UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA"

DIN IAŞI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE
ALE EDUCAŢIEI

EXAMEN LA
EDUCAŢIE
INTERCULTURALĂ

Studenta: Lăzărescu Andreea

Specializarea: Pedagogia
învăţământului primar şi
preşcolar

An de studii: III

Grupa: 4
 Prof. coord.: Lect. Andrei
Marian

Subiect: Competenţa
interculturală ca mix afectiv,
cognitiv şi conceptual

3.2. Competenţa interculturală ca mix

afectiv, cognitiv şi conceptual
În timp ce cercetători precum Spitzberg (1989) discută
despre importanța cunoștințelor și abilităților necesare
pentru a se angaja într-o interacțiune interculturală adecvată
și eficientă, alții subliniază performanța sau rezultatele
comunicării ca indicator al competenței interculturale
(Hammer, Bennet și Wiseman, 2003; McCroskey, 1982;
Spitzberg, 1983; Wiseman, 2002). De exemplu, McCroskey
(1982) a afirmat că eficacitatea comunicării poate să nu fie
suficientă pentru a judeca competența. În schimb, el a făcut
distincția între competență și abilități, performanță și
eficacitate (citat în Spitzberg, 1983). Potrivit lui McCroskey
(1982), o abilitate de comunicare este abilitatea unei
persoane de a realiza un comportament adecvat, în timp ce
competența este abilitatea unei persoane de a-și demonstra
cunoștințele despre comportamentul adecvat. Aptitudinile de
a realiza un comportament competent sunt diferite de
realizarea efectivă a unui comportament competent: gradul
în care o persoană este competentă sau nu se bazează pe
performanța efectivă a persoanei. Cu alte cuvinte, o
persoană poate fi calificată, dar nu competentă sau
competentă, dar nu calificată (a se vedea McCroskey, 1982).
 Chen și Starosta (1996, 2008) afirmă că competența
interculturală necesită o interacțiune eficientă și adecvată cu
persoane care au identități culturale pe mai multe niveluri.
Un comunicator intercultural trebuie să fie un cameleon care
se poate schimba și se poate adapta la orice situație în care
se fiecare (Chen & Starosta, 1996, 2008). Disponibilitatea
oamenilor de a se implica în diferite culturi se datorează
flexibilității și deschiderii lor. Competența interculturală
este abilitatea de a negocia mijloacele culturale și de a
executa în mod corespunzător comportamente de
comunicare eficiente care recunosc identitățile multiple
ale interacționarilor într-un mediu specific (Chen & Starosta,
1996, 2008). Cele trei dimensiuni conceptuale ale
competenței interculturale sunt: - Competența interculturală:
(1) sensibilitatea afectivă sau interculturală, sau
recunoașterea și respectarea dif- ferințelor culturale, (2)
conștiința cognitivă sau interculturală, sau
autocunoașterea identității culturale personale și înțelegerea
modului în care variază culturile și (3) abilitatea
comportamentală sau interculturală, sau abilitățile de
transmitere a mesajelor, cunoștințele de autodezvăluire
adecvată, flexibilitatea comportamentală, gestionarea
interacțiunii și abilitățile sociale.
3.2.1. Dimensiunea sensibilităţii afective sau interculturale

Natura afectivă a competenței interculturale se bazează pe emoțiile sau sentimentele personale care
sunt provocate de situațiile și contextul intercultural (Triandis, 1977). "Sensibilitatea
interculturală" este definită ca fiind capacitatea unui individ de a experimenta și de a răspunde la
diferențele culturale (Hammer et al., 2003; Straffon, 2003). Sensibilitatea interculturală se referă,
de asemenea, la capacitatea afectivă de a recunoaște, recunoaște și respecta diferențele culturale
(Chen & Starosta, 1996, 2008). Bhawuk și Brislin (1992) au sugerat că, pentru ca o persoană să fie
eficientă într-o altă cultură, ea trebuie să fie interesată de această cultură, să fie sensibilă pentru a
observa diferențele culturale și să fie dispusă să își modice comportamentul pentru a demonstra
respectul față de o altă cultură. Dezvoltarea acestei abilități necesită noi conștientizări și atitudini
(Bennett, 1986). O sensibilitate interculturală mai mare este asociată cu un potențial mai mare de
exercitare a competenței interculturale. Natura afectivă a competenței interculturale sugerează că
individul va primi răspunsuri și emoții pozitive înainte, în timpul și după interacțiunile
interculturale (Chen & Starosta, 2008; Del Villar, 2010, 2012). Această ipoteză este una dintre
altele care sprijină procesul de dezvoltare a sensibilității interculturale și a competenței
interculturale (Bennett, 1986; Bhawuk & Brislin, 1992; Chen & Tan, 1995; Gudykunst, Ting-
Toomey, & Wiseman, 1991). Se poate descrie natura afectivă a competenței interculturale cu
ajutorul a patru atitudini sau orientăripersonale, inclusiv conceptul de sine, deschiderea de spirit,
atitudinile de nejudecare și relaxarea socială (tabelul 3.3).

Tabelul 3.3 Dimensiunile afective ale competenţei interculturale

Dimensiune Definiții
Conceptul de sine Definește modul în care o persoană se vede pe sine, care, la rândul său,
este legat de stima de sine a unei persoane. Persoanele cu o stimă de sine
mai ridicată sunt mai bine acceptate de ceilalți, au performanțe bune
atunci când sunt observate și se pot apăra mai bine de
comentariile negative ale celorlalți
Deschidere de spirit Explică dorința unei persoane de a se exprima deschis și de a accepta
episoadele expresive ale celorlalți. Mai mult, deschiderea include
disponibilitatea de a recunoaște și de a accepta puncte de vedere și idei
diferite în interacțiunile interculturale, de a recunoaște nevoile celorlalți
și de a exprima propria identitate culturală și de a confirma identitatea
culturală a celorlalți
Atitudini de Se bazează pe absența prejudecăților în timpul comunicării
nejudecată interculturale. Atitudinea lipsită de prejudecăți permite îi ajută pe
indivizi să fie mai satisfăcuți și fericiți din punct de vedere psihologic în
timpul întâlnirilor interculturale
Relaxare socială Reprezintă manifestarea unei anxietăți reduse sau inexistente în timpul
comunicării interculturale, cum ar fi transpirația, mișcările neobișnuite,
rigiditatea posturii, ezitările și tendințele de răspuns scăzut. Pentru a
manifesta o relaxare socială normală, o persoană trebuie să depășească
blocajele anxioase enumerate mai sus
Sursa: Adaptat după Barna (1994), Brislin (1981), Chen și Tan (1995), Gudykunst și Hammer (1988), Hammer
(1989), Spitzberg și Cupach (1984), Ting-Toomey (1989), Ting-Toomey (1993) și Yum (1989). Dezvoltat de autor.