EDUCAT IA RELIGIO ASA IN SCOALA

Prof. După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist. reintroducerea acestei discipline nu este o noutate. in casele de batrani si in inchisori. . Altfel spus. Vorniceni. o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. Astfel. România şi-a recâştigat libertatea religioasă. cu o perseverenţă într-adevăr diabolică. puterea a încercat. ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere . Mihaela Mihaly-Cuza Scoala cu clasele I-VIII. Botosani EDUCATIA RELIGIOASA IN SCOALA Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii. începând cu 1989.Dupa Revolutia din 1989 au existat presiuni asupra autoritatilor post-comuniste de a introduce educatia religioasa in scolile publice. cu efecte negative pe termen lung. dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă. ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii. de a oferi un sprijin financiar substantial pentru istitutiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor in activitatile sociale prin postarea clerului in spitale. spune părintele Dorin Opriş. şi în parte a reuşit. Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios. pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist. să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice.

Islanda . îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu.92 ore (an). 1-3 ore/ săptămână. ecumenic. au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje. ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină. Grecia . sociologic. în legile educaţiei de până acum. Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii. Spania . Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ.78 ore (an).1 oră.8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie. iar în afară. „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu. revelate.5 ore. ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. care se traduce în suflet prin sentiment religios. prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv. Acest tip de educatie trebuie asigurată . iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său. Educaţia religioasă propune valori constante. cultural. odată interiorizate. care. relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual. Irlanda . de obligativitate al orei de religie. cu excepţia Franţei. Malta .1.3 ore. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu. Austria . Rezultatele cercetării realizate de cercet. Luxemburg . De asemenea.2 ore. teologic şi pedagogic. atitudinal şi volitiv ale acesteia. la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane. Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase. Danemarca . Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor. fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism. educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare. în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite. 3% o doresc în afara orarului şcolar.1 oră.1. Norvegia . În aproape toate ţările. ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă. dr. inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult. în planurile de învăţământ. iar 27. Suedia .1 oră.Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre.2 ore.4% o doresc disciplină opţională. au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. iar 1% nu şi-au exprimat opinia. Belgia . Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric. Germania . de altfel. cu stabilirea posibilităţii de dispensă. prin morală și cult”. Italia .2 ore. moral. care arată nu doar că religia este necesară. de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor . Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52. fapt prevăzut.5 ore.56-62 ore (an). Portugalia .1 oră. 112 profesori de religie. statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie. pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe. 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei.2 ore. Irina Horga. psihologic.1 oră.

in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala. harnic. care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens. Mai mult. mai corect. Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi. Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun. după cum deja s-a aprobat.copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara. Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi. eroi. În primul rând trebuie să precizăm că educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti. . deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10. martiri şi mai ales caractere. ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil. al iubirii de Dumnezeu. Este bine cunoscut faptul că divorţul dintre religie şi viaţă constituie sursa dezordinii spirituale. Una e să fii creștin cu numele. degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă. S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii. dezordine care astăzi se face simţită din ce în ce mai mult”. al promovării valorilor morale. iubitor de dreptate şi adevăr. p. 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti.. îl constituie educaţia religioasă. îl înalţă prin iubire. Un factor important care contribuie la formarea individului. mai empatic. din inimă. dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor. V. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă. alta să fii practicant. ascultător. 2004. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. mai tolerant. de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce i-a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. Sunt voci care. religia se învață în școală. în numele libertăţii de conştiinţă. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior. 21). răbdător. la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii. "Iniţierea religioasă a copilului". clasa a VIII-a. spune Mara-Elena Gheorghiu. Nu religia. practica europeană. Deși. p. Constatăm astăzi o criză morală în societate. iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet". ea nu se învață ca orice obiect. susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală. locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. în acelaşi timp. (Timiş. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia. Şcoala nr. 15). Romania fiind o tara crestina. 28).

Societatea pluralistă. e de înţeles că într-o societate secularizată. ţinându-se cont. prin arhitectonica şi logica argumentaţiei. Se impune. iar predarea religiei nu se poate face fără o relaţie caldă şi prietenească între educator şi cel educat. folosindu-se strategii şi mjloace pedagogice diferite. Care „face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5. Dacă în cadrul catehezei bisericeşti metodele şi problematica abordată au la bază credinţa personală şi acceptarea liberă a învăţăturilor revelate. iar catehetul lucrează asupra asimilării unei practici religioase eficiente şi active. evidentă. care în mod constant trâmbiţează mutarea acesteia în locaşul de cult. trebuie precizată deosebirea dintre predarea unui învăţământ religios cu valenţe teoretice în şcoală şi continuarea sau aplicarea lui practică în grupul catehetic de la biserică. Folosirea lor „nu trebuie interpretate doar cantitativ. Acest fapt a stârnit nu de puţine ori numeroase controverse în legătură cu natura actului educaţional de tip religios. avându-se în vedere mai mult aspectul informativ şi existând posibilitatea necredinţei sau a refuzului conceptelor revelate. În acest context socio-cultural trebuie cunoscut faptul că între cele două forme de educaţie religioasă există deosebiri esenţiale de stil educativ şi metodologic. pe cât de „ultratehnicizată” şi suprainformată. Precizarea se impune cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate. producând opinii pro şi contra în legătură cu poziţia religiei ca disciplină de studiu în şcoală. prin metode şi mijloace care pot susţine chiar şi o abordare polemică a chestiunilor religioase. a unui cadru de dialog şi a manifestării libertăţii de opinie. dacă în cadrul catehezei de la biserică întregul demers educaţional porneşte de la asumarea şi mărturisirea unei credinţe certe a grupului de învăţăcei. Metodele expozitive sunt cele mai utilizate în cadrul orelor de religie. asupra lumii şi a omului.45). cu respectarea.. mai multă supleţe şi deschidere care să reflecte cu claritate adevăratul spirit al creştinismului. Spre exemplu. ca religie a iubirii. ca şi diferenţa care există între profesorul de religie şi catehetul bisericesc. p. în cazul orei de religie de la şcoală abordarea ţine cont şi de o eventuală necredinţă sau împotrivire a clasei de elevi la învăţăturile Revelaţiei divine. să facem distincţie între religia predată în şcoală şi catehizarea făcută la biserică. decât într-o mică măsură. şcoala nu oferă nici pe departe astăzi un mediu prielnic formării şi creşterii religioase a copilului. E. 169). bazată pe o viziune scientistă şi pozitivistă. la ora de religie cadrul şi modul de abordare a temelor religioase este oarecum diferit. de vârsta şi caracterul clasei. iar apariţia religiei ca disciplină în peisajul educaţional a condus la apariţia unei noi perspective a cunoaşterii umane. aproape exclusivă. Pentru că destule persoane confundă naiv ora de religie cu cateheza bisericească. însă. însă. Este evident că ora de religie nu trebuie să se . paradoxal. liberală şi democratică în care trăim determină în mod esenţial o pedagogie a dialogului. mai ales pentru a lămuri o importantă lacună pe care o au contestatarii orei de religie în şcolile publice. ci se impune optimizarea expunerii prin procedee stilistice şi oratorice adecvate. De altfel. De aceea modul de desfăşurare a lecţiei de religie este oarecum diferit faţă de demersul catehetic.Şcoala românească contemporană se bazază în bună parte pe o structură a cunoaşterii ştiinţifico-empirice de tip iluminist. 2006. pe atât de „analfabetă” pe plan religios şi cultural. iar profesorul are datoria de a manifesta un tratament echidistant faţă de toţi în duhul dragostei lui Dumnezeu. prin crearea premiselor unui dialog didactic” (Jurcă.

îndoiala. iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. p. bazat pe autoritatea dragostei creştine. provocarea.50). căutarea. în inteligenţă şi în simţire. credinta poate fi un factor de echilibru. credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia. p. De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora. Nu exista secrete. „Dialogul profesor-elev. dacă nu implică şi un efort creativ autentic din partea elevului. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine). prin faptul că nu e vorba doar de o disciplină informativă. care reprezintă o modalitate aparte de învăţare prin descoperire. ori invingi. nu exista remize. ci o altfel de disciplină. Metodele dialogale sau interogative deschid perspectiva orizontalităţii şi bilateralităţii relaţiei dintre profesor şi elev. credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta. sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila. 52). fără să-i forţeze sau să-i schimbe silit caracterul şi structura ei interioară. 170). ci prin efortul personal al elevului de a descoperi noi sensuri şi adevăruri pe baza valorificării propriilor experienţe de cunoaştere. ori esti invins. Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună condus cu abilitate de profesor prin întrebări bine gândite şi oportun puse. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate. în putere. pentru că întreaga artă a educaţiei religioase poate fi definită ca o „stimulare a creşterii” (Koulomzin. Orice tehnică didactică este inutilă. sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. La clasă această creştere poate fi încurajată numai atunci când educatorul implică în demersul său interesul. dar şi acestea trebuie cunoscute. p. în predarea religiei în şcoală. este esential pentru viata lor de mai tarziu. Prin ora de religie elevul în mod firesc sporeşte în înţelegere. educaţia religioasă trebuie să presupună o creştere ca un proces care are loc în interiorul persoanei. 2010. p.171). mai precis prin descoperirea proprie făcută de către elev. cu sine si mai apoi cu ceilalti. acceptarea. Modul de abordare din partea profesorului de religie este cel în duhul părintesc. menită să-i învioreze şi înfrumuseţezeuniversul copilăriei târzii” (Ibidem. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari. Din această perspectivă a scopului său ultim. Una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate metode în învăţământul religios este conversaţia euristică. o dinamică mai pronunţată şi o mai mare varietate tematică. condus la rezultat prin măiestria erotetică a profesorului. . realizând un feed-back mai consistent.bazeze în exclusivitate pe transmiterea cunoştinţelor religioase. S. rezolvarea unei probleme de către elev în contextul lecţiei. cel puţin ca pretext al dezbaterilor şi problematizărilor care se impun. astfel încât „elevul să nu simtă că are o materie în plus. care să-i încurajeze creşterea înţelegerii şi a puterii sale de comprehensiune a realităţilor vieţii (Ibidem. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu. şi nu în duhul autorităţii dăscăleşti. centralizandule interesul si spre acest gen de informare. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor. În mod ideal procesul de predare-învăţare la ora de religie ar trebui structurat pe confruntarea elevului cu o problemă în acord cu nivelul său şi apoi din furnizarea informaţiilor necesare rezolvării ei. care este cunoaşterea lui Dumnezeu. in conditiile unei educatii deficitare. prin care instruirea se face nu prin transmiterea şi prezentarea unor cunoştinţe noi. are cu atât mai mari şanse de reuşită. ci cu precădere formativă” (Ibidem..

Editura Deisis. Editura Eikon. 2006. Editura Dacia. Ipostaze ale României creştine. Ioan. Sibiu. Radu. 1997. Cluj-Napoca. Dumitru. Cucoş. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. . Cluj-Napoca. Biserica şi copiii noştri. Religia în tranziţie. Koulomzin. 2009. Eugen. Bucureşti. Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Editura Sophia. Editura Polirom. Constantin. 2007. Timiş.BIBLIOGRAFIE Carp. Stăniloae. 1999. Idem. Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti. Sophie. Sibiu. Editura Marineasa. 2010. 2002. 2003. 2006. Timişoara. Homo Deus. Editura Deisis. Editura Renaşterea. Cluj-Napoca. Iaşi. Bucureşti. Reflecţii despre spiritualitatea poporului român. Chirilă. Editura Elion. Educaţia religioasă. Vasile. Maica Magdalena. Evaluarea – factor de reglare şi optimizare a educaţiei religioase. Jurcă.

„Dilema veche”. Voinescu.Idem. an.html .html http://www. Sever.39775.ro/articole. Gând despre învăţarea religiei. Situri de internet : http://www. Misiunea Bisericii şi educaţia. Editura Presa Universitară Clujeană.1483. nr.ziarullumina.Reintroducerea-orei-dereligie-este-o-revenire-la-normalitate. 328(27 mai – 2 iunie). în rev.0.com/Educatia-religioasa-in-scoala-romaneasca.revistanoinu. 2004. ClujNapoca.VII(2010).1.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful