EDUCAT IA RELIGIO ASA IN SCOALA

pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist. spune părintele Dorin Opriş.Prof. o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios.Dupa Revolutia din 1989 au existat presiuni asupra autoritatilor post-comuniste de a introduce educatia religioasa in scolile publice. Astfel. dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă. au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice. puterea a încercat. de a oferi un sprijin financiar substantial pentru istitutiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor in activitatile sociale prin postarea clerului in spitale. Vorniceni. in casele de batrani si in inchisori. După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist. România şi-a recâştigat libertatea religioasă. cu o perseverenţă într-adevăr diabolică. educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii. Mihaela Mihaly-Cuza Scoala cu clasele I-VIII. . reintroducerea acestei discipline nu este o noutate. începând cu 1989. cu efecte negative pe termen lung. şi în parte a reuşit. Altfel spus. să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. Botosani EDUCATIA RELIGIOASA IN SCOALA Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii. ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere .

4% o doresc disciplină opţională.1. statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie. De asemenea. Suedia .78 ore (an). Educaţia religioasă propune valori constante. de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare. revelate. odată interiorizate. cu excepţia Franţei.2 ore.1. ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă.3 ore. de altfel. Grecia . teologic şi pedagogic. iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său. Acest tip de educatie trebuie asigurată . au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje. inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult. 3% o doresc în afara orarului şcolar. prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv. Islanda . Irlanda . de obligativitate al orei de religie. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu. 112 profesori de religie.56-62 ore (an). sociologic.5 ore. cu stabilirea posibilităţii de dispensă.5 ore.1 oră. în planurile de învăţământ. Spania . prin morală și cult”.1 oră. 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei. îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu. au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. Luxemburg . relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual. Rezultatele cercetării realizate de cercet.Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre. Danemarca . Italia . ecumenic. ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină. de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor . atitudinal şi volitiv ale acesteia. Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor. iar în afară. la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane. 1-3 ore/ săptămână. iar 27. pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe.92 ore (an).1 oră. psihologic.2 ore. Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase.8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie. cultural. moral. în legile educaţiei de până acum.1 oră.1 oră. Austria . Portugalia . Norvegia .2 ore. Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52. fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism. dr. care. Germania . care arată nu doar că religia este necesară. În aproape toate ţările. fapt prevăzut. Irina Horga. Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ. Belgia . Malta . iar 1% nu şi-au exprimat opinia.2 ore. care se traduce în suflet prin sentiment religios. Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric. în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite. ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii. „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu.

după cum deja s-a aprobat.. religia se învață în școală. 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă. prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică. Nu religia. Mai mult. Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. martiri şi mai ales caractere. Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi. degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă. Deși. al promovării valorilor morale. iubitor de dreptate şi adevăr. ascultător. susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală. în acelaşi timp. Romania fiind o tara crestina. p. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti. Un factor important care contribuie la formarea individului. de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce i-a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun. harnic. mai tolerant. ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil. propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens.copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara. răbdător. dezordine care astăzi se face simţită din ce în ce mai mult”. din inimă. dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor. p. iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet". Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10. 21). V. mai corect. alta să fii practicant. spune Mara-Elena Gheorghiu. În primul rând trebuie să precizăm că educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. îl înalţă prin iubire. Sunt voci care. 28). (Timiş. "Iniţierea religioasă a copilului". Şcoala nr. in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala. Una e să fii creștin cu numele. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior. mai empatic. S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. în numele libertăţii de conştiinţă. 15). Este bine cunoscut faptul că divorţul dintre religie şi viaţă constituie sursa dezordinii spirituale. Constatăm astăzi o criză morală în societate. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii. clasa a VIII-a. locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. practica europeană. la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii. eroi. al iubirii de Dumnezeu. 2004. îl constituie educaţia religioasă. Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi. . ea nu se învață ca orice obiect.

de vârsta şi caracterul clasei. De aceea modul de desfăşurare a lecţiei de religie este oarecum diferit faţă de demersul catehetic. p. însă.Şcoala românească contemporană se bazază în bună parte pe o structură a cunoaşterii ştiinţifico-empirice de tip iluminist. avându-se în vedere mai mult aspectul informativ şi existând posibilitatea necredinţei sau a refuzului conceptelor revelate. să facem distincţie între religia predată în şcoală şi catehizarea făcută la biserică. în cazul orei de religie de la şcoală abordarea ţine cont şi de o eventuală necredinţă sau împotrivire a clasei de elevi la învăţăturile Revelaţiei divine. E. prin arhitectonica şi logica argumentaţiei. decât într-o mică măsură. prin crearea premiselor unui dialog didactic” (Jurcă. Spre exemplu. ci se impune optimizarea expunerii prin procedee stilistice şi oratorice adecvate. Este evident că ora de religie nu trebuie să se . însă. folosindu-se strategii şi mjloace pedagogice diferite. Acest fapt a stârnit nu de puţine ori numeroase controverse în legătură cu natura actului educaţional de tip religios..45). a unui cadru de dialog şi a manifestării libertăţii de opinie. ţinându-se cont. ca şi diferenţa care există între profesorul de religie şi catehetul bisericesc. asupra lumii şi a omului. pe cât de „ultratehnicizată” şi suprainformată. iar apariţia religiei ca disciplină în peisajul educaţional a condus la apariţia unei noi perspective a cunoaşterii umane. evidentă. Precizarea se impune cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate. Care „face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5. Folosirea lor „nu trebuie interpretate doar cantitativ. iar catehetul lucrează asupra asimilării unei practici religioase eficiente şi active. bazată pe o viziune scientistă şi pozitivistă. aproape exclusivă. Pentru că destule persoane confundă naiv ora de religie cu cateheza bisericească. 169). 2006. Dacă în cadrul catehezei bisericeşti metodele şi problematica abordată au la bază credinţa personală şi acceptarea liberă a învăţăturilor revelate. Societatea pluralistă. Se impune. care în mod constant trâmbiţează mutarea acesteia în locaşul de cult. Metodele expozitive sunt cele mai utilizate în cadrul orelor de religie. cu respectarea. prin metode şi mijloace care pot susţine chiar şi o abordare polemică a chestiunilor religioase. În acest context socio-cultural trebuie cunoscut faptul că între cele două forme de educaţie religioasă există deosebiri esenţiale de stil educativ şi metodologic. mai multă supleţe şi deschidere care să reflecte cu claritate adevăratul spirit al creştinismului. pe atât de „analfabetă” pe plan religios şi cultural. ca religie a iubirii. liberală şi democratică în care trăim determină în mod esenţial o pedagogie a dialogului. De altfel. şcoala nu oferă nici pe departe astăzi un mediu prielnic formării şi creşterii religioase a copilului. la ora de religie cadrul şi modul de abordare a temelor religioase este oarecum diferit. producând opinii pro şi contra în legătură cu poziţia religiei ca disciplină de studiu în şcoală. mai ales pentru a lămuri o importantă lacună pe care o au contestatarii orei de religie în şcolile publice. dacă în cadrul catehezei de la biserică întregul demers educaţional porneşte de la asumarea şi mărturisirea unei credinţe certe a grupului de învăţăcei. trebuie precizată deosebirea dintre predarea unui învăţământ religios cu valenţe teoretice în şcoală şi continuarea sau aplicarea lui practică în grupul catehetic de la biserică. iar predarea religiei nu se poate face fără o relaţie caldă şi prietenească între educator şi cel educat. e de înţeles că într-o societate secularizată. paradoxal. iar profesorul are datoria de a manifesta un tratament echidistant faţă de toţi în duhul dragostei lui Dumnezeu.

Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună condus cu abilitate de profesor prin întrebări bine gândite şi oportun puse. 52). De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora. care este cunoaşterea lui Dumnezeu. La clasă această creştere poate fi încurajată numai atunci când educatorul implică în demersul său interesul. fără să-i forţeze sau să-i schimbe silit caracterul şi structura ei interioară. îndoiala. iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit. prin care instruirea se face nu prin transmiterea şi prezentarea unor cunoştinţe noi. Una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate metode în învăţământul religios este conversaţia euristică.171). 2010. ori esti invins. în putere. in conditiile unei educatii deficitare. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. Din această perspectivă a scopului său ultim. Prin ora de religie elevul în mod firesc sporeşte în înţelegere. menită să-i învioreze şi înfrumuseţezeuniversul copilăriei târzii” (Ibidem. astfel încât „elevul să nu simtă că are o materie în plus. cel puţin ca pretext al dezbaterilor şi problematizărilor care se impun. care să-i încurajeze creşterea înţelegerii şi a puterii sale de comprehensiune a realităţilor vieţii (Ibidem. Metodele dialogale sau interogative deschid perspectiva orizontalităţii şi bilateralităţii relaţiei dintre profesor şi elev. realizând un feed-back mai consistent. sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. Orice tehnică didactică este inutilă. educaţia religioasă trebuie să presupună o creştere ca un proces care are loc în interiorul persoanei. dar şi acestea trebuie cunoscute.50). rezolvarea unei probleme de către elev în contextul lecţiei. credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta. Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila. are cu atât mai mari şanse de reuşită. este esential pentru viata lor de mai tarziu. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate. dacă nu implică şi un efort creativ autentic din partea elevului. care reprezintă o modalitate aparte de învăţare prin descoperire. centralizandule interesul si spre acest gen de informare. p. credinta poate fi un factor de echilibru. În mod ideal procesul de predare-învăţare la ora de religie ar trebui structurat pe confruntarea elevului cu o problemă în acord cu nivelul său şi apoi din furnizarea informaţiilor necesare rezolvării ei. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine). sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. pentru că întreaga artă a educaţiei religioase poate fi definită ca o „stimulare a creşterii” (Koulomzin. Modul de abordare din partea profesorului de religie este cel în duhul părintesc. ci o altfel de disciplină. condus la rezultat prin măiestria erotetică a profesorului. p. în predarea religiei în şcoală. o dinamică mai pronunţată şi o mai mare varietate tematică. S. 170). . credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia. ci prin efortul personal al elevului de a descoperi noi sensuri şi adevăruri pe baza valorificării propriilor experienţe de cunoaştere.. mai precis prin descoperirea proprie făcută de către elev. Nu exista secrete. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari. p. în inteligenţă şi în simţire. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu. prin faptul că nu e vorba doar de o disciplină informativă. acceptarea. cu sine si mai apoi cu ceilalti. bazat pe autoritatea dragostei creştine. „Dialogul profesor-elev. căutarea. provocarea.bazeze în exclusivitate pe transmiterea cunoştinţelor religioase. ori invingi. ci cu precădere formativă” (Ibidem. p. şi nu în duhul autorităţii dăscăleşti. nu exista remize.

Biserica şi copiii noştri. 2003. Bucureşti. 1997. Iaşi. Editura Polirom. Editura Eikon. 1999. Editura Elion. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Maica Magdalena. Editura Sophia. Cucoş. Constantin. Cluj-Napoca. Evaluarea – factor de reglare şi optimizare a educaţiei religioase. Reflecţii despre spiritualitatea poporului român. Timişoara. Koulomzin. Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti. 2006. Educaţia religioasă. Ipostaze ale României creştine. Chirilă. Sibiu. Jurcă. Ioan. Editura Dacia. Cluj-Napoca. Editura Deisis. 2006. Cluj-Napoca. 2007. Radu. Idem. Dumitru. Religia în tranziţie. Stăniloae. . Homo Deus. Eugen. Editura Marineasa. Timiş. Editura Deisis. Editura Renaşterea. Sibiu. 2009. 2010. Sophie.BIBLIOGRAFIE Carp. Bucureşti. Vasile. 2002.

în rev.com/Educatia-religioasa-in-scoala-romaneasca. Voinescu.revistanoinu.1483. „Dilema veche”. 2004.ziarullumina.ro/articole. ClujNapoca. Editura Presa Universitară Clujeană. Sever. Gând despre învăţarea religiei.VII(2010). nr.Reintroducerea-orei-dereligie-este-o-revenire-la-normalitate.Idem. 328(27 mai – 2 iunie).39775. an.html .html http://www.0. Situri de internet : http://www.1. Misiunea Bisericii şi educaţia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful