INTERCULTURALITATEA

ÎN
LUMEA CONTEMPORANĂ
 Ce este
“CULTURA”?
 CULTURA,

este un fenomen social ce

cuprinde comportamentul
socio-uman implicând mintea
şi corpul, obiectele materiale
şi informaţionale integrate
acestui comportament.
 Identitate - Alteritate
 Identitate - însuşirea unei persoane, a
unui obiect sau fenomen de a-şi
manifesta individualitatea în timp şi în
spaţiu, prin caracteristicile fundamentale,
neschimbătoare, ce le deosebesc de toate
celelalte şi le determină să rămână ele
însele pe întreaga durată a existenţei lor.
 Identitatea – în sens larg - un sistem de
sentimente şi reprezentări prin care
subiectul se singularizează.
 Suntem diferiţi, suntem alţii, suntem
altfel în foarte multe moduri. Dar sunt
oare toate aceste moduri adevărate,
sau unele dintre ele sunt numai
capcane, pe care ni le construim
singuri?
 Vorbim limbi diferite. Dar în oricare
dintre ele, exprimăm aceleaşi idei şi
aceleaşi sentimente care ne străbat
fiinţa, ceea ce înseamnă că avem de
fapt un fond comun, un fond identic.
 Ne îmbrăcăm diferit. Dar şi acesta este
un mod de a deghiza o identitate pe
care, goi fiind, n-am mai putea-o
tăgădui. După ce am muşcat din mărul
cunoaşterii, Dumnezeu ne-a pedepsit cu
acest exerciţiu al îmbrăcăminţii, care
creează în mod artificial o alteritate,
ascunzând de fapt singura diferenţă
reală, diferenţa dintre genuri, de care
ne ruşinăm.
 ,,dacă mă identific cu cel de lângă
mine și dacă conștientizez faptul că și
eu mă pot afla oricând în acceași
postură ca și el, atunci cel de asemeni
mie va fi tratat de către mine exact așa
cum mi-aș dori eu să fiu tratat în
situația dată, deci nu ca mijloc pentru
ceva, ci ca scop în sine.” (I. Kant)

 „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”

Dimensiuni culturale ale identităţii
 LIMBĂ,
 CONFESIUNE,

 ETNIE,

 RASĂ,

 GEN,

 REGIUNE etc.
 CULTURA
 TEONOMĂ (din grecescul Theos -
Dumnezeu, și nomos - Lege) „legea
lui Dumnezeu“ concept care consideră
că Dumnezeu revelat în Biblie este
singura sursă posibilă de cultură
 AUTONOMĂ

VALORI VALORI
SPIRITUALE MATERIALE
 Modelul iceberg-ului

Cultura nu este un iceberg

rece şi static ci într-o
continuă schimbare şi
evoluţie
 STEREOTIPURILE

- reprezentări mentale
schematice ale membrilor unui
grup (presupun generalizări
abuzive);
 PREJUDECĂŢILE

- atitudini (în general

negative) faţă de membrii
unui grup (pe baza
apartenenţei la grup)
 Rasismul
- Este o prejudecată
- Se bazează pe un presupus set de
caracteristici interne imuabile ale
membrilor unui grup
- Este susţinut deseori cu argumente
faptice şi/sau ştiinţifice
- Are consecinţe negative la nivel
psihologic şi la scară socială (inegalităţi
sociale structurale)
- In România: populaţia rromă
 DISCRIMINAREA

- comportament ce
dezavantajează membrii unui
grup (pe baza apartenenţei la
grup)
 Ce este
“MULTICULTURALITATEA”?
Multiculturalitatea înseamnă
pluralitatea, diversitatea
culturilor dar de cele mai
multe ori semnificaţia este
restricţionată la
«producătoare de identităţi,
de recunoaştere a culturilor
minoritare de cea
majoritară» şi atât.
 Multiculturalitatea este
consemnată a fi ansamblul
de culturi diverse, acceptate
de cultura majoritară dar
închistate în cuştile lor.
Cultura majoritară le
ademeneşte într-o cuşcă
nouă cu tendinţe chiar de
asimilare în timp.
 Dar ce înseamnă
“INTERCULTURALITATEA”?
 Interculturalitatea
reflectă acea dimensiune a
întâlnirii, relaţionării şi
interacţiei dintre culturi,
implicând la indivizi
capacitatea de a defini, a plasa
şi negocia, între anumite
limite, propria apartenenţă şi
propria identitate culturală.
 Interculturalitatea
semnifică recunoaşterea
importanţei interacţiei
care are loc simultan între
multiplele registre ale
aceleiaşi culturi şi/sau
între diferitele culturi.
 Interculturalitate
înseamnă şi cunoaşterea,
comunicarea şi comuniunea
între culturi diverse
conducând la buna înţelegere
între oameni, promovând
parteneriatul, toleranţa,
civilizaţia şi contribuind la
armonia noii Europe.
 INTERCULTURALITATEA
reprezintă coexistenţa mai
multor grupuri culturale între
care există numeroase
interacţiuni şi influenţe reciproce,
acordându-se egală importanţă
păstrării şi dezvoltării identităţii
culturale specifice şi comunicării
interculturale.
 Care este diferenţa dintre
România
şi
Statele vestice, membre ale
UE
în definirea
interculturalităţii?
 Diferenţa rezultă din percepţia
diferită faţă de ceea ce constituie
diversitatea culturală:

- în Romania, bazată pe etnicitate

şi religiozitate
(minorităţi etnice şi religioase);

- în statele vestice ale UE,

distincţia între imigranţi/băştinaşi.
 Cum se poate forma
competenţa interculturală?
 Prin
educaţie interculturală!
 Educaţia interculturală
are menirea dezvoltării la
indivizi a cunoaşterii
diferenţelor culturale a
consolidării unei strategii
referitoare la absorbţia
valorilor umaniste şi ştiinţifice,
spirituale şi materiale dintr-o
cultură spre/în alta.
 Educaţia interculturală
promovează cu mijloace
didactice, raporturile – liber
consimţite – între culturi,
proiectează standarde clare
(educaţionale, morale şi
juridice) capabile să dezvolte
reguli de comunicare,
colaborare şi cooperare.
 Educaţia interculturală are ca scop
dezvoltarea capacităţii indivizilor de
a recunoaşte diferenţele care există
în aceeaşi societate (în judeţul Arad
românii, maghiarii, germanii, sîrbii,
bulgarii, slovacii, evreii, ukrainienii,
cehii şi populaţia romă trăiesc
împreună în armonie) nereferindu-se
la o educaţie diferenţiată pentru
diferitele culturi ci unitară, pentru
interferenţele culturale.
 Educaţia interculturală
constituie în fapt o opţiune
ideologică a societăţilor
democratice şi are ca scop
formarea viitorilor cetăţeni
capabili de a diferenţia şi a
selecta “nucleul tare” al
variilor sisteme de valori!
 Obiectivele educaţiei
interculturale:
- dobândirea cunoştinţelor
bazale cu privire la cultură şi
impactul ei asupra
comportamentului indivizilor şi
grupurilor de oameni vis a vis
de propria cultură şi de cultura
celorlalţi;
 - dezvoltarea capacităţilor şi
formarea deprinderilor legate de
realităţile unei societăţi
multiculturale (a fi conştient de
amprenta propriei culturi, de
stereotipurile şi prejudecăţile sale;
a le identifica şi la alţii; a avea
puncte de vedere bazate pe
argumente; a avea aptitudini
comunicaţionale şi relaţionale);
 - construirea unor atitudini
precum: respectul pentru
diversitatea culturală, pentru
identitatea propriei culturi dar
şi altor culturi, refuzând
discriminarea şi intoleranţa;
 - stimularea participării la
promovarea principiilor
societăţii interculturale şi
luptei împotriva discriminării
şi intoleranţei.
România face eforturi mari pentru
armonizarea legislaţiei naţionale
cu cea Europeană în
educaţia interculturală,
dând atenţie (dar nu numai):
- promovării schimburilor cultural-
spirituale;
- încurajării transferului de
cunoştinţe şi a cooperării între
oameni;
 -perfecţionării politicilor
promovate de instituţiile de
educaţie prin dezvoltarea
receptivităţii la spiritulitate şi la
comunicarea mutuală;

- valorizarea diversităţii şi tuturor

aspectelor care se referă la
natura specifică a unor valori
certe.
 Adaptarea la schimbările
culturale şi la diversitatea lumii
contemporane este necesară
atât “minorităţilor” cât şi
“majorităţii” (sunt situaţii în
care nu este o distincţie foarte
clară – minoritate/majoritate)
aflate în interacţiune în prezent
şi în viitor.
 România,
la fel ca şi Europa,
trebuie să facă paşi fermi în
ceea ce priveşte educaţia
interculturală spre a
promova transculturalitatea!
 Transculturalitatea
propune societatea ca un
ecumene global în care
indivizii cu identităţi
culturale diferite au
capacitatea personală sau
colectivă de a transcende
graniţele culturale.
 MULŢUMESC
pentru atenţie!