Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Tema: „Creativitatea și imaginația în cadrul orelor de
educației plastice”
Bălți,2022
CUPRINS
Întroducere.......................................................................................................................pag.3
CAPITOLUL I CREATIVITATEA
CONCLUZII …………………………………………………………………………..pag.19
RESURSE BIBLIOGRAFICE……………………………………………………….pag.21
2
Întroducere
Prin activitatea artistico-plastică copiii sunt ajutaţi să vadă frumosul. Elevii sunt învăţati să
nu treacă pe lângă valorile frumosului din viaţa înconjurătoare fără să le observe. Atenţia lor
trebuie să fie îndreptată asupra acestor valori: aspecte ale naturii, tradiţii, folclor, artă.
Educarea atitudinii faţă de frumos nu trebuie limitată doar la orele de educaţie plastică ci
acest lucru trebuie urmărit şi la alte discipline de învăţământ, fiecare oferind o gamă largă de
contexte favorabile realizării acestui fapt.
Creativitatea, în termeni generali, este un proces mental care permite generarea de idei şi
concepte noi sau asocieri originale între concepte şi idei deja existente. În procesul de predare-
invāţare, trebuie să fie gāsite și încurajate metode si tehnici de dezvoltare a creativitāţii.
Procesul educativ trebuie astfel conceput si desfășurat, încât să-i convingă pe elevi să
preţuiască propria moştenire naţionalā, să primeascā contribuţiile originale ale oricărei naţiuni la
civilizaţia modernă.
Creaţia artistico-plastică face o legătură constructivă între gândire şi imaginaţie între realitate
şi fantezie,dezvoltând în acelaşi timp puterea de analiză şi sinteză.
În epoca contemporană,un real accent se pune pe gândirea creatoare.Pentru a susține
creativitatea şi inovația, predarea clasică trebuie înlocuită cu metode care pun accent pe
explorare, pe descoperire, pe încurajarea gândirii critice a elevului. Epoca contemporană
formulează multiple exigenţe faţă de personalitatea umană, pe primul loc situându-se gândirea,
nu orice fel de gândire, ci o gândire creatoare.
În abordarea creativităţii în procesul educaţional, elevul trebuie încurajat sa gândeascā
independent, să îşi asume riscuri si responsabilitāţi în demersul sāu spre formare intelectualā.
În aceste condiţii, sarcina profesorului capătă o complexitate aparte, să-şi înşusească un
vocabular plastic adecvat, precum şi unele tehnici de lucru artistico-plastice,o metodologie
modernă de predare a problemelor de limbaj plastic.
În procesul de predare-învăţare,- „regula triunghiului de aur: creativitate,-inovaţie-aplicaţie
practică“ este absolut necesară în sensul că prin creativitate se ajunge la inovaţie şi la aplicaţii
practice, după cum creativitatea îşi arată rolul şi importanţa în procesul educaţional.
3
CAPITOLUL I CREATIVITATEA
Mulțimea definițiilor date creativității diferă în funcție de prioritatea abordării, după cum
pun accentul pe: produsul creat, procesul creator, sau persoana creatoare.
Creativitatea se finalizează într-un produs de o valoare individuală, dar mai ales socială,
superioară.
Termenul de creativitate își are originea în latinescul creare = a naște, a crea, a zămisli, a
făuri.
Creativitatea este un proces prin care spiritul uman, depășește realitatea prezentă și
descoperă adevaruri și realități noi.
V.Oprescu considera creativitatea ca fiind abilitatea de a face combinații noi între două
sau mai multe concepte existente deja în minte, combinații din care rezultă produse care
corespund unor nevoi individuale sau sociale; cu cât elementele noii combinații sunt mai
independente unele de altele, cu atât soluția este mai creativă.
O primă notă definitorie a creativității o constituie noutatea; orice proces prin care se
produce ceva nou (o idee, un obiect, o nouă formă de organizare a vechilor elemente) poate fi
considerat creator; creativitatea constă în capacitatea de combinare și recombinare a experienței
4
în modele noi(Arnold); creativitatea este capacitatea de a gasi soluții noi la o problemă sau noi
moduri de expresie artistică, de a da naștere la un produs nou pentru individ, nu neapărat și
pentru societate (English and English).
5
M. Rocco afirma: "Creativitatea se definește ca o formațiune deosebit de complexă a
personalității - caracterizată în principal prin originalitate și valoare - ea integrând într-un mod
specific toate aspectele care concura la realizarea noului.
Creativitatea individuală si colectivă rezidă în valorificarea socială a capacității omului de
a asimila și a depăși mereu nivelul existent al informației, de a imagina si a produce noul, de a
acționa pentru materializarea acestui produs.
Etapele procesului creato
Pregatirea consta in investigarea multilaterală a problemei date, în familiarizarea cu
natura problemei și cu metode de rezolvare adecvate. Buna ei desfașurare depinde de creator, de
conștiinciozitatea cu care el se ocupă de respectiva problema. Aceasta etapa este foarte complexă
și deseori este decisivă pentru finalizarea procesului creator.
Se pot diferentia patru subetape :
Incubația poate fi de lungă sau scurtă durată. Este etapa de așteptare, în urma unei
perioade de pregătire în care nu s-a găsit nici o soluție. Ea se situează între momentele elaborării
ultimei ipoteze si momentul elaborării soluției definitive. În această etapă, problema pare a fi
părăsită, dar la un moment dat apare rezolvarea.
6
Desi se considera ca iluminarea este etapa in care procesul de creatie ajunge la punctul
culminant, produsul nu devine valabil decat dupa ce a trecut de etapa de verificare.
Factorii creativitatii
La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:
factorii psihici
7
modalitate de originalitate,relativă și absolută,a produsului obținut.
Inteligența și creativitatea se corelează semnificativ.Pentru a marca,,pașii” însemnați spre
progress,este nevoie ca puterea de percepție și înțelegere a fenomenelor,a acțiunilor să aibă cote
ridicate.Este adevărat că nu toți indiviziiinteligenți pot fi creative,deoarece creativitatea se poate
dezvolta în anumite condiții care țin de factori subiectivi și obiectivi,ca factori ai personalității.
Factori subiectivi se referă la însușiri și se pot grupa în:
• factori intelectuali, ce ţin de imaginaţie, gândire, memorie, inteligenţă etc.;
•factori aptitudinali, axati îndeosebi pe aptitudinile special(auz muzical,simț al
culorilor,ritm,talent literar etc.)
• factori non-intelectuali și non- aptitudinali(motivaţii, atitudini, interese, aspiraţii, voinţă etc.).
Nu mai puţin importanţi sunt factorii de personalitate în dezvoltarea creativităţii care se
manifestă la nivelurile cognitiv, intelectual, aptitudinal. Prioritatea unui sau altui factor este
relativă.
B. Bloom relevă faptul că „factorii de personalitate şi motivaţionali sunt cel puţin tot atât de
importanţi în determinarea performanţei la copii ca şi cei aptitudinali”.
O serie de cercetări au acreditat ideea rolului determinant al formaţiilor vectoriale sau
atitudinale în domeniul creativităţii. Trecând peste faptul că unii autori situează pe primul loc
atitudinea pozitivă faţă de muncă, nu inspiraţia stă la baza creativităţii ci munca tenace a
individului, se consideră că cea mai mare contribuţie o au atitudinile care predispun copiii sa
reacţioneze favorabil la nou, îi determină să adopte un comportament imaginativ, să realizeze noi
combinaţii de idei.
Factorii obiectivi se referă la condițiile obiective ale vieții, cu precădere la condițiile social-
educative(familia,școala,societatea).
Dacă ne raportăm la factorii sociali, orice creator poartă amprenta epocii, a clasei, a familiei,
grupului de muncă şi de prieteni din care face parte. Se vorbeşte de „situaţie creativă”, dar şi de
climat creativ, ce cuprinde totalitatea particularităţilor ambientale (atât materiale cât şi
psihosociale), care pot influenţa creativitatea. Dintre acestea, un rol stimulativ asupra creaţiei îl
au: condiţiile socio-economice medii, între opulenţă şi sărăcie; un grad cât mai înalt de aspiraţie
şi de cultură al grupului; existenţa unor relaţii sociale de tip democratic; prezenţa libertăţii şi
securităţii psihologice, aceasta fiind exprimată în posibilitatea nesfârşită a individului de a se
exprima prin simboluri; posibilitatea individului de a sesiza „sensul destinului”.
Analizând actul creator în evoluţia sa, de la formele cele mai simple şi până la creaţia superioară,
Irving A. Taylor ( 1959 ) distinge cinci niveluri ale creativităţii :
1. Creativitatea expresivă, forma fundamentală a creativităţii, care nu este condiţionată de
nici o aptitudine şi e cel mai uşor de surprins în desenele copiilor; caracteristicile
principale ale acestui nivel al creativităţii sunt : spontaneitatea, libertatea de exprimare,
independenţa şi originalitatea. Poate fi stimulate încă din perioada preşcolară prin jocuri
8
de creaţie, desene libere şi povestiri din imaginaţie, apreciindu-i pe copii, însă fără
observaţii critice, pentru a nu le frâna spontaneitatea.
2. Creativitatea productivă, presupune însuşirea unor deprinderi care permit
îmbunătăţirea modalităţilor de exprimare a creaţiei.
3. Creativitatea inventivă, cea care se valorifică prin invenţii şi descoperiri.
4. Creativitatea inovativă , în acest caz e vorba de inovaţii, care reprezintă aporturi
semnificative şi fundamentale într-un domeniu.
5. Creativitatea emergentă, nivelul suprem al creativităţii, la care ajung foarte puţini
indivizi şi presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revoluţioneze un
întreg domeniu al cunoaşterii.
- fluenţa , care exprimă rapiditatea şi uşurinţa de a produce, în anumite condiţii, cuvinte, idei,
asociaţii, propoziţii sau expresii;
9
- redefinirea (restructurarea)- care vizează abilitatea de a folosi într-o manieră nouă
neobişnuită, un obiect sau o parte a acestuia.
10
Cercetările contemporane acorda o atenţie deosebită atitudinii creative, apreciată drept o
caracteristică a tuturor persoanelor cu potenţiale aptitudinale înalte. În psihologia românească , P.
Popescu-Neveanu, autorul unui model bifactorial al creativităţii, plasează creativitatea în
„interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre aptitudini şi atitudini. Aptitudinile nu sunt
creative prin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate şi valorificate prin motive
şi atitudini creative"(P. Popescu-Neveanu, 1978, p, 157).
Cele mai importante atitudini creative sunt:
- atitudinea antirutinieră;
Factorii biologici consideraţi a influenţa creativitatea sunt ereditatea, vârsta şi sănătatea mentală.
Condiţiile sociale au de asemenea o importanţa foarte mare în valorificarea potenţialului creativ,
curentul umanist accentuând în acest sens datoria atât a individului cât şi a societăţii de a se
stimula reciproc în sens pozitiv .
Familia, ca factor major în socializarea primară, este filtrul prin care copilul receptează în
parte lumea şi, în acelaşi timp, depozitarul primelor modalităţi şi forme de răspuns la mediu pe
care acesta şi le însuşeşte. De modul în care acest mediu încurajează sau inhibă potenţialul
creativ al copilului depinde şi evoluţia lui ulterioară în acest sens.
În ceea ce priveşte rolul şcolii în stimularea creativităţii sau în inhibarea acesteia s-a
constatat că factorul major îl constituie atitudinea profesorului faţă de relaţia sa cu elevul. Astfel,
adeseori se poate vorbi de o adevărată inapetenţă a profesorului sau învăţătorului în raport cu
elevii creativi, aceştia agreând şi promovând elevii foarte inteligenţi şi conformişti (deci prea
puţin creativi).
O direcţie recentă de abordare a creativităţii este teoria neurobiopsihotogică. O data cu
lucrările lui R. Sperry (1975) se discută tot mai mult despre specializarea funcţională a celor
două emisfere cerebrale şi despre faptul că oamenii diferă în privinţa echilibrului sau a
predominantei funcţionale a emisferelor. Cele doua emisfere, pe de o parte, se opun, pe de altă
11
parte, se completează. Creativitatea ca fenomen complex ce implică atât analiza, cât şi sinteza,
atât imagine, cât şi cuvânt, atât cogniţie, cât şi afectivitate, presupune colaborarea proceselor
fiziologice ale ambelor emisfere .
Performanţa creativă presupune şi un anumit nivel al inteligenţei. Foarte multe cercetări
s-au orientat către determinarea relaţiilor dintre creativitate şi inteligenţă iar răspunsurile au fost
dintre cele mai diferite: creativitatea este complementară inteligenţei, creativitatea este
independentă de inteligenţă, creativitatea se corelează mediu cu inteligenţa . Analizele efectuate
de E. P. Torrance (1967), M.A. Wallach şi M. Kogan (1965) şi alţii au indicat existenţa unei
relaţii moderate între nivelul inteligenţei şi nivelul creativităţii. Torrance a stabilit că elevii care
manifestă un înalt grad de creativitate sunt şi foarte inteligenţi, în timp ce numai puţini dintre
elevii cu un înalt grad de inteligenţă sunt şi creative.
Cercetările actuale au ajuns la concluzia ca relaţia creativitate-inteligenţă implica un
raport de subordonare a celei de-a doua de către prima, inteligenţa fiind „un factor esenţial în
cadrul procesului creativ dintr-un registru mai larg de factori implicaţi" (Munteanu A, 1994).
E. Landau menţionează că „ creativitatea este o completare a inteligenţei".
Analiza raportului inteligenţă-creativitate arată faptul că, în creaţie, de la un anumit nivel în
sus, mai importanţi decât inteligenţa sunt factorii motivaţionali şi de personalitate (curiozitate
vie, interese dezvoltate, perseverenţa, etc), factorii de mediu (mediul familial îndeosebi), precum
şi condiţiile social - educative .
Prin educaţie potenţialul creativ poate deveni, în timp, trăsătura de personalitate care va
produce noul, originalul, valorile socio - culturale.
Creativitatea este o capacitate general umană. Sub o formă latentă, virtuală, în grade şi
proporţii diferite, că se găseşte la fiecare individ. Procesul creativ este un proces complex,
continuu,dinamic, effervescent, laborious, care necesită multiple şi variate mecanisme
operaţionale, energetice şi de autoreglaj.
Cea mai cunoscută analiză a fazelor procesului de creaţie aparţine psihologului Graham
Wallas care sugerează existenţa a patru faze:
Prepararea- este faza iniţială şi obligatorie a oricărui act de creaţie. Aceasta fază
presupune o pregătire intensă şi de lungă durată în legătură cu problema pe care creatorul
îşi propune să o rezolve. Este necesară o informare minuţioasă asupra istoricului
problemei, asupra tentativelor altora de a o soluţiona, şi abia apoi se emit ipoteze
rezolutive. În cazul în care problema nu poate fi rezolvată, creatorul o lasă deoparte şi se
relaxează sau trece temporarla alte preocupări.
Incubaţia- se petrece în inconştient şi poate fi de mai lungă sau de mai scurtă durată. Ea
pare o perioadă pasivă, de abandonare a efortului. Se presupune că în această fază au loc
12
o serie de prelucrări paralele, se stabilesc conexiuni care nu au fost efectuate anterior.
Unii autori susţin că inconştientul şterge ipotezele rezolutive, încercate în faza de
preparare, care nu au dat rezultatele scontate, favorizând ipotezele neglijate în această
fază. De aceea, şansele de a obţine
soluţii creative la o problemă depind de cât de susţinută şi eficace a fost faza de preparare, de
bogăţia datelor accumulate.
Iluminarea(inspiraţia /intuiţia, insight) - este momentul în care soluţia problemei apare
brusc în câmpul conştiinţei. Iată cum descrie W. E More (1985) momentele de incubaţie
şi iluminare: „Când ne este greu să ajungem la o soluţie şi simţim că gândirea nu produce
nimic nou, este indicată o perioadă de incubaţie, un timp în care conştiinţa se
îndepărtează de problemă. Experienţa persoanelor creative arată că, frecvent, atunci când
atenţia se orientează către altceva şi nu către problema a cărei soluţie ne scapă, şi astfel
ne frustrează, apar idei noi. Aparent când gândim conştiincios, urmăm aceleaşi căi
bătătorite.
Uneori se foloseşte termenul de inspiraţie în loc de iluminare. Potrivit lui A. Osborn (1988, p.
294) diferenţa dintre iluminare şi inspiraţie este următoarea: „Iluminarea provine din surse
obscure ale conştiinţei, în timp ce inspiraţia este rezultatul unei îndelungate perseverenţe, urmată
în final de un stimul accidental a cărui natură nu poate fi clar determinată”. R. K. Merton
vorbeşte de serendipitate, adică şansa de a găsi soluţia la o problemă într-un moment în care ea
nu polarizează în mod explicit atenţia creatorului. Pasteur avertiza însă asupra faptului că
întâmplarea ajută numai o minte pregătită.
Verificarea- este faza finală a procesului de creaţie, în care soluţia găsită este testată,
examinată, pentru eliminarea unor posibile erori sau lacune.
Toate aceste stadii trebuie înţelese ca reacţionând şi interferând . Se poate considera că nu sunt
stadii, ci procese dinamice, continue .
Pentru a surprinde mai adecvat esenţa procesului de creaţie, o serie de cercetări au fost orientate
către identificarea factorilor cognitivi implicaţi în acest proces. În mod tradiţional, creativitatea a
fost asociată cu imaginaţia.. Iniţial Th. Ribot („Essai sur l'imagination creatrice", 1900), apoi A.
Osborn („L`imagination constructive", 1959) se pronunţă pentru imaginaţia creatoare sau
constructivă ca proces predilect al creativităţii. Pentru Th. Ribot, imaginaţia creatoare este
sinonimă cu invenţia, cu o lungă serie de încercări, de ipoteze, în care spiritul cheltuieşte o mare
cantitate de efort şi de geniu. Unii autori au mers mai departe, considerând creativitatea drept
numele mai nou al imaginaţiei, nume care aproape l-a eliminat pe cel vechi. F. Barron
delimitează însă noţiunile de imaginaţie şi creativitate: „Imaginaţia este o funcţie universală a
13
creierului uman; creativitatea este mai mult un rezultat al evoluţiei sociale, care presupune un tip
de comportament şi are o valoare utilitară”.
Notez şi opinia psihologului român N.C.Matei care propune următoarele etape ale procesului
creator:
a) apariţia ideii de creaţie;
b) documentarea şi cristalizarea ei;
c) conceptualizarea creaţiei propriu-zise;
d) realizarea modului creativ şi realizarea creaţiei;
e) aplicarea ei în practică socială, sau difuzarea pe plan cultural.
CAPITOLUL II IMAGINAȚIA
22
RESURSE BIBLIOGRAFICE
Roco, M. – Creativitate şi inteligenţă emoţională , Editura Polirom, Iaşi, 2004
Roşca, A. - Creativitatea generală şi specifică , Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,
1981
Drăghicescu, S., Drăghicescu, F. - Educaţia plastică, Ghid metodic clasele I-IV, Editura
Aramis, Bucureşti, 2007
Bejat, M., (1973). Factorii creativității în vol. Despre creativitate (Al. Roșca și colab.),
C.I.D.S.P., București.
Moraru, I., (1997). Psihologia creativitatii, vol. I, Editura Victor, Bucuresti.
AMABILE, TERESA,,,Creativitatea ca mod de viaţă”, Editura Ştiinţifică şi Tehnică,
Bucureşti, 1997
DAY, JENNIFER, ,,Vizualizarea creativă împreună cu copiii”,Editura Teora , Bucureşti,
1998
Cristea G. – Psihologia educației - Editura Coresi, București, 2003
Ilioaie M, Dinulescu F. – Metodica predării desenului la clasele I-IV - Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1991
Stoica A. – Creativitatea elevilor – Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
23