Soluţii tampon în sistemele

biologice
Solutiile tampon sunt amestecuri de acizi si bazele lor conjugate, in anumite
proportii. Aceste solutii au proprietatea de a-si modifica foarte putin pH-ul la adaugarea
de cantitati mici de acid sau baza. Actiunea tampon este determinata de faptul ca solutia
contine un acid si o baza apartinand aceleiasi perechi si care pot neutraliza baza, respectiv
acidul adaugat.
Pentru multe procese chimice este important ca valoarea pH-ului unei solutii sa nu
se schimbe, chiar daca sunt adaugate cantitati de acizi sau de baze tari. La nivel celular,
in organismul uman, participa acizi si baze ; valoarea pH-ului poate oscila .Ca de
exemplu Ph-ul sangelui poate oscila intre 7,2 si 7,6. Echilibrul acido-bazic sanguin este
asigurat prin intermediul unui sistem tampon plasmatic, reprezentat de bicarbonati-acid
carbonic. Orice dezechilibru al sistemului tampon determina mecanisme fiziologice
complexe pentru mentinerea parametrilor optimi functionali ; depasirea acestor
mecanisme are ca urmare instalarea unor stari patologice.
De asemenea, procesele biochimice sunt controlate de enzime, care au actiune
optima doar in intervale mici de pH. In terenurile arabile, fertile, au loc procese
biochimice intr-un interval relativ mic de pH. In toate aceste cazuri, precum si in alte
cazuri similare, pastrarea constanta a pH-ului se face cu ajutorul solutiilor tampon.
Mentinerea PH sanguin se realizeaza normal prin sistemele tampon din plasma si
globule (studiate la sange), prin eliminarea CO2 prin respiratie si intr-un mod important
prin rinichi care au capacitatea de a mentine sau elimina, dupa conditii anionii si cationii,
in asa fel incat sa asigure constanta compozitiei sanguine. Exista in plasma substante care
trec in urina si tind a se elimina complet, pana la disparitia lor totala sau pana la un nivel
foarte scazut. Altele, din contra fiind necesare vietii organismului, nu se elimina niciodata
complet, sangele retinand todeaun o anumita cantitate, in asa fel incat proportia acestora
nu scade niciodata (glucoza, Na, K, Ca, Cl, sulfatii). Aceste substante sunt economisite
de organism si pentru a fi eliminate in urina ele trebuie sa atinga un anumit grad de
concentratie in sange. Cand pragul este depasit, ele se elimina rapid prin urina.
Trebuie mentionat ca tot aici se produc o serie de schimbari ionice avand ca
rezultat eliminarea acizilor si a sarurilor de amoniu.
Apar aici mecanisme care se intrepatrund, unele normale altele apar si devin
decisive numai in conditii patologice. Aici se incadreaza: formarea amoniacului-
cantitatea de amoniac urinar nu este direct proportionala cu concentratia sanguina, fiind
posibila o eliminare mare la un continut normal sanguin.
Amoniacul se formeaza si in alte organe: pancreas, ficat, plamani, intestin, glande
salivare, creier, dar fiind toxic se transforma in glutamina si in asparagina, eliminandu-se
din aceste combinatii la nivelul parenchimului renal .
Sursa amoniacului renal este in primul rand glutamina, care prin desaminare ofera
cam 60% din amoniacul urinar, apoi acidul adenilic si unii aminoacizi. In aceste procese
intervin enzimele corespunzatoare: glutaminoza aminoacidoxidozelor care elibereaza
amoniacul sub forma de

NH3, care cu ionul de H+ se transforma in NH4+, capabil de a neutraliza diferiti anioni,

prin care contribuie la economisirea bazelor fixe(Na+, K+)

In cazuri patologice (acidoze) organismul raspunde invadarii cu acizi prin

formarea amoniacului, care in aceste cazuri poate creste de zece ori fata de valorile
normale. Dozarea amoniacului sanguin si urinar este importanta in urmarirea unor
tulburari renale (in nefrita).
Rinichiul este cel mai important organ in mentinerea echilibrului hidrosalin din
organism (eliminare cantitatilor variabile de urina cu compozitii diferite (la exces de apa
rinichiul intervine imediat, se constata ca dupa ingerarea unei cantitati de 1,5 l de H2O se
elimina un volum egal de urina in timp de patru ore).
 Rinichiul intervine si in procesul invers, de mentinere a apei in organism, atunci
cand ea lipseste din alimaentatie, sau este eliminata in cantitate crescuta prin :
transpiratie, exercitii fizice, diaree, varsaturi ).
Mentinerea echilibrului hidrosalin prin rinichi este controlata pe cale nervoasa si
pe cale endocrina.
Rinichiul participa si la reglarea tensiunii arteriale care se face atat prin
mecanisme fiziologice cat si prin procese biochimice speciale.
Pentru aprecierea functiei rinichiului, laboratorul ofera o serie de metode care pot
da indicatii de ansamblu asupra unor tulburari ale rinichilor.
In acest sens se folosesc date furnizate de:
-Analiza urinei
-analiza sangelui
-studiul comparativ, in care se urmareste concentratia aceleasi substante in sange
si urina.