Redactează o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută într-un

sat.

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o intamplare petrecuta

la scoala, in clasa
Intr-una din zilele lunii mai anul trecut, eram la scoala si toti eram nerabdatori sa terminam mai
repede
orele si sa stam putin in parc, pentru ca afara era foarte frumos si gandul nostru era numai la
joaca.
Mai aveam doua ore pana la sfarsitul programului si era pauza. Deodata, vedem pe unul dintre
colegi
ca vine de afara, tinand cu grija ceva la piept. Ne-am strans toti in jurul lui sa vedem ce are acolo.
Din
bluza de trening a colegului nostru se zarea un cap mic si pufos al unui pisoi adorabil. Toti voiam
sa il
mangaiem si sa ne jucam cu el, dar soneria ne-a anuntat ca ora urma sa inceapa.
 
Cu regret, ne-am asezat toti in banci asteptand venirea profesorului. Aveam ora de geografie si
doamna profesoara a intrat in clasa, zambindu-ne ca de obicei. Lectia a inceput si, dupa ce
cativa colegi
au iesit la harta si au raspuns, doamna profesoara a inceput sa predea. Era liniste deplina in
clasa si se
auzea doar vocea doamnei care ne explica despre rauri si ape. Dintr-odata, insa, s-a auzit un
mieunat
subtire si tremurat. Noi stiam despre ce este vorba, dar doamna profesoara, nu. Mai intai, a
tresarit,
vizibil surprinsa. Apoi ne-a intrebat ce se aude... cu chiu cu vai am recunoscut si colegul meu i-a
aratat
pisoiul. Atunci, doamna profesoara a luat pisicuta si a asezat-o langa geanta dumneaei pe
catedra.
 
Cand, ce sa vezi? Pisoiul si-a gasit frumusel loc in geanta doamnei si a adormit acolo multumit.
Toti am inceput sa radem, iar la sfarsitul orei, doamna profesoara a plecat acasa cu pisoiul in
geanta.
si acum il are si ne arata din cand in cand poze cu el. Mereu radem cand ne amintim cum a
dormit instantaneu in geanta doamnei.

Povestirea unei intamplari amuzante din timpul unei teze/lucrari de control

Eram in ultimele saptamani ale semestrului al doilea si toti eram concentrati la maxim deoarece
erau saptamanile cu cele mai multe teste si cu tezele de sfarsit. Era luna mai si afara era din ce
in ce mai cald si mai frumos, dar niciunul dintre noi nu avea timp sa iasa in parc sau pe teren la
un meci de baschet.

Intr-una din zile, insa, s-a intamplat ceva care ne-a amuzat pe toti. Eram in clasa, in timpul tezei
la matematica, ultima teza, de fapt, dar si cea mai grea. Toti scriam concentrati, cu mintea plina
de calcule si de socoteli, dar mai ales problemele de geometrie ne dadeau batai de cap.
Deodata, insa, pe geamul deschis a intrat un fluture magnific. Avea aripile mari si colorate cu o
multitudine de nuante, de la rosu
aprins la un albastru profund. Fluturele s-a invarti de mai multe ori prin clasa, fiind atras mai mult
de plantele care se aflau pe ici si colo. Domnul profesor de matematica urmarea fluturele cu
multa atentie, de parca nu mai vazuse niciodata asa ceva pana atunci. Ce-i drept, fluturele era
chiar frumos. „Ce-ar fi, mi-am soptit in gand, sa se aseze pe umarul meu?”... si, spre surprinderea
mea, dupa cateva clipe, fluturele s-a oprit din zbor si mi s-a asezat pe umar, asa cum imi
dorisem.
 
Nu a plecat de acolo tot restul orei, iar toti colegii ma priveau invidiosi. Am facut cea mai buna
teza la matematica din viata mea si am luat nota zece cu felicitari... cred ca datorita acelui fluture
minunat care m-a inspirat.

Povestirea unui conflict dintre doi colegi pe care i-ai ajutat sa se impace
Iarna trecuta ne jucam mai multi colegi afara in curtea scolii. Era pauza mare si toti ne bucuram
de zapada moale si pufoasa care era din belsug pe terenul de sport si din care faceam bulgari
mari si rotunzi cu care ne alergam sa ne lovim.
 
Toata curtea scolii rasuna de rasetele si tipetele noastre de bucurie. Nu mai fusese demult
zapada si ne bucuram de ea cat puteam de mult. Deodata, mi-am dat seama insa ca ceva e in
neregula. Doi dintre colegii mei de clasa, Andrei si Mihai, transformasera joaca intr-o adevarata
cearta. Vocile lor rasunau ascutite si rautacioase, fiecare dintre ei il acuza pe celalalt ca l-a lovit
prea tare cu bulgari si ca a facut-o intentionat. Nu imi placea sa-i vad certandu-se, pentru ca
amandoi erau colegii si prietenii mei, asa ca m-am hotarat sa intervin. si... bine am facut ca m-am
indreptat spre ei, caci cearta era pe punctul de a se transforma in bataie in regula. Am oprit
tocmai la timp pumnul lui Mihai indreptat spre fata lui Andrei si i-am despartit. Nu mi-a fost deloc
usor sa ii conving pe cei doi baieti sa se calmeze si, mai mult, sa-si ceara scuze unul fata de
celalalt, caci, asa cum se intampla de obicei, vina era impartita.

Intr-un final, insa, am reusit sa-i impac si amandoi mi-au multumit pentru ca nu i-am lasat sa
strice o prietenie frumoasa. Rasplata mea a fost pe masura: nu mi-am pierdut niciun prieten si, in
plus, dupa ore, am baut toti trei o ciocolata calda pregatita de Andrei, numai buna sa ne
incalzeasca dupa alta repriza de bulgareala.

Povestirea unui film

Filmul meu preferat este unul mai vechi, pe care l-am descoperit datorita parintilor mei si de care
niciunul dintre colegii mei nu a auzit macar. Se numeste „Terminator” si face parte dintr-o serie
intreaga de filme cu acelasi titlu.
 
Cel care imi place mie mult este partea a doua si are ca protagonist un adolescent, John Connor,
care afla ca el este cel care va avea misiunea sa salveze omenirea de suprematia robotilor care
incercau sa distruga oamenii definitv. John este ajutat insa tot de un robot, pe care el insusi il
trimite din viitor sa ii fie aproape, dar si de mama lui, Sarah Connor, care il pregatise inca din
copilarie pentru rolul de salvator al lumii. Insa cei trei au de infruntat un robot foarte avansat,
T1000, si, in plus, incearca sa distruga Skynet, compania care urma sa creeze robotii inteligenti
ce au atacat apoi oamenii. Dupa o serie de aventuri palpitante, John si mama lui, alaturi de
Terminatorul care ii ajuta, reusesc sa-i distruga atat pe T1000, cat si compania de la care a pornit
totul. insa, pentru ca niciun pericol sa nu mai existe, trebuie distrus si Terminatorul care le-a fost
alaturi, chiar daca aceasta decizie ii sfasie inima lui John, care gasise in robotul rece si
impersonal cel mai bun tata pe care il avusese vreodata.
 
M-a impresionat mult filmul acesta si, ori de cate ori il revad, inteleg valoarea adevaratei prietenii
si puterea sacrificiului.

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala

amuzanta

Cu ceva timp in urma, in vacanta de vara dinaintea clasei a VIII-a, eram la bunici, intr-un sat de
munte pierdut intre livezi umbroase si gradini inmiresmate. Ma bucuram din plin de vacanta in
care nu faceam nimic altceva cat era ziua de lunga decat sa ma joc cu prietenii mei si sa
colindam toate imprejurimile satului.
 
Nimic nu imi placea, insa, mai mult, decat sa mergem la scaldat in raul de la marginea satului si
adesea uitam cu desavarsire de trecerea timpului cand ne zbenguiam in apele racoroase. Intr-
una din zile, insa, bunica ma roaga sa o ajut cu ceva treburi prin gospodarie... lucru pe care il
faceam cu placere, de altfel, mai ales ca nu se intampla prea des. I-am zis deci bunicii ca o ajut,
dar mintea mea era in cu totul
alta parte, la scaldat alaturi de tovarasii mei de joaca de care stiam ca sunt acolo. Ma simteam ca
Nica din „Amintirile” lui Creanga, asa as fi vrut si eu sa ma duc la scaldat. si... m-am dus. Dar tot
ca la Creanga, bunica a venit si mi-a luat hainele ca sa-mi dea o lectie…
 
Lectia a fost bine-meritata si inca rad cu bunica atunci cand ne amintim de figura spasita pe care
o aveam cand am venit de la scaldat fara haine si infometat pe deasupra.

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa relatezi o experienta personala

fericita.
Una dintre cele mai fericite clipe din viata mea de pana acum a fost atunci cand am luat premiul I
la
un important concurs de desen, unul dintre cele mai grele de acest gen.
 
Imi place sa desenez de cand ma stiu, dintodeauna mi-a placut sa imi exprim gandurile si ideile
sub
forma unor linii care, incetul cu incetul, capata forme si culori. intreaga casa, de altfel, este plina
cu
desenele mele, caci parintii mei le pastreaza pe absolut toate.
 
Participam din cand in cand la concursuri de desen, la indemnul doamnei profesoare de la
scoala,
dar nu ma gandeam niciodata la ce premiu voi lua. Pentru mine, mult mai importanta era ocazia
de a
desena si, mai ales, provocarea de a-mi supune imaginatia sa ilustreze tema data, care nu era
chiar accesibila.
 
Cu atat mai mult, la concursul national de desen dedicat pictorului Nicolae Grigorescu, nu ma
gandeam
ca voi lua vreun premiu. Ma pregatisem, totusi, mult pentru acest concurs, pentru ca orice prilej
era bun sa-mi exersez calitatile, iar in ziua concursului, eram detasata si cu sufletul impacat.
Totusi,
aveam in sufletul meu o mare liniste, iar tema care imi picase imi placea foarte mult. Am dat,
astfel, tot
ce a fost mai bun, iar la sfarsit, chiar eram multumita de creatia mea.
 
A fost prima data cand ma gandeam ca, intr-adevar, lucrarea mea este buna si ca, poate, voi lua
o
mentiune. Nu mica mi-a fost mirarea, insa, cand numele meu a fost strigat ultimul, deoarece
luasem
premiul I al concursului, care imi aducea si o excursie de studii in Italia, in galeriile pictorilor
celebri ai
Renasterii.
 
M-am simtit extrem de fericita pentru reusita mea si asta mi-a dat incredere si curaj sa merg mai
departe cu pasiunea pe care o am.
Redacteaza o compunere deminumum 150 de cuvinte in care sa continui textul care
incepe cu urmatoarea fraza: „ nca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa
fie...”
Inca de cand m-am trezit dimineata, stiam ca ziua urma sa fie grozava de-a dreptul. Soarele
stralucea afara cu putere si eu ma simteam fantastic. Era ziua mea de nastere si asteptam cu
nerabdare sa vad ce surpriza mi-au pregatit parintii mei... doar implineam 14 ani.
 
Nu le cerusem niciun cadou in mod deosebit, le spusesem doar sa-mi faca o surpriza, deci nu
prea stiam la ce sa ma astept. De jos, de la bucatarie se simtea miros de clatite, micul meu dejun
preferat. Am coborat, iar mama ma astepta cu un teanc mare de clatite cu dulceata de zmeura
aburinde. Am mancat si apoi m-am schimbat in graba caci mama ma tot zorea. imi spunea ca
trebuie sa plecam, dar fara sa-mi spuna unde. in cateva minute, eram toti in masina, iar tata a
pornit la drum. Atmosfera era placuta, pana si sora mea care, de obicei, este din cale-afara de
stresanta era acum chiar suportabila. Dar... tot asteptam sa vad unde mergem si ce surpriza mi
s-a pregatit.
 
Am mers ce am mers cu masina si, destul de previzibil, ne-am oprit la Gradina Zoologica a
orasului, unul dintre locurile mele favorite, de altfel. Am petrecut cateva ore bune printre animale
pana cand ii vad pe parintii mei ca se tot privesc semnificativ si am inteles ca trebuie sa plecam.
 
Credeam ca mergem direct acasa, dar... abia acum urma surpriza... toti colegii si prietenii mei
erau adunati la o terasa din apropierea casei mele si mi se pregatise o minunata petrecere-
surpriza... cea mai grozava din viata mea.
 
M-am simtit extraordinar alaturi de cei dragi mie la petrecerea de ziua mea... intr-adevar, ziua a
fost grozava.

Redacteaza o compunere de 150 - 300 de cuvinte in care sa imaginezi inceputul si

cuprinsul unui text narativ care sa se incheie cu fraza: „Mai mult chiar, dupa toate cele
intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.”
Intr-una din zilele vacantei de vara a anului trecut eram impreuna cu prietenii mei la joaca in satul
bunicilor, undeva intr-un sat de munte din judetul nostru. Vremea era frumoasa si calduroasa,
numai buna pentru a sta afara si a te zbengui cat e ziua de lunga. 
Eram cu totii veseli si pusi pe sotii, ne alergam si ne ascundeam prin livada intinsa a bunicului si,
cand oboseam, ne asezam pe o patura la umbra si jucam carti. Deodata, insa, Maria, una dintre
fete, se ridica speriata de pe patura, tipand cat o tinea gura. Niciunul dintre noi nu intelegea ce i
s-a intamplat.
Ba mai mult, Mihai, unul dintre baieti, a inceput sa rada de ea. Maria, insa, era ingrozita de-a
dreptul.
Cu chiu cu vai, s-a linistit si a reusit sa ne spuna ca tocmai fusese intepata de o albina si era
alergica la albine... Toti am incremenit, fara sa stim ce avem de facut... Doar Alexandra, cea mai
mare din grupul nostru si prietena cea mai buna a Mariei, nu si-a pierdut cumpatul. A luat
telefonul si a sunat la salvare, iar apoi a fugit la farmacia din apropiere si in cateva minute s-a
intors cu un medicament antialergic pe care i l-a dat Mariei. Noi priveam speriati cum Maria se
simte din ce in ce mai rau si cele 15 minute pana a venit salvarea ni s-au parut 15 ani.
 
Medicul de pe ambulanta a fost impresionat de gestul Alexandrei care a si mers cu Maria la spital
ca sa fie sigura ca este in afara de orice pericol. Atunci mi-am dat seama cat de bine este sa fii
atent la orele de prim-ajutor de la scoala, care nu credeam ca au vreun rost.
Mai mult chiar, dupa toate cele intamplate, am inteles valoarea adevaratei prietenii.