PROIECT WORD-PREZENTARE INDIVIDUALĂ

STUDENTĂ: Albu Ioana-Andreea

CONTINUAREA TEORIILOR

TEORII ALE CREATIVITĂŢII ELABORATE ŞI DEZBĂTUTE ÎN ULTIMELE

DECENII

Voi intra direct în subiect sintetizând autorii și teoriile/modelele:

Teresa M. Amabile (1983) este autoarea modelului esențial al creativităţii. Acest

model se bazează pe următoarele idei:

1. Orice persoană normală este capabilă de creativitate într-un anumit domeniu, la un

moment dat.

2. Creativitatea într-un anumit domeniu depinde de trei factor, și anume de

deprinderile specifice domeniului respective; de lucru şi de gândire creativă; motivaţia
intrinsecă.

3. Cu unele elemente ale creativităţii te naști, iar unele depind de învăţare şi de

experienţă, altele depind de mediul social.

Cele trei componente ale modelul structural al creativităţii sunt rezumate astfel:

 Abilităţile relevante dintr-un anumit domeniu – cunoştinţe de specialitate, abilităţi

tehnice, talent special în domeniul respectiv. Acestea sunt văzute ca un set de direcţii
cognitive care ar trebui urmate în rezolvarea de probleme.

 Abilităţile creative – includ un set cognitiv şi unul perceptiv, favorabile abordării

din perspective noi a problemei de rezolvat, euristicile pentru generarea ideilor noi şi stilul de
muncă specific creaţiei. Un stil de lucru creativ este marcat de acordare totală, dorinţa de a
face lucrurile bine, capacitate de concentrare a atenţiei pe perioade lungi de timp, rezistenţă la
efort şi capacitatea de a abandona ideile neproductive şi de a lăsa temporar, deoparte
problemele mai dificile, tenacitatea în faţa dificultăţilor, dorinţa de a munci cu perseverenţă.
  Motivaţia intrinsecă– este motivaţia inventivă autentică şi denotă realizarea unei
activităţi datorită faptului că este percepută ca fiind interesantă, plăcută, provocatoare prin ea
însăşi, generând bucurie şi satisfacţie.

Robert W. Weisberg (1986) împarte studiile despre creativitate în studii empirice

(mituri) şi studii experimentale ştiinţifice.

Weisberg nu acordă momentului de iluminare un rol important în procesul creativ.

Procesul creativ s-ar desfăşura treptat, după regula paşilor mici. Pentru exemplificare, sunt
invocate descoperirea ADN-ului şi teoria evoluţionistă a lui Darwin, ca procese tipic
acumulativ de creaţie.

Weisberg susţine că produsele creatoare de un nivel impresionant îşi au rădăcinile în

experienţa trecută a individului şi apar treptat din efortul individual anterior şi din experienţa
altora.

M. Csikszentmihalyi (1996) propune un model teoretic al creativităţii din perspectiva

interacţiunilor personalităţii creatoare cu mediul cultural.

Creativitatea este definită ca fenomen rezultat din interacţiunea a trei sisteme:

1. setul instituţiilor sociale (care selectează din creaţiile individuale pe cele care
merită a fi reţinute);

2. domeniul cultural stabil (care va conserva şi va transmite noile idei selectate);

3. individul (care face schimbări în domeniu).

Modalităţile prin care câmpurile afectează credibilitatea produselor creative, din orice
domeniu de creaţie, sunt delimitate de Csikszentmihalyi astfel:

-câmpurile pot fi reactive sau proactive. Un câmp reactiv inhibă noutatea, în timp ce
câmpul proactiv o ridică la rang de promovare profesională şi socială. La fel, putem
exemplifica astăzi câmpurile proactive prin societăţile/organizaţiile/instituţiile deschise,
construite pe norme democratice, iar cele reactive prin câmpurile autoritare, puternic
centralizate care inhibă comunicarea autentică şi fluxul valorilor pe scările ierarhice;

-câmpurile pot impune filtre mai largi sau mai restrictive de promovare a produselor
creative. Câmpurile conservatoare resping cele mai multe dintre produsele noi şi selectează
numai ceea ce consideră a fi excepţional de bun pentru propria dezvoltare, opunând totodată
rezistenţă faţă de ulterioarele critici la produsele admise. Câmpurile liberale sunt generoase în
selecţie, permiţând unui număr generos de idei noi să fie valorizate în domeniile de referinţă,
dar admit totodată, ca valoarea lor să fie revizuită frecvent;

-câmpurile culturale specifice stimulează noutatea în măsura în care sunt

interconectate la restul câmpurilor culturale şi la câmpul social în general. O conectare
semnificativă permite promovarea şi valorizarea produselor noi în beneficiul mai multor
câmpuri culturale simultan.

H. Gardner (1993) abordează creativitatea dintr-o perspectivă holistă, care permite

surprinderea fenomenului la întregul său nivel de complexitate.

Cadrul teoretic general de analiză este pe mai multe niveluri:

 Nivelul subpersonal vizează substratul biologic al creativităţii, inclusiv cunoaşterea

precocităţii şi a creativităţii la vârste înaintate.

 Nivelul personal grupează factorii individuali ai personalităţii creatoare. Gardner

deosebeşte două mari categorii de factori: unii cognitivi şi alţii care ţin de personalitate şi
motivaţie. Foarte importantă este interacţiunea dintre aceste două categorii de factori.

 Nivelul intrapersonal face referinta la domeniul în care lucrează şi creează un

individ, la caracteristicile sale. Studiul domeniului presupune o analiză istorico-biografică şi
o analiză din perspectivă cognitivă.

 Nivelul multipersonal se referă la contextul social în care trăieşte un individ creativ,

aceasta însemnând cercetarea modului în care cercul personal şi profesional al persoanei 22
creatoare influenţează viaţa şi activitatea sa.

T. Lubart şi R. Sternberg (1991, 1998) consacraţi prin cercetările lor în

psihopedagogia dotării aptitudinale superioare, sunt autorii unei teorii recente asupra
creativităţii.

Conform acestei teorii, persoanele creative „cumpără ieftin şi vând scump” idei. A
cumpăra ieftin înseamnă, în acest caz, a sesiza idei noi şi nevalorizate încă de mediile de
referinţă, dar care au mare potenţial valoric. A vinde scump, presupune a prelucra aceste idei
într-o formă pertinentă şi convingătoare şi a le lansa pe piaţa ideilor creative doar în
momentul când mediile interesate sunt pregătite să le recepteze/asimileze şi să le valorizeze
în cel mai înalt grad. Cu alte cuvinte, rata de succes în evaluarea socială a ideilor creative
depinde de livrarea lor la momentul oportun.

TEORIA NEUROBIOPSIHOLOGICĂ a creativităţii se datorează dezvoltării

cercetării neurologice contemporane.

Neuroştiinţa şi psihobiologia sunt ştiinţe noi care evoluează, care promit descoperiri
cu implicaţii importante asupra explicării naturii creativităţii. Principala descoperire certă
constă în demonstrarea specializării funcţionale a celor două emisfere cerebrale. Aceste
experimente au permis determinarea atribuţiilor celor două emisfere. S-a stabilit că centrul
limbajului este localizat în lobul temporal stâng, în timp ce inteligenţa spaţială şi capacitatea
de reprezentare a figurilor sunt datorate activităţii emisferei drepte. Bărbaţii au capacităţi mai
dezvoltate în domeniile reprezentărilor spaţiale şi în matematică (emisfera dreaptă) în timp ce
femeile au capacităţi mai mari de verbalizare (emisfera dreaptă). Cercetările au demonstrat
recent că femeile prezintă un echilibru funcţional al celor două emisfere mai mare decât
bărbaţii.

D.W. Zaidel susţine că lateralizarea mai mică la femei s-ar datora faptului că, în cazul
lor, corpul calos asigură o interconexiune mult mai bună între cele două emisfere,
favorizându-le un acces mai mare atât în plan verbal şi raţional (emisfera stângă), cât şi în cel
al reprezentărilor spaţiale (emisfera dreaptă). Se consideră că lateralizarea este mai puternică
la bărbaţi ceea ce face ca anumite abilităţi să fie mult mai dependente de o anumită emisferă.

Creativitatea, ca fenomen complex, ce implică personalitatea în ansamblu, presupune

colaborarea proceselor fiziologice ale ambelor emisfere.

E. DE BONO (1970, 1998) este autorul unui „sistem de gândire creativă” preluat pe
scară largă în cursurile de formare a resurselor umane din mediile de afaceri, educaţie şi
inventică, IT.

Principalele strategii metodologice şi instrumente ale sistemului de Bono sunt

gândirea laterală, metoda celor şase pălării şi direcţionarea atenţiei.

1. „Gândirea laterală” este un sistem de metode de generare a ideilor la cerere, în mod

planificat, care conduce la creşterea numărului de idei noi, formularea întrebărilor
provocative cu rol stimulator pentru creativitate, schimbarea perspectivei managementului
organizaţional.
 2. „Metoda celor 6 pălării”, diferit colorate, constă în focalizarea conduitei şi
dispoziţiei mentale pe şase ipostaze distincte. Conştientizarea şi exersarea unor perspective
diferite de gândire facilitează transferul de idei, se evită respingerea ideilor înainte de 24 a fi
explorate, se pot lua decizii rapide şi eficiente, etc., totul conducând la potenţarea gândirii
productive.

3. „Direcţionarea atenţiei” constă dintr-un set de 10 tehnici concepute pentru

eficientizarea procesului de luare a deciziilor. Studiile citate De Bono susţin că prin aplicarea
acestor tehnici, se poate stimula gândirea productivă cu mai mult de 300%. Tehnicile sunt
recomandate în special managerilor interesaţi de diverse aspecte de managementul calităţii,
rezolvarea crizelor, construirea echipei, motivarea personalului etc.

GENEZA ŞI DINAMICA CREATIVITĂȚII

V.1. PROCESUL CREATIV ŞI FAZELE SALE

Creativitatea poate fi analizată ca proces de realizare a unui produs creativ.

Principalele criterii de apreciere a procesului creativ sunt originalitatea, spontaneitatea,
asociativitatea, flexibilitatea, fluiditatea, capacitatea combinatorică, productivitatea.

Cele patru faze sau etape ale procesului creativ:

1. Pregătirea cuprinde perioada de acumulare a cunoştinţelor şi de formare a unor

deprinderi de lucru specifice, relevante în raport cu sarcina focalizată. Orice cunoştinţă şi
orice experienţă poate căpăta o relevanţă nouă mai târziu pentru individul creativ. Erica
Landau reliefează două caracteristici ale acestei faze: sensibilitatea cu care este percepută
lumea înconjurătoare şi naivitatea cu care se interpretează această percepere. Individul
necreativ culege informaţii şi le adună în categorii pe bază de stereotipii, convenţii, receptând
astfel mult mai puţini stimuli, impresii şi având experienţe simple, nesemnificative.

2. Incubația este a doua fază, de aşteptare. Aparent pasivă această fază este una de
arderi intense, când individul este în continuare puternic cuplat la problema focalizată dar
terenul de confruntare şi rezolvare se schimbă din zona conştientului la zona mai periferică,
preconştientă şi inconştientă a psihicului. Guilford o consideră mai mult o condiţie a creaţiei
decât o fază a ei. Pentru individul creativ este o fază plină de nelinişti, frustraţii, incertitudini
chinuitoare, complexe de inferioritate.
 3. Iluminarea/Evrika!/inspiraţia/intuiţia/înţelegerea bruscă se pretează mai greu
explicaţiilor ştiinţifice şi este caracterizată prin apariţia involuntară a soluţiei la problemă.
Informaţia acumulată în faza de pregătire şi experienţa trăită în faza de incubaţie se
transformă brusc într-o înţelegere clară, subit instalată. Soluţia poate apare în momente de
relaxare sau chiar în timpul somnului. Persoana necreativă nu ajunge la această fază de
iluminare pentru că îi lipsesc datele dobândite prin faza de incubaţie. La o asemenea persoană
toate legăturile între informaţii şi experienţe se stabilesc pe baza stereotipiei, a repetării şi nu
a creării.

4. Verificarea constă în materializarea ideii brusc revelate într-un fapt explicit,

perceptibil (o teorie, un tablou, o poezie etc.) şi în examinarea, modelarea, evaluarea acestui
produs prin stabilirea valorii de originalitate şi adecvare sau utilitate.

Fazele prezentate mai sus au fost delimitate pentru prima dată de G. Wallas (1926) şi
sunt cel mai frecvent citate în literatură. Ele au fost cercetate de-a lungul timpului aducându-
li-se numeroase dezvoltări. Există şi alte teorii asupra stadiilor/fazelor procesului creativ.
-Stein (1953) formulează trei faze: formularea ipotezelor, testarea ipotezelor, comunicarea
rezultatelor.
-Kris (1952)menţionează doar două faze: inspiraţia şi elaborarea.

V.2. PRODUSUL CREATIV

Creativitatea poate fi analizată de asemenea, prin prisma produselor, performanţelor

procesului creativ. Caracteristicile de bază ale produselor creative:

1. Originalitatea – raritatea, unicitatea produsului raportate fie la scara unei

comunităţi, fie chiar la scara individuală (istoria individului).

2. Noutatea – distanţa în timp a apariţiei produselor creative. Pot exista produse noi
dar lipsite de originalitate.

3. Utilitatea – produsul trebuie să fie adecvat, folositor, să aducă optimizări în cazul

valorizării lui teoretice sau practice de către individ sau comunitate.

4. Eficienţa – caracterul economic al performanţei creatoare, randamentul obţinut

prin valorizarea produsului creativ. MacKinnon se referă la produsul creativ ca la “temelia”
cercetărilor privind creativitatea, el susţinând că produsul este singura dimensiune prin care
cercetătorii au putut descoperi mai multe şi despre celelalte trei dimensiuni (proces, mediu,
personalitate).

V.3. DINAMICA FACTORIALĂ A CREATIVITĂŢII

Majoritatea surselor din literatura de specialitate consemnează următorii factori cu

influenţă în evoluţia fenomenului creaţiei (dinamica factorială a creativităţii):

A. Factori psihologici:
Factori intelectivi

1.gândirea divergentă – gândire multidirecţionată, care are ca trăsături definitorii fluiditatea,

flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea la problemă şi redefinirea.

2.gândirea convergentă – gândire focalizată pe o problemă; este principalul mecanism de

achiziţionare a capitalului informaţional.

3.stilul perceptiv – desemnează modalitatea de reacţie cognitivă la sarcina urmărită; se poate

măsura prin testul Rorschach care reliefează modul preponderent în care subiectul receptează
imaginile (global: hipersintetic; cu detalii puţine: sintetic; cu detalii multe: analitic; cu foarte
multe detalii: hiperanalitic).

Factori nonintelectivi (de personalitate)

1. Motivaţia

2. Afectivitatea

3. Imaginea de sine

4. Sistemul atitudinal

B. Factori biologici:
1. Ereditatea

2. Vârsta

C. Factori externi:
1. Mediul socio-cultural

2.Familia

3. Educaţia
4. Profesia

5. Anturajul de prieteni

Aceşti factori sunt trataţi pe larg în cursurile de psihologie generală, pedagogie şi

psihologie socială. În cursul nostru vom insista asupra unui areal relativ recent din cercetarea
creativităţii: atitudinea creativă.

V.4. OBSTACOLE ÎN CALEA CERCETĂRII CREATIVITĂŢII

1.Originile cercetării creativităţii într-o tradiţie mistică sau a unei spiritualităţi ce pare
indiferentă faţă de spiritul cercetării ştiinţifice.

2. Impresia creată de abordarea comercială, pragmatică a creativităţii, lipsită de fundamentare

psihologică teoretică.

3. Nesincronizarea studiilor teoretice şi experimentale despre creativitatea cu cele din

principalele curente de cercetare din psihologie (astfel creativitatea a fost percepută ca
fenomen marginal).

4. Dificultăţile în definirea criteriilor de apreciere a creativităţii, ceea ce a conferit 28

domeniului un aspect eludant.

5. Abordări care au insinuat că fenomenul creative este un produs de excepţie al proceselor şi

structurilor curente şi ca atare, cercetarea sa separată nu este necesară.

6. Abordările unilaterale, reducţioniste au creat impresia că fenomenul nu este atât de vast sau
de inevitabil de cercetat.

Bibliografie:

„Curs-Creativitatea – conceptualizare, teorii si paradigme Prof. univ. dr. Carmen Mihaela

Cretu 2017”

„PSIHOPEDAGOGIA TALENTELOR (ȘI A CREATIVITĂȚII) Suport de curs online,

2020, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași Autor: Prof. univ. dr. Carmen Mihaela
CREȚU”