Comunicare interculturala-Comunicare intraculturala:asemanari,

diferente, specific.

Ca domeniu distinct al stiintelor comunicarii si cercetare sistematica aplicata, comunicarea

interculturala are o istorie relativ recenta, incepand cu cea de a doua jumatate a secolului XX,
cand in SUA au fost initiate studii si aplicatii privitoare la contactele dintre americani si indivizi
sau grupuri apartinand unor culturi diferita de cea americana.
Obiectul de studiu al disciplinei comunicare interculturala exista din cele mai vechi timpuri
ale istoriei si civilizatiei omenirii, cand indivizi si grupuri din culturi diferite au interactionat, in
diverse contexte si din diferite motive.
In ce priveste cultura europeana, asemenea contacte au avut loc inca din Antichitatea grecoromana, fie sub forma unor schimburi economice, comerciale si implicit cultural-artistice, fie sub
forma, mai agresiva, a razboaielor de cucerire de teritorii, populatii, culturi straine.
Daca in trecut ocaziile si actele concrete de comunicare intre repezentanti ai unor culturi
diferite implicau o relativ redusa parte a populatiei lumii, in epocile moderna si contemporana
realitatile, situatiile, consecintele acestor procese de comunicare au crescut, in mod spectaculos,
ca frecventa si complexitate.
Prin intermediul mass-media, al celor audio-vizuale in special, ale caror transmisii prin
sateliti acopera astazi practic intreg globul, oameni din cele mai indepartate parti ale lumii pot fi,
in timp real si in acelasi momente, martori directi ai unor evenimente care se petrec oriunde in
lume.

La acesti factori ce favorizeaza comunicarea interculturala azi, se adauga fenomenul

globalizarii, cu baza sa economica si implicatiile in toate sectoarele si domeniile vietii sociale,
politice, culturale, precum si turismul.
Comunicarea interculturala se bazeaza, in principiu, pe aceleasi elemente pe cere le regasim
in comunicarea intraculturala si care le confera interactantilor un grad mai ridicat de siguranta in
situatia de comunicare noua.
Comunicarea interpersonal poate fi considerat a fi tipul esenial, pe scheletul cruia se
construiesc i celelalte tipuri, mai complexe. Orice proces de comunicare se bazeaz pe anumite
reguli. n cazul comunicrii interpersonale, o regul esenial este relaia bilateral care se
stabilete ntre cei doi comunicatori.
Limbajul paraverbal reprezint un mod de comunicare realizat prin intermediul tonalitii
vocii, prin ritmul vorbirii, prin accente i prin pauze. El se suprapune, de regul, peste mesajul
verbal, influenndu-l n mod semnificativ: l poate intensifica, slbi, distorsiona sau chiar nega.
Situatia de comunicare interculturala prezinta insa, si alte caracteristici, prin care se
diferentiaza de forma de comunicare interpersonala intraculturala, cum ar fi :

fondul initial de cunoastere diferit

modele de interpretare divergente
sistemele de referinta divergente
indicii de contextualizare diferiti
spatiul redus pentru metacomunicare
stilurile de comunicare diferite.
Aceste caracteristici reprezinta de altfel si principalele surse ale problemelor de comunicare

interculturala.
Efectele psihologice al unei situatii de comunicare necunoscute sunt nesiguranta si teama.
ncercrile de adaptare la noua situatie implic strategii de diminuare a presiunii mediului si de
recunoastere a modelelor comportamentale. Perceperea modului de comportare a celorlalti
membri ai grupului se orienteaz dup propriul model, asa nct indivizii devin constienti de
propriul comportament abia atunci cnd vin n contact cu oameni care interactioneaz dup alte

strategii comportamentale. Prin compararea cu ceva diferit, individul are posibilitatea s-si
interogheze comportamentul si s si-l evalueze.
Influentele pe care le exercit sistemele culturale si sociale asupra valorilor, reprezentrilor
si normelor devin vizibile n diferitele standarde culturale, n conformitate cu care oamenii
interactioneaz.
ntr-un proces de comunicare intercultural este vorba, mai degrab, de o comunicare
sustinut de o metacomunicare despre comportamentul comunicativ al interactantilor, dect de
un control al procesului n sine.
Un context intercultural se defineste prin dihotomia: identitate-diferent. Aceast opozitie n
perceperea lumii nconjurtoare implic anumite caracteristici ale interactantilor. Prin aceste
caracteristici ei si pot sau nu si pot manifesta sensibilitatea fat de diversitatea cultural. Este
vorba de gradul de deschidere sau de nchidere cultural al unei persoane, de capacitatea acesteia
de a accepta alteritatea, pentru a evita omogenizarea cultural ca urmare a proceselor
globalizante.
Un alt aspect foarte important, indiferent dac este vorba de comunicare intercultural sau
intracultural, este acela al prejudecilor (intra- sau interculturale), care de fapt sunt jaloane care
conduc indivizii ctre o viziune ct mai linititoare pentru ei n momentul n care iau contact n
mod efectiv cu un strin sau cu un individ din cadrul grupului, al crui status este unul mai puin
obinuit sau care este bnuit a avea contacte cu o lume legat, ntr-un fel sau altul, de magie i de
malefic.
Comunicarea interculturala prezinta mai multe forme, din punctul de vedere al lui Larry
Samovar, in Communication between cultures , si anume :

Comunicarea interrasiala intervine atunci cand sursa si receptorul sunt din alte rase.
Comunicarea interrasiala poate sa fie sau nu interculturala iar dificultatile majore intalnite
in cadrul acestei forme de comunicare sunt reprezentate de prejudecatile rasiale, o
problema care este detectata de obicei in sentimentele de etnocentrism.

Comunicarea interetnica se refera in general la situatii in care partile sunt din aceeasi

cultura, dar de origine entice sau de fond diferite.

Comunicarea internationala intervine mai degraba intre structurile politice, decat intre

indivizi.
Comunicarea intraculturala reprezinta comunicarea dintre membrii aceleiasi culturi.
Include toate formele de comunicare dintre membrii etnici sau rasiali sau ai altor co-

culturi.
Comunicarea interreligioasa care apare sub forma ecumenismului.
Comunicare intercivilizationala, prin identificarea popoarelor cu grupurile culturale.
Comunicarea intraculturala este o forma particulara a comunicarii interculturale.

Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi abordat in termeni de cauza-efect ori
stimul-raspuns,comunicarea este inevitabila si se desfasoara pe doua niveluri : cel al continutului
si cel al relatiei. Primul nivel da informatii, iar cel de-al doilea da informatii despre informatiile
oferite de primul.
Comunicarea se bazeaza atat pe informatia digitala cat si pe informatia analogica, ea
implica raporturi de putere intre parteneri, iar schimburile care au loc intre acestia pot fi
simetrice sau complementare.
Comunicarea intraculturala se refera la relatiile in care intra indivizi apartinand aceleaiasi
comunitati.

Bibliografie :
Dinu Mihai, Comunicarea-repere fundamentale, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1997.
Larry Samovar, Communication between cultures.
Constantinescu Nicolae, Etnologia si folclorul relatiilor de rudenie, Bucuresti, Editura Univers,
2000.