La Medeleni

Volumul I: „Hotarul Nestatornic”

Partea I

Capitolul I: „Potemkin și Kami-Mura”

La începutul vacanței mari a anului 1906, Dănuț se află la moșia părinților săi,
la Medeleni, undeva în Moldova. A terminat clasele primare și a intrat în clasa I de
liceu ( echivalentă cu clasa a V-a de astăzi ). Ajutat de doi țărani înalță un zmeu în aer,
dar mama îl cheamă să plece la gară. Țăranii leagă zmeul de un stejar din ogradă.
Doamna Deleanu și Dănuț ajung cu trăsura la gară. Sosește și trenul, aducându-
i pe tatăl lui Dănuț, un avocat cunoscut, pe sora băiatului, Olguța și pe Monica .
Monica este o fetiță căreia îi muriseră amândoi părinții, apoi ultima rudă, bunica.
Acum are grijă de ea doamna Deleanu. Fetele au terminat clasa a treia, deci sunt mai
mici cu un an decât Dănuț.
La masă, Dănuț e mustrat pentru felul în care mănâncă. Îi este dată mereu ca
exemplu Monica, de aceea nu o poate suferi. După masă toată lumea merge să
doarmă puțin, în afară de Olguța, care mai rămâne puțin în sufragerie. Cere Profirei,
slujnica, să îi aducă repede un creion, hârtie și un foarfece. Iese cu ele, apoi revine
repede în casă, în camera fetelor.
Înainte de a adormi, Dănuț trage cu săgeți în costumul militar rusesc numit
Potemkin, aparținând Olguței. Al lui era japonez și purta numele Kami-Mura.
Reprezentau cele două națiuni aflate în război în acea vreme. Când se trezește, Dănuț
fuge să își vadă zmeul, dar acesta dispăruse. De capătul sforii tăiate era prins un bilet
de la Olguța, care arăta că asta era plata pentru palmele de la gară și îl numea din
nou ”Buftea”, ca și în gară.
Dănuț se pune pe plâns, mama o cheamă pe Olguța și o pedepsește să scrie de o sută
de ori ”Olguța are dreptate” și de două sute de ori ”Olguța nu are dreptate”. Olguța
rezolvă astfel: Monica se oferă să scrie ea în locul ei, dar nici pe ea nu o lasă să scrie
de sute de ori, ci numerotează rândurile astfel încât să păcălească atenția mamei. La
al 15-lea rând scrie 50 și tot așa.
Dănuț vrea să se răzbune și pe Monica, fiindcă îi ținuse parte Olguței. O trage
de cozi în livadă, dar ea îl mușcă de mână și scapă.
La masa de seară, Olguța se sperie de un liliac. Îi e frică și lui Dănuț, dar nu
recunoaște. Bagă câinele Ali în camera lui, dar mama îl descoperă și îl dă afară. De
nevoie, băiatul se împacă cu fetele, ca să descuie ușa ce era între camera lui și camera
lor. În semn de pace, fetele împart cu el borcanul cu dulceață pe care Olguța îl
ascunsese în sobă.

Capitolul II: „Căsuța albă și rochița roșie”

Moș Gheorghe răspundea de grajduri și avea locuință chiar la curtea boierească

de la Medeleni . Totuși avea și o căsuță albă, cu livadă, între curte și sat.
Voind să meargă la moș Gheorghe, Olguța umblă cu viclenii pe lângă maică-sa,
ca să le dea fetelor rochițele noi. Monica primește rochița albastră, iar Olguța –
rochița roșie.
Până când îmbracă Monica rochița nouă, a cărei culoare o alesese fiindcă
Dănuț spusese că îi place albastru, Olguța trece pe la tatăl ei. Îl ia pe departe ca să
obțină o lulea , pe care voia să i-o ducă lui moș Gheorghe. Tata își dă seama și nu se
supără, înduioșat de bunătatea și istețimea fetei. Ba vrea să-i dea și pentru ea o lulea,
dar ei nu îi trebuie.
Monica e dezamăgită, căci Dănuț nu își arată admirația față de ea și rochița ei
albastră. Dimpotrivă, băiatul sare la ceartă și ar fi sărit și la bătaie.
În așteptarea Olguței, moș Gheorghe se gândeste cu părere de rău că nu o să mai
apuce să o vadă mireasă. Totuși, are o bucurie, a adunat în sipetul brașovenesc zestre
boierească, de mătăsuri și pânzeturi scumpe. Când vin fetele, le tratează cu dulceață
de nuci verzi, care îi pare Olguței mai bună decât cea de acasă, deși era aceeași. Le dă
apoi pere busuioace și le citește din Biblia veche, scrisă cu litere chirilice. Moș
Gheorghe îi arată Monicăi și fesul turcesc, pe care îl are de la Plevna, căci era veteran
al războiului de independență.
Când moș Gheorghe iese cu Monica, Olguța pune luleaua în cutia de tutun, pe
care tot ea i-o dăruise. Moșul o pusese sub icoană, alături de cărțile sfinte.
Afară sub nuc, moșul pregătise și el o surpriză: un scrânciob ( un leagăn ).
Monica se așează, iar Olguța stă în picioare pe scrânciob și îl mână tare, până la nori.
Când se dă jos din scrânciob, înfierbântată, primește pere în loc de apă, apoi face pe
judecătoarea între doi frați care se bătuseră pentru niște bumbi.
 Pe seară, fetele pleacă acasă. Monica îi spune lui tante Alice, mama Olguței, că
au petrecut bine, cu părere de rău că nu a fost și Dănuț cu ele.

Capitolul III: „Herr Direktor”

La Medeleni sosește unchiul Olguței și al lui Dănuț, fratele tatălui lor. Olguța îl
numise Herr Direktor (domnul director), pe nemțește, fiindcă era directorul unei
societăți foarte mari, cu electricitate și cu nemți, cum zicea ea. Altfel, copiii îi
spuneau moș Puiu, deși nu era moș.

Cei doi frați îl întâmpină cu bucurie pe unchiul lor, sosit cu un nemaivăzut

automobil roșu, spre spaima țăranilor, câinilor și găinilor de pe drum. Face cunoștință
cu Monica și se bucură că mai are o nepoată.
Ajutat de Dănuț și de Olguța, Herr Direktor se spală și se dă cu colonie, apoi
este așezat la masă. Ajutat de copii, se ospătează cu sarmale și cantalup, apoi trec toți
în odaia lui, odaia turcească.
Atunci când venise unchiul la Medeleni prima oară, ceruse să fie culcat în
odaia turcească, plină de covoare orientale, măsuțe arăbești și narghilele. Aici erau
cinci paturi, iar el spusese că vrea să se culce acolo și să viseze că e sultan cu harem.
Să se trezească dimineața și să vadă că a scăpat de griji, că paturile sunt goale. Lui
conu Costache, tatăl cumnatei sale, doamna Deleanu, îi plăcuse ideea asta și de atunci
odaia rămăsese a lui Herr Direktor.
Acum, în odaie se află un mare cufăr-dulap, plin cu lucrurile unchiului, dar și
cu daruri pentru toată lumea. Alice, cumnata, primește o pereche de ochelari face-à-
main, partituri muzicale pentru pian, mai multe chimonouri japoneze. Fratelui său îi
dă țigări orientale și un țigaret de chihlimbar galben. Cum nu știa de Monica, ei nu-i
adusese nimic, dar Olguța are ideea să-i dea un chimonou care era mai mic.
Îmbrăcată în chimonou, Monica e pieptănată ca o japoneză de doamna Deleanu. Cei
doi frați primesc daruri mult dorite. Dănuț primește o pușcă adevărată, cartușe și o
cartușieră, iar Olguța primește cizme și pantaloni de călărie, cu recomandarea ca
bluză să-i facă mama, iar cal să-i dea tata.
Se mai desfac multe alte pachete, cu daruri pentru toți. La ideea Olguței se
costumează toți, mama cu un chimonou, Olguța în costumul de călărie, Dănuț în
costumul mult prea mic de Kami-Mura, cei doi bărbați cu turbane de turci făcute din
prosoape. Șoferul neamț e chemat să le facă o fotografie, spre necazul lui Dănuț, care
se simte ridicol în costumul prea mic.
Pe seară, copiii pleacă cu Herr Direktor la baltă, să încerce pușca lui Dănuț.
Acesta merge închipuindu-se mare împărat, așa cum de multe ori imaginația lui îl
transforma în felurite personaje și îl transporta în locuri din cele mai diverse.
În baltă domnea o broască mare și urâtă, numită de Olguța Fița, după o soră a
bunicului ei. Fița Elencu fusese o femeie aprigă și deșteaptă și, din tot neamul ei, nu-i
plăcuse decât Olguța, pe care o și făcuse moștenitoarea ei. Când murise, apăruse
broasca aceea în baltă și toți credeau că bătrâna se întrupase în ea. Olguța, cea mai
dibace la ochit cu pușca, reușește să o nimerească și scapă balta de ea.
La întoarcere, se lasă noaptea. Dănuț rămâne în urmă, iar Monica se întoarce,
ca să vină împreună, scăpându-l pe Dănuț de teamă.