Universitatea Ecologică din București

Facultatea de Științele Comunicării

Specializarea Comunicare și relații publice

ANUL I, SEM II, IFR

Punți de legătură între minorități și majoritate

Student

Buzilă (Duță) Claudia-Georgiana

 Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Lumea de azi este supusă
unor schimbări rapide, interacțiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Contactul și comunicarea cu
alte culturi sunt caracteristici dominante ale vieții moderne.

Nivelul comunicării interculturale reprezintă acel nivel la care se realizează comunicarea dintre
membrii a două sau mai multe culturi diferite. Când schimbul comunicațional se produce între persoane
din culturi diferite, comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a limbajului interpersonal. În
cazul în care comunicarea are loc în cadrul societăților multiculturale, în care lucrează oameni din culturi
diferite, comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a limbajului organizațional. Dacă
personalitățile unei anumite culturi susțin discursuri în faţa unor persoane provenite din culturi diferite,
comunicarea interculturală poate fi o forma particulară a comunicării publice. Nu în ultimul rând,
comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a comunicării de masă, atunci când o organizație
transmite un mesaj mediat membrilor unei alte culturi.

Pe lângă aspectele pozitive, sunt destule elemente care afectează comunicarea interculturală:
etnocentrismul, activarea stereotipurilor și a prejudecăților, predispoziţii cognitive, identitatea socială,
emoția. Esența etnocentrismului „constă în credința neclintită că valorile, credințele și normele specifice
propriei culturi sunt universale, sunt singurele valabile oriunde și oricând”, iar etnocentrismul „este o
concepție îngustă și extrem de limitativă pentru comunicarea și negocierea interculturală” (Prutianu,
2004).

Pentru a comunica eficient cu membrii unei culturi diferite, individul este nevoit să-și dezvolte
competența de comunicare interculturală. Într-o exprimare generală, acest concept reprezintă capacitatea
individului de a se adapta stilului comunicativ specific altei culturi, de a gestiona eficient, cu succes,
situațiile de comunicare interculturală. Educația culturală este importantă, prin intermediul ei individul
învață lucrurile de care are nevoie pentru a funcționa bine în cadrul cultural. Ar fi un început cu stângul,
de exemplu, să trimitem o femeie să negocieze cu un om de afaceri foarte important din Japonia, având în
vedere că Japonia este cea mai masculină ţară din lume. Dacă dorim să avem succes în afaceri, și nu
numai, este esenţial să cunoaştem astfel de lucruri, care par banale la o primă vedere.

Pe zi ce trece, devine din ce în mai important să cunoaștem, nu atât limbajul verbal al altor culturi, cât
limbajul paraverbal și cel al trupului. Această dezvoltare a comunicării interculturale este rezultatul
integrării economice, politice, sociale, religioase, culturale a unor populații din întreaga lume. În situația
interculturală, interlocutorii sunt nevoiți să se adapteze la un sistem neobișnuit de semne și simboluri,

2
uneori fiind nevoiți să negocieze chiar sistemul de comunicare, nu doar subiectul de discuție sau luarea
cuvântului.

Studiile au arătat că nativii tolerează greșelile de limbă ale străinilor, dar acest fapt se realizează cu
prețul punerii unei etichete. Se recurge adesea la stereotipuri nu tocmai pozitive la adresa celor care nu
respectă regulile interacţionale validate de cultura gazdă. Astfel s-a ajuns să se considere că evreii din
New York sunt „agresivi și ofensivi”, iar chinezii ca fiind „impenetrabili și evazivi”. Pe de altă parte,
experiențele de comunicare interculturală sunt în avantajul individului, ajutându-l să cunoască și să
aprecieze alte culturi, dar în același timp să-și întărească înțelegerea faţă de propria cultură.

Factori care influențează comunicarea interculturală:

• Sistemele de valori: sunt bazate pe evoluția culturală și determină opțiunile individuale și de grup, pot
genera tensiuni sau conflicte imposibil de mediat.

• Limba: limba engleză este validată pe plan internațional ca limbă principală de comunicare în relațiile
economice, diplomatice sau culturale. Influența acesteia rezultă în mare măsură din faptul că țările în care
această limbă este utilizată ca limbă maternă influențează fundamental domeniile de utilizare. Orice
limbă de circulație internațională stăpânită reprezintă un atu pentru persoana capabilă să o folosească,
deschizând accesul către noi culturi.

• Religia: percepția sacrului, sărbătorile religioase, influența religiei asupra bucătăriei, practicilor zilnice,
etc, este un factor fundamental în comunicarea interculturală. În țările în care religia este clar separată de
stat sau politică are o influență mai redusă, însă în țările în care nu există o astfel de separare, influența
asupra comunicării interculturale e decisivă (ex. Statele islamice).

• Percepția asupra timpului: concepția ’time is money’ vs. o abordare lejeră a punctualității influențează
total comunicarea în context intercultural. Trebuie reflectat asupra întrebării: Ce înseamnă în cultura mea
să întârzii la o întâlnire? Dar pentru celălalt?

• Stilul de comunicare: există culturi în care gesturile care însoțesc comunicarea sunt de o complexitate
care reprezintă cheia decodificării mesajului verbal.

Bariere în comunicarea interculturală:

3
 Evident că putem identifica multiple obstacole în calea comunicării interculturale, pornind de la
neînțelegerea limbii, credința în superioritatea propriei culturi și disprețul față de alte culturi, capacitatea
redusă de ascultare, lipsa de sinceritate, etc. Un element care constituie o barieră importantă în
comunicarea interculturală îl reprezintă șocul cultural, fenomen în strânsă legătură cu adaptarea culturală.

Șocul cultural reprezintă incapacitatea de a înțelege sau accepta persoane cu seturi de valori, standarde
și stiluri de viață diferite de ale noastre. E o lipsă de acceptare, recunoaștere și apreciere a ceea ce
indivizii care aparțin unei alte culturi consideră ca fiind important. Șocul cultural se referă la acea
experiență emoțională și intelectuală ce apare la cel care plasat accidental sau datorită unor activități
specifice în afara contextului socio-cultural inițial, resimte o puternică stare de disconfort și de stres
existențial. Experiența viețuirii într-un nou mediu socio-cultural poate declanșa diferite reacții de frustrare
sau de respingere, de destrămare a identității, de revoltă, de anxietate, de mirare sau chiar de fascinație în
fața experimentării noului context.

Teoriile care analizează adaptarea culturală consideră șocul cultural un fenomen care se întâmplă firesc
tuturor indivizilor care încearcă să se adapteze unei culturi și societăți diferite, evident intensitatea șocului
fiind diferită în funcție de capacitatea la adaptare a fiecăruia.

Ciocnirea culturală are loc în timpul contactelor de scurtă durată cu o nouă cultură când individul are
timp doar să constate diferențele între cultura sa și cultura gazdă, manifestă un interes moderat față de
aceste diferențe care îl amuză sau îl surprind.

În concluzie, ținând cont de cele spuse mai sus, putem spune că, deși Pământul e doar unul,
găzduiește sute de culturi diferite. Şi chiar în cadrul aceleași culturi întâlnim diferențe. Stereotipurile
domină societatea contemporană pentru că au puterea să altereze percepția noastră despre alții și au
tendința de a deveni ,,lege”. Ele sunt exagerări ale percepției trăsăturilor caracteristice unei categorii de
oameni, și devin – prin folosință – sinonime cu, sau reprezentări uneori greșite ale identității acestora.

Trebuie subliniată indispensabilitatea comunicării interculturale pentru un om de afaceri, mai ales

pentru un manager. Într-o negociere este esenţial să cunoaştem „limbajul” interlocutorului. Educația
culturală este primordială, aceasta reprezintă un atu şi o bilă albă pentru noi. Interlocutorul va ceda şi
datorită faptului că va fi surprins într-un mod foarte plăcut de cunoștințele noastre despre cultura sa.