Sunteți pe pagina 1din 7

De ce ai nevoie de un Afterschool?

La nivel internațional exista o discuție publică în desfășurare despre modalitățile de petrecere a


timpului de după terminarea cursurilor (post-școlar) și oportunitățile pentru copii și tineri, pentru
a le susține învățarea și dezvoltarea de-a lungul zilei, pe parcursul întregului an, și de la grădiniță
până la liceu. Dezbaterea continuă cu privire la gama de cunoștințe și abilități academice, sociale
și de altă natură, de care tinerii vor avea nevoie pentru a reuși ca angajați, cetățeni și membri ai
familiei și ai comunității într-o lume globală.

Pentru a construi baza de cunoștințe și pentru a susține eforturile de îmbunătățire a calității în


acest domeniu, cercetatorii in domeniul studiului familiei au dezvoltat o bază de date la nivel
internațional de evaluare a sutelor de programe post-școlare, de tip afterschool. În ultimii ani,
cercetatorii au prezentat o serie de concluzii ale acestor studii pentru a aborda două întrebări
fundamentale: Daca participarea la programele tip afterschool face diferența și, dacă da, care
sunt condițiile necesare pentru a obține rezultate pozitive?

Verdictul: deceniile de studii de cercetare și de evaluare confirmă faptul că tinerii și copiii care
participă la programele de afterschool pot avea parte de o mulțime de beneficii pozitive într-o
serie de domenii de rezultate interconectate – academice, social-emoționale, prevenire, și
sănătate și wellness. Acestea sunt abilitățile despre care mulți afirmă că sunt necesare pentru ca
tinerii să reușească în contextul economico-social al secolului 21 și în viață.

Performanța academica
Studiile arată că participarea la programele de tip after school influențează performanțele
academice ale tinerilor în mai multe moduri, cum ar fi:
✓ atitudini mai bune față de școală și aspirații educaționale mai mari;
✓ rate mai mari de participare la școală și rate mai mici de întârziere la orele de curs;
✓ mai puține acțiuni disciplinare, cum ar fi suspendarea de la ore sau exmatricularea;
✓ rate mai scăzute de abandon scolar;
✓ o performanță mai bună în școală, măsurată prin calificativele și notele obținute în urma
testărilor specifice;
✓ creșteri semnificative ale notele obținute la testele școlare;
✓ o mai mare promovabilitate școală;
✓ îmbunătățirea finalizării temelor pentru acasă;
✓ implicarea mai profundă în procesul de învățare.

Zeci de studii ale programelor de tip after school subliniază în mod repetat impactul puternic al
susținerii unei serii de rezultate pozitive în procesul de învățare, inclusiv realizări academice,
oferind copiilor și tinerilor oportunități de a practica noi competențe prin învățarea practica,
experiențială în programele de after school.

Un alt element comun printre toate aceste studii este că programele de after school de succes se
concentrează nu doar pe sprijinul academic, ci oferă și alte activități de îmbogățire a
cunoștințelor. Astfel, echilibrând sprijinul academic cu o varietate de activități extracurriculare
bine structurate, captivante și plăcute, se îmbunătățește performanța academică.

Dezvoltarea social-emoțională
Multe programe de tip afterschool se concentrează mai puțin pe partea academică (școlară) și
mai mult pe îmbunătățirea provocărilor sociale și de dezvoltare ale tinerilor, cum ar fi
aptitudinile sociale, stima de sine și conștientizarea de sine, libera inițiativă și abilitățile de lider.
Cercetările au demonstrat că participarea la aceste programe este asociată cu scăderea
problemelor de comportament, abilități sociale și de comunicare îmbunătățite, relații mai bune cu
colegii și profesorii, sporirea încrederii de sine, a stimei de sine și a eficienței de sine, niveluri
scăzute ale depresiei și anxietății, dezvoltarea liberei inițiative, și sentimente și atitudini
îmbunătățite față de sine și de școală.

Promovarea sănătății și a stării de bine


Programele de tip after school pot contribui la rezolvarea problemei obezității infantile în rândul
copiilor și al tinerilor. Studiile indică puterea potențială a programelor de after school de a
promova sănătatea generală, condiţia fizică bună și bunăstarea tinerilor, menținându-i activi,
susținând importanța comportamentelor sănătoase și oferind o alimentaţie sănătoasă. Elevii
învață să facă alegeri culinare mai bune și să-și sporească activitatea fizică, precum și
cunoștințele despre practicile nutriționale și de sănătate. Acest lucru duce la o scădere a indicelui
de masă corporală, o îmbunătățire a tensiunii arteriale și o îmbunătățire a aspectului corpului.

Factorii critici pentru a obține rezultate de succes


Programele de afterschool pot promova rezultate pozitive de învățare și dezvoltare, însă unele
programe nu își maximizează potențialul. Cercetarea și evaluarea indică trei factori care sunt
critici pentru crearea unui cadru eficient in atingerea acestor rezultate cu tinerii.

1. Accesul și participarea susținută la programele de afterschool


Tinerii înregistrează beneficii mai mari dacă participă la programele de afterschool cu o
frecvență ridicată și într-un mod susținut. De asemenea, aceștia au beneficii de la acele programe
de afterschool adaptate la interesele, nevoile și orarele lor, precum și de la cele care oferă
expunere la idei, provocări și oameni noi.

2. Programe bine structurate și personal de calitate


Dezvoltarea atentă și personalizată a programelor de afterschool, cu accent pe promovarea
rezultatelor țintă prin activități bine organizate și antrenante, sunt elemente esențiale pentru a
obține rezultate de înaltă calitate. Aceasta implică o viziune și obiective clare pentru program
înca de la început, o conducere puternică și focusată, precum și o formare susținută și sprijin
constant pentru personal.

De asemenea, tinerii beneficiază din dezvoltarea de relații pozitive cu personalul afterschool-


ului, care, la rândul lor, dau exemplul unui comportament bun, îi învață în mod activ pe elevi
competențe sau concepte noi, asculta cu atenție, oferă feedback și îndrumare, și stabilesc
așteptări clare pentru interacțiunile mature și respectuoase cu colegii. Copiii care frecventează
acele programe de afterschool bine structurate afișează metode de studiu mai eficiente,
persistență în realizarea sarcinilor, aptitudini sociale, comportamente pro-sociale, performanță
academică și un comportament mai puțin agresiv sau plictisit pe parcursul anului școlar.

3. Parteneriate puternice
Programele de afterschool de înaltă calitate atrag în mod eficient parteneriate cu o varietate de
părți interesate, în special familii, școli, instituții academice și comunități.

În concluzie
Programele de after school de calitate, bine implementate, pot sprijini învățarea și dezvoltarea
sănătoasă atunci când sunt abordați factorii cheie descriși mai sus. Aceste programe
demonstrează, de asemenea, cât de complexă este furnizarea de servicii excelente și eficiente
pentru tineri și familiile acestora. Programele de after school contribuie în mod activ la
susținerea învățarii și la succesul în viața al tinerilor de pretutindeni.

Cat de necesare sunt, insa, aceste institutii?

Afterschoolurile sunt programe desfasurate dupa incheierea orelor de scoala obligatorii si sunt foarte atractive atat
pentru parinti cat si pentru copii. Chiar daca generatiile mai batrane nu aveau nevoie de un astfel de program,
timpurile s-au schimbat iar utilitatea unui astfel de program este din ce in ce mai importanta.

Motivul principal este lipsa timpului pentru parinti, o problema care se acutizeaza pe zi ce trece. Astfel, pentru parintii
care lucreaza de dimineata pana seara, afterschoolurile sunt extrem de utile.
La nivel mondial, sistemele afterschool sunt considerate a fi parte foarte importanta din cresterea si educatia unui
copil si sunt adoptate de majoritatea scolilor. La noi, importanta unei astfel de institutii inca nu este recunoscuta chiar
atat de bine, insa pe masura ce numarul afterschoolurilor creste, calitatea lor creste iar beneficiile sunt din ce in ce
mai bine conturate si mai apreciate de parinti. In Bucuresti, spre exemplu, numarul afterschoolurilor are deja 3 cifre si
include unele dintre cele mai bune astfel de scoli, precum afterschoolul Ana si Strumfii, un afterschool sector 6 ce
respecta toate criteriile cerute de societate si de parinti.
Ce activitati cuprinde un program afterschool?

Partea cu adevarat buna la un astfel de program este faptul ca este unul educational si poate cuprinde o multime de
activitati destinate celor mici. Activitatile sunt foarte variate si cuprind atat momente de recreatie si de joaca, cat si
activitati educationale, care reusesc sa creeze impreuna un mediu sanatos si sigur pentru fiecare copil.

Principala activitate pe care o ofera un after school este consilierea elevilor in realizarea temelor pentru acasa.
Practic, temele primite la scoala pot sa fie facute la afterschool, in asa fel incat restul timpului sa fie destinat in
exclusivitate timpului petrecut cu parintii sau jocului.

O alta activitate extrem de utila presupune dezvoltarea competentelor copiilor. Fiecare copil este dotat cu anumite
competente, cu ajutorul carora poate face performanta. Tot ceea ce trebuie este sa i se poata descoperi acele
competente din timp, pentru a putea fi aprofundate.
Evident, nu lipsesc activitatile recreative, care sunt definite prin jocuri si concursuri, foarte antrenante si foarte bine
realizate, in asa fel incat sa dezvolte activitatile artistice ale celor mici.
Care sunt principalele avantaje si dezavantaje ale unui astfel de program?

Evident, inainte de a-ti trimite copilul la afterschool este bine sa analizezi cu atentie fiecare detaliu si fiecare avantaj
sau dezavantaj pe care un astfel de program il ofera.
Avantajele sunt urmatoarele:
 Calitate mult mai buna a studiului. Copilul va invata cum poate sa asimileze mai bine cunostintele si va reusi sa isi creeze
un program bine pus la punct, care sa ii ofere eficienta maxima in tot ceea ce face. Astfel, rezultatele scolare vor fi mai bune
iar disponibilitatea pentru studiu va creste.
 Mai putine ore in fata televizorului si in fata tabletei. Majoritatea copiilor din ziua de astazi isi petrec foarte mult timp in
fata tabletei, in fata laptopului sau in fata televizorului. Evident, nu este un lucru pe care poti sa il interzici, insa cu cat sunt
mai putine ore, cu atat mai bine.
 Dezvoltarea unor noi abilitati. Una dintre cele mai mari probleme la invatamantul din Romania este faptul ca este foarte
greoi si reuseste cu mare greutate sa gaseasca pasiunea fiecarui copil. Un afterschool este construit in asa fel incat sa ii
ajute pe cei mici sa isi gaseasca noi interese, oferind ateliere de pictura, dans, muzica sau activitati sportive si permitandu-i
fiecarui prichindel sa isi descopere si sa isi dezvolte talentul.
 Un mediu sigur dupa scoala. Parintii isi stiu intotdeauna copiii in deplina siguranta, deoarece mediul in care sunt la
afterschool este cat se poate de sigur. In plus, acesta ofera garantia faptului ca fiecare copil care participa la afterschool
beneficiaza de supraveghere permanenta.
 O mult mai buna capacitate de a relationa. Participand la afterschool, copiii reusesc sa relationeze mult mai bine atat cu
colegii, cat si cu adultii. Acest lucru ii ajuta sa simta sentimentul de apartenenta in comunitate si sa se descurce mult mai
usor pe viitor.

Elevii proveniti din familii defavorizate, aflati in pericol de abandon scolar si fara posibilitatea de indrumare si
supraveghere la lectii, au sansa de a depasi aceste greutati in centrele "After school" infiintate in unitatile de
invatamant de primariile de sector din Bucuresti, informeaza editia online a ziarului Ziua.

Miercuri, in Sectorul 2, au fost inaugurate patru centre "after school" de primarul Neculai Ontanu, la scolile generale nr. 25,
nr. 4, nr. 58 si nr. 26.

"Autoritatea locala urmareste reducerea riscului ca elevii sa ajunga pe strazi, in gasti de cartier ce-i pot influenta negativ,
intr-o perioada in care pericolul drogurilor si al altor "miraje" au devenit de maxima actualitate. Dezvoltam si noi acest proiect
aplicat cu succes in numeroase tari europene, ce presupune realizarea in scoli a unor spatii destinate acelor elevi care,
dupa terminarea orelor de curs, gasesc aici o alternativa de a petrece timpul pana la sosirea parintilor, studiind sau doar
recreeandu-se", a declarat edilul.

In Sectorul 3 al Capitalei, primarul Liviu Negoita a infiintat deja, sub denumirea de Centre de zi, asemenea spatii in zece
scoli.

"In prezent, 75 elevi cu varste intre 7-14 ani primesc masa de pranz, isi fac temele supravegheati de dascali si sunt meditati
pentru examene, in cadrul centrelor deschise la scolile generale nr. 54, nr. 80, nr. 81, nr. 84, nr. 87, nr. 92, nr. 94, nr. 95, nr.
112 si nr. 116. Tot aici, copiii desfasoara activitati de terapie ocupationala, sunt initiati in utilizarea computerului si primesc
consiliere psihologica", ne-a declarat primarul Negoita.

De asemenea, in Sectorul 6, edilul Cristian Poteras a amenajat, de curand, cu banii primariei, 4 spatii de tip "After school",
alaturi de cele 6 existente.

Admiterea in centrele de tip "after school" se realizeza in functie de cerintele administratiei locale.

Astfel, in Sectorul 3 se face la cererea parintilor/reprezentantului legal ori la sesizarea altor persoane din comunitate sau din
cadrul scolii, fiecare copil beneficiind de un plan personalizat de servicii.

Acesta va fi realizat pe baza evaluarii facute fiecarui copil in parte la admiterea in centru si va cuprinde obiective
operationale, etape si activitati concrete, responsabilitati si evaluare.

In Sectorul 2, aproximativ 120 de copii ai claselor I-VIII sunt selectati in proiect si alesi de conducerea unitatilor de
invatamant, deoarece acestea cunosc in detaliu problemele parintilor si a copiilor acestora.

In functie de propunerile facute, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului realizeaza anchetele la
domiciliu pentru a stabili exact cadrul familial al elevului si modul cum acesta poate fi ajutat.
Masa sau gustarea, in aceste centre, este asigurata de catre doua fundatii participante la proiect Organizatia Suedeza de
Ajutor Umanitar Individual I.M., Asociatia Hraniti Copiii; Feed the Children; testare psihologica in vederea optimizarii ritmului
de dezvoltare a personalitatii; parintii vor participa la lectii deschise, pot solicita realizarea unor cursuri optionale si vor
beneficia de informatii complete asupra evolutiei scolare a elevului; asistenta medicala, asigurata prin intermediul Serviciului
Interventie si Urgente Sociale (Ambulanta Sociala) si a cabinetelor medicale din unitatile de invatamant; asistenta psiho-
pedagogica a copiilor cu risc de abandon scolar, cu dificultati de invatare, carente informationale si adaptare scolara;
participarea parintilor la lectiile deschise stimuleaza emotii si interese comune si intareste sentimentul participarii la un
proces instructiv-educativ de calitate si mandria de a fi printre "copiii gradinitei".

La sfarsitul fiecarei saptamani, parintii primesc informatii despre activitatile desfasurate in saptamana respectiva. De
asemenea, copiii primesc suport financiar si material (alimente, imbracaminte, rechizite scolare) pentru copil si familie.

Programul “AFTER SCHOOL” pentru copii defavorizati si nu numai este un serviciu adus comunităţii.
Proiectul nostru oferă copiilor servicii de îngrijire după terminarea orelor de şcoală, programe educative, asistenţă sociopedagogică,
temele date pentru acasă şi activităţi recreative .
Activitatea noastră va fi un adaos educaţional. De aceste servicii beneficiază copiii defavorizati si copiii proveniţi din familii ce nu au în
grija cui să lase copiii după terminarea programului zilnic şcolar şi pe perioada vacanţelor, care vor pentru copiii lor o alternativă de a fi
supravegheaţi de personal cu pregătire specială, într-un cadru de grup care poate stimula capacitatea lor de relaţionare interpersonală cu
cei de aceeaşi vârstă dar şi cu vârste diferite , etc.
Elementele de bază ale educaţiei propuse în cadrul programului „Şcoala după şcoală” vizează îmbunătăţirea competenţelor sociale,
nivelul cooperarii, nivelul comunicării verbale şi nonverbale şi nivelul creativităţii prin:
►Procesul de învăţare prin joc;
►Participarea copilului la alegerea activităţilor şi a jocurilor;
►Organizarea adecvată a ambientului educativ;
►Flexibilitatea strategiilor de predare-învăţare.
Principalele activităţi :
- servicii de îngrijire a copilului (hrănire, securitate) ;
- servicii alternative de educaţie prin asigurarea continuităţii educaţiei formale
(efectuarea temelor pentru acasă) ;
- activităţi recreative ;
Etapele implementării proiectului :
- Inchirierea unei locatii
- Stabilirea echipei de lucru şi a atribuţiilor fiecărui membru al echipei;
- Amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor ;
- Informarea personalului din instituţie privind scopul proiectului;
- Informarea comunităţii asupra noilor servicii create ;
- Selectarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile pentru a-şi desfăşura
activitatea profesională în cadrul serviciilor alternative nou create;
- Stabilirea principiilor, metodelor şi tehnicilor de lucru;
- Evaluarea cererilor şi selectarea beneficiarilor conform criteriilor prevăzute ;
- Desfăşurarea activităţilor zilnice în cadrul centrului ,,Şcoala după şcoală’’ ;
- Monitorizarea evoluţiei fiecărui copil înscris;
- Evaluarea periodică a serviciului înfiinţat prin prisma rezultatelor obţinute;
Programul ,,After School’’, ca serviciu de prevenire a neglijarii copilului şi asigurarea continuării educaţiei formale are un caracter
preponderent educativ .
Obiectiv general:
Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor alternative de educaţie prin oferta Programului ,, After School’’ ce va găzdui copiii după orele de
curs, în vederea petrecerii în siguranţă, util şi plăcut, a timpului liber.
Obiective specifice
- Furnizarea de servicii educaţionale specializate informale şi nonformale care
să amelioreze comportamentul de adaptare şcolară.
- Asigurarea unui cadru securizat de petrecere a timpului liber;
- Prevenirea neglijării copilului şi a problemelor de adaptare şcolară ;
- Integrarea mai rapidă în programul şcolar prin creşterea adaptabilităţii la acest
tip de mediu.
- Creşterea gradului de accesibilitate al familiilor care doresc alternative mai
bune pentru îngrijirea şi educarea copiilor.
- Realizarea unei campanii de informare şi promovare a proiectului în
comunitate;
- Sensibilizarea comunităţii faţă de problematica nevoii copilului de a fi asistat
în a-şi forma deprinderi dezirabile de petrecerea timpului liber, de a învăţa, de a se comporta, de a socializa, de a accepta diversitatea;
- Schimbarea percepţiei comunităţii asupra problemelor elevului din familia
prea ocupată;
- Micşorarea factorilor generatori de situaţii de risc;
- Optimizarea psihocomportamentală a copilului, prin folosirea activităţilor de
grup şi a unor metode art-terapeutice.
- Stimularea şi dezvoltarea stimei de sine, a conştiinţei propriei identităţi, a
comunicării interpersonale şi a relaţionării.
Nevoi prioritare
►Acodarea de soluţii alternative de petrecere a timpului liber, evitarea neglijării copilului .
Rezultă nevoia stringentă de dezvoltare a unor servicii alternative de protecţie şi educaţie (de tipul programului after school).
►Diversificarea modalităţilor de intervenţie pentru evitarea neglijării a problemelor de tipul neadaptării şi eşecului şcolar.
Se identifică :
Nevoia de a dezvolta şi diversifica serviciile de tipul celor asigurate în cadrul programului after school, servicii pedagogice, suportive, de
îngrijire.
Nevoia de a creşte accesibilatea serviciilor de către beneficiari.
Nevoia de a atrage resursa umană specializată în domeniul asistării copilului.
Nevoia de a informa şi sensibiliza comunitatea în vederea eliminării prejudecăţilor cu privire la legătura dintre modalitatea petrecerii
timpului şi comportamentul copilului.
Activităţile educative realizate sub coordonarea cadrelor specializate constau în :
- integrarea copilului în programul zilnic,
- ajutor la efectuarea temelor pentru a doua zi şi a celor suplimentare,
- organizarea stării de veghe, oferirea de jocuri şi jucării corespunzătoare
vârstei,
- facilitarea relaţiilor interpersonale dintre copii,
- dirijarea jocului individual şi colectiv în atmosfera de comunicare stimulativă,
- supravegherea stării de sănătate,
- administrarea hranei, respectarea pe cât posibil a unor preferinţe pentru
alimente şi jucării, realizarea igienei personale.
1. Educaţia motrică, intelectuală şi socioafectivă a copilului se va realiza prin :
- dezvoltarea motricităţii generale prin mers şi alergare ;
- dezvoltarea senzorialităţii (văz, auz, tact) şi a capacităţii perceptive ;
- dezvoltarea inteligenţei senzorio-motrice, a capacităţii de înţelegere,
- dezvoltarea capacităţii de comunicare prin stimularea limbajului activ,
- formarea şi lărgirea orizontului cognitiv, dezvoltarea conduitei de explorare a mediului înconjurător,
- formarea conduitei de joc individual şi colectiv,
- socializarea afectivităţii,
- formarea deprinderilor igienice şi de autoservire.
Toate aceste activităţi se vor desfăşura într-o ambianţă plăcută.
Activităţile ludice reprezintă un element de sprijin în educaţie, multe deprinderi şi cunoştinţe fiind dobândite prin joc, iar valorificarea
acestui instrument informativ-formativ presupune atribuirea unui conţinut cu finalităţi de dezvoltare a potenţialului de cunoaştere afectiv
şi volitiv al personalităţii, având astfel un incontestabil rol terapeutic.
Activităţile de terapie ocupaţională se vor desfăşura individual sau în grup sub îndrumarea personalului specializat utilizând dotările din
sala de clasă (jucării, jocuri), obiectivul terapiei ocupaţionale fiind pregătirea progresivă şi raţională a copilului pentru activităţile
cotidiene cu grad cât mai mare de independenţă.
2. Activităţile de formare şi dezvoltare a autonomiei personale au caracter permanent şi sunt desfăşurate de personal, pe cat posibil, cu
implicarea activă a copiilor în funcţie de vârstă.
3. Menţinerea legăturilor dintre beneficiari se realizează prin desfăşurarea proiectului de parteneriat între părinţi şi Asociatia O PARTE
DIN RAI.
4. Evaluarea periodică a copiilor se va realiza în echipa pluridisciplinară şi îndeplineşte următoarele funcţii :
►De constatare şi apreciere a evoluţiei copiilor în raport cu serviciul, cu faza iniţială;
►De informare asupra modului de realizare a deciziilor adoptate în legătura cu toate aspectele activităţilor desfăşurate ;
►De prevenire (înaintea instalării comportamentelor indezirabile), prin stabilirea şi activarea de alternative în rezolvarea unor probleme
;
►De stimulare – formare a copiilor prin sprijinirea eforturilor lor, acordarea încrederii, corectarea comportamentului ;
►De reglare prin utilizarea feed-back-ului;
5. Activitatea de coordonare, monitorizare şi contabilitate-administrativă asigură :
►Funcţionarea în condiţii normale a Programului « After School »
►Coordonarea personalului angajat şi a colaboratorilor ;
►Promovarea imaginii serviciului alternativ creat în exterior, sensibilizarea opiniei publice, atragerea de sponsori şi parteneri,
informarea comunităţii, promovarea bunelor practici în vederea producerii efectului de multiplicare ;
►Administrarea bunurilor imobile şi mobile
Programul doreşte să creeze activităţi compensatorii şi recompensatorii pentru copii stabilind un nivel motivaţional ridicat pentru
participarea la activităţi;
►Stimularea curiozitatii, imaginatiei si spontaneitatii.
►Consilierea părinţilor cu scopul de a-i învăţa să-şi înţeleagă copiii, nevoile lor,
petrecându-şi în mod constructiv timpul împreună ;
În paralel există posibilitatea desfăşurării unor cursuri de dans de societate, calculator, pictură (în funcţie de cerere şi posibilităţi).
Exerciţiile suport de desfăşurare a activităţilor vor urmări:
Limbajul, vorbirea (pronunţia şi tipul de comportament verbal);
►Atitudinile copilului, spontaneitatea şi iniţiativa (opoziţie, pasivitate, cooperare, entuziasm);
►Maniera de relaţionare (opoziţie, spontaneitate, formulare de întrebări, plictiseală, necooperare, detaşare, iritare, tensionare, încordare,
plăcere, participare totală ,etc.);
►Adaptarea la situaţiile propuse, gradul de cooperare şi de atenţie;
►Acţiuni şi mişcări necontrolate (agitaţie, ticuri, mişcări ale ochilor, gurii, mâinilor, picioarelor, corpului);
►Nivelul de anxietate, reacţia în faţa dificultăţilor sau eşecului;
►Comentarii şi răspunsuri la întrebările dirijate;
►Metode spontane de lucru (cum procedează în manipularea obiectelor sau în găsirea de soluţii);
Valoarea adaugată obţinută de pe urma implementării acestui proiect.
Proiectul nostru îşi propune :
- Activităţi de educaţie informală şi nonformală care să amelioreze comportamentul de adaptare şcolară.
- Crearea unei motivaţii optime pentru activitatea (participarea) şcolară.
- Prevenirea comportamentului de eşec şi abandon şcolar.
- Cointeresarea familiei în activităţile de timp liber şi educaţie în scopul ameliorării relaţiei intrafamiliale (copii-adulţi).
- Activitatea de supraveghere şi sprijin în efectuarea temelor şcolare.
- Activităţi recreative de socializare, de petrecere a timpului (excursii, drumeţii, vizite, la obiective turistice).
- Facilitarea integrării şcolii în comunitate şi medierea relaţiei părinţi-şcoală în cazul familiilor prea ocupate sau dezinteresate pentru
educarea copiilor lor.
- Acest serviciu va fi unul integrat modern şi competitiv crescând astfel valoarea actului educaţional.
- Crează activităţi compensatorii şi recompensatorii pentru copiii stabilind astfel un nivel motivaţional ridicat pentru participarea la
activităţile şcolare.
- Activităţi de dobândire a deprinderilor de viaţă independentă şi autonomie personală.
- Vom învăţa copiii să-şi gestioneze singuri un mic buget propriu, precum şi gestionarea timpului liber.
►Membrii echipei de implementare vor întocmi documentaţia necesară pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, în
conformitate cu prevederile legale.
►Obţinerea unei săli de clasă dotată corespunzător (mobilată cu pupitre, scaune, catedră, dulapuri).
►Mediatizarea serviciilor oferite în cadrul şcolii prin elaborarea şi distribuirea unor materiale vizuale atractive (pliante, afişe, broşuri
decriptive), reuniuni cu părinţii şi profesorii, precum şi prin cooptarea mass-mediei.
►Recrutarea şi pregătirea personalului care va lucra în cadrul programului « Şcoala după Şcoală »
Criterii de selecţie:
- Capacitate organizatorică
- Capacitate decizională
- Asumare de responsabilităţi
- Iniţiativă, umor, discreţie
- Dorinţa de perfecţionare continuă
- Aptitudini de comunicare interpersonală
- Deschidere pentru alternative educaţionale
- Loialitate faţă de angajator ;
- Cunoştinţe în domeniul gospodăriei, tehnicii, manipulării banilor, şi al acordării primului ajutor ;
- Disponibilităţi şi experienţă de comunicare (inclusiv non-verbală) în relaţiile cu copiii;
- Studii medii/studii de specialitate
- Modul de relaţionare cu superiorii, cu colegii, cu alte instituţii/organisme şi modul de relaţionare cu copiii
- Se vor întocmi fişele postului pentru personal plecând de la schema:
- Caracteristici generale ale postului – caracteristici specifice ale postului ;
- Calificări necesare – sarcini principale – gradul postului (se vor adauga criteriile de performanţă).

S-ar putea să vă placă și