EDUCAT IA RELIGIO ASA IN SCOALA

După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist. educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii. reintroducerea acestei discipline nu este o noutate. ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". Mihaela Mihaly-Cuza Scoala cu clasele I-VIII. începând cu 1989. puterea a încercat.Prof. ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere . au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice. de a oferi un sprijin financiar substantial pentru istitutiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor in activitatile sociale prin postarea clerului in spitale. o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. Astfel. Botosani EDUCATIA RELIGIOASA IN SCOALA Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii. Altfel spus. Vorniceni. Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios. in casele de batrani si in inchisori. . dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă. România şi-a recâştigat libertatea religioasă. cu efecte negative pe termen lung. spune părintele Dorin Opriş. pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist. să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. cu o perseverenţă într-adevăr diabolică. şi în parte a reuşit.Dupa Revolutia din 1989 au existat presiuni asupra autoritatilor post-comuniste de a introduce educatia religioasa in scolile publice.

de obligativitate al orei de religie.1 oră. Irina Horga. cu excepţia Franţei. Belgia . ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă. în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite. fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism. sociologic. odată interiorizate.2 ore. au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. Germania . dr. revelate. psihologic. Norvegia . de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. atitudinal şi volitiv ale acesteia. Educaţia religioasă propune valori constante.4% o doresc disciplină opţională. prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv. iar în afară. Suedia .Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre. iar 1% nu şi-au exprimat opinia. au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje. fapt prevăzut. Portugalia . în planurile de învăţământ. Spania .1 oră.5 ore. relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual.78 ore (an). pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe. prin morală și cult”. Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ.1 oră. la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane. Rezultatele cercetării realizate de cercet. Danemarca .56-62 ore (an). Irlanda .92 ore (an). cultural. Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase. 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei.1. „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu. inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult. Luxemburg .1 oră. de altfel. În aproape toate ţările. 3% o doresc în afara orarului şcolar. Grecia . Acest tip de educatie trebuie asigurată . teologic şi pedagogic.2 ore. educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare. Malta . ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină. cu stabilirea posibilităţii de dispensă. 1-3 ore/ săptămână. Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric. care. Italia . iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său. ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. ecumenic. Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii. 112 profesori de religie. care se traduce în suflet prin sentiment religios.5 ore. Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor. îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu.2 ore. iar 27. în legile educaţiei de până acum. De asemenea. moral. Austria . de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor .3 ore.8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie. statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie.1 oră.2 ore.1. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu. Islanda . care arată nu doar că religia este necesară. Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52.

iubitor de dreptate şi adevăr. În primul rând trebuie să precizăm că educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. ea nu se învață ca orice obiect. . îl înalţă prin iubire. în numele libertăţii de conştiinţă. dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor. de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce i-a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală. după cum deja s-a aprobat. eroi. al iubirii de Dumnezeu. V. Mai mult. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun. "Iniţierea religioasă a copilului". Sunt voci care. spune Mara-Elena Gheorghiu. 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti. Romania fiind o tara crestina. alta să fii practicant. din inimă.. Constatăm astăzi o criză morală în societate. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică. la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii. ascultător. Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi. iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet".copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara. S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun. 21). care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia. al promovării valorilor morale. martiri şi mai ales caractere. Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. Deși. p. dezordine care astăzi se face simţită din ce în ce mai mult”. propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi. Nu religia. practica europeană. Una e să fii creștin cu numele. în acelaşi timp. clasa a VIII-a. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti. deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10. p. 2004. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă. harnic. in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala. degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă. 15). Este bine cunoscut faptul că divorţul dintre religie şi viaţă constituie sursa dezordinii spirituale. ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil. Un factor important care contribuie la formarea individului. locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. mai empatic. mai tolerant. mai corect. îl constituie educaţia religioasă. (Timiş. răbdător. 28). religia se învață în școală. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii. Şcoala nr.

asupra lumii şi a omului. Pentru că destule persoane confundă naiv ora de religie cu cateheza bisericească. pe atât de „analfabetă” pe plan religios şi cultural. iar catehetul lucrează asupra asimilării unei practici religioase eficiente şi active. prin arhitectonica şi logica argumentaţiei. e de înţeles că într-o societate secularizată. însă. Se impune. pe cât de „ultratehnicizată” şi suprainformată.45). liberală şi democratică în care trăim determină în mod esenţial o pedagogie a dialogului. trebuie precizată deosebirea dintre predarea unui învăţământ religios cu valenţe teoretice în şcoală şi continuarea sau aplicarea lui practică în grupul catehetic de la biserică. De aceea modul de desfăşurare a lecţiei de religie este oarecum diferit faţă de demersul catehetic. şcoala nu oferă nici pe departe astăzi un mediu prielnic formării şi creşterii religioase a copilului. 2006. În acest context socio-cultural trebuie cunoscut faptul că între cele două forme de educaţie religioasă există deosebiri esenţiale de stil educativ şi metodologic. Care „face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5. aproape exclusivă. iar apariţia religiei ca disciplină în peisajul educaţional a condus la apariţia unei noi perspective a cunoaşterii umane. iar predarea religiei nu se poate face fără o relaţie caldă şi prietenească între educator şi cel educat. evidentă. ci se impune optimizarea expunerii prin procedee stilistice şi oratorice adecvate. de vârsta şi caracterul clasei. să facem distincţie între religia predată în şcoală şi catehizarea făcută la biserică. Spre exemplu. Precizarea se impune cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate. E. la ora de religie cadrul şi modul de abordare a temelor religioase este oarecum diferit. iar profesorul are datoria de a manifesta un tratament echidistant faţă de toţi în duhul dragostei lui Dumnezeu. care în mod constant trâmbiţează mutarea acesteia în locaşul de cult. mai multă supleţe şi deschidere care să reflecte cu claritate adevăratul spirit al creştinismului. producând opinii pro şi contra în legătură cu poziţia religiei ca disciplină de studiu în şcoală. decât într-o mică măsură. prin metode şi mijloace care pot susţine chiar şi o abordare polemică a chestiunilor religioase. ca religie a iubirii. ţinându-se cont. Metodele expozitive sunt cele mai utilizate în cadrul orelor de religie.Şcoala românească contemporană se bazază în bună parte pe o structură a cunoaşterii ştiinţifico-empirice de tip iluminist. mai ales pentru a lămuri o importantă lacună pe care o au contestatarii orei de religie în şcolile publice. ca şi diferenţa care există între profesorul de religie şi catehetul bisericesc. folosindu-se strategii şi mjloace pedagogice diferite. avându-se în vedere mai mult aspectul informativ şi existând posibilitatea necredinţei sau a refuzului conceptelor revelate. Este evident că ora de religie nu trebuie să se . Dacă în cadrul catehezei bisericeşti metodele şi problematica abordată au la bază credinţa personală şi acceptarea liberă a învăţăturilor revelate. cu respectarea. prin crearea premiselor unui dialog didactic” (Jurcă. Societatea pluralistă. în cazul orei de religie de la şcoală abordarea ţine cont şi de o eventuală necredinţă sau împotrivire a clasei de elevi la învăţăturile Revelaţiei divine. însă. De altfel. Folosirea lor „nu trebuie interpretate doar cantitativ. p. a unui cadru de dialog şi a manifestării libertăţii de opinie. dacă în cadrul catehezei de la biserică întregul demers educaţional porneşte de la asumarea şi mărturisirea unei credinţe certe a grupului de învăţăcei. paradoxal. 169). Acest fapt a stârnit nu de puţine ori numeroase controverse în legătură cu natura actului educaţional de tip religios. bazată pe o viziune scientistă şi pozitivistă..

bazat pe autoritatea dragostei creştine. 2010. căutarea. astfel încât „elevul să nu simtă că are o materie în plus. credinta poate fi un factor de echilibru.50). rezolvarea unei probleme de către elev în contextul lecţiei. p. dacă nu implică şi un efort creativ autentic din partea elevului. Modul de abordare din partea profesorului de religie este cel în duhul părintesc. in conditiile unei educatii deficitare.bazeze în exclusivitate pe transmiterea cunoştinţelor religioase. provocarea. cu sine si mai apoi cu ceilalti. ori esti invins.. Din această perspectivă a scopului său ultim. îndoiala. Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună condus cu abilitate de profesor prin întrebări bine gândite şi oportun puse. fără să-i forţeze sau să-i schimbe silit caracterul şi structura ei interioară. De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora. La clasă această creştere poate fi încurajată numai atunci când educatorul implică în demersul său interesul. credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia. dar şi acestea trebuie cunoscute. condus la rezultat prin măiestria erotetică a profesorului. ci cu precădere formativă” (Ibidem. 52). În mod ideal procesul de predare-învăţare la ora de religie ar trebui structurat pe confruntarea elevului cu o problemă în acord cu nivelul său şi apoi din furnizarea informaţiilor necesare rezolvării ei. are cu atât mai mari şanse de reuşită. ci o altfel de disciplină. prin faptul că nu e vorba doar de o disciplină informativă. în predarea religiei în şcoală. p. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine).171). centralizandule interesul si spre acest gen de informare. nu exista remize. p. prin care instruirea se face nu prin transmiterea şi prezentarea unor cunoştinţe noi. este esential pentru viata lor de mai tarziu. 170). „Dialogul profesor-elev. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor. realizând un feed-back mai consistent. Metodele dialogale sau interogative deschid perspectiva orizontalităţii şi bilateralităţii relaţiei dintre profesor şi elev. educaţia religioasă trebuie să presupună o creştere ca un proces care are loc în interiorul persoanei. credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta. pentru că întreaga artă a educaţiei religioase poate fi definită ca o „stimulare a creşterii” (Koulomzin. ci prin efortul personal al elevului de a descoperi noi sensuri şi adevăruri pe baza valorificării propriilor experienţe de cunoaştere. S. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. o dinamică mai pronunţată şi o mai mare varietate tematică. Una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate metode în învăţământul religios este conversaţia euristică. Prin ora de religie elevul în mod firesc sporeşte în înţelegere. Nu exista secrete. ori invingi. Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila. în putere. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate. sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari. care să-i încurajeze creşterea înţelegerii şi a puterii sale de comprehensiune a realităţilor vieţii (Ibidem. cel puţin ca pretext al dezbaterilor şi problematizărilor care se impun. şi nu în duhul autorităţii dăscăleşti. . acceptarea. care este cunoaşterea lui Dumnezeu. iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit. mai precis prin descoperirea proprie făcută de către elev. care reprezintă o modalitate aparte de învăţare prin descoperire. p. sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. în inteligenţă şi în simţire. Orice tehnică didactică este inutilă. menită să-i învioreze şi înfrumuseţezeuniversul copilăriei târzii” (Ibidem.

2006. 2009. Idem. Timişoara. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Jurcă. Cluj-Napoca. Vasile. Editura Renaşterea. 2007. Stăniloae. Editura Polirom. Eugen. Bucureşti. 2010. Editura Elion. 1997. Timiş. Biserica şi copiii noştri.BIBLIOGRAFIE Carp. Educaţia religioasă. Radu. Ipostaze ale României creştine. Koulomzin. Cluj-Napoca. Sophie. 2006. Cucoş. 1999. Chirilă. Editura Marineasa. Sibiu. Cluj-Napoca. Iaşi. Editura Sophia. Editura Dacia. Editura Deisis. Evaluarea – factor de reglare şi optimizare a educaţiei religioase. Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Dumitru. Constantin. 2002. Homo Deus. Editura Eikon. Religia în tranziţie. Maica Magdalena. Ioan. . Reflecţii despre spiritualitatea poporului român. 2003. Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti. Sibiu. Bucureşti. Editura Deisis.

Reintroducerea-orei-dereligie-este-o-revenire-la-normalitate.Idem. Misiunea Bisericii şi educaţia.1483. an. Situri de internet : http://www. Voinescu. 2004. nr. „Dilema veche”.revistanoinu. 328(27 mai – 2 iunie).39775. Editura Presa Universitară Clujeană. Gând despre învăţarea religiei. ClujNapoca.com/Educatia-religioasa-in-scoala-romaneasca.html .ziarullumina. Sever.html http://www. în rev.0.VII(2010).1.ro/articole.