Comunicarea etică

Cultura vorbirii nu se reduce doar la respectarea normelor limbii literare, dar şi la iscusinţa
de a găsi cele mai expresive mijloace de a expune gândul, cele mai exacte, cele mai potrivite
pentru situaţia dată, ce se justifică stilistic. 
Deşi ştiinţa şi tehnica au reuşit în ultimii ani să revoluţioneze posibilitatea noastră de a
transmite informaţia, totuşi capacitatea de a comunica între noi a scăzut. Capacitatea noastră de a
realiza contacte interumane spontane, creatoare, este diminuată de ritmul frenetic al vieţii moderne
şi de stresul zilnic. 
Pornind de la decizia de a comunica, comunicatorul decide să emită informaţii, idei, păreri,
sentimente etc. Decizia ca această comunicare să aibă loc sau nu implică probleme de etică. 
Probleme de etică pot sa apară şi în procesul de ascultare în sensul în care trebuie respectat dreptul
omului de a fi scutit de revărsarea de informaţii asupra lui. Oamenii au dreptul să cunoască, dar ei
au şi dreptul să nu cunoască. 

Atributele în jurul cărora se concentrează etica în procesul de comunicare sunt:

 claritatea;
 precizia şi corectitudinea;
 integritatea;
 discreţia;
 oportunitatea. 

Cultura vorbirii unui specialist îl obligă;

o să fie atent;
o să nu repete nejustificat unele formule;
o să evite utilizarea expresiilor necunoscute colegilor. Expresiile trebuie să fie libere de
formulele de serviciu de tipul: cum se spune, să zicem aşa, înţelegi, fii atent, mai în scurt sau
de cuvintele-parazite: deci, aşa, bine, nu-i aşa... Cauza acestor exprimări este: 
- gândirea prea lentă – vorbitorul caută să zică ceva până va relua ideea; 
- vocabularul sărac – vorbitorul nu găseşte cuvântul potrivit şi umple acest gol cu un
cuvânt-parazit. 

Comunicarea este valoarea înnăscută, dar care poate fi şi trebuie mereu dezvoltată. Etica
conversaţiei cere competenţă şi aptitudini de comunicare:

 spirit analitic;
 creativitate;
 decizie;
 cunoştinţe tehnice şi profesionale;
 iniţiativă;
 adaptabilitate;
 motivaţie;
 sociabilitate;
 simţ al măsurii 
 Un bun punct de plecare în aprecierea procesului de comunicare sub aspectul eticii este
examinarea adevăratului motiv şi scop al comunicării, precum şi impactul acesteia. O afirmaţie
eronată, dacă apare în mod accidental, nu poate fi catalogată ca neetică, ci neprofesională. Dar una
care este în mod deliberat eronată, având ca intenţie derutarea, manipularea, înşelarea sau confuzia
este neetică. 

Distorsionarea neintenţionată a informaţiilor, datorată naturii fiinţei umane, este un alt factor care
trebuie luat în considerare sub aspect etic. Mesajele nu sunt în sine etice sau neetice. Ceea ce
determină ca un mesaj să fie etic sau nu rezidă în ceea ce emitentul mesajului intenţionează să
realizeze prin intermediul acestui mesaj. Apare întrebarea:  ce se întâmplă când intenţia este
pozitivă, dar impactul pe care îl are comunicarea este negativ? Emiţătorul trebuie să aibă în
vedere
nu nu mai motivele, intenţiile şi scopul comunicării, ci şi impactul posibil al acesteia. 
Problemele de etică a comunicării trebuie analizate cu mare prudenţă în cazul mesajelor negative
cu implicaţii emoţionale, de influenţare-convingere ale mesajelor legate de conflicte. În legătură cu
acest fapt pot să apară cerinţe contradictorii între a comunica cu tact, dar a nu fi manipulativ; a
spune adevărul, dar a nu fi lipsit de diplomaţie etc. Pentru a putea „naviga” printre aceste jaloane,
emiţătorul va trebui să facă alegerea corectă a organizării şi formatului mesajului, a stilului de
comunicare, a limbajului şi să aibă în vedere multe alte aspecte. 

Atitudinea de apreciere a valorii de comunicare a unei persoane este exprimată şi prin abilităţile
de ascultare activă care se materializează în patru principii: 

1) Oferirea unui răspuns concret. 

2) Înţelegerea sentimentelor celorlalţi. 
3) Manifestarea înţelegerii şi acceptării mesajului receptat.
4) Încurajarea conversaţiei. 

Astfel, comportamentul social al omului se manifestă prin abilităţi de comunicare, de empatie,

asertive, care, corelând cu imaginea de sine, cu sprijinul şi rezolvarea problemelor, pledează pentru
condiţia interumană. Necesitatea utilizării comunicării asertive contribuie la o exprimare completă,
clară ce demonstrează că astăzi comunicarea este considerată ca reprezentând ,,sistemul nervos al
societăţii”.