MASAJUL CLASIC ŞI REFLEX III

BAZELE ANATOMOFIZIOLOGICE ALE MASAJULUI CLASIC ŞI REFLEX

1. Mecanismul de acţiune a masajului şi zonele matamerice Head

Senzaţiile cu stimul la nivelul suprafeţele viscerale ale organelor profunde nu rămân totdeauna
cantonate in situ, ci se însoţesc adesea de o senzaţie dureroasă a peretelui toracic sau abdominal sau pot
radia în muşchi (exemplu durerea vezicii biliare iradiază în umărul drept, durerea anginoasă în membrul
superior stâng, etc.).
Deoarece durerile viscerale sunt resimţite în unele teritorii cutanate cu fixitate topografică crescută,
pot fi folosite ca element de diagnostic dar şi ca manipulare pentru maseur. Terapeutic este suficient de
anesteziat zona cutanată dureroasă pentru a face să dispară percepţia conştientă a unei dureri viscerale.
Head a stabilit topografia zonelor metamerice cutanate.

Organ Dermatom
Pleură – pulmon ................... D3 – D10
Rinichi – uretră..................... D9 – D12, L1 – L2
Organe sexuale...................... D10 – L1

De partea dreaptă: Duoden................................... D6 – D10

Ileum....................................... D8 – D9 – D11
Ficat........................................ D6 – D10
Colon ascendent...................... D9 – D12

De partea stângă: Cord.......................................... D1 – D8

Stomac...................................... D5 – D9
Cardia........................................ D5 – D6
Pilor........................................... D9
Jejun.......................................... D8 – D9
Pancreas..................................... D7 – D9
Splină......................................... D7 – D10
Colon descendent, sigmoid ........D9 – L1

Reflexele cu punct de plecare visceral nu rămân totdeauna limitate în teritoriul segmentar

corespunzător, uneori se pot extinde în regiunile învecinate sau chiar îndepărtate. Deci se va lucra pe
zone cutanate metamerice pentru a fi eficace tratamentul şi pentru a atenua durerile viscerale.
Masajul poate influenţa starea circulatorie şi reacţiile dureroase ale viscerelor subjacente
întrerupând angiospasmul şi contracturile. Excitând prin manevre adecvate pe teritoriile cutanate se
poate acţiona asupra sensibilităţii şi vasomotricităţii viscerelor. Toate converg către acelaşi efect –
reducerea durerii şi a consecinţelor fiziopatologice ale durerii.
Prin acelaşi mecanism acţionează şi injecţiile cu novocaină în zonele cutanate dureroase asupra
suferinţelor gastrice, vezicale, apendiculare etc. atât cât durează efectul anestezic. Explicaţia este că
odată cu leziunea organului intern este afectat sistemul nervos vegetativ propriu organului lezat,
excitaţia fiind apoi transmisă centrului axial de unde este reflectată la periferia cutanată corespunzătoare
metamerului şi dermatomului.
1
 Aceste elemente presupun existenţa fenomenelor reciproce – excitaţia nuanţată a terminaţiilor nervoase,
a „punctelor de durere” sau a „punctelor de căldură” sau „de frig” este la originea reflexelor profunde.
Această excitaţie poate fi mecanică (presiunea, percuţia, trac ţiunea, pensarea, tensiunea, înţepătura,
acupunctura), chimice sau electrice (fizioterapie); ea antrenează reacţii vasculare, motorii şi secretorii în
metamer sau în afara lui dacă excitaţia este suficient de intensă. De exemplu percuţia spaţiului Traube (zona
epigastrică) provoacă contractura stomacului, masajul vibrator al peretelui abdominal determină atenuarea
sau dispariţia spasmului intestinal, pensarea / rularea superficială a pielii duce la contracţia stomacului sau
intestinului după aplicare pe regiunea epigastrică sau juxtaombilicală.
Acupunctura chinezească se bazează pe aceleaşi efecte pe meridiane.

2. Mecanismul de acţiune a masajului asupra vasomotricităţii cutanate şi viscerale

Prin masaj (deci prin excitaţie tegumentară) se produc reacţii vasculare subcutanate mai mult sau
mai puţin vii deoarece, aşa cum s-a arătat, în vasele cutanate ş i subcutanate se regă seşte peste ¼ din
cantitatea totală a sângelui. Impulsurilor vasoconstrictoare de origine simpatică le urmează impulsurile
vasodilatatoare cauzate de reflex antidromic cu punct de plecare senzitiv. Este cunoscută balanţa reflexă
vasculară dintre circulaţia profundă şi cea superficială, vasodilataţia vaselor dermice antrenând
vasoconstric ţie profund ă. De aceea un efleuraj prelungit al regiunii hepatice provoacă
decongestionarea şi o reducere a volumului său.

3. Acţiunea masajului asupra funcţiei hormonale cutanate

Unii autori consideră că, odată cu masajul se eliberează fie histamină (cu efect vasoconstrictor la
suprafaţă şi vasodilatator când s-ar injecta profund în hipoderm), fie acetilcolină care stimulează
parasimpaticul diminuând astfel starea de hiperalgezie. Acest fenomen, de eliberare de acetilcolină sau
histamină ca răspuns la excitaţia mecanică, variază în intensitate după subiect. Există un coeficient
reacţional individual care poate schimba cu totul rezultatul excitaţiei manuale. Această consideraţie
2
explic ă de ce masajul trebuie să fie delicat nuanţat. De altfel, studiile ştiinţifice converg către ideea că
un punct crucial al succesului oricăror terapii alternative constă în individualizarea conduitei
terapeutice, probabil prin implicarea axei subiectivităţii. Dacă o excitaţie cutanată este nedozată poate
provoca reacţii vasculare nefaste. Este cazul petrisajului abdominal făcut fără măsură care, la indivizii
sensibili, va provoca spasmul intestinal şi va determina dureri abdominale. Similar este şi cazul
masajului hepatic prea puternic ce poate fi urmat de icter însoţit chiar de fenomene de şoc.

4. Efectul masajului pe repartiţia lichidelor interstiţiale

Un veritabil sistem lacunar ocupă fantele şi spaţiile intercelulare, la fel ca şi spaţiile areolare ale
ţesutului conjunctiv. Când apa de interpoziţie se află reţinută în exces în ţesuturi ea ocupă mai ales
spaţiile intercelulare şi interlamelare ale ţesutului conjunctiv (proporţional cu dimensiunea spaţiilor
lacunare şi textura ţesutului conjunctiv). Spaţiile interstiţ iale sunt limitate prin cloazonări care, pentru
unii autori, sunt continue şi formează cavităţi închise şi independente, iar pentru alţii sunt întrerupte
delimitând lacune comunicante unele cu altele.
Sistemul sanguin irigă şi dreneaz ă spaţiile lacunare de care este separat pe membrana endoteliului
capilar, continuă cel mai adesea, dar permeabilă. Presiunea osmotică a proteinelor atrage către torentul
sanguin apa din lichidul interstiţial; presiunea hidrostatică readuce apa din sânge către spaţiile tisulare
(echilibrul Starling). Mediul lacunar are deci rol reglator, epurator al produşilor toxici, precum şi rol
nutritiv pentru celule.
Cantitatea lichidelor lacunare creşte în toate bolile sistemului nervos central şi vegetativ simpatic, în
stări de carenţă, de insuficienţă endocrinologică, în leziunile renale, în boli ale sângelui ca şi atunci când
există obstacol în circulaţia de retur.
În această patologie masajul poate interveni pentru a ajuta resorbţia lichidelor de interpoziţie. S-a
conchis însă că trebuie realizat cu măsură, cu răbdare, pentru a nu provoca alterarea sau ruptura pereţilor
conjunctivi. Apa lacunară poate trece ca urmare a masajului, urmată de un debaclu urinar eliberator. Pe
ansamblu, rezultă o ameliorare a circulaţiei şi o uşurare a travaliului cardiac care are de mobilizat o masă
mai mică de lichid. Masajul poate ajuta resorbţia lichidelor edematoase sau a epanşamentelor.

5. Alte efecte ale masajului

- predispune muşchiul la activitate când precede exerciţiu fizic, deoarece atrage o cantitate mai
mare de sânge şi contribuie la creşterea căldurii locale a muşchiului;
- după exerciţiu favorizează ieşirea deşeurilor musculare şi previne redoarea şi contractura
dureroasă;
- influenţează funcţia marilor trunchiuri nervoase;
- pe marile vase – vezi efectele asupra aparatului circulator;
- rol în repararea ţesuturilor lezate.

Individualitatea reacţiilor cutanate

Aşa cum s-a arătat, învelişul cutanat reprezintă o individualitate biologică proprie fiecărui subiect.
Diferenţe morfologice şi constituţionale dobândite sau ereditare îi conferă caractere reacţionale
variabile de la un individ la altul. Pielea este aparat senzorial, este sediul periferic al analizatorului
tactil, cel mai extins dintre toate, reacţionând diferit la excitaţii externe întrucât fiecare subiect are
individualitate tegumentară proprie. Funcţiile pielii corespund diverselor moduri de reacţie ce afectează
legăturile externe puse în joc prin excitaţiile cele mai diverse (aşa cum este şi masajul) . Maseurul va
ţine totdeauna seama că grosimea tegumentului diferă în funcţie de regiunile corpului, tot astfel cum va
trebui să ţină seana de particularităţile echilibrului vegetativ individual.
Pielea copilului este mai subţire decât a adultului, iar a acestuia mai subţire ca a bă trânului. Pielea
bărbatului este mai grosă decât a femeii. Pentru un subiect dat grosimea cea mai mare este la nivelul
plantelor şi a pliurilor de extensie şi mai subţire la nivelui pliurilor de flexie, unde sunt vizibile venele şi
relieful tendoanelor.
3
 PRINCIPALELE FORME DE MASAJ
o manual – foloseşte mâna omului;
o mecanic – foloseşte diverse instalaţii, dispozitive, aparate.
Domenii ale masajului: medical, cosmetic, sportiv

EFECTELE MASAJULUI
- locale - imediate
- generale - tardive

- stimulante (excitante) - obiective

- calmante (inhibitoare) - subiective

- directe (acţiunea se exercită asupra ţesuturilor superficiale)

- indirecte (efecte în profunzime sau transmise la distanţă)
- reflexogene

Efectele asupra tegumentului

– descuamare, creşterea celulelor tinere, stimularea activităţii glandelor sebacee şi sudoripare,
intensificarea circulaţiei sanguine şi limfatice  reglarea echilibrului circulator, ale schimburilor
nutritive, termoreglare, menţinerea tonusului şi elasticităţii tegumentare;
– eliberarea de substanţe vasoactive care, prin intermediul sistemului nervos vegetativ, produc o
hiperemie activă;
– trecerea în structurile subcutanate a unor substanţe chimico-farmacologice (folosite în timpul
masajului) – unguente antiinflamatorii, substanţe relaxante etc;
– acţiune reflexă (masajul reflexogen);
– facilitarea secreţiei glandelor sudoripare (creşterea secreţiei lor).

Efectele asupra ţesutului conjunctiv

– efecte vasoactive pe reţeaua circulatorie, ceea ce duce la stimularea schimburilor nutritive, eliminarea
rezidurilor metabolice şi menţinerea elasticităţii elementelor componente;
– menţinerea mobilităţii aparatului osteo-articular-muscular;
– resorbţie uniformă a paniculelor adipoase;
– acţiune reflexă (masajul reflexogen)

Efectele asupra ţesutului muscular şi articular

– efecte vasoactive pe reţeaua circulatorie, cu stimularea consecutivă a proceselor metabolice, creşterea
aportului de glicogen şi a altor substanţe energetice, eliminarea rezidurilor metabolice;
– menţinerea tonusului şi a capacităţii de contracţie şi elasticitate musculară; creşte rezistenţa la efort;
– activarea secreţiei sinoviale, îndepărtarea lichidelor seroase şi serosanguine din spaţiul articular şi
extraarticular: refacerea după traumatisme, atrofii etc;
– combaterea aderenţelor, retracturilor şi redorilor articulare, a stazei sanguine şi limfatice;
– stimularea proprioceptorilor.

Efectele asupra aparatului circulator

– creşterea circulaţiei de întoarcere spre inimă, creşterea volumul sanguin cardiac, creşterea debitul-
bătaie;
– manevrele lente de masaj scad rezistenţa periferică, scad tensiunea arterială, în timp ce manevrele
forte de masaj şi masajul general cresc tensiunea arterială, uşurând munca inimii (digitalizare);
– îmbunătăţirea circulaţiei din ţesuturile mai profunde, stimularea vasomotricităţii capilarelor;
– uşoară creştere a numărului de elemente figurate din sânge, a cantităţii de hemoglobină, a eliminării
prin circulaţie a radicalilor de sulf, fosfor, clor;
– circulaţia limfatică este augmentată de 25 ori;
– creşterea sistemică a numărului de hematii, leucocite;
4
 Efectele asupra sistemului nervos
– manevrele excitante stimulează sensibilitatea, conductibilitatea, reactivitatea nervilor, cresc tonusul
muscular, stimulează funcţiile organelor şi ţesuturilor; cele calmante acţionează în sens invers;
– stimularea tonusului general, a capacităţii energetice sau de relaxare / destindere, favorizând somnul
în funcţie de metodologia excitantă sau sedativă;
– eliberarea de endorfine şi encefaline, substanţe cu rol inhibitor asupra durerii;
– la nivel local – reflex de axon cu vasodilataţie secundară, apar reflexele segmentare prin interesarea
segmentului medular şi a arcurilor reflexe; la nivel suprasegmentar apar efecte sedative, relaxante şi
chiar hipnotice.

INDICAŢIILE MASAJULUI

v Afecţiuni ale aparatului locomotor – reumatismale, neurologice, posttraumatice, psihogene –

afecţiuni articulare, miozite, miofasciite, miogeloze, celulite, nevrite şi polinevrite, retracţii
musculo-tendinoase, contracturi musculare, hipotrofii şi atrofii musculare de diferite cauze.
v Afecţiuni ale aparatului cardiovascular – staze venoase şi limfatice, cu edeme circulatorii periferice.
v Afecţiuni ginecologice – inflamaţii cronice, ptoze uterine, aderenţe etc.
v Afecţiuni psihogene – forme de nevroză astenică, spasmofilii, distonii neurovegetative.
v Afecţiuni dismetabolice – obezitate, diabet, gută.
v Pediatrie – anemii, rahitism, sindroame hipoanabolice.
v Geriatrie – tratament de întreţinere şi stimulare a musculaturii scheletice şi a metabolismului
diminuat, după explorări paraclinice.
v Optimizarea formei sportive.
v Sedentarism.
v Profilaxie secundară.

CONTRAINDICA ŢII MASAJULUI

Contraindicaţii definitive
o afecţiuni maligne sau cu potenţial de malignizare prin masaj;
o afecţiuni cutanate (bolile de piele) : parazitare, infecţioase, inflamatorii, eczematoase,
eruptive de diverse cauze, plăgi posttraumatice, fragilitate capilară;
o afecţiuni acute febrile;
o afecţiuni inflamatorii osoase şi osteoarticulare;
o tuberculoză cu diferite localizări;
o tromboflebite şi flebotromboze;
o afecţiuni cardiocirculatorii acute : angină pectorală, infarct miocardic, tulburări de ritm,
insuficienţă cardiacă, embolii cu diferite localizări, hipertensiune arterială netratată;
o afecţiuni pulmomare acute;
o afecţiuni acute ale tubului digestiv;
o manifestări hemoragipare;
o stări de oboseală;
o bolile psihice majore (în special psihoze).

BIBLIOGRAFIE
1. A. Rădulescu, Elena Teodorescu. Fizioterapie, masaj terapeutic, Bucureşti, Editura medicală 2002.
2. Adriana Sarah Nica. Elemente de masaj în Compendiu de Medicină Fizică şi Recuperare, Bucureşti, Editura
Universitară “Carol Davila” 1998 : 91 – 117.
3. N. Teleche. Tratamentul balnear al bolilor reumatice în Tratat de Medicină Internă Reumatologie Volumul
II sub redacţia Radu Păun, Bucureşti, Editura Medicală 1999 :1827 – 1834.
4. S. Carasevici. Note de curs.
5. Anne Charlish. Răspunsuri alternative la artrită şi reumatism. Editura Aquila 1993.
6. M. Boigey. Manuel de massage. Masson. Paris 1977
5