Creativitatea și rolul acesteia în cadrul

managementul conflictelor.
PIȘTA-ENĂȘESCU GABRIELA
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
MASTER- PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ A VICTIMELOR
INFRACȚIUNILOR (IF)
ANUL 1
 Creativitatea este definita ca fiind procesul prin care se creează ceva nou plecând de la
elemente deja existente. Avem doua scopuri pentru care alegem să utilizam creativitatea, și
anume un scop pragmatic, unde se dorește soluționarea și rezolvarea de probleme într-un mod
original și scopul educativ care are în vedere dezvoltarea competentelor individului.
Aceasta are mai multe niveluri precum creativitatea latenta, creativitate de actualizare
și creativitate generata de talent. În cele ce urmează le vom detalia pe fiecare în parte.
Când ne referim la creativitatea latenta aducem în vedere faptul că un nivel de
potențial exista în toate cazurile și la toți indivizii. Creativitatea de actualizare este prezenta
în orice domeniu și este dezvoltata prin învățare (comportamente dobândite datorita
proceselor cognitive care sunt realizate în mod formal și informal într-un mod nestructurat) ,
educație (acele activități structurate și controlate care sunt desfășurate într-un cadru formal) și
practica (punerea în plan real a ceea ce a fost deja învățat cu scopul de a exersa și întări un
anumit comportament).
Refeindu-ne la creativitatea generata de talent, aceasta poate fi dezvoltata prin
învățare sau educație, însă este o forma relativ rara, cu un număr restrâns de domenii care se
manifesta la un număr limitat de indivizi.
Etapele pe care le întâlnim în procesul de soluționare a problemelor sunt de doua
tipuri: divergente și convergente. Etapa divergenta este una de tip creativ, iar scopul acesteia
este de a largi numărul de variante în vederea unei acoperiri cât mai bune a zonei de potențial
de variante. Etapa convergenta este selectiva, iar în mod opus, scopul acesteia este de a
restrânge numărul de opțiuni deja existente la un număr limitat, și care să răspundă unor
cerințe formulate pe baza unor criterii atât obiective cât și subiective.
Prin urmare, procesul de soluționare a problemelor este bazat pe alternanta proceselor
de tip divergent, ne referim aici la activitățile creative, și ne dorim lărgirea sferei de elemente
aflate în atenție, și de tip convergent, când ne dorim să restrângem elementele identificare în
etapele divergente datorita existentei unor criterii relevante.
Având în vedere că, conflictul a apărut o data cu apariția oamenilor pe Pământ, primul
conflict uman conform Bibliei fiindu-ne prezentat intre Cain și Abel, fiii lui Adam, acesta
este considerat o parte inevitabila a creșterii sau declinului dinamic (Bercovitch, 1983).
Exista mai multe niveluri de conflict cum ar fi conflictul intrapersonal (conflict care are loc în
interiorul unui indivit) și conflictul interpersonal (conflictul intre indivizi). Conflictul
cuprinde mai multe beneficii, precum motivarea indivizilor, satisfacerea anumitor nevoi
psihologice oferind idei creative și inovatoare și facilitează înțelegerea problemelor (Omisore
și Abiodun, 2014). Având în vedere toate acestea, putem spune că, conflictul nu este
întotdeauna negativ.
Pentru ca individul să supraviețuiască, ideile noi sunt esențiale. Pentru a creea într-
adevăr o inovație și pentru a soluționă problemele, conflictele și interacțiunile dintre indivizi
care au la baza anumite diferențe de opinii sunt necesare. Daca, conflictul este gestionat
corespunzător, acesta poate creste soluția creativa a problemelor și îmbunătăți satisfacția
relațiilor interpersonale.
 Managementul conflictelor are în vedere planificarea unor strategii eficiente pentru a
reduce conflictul și pentru a stimula funcționalitatea constructiva a conflictului. De asemenea,
presupune și luarea de masuri eficiente și rapide pentru a evita conflictele neproductive atunci
când este posibil. Creativitatea se refera la transformarea a ceva existent într-un produs
unic.Prin urmare, potrivit lui Robbins și Judge (2013), creativitatea înseamnă combinarea
ideilor în moduri unice care să conducă la un rezultat nou, inovativ. La baza creativității stau
cunoștințele și informațiile. Aceasta depinde de mai mulți factori precum trăsăturile de
personalitate și diferitele percepții asupra lumii.
Modelele clasice de soluționare a problemelor de tipul win-win au fost încurajate în
ultima perioada. S-a demonstrat faptul că colaborarea de tip win-win necesita gândire
inovatoare, și că este descris un proces în patru etape de creativitate deliberata. Acest proces
poarta numele de Simplex, și subliniază gândirea „out of the box”. Daca o problema poate fi
conceptualizata dintr-un unghi nou, astfel încât fiecare parte să creadă că rezolvarea sau
soluționarea acesteia ar oferi un nivel ridicat de satisfacție, atunci părțile vor avea mai multe
șanse să colaboreze cu succes.
Intrucât există unele concepte care au fost confundate cu cel de creativitate, se impun
unele delimitări conceptuale:
- invenţia presupune găsirea noului care se adaugă cunoştinţelor şi obiectelor deja
existente;
- inovaţia are o conotaţie pragmatică şi implică aplicarea noutăţii într-o formă de
activitate din domeniul economic;
- descoperirea este dezvăluirea unor legităţi existente deja în realitate şi înainte de
relevarea, de explicarea lor teoretică;
- talentul este o formă superioară de manifestare a aptitudinilor, care poate duce la
valori noi şi originale;
- geniul este cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifestă într-
o activitate de importanţă istorică pentru societate, pentru progresul cunoaşte
Al. Roşca arăta în 1981 că este greu de formulat o definiţie unanim recunoscută. Sub
raport etimologic, conceptul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare –
„zămislire, făurire, naştere”. În sens larg, putem considera creativitatea fenomen general
uman, forma cea mai înaltă a activităţii omeneşti. În sens restrâns, putem distinge patru
accepţii ale termenului de creativitate: ca produs; ca proces; ca potenţialitate general umană,
ca abilitate creativă; ca dimensiune complexă a personalităţii.
Abordările creativităţii sub aspect psihologic cuprind câteva orientări majore în ceea
ce privește explicarea fenomenului complex al creativităţii.
Psihanaliştii explică creativitatea fie prin fenomenul sublimării (S. Freud), fie prin
anularea complexului de inferioritate (A. Adler). În timp ce asociaţioniştii cred că apariţia
noului se bazează pe forme de combinare a elementelor deja existente, gestaltiştii explică
fenomenul creaţiei ca pe unul ce se raportează la întreg, la structura internă a fenomenului.
 Behavioriştii explică fenomenul creaţiei pornind de la conceptul de condiţionare
instrumentală, contribuţia majoră revenind părinţilor. Ulterior, neobehavioriştii vor lua în
considerare contribuţia individului și structura lui de personalitate.
Umaniştii pun în centrul preocupărilor nevoia de auto-actualizare, iar reprezentanţii
teoriei culturale, factorii culturali și de mediu. Cognitiviştii pun accentul pe conceptul de stil
cognitiv, prin care putem diferenţia indivizii înalt creativi de ceilalţi.

In literatura de specialitate dimensiunile creativitatii sunt considerate a fi : procesul de

creatie, produsul creat, personalitatea creatoare, mediul sau climatul social al creatiei si
grupul sau colectivul creativ.

Exista mai multe niveluri ale creativității:

Creativitatea expresiva, caracteristica vârstelor mici, important e comportamentul și
nu abilitatea sau calitatea produsului, se manifesta liber și spontan (ex: desenele copiilor)
Creativitatea productiva, se refera la dobândirea unor abilitați utile pentru anumite
domenii pentru crearea de obiecte, materiale sau spirituale în anumite domenii, contribuția
personala este redusa și se utilizează tehnicile consacrate deja
Creativitatea inventiva : capacitatea de a realiza legături noi intre elementele deja
existente (indivizii care aduc unele ameliorări unor utilaje sau unor teorii controversate
Creativitatea inovativa : exista doar la un număr restrâns de persoane și implica
găsirea unor soluții noi și originale, nivelul specific talentelor
Creativitatea emergentiva: specifica geniilor care pot duce la revoluționarea unor
domenii ale științei, tehnici sau artei

Întrucât procesul creativităţii presupune independenţa şi divergenţa gândirii,

nonconformismul, comportamente productive neuzuale, persoanele înalt creative vor avea
mai multe probleme de adaptare, lucru care se întâmplă şi în cazul copiilor supradotaţi.
Ambele categorii de copii, creativi şt supradotaţi, îşi vor consuma o parte din resursele lor de
creaţie sau învăţare în dorinţa de a reduce tensiunea creată de o ambianţă constrângătoare
pentru ei, ca norme, reguli, obişnuinţe. Dacă acest conflict este prelungit şi devine acut, pot
apărea disfuncţii de genul: dificultăţi şcolare, tulburări de comportament, stări nevrotice
Munca de creaţie parcurge mai multe etape:

- perioada de preparare sau pregătirea este etapa în care se delimitează problema sau
scopul urmărit, se adună informaţii, se schiţează o ipoteză; o fază marcată de efort
conştient şi dirijat, propulsat motivaţional, susţinut energetic de afectivitate şi
direcţionat atitudinal;

- incubaţia este o etapă de frământare la nivelul mintal a ideilor produse în prima etapă.
Ea poate avea durate diferite. Unii autori susţin că în această etapă intră în acţiune
subconştientul şi inconştientul, deoarece conştientul i-ar fi imposibil să combine toate
datele obţinute şi să le analizeze în întreaga gamă de combinaţii posibile.
Subconştientul şi inconştientul o fac, şi odată apărută ideea poate pătrunde în
conştiinţă în orice moment ;

- iluminarea este punctul culminant al procesului creativ, ea presupune intrarea în starea

de vigilenţă şi de atenţie a tuturor facultăţilor psihice, conjugarea eforturilor lor
ducând la găsirea soluţiei. Inspiraţia este de cele mai multe ori rezultatul efortului
etapelor precedente;

- verificarea este stadiul ultim al procesului creator, durata sa poate fi foarte

îndelungată. Este etapa ce presupune finisarea materialului obţinut prin iluminare.
Opera de creaţie devine reală odată cu parcurgerea cu succes a acestei ultime etape.

Caracteristicile de dispoziție, cum ar fi auto-reflecția, auto-obiectivitatea,

sensibilitatea la potrivirea soluțiilor problemei la situație și conștientizarea sociala (percepția
sociala), sunt considerate a influenta dezvoltarea înțelepciunii (Arlin, 1900). Pentru a
determina daca aceste caracteristici ar putea fi identificate într-o populație mai tânără,
Connelly, Marks și Mumford (1993) au administrat măsurători ale acestor concepte la 147 de
adolescenți. Apoi li s-au cerut să lucreze la o sarcina de rezolvare a problemelor care necesita
un anumit grad de înțelepciune. Li s-a cerut să citească fabulele lui Esop și să își genereze
propria morala pentru fiecare poveste. Scorurile au fost obținute din evaluarea cât de aproape
era morala propusa de subiecți cu cea reala a povestirii. S-a constatat că percepția sociala,
auto-reflecția și sensibilitatea la potrivire au influențat înțelepciunea necesara pentru a
înțelege aceste fabule.

Luând în considerare observațiile în legătură cu înțelepciunea și capacitatea de

adaptare, putem trage concluzia că rezolvarea creativa a problemelor este un fenomen
complex. În cele din urma, soluțiile creative ale problemelor se bazează pe combinarea și
reorganizarea structurilor de cunoștinte existente. Daca efortul oamenilor de combinare și
reorganizare trebuie să ofere soluții viabile, totuși trebuie să dobaneasca o anumită expertiza
și a numărului de abilitați de rezolvare a problemelor.
 Prin urmare, eforturile de combinare și reorganizare necesita un proces complex al
capacităților cognitive. Aceste capacități cognitive sugerează numărul de pasi concreți care ar
putea fi luați în considerare pentru a pune bazele unei realizări creative ulterioare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Arai, T. (2009). Creativity and conflict resolution: Alternative pathways to peace.

Routledge.
2. Arlin, P. K. (1990). Wisdom: The art of problem finding. In R. J. Stemberg (Ed.),
Wisdom: Its nature, origins and development (pp. 230-243). New York: Cambridge
University Press
3. Basadur, M., Pringle, P., Speranzini, G., & Bacot, M. (2000). Collaborative problem
solving through creativity in problem definition: Expanding the pie. Creativity and
Innovation Management, 9(1), 54-76.
4. Chen, M. H., Chang, Y. Y., & Lo, Y. H. (2015). Creativity cognitive style, conflict,
and career success for creative entrepreneurs. Journal of Business Research, 68(4),
906-910.
5. Connelly, M. S., Marks, M. A., & Mumford, M. D. (1993, April). An integrated
dimensional structure of wisdom. Paper presented at the annual meeting of the
Eastern Psychological Association, Washington, DC
6. Dănescu, E. (2007). Factorii intelectuali ai creativităţii. Revistă de știinţe
socioumane, 6(2), 64-65.
7. Mihailov, V. (2018). Creativitatea: aspecte psihologice. Acta et commentationes
(Ştiinţe ale Educaţiei), 12(1), 176-182.
8. Mumford, M. D., Baughman, W. A., Supinsky, L. E., Threlfall, K. V., & Costanza, D.
P. (1993). Use of metaphors in completing combination and reorganization tasks.
Fairfax, VA: George Mason University, Center for Behavioral and Cognitive Studies
9. Popescu G. Psihologia Creativităţii. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti,
2007.
10. Robbins, S. P., & Judge, T. A. (2013). Organizational behavior (Vol. 4). New Jersey:
Pearson Education.
11. Rosca, I. G., & Todoroi, D. (2011). Creativity in conscience society. Amfiteatru
Economic, 13(30), 599-619.