1.

TERMENUL DE CREATIVITATE
Termenul creativitate a pătruns în dicţionarele de specialitate după 1950. Până atunci,
manifestările de creativitate au fost desemnate prin alţi termeni, precum imaginaţie, inspiraţie,
talent, supradotare. Etimologic, termenul creativitate provine din latinescul „creare - a naşte, a
zămisli, a crea, a făuri”, G. Allport fiind cel care îl introduce în limbaj, cu sensul de capacitate de
a genera noul dispoziţie generală a personalităţii. Astfel, termenul de creativitate desemnează
procesul de zămislire, făurire, rostirea a ceva nou, original. În psihosociologie conceptul de
creativitate cuprinde o diversitate de accepţiuni: „comportament” şi „activitate psihică creativă”,
„structură a personalităţii”, „creativitate de grup” [8, pp.12-13].
Concluzie: Cel care introduce termenul de creativitate în psihologie este G. Allport,
în 1937, dar el reducea noţiunea la atitudini, inteligenţă sau trăsături temperamentale;
astfel G. Allport, apreciază că fenomenul creativităţii desemnează un ansamblu de
trăsături proprii fiecărui individ la un anumit nivel, iar potenţialul creativ existent la toţi
oamenii poate fi actualizat şi dezvoltat.

2. DIFERENȚA DINTRE INOVAȚIE ȘI INVENȚIE

Invenţia presupune găsirea noului care se adaugă cunoştinţelor şi obiectelor deja
existente;
Inovaţia are o conotaţie pragmatică şi implică aplicarea noutăţii într-o formă de activitate
din domeniul economic;
O definiţie mai largă prezintă inovaţia ca un proiect nou cu un rezultat incert .
(GOVINDARAJAN, Vijay, TRIMBLE, Chris. The Other Side of Innovation: Solving the
Execution Challenge. Boston, Massachusetts: Harvard Business School Publishing, 2010)
În anul 1942, Schumpeter a fost primul care a clarificat diferenţa dintre invenţie, sau
procesul prin care are loc crearea unei noi idei, unui nou produs, serviciu sau metode, şi inovaţie,
care, de fapt, constă în realizarea acestora pe piaţa de desfacere cu ajutorul diferitor resurse,
inclusiv comercializare şi marketing.
(SCHUMPETER, J.A. Capitalism, Socialism, and Democracy. New York: Harper and Brothers,
1942)
Astfel, o analiză recentă defineşte inovaţia ca un proces, prin care o invenţie este
transformată într-un bun comercial ce poate fi vândut cu o anumită dobândă.
(TAO, P., YANG, L. Perspective: Ranking of the World's Top Innovation Management Scholars
and Universities. In: Journal of Product Innovation Management. 2012, vol. 29, no. 2, pp. 319-
331)
Conform definițiilor de mai sus diferența dintre invenție și inovație este că invenția
se referă la crearea a ceva nou din cunoștiinte cunoscute și inovația se referă la modul în
care produsul inventat este prezentat pe piață adică prezentată vanzării.
 3. DIMENSIUNILE CREATIVITĂŢII

In 1767, W. Duff, analizând profilul intelectual al unor genii, cum sunt Descartes,
Shakespeare, Bacon, Newton, Berkley, descria trei dimensiuni esenţiale ale personalităţii
creatoare:
- imaginaţia descrisă ca abilitate mentală de compunere şi descompunere, combinare şi
descombinare a ideilor, obţinându-se obiecte ce nu au existat până în acel moment;
- judecata care permite evaluarea ideilor elaborate prin imaginaţie, selectarea obiectelor
obţinute după criteriul adevărului şi al utilităţii;
- gustul este specific personalităţii creatoare şi asigură diferenţierea ideilor frumoase de
cele urâte, a celor decente de cele ridicole.
In general, în literatura de specialitate, dimensiunile creativităţii sunt considerate a fi:
-procesul de creaţie
-produsul creat
- personalitatea creatoare
La aceste dimensiuni, Al, Roşea mai adaugă şi grupul sau colectivul creativ, sau
creativitatea de la nivelul colectivului (AL Roşea, 1981).
În acelaşi sens, S. E. Gollan propune patru categorii de criterii în abordarea fenomenului
creaţiei:
- performanţa creatoare sau produsul creat, cu modalităţile de evaluare specifice;
- procesul creativ necesar pentru elaborarea noului, cu dinamica şi fazele sale;
- persoana creatoare şi trăsăturile de personalitate caracteristice acesteia;
- potenţialul creativ sau disponibilităţile native ale persoanei înalt creative.
Astfel înțeleg că principalele dimensiuni care pot fi delimitate şi descrise în cazul
creativităţii sunt: procesul de creaţie, produsul creat, personalitatea creatoare, mediul sau
climatul social.
4. NIVELURILE CREATIVITĂȚII DUPĂ A. MUNTEANU

Munteanu propune o abordare pe verticală a creativităţii, distingând următoarele

niveluri:
-creativitatea expresivă, caracteristică vârstelor mici, important fiind comportamentul
şi nu abilitatea sau calitatea produsului; se manifestă liber şi spontan mai ales în construcţiile şi
desenele copiilor, fiind o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare;
 - creativitatea productivă sau dobândirea unor abilităţi utile pentru anumite domenii,
pentru crearea de obiecte, materiale sau spirituale, în anumite domenii; contribuţia personală este
destui de redusă la acest nivel, fiind utilizate tehnicile consacrate deja;
- creativitatea inventivă este capacitatea de a realiza legături noi între elementele deja
existente; este, aşadar, un plan specific doar indivizilor ce aduc unele ameliorări unor utilaje,
unei teorii controversate;
- creativitatea inovativă, care există doar la un număr restrâns de persoane şi implică
găsirea unor soluţii noi, originale cu importanţă teoretică sau practică; este nivelul specific
talentelor;
- creativitatea emergentivă, specifică geniilor, care pot duce la revoluţionarea unor
domenii ale ştiinţei, tehnicii sau artei, fiind nivelul accesibil geniului.
Astfel A. Munteanu descrie nivelurile la care se poate structura creativitatea:
expresiv, productiv, inventiv, inovaţiv şi emergenţiv.