizică şi psihică auto-percepută).
Rezultatele preconizate urmăresc testarea ipotezelor, atât cele care privesc
cercetarea fundamentală cât şi cele care privesc cercetarea practic aplicativă.
Concluziile vor continua cercetările anterioare prezentate în fundamentarea
teoretică a proiectului.

4. DESCRIEREA PROIECTULUI (MAX 12 PAG)

Utilizarea metodelor psihofiziologice şi a autopercepţiei stresului în
decodarea şi interpretarea proceselor cognitive superioare, emoţiilor şi
comportamentului simulat la tineri

5.1. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROIECTULUI

Iaccono (2000) recomandă ca înainte de operaţionalizarea unor noi

tehnologii în detecţia comportamentului simulat eforturile trebuie direcţionate spre
cercetarea fundamentală, în scopul elaborării unei ştiinţe a detecţiei
comportamentului simulat. În consens cu acesta, Cacioppo (2000) susţine că
cercetările ştiinţifice au furnizat o listă lungă de corelaţii între anumite variabile
psihologice şi indicatorii psihofiziologici asociaţi. elaborarea unor strategii
capabile de a categoriza comportamentul simulat. Simularea este o variantă
complexă a comportamentului uman, a cărei explicare ştiinţifică presupune
abordarea concomitentă a nivelurilor cognitive, fiziologice şi comportamentale
(Aniţei, Paşca, 2009). Într-o primă cercetare în laboratorul de psihologie
experimentală al Facultăţii de psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din
Bucureşti, utilizând software-ul LX 4000-varianta 9.9.5. al instrumentului poligraf
marca Lafayette model LX 4000 s-a urmărit evidenţierea faptului că situaţiile
stimuli video cu imagini violente dezvoltă modificări semnificativ statistice diferite
de situaţiile stimul cu imagini relaxante ale indicatorilor fiziologici măsuraţi prin
intermediul poligrafului.

154
 Concluzia cercetării privind analiza datelor colectate pe grupul de tineri cu
vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani evidenţiază impactul puternic pe care îl au filmele
violente şi suspansul creat de efecte vizuale folosite des în televiziune (ecrane
negre care creează suspansul).
O altă cercetare, de această dată privind înregistrarea reacticvităţii
psihofiziologice în timpul proceselor cognitive superioare (analiză, sinteză,
comparaţie, memorare, recunoaştere şi reactualizare) a avut ca obiectiv măsurarea
indicatorilor psihofiziologici cu ajutorul poligrafului în timpul memorării şi
recunoaşterii feţelor umane la lumina zile şi a celor luminate cu lanterna pe
întuneric. Astfel, privind procesarea cognitivă a feţelor umane s-a pornit de la
cercetări anterioare realizate de Biederman şi Kalocsai (1997). Obiectivul cercetării
a fost evidenţierea faptului că nerecunoaşterea sau recunoaştere greşită a feţelor
umane din aceeaşi cultură, indiferent dacă sunt zâmbitoare, neutre sau agresive
provoacă variaţii semnificativ statistice ale indicatorilor psihofiziologici măsuraţi
prin intermediul poligrafului. Aplicând testul non-parametric Wilcoxon, prima
ipoteză statistică s-a confirmat (p<0.01). Astfel, indiferent de conştientizarea erorii
la recunoaşterea vizuală a feţelor întunecate iluminate cu lanterna există reactivitate
electrodermală semnificativ statistic diferită faţă de momentele recunoaşterii
corecte a feţelor vizând media amplitudinilor reacţiilor electrodermale la stimulii
feţe.
O altă cercetare a fost realizată privind reactivitatea psihofiziologică în
recunoaşterea feţelor colorate în roşu, luminate cu lanterna şi la lumina zilei (Aniţei,
Chraif, Hriţcu şi Dogar, 2009). Concluziile cercetării au demonstrat că frecvenţa de
recunoaştere semnificativ statistic mai mare în cazul stimulilor agresivi şi coloraţi
în roşu datorită implicaţiei memoriei afective şi a activării sistemului limbic . În
acest sens, analiza datelor colectate pe grupul de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi
24 ani evidenţiază posibilitatea de verificare a mecanismelor cognitive de
memorare şi recunoaştere a feţelor umane din aceeaşi cultură.
Având în vedere violenţa şi expunerea tinerilor la filme şi jurnale de ştiri
violente, o recentă cercetare efectuată tot în laboratorul de psihologie experi-
mentală evidenţiază efectele sociale ale expunerii tinerilor la filme şi emisiuni
media cu sânge. Obiectivul studiului s-a concentrat pe evidenţierea influenţei
stimulilor vizuali cu sânge în reactivitatea fiziologică la poligraf. Rezultatele
evidenţiază că stimulii agresivi vizuali cu sânge influenţează semnificativ statistic
reactivitatea psihofiziologică înregistrată cu ajutorul poligrafului pe o perioadă
scurtă de timp, după care însă se instalează desensibilizarea. Concluziile cercetării
vin să întărească modelul avansat de Carnagey, Anderson şi Bushman (2007) şi
confirmă faptul că expunerea tinerilor la filme şi înregistrări video agresive cu
sânge sau fără sânge duc treptat la desensibilizare având pe plan psihosocial la
neimplicare afectiv emoţională.
Modelul lui Carnagey, Anderson şi Bushman (2007) va servi ca model
pentru testarea ipotezelor 1, 2 şi 3 generale precum şi cele specifice de cercetare
corespunzătoare acestora.

155
 Violenţă din mass-media
Procedură de Expunere la stimuli agresivi
desensibilizare iniţiali în context pozitiv

Dispariţia emoţiilor de frică şi

anxietate la expunerea la
Efect de
stimuli agresivi
desensibilizare

Răspunsuri Reducere
affective şi Reducerea Reducerea Reducerea Întărirea a
cognitive nivelului percepţiei simpatiei convingerii atitudinii
percepţiei situaţiilor fată de că violenţa e negative
stimulilor violente violenţă normativă
faţă de
agresivi violenţă

Întârzierea în acordarea
Creşterea nivelului
Behavioral
ajutorului apropiaţilor agresivităţii
outcomes

Figura 5.34. Modelul expunerii la violenţa din mass-media (Carnagey, Anderson & Bushman, 2007).
Urmărind figura 5.35 putem observa că studiul dimensiunii afective a
comportamentului organizaţional are în vedere dispoziţiile, emoţiile, sentimentele
trăite de angajaţi, modul în care organizaţiile au impact asupra acestora şi modul în
care ele influenţează funcţionarea organizaţiilor. Figura include variabilele
investigate de-a lungul anilor în cadrul studiilor de specialitate şi adaptează
modelul prezentat de Poon (2001) pentru a include factorii şi efectele discutate de
Brief şi Weiss (2002) în studiul lor asupra cercetării vieţii afective a organizaţiilor.
EFECTE COGNITIVE
memorie
CAUZE INTERNE
Biochimice organizare cognitivă

Psiho-fiziologice persuasiune

Trăsături de personalitate decizie

Evaluări cognitive risc

EFECTE COMPORTAMENTALE

DISPOZIŢIE/AFECT comportamentul de
ajutorare

CAUZE EXTERNE rezolvarea conflictelor

Evenimente
stresante/condiţiile la negociere
locul de muncă
comportamentul de
Lideri evaluare

Caracteristicile grupului
de lucru EFECTE MOTIVAŢIONALE

Mediul fizic percepţia propriei

eficacităţi
Sistemul organizaţional
de recompensă/pedeapsă scopuri

satisfacţia muncii

Variabile moderatoare
(e.g., natura activităţii,
importanţa activităţii,
caracteristici individuale)

Figura 5.35. Un model integrativ al studiului factorilor premergători şi al efectelor

dispoziţiilor/afectelor (Sursa: Poon, 2001; Brief şi Weiss, 2002)

156
 Pe lângă modelele prezentate, o parte din ipotezele proiectului au pornit de
la studiul realizat de către Nelson, Fox, Zeanah et al (2007) cu privire la
reabilitarea cognitivă a copiilor cu probleme sociale privind cadrul familial în
proiectul internaţional The Bucharest early intervention project. Ipotezele privind
evaluarea psihofiziologică la locul de muncă au ca început studiul realizat de către
Remus Ilieş (2010) privind implicaţiile psihologice şi fiziologice la încărcarea în
muncă.

5.2. OBIECTIVE ŞI IPOTEZE

5.3. OBIECTIVE CARE VIZEAZĂ CERCETAREA FUNDAMENTALĂ

Măsurarea şi analiza indicatorilor psihofiziologici cu ajutorul poligrafului

precum şi traseelor EEG în timp ce participanţii execută sarcini de percepţie
vizuală şi timp de reacţie compus.

5.3.1. IPOTEZE

Ipoteză generală

Încărcătura afectiv-emoţională a climatului în familia de provenienţă şi

expunerea tinerilor la stimuli agresivi influenţează semnificativ reactivitatea
tinerilor la stimulii agresivi vizuali şi auditivi

5.3.2. DESIGN EXPERIMENTAL

Pentru ipoteza statistică 1 se va realiza următorul design experimental

bifactorial:

factorul 1/factorul 2 Familii cu climat negativ/conflictual Familii cu climat

Se uită la filme
horror/emisiuni
agresive/alţi stimuli
agresivi
Nu se uită la filme
horror/emisiuni
agresive/alţi stimuli
agresivi
pozitiv
Performanţe la sarcini de percepţie Performanţe la sarcini
vizuală şi timp compus de reacţie. de percepţie vizuală şi
timp compus de
reacţie.
Performanţe la sarcini de percepţie Performanţe la sarcini
vizuală şi timp compus de reacţie. de percepţie vizuală şi
timp compus de
reacţie.

157
 Lotul 1 Probe: Performanţe lot
experimental 45 - de percepţie 1 experimental
participanţi periferică, 45 participanţi
-DEST,
Lotul 2 - reactivitate la
experimental 43 stimuli Performanţe lot
participanţi multipli, 2 experimental
-Timp reactie 43 participanţi
compus, Comparaţie
-Atenţie date
Lotul 3
experimental 45 concentrată, Performanţe lot colectate
participanţi -Atenţie. 3 experimental
-Instructaj 45 participanţi
obiectiv.
Lotul 4 -Condiţii
experimental 46 Performanţe lot
controlate
participanţi 4 experimental
46 participanţi

Modelul experimental de cercetare este post-test cu controlul variabilei subiect/participant (figura

5.36).

5.3.3. METODĂ

5.3.3.1. Participanţi
Pentru testarea ipotezei vor fi selecţionaţi 390 participanţi/subiecţi în 4
loturi experimentale după cum urmează:
1) Lotul 1 experimental 85 participanţi, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani
care urmăresc emisiuni şi filme violente şi au climat pozitiv în familie.
2) Lotul 2 experimental 83 participanţi, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani
care urmăresc emisiuni şi filme violente şi cu climat negativ şi conflictual în
familie.
3) Lotul 3 experimental 85 participanţi, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani
care nu urmăresc emisiuni şi filme violente şi cu climat pozitiv în familie.
4) Lotul 4 experimental 86 participanţi, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani
care nu urmăresc emisiuni şi filme violente şi cu climat negativ şi conflictual în
familie.

5.3.3.2. Instrumente

1) Proba de reactivitate la stimuli multipli (DT), (Schuhfried, 2006). Proba

determinării sau de reactivitate la stimuli multipli (DT) este un test despre
reacţii complexe multi-stimuli constând în prezentarea succesivă la intervale de
milisecunde a stimulilor coloraţi şi semnale acustice.
2) Timpul de reacţie la stimul culoare galbenă (Schuhfried, 2002). Testul de
timp de reacţie RT (Schuhfried, 2002), constă în: faza de instructaj, faza
practică şi testul în sine. Forma S1 a testului de timp de reacţie constă în

158
 prezentarea pe ecran a unui stimul luminos galben iar subiectul are sarcina de a
ridica degetul de pe butonul metalic şi a acţiona pe butonul de culoare galbenă.
1) Testul de detecţie a semnalelor (Vienna Test System, Schuhfried, 2007) este
folosit pentru a testa atenţia concentrată. Sarcina cu care se confruntă subiectul
în acest test este prezentată la început când pe ecranul aparatului de tastare sunt
prezentate o serie de puncte ce formează 10 x 6 grile. Punctele se adaugă sau
dispar întâmplător. De fiecare dată când 4 puncte formează un pătrat, subiectul
trebuie să apese cât mai prompt posibil pe un buton de pe tabloul său de
comandă.
2) Proba de percepţie periferică (Schuhfried, 1988) este destinat evaluării
abilitaţii persoanelor de a percepe şi procesa informaţiile vizuale periferice,
punându-se accentul pe percepţia rapidă a stimulilor intraţi în câmpul vizual
din părţile laterale.
3) Proba DEST de apreciere a vitezelor şi distanţelor (Schuhfried, 1992),
permite o examinare a trei aspecte ale performanţei: precizia estimărilor de
viteză, corelarea armonioasă între simţuri sş reacţia motoare şi tendinţa spre
reacţii precipitate.
4) Poligraf marca Lafayette model LX 4000, software-ul LX 4000-varianta
9.9.5.
5) Chestionar de emoţii în organizaţii (EMO) (Chraif şi Aniţei, 2009) adaptat
după (Spector apud Pitariu, 2006). Acest instrument permite evaluarea trăirii
anumitor emoţii de către oameni care pot să apară la locul de muncă, în timpul
celei mai recente zi de muncă, şi apoi în general (bucuria, anxietatea, mândria,
tristeţea, vigilenţa, furia, afecţiunea, invidia, mulţumirea, vina şi ruşinea) ca
trăsături de personalitate şi cuprinde 10 de itemi la care subiecţii pot răspunde
pe o scală Likert în 10 trepte: de la 1 – Deloc la 10 – cel mai mult probabil.

5.3.4. PROCEDURA

Pentru testarea ipotezei 1 se va urmări următoarea procedură menţionată

succint: Cele patru loturi alese conform criteriului de selecţie menţionat la capitolul
participanţi vor fi puşi să execute probe de percepţie vizuală şi timp de reacţie
compus după ce li se face instructajul de folosire a aparatelor.
Instructajul se va face într-un mediu cu lumină optimă, în linişte, fără
zgomote perturbatoare. Li se va spune să răspundă sincer, subiecţii trebuind să
aleagă răspunsul care li se potriveşte cel mai mult, fără teamă, întrucât nu există
răspunsuri bune sau rele, corecte sau greşite.

5.3.5. REZULTATE PRECONIZATE

Se prezintă tabelul cu statistici descriptive ale variabilelor

5.3.6. TESTAREA IPOTEZEI

Se aşteaptă o confirmare a ipotezelor specifice. Interesant este de eviden-

ţiat din analiza datelor dacă tinerii care se expun la stimuli vizuali şi auditivi

159
agresivi cu climat negativ în familie înregistrează performanţe superioare
semnificativ statistic faţă de cei care nu sunt expuşi la stimuli violenţi privind
sarcini de percepţie vizuală şi timp compus de reacţie ca urmare a desensibilizării
emoţionale.

5.3.7. CONCLUZII

Se prezintă concluziile la care s-a ajuns în urma testării ipotezelor.

Se prezintă în câteva propoziţii, după caz: gradul de originalitate/inovare şi
impactul preconizat al proiectului şi importanţa şi relevanţa proiectului.
De exemplu: gradul de originalitate/inovare al proiectului constă în
următoarele caracteristici:
Abordarea experimentală a studiului performanţelor la sarcini ce privesc
percepţia vizuală şi timp compus de reacţie privind tinerii expuşi în copilărie şi
adolescenţă la stimuli violenţi/agresivi.
Abordarea experimentală a studiului performanţelor la sarcini de memorie,
raţionament inductiv şi deductiv, percepţie vizuală şi atenţie privind tinerii ce
provin din familii cu climat agresiv.
Abordarea experimentală a studiului performanţelor la sarcini de memorie,
raţionament inductiv şi deductiv şi atenţie privind tinerii expuşi în copilărie şi
adolescenţă la stimuli violenţi/agresivi.
Importanţa proiectului la modul general rezidă în primul rând din inter-
disciplinaritatea sa acoperind mai multe domenii: psihologia dezvoltării, psihologia
resurselor umane, psihologie muncii, psihologie organizaţională, psihologie cog-
nitivă, neuroştiinţe, psihologie experimentală, managementul resurselor umane,
psihofiziologie, neurofiziologie.

5.3.8. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ CERCETARE

Aniţei, M., (2007), Psihologie Experimentală, Ed. Polirom, Iaşi

Aniţei,M.,Paşca,V.(2009), Consideraţii privind utilizarea testelor de stimulare în format

S.A.T.(silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată şi publicată în
volumul conferinţei „Zilele academice arădene”, Editura Universităţii de Vest, Arad.

Aniţei, M., Chraif, M., Neacşu, A. şi Papasteri, C. (2009). Influenţa situaţiilor stimul
agresive asupra reactivităţii fiziologice înregistrate de poligraf, Volumul Conferinţei
psihomil 6.

Aniţei, M., Chraif, M., Hriţcu, M., Dogar, A. (2009). Efectele nerecunoaşterii feţeleor
asupra indicatorilor fiziologici măsuraţi de poligraf, Volumul Conferinţei Psihomil 6.

Iacono, W. G. (2000), The detection of deception. in J. T. Cacioppo, L. G. Tassinary, & G.

G. Berntson (Eds.), Handbook of psychophysiology (2nd ed.). Cambridge, UK:
CambridgeUniversity Press.

160
Ilieş, R., Dimotakis, N., Irene, E., De Pater, (2010). Psihological and Physiological respense
to workloads: implications for well-being, Personnel Psychology, vol. 63, issue 2, pp. 407-
436.

Kemp R, Pike G,White P, Musselman A, (1996). Perception and recognition of normal and
negative faces: the role of shape from shading and pigmentation cues, Perception, (25), 37
– 52.

Leder, H. (1999).Matching person identity from facial line drawings.Perception, 28, 1171–
1175.

Liu, C. H., Collin, C. A., Burton, A. M., & Chaurdhuri, A. (1999). Lighting direction
affects recognition of untextured faces in photographic positive and negative. Vision
Research, 39, 4003–4009.

Nelson et al. (2007). Cognitive Recovery in Socially Deprived Young Children: The
Bucharest Early Intervention Project. Science. 318, 1937 - 1940.

Testul psihologic evoluţie construcţie aplicaţie, Aurel Stan 2002 Polirom, Iaşi

Mitrofan, N., (2009). Testarea psihologică.Aspecte teoretice şi practice, Ed Polirom, Iaşi.

161
 BIBLIOGRAFIE

Adam, J., Paas, F., Buekers, M., Wuyts, I., Spijkers, W., Wallmeyer, P. (1999). Gender
differences in choice reaction time: evidence for differential strategies.
Ergonomics, 42: 327.

Aniţei (2007). Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iaşi.

Aniţei ,M., Paşca,V. (2009). Consideraţii privind utilizarea testelor de stimulare în format
S.A.T. (silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată şi
publicată în volumul conferinţei „Zilele academice arădene”, Editura
Universităţii de Vest, Arad.

Aniţei, M. Chraif, M., Minea, L. (2013). Influence of Fatigue on Impulsiveness, Aspiration

Level, Performance Motivation and Frustration Tolerance Among Young
Romanian Psychology Students, In Vasile, C., Anitei, M. Chraif, M. (Eds.)
Procedia - Social and Behavioral Sciences, 78, 630-634.

Aniţei, M., Chraif, M, Papasteri, Neacsu, (2011). The physiological implication in young
exposure to aggressive verbal stimuli evidenced by the polygraph, Revista de
ştiinţă şi cultură, Anul VII, nr 1, martie 2011, http://www.revista-studii-uvvg.ro/ .

Aniţei, M., Chraif, M., Schuhfried, G. & Sommer, M. (2011). The validation of Expert
System Traffic psychological assessment to Romanian Driving Schools „2nd World
Conference on Psychology, Counselling and Guidance, 2011” Procedia-Social and
Behavioral Science Journal (ISSN: 1877-0428) Procedia - Social and Behavioral
Sciences, 30, 457-464.

Aniţei, M., Chraif, M. (2011a). The GSR implications in the human unfamiliar faces
recognition, in Proceeding of International Conference on Social Science and
Humanity (ICSSH 2011), Book Series: International Proceedings of Economics
Development and Research, 5,145-152.

Aniţei, M., Chraif, M. (2011b). The psychosocial implications of Romanian youngster’s

exposure to aggressive verbal stimuli evidenced by the polygraph, Proceeding of
Teachers for the Knowledge Society, Petroleum and Gases University, Procedia
Social and Behavioral Sciences, 11, Pages 271-275 .

Aniţei, M., Chraif, M. (2013). Gender Differences in Measuring Positive and Negative
Emotions Self-perception among Romanian High School Students–A Pilot Study,
In Emanuel Soare Ed., Procedia - Social and Behavioral Sciences, 76, 181-185.

162
Aniţei, M., Chraif, M., (2011c). The physiological effects of cartoons blood scenes on the
youngsters in Romania „2nd World Conference on Psychology, Counselling and
Guidance, Science Journal (ISSN: 1877-0428) Elsevier, Procedia - Social and
Behavioral Sciences, 30, 465-470.

Aniţei, M., Chraif, M., (2013). A Correlative Study between Perceived Stressors and
Positive and Negative Emotions at Young Romanian Students – A Pilot Study,In
Emanuel Soare Ed., Procedia - Social and Behavioral Sciences, 76, 39-43.

Aniţei, M., Chraif, M., (2013). The Effects of Motor Coordination Error Duration on
Reaction Time and Motivational Achievement Tasks among Young Romanian
Psychology Students,International Journal of Social Sciences and Humanity, 3 (2),
pag 139-144.

Aniţei, M., Chraif, M., Chiriac, G. (2012). Resilience to Stress Evidence-Based

Improvements in Integrative Psychotherapy Working Groups In Anitei, M., Chraif,
M. Vasile, C. (Eds.) Procedia - Social and Behavioral Sciences, Elsevier, 33,
1042-1046.

Aniţei, M., Chraif, M., Papasteri, C., Neacşu, A. (2009). The influence of aggressive stimuli
situations on the physiological reactivity registered by the poligraph, In A. Jianu,
A. Prisăcaru (Eds.) Proceedings of the Romanian Military Psychology at 150 years
celebration, Bucharest, Romania: The Army Technic Printing House, 19-28.

Aniţei, M., Schuhfried, G., Chraif, M. (2011). The influence of energy drinks and caffeine
on time reaction and cognitive processes in young Romanian students „2nd World
Conference on Psychology, Counselling and Guidance” Elsevier, Science Journal
(ISSN: 1877-0428), Procedia - Social and Behavioral Sciences, 30, 662-670.

Aniţei,M., Chraif,M., Papasteri,C., Neacşu, A. (2009). The influence of words and violent
movies as stimuli in polygraph psychological reactions on the young, The
International Congress “Modern Research in Psychology: Directions and
Perspectives”, Sibiu, 69-75, Editura Universitară.

Brebner, J. T., Welford, A.T., (1980). Introduction: an historical background sketch. In A.

T. Welford (Ed.), Reaction Times. Academic Press, New York, 1-23.

Burt, C. (1949). Mental and scholastic tests. Staples press.

Campell, D. T., & Fiske, D. W. (1959). Convergent and discriminant validation by the
multitrait-multimethod matrix. Psychological Bulletin, 56, 81-105.

Chraif M. (2009). Particularities in processing visual stimuli and stereoscopic vision of the
human operator. The International Congress Modern Research in Psychology:
Quantitative vs. Qualitative Research?, Sibiu, Păltiniş, Ed. Universitară, Bucharest.

Chraif, M. (2008). Stereoscopic and peripheral perception, The Journal of Psychology of

The Romanian Academy, 54, (3;4).

163
Chraif, M. (2012) The effects of radio noise in multiple time reaction tasks for young
students Procedia- Social and Behavioral Sciences, 33,1057-1062.

Chraif, M. (2012). Motivation from competition at single parent family youngsters - a pilot
study, Romanian Journal of Experimental Applied Psychology, 3 (4), 42-52.

Chraif, M. (2012).The influence of sleep deprivation on short term memory and attention to
details in young students, Procedia - Social and Behavioral Sciences, 33, 1052-
1056.

Chraif, M. (2012a). Gender and age differences in short term memory, attention to details
and inductive reasoning on a Romanian sample. Romanian Journal of Psychology,
02 (02), 11–18.

Chraif, M. (2013). Gender and age differences in time reaction and decision to multiple
stimuli and abstract figure comparison on a romanian sample, Revista de
Psihologie a Academiei Române,59(1), 29-36 .

Chraif, M. (2013). Gender Differences in Mental Rotation at Young Romanian Students at

Psychology-a Pilot Study, In Vasile, C., Anitei, M. Chraif, M. , (Eds.) Procedia -
Social and Behavioral Sciences, 78, 692-696.

Chraif, M. (2013). Influnece of radio noise in attention task among youngsters-a pilot study,
Revista de psihologie a Academiei Române, 59 (2), 149-157.

Chraif, M. (2013). Social context differences in peripheral visual stimuli processing of

young students, Romanian Journal of Experimental Applied Psychology, 4 (1),
13-22.

Chraif, M. Dună, F. (2013). Gender Differences in Pain Perception-a Pilot Study on Young
Romanian Students, In Vasile, C., Anitei, M., Chraif, M. (Eds.) Procedia - Social
and Behavioral Sciences,78, 648-652.

Chraif, M., (2011). The impact of family climate on Romanian youngsters’ physiological
reactivity to violent video stimuli measured by thepolygraph, in Proceedings of
the„2nd World Conference on Psychology, Counselling and Guidance”, Elsevier,
Journal (ISSN: 1877-0428) , Procedia - Social and BehavioralSciences, 30, 2651-
2658.

Chraif, M., Aniţei, M. (2011). The influence of energy drinks and caffeine on peripheral
perception and estimation of speed and distance for the young Romanian students,
in Chen, Dan (Edt.) In International Proceedings of economics Development and
research, International Proceedings of Economics Development & Research,
23,104, the 2nd International Conference on Behavioral, Cognitive and
Psychological Sciences (BCPS 2011).

Chraif, M., Aniţei, M. (2012). Evaluation based on stereoscopic vision test within driving
schools assessment centre in Zhang, M. (editor), In International Proceedings of

164
 Economics, Development and research, Humanity, History and Society –
ICHHS,34, 58-64.

Chraif, M., Aniţei, M. (2013). Gender Differences in Motor Coordination at Young

Students at Psychology, International Journal of Social Sciences and Humanity, 3
(2 ), pag., 147-151.

Chraif, M., Aniţei, M. Mateescu, A. (2013). Correlative Study between Reaction Time,
Performances in Competition and Motivation from Competition Differences
Among Young Romanian Psychology Students,In Vasile, C., Anitei, M. Chraif, M.
(Eds.) Procedia - Social and Behavioral Sciences, 78, 625-629.

Cronbach, L.J. (1951). Coefficient alpha and the internal structure of

tests. Psychometrika, 16 (3). 297–334

Csaba, K. (2008).Diferenţe de reactivitate psihofiziologică funcţie de gravitatea infracţiunii

şi recidivă evidenţiate prin metoda poligraf. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei, Universitatea Bucureşti.

Dane, S., Erzurumluoglu, A., (2003). Sex and handedness differences in eye-hand visual
reaction times in handball players. International Journal of Neuroscience 113(7),
923-929.

Der, G., Deary, I.J. (2006). Age and sex differences in reaction time in adulthood: Results
from the United Kingdom health and lifestyle survey. Psychology and Aging,
21(1), 62-73.

DEX Online (1998). Dicţionarul explicativ al limbii române. Retrieved from:

http://dexonline.ro/.

DEX Online (1999). Dicţionarul explicativ al limbii române. Retrieved from:

http://dexonline.ro/.

Donders, F. C., (1868). On the speed of mental processes. Translated by W. G. Koster,

1969. Acta Psychologica 30, 412-431.

Dragomirecu, L. (2012). Elemente de Statistica Inductiva Lectie finala Eco2-

11.Sursavalabilă la 20.06.2013: http://www.liviu-dragomirescu.ro/Studenti/Eco2-
11/CursFINAL.pdf

Flom, M. C., Weymouth, F. W. şi Kahneman, D. (1963). Visual resolution and spatial

interaction. Journal of the Optical Society of America A, 53, 1026–1032.

Fontani, G., Lodi, L., Felici, A., Migliorini, S., Corradeschi, F. (2006). Attention in athletes
of high and low experience enganged in different open skill sports. Perceptual and
Motor Skills 102(3), 791-816.

Galton, F. (1899). On instruments for (1) testing perception of differences of tint and for (2)
determining reaction time. Journal of the Anthropological Institute, 19, 27-29.

165
Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Ed. Fundaţia România de Mâine, Bucureşti.

Guilford, J.P. (1956). The structure of intelect. Psychological Bulletin, 53 (4), 267-293.

Horrey, W.J., Wickens, C., (2006). Examining the Impact of Cell Phone Conversations on
Driving Using Meta-Analytic Techniques. The Journal of Human Factors and
Ergonomics Society, 48(1), 195-205.

Ioana, E. C., Chraif, M., Aniţei, M. (2013). The effects of cell phone conversation to
reactivity to multyple stimuli, International Journal of Traffic and Transportation
Psychology, 1 (1), pp 50-61.

John, W. (1980). Investigative Ophthalmology and Visual Science, Association for

Research
in Vision and Ophthalmology, 19, 802-809.

Knight, R.T. (1997). Distributed cortical network and for visual attention. Journal of
Cognitive neuroscience, 9 (1), 75-91.

Kohfeld, D. L. (1971). Simple reaction time as a function of stimulus intensity in decibels

of light and sound. Journal of Experimental Psychology 88, 251-257.

Kroll, W. (1973). Effects of local muscular fatigue due to isotonic and isometric exercise
upon fractionated reaction time components. Journal of Motor Behavior, 5, 81-93.

Laming, D. R. J. (1968). Information Theory of Choice-Reaction Times. Academic Press,

London

Luce, R. D. (1986). Response Times: Their Role in Inferring Elementary Mental

Organization. Oxford University Press, New York.

Maiorca, J. (1997). How to construct behaviorally anchored rating scales (BARS) for
emplozee evaluations. Supervision.

Manolea, A. (2012 ). Condiţionarea psihosomatică. Psihodiagnoză şi intervenţie

terapeutică folosind stările modificate de conştiinţă. Facultatea de Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei. Universitatea Bucureşti.

Manolea, A., Chraif, M., Sebastian, V., Ciolacu, M.V. (2012). The subliminal influence
of the form's quantum effect on youngsters’ perception and choice of geometrical
forms In Anitei, M., Chraif, M., Vasile, C. (Eds.), Procedia - Social and
Behavioral Sciences, Elsevier, 33, 791-795.

Marshall, W. H., Talbot, S.A., Ades., H.W. (1943). Cortical response of the anaesthesized
cat to gross photic and electrical afferent stimulation. Journal of Nerophysiology,
6, 1-15.

166
Miller J.O., Low K. (2001). Motor processes in simple, go/no-go, and choice reaction time
tasks: a psychophysiological analysis. Journal of Experimental Psychology Human
Perception and Performance. 27(2), 266–289.

Mitrofan, N. (2009). Testarea psihologică. Aspecte teoretice şi practice. Editura Polirom,

Iaşi.

Miulescu, T., Chraif, M., Aniţei, M., Iliescu, A., Bârcă, A., (2012). The influence of
faculty specialization on deductive reasoning in young Romanian students, In
Anitei, M., Chraif, M., Vasile, C., (Eds.) Procedia - Social and Behavioral
Sciences,Elsevier, 33,1063-1066.

Nunnally, J. C. (1978). Psychometric theory (2nd ed.). New York: McGraw-Hill.

Palomares, M., LaPutt, M. C., Pelli, D. (1999). Crowding is unlike ordinary masking.
Investigative Ophthalmology and Visual Science (Suppl.), 40, 351.

Pelli, D. G., Palomares, M. (2000). The role of feature detection in crowding [Abstract].
Investigative Ophthalmology and Visual Science(Suppl.), 41, S37.

Philip, P., Taillard, J., Sagaspe, P., Valtat, C., Sanchez-Ortuno, M., Moore, N., Charles, A.,
Bioulac, B. (2004). Age, performance, and sleep deprivation. Journal of Sleep
Research, Vol 13(2), 105-110.

Piéron, H. (1920). Nouvelles recherches sur l'analyse du temps de latence sensorielle et

sur la loi qui relie ce temps a l'intensité de l'excitation. Année Psychologique 22,
58-142.

Pitariu, H.D., Chraif, M. (2009). Validarea convergentă a scalelor cu ancore

comportamentale, Revista de Psihologie a Academiei Române, 55 (3-4), 279, 294.

Rose, S. A., Feldman, J.F., Jankowski, J.J., Caro, D.M. (2002). A longitudinal study of
visual expectation and reaction time in the first year of life. Child Development,
73(1), 47-61.

Sanders, A. F. (1998). Elements of Human Performance: Reaction Processes and Attention

in Human Skill. Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey.

Schuhfried, G., (1988). Test de percepţie periferică, Viena Test System. Developement and
Production of Scientific Equipments A - 2340 Modling, Austria.

Spearman, C. (1927). The abilities of man. Macmillan. Oxford.

Stan, A. (2002). Testul psihologic. Evoluţie, construcţie, aplicaţii. Editura Polirom, Iaşi.

Stevens, S.S. (1951). Mathematics, measurement, and psychophysics. In S.S. Stevens

(ed.): Handbook of experimental psychology. New York: Wiley

Thurstone, L.L. (1938). Primary mental abilities. Psychometric Monographs. 1, 1-138.

167
Toet, A., Levi, D. M. (1992). The two-dimensional shape of spatial interaction zones in the
parafovea. Vision Research, 32, 1349–1357.

Tripathy, S. P., Levi, D. M. (1994). Long-range dichoptic interactions in the human visual
cortex in the region corresponding to the blind spot. Vision Research, Vol. 34,
pp.1127–1138.

Vernon, P.E. (1950). The structure of mental abilities. Methuen. New York.

Vienna Test System (1992). The Vienna Tests System Software. Psychological Assessment.
Schuhfried ,GmbH, Austria.

Vienna Test System (2007). The Vienna Tests System Software. Psychological Assessment.
Schuhfried ,GmbH, Austria.

Vienna Test System (2009). The Vienna Tests System Software. Psychological Assessment.
Schuhfried ,GmbH, Austria.

Welford, A. T. (1977). Motor performance. In J. E. Birren and K. W. Schaie (Eds.),

Handbook of the Psychology of Aging. Van Nostrand Reinhold, New York, 450-
496.

Welford, A. T. (1980). Choice reaction time: Basic concepts. In A. T. Welford (Ed.),

Reaction Times. Academic Press, New York, 73-128.

Woodworth, R. S., Schlosberg, H. (1954). Experimental psychology. Henry Holt, New

York, 948.

168
 ANEXE
ANEXA 1 - Chestionar
Nume:................
Vârsta:
Citiţi cu atenţie itemii şi alegeţi varianta care credeţi că vi se potriveşte cel mai
bine, fără a vă gândi prea mult la fiecare item în parte. Succes!
AFECŢIUNEA
1. Simţi nevoia ca profesorul să-ţi asculte cu simpatie problemele personale şi să-ţi
ofere sfaturi pentru a le rezolva:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
2. Eşti apreciat(a) de colegii de facultate pentru notele pe care le ai la facultate:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
3. Te simţi mai bine când un coleg îţi spune că arătaţi grozav cu noua vestimentaţie:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
4. Simţi nevoia unui îndrumător care să te consilieze în planurile de carieră:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
5. În ce măsură colegii te apreciază pentru sacrificiile pe care le faci pentru ei:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
TRISTEŢEA
1. Te impresionează vestea că un coleg de facultate ar putea fi diagnosticat cu o
boală incurabilă:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3-îin măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
2. În ce măsură te-ar afecta faptul că facultatea la care înveţi s-ar închide din cauza
dificultîţilor financiare :
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
3. Eşti foarte trist(ă) când afli că un coleg care îţi este şi un bun prieten se va muta în
străinătate:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
4. Te simţi demoralizat(ă) când eşti martor la un accident fatal pe trecerea pentru
pietoni:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
5. Te simţi deranjat(ă) dacă ai fii şef(ă) de grupă şi nu ai mai fi realeas(ă):
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură

169
FURIA
1. Eşti deranjat(ă) atunci când un profesor sau un coleg te împiedică în îndeplinirea
obiectivelor tale:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
2. Eşti deranjat(ă) când eşti tratat(ă) nedrept :
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
3. Ai des sentimentul de durere sau stres la şcoală:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
4. Ai deseori semnale corporale că tensiune musculară sau pumni strânşi:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură
5. Simţi deseori ameninţări la adresa încrederii în propria persoană:
1- în foarte mică măsură 2- în mică măsură 3- în măsură moderată
4- în mare măsură 5- în foarte mare măsură

Nr. Crt. Vârsta Scor – Afecţiune Scor – Tristeţe Scor – Furie

1 20 16 15 22
2 22 11 20 18
3 19 13 18 19
4 19 19 22 16
5 23 21 21 25
6 19 20 23 17
7 20 19 21 15
8 19 17 22 15
9 18 16 21 19
10 19 13 23 15
11 19 20 23 13
12 19 17 20 21
13 20 15 19 19
14 21 17 17 18
15 19 16 21 20
16 19 14 20 18
17 20 15 21 21
18 20 16 24 22
19 20 13 18 15
20 19 14 20 17
21 20 12 24 22
22 19 20 22 14
23 20 19 23 17
24 19 17 21 17
25 20 18 21 14
26 19 22 23 8
27 20 22 22 10
28 20 17 21 11
29 18 13 21 18
30 19 18 21 15
500 628 511

170
 ANEXA 2 - Rezultatele chestionarului

Rezultate fete:

Rezultate băieţi:
Nr. Crt. Vârsta Scor – Afecţiune Scor – Tristeţe Scor – Furie
1 19 18 20 8
2 24 16 10 12
3 19 11 19 14
4 19 15 16 14
5 19 12 12 20
6 20 12 22 15
7 19 11 13 17
8 21 10 12 20
9 20 15 10 18
10 19 8 15 17
11 19 10 9 15
12 19 11 11 22
13 23 14 10 19
14 21 9 12 18
15 19 16 18 14
16 18 20 15 21
17 20 15 12 18
18 20 12 10 16
19 19 10 8 17
20 19 13 13 23
21 19 10 10 18
22 21 9 10 19
23 20 11 13 23
24 20 8 9 24
25 19 10 14 20
26 19 7 9 23
27 19 8 9 21
28 19 8 10 18
29 19 10 8 19
30 19 11 12 18
350 371 541

171
 ANEXA 3 - Model APA privind tabelele inserate într-o
publicaţie

Stilul de redactare APA

Consideraţii generale privind limbajul ştiinţific în redactare

 Nu se utilizează prescurtări; nu se utilizează abrevieri, exceptând
pe cele general acceptate (kg, km, cm, s, min, IQ, EQ).
 Nu se folosesc prescurtări pentru termenii de “experimentator” sau
“cercetător” (E. sau C.) şi “subiect” (S.)
 Nu se utilizează argoul sau jargonul.
 Se evită pe cât de mult posibil naraţiunea şi stilul descriptiv.

Consideraţii generale privind limbajul ştiinţific în redactare

 Stilul este clar şi concis; se evită formulele bombastice, epitetele,
metaforele.
 “Studiul lui Leymann (1990), de o valoare ştiinţifică inestimabilă”.
 Textul nu se redactează la persoana I (“Din punctul meu de
vedere”, “Eu am investigat”), ci la persoana a III-a sg/I pl (“A fost
investigat”, “Din punctul nostru de vedere”).

Consideraţii generale privind limbajul ştiinţific în redactare

 În prezentarea şi descrierea cercetării se utilizează cu predilecţie
timpul trecut (“Au fost aplicate”, “S-a demonstrat”);
 Timpul prezent se poate folosi atunci când se prezintă scopul sau
noutatea cercetării (“Studiul investighează relaţia dintre..”, “Sunt
aduse noi date şi argumente în sprijinul teoriilor elaborate,
cercetarea propunând noi direcţii de studiu ale..“) şi în capitolul
final, de discuţii (”Raportându-ne la rezultatele obţinute putem
considera că…”).
 Structura unei lucrări ştiinţifice

Modelul APA pentru cercetare/ Raport de cercetare

Pagină de titlu
Abstract+cuvinte cheie
Introducere
Trecere în revistă a literaturii de specialitate
Obiective+Ipoteze
Metodologie
o Subiecţi/participanţi
o Designul cercetării
o Aparate, instrumente utilizate, materiale
o Procedura

172
 Rezultate
Discuţii
Referinţe
Alte secţiuni
Tabele, output-uri statistice
Figuri, ilustraţii, grafice

Modelul APA pentru o lucrare de tip teoretic

Pagina de titlu
Abstract+cuvinte cheie
Introducere
Trecere în revistă a literaturii de specialitate privind tematica
Analiza literaturii de specialitate (abordare critică şi organizată în
funcşie de criteriile urmărite în analiză)
Concluzii şi discuţii; Noi direcţii de abordare teoretică
Referinţe bibliografice

PARAFRAZĂRI ŞI CITIRI Stilul APA

o Parafrazare: Text (nume, an)/ Nume (an) text.

Leymann (1990) este mai aproape de una dintre cele două forme de
bullying.
Mobbingul este un proces de distrucţie (Leymann, 1990).

o Citare: Nume(an, pagina) “text”/ “Text” (nume, an, pagina).

“Riturile şi ceremoniile sunt aspect importante ale unei culturi
organizaţionale”(Chraif, 2010, p. 26).
Chraif (2010, p. 26) defineşte riturile şi ceremoniile drept “aspect
importante ale unei culture organizaţionale”.

o Stilul APA
o Citare (atunci când paragraful depăşeşte 40 de cuvinte): se renunţă la ghilimele,
citatul este plasat într-un bloc compact de text, separat printr-un rând de următorul
bloc de text (sus/jos) şi de 5 spaţii de marginile paginii.

Ibidem/ Idem.
Acelaşi autor, cu lucrări diferite în acelaşi an.
o Analizând literatura de specialitate, Aniţei (2011a) identifică patru
maniere de definire a echipelor virtuale. În ceea ce priveşte organizaţiile
virtuale, acelaşi autor menţionează cinci abordări în definire Aniţei
(2011b).
Stilul APA
Citare indirectă (prin intermediul altui autor)-apud

173
 o Conform lui Johns (apud Chraif, 2010) membrii unei organizaţii ale cărei
obiective sunt vagi sunt mai predispuşi la comportamente
contraproductive.

Stilul APA
O lucrare are mai mulţi autori (maxim 5): Text (nume autor1, nume autor2, etc,
an)-prima citare; a doua citare: text (nume autor1, et. al., an).
o Acest studiu evidentiază factorii ce influenţează amplitudinea reacţiei
electrodermale (Aniţei, Chraif, Vlăsceanu şi Ciolacu, 2010)
o S-a demonstrat astfel influenţa extrem de importantă a absentei mamei în
dezvoltarea unui dezechilibru comportamental (Kernis, et. al., 1993).
o Stilul APA
Autorul este o organizaţie:
o Conform Asociaţiei Americane de Psihologie (2001) 95% din cei ce oferă
servicii psihologice urmează programe de formare profesională continuă;
Conform APA (2001)….
Maniera de redactare a referinţelor bibliografice
Principii generale:
o Numele autorilor sunt primele, urmate de iniţiala prenumelui.
o Lista bibliografică se redactează în ordinea alfabetică a numelor autorilor.
o Al doilea rând al unei referinţe bibliografice se spaţiază la 0.5 cm de
marginea paginii.
o Dacă un autor are mai multe lucrări, ordonarea acestora în lista
bibliografică se face cronologic.
Maniera de redactare a referinţelor bibliografice
Carte: Nume autor, Iniţiala prenume. (Anul publicării), Titlul cărţii, Editura, Locul
publicării.
o Aniţei, M. (2007), Psihologie experimentală, Editurapolirom, Iaşi.
Articol într-o revistă ştiinţifică: Nume autor, Iniţială prenume. (Anul publicării),
“Titlul articolului”, Titlul jurnalului, Numărul volumului (numărul jurnalului),
pagini între care este cuprins articolul.
Nettelbeck, T. (1973).” Individual differences in noise and associated perceptual
indices of performance”, Perception, 2, pp.11-21.
Maniera de redactare a referinţelor bibliografice
Capitol dintr-o carte sau dintr-un volum colectiv: Nume autor, Iniţială prenume.
(Anul publicării), “Titlul capitolului”, în A. Nume editor şi B. Nume editor (Eds.),
Titlul cărţii/volumului, Editura, Locul publicării, pagini.
o O'Neil, J. M. (1992), “Men's and women's gender role journeys:
Metaphor for healing, transition, and transformation”, in B. R. Wainrib si
D. Rosenberg (Eds.), Gender issues across the life cycle, Springer, New
York, pp. 107-123.
Resursa electronică:
o www.psychclassics.org/freud accesat la data de 02.11.2009
Maniera de redactare a referinţelor bibliografice
Un singur autor:
o Berndt, T. J. (2002), “Friendship quality and social development”,
Current Directions in Psychological Science, 11(32), pp. 7-10.
Doi autori:

174
 o Hegner, D. T. şi Petty, R. E. (1994), “Mood management across affective
states: The hedonic contingency hypothesis”, Journal of Personality &
Social Psychology, 6(15), pp. 1034-1048.
Trei autori:
o Schuhfried, G., Aniţei, M. Şi Chraif, M. (2010), „The validation of a
psychological assessment battery for amateur drivers”, The Journal of
Psychology of The Romanian Academy, 56 (3-4), pp. 243-250.
Maniera de redactare a referinţelor bibliografice
Un autor cu lucrări în acelaşi an:
o Name, N. M. (2000a), “Name of article”, Journal, 17(5), pp. 4XX-4XX.
o Name, N. M. (2000b), “Name of Article”, Journal, 5(20), pp. 6XX-6XX.
Citări de Scale la bibliografie
Scala stimei de sine (Rosenberg, 1965)
Scala încrederii interpersonale (Rotter, 1967, 1971, 1980)
Scala locului controlului (Rotter, 1966)
Rational-Experiential Inventory (Epstein et al., 1996).

175
 ANEXA 4 - Modele de fişe de observaţie a comportamentului

Grila de observaţie a comportamentului non verbal

Date biografice
Nume .................Prenume.........
Vârsta............

Simptomatica stabilă:

Înălţime.....
Greutate...
Culoare ochi.....
Culoare păr..........

Simptomatica labilă

MIMICA Însemnări despre Subiectul Concluzii

observat finale
Faţă
- Mişcări încordate,
rigide
- Zâmbitoare
- Relaxată, mişcări degajate

Obrajii
- Roşii
- Proeminenţi, zâmbitori

Ochi
- Clipeşte des
- Clipeşte rar
- Menţine eye-contact-ul când
vorbeşte
- Îşi fereşte des privirea

Buze
- Îşi muşcă buzele
- Ţine buzele încordate

Sprâncene
- Ridicate
- Căzute
- Expresive

176
PANTOMIMA
1) Membre superioare
Braţele
- Gesticulare excesivă
-Gesticulare normală

- Mobile
- Rigide
- Încordate
Mâinile
- Expresive
- Transpirate

Degetele
- Încleştate
- Relaxate
- Gesticulaţie
Accesoriile

Poziţia în scaun:
- Dreaptă
- Aplecată în faţă
- Aplecată în spate
- Rigidă
- Ostilă
- Defensivă
- Agresivă
3) Membre inferioare
Poziţia picioarelor
- Încrucişate
- Drepte
- Rigide
- Într-o permanentă mişcare
Anumite mişcări particulare (ticuri)
Ticuri verbale

177
 ANEXA 5 - Grila de răspunsuri ORANGE

Încercuiţi numărul corespunzător lucrului/lucrurilor pe care le-aţi văzut în

videoclipul vizionat anterior:

A.

1 2 3

4 5 6

7 8 9

10 11

B.

1 banane 4 guma de mestecat 7 seminţe 10 masa

2 mănuşi 5 bicicleta 8 lapte 11 televizor

3 lingura 6 pahar 9 aparat foto

178
 ANEXA 6 - Studiu privind reprezentarea mentală a studenţilor
la Psihologie şi cei din domeniul economic(ASE)

Proiect de cercetare experimentală 3 : model C:

Cercetare experimentală aplicată în studiul reprezentărilor mentale

Realizată de student: Herea Adela, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,

Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea lector Dr. Mihaela Chraif

Rezumat

Cercetarea de faţă îşi propune să evalueze diferenţele de reprezentare mentală a

studenţilor de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi a celor de la Academia de
Studii Economice (ASE)
Studiul a fost realizat pe două grupuri alese aleator, de câte 20 de subiecţi, fete şi
băieţi, studenţi în anul I, cu vârste cuprinse între 18 si 21 de ani. Cele două grupuri sunt
alcătuite din reprezentanţii a două domenii total diferite.
Proba la care au fost supuşi participanţii a fost una relativ simplă, prezentându-se
subiecţilor un material cu cinci concepte specifice domeniului psihologiei şi anume:
“reprezentare, cogniţie, cortex, psihanaliză, temperament”.
Rezultatele obţinute indica faptul ca exista diferenţe semnificative intre
reprezentările mentale ale reprezentanţilor Facultăţii de Psihologie şi cele ale
reprezentanţilor ASE.
Ca urmare, obiectivul cercetării este îndeplinit, în urma acestui studiu ipoteza
cercetării fiind acceptată.

1. Introducere

Reprezentarea este primul nivel de organizare a activităţii mintale autonome,

independent de prezenţa şi acţiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie
informaţiile furnizate de senzaţii şi percepţii, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică
a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acţiunii lui
asupra analizatorului dat. Ea continuă să persiste încă un anumit interval de timp, pe baza
fenomenului de postefect. Apoi, părăseşte scena conştiinţei, trecând în stare latentă şi
întipărindu-se în mecanismele memorative. Acolo, informaţia extrasă şi obţinută va fi
supusă unor operaţii de analiză, comparare, selecţie şi combinare, obţinându-se în final o
imagine nouă, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare.
Reprezentarea trebuie înţeleasă sub dublu aspect: ca proces mental intern de
prelucrare a informaţiilor furnizate de imaginile primare şi ca imagine secundară a
obiectelor şi fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste două aspecte, putem
defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocită, selectivă şi schematică a
proprietăţilor concrete, mai mult sau mai puţin semnificative, ale obiectelor şi fenomenelor
date în experienţa senzorială anterioară a subiectului.
Spaţiul mintal reprezentaţional are o alcătuire eterogenă, multistratificată,
incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine şi fidelitate. În acelaşi
timp, organizarea acestui spaţiu are un caracter dinamic, producându-se permanent
modificări, de poziţii şi semnificaţii instrumentale ale imaginilor componente: unele scad în

179
intensitate, claritate şi importanţă, altele sporesc. Aceasta dovedeşte atât caracterul activ al
procesului, cât şi implicarea lui în mijlocirea şi reglarea cotidiană a activităţii şi
comportamentului.
În plan ontogenetic, mecanismele reprezentării se formează şi se consolidează mai
târziu decât cele ale percepţiei. Prima formă sub care se manifestă şi funcţionează
reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifestă comportamental prin
căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi căutarea şi detectarea unui obiect pe
baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ in funcţionarea mecanismelor reprezentării se
produce după vârsta de 3 ani, când se afirmă funcţia limbajului, cuvântul devenind
principalul suport şi vehicul al conţinutului informaţional structurat în imaginea mentală
secundară.
Apărând şi dezvoltându-se pe baza percepţiei, reprezentarea nu este o continuare
în linie dreaptă a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activităţii cognitive. Ea
marchează primul pas în traiectoria desprinderii actului de cunoaştere de concretul imediat
şi îndreptarea lui spre abstract şi general. De asemenea, reprezentarea marchează primul
stadiu în structurarea activităţii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub
impactul unui stimul din afară, ci şi după dorinţa şi decizia subiectului.
După analizatorul dominant în furnizarea informaţiilor, delimităm reprezentări
vizuale, auditive şi chinestezice. După gradul de generalizare, reprezentările pot fi generale
sau individuale. Iar după natura operaţiilor care stau la baza elaborării lor, delimitam
reprezentări reproductive şi reprezentările anticipative. Conform teoriei reprezentărilor
formulate de S. Moscovici “nu există o graniţă între universul exterior şi universul interior
al individului (sau a grupului). Subiectul şi obiectul nu sunt în mod necesar distincte.”
Astfel un obiect nu există în el însuşi, ci există pentru un individ sau pentru un grup şi în
raport cu aceştia. Obiectul se defineşte prin relaţia subiect-obiect. O reprezentare este
întotdeauna o reprezentare a cuiva despre ceva. Considerând că nu există realitate obiectivă,
ci doar realitatea reprezentată, adică însuşită de individ, reconstituită şi integrată în sistemul
de valori, înseamnă că reprezentarea este o viziune funcţională a lumii, prin care individul
dă sens conduitelor sale, se raportează la exterior într-un anumit fel, se adaptează la mediu.
Semnificaţia atribuită unei reprezentări depinde de factori contingenţi, natură şi
diferitele situaţii, finalitatea ei, în general de contextul social, dar şi de locul individului în
societate sau de istoria personală sau de grup.
Odată cu introducerea conceptului de “reprezentare socială” de către Moscovici în
cartea “Psihanaliza, imaginea şi publicul său”, mulţi autori au reluat acest concept şi l-au
situat în centrul studiilor teoretice şi empirice. Reprezentarea socială este văzută de către
Moscovici ca un mod particular de cunoaştere, o formă intermediară între concept şi
imagine (între reproducerea realului şi abstract).
Reprezentările sociale nu constituie doar o reproducere a realităţii concrete la nivel
mental, ci mai degrabă o reconstituire a acestei realităţi. Obiectul unei reprezentări sociale
este asimilat de obiectul de valori şi norme ale individului sau grupului din care acesta face
parte. Cu alte cuvinte, obiectul reprezentării sociale nu are o semnificaţie în sine, ci
reprezintă relaţia subiect – obiect. O reprezentare restructurează realitatea, reduce
nefamiliarul la familiar pentru a permite integrarea în acelaşi timp a caracteristicilor
obiective ale obiectului, a experienţelor subiectului şi a sistemului său de atitudini şi norme.
Aceasta permite să se definească reprezentarea ca o viziune asupra unui segment al lumii,
care îi dă individului posibilitatea de a conferi un sens conduitelor sale, şi de a înţelege
realitatea prin propriile sisteme de referinţă şi de a se adapta.
Omul de rând nu percepe realitatea în maniera normativă. El nu se supune
modelelor logice sau statistice de analiză a informaţiei. El ignoră anumite informaţii,
exagerează altele, suprageneralizează. Aceste “erori” în procesarea informaţie au la bază

180
atât cauza de natură cognitivă (capacitatea limitată de procesare a informaţiei) cât şi sociale
(norme, reguli sociale) şi motivaţionale (dorinţa de stimă de sine ridicată). Percepţia
realităţii se supune atât unei logici şi unor reguli cognitive, cât şi unor reguli sociale. De
aceea putem spune că sunt sisteme duble cu o componentă cognitivă şi una socială. Această
componentă socială pune în funcţiune acele mecanisme cognitive, controlează, verifică,
selecţionează informaţia şi mecanismele care o prelucrează în funcţie de normele şi regulile
sociale precum şi de sistemul de valori individuale.
În cercetările mai recente, De Rosa (1997) face sinteza investigaţiilor întreprinse
în ultimele două decenii privind problema reprezentărilor sociale. Autoarea face distincţie
între două direcţii de cercetări: una care extinde modelele psihologiei cognitive în domeniul
social şi vorbeşte despre cogniţia socială şi a două se referă la reprezentările sociale care
operează în maniera clasică, tradiţională. Paradigma condiţiei sociale se construieşte în
prelungirea psihologiei cognitive care oferă cadrul unificator, pe conceptele de schemă,
prototip, scenariu etc. Conceptul de scenariu este definit de Roşca “reprezentare
conceptuală a secvenţelor stereotipe ale evenimentelor, aplicabile la situaţii frecvente şi
convenţionale, nivelul de generalizare fiind relativ limitat... Înţelegerea şi interpretarea unui
eveniment este considerat un rezultat al activării unei structuri organizate sub forma unei
“scheme” sau a unui “scenariu”, adică o structură ce presupune conexiuni temporare şi
cauzale între evenimente, incorporând şi elemente în raport cu intenţiile, scopurile, regulile
etc.” (p.207). În consecinţă, reprezentarea determină comportamentul individului, este un
ghid pentru acţiune, îi orientează acţiunile şi relaţiile sociale, determină anumite aşteptări şi
anticipări.

2. Obiective şi Ipoteze

2.1. Obiective

Evidenţierea diferenţei şi particularităţilor între reprezentările mentale la studenţii

de la psihologie comparativ cu cei de la ştiinţe economice.
2.2. Ipoteza

Există diferenţe semnificative statistic între reprezentarea mentală a conceptelor

“reprezentare”, “cogniţie”, “cortex”, “psihanaliza”, “temperament” la studenţii de la
Psihologie şi cei din cadrul ASE datorită specializării facultăţilor.
3. Metoda

3.1. Participanţi
Pentru realizarea cercetării au fost alese aleator două grupuri de studenţi, a câte 20
de subiecţi, de ambele sexe, primul grup reprezentând studenţi în anul I la Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, iar cel de al doilea grup fiind format din studenţi în anul I
la Academia de Studii Economice (ASE) având vârste cuprinse între 18 si 21 de ani
(M=19.42; S.D.=0.75).

3.2. Instrumente şi materiale

S-a folosit lanţul asociativ verbal simplu.

3.3. Procedura

Subiecţilor li s-a făcut un instructaj înainte de începerea testului şi au fost asiguraţi

asupra confidenţialităţii datelor furnizate. Apoi li s-au dat cinci concepte din domeniul
psihologiei. Aceştia erau rugaţi să scrie pentru fiecare concept în parte, primele trei cuvinte

181
care le vin în minte şi să răspundă cât mai repede. Cuvintele folosite pentru test au fost:
reprezentare, cogniţie, cortex, psihanaliză, temperament.

3.3.1. Design experimental/Variabile

Variabila independentă: cele două grupuri de studenţi (studenţii la Psihologie şi

studenţii la ASE)
Variabila dependentă: răspunsurile acestora la test.

4. Rezultate

Datele obţinute în urma acestui test au fost selectate şi aranjate în tabele pentru o
mai buna apreciere a răspunsurilor primite. După această selectare s-au comparat
răspunsurile pentru a vedea în ce măsură există o diferenţă semnificativă între răspunsurile
celor două grupuri.

1. “Reprezentare”

Grupul de studenţi la psihologie Grupul de studenţi la ASE

Cuvinte asociate Frecvenţa Cuvinte asociate Frecvenţa
imagine 12 grafic 10
Schema 6 Figura 5
Desen 4 axe 4
Forma 3 imagine 2
Tabelul 1 Reprezentări mentale pentru conceptul de “reprezentare”

Observăm că cel mai frecvent cuvânt în cazul grupului de la psihologie este

“imagine”. Astfel, cuvântul “imagine” reprezintă nodul central al reprezentării conceptului
de “reprezentare”. De asemenea, în asocierile verbale au mai apărut şi cuvinte ca “vizual”,
“panorama”, “mental” În cazul studenţilor de la ASE, nodul central îl reprezintă cuvântul
“grafic”, urmat de “figura”, “axe” şi “imagine”. Alte cuvinte întâlnite în asocierile verbale
au fost “sistem”, “proiect”, “problemă”, “aspect”.

2. ”Cogniţie”
Grupul de studenţi la psihologie Grupul de studenţi la ASE
Cuvinte asociate Frecvenţa Cuvinte asociate Frecvenţa
gândire 12 ştiinţa 7
cunoaştere 7 cunoaştere 5
raţionament 5 gândire 4
logica 4 Funcţie 2
Tabelul 2 Reprezentări mentale pentru conceptul de “cogniţie”

Principalul cuvânt asociat cu “cogniţie” a fost, în cazul studenţilor de la psihologie,

cuvântul “gândire”, urmat de “cunoaştere”, “raţionament”, iar in cazul celui de-al doilea
grup, cuvântul cu cea mai mare frecvenţă este “ştiinţă” urmat de “cunoaştere’ şi “gândire”.

182
3. “Cortex”
Tabelul 3 Reprezentări mentale pentru conceptul de “cortex”
Grupul de studenţi la psihologie Grupul de studenţi la ASE
Cuvinte asociate Frecvenţa Cuvinte asociate Frecvenţa
creier 15 -- (nu ştiu) 7
neuron 6 parte a corpului 4
sinapsa 5 creier 2
scoarţă 2 alte cuvinte --

După cum se poate observa în tabelul 3 un lucru interesant este că majoritatea

studenţilor din grupul al doilea nu au găsit termeni asociativi cuvântului “cortex”, unii
dintre ei scriind cuvinte irelevante. Trecând peste acest aspect, un număr relativ mic de
subiecţi au asociat conceptul cu termeni precum “materie cenuşie”, “mecanism”, “organ”,
“conştiinţă”.”segment”. În ceea ce priveşte primul grup, nodul central îl reprezintă cuvântul
“creier”. Această situaţie evidenţiază faptul că unele concepte sunt folosite numai în
anumite domenii, fiind parţial cunoscute în domenii diferite.

4. “Psihanaliza”
Tabelul 4 Reprezentări mentale pentru conceptul de “psihanaliză”
Grupul de studenţi la psihologie Grupul de studenţi la ASE
Cuvinte asociate Frecvenţa Cuvinte asociate Frecvenţa
Freud 15 psihologie 8
Psihic 4 analiza 6
Vise 3 psihic 2
Terapie 2 procedeu 2

În cadrul studenţilor de la psihologie, cuvântul cu cea mai mare frecvenţă, pentru

conceptul “psihanaliză”, este “Freud”, urmat de “psihic”, “vise”, “terapie”, dar şi de alte
cuvinte precum “copilărie”, “libido”, “pacient”, “canapea”, toate aceste cuvinte arătând
legătura dintre reprezentările mentale ale acestora şi teoria lui Freud.
Totodată, studenţii din cel de-al doilea grup au reprezentat acest concept prin
asocierea cuvintelor “psihologie” şi “analiză”. Acest fapt arată, după cum am văzut şi până
acum, diferenţa dintre reprezentările mentale ale celor două grupuri.

5. “Temperament”

Grupul de studenţi la psihologie Grupul de studenţi la ASE

Cuvinte asociate Frecvenţa Cuvinte asociate Frecvenţa
tipurile de 11 comportament 6
temperament
extravert/introvert 6 nervozitate/nervi 4
comportament 4 caracter 4
personalitate 3 veselie 3
Tabelul 5 Reprezentări mentale pentru conceptul de “temperament”

183
 Diferenţa de asociere a cuvintelor pentru conceptul “temperament” nu este cu mult
diferită, dar se pot observa, pe lângă nodurile centrale, cuvintele ce urmează acestora; în
cazul primului grup, cuvintele se leagă strict de temperament (extravert/intorvert), pe când
în cel de-al doilea grup, cuvintele au fost aleatoare, referindu-se mai mult la caracterul unei
persoane (“rău”, “bun”, “nobil”) şi la stări afective şi comportamentale (“zâmbet”,
“veselie”, “nervos”, “activ”, “vulcanic”).

5. Discuţii

Cele mai semnificative rezultate pot fi considerate în cazul asocierii cu termenii

“psihanaliză” şi “cortex”. În cazul primului termen, se evidenţiază clar diferenţa dintre
reprezentările mentale ale grupurilor. Studenţii din cadrul ASE-ului, neavând o experienţă
anterioară legată de acest concept, au descompus practic cuvântul, rezultând astfel
“psihologie” şi “analiză”. În cazul studenţilor de la psihologie, conceptul este clar asociat
cu teoria lui Freud; în acest context au fost întâlnite şi cuvinte precum “examen”,
“experiment” etc.
Nodul central în cazul fiecărui concept, arată o diferenţă semnificativă între
reprezentanţii celor două facultăţi. Dar pe lângă nodul central, cuvintele cu o frecvenţă mai
mică de apariţie au un rol important, deoarece demonstrează modul diferit de a gândi şi
reprezentările semnificativ diferite în ceea ce priveşte conceptele celor două grupuri.
S-a constatat că, pentru conceptele date spre asociere, acestea ţinând de domeniul
psihologiei, reprezentanţii acestei facultăţi au avut răspunsuri mult mai concrete şi precise,
în timp ce reprezentanţii ASE-ului, au dat răspunsuri ambigue, uneori chiar ocolind să
răspundă.

6. Concluzii

Studiul a fost realizat cu intenţia de a evidenţia o diferenţă semnificativă între

reprezentarea mentală a studenţilor la Psihologie şi a celor din cadrul ASE. În urma acestui
studiu, ipoteza cercetării a fost admisă, existând o diferenţă reală între cele două grupuri
testate. Pe lângă această confirmare, cercetarea a evidenţiat modul de reprezentare a
fiecărui grup, în diferitele situaţii existente.
Astfel se demonstrează că persoanele ce aparţin unui grup constant au foarte multe
reprezentări mentale similare, aici evidenţiindu-se şi amprenta pe care mediul şi grupul o
pune asupra individului.

184
 ANEXA 7 - Proiect de cercetare experimentală 4

Studiu privind influenţa genului asupra trăirilor emoţionale la studenţii de la

psihologie realizată de studenţii: Ciubuc Loredana Elena, Doloiu Gabriela Luminiţa, Florea
Carmen Iulia, Neacşu Meda Andreea, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea lector Dr. Mihaela Chraif

Studiu privind influenţa genului asupra trăirilor emoţionale la studenţii de la psihologie

Rezumat
Cercetarea de faţă îşi propune studiul diferenţei dintre băieţi şi fete din punct de
vedere emoţional, având în vedere 3 concepte: tristeţe, afecţiune şi furie. Studiul a fost
realizat pe un grup de 60 de subiecţi, aleşi aleator, 30 de fete şi 30 de băieţi, studenţi în anul
1 la facultate. Deci vom avea două grupuri experimentale, cărora le vom aplica un test,
făcând astfel diferenţa dintre băieţi şi fete din punct de vedere emoţional. Chestionarul
aplicat vizează trei noţiuni: tristeţe, afecţiune şi furie, fiecare având câte 5 itemi, deci, în
total, chestionarul conţine 15 itemi. Datele preluate au fost prelucrate cu ajutorul
programului de statistică SPSS. Aceste date au fost prelucrate cu ajutorul testului t pentru
eşantioane independente. Rezultatul obţinut în urma prelucrării datelor cu ajutorul testului t
relevă că există o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte afecţiunea şi tristeţea deoarece
p- afecţiune<0,05, p- tristeţe<0,05 şi deci primele două ipoteze ale cercetării sunt sprijinite
de datele obţinute şi se acceptă. Dar, în ceea ce priveşte furia, rezultatul obţinut în urma
prelucrării datelor relevă faptul că nu există o diferenţă semnificativă deoarece p-
furie>0,05, de unde rezultă că se respinge a treia ipoteză a cercetării şi se acceptă ipoteza de
nul corespunzătoare.

1. Fundamentare teoretică
Atât furia, afecţiunea şi tristeţea, la care se va referi studiul nostru, sunt noţiuni
din sfera afectivităţii. Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la
fel de prezentă în comportamentul şi activitatea noastră cotidiană ca şi cogniţia. Nu
întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relaţiei raţiune-emoţie, cu
exagerările cunoscute – în direcţia supraestimării raţiunii şi subestimării afectivităţii sau în
direcţia supraestimării rolului trăirilor emoţionale şi subestimării rolului raţiunii.
În mod firesc, opoziţiile exclusiviste şi absolutizările unilaterale nu pot conduce
decât la soluţii eronate. Realitatea psihologică a omului este de aşa natură că nici una din
cele două componente ale ei nu poate fi eliminată fără a-i provoca o mutilare gravă.
Dimpotrivă, modelul ideal al omului ar fi acela în care ambele componente să atingă
niveluri de dezvoltare cât mai înalte şi să se echilibreze reciproc: câtă gândire, atâta şi
sentiment, cât sentiment atâta şi gândire. Filogenetic şi ontogenetic, proprietatea şi
disponibilitatea vibrării şi trăirii emoţionale preced disponibilitatea şi capacitatea nu numai
a gândirii, ci şi a percepţiei.
Afectivitatea ca fiind ansamblul proceselor psihice care reflectă, sub forma unor
trăiri subiective specifice, raportul de concordanţă, respectiv, discordanţă, dintre dinamica
evenimentelor interne (stările proprii de necesitate, motivaţie) şi dinamica evenimentelor
externe (stimulii, situaţiile obiective şi proprietăţile lor).
Procesele afective, indiferent de forma în care se structurează, pun în evidenţă
câteva trăsături comune, şi anume: polaritatea, intensitatea, durata, convertibilitatea şi
ambivalenţa.

185
 Afectivitatea reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri afective.
Afectivitatea reflectă raportul de concordanţă sau discordanţă dintre dinamica stărilor
interne de necesitate şi dinamica evenimentelor, a situaţiilor obiective externe.
Între stimulii interni şi realitatea înconjurătoare au loc confruntări şi ciocniri ale
căror efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerinţelor interne
generează plăcere, mulţumire, entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerinţe generează
stări de neplăcere, nemulţumire, frustrare, tristeţe. Astfel, în cadrul proceselor afective pe
primul plan se situează valoarea şi semnificaţia obiectului pentru subiect.
Nu obiectul în sine este important, ci relaţia dintre el şi subiect, întrucât numai într-o
asemenea relaţie obiectul capătă semnificaţii, în funcţie de gradul şi durata satisfacerii
trebuinţelor.
Afectivitatea îndeplineşte funcţii de alertă şi activare energetică, de selectare şi
potenţare a comportamentului, în raport cu stimulii şi posibilităţile satisfacerii trebuinţelor.
Afectivitatea are atât o funcţie reflectorie, cât şi una adaptativ reglatorie. Ea organizează
conduita, susţine energetic activitatea, dar poate să o şi dezorganizeze la nivele de
intensitate prea ridicată.
Funcţia esenţială a afectivităţii în raport cu întreaga viaţă psihică este aceea de
susţinere şi potenţare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o fiinţă capabilă să
vibreze, să empatizeze, să se transpună şi să trăiască în plan intern raporturile sale cu lumea.
Trăirile afective pot fi: primare, care au un caracter spontan, fiind mai apropiate de
instinct, mai slab conştientizate şi raţionalizate (tonul afectiv al proceselor cognitive, trăirile
afective de provenienţă organică şi afectele); complexe, (emoţiile curente, emoţiile
superioare, dispoziţiile afective) şi superioare, (sentimentele şi pasiunile).
Afecţiunea se defineşte simplu ca simpatie, prietenie, ataşament, dragoste fata de o
persona sau un obiect.

Afecţiunea poate avea ca obiect:

sinele care se poate confunda cu egoismul sau vanitatea.

partenerul care poate fi de sex opus (la heterosexuali) sau de acelaşi sex (la
homosexuali), dragoste romantică.
familia, copii, in general rudele.
aproapele sau chiar şi duşmanii, care are un substrat religios, fiind preluat din Noul
Testament.
natura, animalele, hobby, patria (patriotismul care e pozitiv în contradicţie cu
fanatismul).
Dumnezeu, iubire care e legată de spiritualitate şi religie.

Atât în calitatea de sentiment “empiric” al vieţii, cât şi în calitate de sentiment

metafizic al acesteia, tristeţea, în ambele ipostaze, coincide cu o situaţie afectivă
conflictuală. Tristeţea este o formă specifică a luptelor dintre contrarii. Ea va fi percepută
ca o contradicţie afectivă internă, ca o insatisfacţie afectivă, ca o indispoziţie sufletească, ca
o expresie a neîmplinirii vieţii sale sufleteşti.
Cu toate că se consideră că depresia este o stare de tristeţe extremă, există o foarte
mare diferenţă între depresia clinică şi starea de tristeţe. Tristeţea constituie o reacţie
umană naturală faţă de circumstanţe percepute ca defavorabile. Fiecare individ
experimentează tristeţea într-un anumit moment al vieţii sale. Lucrurile se schimbă însă în
cazul depresiei. Depresia reprezintă o boală psihică ce se manifestă prin mai multe
simptome decât cele caracteristice unei stări de nefericire. Persoanele ce prezintă o depresie
clinică descoperă că sentimentele întunecate nu pot fi explicate prin termeni logici. Poveţele

186
de la prietenii bine intenţionaţi sau de la familie produc de multe ori sentimente de frustrare
pentru că nu sunt aplicabile. Comparativ cu tristeţea, depresia poate dura săptămâni, luni şi
în anumite cazuri chiar ani întregi. Persoanele triste chiar dacă se simt rău continuă să facă
faţă vieţii. Un individ depresiv, însă, se simte extrem de neajutorat şi copleşit de problemele
şi de sentimentele pe care le trăieşte.
Furia arată întotdeauna că nevoile şi valorile noastre au fost încălcate. De aceea se
poate spune că nu este greşit să fim mânioşi. Dar este greşit să ne exprimăm acest sentiment
într-un mod agresiv, insensibil sau inadecvat., deoarece acest lucru ne aduce deservicii:
mesajul nostru legitim (prin care încercăm să apărăm aceste nevoi şi valori) nu mai este
corect recepţionat.
Nu există persoană care să fie total lipsită de sentimentul de furie. Ea este o
caracteristică naturală a fiecărei personalităţi. Atunci când apar situaţii conflictuale există
patru posibilităţi diferite de a folosi sentimentul de furie. Din păcate majoritatea persoanelor
au învăţat încă din copilărie să gestioneze în mod neproductiv acest sentiment.

2. Obiective şi Ipoteze
2.1. Obiective
Cercetarea de faţă doreşte evidenţierea modului în care fetele şi băieţii trăiesc emoţiile
pozitive şi negative.
2.2. Ipoteze
Ipoteza generală
Există diferenţe semnificative între băieţi şi fete din punct de vedere emoţional.

Ipoteze de lucru sau specifice

Fetele îşi arată afecţiunea mai mult decât băieţii.
Fetele sunt mai triste decât băieţii.
Băieţii sunt mai furioşi decât fetele.
3. Metoda
3.1. Subiecţi/Participanţi
Subiecţii au fost un număr de 60 de studenţi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani (M=20.16;
S.D.=1.62), ambele sexe, mediul rural şi urban. Aceştia au fost împărţiţi în două grupe
experimentale.

3.2. Instrumente
Chestionarul folosit vizează trei noţiuni: tristeţe, afecţiune şi furie, fiecare având
câte 5 itemi, deci, în total, chestionarul conţine 15 itemi. Răspunsul la întrebări poate fi unul
dintre următoarele: 1 – în foarte mică măsură, 2 – în mică măsură, 3 – în măsură moderată, 4
– în mare măsură, 5 – în foarte mare măsură. Chestionarul este ataşat în Anexa 1.
3.3. Procedura
Experimentatorul va ţine un instructaj prin care se asigură că subiecţii ştiu ce să
facă. Subiecţilor li se va spune să răspundă cu sinceritate, fără a se gândi prea mult la
fiecare item al chestionarului şi să aleagă varianta care i se potriveşte cel mai bine.
3.4. Modelul experimental

3.4.1. Variabile

Variabila independenta: sexul subiecţilor cu două nivele: feminin şi masculin.

Variabila dependentă: rezultatele obţinute la test.
VD1: rezultatele obţinute de fete
VD2: rezultatele obţinute de băieţi

187
 4. Rezultate
Mai întâi se face o analiză preliminară a datelor. Astfel, conform capitolului
teoretic 5 se stabileşte natura datelor care sunt dimensiunile chestionarului. Daca
dimensiunile conţin date agregate atunci acestea pot fi pe scala interval raport. Apoi, se face
reprezentarea histogramelor, se aplică testul Kolmogorv-Smirnov şi se verifică normalitatea
curbelor. Pentru cazul în care curbele sunt normale se aplică testul t pentru valori
nonparametrice. Dacă curbele nu sunt normale se aplică testul Mann-U pentru date
nonparametrice şi tot grupuri independente.
În acest raport de cercetare au fost testate cele trei ipoteze specifice care sunt următoarele:
a) Fetele îşi arată afecţiunea mai mult decât băieţii.
b) Fetele sunt mai triste decât băieţii.
c) Băieţii sunt mai furioşi decât fetele.

Ipotezele de nul sunt (H0):

a) Nu există diferenţe semnificative între fete şi băieţi din punct de vedere al afecţiunii.
b) Nu există diferenţe semnificative între fete şi băieţi din punct de vedere al tristeţii.
c) Nu există diferenţe semnificative între fete şi băieţi din punct de vedere al furiei.

Tabelul 1 Statistici descriptive

SEX N Mean Std. Std. Error Mean
Deviation
Afecţiune 1 30 16,67 2,99 0,55
2 30 11,67 3,20 0,58
Tristeţe 1 30 20,93 2,03 0,37
2 30 12,37 3,63 0,66
Furie 1 30 17,03 3,79 0,69
2 30 18,03 3,57 0,65

Tabelul 1 evidenţiază mediile, abaterile standard, şi erorile de la medie pentru cele

două grupuri independente.
Astfel se observă că media grupului de fete la afectivitate este 16,67, iar media
grupului de băieţi la afectivitate este 11,67, deci la nivel de medii pe grupe în ceea ce
priveşte afectivitatea se constată că media grupului de băieţi este mai mică decât cea a
fetelor.
Media grupului de fete la tristeţe este 20,93, iar media grupului de băieţi la tristeţe
este 12,37, deci la nivel de medii pe grupe în ceea ce priveşte tristeţea se constată, de
asemenea, că media grupului de băieţi este mai mică decât cea a fetelor.
Media grupului de fete la furie este 17,03, iar media grupului de băieţi la furie este
18,03, deci la nivel de medii pe grupe în ceea ce priveşte furia se constată că media
grupului de băieţi este mai mare decât cea a fetelor, însă această diferenţă nu poate fi
semnificativă.
Tabelul 2 prezintă statistica inferenţială: rezultatele testului t aplicat pentru
variabilele dependente.
Din acest tabel rezultă valoarea lui t=6,258; df=59 şi a lui lui p=0.000<0.05 ce
relevă diferenţa semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce priveşte afecţiunea la
băieţi şi fete, deci concluzia cercetării este că se admite prima ipoteză a cercetării( H1) şi se
respinge prima ipoteză de nul.
În ceea ce priveşte tristeţea, din tabel rezultă că valoarea lui t=11,268; df=59 şi a
lui lui p=0.000<0.05 ce relevă diferenţa semnificativă din punct de vedere statistic, deci
concluzia cercetării este că se admite a doua ipoteză a cercetării( H1) şi se respinge a doua
ipoteză de nul.

188
 Iar referitor la furie, din tabel rezultă valoarea lui t=-1,052; df=59 şi a lui lui
p=0.297>0.05 ceea ce nu relevă o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, deci
concluzia cercetării este că se respinge a treia ipoteză a cercetării( H1) şi se admite a treia
ipoteză de nul.

Levene's Test
for Equality of t-test for Equality of Means
Variances
Sig. 95%
F. Sig. T df (2- Mean Std. Error Confidence
tailed) Differenc Differenc Interval of the
e e Difference
Lower Upper
Equal
variances 6,258 59 0,000 5,00 0,80 3,40 6,60
Afecţiune assumed 0,058 0,811
Equal
variances 6,258 57,730 0,000 5,00 0,80 3,40 6,60
not
assumed
Equal
variances 11,268 59 0,000 8,57 0,76 7,04 10,09
Tristeţe assumed 7,903 0,007
Equal
variances 11,268 45,534 0,000 8,57 0,76 7,04 10,10
not
assumed
Equal
variances -1,052 59 0,297 -1,00 0.95 -2,90 0,90
Furie assumed 0,187 0,667
Equal
variances -1,052 57,784 0,297 -1,00 0,95 -2,90 0,90
not
assumed

5. Concluzii şi discuţii
Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor ne arată că există o
diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic la aplicarea testului t pentru eşantioane
independente, numai în ceea ce priveşte afecţiunea şi tristeţea. Acest lucru reiese din
rezultatele obţinute la aplicarea testului t: p-afecţiune=p-tristeţe=0,000<0,05 ceea ce
înseamnă că primele două ipoteze statistice ale cercetării sunt acceptate şi sunt respinse cele
de nul. În ceea ce priveşte furia, nu s-a constat o diferenţă semnificativă din punct de vedere
statistic deoarece p-furie=0,297>0,05, de unde rezultă că a treia ipoteză a cercetării se
respinge şi se acceptă cea de nul.
Astfel ipoteza emisă la începutul raportului de cercetare este parţial verificată şi
parţial validată.
În urma acestui studiu, am aflat că într-adevăr fetele îşi arată afecţiunea mai mult
şi sunt mai triste decât băieţii. Dar, în ceea ce priveşte furia, nu există diferenţe
semnificative între băieţi şi fete, a treia ipoteză a cercetării pe care am propus-o
respingându-se. Cu toate acestea scopul cercetării este îndeplinit, întrucât am aflat cât de
mult se diferenţiază băieţii şi fetele din punct de vedere emoţional. Acest studiu aduce la
înaintare diferenţele emoţionale dintre băieţi şi fete, având în vedere: afecţiunea, tristeţea şi
furia. Astfel, am aflat, ceea ce era de aşteptat, că fetele sunt mai triste şi îşi arată afecţiunea
mai uşor decât băieţii. Însă, băieţii nu sunt mai furioşi decât fetele, aşa cum presupuneam.
Se pare că atunci când o persoană este nervoasă, îşi manifestă furia diferit faţă de alţii, şi

189
asta numai din cauza personalităţii şi temperamentului acesteia, nu a genului. Ce aduce nou
acest proiect de cercetare este studiul diferenţei dintre băieţi şi fete din punct de vedere
emoţional, aflând astfel, încă o dată, de ce trebuie să ne comportăm diferit cu fetele,
respectiv băieţii, în anumite situaţii.

190
ANEXA 8 - Studiu privind influenţa atracţiei fizice şi vocale
asupra percepţiei subiecţilor

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

STUDIU PRIVIND
INFLUENŢA ATRACŢIEI FIZICE ŞI VOCALE
ASUPRA PERCEPŢIEI SUBIECŢILOR

Autori: Antiu Victor

Marinoiu Iuliana

Bucureşti
2010

191
Rezumat
Cercetarea de faţă îşi propune studiul influenţei atracţiei fizice şi a atracţiei vocale
asupra percepţiei unor ipotetici candidaţi politici. Astfel 50 de adulţi de sex feminin au fost
rugaţi să dea note de la 1 la 5 unor fotografii şi unor înregistrări audio ale politicienilor
supuşi cercetării pe aspecte privind inteligenta, hotărârea, seriozitatea, abilitatea de
conducător, calmul, educaţia, dacă e demn de încredere şi ambiţia. Ipoteza de cercetare de
la care am pornit este că modul de prezentare al stimulilor influenţează percepţia subiecţilor.
Deşi există cercetări care atestă “efectul de halo” şi influenţa acestuia, în lucrarea de
fata urmărim în ce măsura cel al atractivităţii fizice diferă de cel vocal precum şi dacă
percepţia subiecţilor clasificaţi ca fiind fizic frumoşi sau urâţi diferă după stimulul perceput
de către receptori.
Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor ne arată că există o
diferenţă semnificativă la aplicarea testului t pentru eşantioane independente, însă această
diferenţă nu se regăseşte la toţi itemii şi nu la toţi subiecţii analizaţi.

1. INTRODUCERE

De la clasicele cercetări ale lui Dion, Berscheid şi Walster`s ( 1972) asupra

tendinţei de a atribui caracteristici favorabile subiecţilor atractivi, stereotipul “ ceea ce e
frumos e bun” a primit multă atenţie în literatura de percepţie socială. Denumit apoi “efect
de halo” a fost acceptat ca fiind un fenomen puternic şi general în psihologia socială
( Adams 1982, Alley şi Hildebrandt 1998, Berscheid şi Walster 1974 ). Astfel rolul
atractivităţii fizice şi al atractivităţii vocale în formarea unei impresii pozitive a fost studiat
intensiv, însă puţină muncă a fost depusă în a examina diferenţa între cele două. În
consecinţă scopul prezentului studiu este de a examina diferenţa dintre atractivitatea vocală
şi aspectul fizic în atribuirea de calităţi pozitive politicienilor.
În unul din primele studii care documentează existenţa unui “efect de halo” al
atractivităţii, Dion ( 1972) şi colegii săi au solicitat participanţilor să noteze fotografiile
unor feţe care au fost anterior selectate în baza unei evaluări anterioare cum că persoanele
ţintă erau la nivel scăzut, mediu sau mare ca atracţie fizică. Notările participanţilor se
refereau la diferite trăsături de personalitate ca şi la rezultatele în viaţă, precum fericirea în
căsătorie şi succesul în carieră. Rezultatele acestor studii au indicat că, în absenţa oricărei
alte informaţii asupra ţintei, participanţii au atribuit mai multe trăsături de personalitate
favorabile şi un succes mai mare al rezultatelor în viaţa acelor indivizi portretizaţi care erau
fizic atractivi.
Replici ale acestui studiu au sprijinit concluziile lui Dion, inclusiv muncă făcută de
Snyder, Tanke şi Berscheid (1977) asupra consecinţelor comportamentale ale “efectului de
halo” al atractivităţii. În acest studiu, bărbaţii au fost mai responsivi şi au provocat o mai
mare receptivitate de la ţintele mai atractive. Acest tratament diferenţial al atractivităţii şi
neatractivităţii ţintelor într-un cadru conversaţional intim poate fi extins la o situaţie socială
mai largă, aşa cum este arena politică. De fapt, a fost demonstrat că în cazul candidaţilor
atractivi fizic, aceştia au câştigat un număr mai mare de alegeri decât candidaţii judecaţi a fi
neatractivi ( Efran şi Patterson, 1974).
Cercetări sociologice făcute în diverse ţări au arătat că acei candidaţi politici care
sunt atrăgători câştigă de fapt alegerile. Un exemplu ar fi cazul J. F. Kennedy, care în 1960,
în urma primei dezbateri televizate cu contracandidatul sau, R. Nixon, a reuşit să câştige
alegerile în ciuda faptului că cei doi au fost apropiaţi. Cauza, descoperită mai târziu, a fost

192
că telespectatorii, în număr de 70 milioane au fost captivaţi de spiritul săltăreţ şi de fizicul
impecabil al lui J.F. Kennedy, faţă de R. Nixon, care s-a prezentat nemachiat şi adesea încet
în reacţii. Combinat cu boala de care suferea, s-a portretizat imaginea unui om slăbit, bătrân
şi bolnav, incapabil să conducă ţară. Diferenţa dintre cei doi nu a fost la fel de mare pentru
partea populaţiei care a ascultat dezbaterea la radio. Mai mult, aceştia îl considerau pe
Nixon câştigător.
Aceleaşi cercetări au arătat şi faptul că oamenii atrăgători primesc condamnări mai
uşoare la tribunal. Dacă ne uităm la televizor, toate reclamele ne prezintă oameni atrăgători
care ne îndeamnă să cumpărăm produsele respective. Dar iată care este surpriză: conform
unui studiu realizat în SUA trăsăturile directorilor de companii sunt corelate cu
performanţele economice ale companiilor conduse de ei.
Pe scurt, conform acestui studiu 100 de studenţi care au privit fotografiile
directorilor celor mai bine şi mai puţin bine clasate companii din celebrul top Fortune 1000
au reuşit să-i identifice corect pe cei care au avut performanţe financiare ridicate şi pe cei
care au avut rezultate financiare mai puţin bune. De menţionat că studenţii nu cunoşteau
nici numele, nici poziţia sau firmă pe care aceşti directori le conduceau în viaţa reală,
persoanele fiind în ipostaze similare, iar fotografiile fiind alb-negru de aceleaşi dimensiuni.
Unul din autorii cercetării, Nicholas Rule, profesor la universitatea Tufts din Medford, SUA,
crede că “se poate că oamenii care trec printr-un astfel stil de viaţă, prin rigorile urcuşului
pe scara corporaţiilor, dezvolta o expresie facială care face o anumită impresie.”
Potrivit profesorului Ross Buck de la Universitatea din Connecticut, SUA,
persoanele extraverte sunt mult mai uşor de “citit”, iar limbajul trupului lor (aici includem
şi expresiile faciale) este extrem de accesibil. De aceea, când sunt analizaţi sunt catalogaţi
drept nişte emiţători competenţi şi precişi, făcând impresii iniţiale mai bune decât introverţii.
Aceştia, în schimb, sunt percepuţi mai mult ca indisponibili afectiv sau insensibili, iar lipsa
de expresivitate a feţei este o problemă reală pentru cei din jurul lor.
Puterea şi aparent automatismul stereotipului atractivităţii fizice au condus
cercetătorii să exploreze procesul prin care acest stereotip este obţinut şi adoptat. Directă
observare a oamenilor în viaţa de zi cu zi şi expunerea la reprezentări culturale a oamenilor
atractivi şi neatractivi au revelat că persoanele care arată mai bine primesc reacţii mai
favorabile din partea altora. S-a arătat că aceste reacţii favorabile sunt determinate de
modul bine în care arată şi că celelalte aspecte pozitive ale ţintei atractive, cum ar fi
comportamentul şi trăsături de personalitate, sunt deduse din acest aspect fizic atractiv de
către observator ( Eagly, Asmore, Makhani şi Longo 19919). Ca urmare se poate
concluziona că frumuseţea fizică este în ochiul privitorului, dar frumuseţea interioară este
în mintea privitorului.
Receptorii atunci ar putea concluziona că atractivitate fizică este corelată cu
diferite trăsături pozitive. Cercetarea lui Adams ( 1977) asupra adevăratei relaţii dintre
aparenta fizică şi personalitate arată că frumuseţea fizică variază concomitent cu
aptitudinile sociale, adaptarea socială şi absenţa timidităţii şi anxietăţii sociale. Această
concluzie este probabil datorată unui efect de aşteptare, receptorii care atribuie calităţi
pozitive ţintelor atractive interacţionează cu acestea într-un asemenea mod încât să
determine un comportament social uşor şi “cald” ( Feingold 1992) . De asemenea poate fi şi
situaţia ca stereotipul atractivităţii sociale este învăţat prin mesajele culturale ce asociază
frumuseţea cu lucrurile bune şi urâţenia cu lucrurile rele. În poveştile copilăriei, de exemplu,
eroina este deseori o frumoasă tânără femeie, în timp ce personajele negative sunt
vrăjitoarele, giganţii, căpcăunii sau alte asemenea creaturi respingătoare. Caricaturile care
critică politicienii îi descriu adeseori pe aceştia în forme groteşti, în timp ce media deseori
descrie o imagine foarte atractivă a politicianului. Adăugată la aceasta este pătrunderea

193
publicităţii în viaţa de zi cu zi care prezintă oameni atractivi care primesc atenţie şi
recompense pentru modul în care arată. Acestea, alături de celelalte multiple oportunităţi
pentru indivizi de a conecta atractivitatea cu trăsăturile de personalitate pozitive doar
solidifica euristica “ce e frumos e şi bun”.
Noi cercetări arată că acolo unde există o tendinţă de a fi de acord asupra căror fete
sunt atractive, acolo există şi o tendinţă de a fi de acord asupra căror voci sunt atractive. În
plus, mai multe studii susţin ipotezele cum că există un “efect de halo” asociat cu
atractivitatea vocală, care este comparabil cu cel asociat atractivităţii fizice. Zuckerman and
Driver ( 1989) au prezentată subiecţilor înregistrări audio ale ţintelor care citeau aceeaşi
bucată de text, şi au descoperit că ţintele cu voci atractive au fost cotate mai favorabil legat
de dominanţă, realizări şi fiind mai plăcute decât ţintele cu voci neatractive. Deşi foarte
puţine cercetări au examinat obiectiv calităţile unei voci atractive, studiile preliminarii au
arătat că vocile atractive sunt intermediare în intensitate şi mult mai rezonante ( Zuckerman
şi Miyake, 1993).
În timp ce receptorii utilizează ambele tipuri de atracţie, vocală şi fizică, pentru a
face judecaţi rapide asupra personalităţii ţintei, se pare că diferitele canale de atractivitate
sunt folosite pentru diferite tipuri de judecăţi. Faţa pare a fi mult mai importantă pentru a
determina cât de plăcut şi de prietenos e cineva, în timp ce vocea este mult mai importantă
pentru a determina dominanţa şi competenţă ( Rosenthal, Hall, DiMatheo, Rogers şi Archer
1979). În timp ce o frecvenţă mare a vorbirii, relativă lipsa de întreruperi cum sunt pauzele
şi repetiţiile, şi creşterea mişcării vocii sunt asociate cu clasificări mari în competenţa şi
dominare , efectele acestor atribute vocale în judecată a cât de plăcută şi prietenoasă este o
persoană au fost mai slabe şi mai puţin consistente ( Zuckerman, 1989 ). Această cercetare
a devenit în special relevanta politicienilor care caută să-şi îmbunătăţească imaginea de
vorbitori competenţi şi credibili prin rolul calităţilor vocale în formarea impresiei.
Această influenţă a componenţei vocale asupra formării impresiei este ilustrată de
studiul ce arata că efectele atracţiei fizice stereotipice sunt cel mai pronunţate în absenţa
totală a oricăror alte informaţii despre ţinta. Riggle, Ottati, Wyer, Kuklinski şi Schwarz
(1992) au descoperit că atractivitatea fizică a candidatului politic afectează judecata asupra
lor când alte informaţii despre ei nu sunt disponibile. Totuşi, aceste efecte scad când mai
multe indicaţii specifice asupra orientării politice a candidatului şi a statisticii de vot devin
disponibile. Deşi este improbabil ca voturile să fie date numai în baza atractivităţi fizice a
candidatului, studierea implicaţiilor efectului de halo al atractivităţii în politica este
importantă. Oamenii par a fi “avari cognitivi” chiar şi atunci când iau decizii asupra
politicii, şi se pot baza pe euristica social-cognitiva ca să îi ajute în a lua o decizie asupra
candidatului (Lodge, Steenberger şi Braun, 1995).

2. OBIECTIVE

Cercetarea de faţă îşi propune evidenţierea modului cum atracţia fizică şi atracţia
vocală influenţează percepţia unor ipotetici candidaţi politici.

3. IPOTEZE

Ipoteza de cercetare de la care am pornit este: Modul de prezentare al stimulilor

influenţează percepţia subiecţilor.
Deşi există cercetări care atestă “efectul de halo” şi influenţa acestuia, în lucrarea de
faţă urmărim în ce măsura cel al atractivităţii fizice diferă de cel vocal precum şi în ce

194
măsură percepţia subiecţilor clasificaţi ca fiind fizic frumoşi sau urâţi diferă după stimulul
perceput de către receptori.

4. METODA
4.1. PARTICIPANŢI ŞI PRETESTARE
Pentru început am selectat o bază de date cu 30 de poze cu feţe de politicieni
relativ necunoscuţi. Pentru alegerea acestora s-a folosit doar site-urile Camerei Deputaţilor
şi a Parlamentului European. Toţi politicienii selectaţi sunt de origine română. A urmat o
fază de pretestare în care un grup de 20 de participanţi de sex feminin a fost rugat să
evalueze aceste poze pe o scală likert de la 1 la 5 în funcţie de atractivitatea fizică.
Participanţii nu au avut limita de timp pentru analiza unei poze. Prin urmare s-au ales cele 2
poze cele mai bine clasate, cele 2 cele mai prost clasate şi cele 2 cele mai apropiate de
media generală. În ordinea prezentării, personajele au fost pretestate ca fiind: 1-urât; 2-
frumos; 3-mediu; 4-frumos; 5-urât; 6-mediu.
Pentru realizarea experimentului am ales aleator doua eşantioane a câte 24 de
participanţi. Datorită faptului că studiem influenţa atractivităţii iar politicienii din pozele
selectate sunt de sex masculin, am decis să concentrăm studiul de faţă pe persoane adulte de
sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani, pentru o mai bună evidenţiere a
atractivităţii.
Primului eşantion i-au fost prezentate o serie de 6 poze, cele preselectate ca fiind
câte 2 pentru fiecare nivel de atractivitate fizică (urât, mediu, frumos). Pozele au fost
aranjate aleatoriu iar participanţilor nu le-a fost dezvăluit nici un detaliu despre subiecţii din
poze, nici măcar faptul că sunt politicieni. Pe baza acestora, participanţii au evaluat
calităţile subiecţilor pe o scală likert de la 1 la 5.
Al doilea eşantion a participat la evaluarea atractivităţii vocale. Pentru aceştia am
extras segmente de 40-50 de secunde din discursuri oficiale ale subiecţilor din pozele
anterioare. S-au ales doar discursuri clare , de pe site-urile oficiale ale Senatului şi
Parlamentului European, în care doar o singură voce se poate auzi, fără alte întreruperi sau
turbulenţe acustice. De asemenea, în alegerea acestora am preferat discursuri pe teme
generale, non-politice care, din nou, să nu influenţeze percepţia evaluatorilor.

4.2 INSTRUMENTE
Pentru evaluarea atractivităţii fizice şi vocale s-a alcătuit şi folosit un chestionar
(ANEXA 1) în care au fost listate 8 calităţi (1-inteligent,2-hotărât, 3-serios,4-Lider,5-
calm, 6-educat, 7-demn de încredere şi 8-ambitios). Participanţii, fie că evaluau poza, fie
că evaluau vocea au folosit acest chestionar şi au notat fiecare calitate pe o scală likert de la
1 la 5, unde 1 înseamnă deloc, 2 aproape deloc, 3 oarecum, 4 peste medie iar 5 mult.
Aceasta evaluarea s-a făcut pentru fiecare din cele 6 poze sau voci prezentate.
Pozele evaluate au fost prezentate participanţilor, fără limită de timp, pe un ecran
LCD de 3,5 inch pe care îl puteau apropia său studia după preferinţă..
Vocile evaluate au fost ascultate de către participanţi prin intermediul unui telefon
cu mp3 player de calitate superioară, cu căşti ce anulează sunetele din exterior.

4.3 PROCEDURA
Experimentatorul va ţine un instructaj prin care se asigură că subiecţii au înţeles
ce trebuie să facă. Instructajul va fi făcut înaintea fiecărui test. În cazul primului grup, poză

195
a fost schimbată doar după ce participantul şi-a terminat evaluarea iar în cazul celui de-al
doilea segmentul audio a fost redat de mai multe ori pentru fiecare subiect, dacă
participantul cerea acest lucru. Participanţilor nu li s-a cerut numele ci doar vârsta şi sexul.
La sfârşitul testării chestionarul în cauză era marcat AUDIO sau FOTO după caz iar datele
lui au fost introduse în programul de calculator Excel pentru a putea fi mai uşor prelucrate
cu SPSS.

5.DESIGN EXPERIMENTAL

5.1 Variabile
Variabilă independentă: grupul testat;

Variabilă dependentă: evaluările feţelor şi vocilor pe scala Likert pentru fiecare calitate

6. REZULTATE
Rezultatele au fost prelucrate în SPSS cu ajutorul testului t pentru eşantioane
independente pentru fiecare personaj: poza versus voce.

Pers. 1 - “atractivitate minimă”

Grup Media Abat. Std. T p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 2,58 ,830 -4,082 ,001

Auditiv 3,50 ,722 -4,082 ,001
item2 Vizual 2,75 ,897 -3,670 ,001
Auditiv 3,79 1,062 -3,670 ,001
item3 Vizual 3,25 ,847 -2,967 ,005
Auditiv 3,96 ,806 -2,967 ,005
item4 Vizual 2,25 1,152 -2,721 ,009
Auditiv 3,21 1,285 -2,721 ,009
item5 Vizual 3,67 1,049 -,158 ,875
Auditiv 3,71 ,751 -,158 ,875
item6 Vizual 3,21 ,721 -3,853 ,001
Auditiv 3,96 ,624 -3,853 ,001
item7 Vizual 2,71 ,806 -2,026 ,049
Auditiv 3,25 1,032 -2,026 ,049
item8 Vizual 2,96 1,042 -1,047 ,300
Auditiv 3,29 1,160 -1,047 ,300

196
 În cazul primului subiect diferenţe semnificative statistic pentru itemii 1, 2, 3, 4, 6, 7.
Mediile superioare din cadrul mediilor rangurilor indică faptul că acest subiect este
perceput net superior vocal faţă de fizic.

Pers. 2 - “atractivitate mare”

Grup Media Abat. Std. t p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 3,75 ,608 3,033 ,004

Auditiv 3,25 ,532 3,033 ,004
item2 Vizual 4,00 ,834 2,460 ,018
Auditiv 3,38 ,924 2,460 ,018
item3 Vizual 3,42 ,584 -,440 ,662
Auditiv 3,50 ,722 -,440 ,662
item4 Vizual 3,75 1,032 1,633 ,109
Auditiv 3,29 ,908 1,633 ,109
item5 Vizual 3,00 ,885 -1,519 ,136
Auditiv 3,38 ,824 -1,519 ,136
item6 Vizual 3,46 ,658 ,609 ,546
Auditiv 3,33 ,761 ,609 ,546
item7 Vizual 3,25 ,608 ,829 ,412
Auditiv 3,08 ,776 ,829 ,412
item8 Vizual 3,96 ,624 2,563 ,014
Auditiv 3,38 ,924 2,563 ,014

În acest caz , în ciuda altor aşteptări, observăm diferenţe semnificative statistic

doar pentru 3 itemi: 1, 2 şi 8.

Pers 3 - “atractivitate medie”

Grup Media Abat. Std. t p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 2,75 ,737 -,371 ,712

Auditiv 2,83 ,816 -,371 ,712
item2 Vizual 3,00 ,834 ,337 ,738
Auditiv 2,92 ,881 ,337 ,738
item3 Vizual 3,58 1,018 2,489 ,016
Auditiv 2,96 ,690 2,489 ,017

197
item4 Vizual 2,75 ,847 ,811 ,422
Auditiv 2,54 ,932 ,811 ,422
item5 Vizual 3,21 ,932 1,255 ,216
Auditiv 2,92 ,654 1,255 ,216
item6 Vizual 3,38 ,824 1,580 ,121
Auditiv 3,04 ,624 1,580 ,122
item7 Vizual 2,75 ,608 ,234 ,816
Auditiv 2,71 ,624 ,234 ,816
item8 Vizual 2,96 ,999 ,423 ,675
Auditiv 2,83 1,049 ,423 ,675

Aşa cum era de aşteptat, evaluarea de atractivitate medie se observă şi într-o

evaluare fizică şi vocală similară. Diferenţă semnificativă doar pentru itemul 3.

Pers 4 - “atractivitate mare”

Grup Media Abat. Std. t p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 3,29 ,908 ,488 ,628

Auditiv 3,17 ,868 ,488 ,628
item2 Vizual 3,63 ,711 1,218 ,229
Auditiv 3,38 ,711 1,218 ,229
item3 Vizual 3,04 ,751 1,056 ,296
Auditiv 2,79 ,884 1,056 ,296
item4 Vizual 3,42 1,018 ,963 ,340
Auditiv 3,17 ,761 ,963 ,341
item5 Vizual 3,38 ,647 1,222 ,228
Auditiv 3,08 ,974 1,222 ,229
item6 Vizual 3,71 ,751 2,393 ,021
Auditiv 3,17 ,816 2,393 ,021
item7 Vizual 3,25 ,794 2,269 ,028
Auditiv 2,71 ,859 2,269 ,028
item8 Vizual 4,08 ,717 3,536 ,001
Auditiv 3,21 ,977 3,536 ,001

Al doilea subiect evaluat ca fiind “frumos” ne oferă rezultate similare primului.

Diferenţe semnificative pentru itemii 6, 7 şi 8. Asemenea subiectului 2 doar la itemul 8.

198
Pers 5 - “atractivitate minimă”

Grup Media Abat. Std. t p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 2,79 1,103 -1,836 ,073

Auditiv 3,29 ,751 -1,836 ,074
item2 Vizual 2,92 1,100 -,791 ,433
Auditiv 3,17 1,090 -,791 ,433
item3 Vizual 3,29 ,859 ,169 ,866
Auditiv 3,25 ,847 ,169 ,866
item4 Vizual 2,92 ,929 ,000 1,000
Auditiv 2,92 1,100 ,000 1,000
item5 Vizual 3,25 ,847 -,598 ,553
Auditiv 3,38 ,576 -,598 ,553
item6 Vizual 3,38 ,576 -,222 ,825
Auditiv 3,42 ,717 -,222 ,825
item7 Vizual 2,75 1,073 -1,091 ,281
Auditiv 3,04 ,751 -1,091 ,282
item8 Vizual 2,96 ,806 ,463 ,646
Auditiv 2,83 1,049 ,463 ,646

În cazul celui de-al doilea subiect evaluat considerat “urât” observăm că nu există
diferenţe semnificative statistic. Acest fapt se putea observa şi din timpul testărilor, multe
din persoanele participante declarând că vârsta, deşi nu îl face atrăgător, îi conferă un aer de
seriozitate şi înţelepciune. Teoretizam în acest sens ca o vârstă înaintată a unui subiect
evaluat poate compensa “efectul de halo” al atractivităţii,în ceea ce priveşte anumite calităţi,
cum sunt cele de faţă, înlocuindu-l cu un alt stereotip social, al înţelepciunii bătrânilor.

Pers 6 - “atractivitate medie”

Grup Media Abat. Std. t p (Sig. (2-

tailed)

item1 Vizual 3,08 ,776 1,865 ,069

Auditiv 2,58 1,060 1,865 ,069
item2 Vizual 3,08 1,018 2,954 ,005
Auditiv 2,17 1,129 2,954 ,005
item3 Vizual 3,17 ,868 1,176 ,246
Auditiv 2,88 ,850 1,176 ,246

199
item4 Vizual 2,38 ,875 ,995 ,325
Auditiv 2,08 1,139 ,995 ,325
item5 Vizual 3,50 ,885 ,784 ,437
Auditiv 3,29 ,955 ,784 ,437
item6 Vizual 3,42 ,776 1,049 ,300
Auditiv 3,21 ,588 1,049 ,300
item7 Vizual 2,58 ,776 ,675 ,503
Auditiv 2,42 ,929 ,675 ,503
item8 Vizual 3,25 ,847 2,847 ,007
Auditiv 2,38 1,245 2,847 ,007

Cel de-al doilea subiect evaluat ca fiind mediocru în atractivitate fizică a obţinut
rezultate semnificative statistic pentru itemii 2 şi 8. Observăm la acest subiect ca la fiecare
item media pentru atracţia auditivă este mai mică decât cea vizuală. Aceste diferenţe ar
putea fi explicate prin faptul că în segmentul de discurs înregistrat, subiectul are o serie de
întreruperi de tip bâlbâiala sau pauze. Astfel el ar putea fi considerat că având o atractivitate
vocală scăzută. Iar ,conform cercetărilor , „faţa pare a fi mult mai importantă pentru a
determina cât de plăcut şi de prietenos e cineva, în timp ce vocea este mult mai importantă
pentru a determina dominanţa şi competenţă” (Rosenthal, Hall, DiMatheo, Rogers şi Archer
1979). Ori, în cazul de fata diferenţe semnificative statistic există pentru hotărâre şi
ambiţie.

Am folosit testul t pentru eşantioane independente deoarece în raportul de

cercetare am urmărit punerea în evidenţă a diferenţelor care există între evaluările obţinute
de grupul vizual şi cele obţinute de grupul vocal.

7. DISCUŢII

Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor ne arată că există o

diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic la aplicarea testului t pentru eşantioane
independente, însă această diferenţă nu se regăseşte la toţi itemii.
În cazul subiecţilor cu atractivitate fizică scăzută (1 şi 5) observăm, mai ales în
primul caz că percepţia poate fi complet diferită în funcţie de modul de prezentare al
stimulului. În cazul celui de-al doilea, deşi nu există diferenţe semnificative statistic putem
spune că există suficiente motive ce pot explica acest fenomen.
Subiecţii cu atractivitate medie evaluaţi (3 şi 6) au avut rezultate relativ slabe în
ceea ce priveşte diferenţele semnificative statistic: doar la itemul 3 şi respectiv la itemii 2 şi
8. Pentru al doilea subiect putem teoretiza că diferenţele se datorează atractivităţii vocale
scăzute, datorată întreruperilor dese din vorbire.
S-a teoretizat încă de la început ca subiecţii cu atractivitate fizică mare (2 şi 4) vor
beneficia de un “efect de halo” şi vor exista diferenţe semnificative statistic în percepţia
acestora. Rezultatele contrazic parţial teoria. Am descoperit diferenţe semnificative pentru
itemii 1 ,2 şi 8 şi respectiv 6, 7 şi 8. Similar doar pentru itemul 8.

200
8. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Scopul acestui studiu a fost de a determina dacă modul de prezentare al stimulilor

influenţează percepţia subiecţilor. S-a teoretizat că vor exista diferenţe semnificative
statistic în cazul subiecţilor consideraţi atractivi fizic şi în cazul subiecţilor neatractivi,
diferenţe provocate în parte de “efectul de halo”.
Rezultatele acestui studiu nu sunt suficiente pentru a confirma acest efect însă,
observăm că există cazuri când subiectul este perceput diferit vocal faţă de vizual, cum ar fi
cazul primului subiect unde 6 din 8 itemi au avut diferenţe semnificative.
De asemenea, atractivitatea fizică nu este suficientă pentru a influenţa o diferenţă
în percepţia tuturor calităţilor. În ambele cazuri de fata , doar câte 3 itemi au fost evaluaţi
semnificativ diferit. Confirmăm astfel şi cercetări anterioare ce susţin că diferitele canale de
atractivitate sunt folosite pentru diferite tipuri de judecăţi. Faţa pare a fi mult mai
importantă pentru a determina cât de plăcut şi de prietenos e cineva, în timp ce vocea este
mult mai importantă pentru a determina dominanţa şi competenţă ( Rosenthal, Hall,
DiMatheo, Rogers şi Archer 1979).
Prin urmare, ipoteza cercetării se confirmă pentru anumite cazuri, unde există în
special diferenţe între nivelul de atractivitate fizică şi cea vocală. Şi chiar şi atunci doar
pentru anumite calităţi. Un politician are ,deci, nevoie de mai mult decât un fizic bun şi o
voce decentă pentru a se impune.

ANEXA 1
1. Chestionarul aplicat ambelor eşantioane
Sex:
Vârsta:

Atribuiţi personajului din fotografie următoarele calităţi conform scalei de mai jos:

1 - deloc , 2- aproape deloc , 3- oarecum, 4- peste medie ,5 - mult

Pers. Pers. Pers Pers. Pers Pers

1 2 3 4 5 6
Inteligent
Hotărât
Serios
Lider (abilităţi de
conducător)
Calm
Educat
Demn de încredere
Ambiţios

201
 BIBLIOGRAFIE

Adams, G. R. (1982). Phsycial attractiveness. În A. G. Miller (Ed.) În the eye of the

beholder: Contemporary issues în stereotyping. (pp. 253-304). New York: Praeger.

Adams, G. R. (1977). Physical attractiveness research: Toward a developmental social

psychology of beauty. Human Development, 20, 217-239.

Berry, D. S. (1992). Vocal types and stereotypes: Joint effects of vocal attractiveness and
vocal maturity on person perception. Journal of Nonverbal Behavior, 16, 41-54.

Berscheid, E., & Walster, E. (1974). Physical attractiveness. În L. Berkowitz (Ed.),

Advances în experimental social psychology (Vol. 7, pp. 157-215). New York: Academic
Press.

Dion, K, Berscheid, E. & Walster, E. (1972). What îs beautiful îs good. Journal of

Personality and Social Psychology, 24, 285-290.

Efran, M. & Patterson, E. (1974). Voters vote beautiful: The effect of physical appearance
on a national debate. Canadian Journal of Behavioral Science, 6, 352-356.

Feingold, A. (1992). Good-looking people are not what we think. Psychological Bulletin,
111(2), 304-341.

Miyake, K., & Zuckerman, M. (1993). Beyond personality impressions: Effects of physical
and vocal attractiveness on false consensus, social comparison, affiliation, and assumed and
perceived similarity. Journal of Personality, 61, 411-437.

Rosenthal, R., Hall, J.A., DiMatteo, M.R., Rogers, P.L., & Archer, D. (1979). Sensitivity to
nonverbal communication: The PONS test. Baltimore: Johns Hopkins Press.

Synder, M., Tanke, E. D., & Berscheid, E. (1977). Social perception and interpersonal
behavior: on the self-fulfilling nature of social stereotypes. Journal of Personality and
Social Psychology, 35, 656-666.

Zuckerman, M. & Driver, R.E. (1989). What sounds beautiful îs good: the vocal
attractiveness stereotype. Journal of Nonverbal Behavior, 13(2), 67-82.

202
ANEXA 9 - Studiu privind influenţa ceaiului verde asupra
performanţelor în aprecierea timpului de reacţie

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE

PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

STUDIU PRIVIND INFLUENŢA CEAIULUI

VERDE ASUPRA PERFORMANŢELOR ÎN
APRECIEREA TIMPULUI DE REACŢIE

203
 REZUMAT

Cercetarea de faţă îşi propune studiul influenţei unei cantităţi de ceai verde (150mg)
asupra performanţelor în aprecierea timpului de reacţie folosind testul ERM computerizat
în laboratorul de psihologie experimentală.
Studiul a fost realizat pe două grupuri aleator alese a câte 30 de studenţi anul 1
psihologie, respective un grup de control şi unul de experiment. Grupului de control nu i s-a
administrat ceaiul verde fiind selecţionat aleator din baza de date, iar grupului de
experiment i s-a administrat ceaiul verde (150 mg), datele recoltându-se la 15 minute după
consumarea acestuia.
Probă la care au fost supuşi subiecţii se numeşte testul ERM computerizat de măsurare
a timpului de reacţie, iar datele colectate au fost introduce împreună cu cele de la grupul de
control în calculator şi prelucrate cu ajutorul programului de statistică SPSS. Aceste date au
fost prelucrate cu ajutorul testului t pentru eşantioane independente.
Rezultatul obţinut în urma prelucrării datelor cu ajutorul testului t releva faptul că
există o diferenţă semnificativă statistică (p= 0.0001<0.05) şi, deci, ipoteza cercetării este
sprijinită de datele obţinute şi se acceptă.
Ca urmare obiectivul cercetării este îndeplinit şi consumarea ceaiului verde a dus
la obţinerea unei diferenţe semnificative din punct de vedere statistic asupra performanţelor
în aprecierea timpului de reacţie.

1.INTRODUCERE

Ceaiul verde este, pe lângă apă, cea mai consumată băutura din lume. Un vechi
proverb chinez spune că "Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără
ceai".Originar din Asia, ceaiul verde este deja cunoscut în întreaga lume pentru
proprietăţile sale diuretice, antioxidante şi pentru conţinutul crescut de vitamine. Este deja
folosit cu succes în numeroase regimuri şi diete şi numeroase creme de faţă împotriva
îmbătrânirii îl au printre ingrediente.
Deşi ceaiul e cunoscut şi folosit de oameni de mii de ani, cultivarea lui n-ar fi
început decât prin anul 350 î.Hr., în China şi prin anul 700 al erei noastre în Japonia.
Obiceiul băutului de ceai a început când călugării budişti care, vizitând China pentru studiu,
s-au întors în Japonia aducând cu ei şi ceaiul verde ca pe o băutură medicinală. În perioada
Kamakura (1191-1333), călugărul Eisai a ţinut să evidenţieze efectele benefice ale ceaiului
verde în cartea sa "Menţinerea sănătăţii prin ceai" (1211): "Ceaiul este un medicament
miraculos pentru menţinerea sănătăţii. Ceaiul are o putere extraordinară de prelungire a
vieţii. Oriunde o persoană cultiva ceai, va avea parte de o viaţă lungă. În toate timpurile
ceaiul este elixirul care creează lăcaşul de nestrămutat al nemuririi". Din acest pasaj reiese
faptul că ceaiul verde a fost apreciat din timpuri străvechi ca un puternic medicament. În
Asia a fost vreme îndelungată considerat mai mult o plantă medicinală decât o băutură. În
textele europene apare în 1559, la Veneţia, sub numele de chai cătai, ceea ce a dat numele
de ceai.
În ultimii ani însă, cercetările au evoluat atât de mult încât acum avem şi
confirmarea ştiinţifică a ceea ce se spunea în vechime "Ceaiul este medicamentul miraculos
al menţinerii sănătăţii". Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul verde are un
spectru foarte larg de prevenire a bolilor.
Ceaiul verde este un tip de ceai obţinut din frunzele de Camelia sinensis. Diferenţa
faţă de celelalte tipuri de ceai constă în faptul că procesul natural de fermentaţie este oprit.
Imediat după cules, frunzele sunt trecute prin abur sau torefiate. Apoi frunzele sunt uscate

204
şi rulate, astfel împiedicându-se fermentarea. Ceaiul verde este cunoscut şi sub denumirile
de ceai nefermentat şi ceai virgin.
El mai conţine uleiuri esenţiale, teină, tannini catechici, flavonoide (quercetina,
quercitrina), aminoacizi, vitamina C, teaflavina, tearubigina, proteine, calciu, fier, fluor,
alcaloidi (teobromina, teofilina, dimetilxantina, xantina, adenina). Activitatea ceaiului se
datorează în primul rând conţinutului de teină, de tanini şi de compuşi polifenolici.
Pentru a prepara o infuzie de ceai verde, sunt necesare un litru de apă şi o linguriţă
de ceai verde, frunze. Se lasă apa la fiert şi atunci când începe să clocotească, se ia de pe
foc şi se adaugă ceaiul verde. Se lasă la infuzat timp de 10 minute. Nu este bine să lăsăm
infuzia pentru mai mult de 10 minute, deoarece concentraţia prea mare de teina poate avea
efecte toxice. Dacă nu suporţi gustul puternic al ceaiului, o combinaţie sănătoasă şi plăcută
poţi obţine adăugând două linguriţe de miere şi o felie de lămâie la fiecare cană de ceai
verde.
Ceaiul verde ajuta la:
● Combate efectele îmbătrânirii - Oxigenul este necesar pentru viaţă. Însă
oxigenul prezintă două aspecte: unul pozitiv şi unul negativ. Oxigenul pe care îl respirăm
este condus în fiecare parte a corpului şi joacă un rol cheie în metabolism. Însă poate fi şi
un element dăunător sub formă de oxigen activ, sau radicali liberi. Oxigenul activ
reprezintă o problemă pentru că se poate combina cu orice substanţă din corp oxidând-o, iar
acest proces duce la distrugerea membranelor celulare şi a ADN-ului, dar şi la oxidarea
lipidelor. Toate acestea pot duce la boli grave, şi chiar la cancer. Cei mai importanţi
antioxidanţi sunt vitaminele E şi C. Este demonstrat faptul că un consum ridicat de alimente
bogate în antioxidanţi împiedica procesul de îmbătrânire. Se ştie că ceaiul verde este foarte
bogat în vitaminele recunoscute a fi puternici antioxidanţi. Ultimele studii efectuate arata ca
substanţele active din ceaiul verde sunt antioxidanţi mai puternici decât vitamina E. Din
acest motiv, el este unul dintre ingredientele principale în compoziţia celor mai noi creme
de faţă împotriva ridurilor şi loţiuni pentru corp. Ceaiul verde ajuta pielea să se apere de
factorii nocivi din mediu, de excesul de raze solare şi lupta în acelaşi timp împotriva
radicalilor liberi.
● Are efect diuretic şi detoxifiant - Un alt efect binefăcător al ceaiului verde este
cel diuretic şi dezintoxificant. De aceea, ceaiul verde este utilizat cu succes în curele de
slăbire. Atunci când este băut cu regularitate, ceaiul verde menţine nivelul scăzut al
trigliceridelor şi al colesterolului.
● Scade riscul apariţiei cariilor - O altă substanţa conţinută de ceaiul verde este
fluorina, care ajuta la menţinerea sănătăţii dinţilor. Dacă bem zilnic o ceaşcă de ceai verde,
riscul apariţiei cariilor este înjumătăţit.
● Reglează digestia - Un alt efect binecunoscut al ceaiului verde este efectul laxativ.
Ceaiul verde este recomandat de medici în constipaţia cronică.
● Are efect energizant - Deşi are un conţinut mult mai scăzut de teina decât ceaiul
negru, ceaiul verde are efect energizant şi este utilizat în tratarea oboselii cronice. Este mai
de efect decât cafeaua şi se pare că are ca efect şi creşterea capacităţii de concentrare.
● Prevenirea cancerului - Statisticile privind mortalitatea datorată cancerului în
rândul populaţiei japoneze indică faptul că rata de mortalitate este foarte scăzută atât în
rândul femeilor cât şi în rândul bărbaţilor. Urmărind o hartă a unei regiuni din Japonia, o
echipă de cercetători a ajuns la concluzia că cele mai scăzute rate de mortalitate datorată
cancerului se înregistrează în locurile unde ceaiul verde reprezintă recolta principală.
Populaţia din aceste zone beau ceaiul verde în concentraţii mai mari zilnic. Astfel s-a tras
concluzia că există o strânsă corelaţie între consumul de ceai verde şi prevenirea cancerului.

205
 ● Împiedică creşterea colesterolului - Colesterolul este văzut că "personajul
negativ" care produce o serie de afecţiuni la persoanele adulte, însă este un compus chimic
necesar organismului în construirea membranelor celulare. Aşa cum am făcut distincţia şi în
alte articole, există două tipuri de colesterol: un colesterol "bun" şi unul nociv. Cercetările
au arătat că prin consumul de ceai verde, nivelul colesterolului nociv se reduce simţitor. S-a
făcut un studiu pe un grup de persoane prin care s-a demonstrat că băutorii de ceai verde
aveau redus la jumătate nivelul de colesterol nociv decât cei care nu au consumat ceai, deşi
au mâncat acelaşi tip de alimente.
● Controlează hipertensiunea arterială - Ceaiul verde ţine sub control
hipertensiunea arterială, afecţiune care are un impact grav asupra sistemului vascular şi care
este cauza aterosclerozei. Cauzele hipertensiunii arteriale nu sunt pe deplin înţelese, însă se
ştie sigur că un compus chimic numit angiotensin ÎI joacă un rol important. Într-o serie de
studii s-a demonstrat că o serie de compuşi conţinuţi de ceaiul verde suprima producerea
acestui compus (angiotensin II), iar consumul regulat de ceai verde duce la scăderea
considerabilă a hipertensiunii.
● Scade nivelul glicemiei - Acum 60 de ani, Dr. Minowada de la Universitatea
Kyoto a observat că a scăzut considerabil nivelul de glucoză existent în urină la pacienţii
diabetici care participaseră la chanoyu (ceremonia ceaiului). Astfel acesta a publicat un
studiu unde arătă că ceaiul verde concentrat (aşa cum se bea în ceremonia ceaiului
tradiţională) poate să scadă nivelul de glucoză din sânge. Însă acest studiu a fost ignorat
datorită izbucnirii celui de-al II-lea Război Mondial. Însă interesul deosebit pentru
bucătăria japoneză din ultimele perioade, a făcut să se revină asupra ceaiului verde şi a
capacităţii acestuia de scădere a nivelului glicemiei. Zaharurile şi carbohidraţii din mâncare
sunt digerate în special în duoden, transformate în glucoză şi apoi absorbite în sânge.
Agentul care reglează captarea de glucoză în ţesuturi este insulina, o substanţă secretată în
pancreas. Diabetul este o boală caracterizată de o insuficientă secreţie de insulina care
împiedică bună absorbţie a glucozei iar acest lucru duce la un nivel mărit al glicemiei.
● Revigorează organismul - Ceaiul verde conţine cafeină care, luată în cantităţi
rezonabile, stimulează fiecare organ din corp. Are un efect special asupra sistemului nervos,
inimii şi ficatului. Această proprietate este mai evidentă în cazul persoanelor obosite. O
ceaşcă de ceai verde ajuta la limpezirea minţii dimineaţă sau după o perioadă prelungită de
nesomn. S-a demonstrat, de asemenea că ceaiul verde, prin conţinutul său echilibrat de
cafeină stimulează şi sistemul muscular, din acest motiv este chiar indicată o ceaşcă de ceai
verde în timpul zilei pentru a revigora întregul organism.
● Lupta împotriva viruşilor - În urma studiilor făcute s-a observat că ceaiul verde,
datorită compuşilor săi, are un efect puternic asupra virusului gripal, inactivându-l. S-au
făcut studii şi în cazul virusului HIV, şi s-a observat o îmbunătăţire a stării bolnavilor care
au băut ceai verde în mod regulat.
Natura e, incontestabil, o sursă de sănătate: aproape că nu exista plantă care să nu
aibă, într-un fel sau altul, potenţial curativ. Dar ceaiul verde e de departe un campion în
privinţa beneficiilor oferite: sporeşte imunitatea, încetineşte îmbătrânirea, accelerează
slăbirea, înfrumuseţează tenul...
2. METODA
2.1 SUBIECŢI/PARTICIPANŢI
Pentru realizarea experimentului am ales aleator doua eşantioane a câte 30 de
subiecţi. Primul eşantion extras din baza de date a laboratorului este reprezentat de grupul
de control-acestuia nu i s-a administrat ceaiul verde, datele fiind recoltate fără acţiunea
stimulului. Al doilea eşantion a fost selectat aleator însumând tot 30 subiecţi de la diferite

206
grupe, care au consumat ceai verde în cantitate de 150mg înaintea efectuării testului. Acesta
este grupul de experiment şi au fost supuşi testării în vederea stabilirii influenţei ceaiului
verde asupra performanţelor în aprecierea timpului de reacţie. Subiecţii grupului de control
au realizat probele la care au fost supuşi în cadrul orelor de seminar şi aproximativ la
aceleaşi ore cu grupul de control:12 p.m -14 p.m deoarece momentul ales pentru testare are
o importanţă foarte mare asupra concentrării, atenţiei, stării fizice şi psihice în care se afla
subiectul testat.
Subiecţii au fost de ambele sexe , studenţi anul 1 la facultatea de psihologie, nu au
consumat alte substanţe psiho-active anterior experimentului şi nu au fost supuşi altor
stimuli perturbatori. Înainte de începerea testării li s-a ţinut un scurt instructaj în legătură cu
folosirea aparaturii, efectuarea probei, cum decurge testul propriu-zis şi îndrumaţi spre a nu
se panica dacă greşesc în timpul efectuării testului.

2.2 APARATE FOLOSITE ŞI PROCEDURĂ

Aparatura folosită reprezintă un aspect deosebit de important în realizarea

proiectului şi în obţinerea unor date valide asupra capacităţilor subiecţilor testate. Astfel am
folosit un program computerizat-testul ERM, care este utilizat pentru a măsura timpul de
reacţie la un complex de semnale optice. Semnalele optice sunt prezentate pe un terminal
roşu (14 segmente). Dispozitivul este prevăzut cu un semicerc de opt chei de reacţie, care
sunt activate prin atingerea uşoară (senzor de chei). Un tipar înlocuibil urmează acestei chei
arătând semnalele la care trebuie să se răspundă apăsând cheia adecvată. Pentru a da
posibilitatea utilizatorului să utilizeze programul ERM imediat, sunt introduse cu ERM
periferic (cifre, litere, unghiuri şi dreptunghiuri). Programul de generare a parametrilor
ERM, permite de asemenea generarea unor secvenţe de stimuli speciali şi o distribuţie a
semnalelor la cheile de reacţie. În acest scop, două modele goale sunt asociate cu unitatea
centrală împreună cu două scheme continuând setul complet de semnale disponibile.
Semnalele cerute pot fi separate de scheme şi lipite pe modelele nescrise.
La centrul semicercului format de cheile de reacţie, se afla o cheie de repaus, care
în timpul testului este atinsă de arătătorul subiectului. Când un semnal optic este prezentat,
subiectul testului răspunde la acesta prin ridicarea degetului de pe cheia de repaus şi
atingerea cât mai rapidă a uneia din cele opt chei de reacţie. Întregul timp de reacţie este
împărţit în două părţi:
1. timpul de decizie: reprezintă timpul necesar pentru recunoaşterea stimulului
prezentat şi atribuirea lui cheii corespunzătoare (partea cognitivă). Este definită ca timpul
scurs între prezentarea stimulului şi ridicarea degetului de pe cheia de repaus.
2. timpul de acţiune (motor): reprezintă timpul scurs între ridicarea degetului de
pe cheia de repaus şi atingerea cheii de reacţie (partea activă).
3. timpul de reacţie reprezintă timpul scurs de la prezentarea ştimului, la apariţia
reacţiei prin apăsarea cheii.
Pentru a fii siguri că decizia a fost făcută înainte că degetul să fie ridicat, subiectul
trebuie să fie instruit astfel încât să reducă timpul de acţiune la minimum posibil.
Dacă subiectul părăseşte cheia de repaus într-un moment greşit (timpul
intervalului dinte doi stimuli sau pentru un stimul care nu este cerut) un semnal sonor suna
dacă este cerut de examinator.
Cum secvenţa e liber programabilă, este posibil să redactezi teste la diferite grade
de dificultate, ERM poate aşadar să fie utilizat pentru diferitele aplicaţii, de la
diagnosticarea tulburărilor cerebrale organice la conducerea examinărilor ştiinţifice în
psihologia experimentală.

207
 Evoluţia programului tipăreşte vectorul care arătă pentru fiecare stimul prezent
reacţia cerută, clasifica răspunsurile ca bune sau greşite şi da trei timpi diferiţi: de decizie,
de reacţie şi motor. În plus principalii timpi de reacţie sunt calculaţi de fiecare rulare a
programului şi pentru fiecare cheie cerută. Dependent de opţiunea tipărită selectată,
rezultatele pot fi, de asemenea, reprezentate grafic sub forma unei diagrame.

2.3 MODELUL EXPERIMENTAL

2.3.1 variabile

Variabilă independentă: consumarea ceaiului verde cu două nivele: fără masaj şi cu masaj
Variabilă dependentă:rezultatele obţinute la testul ERM
VD1= timp decizie
VD2= timp reacţie
VD3= timp motor
2.3.2.Ipoteze
Ipoteza de cercetare de la care am pornit este : consumul ceaiului verde în cantitatea de
150 mg va duce la: scăderea timpului de decizie, reacţie şi motor folosind testul ERM
computerizat. Testul este unilateral deoarece se urmăreşte scăderea timpului de decizie, de
reacţie şi motor.

2.3.3 Modelul experimental astfel ales este: testului t pentru eşantioane independente.

3. REZULTATE

Datele obţinute în urma efectuării testului computerizat au fost selectate şi valorile

celor trei variabile dependente au fost introduce în programul SPSS şi prelucrate cu testul t
pentru eşantioane independente. A folosit testul t pentru eşantioane independente deoarece
în raportul de cercetare am urmărit punerea în evidenţă a diferenţelor care există între
performanţele obţinute de grupul de control şi cele obţinute de grupul experimental sub
influenţa consumului de ceai verde.
Mai întâi comparăm (folosind statistica descriptive ) mediile variabilelor
dependente : VD1, VD2 şi VD3 pe cele două eşantioane de subiecţi ce diferă sub aspectul
unei alte variabile - variabilă independentă cu două nivele: fără ceai verde consumat şi cu
ceai verde consumat.
În acest raport de cercetare am de verificat trei variabile dependente, deci voi avea
trei ipoteze statistice şi trei de nul.
Ipoteze statistice (H1):
a) consumarea ceaiului verde în cantitatea de 150mg va determina scăderea
timpului de decizie la testul ERM (timp de reacţie);
b) consumarea ceaiului verde în cantitatea de 150mg va determina scăderea
timpului de reacţie la testul ERM (timp de reacţie);
c) consumarea ceaiului verde în cantitatea de 150mg va determina scăderea
timpului motor la testul ERM (timp de reacţie);
Ipoteze de nul (H0):
a) Timpul de decizie nu este mai mic la cei care au consumat ceai verde (150mg)
şi au executat testul ERM;
b) Timpul de reacţie nu este mai mic la cei care au consumat ceai verde (150mg) şi
au executat testul ERM;

208
 c) Timpul motor nu este mai mic la cei care au consumat ceai verde (150mg) şi au
executat testul ERM;
Valorile obţinute pentru cele trei variabile dependente la testul ERM pentru cele
două grupuri, de control şi de experiment sunt introduce în SPSS şi cu ajutorul testului t
pentru eşantioane independente se calculează atât mediile,dispersiile ,p-value şi alţi
indicatori aşa cum se pot vedea în tabelele cu rezultate obţinute.
Rezultatele obţinute pentru cele trei variabile dependente în urma aplicării testului
t asupra datelor obţinute pentru cele 2 eşantioane independente în urma efectuării testului
ERM computerizat:

Group Statistics

Std.
grup N Mean Deviation Std. Error Mean
timp grup de control
30 ,8360 ,11587 ,02115
decizie
grup experimental 30 ,6540 ,09839 ,01796
timp reacţie grup de control 30 1,1537 ,15630 ,02854
grup experimental 30 ,9913 ,10016 ,01829
timp motor grup de control 30 ,2857 ,12403 ,02265
grup experimental 30 ,3257 ,11455 ,02091

Independent Samples Test

Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
95%
Sig. Confidence
(2- Mean Std. Error Interval of the
F Sig. T df tailed) Difference Difference Difference

Lower Upper
timp Equal
decizie variances ,017 ,897 6,558 58 ,000 ,18200 ,02775 ,12645 ,23755
assumed
Equal
variances not 6,558 56,515 ,000 ,18200 ,02775 ,12642 ,23758
assumed
timp Equal
reacţie variances ,042 ,839 4,789 58 ,000 ,16233 ,03389 ,09449 ,23018
assumed
Equal
variances not 4,789 49,381 ,000 ,16233 ,03389 ,09423 ,23043
assumed
timp Equal
- -
motor variances ,058 ,811 58 ,200 -,04000 ,03083 ,02170
1,298 ,10170
assumed
Equal
- -
variances not 57,637 ,200 -,04000 ,03083 ,02171
1,298 ,10171
assumed

209
 Variabilă dependenta VD1 = TIMP DECIZIE
Tabelul 1 - se observă că media grupului de control 0.83 > 0.65 media grupului
experimental, deci se observa la nivel de medii pe grupe o scădere a timpului de decizie
pentru grupul experimental sub acţiunea ceaiului verde.
Tabelul 2 – se observa valoarea lui t=6.55, df=58 şi a lui p=0.0001 < 0.05 ceea ce relevă o
diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, deci concluzia cercetării este că se
admite ipoteza cercetării pentru VD1 şi se respinge ipoteza de nul.
Variabilă dependenta VD2 = TIMP DE REACŢIE
Tabelul 1 – se observă că media grupului de control 1.15 > 0.99 media grupului
experimental, deci se observa la nivel de medii pe grupe o scădere a timpului de reacţie
pentru grupul experimental sub acţiunea ceaiului verde.
Tabelul 2 – se observă valoarea lui t = 4.78, df =58 şi a lui p= 0.0001<0.05 ceea ce relevă o
diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, deci concluzia cercetării este că se
admite ipoteza cercetării pentru VD2 şi se respinge ipoteza de nul.

Variabilă dependenta VD3 = TENDINŢA DE APROXIMARE

Tabelul 1 – se observă că media grupului de control 0.28 < 0.32 media grupului
experimental, deci se observa la nivel de medii pe grupe o creştere a timpului motor pentru
grupul experimental sub acţiunea ceaiului verde.
Tabelul 2 – se observa valoarea lui t = -1.29, df = 58, şi a lui p = 0.2 > 0.05 ceea ce nu
releva o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, deci concluzia cercetării este
că se respinge ipoteza cercetării pentru VD3 şi se admite ipoteza de nul.

4. DISCUŢII

Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor ne arată trei situaţii la

aplicarea testului t pentru eşantioane independente: primele ipoteze ale cercetării se admit
(p=0.0001 < 0.05, p=0.0001<0.05), iar cea de-a treia ipoteză a cercetării se respinge
(p=0.20>0.05).
Astfel ipoteza emisă de mine la începutul raportului de cercetare: administrarea
ceaiului verde în cantitatea de 150 mg va duce la: scăderea timpului de decizie, scăderea
timpului de decizie şi scăderea timpului motor obţinute de grupul experimental la
executarea probei de timp de reacţie folosind testul ERM computerizat este verificată şi
validata şi astfel scopul cercetării este pe îndeplinit. Este interesant de continuat această
cercetare pe viitor investigând ce se poate întâmpla dacă subiecţilor li se va dubla sau tripla
cantitatea de ceai verde şi dacă va creşte timpul motor.

5.CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Studiul de faţă a fost realizat din dorinţa de a verifica dacă performanţele obţinute
de un eşantion de 30 de subiecţi în aprecierea timpului de reacţie folosind testul ERM
computerizat sunt influenţate de acţiunea ceaiului verde. Validarea lui ne face să efectuăm
şi alte cercetări pentru a arăta influenţa pe care o are ceaiul verde asupra atenţiei sau
percepţiei.

BIBLIOGRAFIE

Sophie Lacoste (2005), Ceaiul verde, Teora, Bucureşti;

Walter Fotescu (2005), Ceaiul verde. Alinare pentru trup şi suflet, Editura
Niculescu, Bucureşti;
www.greentea.ro
gastronomie.ele.ro

210
 GRUP1 – GRUP DE CONTROL

Nr. crt. Numele şi prenumele Gen Vârsta Timp Timp Timp

decizie reacţie motor
1. Subiectul 1 2 20 0.90 1.07 0.17
2. Subiectul 2 2 20 0.87 1.17 0.30
3. Subiectul 3 1 21 0.85 1.19 0.26
4. Subiectul 4 2 20 0.82 1.07 0.25
5. Subiectul 5 2 18 0.81 1.08 0.20
6. Subiectul 6 2 20 0.85 1.09 0.23
7. Subiectul 7 1 24 0.98 1.12 0.13
8. Subiectul 8 2 20 0.80 1.07 0.26
9. Subiectul 9 2 19 0.80 1.02 0.22
10. Subiectul 10 2 20 0.84 1.07 0.22
11. Subiectul 11 2 20 0.82 1.07 0.24
12. Subiectul 12 2 20 0.94 1.18 0.24
13. Subiectul 13 2 19 0.80 1.11 0.30
14. Subiectul 14 2 19 0.84 1.02 0.17
15. Subiectul 15 2 20 0.83 1.20 0.36
16. Subiectul 16 2 20 1.03 1.18 0.14
17. Subiectul 17 2 19 0.91 1.14 0.23
18. Subiectul 18 2 19 1.05 1.30 0.25
19. Subiectul 19 2 19 0.94 1.13 0.19
20. Subiectul 20 2 19 0.72 1.05 0.32
21. Subiectul 21 2 19 0.78 1.16 0.38
22. Subiectul 22 2 21 0.87 1.19 0.31
23. Subiectul 23 2 19 0.93 1.16 0.23
24. Subiectul 24 1 20 0.76 1.19 0.43
25. Subiectul 25 2 19 0.74 1.15 0.37
26. Subiectul 26 2 19 0.50 1.21 0.70
27. Subiectul 27 2 19 1.00 1.18 0.18
28. Subiectul 28 2 19 0.64 1.20 0.55
29. Subiectul 29 2 19 0.68 1.15 0.47
30. Subiectul 30 2 19 0.78 1.05 0.27

211
 GRUP 2- GRUP EXPERIMENTAL

Nr.crt. Numele şi prenumele Gen Vârsta Timp Timp Timp

decizie reacţie motor
1. Subiectul 31 2 20 0.66 0.97 0.30
2. Subiectul 32 2 20 0.71 0.99 0.25
3. Subiectul 33 2 19 0.54 0.92 0.37
4. Subiectul 34 2 18 0.59 0.99 0.39
5. Subiectul 35 2 19 0.55 0.97 0.42
6. Subiectul 36 2 20 0.59 0.82 0.22
7. Subiectul 37 2 19 0.62 0.93 0.30
8. Subiectul 38 2 23 0.61 0.87 0.25
9. Subiectul 39 2 19 0.71 0.89 0.17
10. Subiectul 40 2 20 0.48 0.67 0.18
11. Subiectul 41 2 22 0.78 0.93 0.15
12. Subiectul 42 1 24 0.68 1.07 0.39
13. Subiectul 43 2 20 0.53 1.00 0.47
14. Subiectul 44 2 20 0.59 1.00 0.40
15. Subiectul 45 2 20 0.54 1.06 0.51
16. Subiectul 46 2 19 0.52 1.06 0.54
17. Subiectul 47 2 19 0.68 1.15 0.47
18. Subiectul 48 1 21 0.54 1.13 0.59
19. Subiectul 49 2 19 0.67 0.98 0.31
20. Subiectul 50 2 20 0.78 1.06 0.27
21. Subiectul 51 2 19 0.70 0.94 0.24
22. Subiectul 52 2 20 0.73 1.09 0.36
23. Subiectul 53 2 20 0.76 1.06 0.29
24. Subiectul 54 2 18 0.73 1.07 0.37
25. Subiectul 55 2 20 0.70 1.08 0.37
26. Subiectul 56 2 19 0.79 1.05 0.25
27. Subiectul 57 2 19 0.77 0.96 0.18
28. Subiectul 58 2 20 0.79 1.06 0.27
29. Subiectul 59 2 19 0.77 1.07 0.29
30. Subiectul 60 2 20 0.51 0.98 0.20

212