Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere – Paradigme ale comunicării interculturale

Anul I
Stoian Simona-Mirela
Duță Cătălina-Alexandra

Examen:Stereotipuri culturale și construcție identitară

Dimensiuni ale culturii :Orientarea tactilă, focalizarea pe

grup/individ.
Argument

Consider că această lucrare are ca scop principial definirea

conceptului de cultură cât și dimensiunile acesteia.Realitatea
căreia i-se aplica termenul de ,,cultură” este procesul tradiţiei
culturale, procesul prin care, în cadrul unui grup social sau al unei
clase sociale, limbajul, credinţele, ideile, gusturile estetice,
cunoștinţele, abilităţile și o mulţime de tipuri de deprinderi sunt
transmise (“tradiţie” înseamnă “transmitere”) de la persoană la
persoană și de la o generaţie la alta.”
Cultura înseamnă întreaga tradiţie creată de către o societate și
transmisă de la o generaţie la alta. Ea se referă deci la normele,
valorile și standardele care determină comportamentul oamenilor,
și include moduri, distincte pentru fiecare societate, de a ordona
lumea și de a o face inteligibilă. Cultura este un set de mecanisme
de supravieţuire, dar ne oferă în același timp o definiţie a realităţii.
Ea este matricea în cadrul căreia ne naștem, este nicovala pe care
sunt formate persoanele și destinele noastre.
Dintre numeroasele accepţiuni ale conceptului de cultură ne
interesează, în contextul de faţă, sensul folosit în antropologia
socială, acela de ansamblu al tiparelor de gândire, simţire și
acţiune ale unui grup. Sunt cuprinse aici elemente de "rafinament
social" (de civilizaţie în sens calitativ), dar mai ales trăsături ale
vieţii de zi cu zi. Altfel spus, cultura este "programarea colectivă a
gândirii, care distinge membrii unui grup de membrii altuia"
[Hofstede, 1996, p. 21]. De asemenea, considerăm valorile și
timpul esenţe și dimensiuni cheie ale unei culturi. Sistemul de
valori specific unui grup social dă expresie antitetică gândirii și
simţirii colective (bun – rău, raţional – iraţional etc.). Timpul în
spaţiul cultural, ca scurgere succesivă de momente, dă membrilor
comunităţii înţelegere, sens de acţiune comun și "continuitate
fluidă între trecut – prezent – viitor" [Gh. Ionescu, 1996, p. 127].
Fiecare individ este purtător al unor modele de gândire, simţire și
manifestări potenţiale dobândite pe parcursul vieţii [Hofstede,
1996, p. 20], care sunt reprezentate în cultura grupului social.
Scopul acestei lucrări este cuantifica cultura românească pe baza
celor cinci dimensiuni ale modelului lui Hofstede.
Obiectivele urmărite sunt:
•Modul de relaţionare intre indivizi si grupuri
•Relaţiile corecte și asigurarea înţelegeri termenilor.
•Identificarea principilor termenului de cultura și tipurilor de
dimensiuni culturale.

Cuprins

Distanţa faţă de putere masoara gradul in care membrii unei

culturi unei culturi accepta ca puterea sa fie inegal distribuita in
societate si organizatiiIe .
În culturile cu un IDP ridicat in cadrul organizaţiilor centralizarea
este frecventa, exista diferenţe mari de salarii intre posturile de
la vârful piramidei ierarhice si cele de la baza acesteia, ierarhia
din cadrul organizatiei reflecta inegalitatea dintre indivizi si
grupuri iar in cazul unui indice al distantei fata de putere scăzut
este promovata ideea descentralizării, subordonaţii asteapta sa
fie consultaţi si sa aiba iniţiative in ceea ce fac si șeful ideal este
cel care promovează ideea de leadership participativ.
 Individualismul-colectivismul reflecta măsura in care indivizii
prefera sa se concentreze asupra dezvoltării lor si, respectiv, a
familiilor lor ramanand independenţi emotional in raport cu
diferite grupuri, organizaţii sau alte colectivitati.
Într-o societate caracterizată prin individualism relaţiile dintre
oameni sunt mai reduse, fiecare urmărindu-și propriile interese,
drepturile individului având un rol important in cadrul societatii.
Colectivismul este caracterizat de relatii strânse intre indivizi;
relaţiile angajat angajator sunt stabilite mai degrabă in termini
morali, angajarea si promovarea sunt influenţate de grupurile de
interese.
O dimensiune culturală este un aspect al unei culturi care se
poate măsura cu altă cultură. Cele patru domenii fundamentale
analizate empiric de Hofstede au fost, în fapt, indicate de Inkeles
şi Levinson printr-un studiu teoretic făcut cu două decenii anterior

Orientarea tactilă.

Simţul tactil este simţul prin care recunoaștem un anumit obiect

cu pielea noastră. Simţul tactil, din punct de vedere tehnic, nu este
un singur simţ, ci o combinaţie de mai multe. Există nervi separaţi
în piele care înregistrează dacă ceva este rece, cald sau dacă
simţim presiune, durere, atingere ușoară sau chiar atingere
grosieră. Simtul tactil este, așadar, simtul care permite
recunoașterea anumitor caracteristici fizice ale obiectului, cum ar
fi duritatea și forma, care vin în contact cu suprafaţa exterioară a
corpului (pielea și membranele mucoase care comunică cu
exteriorul).Transmiterea simţului tactil de la suprafaţa exterioară a
corpului la creier este posibilă prin mecanismele complexe, care
provin din celule foarte specializate în acest scop, acestea fiind
receptorii tactili.
Focalizarea pe grup/individ.
Folosind analogia cu modul în care sunt programate computerele,
Geert Hofstede numește aceste modele de gândire, simţire sau
acţiune programe mentale Subliniem faptul că nu este vorba de o
analogie puternică deoarece oamenii nu pot fi programaţi precum
calculatoarele.
Comportarea unui individ este predeterminată numai parţial de
programele lui mentale; el are o abilitate nativă de a devia de la
ele și de a reacţiona pe baza unor modele creative și inteligente
(Abrudan, 1999; Brătianu și Murakawa, 2004).
În opinia lui Geert Hofstede, cultura este în mod necesar un
fenomen colectiv deoarece este acceptată de oamenii care trăiesc
sau au trăit în același mediu social, unde a fost învăţată. Ea poate fi
considerată o programare colectivă a gândirii care distinge
membrii unui grup (sau categorie de oameni) de un altul.
Cultura se învaţă, nu se moștenește. Ea provine dintr-un mediu
social al individului, nu din genele acestuia. Cultura trebuie să fie
diferită de natura umană pe de o parte și de personalitatea
individuală pe de altă parte, deși limita exactă dintre natura
umană și cultură precum și dintre cultură și personalitate este un
subiect de discuţie în lumea oamenilor de știinţă din domeniul
știinţelor sociale.

Aceasta tehnica este o "discuţie de grup planificata, organizata

pentru obţinerea percepţiilor legate de o arie de interes strict
delimitata, desfasurata intr-un mediu permisiv; discuţia este
relaxata si adesea plăcuta pentru participanţii care își împartasesc
ideile si percepţiile; membrii grupului se influentează reciproc,
raspunzand ideilor si comentariilor" (Kreuger, apud. Marlow, 1993:
55-56).

Focalizarea pe grup smulge o multiplicitate de perspective si

procese emoţionale intr-un context de grup" (Cojocaru D.,
2003:89) care produc date datorită interacţiunilor dintre
indivizii participanţi, dar care nu incurajeaza discuţiile
interactive dintre participanţi.

Concluzii
În consecinţă, managementul românesc actual este încă unul
inerţial, “cu șocuri de adaptare”, “gândire de gelatină” , pentru
care “regimul de funcţionare este mai important decât
performanţa” etc. [Brătianu, 2005] și cleptocratic,, definit de
“clientelism politic și administrativ”, impulsionat de “nevoia de
îmbogăţire personală rapidă”- toate acestea pe fondul unei
“anarhii organizate” etc.[Mihuţ, 2000].
Exponenţii managementului inerţial și cleptocratic mimează
comportamentul și stilul democratic, manifestările și exercitarea
autorităţii lor fiind specifice stilurilor autocrate din trecut.
Integrarea ţării noastre în UE, în structurile și exigenţele de
funcţionare ale Modelului European de Management (MEM)
[Mihuţ,202,p.42], cu siguranţă va aduce un impact cultural
pozitiv, stimulativ, asupra evoluţiei dimensiunilor culturale
specifice managementului românesc.

Bibliografie:
1. Hofstede, Geert:” Managementul structurilor
multiculturale”, Editura Economică, București, 1996
2. Charles W. Hill – International Business, McGraw – Hill,
Irwin, New York, 2002
3. Dimensiuni culturale şi interculturale(2000)