EDUCAT IA RELIGIO ASA IN SCOALA

După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist. puterea a încercat.Prof. Astfel. educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii. in casele de batrani si in inchisori. reintroducerea acestei discipline nu este o noutate. începând cu 1989. pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist. dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă. ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere . să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. Altfel spus. cu efecte negative pe termen lung.Dupa Revolutia din 1989 au existat presiuni asupra autoritatilor post-comuniste de a introduce educatia religioasa in scolile publice. o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. cu o perseverenţă într-adevăr diabolică. Botosani EDUCATIA RELIGIOASA IN SCOALA Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii. . şi în parte a reuşit. de a oferi un sprijin financiar substantial pentru istitutiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor in activitatile sociale prin postarea clerului in spitale. România şi-a recâştigat libertatea religioasă. spune părintele Dorin Opriş. Mihaela Mihaly-Cuza Scoala cu clasele I-VIII. au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice. Vorniceni. Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios.

relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual. Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric. în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite.1 oră. Rezultatele cercetării realizate de cercet. Portugalia . Belgia . inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult. care se traduce în suflet prin sentiment religios. Suedia . ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă.1 oră. De asemenea.56-62 ore (an). moral. În aproape toate ţările.78 ore (an).1 oră. 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei. Spania . Luxemburg .2 ore. de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor .1.2 ore.Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu.2 ore. Irlanda .8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie. educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare. Grecia . Austria . odată interiorizate. iar în afară. fapt prevăzut. 3% o doresc în afara orarului şcolar. Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor. Malta .5 ore.1 oră. Danemarca . au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.2 ore. Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii. ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină.4% o doresc disciplină opţională. fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism. prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv.92 ore (an). ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. care arată nu doar că religia este necesară. la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane. de altfel. Islanda . Italia . Norvegia . Acest tip de educatie trebuie asigurată . sociologic. dr. de obligativitate al orei de religie. psihologic. în planurile de învăţământ. teologic şi pedagogic. ecumenic. Irina Horga. cu stabilirea posibilităţii de dispensă. iar 1% nu şi-au exprimat opinia. „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu.1. Educaţia religioasă propune valori constante. pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe. 1-3 ore/ săptămână.5 ore. îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu. în legile educaţiei de până acum. au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje.1 oră. care. revelate. prin morală și cult”. Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase. cu excepţia Franţei. atitudinal şi volitiv ale acesteia. statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie. 112 profesori de religie.3 ore. iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său. Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52. cultural. iar 27. Germania . Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ.

Constatăm astăzi o criză morală în societate. Un factor important care contribuie la formarea individului. îl constituie educaţia religioasă. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă. ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil. În primul rând trebuie să precizăm că educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun. practica europeană. deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10. Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. 21). (Timiş. Este bine cunoscut faptul că divorţul dintre religie şi viaţă constituie sursa dezordinii spirituale. al promovării valorilor morale.copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara. din inimă. mai empatic. Nu religia. alta să fii practicant. mai tolerant. . "Iniţierea religioasă a copilului". Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi. propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. eroi. religia se învață în școală. ea nu se învață ca orice obiect. S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun. in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala. Mai mult. spune Mara-Elena Gheorghiu. de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce i-a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. îl înalţă prin iubire. dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor. ascultător. Deși. harnic. Una e să fii creștin cu numele. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. 15). iubitor de dreptate şi adevăr. 2004. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii. Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică. degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă. 28). Romania fiind o tara crestina. susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală. iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet".. 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti. care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens. Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi. răbdător. după cum deja s-a aprobat. la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii. clasa a VIII-a. V. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior. mai corect. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti. p. martiri şi mai ales caractere. în acelaşi timp. Şcoala nr. dezordine care astăzi se face simţită din ce în ce mai mult”. p. al iubirii de Dumnezeu. Sunt voci care. în numele libertăţii de conştiinţă.

trebuie precizată deosebirea dintre predarea unui învăţământ religios cu valenţe teoretice în şcoală şi continuarea sau aplicarea lui practică în grupul catehetic de la biserică. la ora de religie cadrul şi modul de abordare a temelor religioase este oarecum diferit. în cazul orei de religie de la şcoală abordarea ţine cont şi de o eventuală necredinţă sau împotrivire a clasei de elevi la învăţăturile Revelaţiei divine. Folosirea lor „nu trebuie interpretate doar cantitativ. ca religie a iubirii. să facem distincţie între religia predată în şcoală şi catehizarea făcută la biserică.. prin metode şi mijloace care pot susţine chiar şi o abordare polemică a chestiunilor religioase. iar profesorul are datoria de a manifesta un tratament echidistant faţă de toţi în duhul dragostei lui Dumnezeu. De altfel. prin crearea premiselor unui dialog didactic” (Jurcă. producând opinii pro şi contra în legătură cu poziţia religiei ca disciplină de studiu în şcoală. iar predarea religiei nu se poate face fără o relaţie caldă şi prietenească între educator şi cel educat. mai multă supleţe şi deschidere care să reflecte cu claritate adevăratul spirit al creştinismului.Şcoala românească contemporană se bazază în bună parte pe o structură a cunoaşterii ştiinţifico-empirice de tip iluminist. ci se impune optimizarea expunerii prin procedee stilistice şi oratorice adecvate. Pentru că destule persoane confundă naiv ora de religie cu cateheza bisericească. pe atât de „analfabetă” pe plan religios şi cultural. e de înţeles că într-o societate secularizată. dacă în cadrul catehezei de la biserică întregul demers educaţional porneşte de la asumarea şi mărturisirea unei credinţe certe a grupului de învăţăcei. decât într-o mică măsură. a unui cadru de dialog şi a manifestării libertăţii de opinie. Societatea pluralistă. iar apariţia religiei ca disciplină în peisajul educaţional a condus la apariţia unei noi perspective a cunoaşterii umane. liberală şi democratică în care trăim determină în mod esenţial o pedagogie a dialogului. prin arhitectonica şi logica argumentaţiei. p. Se impune. Care „face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5. 2006. Dacă în cadrul catehezei bisericeşti metodele şi problematica abordată au la bază credinţa personală şi acceptarea liberă a învăţăturilor revelate. folosindu-se strategii şi mjloace pedagogice diferite. ţinându-se cont. evidentă.45). însă. bazată pe o viziune scientistă şi pozitivistă. E. aproape exclusivă. iar catehetul lucrează asupra asimilării unei practici religioase eficiente şi active. De aceea modul de desfăşurare a lecţiei de religie este oarecum diferit faţă de demersul catehetic. însă. avându-se în vedere mai mult aspectul informativ şi existând posibilitatea necredinţei sau a refuzului conceptelor revelate. 169). Metodele expozitive sunt cele mai utilizate în cadrul orelor de religie. cu respectarea. care în mod constant trâmbiţează mutarea acesteia în locaşul de cult. ca şi diferenţa care există între profesorul de religie şi catehetul bisericesc. asupra lumii şi a omului. Acest fapt a stârnit nu de puţine ori numeroase controverse în legătură cu natura actului educaţional de tip religios. de vârsta şi caracterul clasei. paradoxal. şcoala nu oferă nici pe departe astăzi un mediu prielnic formării şi creşterii religioase a copilului. mai ales pentru a lămuri o importantă lacună pe care o au contestatarii orei de religie în şcolile publice. Precizarea se impune cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate. Este evident că ora de religie nu trebuie să se . În acest context socio-cultural trebuie cunoscut faptul că între cele două forme de educaţie religioasă există deosebiri esenţiale de stil educativ şi metodologic. Spre exemplu. pe cât de „ultratehnicizată” şi suprainformată.

ci cu precădere formativă” (Ibidem. educaţia religioasă trebuie să presupună o creştere ca un proces care are loc în interiorul persoanei. acceptarea. care reprezintă o modalitate aparte de învăţare prin descoperire. condus la rezultat prin măiestria erotetică a profesorului. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari. cel puţin ca pretext al dezbaterilor şi problematizărilor care se impun. fără să-i forţeze sau să-i schimbe silit caracterul şi structura ei interioară. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine).50). „Dialogul profesor-elev. p. Metodele dialogale sau interogative deschid perspectiva orizontalităţii şi bilateralităţii relaţiei dintre profesor şi elev. rezolvarea unei probleme de către elev în contextul lecţiei. in conditiile unei educatii deficitare. provocarea. în putere. menită să-i învioreze şi înfrumuseţezeuniversul copilăriei târzii” (Ibidem. Din această perspectivă a scopului său ultim. centralizandule interesul si spre acest gen de informare. ci prin efortul personal al elevului de a descoperi noi sensuri şi adevăruri pe baza valorificării propriilor experienţe de cunoaştere. prin care instruirea se face nu prin transmiterea şi prezentarea unor cunoştinţe noi. care este cunoaşterea lui Dumnezeu. căutarea. p. 2010. în predarea religiei în şcoală. ori esti invins. ci o altfel de disciplină. cu sine si mai apoi cu ceilalti. este esential pentru viata lor de mai tarziu. îndoiala. S. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. În mod ideal procesul de predare-învăţare la ora de religie ar trebui structurat pe confruntarea elevului cu o problemă în acord cu nivelul său şi apoi din furnizarea informaţiilor necesare rezolvării ei. . dar şi acestea trebuie cunoscute. care să-i încurajeze creşterea înţelegerii şi a puterii sale de comprehensiune a realităţilor vieţii (Ibidem. sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună condus cu abilitate de profesor prin întrebări bine gândite şi oportun puse. ori invingi. nu exista remize. în inteligenţă şi în simţire. dacă nu implică şi un efort creativ autentic din partea elevului. o dinamică mai pronunţată şi o mai mare varietate tematică.. Modul de abordare din partea profesorului de religie este cel în duhul părintesc. astfel încât „elevul să nu simtă că are o materie în plus. 170). prin faptul că nu e vorba doar de o disciplină informativă.171). sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. şi nu în duhul autorităţii dăscăleşti. Nu exista secrete. p. bazat pe autoritatea dragostei creştine. credinta poate fi un factor de echilibru.bazeze în exclusivitate pe transmiterea cunoştinţelor religioase. La clasă această creştere poate fi încurajată numai atunci când educatorul implică în demersul său interesul. credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta. De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora. credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia. pentru că întreaga artă a educaţiei religioase poate fi definită ca o „stimulare a creşterii” (Koulomzin. are cu atât mai mari şanse de reuşită. iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit. Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila. Prin ora de religie elevul în mod firesc sporeşte în înţelegere. Orice tehnică didactică este inutilă. Una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate metode în învăţământul religios este conversaţia euristică. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor. realizând un feed-back mai consistent. mai precis prin descoperirea proprie făcută de către elev. p. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu. 52).

Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Iaşi. Editura Eikon. Jurcă. Editura Marineasa. 1997. Timişoara. Cluj-Napoca. Editura Deisis. 2003. . 2006. Biserica şi copiii noştri. 2007. Homo Deus. Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti. Ioan. Chirilă. Dumitru. 2006. Educaţia religioasă. Stăniloae. Editura Renaşterea. Ipostaze ale României creştine.BIBLIOGRAFIE Carp. Reflecţii despre spiritualitatea poporului român. Editura Deisis. Koulomzin. Bucureşti. Sophie. Cucoş. Bucureşti. Sibiu. 2010. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Eugen. Idem. Cluj-Napoca. Vasile. Editura Polirom. Sibiu. Editura Sophia. Cluj-Napoca. Evaluarea – factor de reglare şi optimizare a educaţiei religioase. Editura Elion. Maica Magdalena. 1999. Religia în tranziţie. Constantin. Timiş. Editura Dacia. Radu. 2009. 2002.

Voinescu.html http://www. Situri de internet : http://www.com/Educatia-religioasa-in-scoala-romaneasca. 2004. Gând despre învăţarea religiei.1.Idem.39775. Editura Presa Universitară Clujeană.VII(2010).ro/articole.ziarullumina. Sever.1483.0. 328(27 mai – 2 iunie).Reintroducerea-orei-dereligie-este-o-revenire-la-normalitate. ClujNapoca. în rev. „Dilema veche”. nr.html . Misiunea Bisericii şi educaţia. an.revistanoinu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful