CREATIVITATEA - PROCES SI PRODUS AL

PERSONALITATII

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau
noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.
Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea
și cuantificarea naturii creativității constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi
definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, științe cognitive,
arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc. și deci la multe niveluri distincte:
cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii
creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a
creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulți oameni asociază
creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite
"arte creative". Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la
fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri și în
toate domeniile vieții cotidiene.
Există numeroase definiții ale creativității, fără să fie formulată o definiție general acceptată. Unele
definiții sunt contradictorii sau subiective, de aceea, în continuare, sunt citate câteva definiții din
dicționare de referință, precum și definiții propuse de experți în studiul creativității.
Cercetările sugerează că trei factori pot determina creativitatea individuală în orice situație:

 Expertiza este "baza oricărei activități creative". Aceasta îi oferă unei persoane
cunoștințele tehnice, procedurale și intelectuale pentru a identifica elementele importante
ale oricărei probleme particulare.
 Competențe de gândire creativă: se referă la modul imaginativ, inventiv și flexibil în
care persoana abordează problemele; aceste competențe depind de trăsăturile personale
(independență, orientare spre acceptarea riscului, toleranță pentru ambiguitate) și de tipul
de gândire. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitate puternică de a genera noi
idei prin combinarea unor elemente anterior disparate.
 Motivația este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate,iar cei mai
importanți factori motivanți sunt pasiunea intrinsecă (auto-motivația) și interesul intrinsec
de a efectua lucrarea (obiectul creației), care sunt mai eficienți decât motivația extrinsecă
(recompense,recunoaștere). Intr-un sens, persoanele creative sunt la discreția propriilor
valori și motivații și se ocupă cel mai bine de probleme pentru care au o puternică
afinitate emoțională.
Cel puțin trei aspecte ale creativității au atras mai multă atenție.
■ Procesul de creație, care a beneficiat de cea mai mare atenție, se concentrează pe
mecanismele și fazele implicate, care fac parte din actul de creație.
■ Al doilea aspect al creativității este persoana creativă, trăsăturile sale de personalitate.
Atmosfera și influența mediului/sistemului sociocultural au legătură cu situația creativă,
pot determina nivelul și frecvența comportării creative.
■ În sfârșit, au fost explorate criteriile sau caracteristicile produselor creației. Acest aspect
are o importanță particulară, deoarece constituie baza oricărei evaluări a performanței
creativității în lumea reală și poate deschide "o fereastră" asupra altor aspecte ale
creativității. Cea mai obișnuită metodă pentru măsurarea creativității produselor utilizează
 rating-uri ale unor experți în domeniul dat. Tehnica evaluării consensuale (CAT) este un
exemplu al acestei abordări.
Gândirea creativă poate fi divizată în raționamentul divergent și cel convergent.
Gândirea divergentă este aptitudinea intelectuală de generare creativă, cu fluență și
viteză,a unor soluții multiple,originale,neobișnuite,diverse și elaborate la o problemă stabilită.
J.P. Guilford (1954) a considerat această trăsătură cognitivă ca fiind cel mai important
ingredient al creativității; creativitatea se bazează pe gândirea divergentă. Cele mai
importante caracteristici ale gândirii divergente sunt: flexibilitatea mentală, originalitatea,
fluența și inventivitatea. Gândirea divergentă este exemplificată de bogăția ideilor și
originalitatea acestora.
Gândirea convergentă este aptitudinea intelectuală de a evalua în mod logic idei/soluții,
de a critica și a opta pentru soluția cea mai avantajoasă a unei probleme date, dintr-o selecție
de soluții. Gândirea convergentă este raționamentul analitic, măsurat prin teste de inteligență.
Răspunsul formulat este unic și riguros determinat, reprezentând cea mai bună soluție
potențială. Acest tip de gândire este utilizat după evaluarea unui set de idei, informații sau
alternative.
Ambele aptitudini par să fie necesare pentru rezultatul - output-ul creativ. Gândirea
divergentă este esențială pentru noutatea produselor creative, în timp ce gândirea convergentă
este fundamentală pentru a ajunge la concluzia adecvată, specifică pentru situația dată.
Gradul de predominanță variază în funcție de sarcină sau ocupație: un matematician poate
manifesta mai multă gândire convergentă, pe când un artist va prezenta mai multă gândire
divergentă.
Relația dintre creativitate și inteligență a fost studiată, între alții, de Robert J. Sternberg
(1999) în manualul Handbook of Creativity . Sternberg afirmă că există trei aspecte principale
care sunt fundamentale pentru creativitate: abilitatea sintetică, abilitatea analitică și abilitatea
practică. Aceste trei aspecte decurg din teoria "triarhică" (formată din trei aspecte) a
inteligenței umane, promovată de R. J. Sternberg.
●Abilitatea sintetică (creativă): abilitatea de a genera idei care sunt noi, de înaltă calitate și
adecvate pentru sarcina prescrisă. Această abilitate include gândirea divergentă. O
caracteristică a acestui aspect este abilitatea de a redefini problemele într-un mod complet
diferit și de a gândi în mod intuitiv și pătrunzător.
● Abilitatea analitică: gândirea critică/analitică este implicată în creativitate ca abilitate de a
judeca valoarea propriilor gânduri și soluții posibile,de a evalua punctele lor tari și slabe și de
a sugera căi de îmbunătățire a acestora.
● Abilitatea practică: abilitatea de a aplica competențele intelectuale în contexte cotidiene și
de a "vinde" sau a comunica ideile creative la alții. Este abilitatea de a traduce abstracțiile și
teoriile în aplicații realiste.
Un coeficient de inteligență sau IQ "de prag" ar avea valoarea de 120, adică:
● sub IQ= 120, creativitatea este dependentă de inteligență;
● peste IQ= 120, creativitatea este independentă de inteligență.
Articol principal: Metode de stimulare a creativității.
Instrumentele (sau tehnicile) creativității sunt metode euristice pentru facilitarea și
stimularea creativității unei persoane sau unui grup de persoane. In raportul EIRMA
(Asociația Europeană de Management al Cercetării Industriale) din 2004 au fost prezentate
principalele instrumente de stimulare a creativității, folosite de diferiți
utilizatori: brainstorming, metoda matricii morfologice (de Fritz Zwicky), diagrama Ishikawa,
diagrama Pareto, chestionare, scheme cu sugestii, analiza metaforică, metoda scenariilor,
Diagrama De ce-De ce (Why-Why -in l. engl.).
Există însă și alte tehnici de creativitate, între care se includ metoda gândirii laterale a lui
Edward de Bono, sinectica (elaborată de William Gordon), matricea descoperirilor a lui
Abraham Moles, metoda TRIZ (Teoria Reșenia Izobretatelskih Zadaci- în l. rusă), în
traducere: Teoria rezolvării problemelor inventive, elaborată de Genrich S. Altshuller și
colaboratorii și altele.
Brainstorming este instrumentul cel mai utilizat pentru stimularea creativității și este
perceput ca fiind de cea mai mare valoare.
Există multiple instrumente și metode de măsurare a creativității, însă nu a fost
elaborată până acum o măsură standardizată, general acceptată.
Metode bazate pe gândirea divergentă. John Houtz și Damon Krug (1995) au
prezentat o trecere în revistă a diferitelor teste dezvoltate pentru evaluarea
creativității. In categoria metodelor de gândire divergentă, Houtz și Krug (1995)
includ Testele Torrance ale Gândirii Creative (TTCT),prezentate mai sus în
secțiunea Creativitate și inteligență, Testele Wallach și Kogan (Wallach and
Kogan,1965), Bateria de teste Guilford. Testele Torrance se bazează pe modelul
Structurii Intelectului (SOI) al lui Guilford (Guilford, J.P., 1962), care includea unele
măsuri ale gândirii divergente. Deci, acestea măsoară creativitatea prin gândirea
divergentă.
Bateria de teste Guilford a diferențiat circa 180 de tipuri diferite de gândire,
incluzând multe forme de gândire divergentă.
Bateria Guilford constă din zece teste individuale care măsoară diferite aspecte ale
producției divergente.
Aceste teste sunt: 1) Titluri ale unor povestiri (producția divergentă de unități
semantice); 2) Ce este de făcut cu aceasta (producția divergentă de clase
semantice); 3) Semnificații similare (producția divergentă de relații semantice); 4)
Scrierea unor afirmații (producția divergentă de sisteme semantice); 5) Tipuri de
oameni (producția divergentă de implicații semantice); 6) A face ceva în afara
uzualului (producția divergentă de unități figurative); 7) Grupe de litere diferite
(producția divergentă de clase figurative); 8) Execuția de obiecte (producția
divergentă de sisteme figurative); 9) Litere ascunse (producția divergentă de
transformări figurative); 10) Adăugarea de decorațiuni (producția divergentă de
implicații figurative). Fiecare dintre aceste sarcini este notată în ceea ce privește
fluența și originalitatea.

Nume:MARTINAS OVIDIU-RAIMOND
PLUTON-42