EDUCAT IA RELIGIO ASA IN SCOALA

. in casele de batrani si in inchisori. Astfel. o urmare a acestui fapt fiind reintroducerea orei de religie în programa şcolară. Botosani EDUCATIA RELIGIOASA IN SCOALA Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos religia în afara şcolii. Altfel spus. ea a fost exilată într-un "ghetou liturgic". Cei cincizeci de ani de comunism au favorizat analfabetismul religios. de a oferi un sprijin financiar substantial pentru istitutiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor in activitatile sociale prin postarea clerului in spitale. cu o perseverenţă într-adevăr diabolică. reintroducerea acestei discipline nu este o noutate. ci o revenire la normalitatea dinainte de venirea comuniştilor la putere . au diminuat dorinţa împărtăşirii euharistice. dar nu au reuşit să schimbe statutul omului de fiinţă religioasă. puterea a încercat. educaţia religioasă revenind exclusiv în responsabilitatea Bisericii. spune părintele Dorin Opriş. cu efecte negative pe termen lung. După jumătate de secol de ateism impus de regimul comunist. Mihaela Mihaly-Cuza Scoala cu clasele I-VIII. începând cu 1989.Dupa Revolutia din 1989 au existat presiuni asupra autoritatilor post-comuniste de a introduce educatia religioasa in scolile publice.Prof. pe fondul exacerbării propagandei ateiste în toate domeniile vieţii sociale şi politice: "Sub regimul comunist. şi în parte a reuşit. să limiteze vocaţia Bisericii la lucrarea ei liturgică. România şi-a recâştigat libertatea religioasă. Vorniceni.

atitudinal şi volitiv ale acesteia. în perioade de timp şi în spaţii culturale diferite.8% se exprimă în favoarea statutului de disciplină obligatorie. Spania . revelate. Referitor la necesitatea şi dorinţa elevilor şi a părinţilor de a fi studiată cât mai intens religia în instituţiile de învăţământ. Legitimitatea realizării educaţiei religioase în şcoală este susţinută cu argumente de ordin istoric. fiecare dintre acestea contribuind la evidenţierea unităţii axiologice promovate de creştinism.2 ore.56-62 ore (an).1 oră. au fost făcute şi o serie de cercetări şi sondaje. care.2 ore. de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Malta . Austria . dr.1. ecumenic.1 oră. ca mijloc de promovare a valorilor şi a unei educaţii solide în faţa nonvalorilor morale promovate în ultima perioadă. iar copiii sunt în căutarea unor elemente pentru înţelegerea mesajului religios conţinut inclusiv în creaţiile literar-artistice şi a unor modele care să-i conducă spre o mai bună înţelegere a persoanei umane şi a lumii în ansamblul său.2 ore. Islanda . Portugalia . 14% sunt în favoarea studierii opţionale a religiei. 3% o doresc în afara orarului şcolar. Irlanda . Educaţia religioasă reprezintă un deziderat al părinţilor. relevă faptul că 82% dintre elevii chestionaţi sunt de acord cu statutul actual. iar 1% nu şi-au exprimat opinia. cultural. Italia . odată interiorizate. Majoritatea ţărilor europene alocă educaţiei religioase.1 oră. moral.1 oră. iar 27. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu. inspectori de religie şi responsabili pe probleme de curriculum şi educaţie ai fiecărui cult. Luxemburg .92 ore (an). ci şi că cei mai mulţi dintre cei chestionaţi îşi doresc ca elevii să studieze această disciplină. care arată nu doar că religia este necesară. educaţia religioasă transmite copiilor moralitatea şi echilibrul în faţa violenţei şi imoralităţii promovate obsesiv de mijloacele moderne de comunicare.78 ore (an).5 ore. Danemarca . prin capacitatea de a contribui la o continuă formare şi regenerare a structurilor de tip afectiv. teologic şi pedagogic.2 ore. cu stabilirea posibilităţii de dispensă. îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu.5 ore. pe un eşantion de 1060 de elevi din 12 judeţe. ci o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a umanităţii. au şi rolul de a unifica toate valorile cuprinse de conştiinţa omului. „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu. de obligativitate al orei de religie. Germania . Părinţii doresc o educaţie religioasă care să asigure accesul la valorile autentice ale umanităţii.4% o doresc disciplină opţională. cu excepţia Franţei. În aproape toate ţările. fapt prevăzut. Norvegia . de exemplu: Anglia şi Ţara Galilor . iar în afară. de altfel. în planurile de învăţământ. prin morală și cult”. Irina Horga. Grecia . sociologic.Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre. care se traduce în suflet prin sentiment religios. Rezultatele cercetării realizate de cercet. psihologic. De asemenea.1 oră. la înţelegerea pozitivă şi superioară pe care această dimensiune a educaţiei o oferă asupra valorii persoanei umane. Educaţia religioasă propune valori constante. în legile educaţiei de până acum. Belgia . statul consideră că prin susţinerea educaţiei religioase nu pierde nimic din laicitatea sa şi apreciază că acest tip de educaţie nu este un program de economie. Importanţa orei de religie este evidenţiată şi de proporţie mare de diriginţi (profesori de alte specialităţi decât religie) care îşi exprimă opinia în favoarea prezenţei acestei discipline în cadrul şcolar: 52. 1-3 ore/ săptămână. 112 profesori de religie.3 ore.1. Suedia . Acest tip de educatie trebuie asigurată .

îl înalţă prin iubire. "Iniţierea religioasă a copilului". 17 "Pia Brătianu" din Bucureşti. martiri şi mai ales caractere. Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. eroi. Romania fiind o tara crestina. mai corect. răbdător. V. Perioada interbelică ne-a dăruit savanţi. în numele libertăţii de conştiinţă. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia. 2004. ascultător. ea nu se învață ca orice obiect. Şcoala nr. 28).. al promovării valorilor morale. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior. p. Nu religia. al iubirii de Dumnezeu. În primul rând trebuie să precizăm că educaţia religioasă este imperios necesară în perspectiva dobândirii unui caracter integru şi a întregirii câmpului informaţional pe o scară cât mai largă în formarea unei personalităţi culturale complexe. alta să fii practicant. 21).copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara. Un factor important care contribuie la formarea individului. susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală. spune Mara-Elena Gheorghiu. propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. Una e să fii creștin cu numele. (Timiş. in numeroasele informatii pe care le include educatia religioasa predata in scoala. la implicarea lui responsabilă în viaţa activă a societăţii şi a Bisericii. S-a dovedit ca un copil credincios ( nu fanatic) va fi un adult mai bun. iubitor de dreptate şi adevăr. dezordine care astăzi se face simţită din ce în ce mai mult”. iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet". prin studiul religiei „avem şansa de a recupera acele căi spirituale oferite tinerilor în perioada interbelică. ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil. după cum deja s-a aprobat. mai tolerant. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă. din inimă. Constatăm astăzi o criză morală în societate. religia se învață în școală. 15). în acelaşi timp. degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă. clasa a VIII-a. locul cel mai important il ocupa cele privitoare la religia crestina. care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens. Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. Foarte multi oameni au falsa impresie ca prin educatia religioasa se urmareste impunerea unei anumite credinte. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii. de a recupera acea dimensiune morală a educaţiei ce i-a conferit forţă elitei intelectuale din perioada interbelică. harnic. Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi. Deși. îl constituie educaţia religioasă. Mai mult. dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor. practica europeană. . Este bine cunoscut faptul că divorţul dintre religie şi viaţă constituie sursa dezordinii spirituale. Sunt voci care. mai empatic. deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10. p. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti.

Care „face să răsară soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5. Precizarea se impune cu atât mai mult cu cât trăim într-o societate. prin arhitectonica şi logica argumentaţiei. avându-se în vedere mai mult aspectul informativ şi existând posibilitatea necredinţei sau a refuzului conceptelor revelate. la ora de religie cadrul şi modul de abordare a temelor religioase este oarecum diferit. Acest fapt a stârnit nu de puţine ori numeroase controverse în legătură cu natura actului educaţional de tip religios. Se impune. ci se impune optimizarea expunerii prin procedee stilistice şi oratorice adecvate. În acest context socio-cultural trebuie cunoscut faptul că între cele două forme de educaţie religioasă există deosebiri esenţiale de stil educativ şi metodologic. evidentă. prin metode şi mijloace care pot susţine chiar şi o abordare polemică a chestiunilor religioase. pe atât de „analfabetă” pe plan religios şi cultural. De aceea modul de desfăşurare a lecţiei de religie este oarecum diferit faţă de demersul catehetic. 2006. însă. iar apariţia religiei ca disciplină în peisajul educaţional a condus la apariţia unei noi perspective a cunoaşterii umane. Pentru că destule persoane confundă naiv ora de religie cu cateheza bisericească. mai multă supleţe şi deschidere care să reflecte cu claritate adevăratul spirit al creştinismului. Folosirea lor „nu trebuie interpretate doar cantitativ.45). paradoxal. Este evident că ora de religie nu trebuie să se . Societatea pluralistă.. ţinându-se cont. E. prin crearea premiselor unui dialog didactic” (Jurcă. decât într-o mică măsură. asupra lumii şi a omului. iar predarea religiei nu se poate face fără o relaţie caldă şi prietenească între educator şi cel educat. bazată pe o viziune scientistă şi pozitivistă. e de înţeles că într-o societate secularizată. dacă în cadrul catehezei de la biserică întregul demers educaţional porneşte de la asumarea şi mărturisirea unei credinţe certe a grupului de învăţăcei. ca şi diferenţa care există între profesorul de religie şi catehetul bisericesc. cu respectarea. pe cât de „ultratehnicizată” şi suprainformată. Dacă în cadrul catehezei bisericeşti metodele şi problematica abordată au la bază credinţa personală şi acceptarea liberă a învăţăturilor revelate. mai ales pentru a lămuri o importantă lacună pe care o au contestatarii orei de religie în şcolile publice. să facem distincţie între religia predată în şcoală şi catehizarea făcută la biserică. iar catehetul lucrează asupra asimilării unei practici religioase eficiente şi active. De altfel. 169). care în mod constant trâmbiţează mutarea acesteia în locaşul de cult.Şcoala românească contemporană se bazază în bună parte pe o structură a cunoaşterii ştiinţifico-empirice de tip iluminist. liberală şi democratică în care trăim determină în mod esenţial o pedagogie a dialogului. folosindu-se strategii şi mjloace pedagogice diferite. în cazul orei de religie de la şcoală abordarea ţine cont şi de o eventuală necredinţă sau împotrivire a clasei de elevi la învăţăturile Revelaţiei divine. iar profesorul are datoria de a manifesta un tratament echidistant faţă de toţi în duhul dragostei lui Dumnezeu. şcoala nu oferă nici pe departe astăzi un mediu prielnic formării şi creşterii religioase a copilului. Metodele expozitive sunt cele mai utilizate în cadrul orelor de religie. însă. p. producând opinii pro şi contra în legătură cu poziţia religiei ca disciplină de studiu în şcoală. de vârsta şi caracterul clasei. aproape exclusivă. Spre exemplu. a unui cadru de dialog şi a manifestării libertăţii de opinie. trebuie precizată deosebirea dintre predarea unui învăţământ religios cu valenţe teoretice în şcoală şi continuarea sau aplicarea lui practică în grupul catehetic de la biserică. ca religie a iubirii.

ori esti invins. De aceea recomand parintilor si cadrelor didactice care se ocupa de educatia si pregatirea pentru viata a acestora. În mod ideal procesul de predare-învăţare la ora de religie ar trebui structurat pe confruntarea elevului cu o problemă în acord cu nivelul său şi apoi din furnizarea informaţiilor necesare rezolvării ei. mai precis prin descoperirea proprie făcută de către elev. dar şi acestea trebuie cunoscute. îndoiala. Pacea lor cu divinitatea este direct proportionala cu pacea lor interioara si cred eu. realizând un feed-back mai consistent. cu sine si mai apoi cu ceilalti. ci cu precădere formativă” (Ibidem. condus la rezultat prin măiestria erotetică a profesorului. ori invingi. Pentru un copil cu o dizabilitate fizica irecuperabila. Si pentru a putea invinge trebuie sa ne agatam de orice (nu de oricine). cel puţin ca pretext al dezbaterilor şi problematizărilor care se impun. Pe copiii mai putin rezistenti din punct de vedere psihic pentru astfel de incercari. are cu atât mai mari şanse de reuşită. care să-i încurajeze creşterea înţelegerii şi a puterii sale de comprehensiune a realităţilor vieţii (Ibidem. în putere. Orice tehnică didactică este inutilă. . o dinamică mai pronunţată şi o mai mare varietate tematică. S. nu exista remize. Prin ora de religie elevul în mod firesc sporeşte în înţelegere. bazat pe autoritatea dragostei creştine. Metodele dialogale sau interogative deschid perspectiva orizontalităţii şi bilateralităţii relaţiei dintre profesor şi elev. prin faptul că nu e vorba doar de o disciplină informativă. p. care reprezintă o modalitate aparte de învăţare prin descoperire.bazeze în exclusivitate pe transmiterea cunoştinţelor religioase. acceptarea. prin care instruirea se face nu prin transmiterea şi prezentarea unor cunoştinţe noi. în predarea religiei în şcoală.171). şi nu în duhul autorităţii dăscăleşti. credinta in divinitate este ceea ce ii mai da puterea sa-si accepte situatia. Una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate metode în învăţământul religios este conversaţia euristică. credinta poate fi un factor de echilibru. provocarea. rezolvarea unei probleme de către elev în contextul lecţiei. iar educatia religioasa poate fi un ajutor nepretuit. De ce cu sine si mai apoi cu ceilalti ? Pentru ca lupta cu sine este indiscutabil cea mai grea lupta. Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună condus cu abilitate de profesor prin întrebări bine gândite şi oportun puse. Modul de abordare din partea profesorului de religie este cel în duhul părintesc. în inteligenţă şi în simţire. dacă nu implică şi un efort creativ autentic din partea elevului. căutarea. astfel încât „elevul să nu simtă că are o materie în plus. in conditiile unei educatii deficitare. p. p. sa acorde o atentie sporita acestui gen de educatie. Crizele emotionale manifestate de acesti copii pot fi mai usor atenuate.50). 170). credinta ii mai poate ajuta sa gaseasca puterea necesara de a lupta. ci prin efortul personal al elevului de a descoperi noi sensuri şi adevăruri pe baza valorificării propriilor experienţe de cunoaştere. sa se accepte pe sine si sa mearga mai departe atat cat poate si cum poate. Din această perspectivă a scopului său ultim. menită să-i învioreze şi înfrumuseţezeuniversul copilăriei târzii” (Ibidem. Nu exista secrete. care este cunoaşterea lui Dumnezeu. p. La clasă această creştere poate fi încurajată numai atunci când educatorul implică în demersul său interesul. pentru că întreaga artă a educaţiei religioase poate fi definită ca o „stimulare a creşterii” (Koulomzin. In lipsa unui sprijin din partea prietenilor sau a parintilor. ci o altfel de disciplină. centralizandule interesul si spre acest gen de informare. fără să-i forţeze sau să-i schimbe silit caracterul şi structura ei interioară.. „Dialogul profesor-elev. este esential pentru viata lor de mai tarziu. 2010. 52). educaţia religioasă trebuie să presupună o creştere ca un proces care are loc în interiorul persoanei.

Editura Eikon. Sibiu. Editura Sophia. 2006. Chirilă. Radu. Evaluarea – factor de reglare şi optimizare a educaţiei religioase. Timişoara. 1999. Editura Marineasa. Stăniloae. Timiş. Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti. Bucureşti. 1997. Jurcă. Ipostaze ale României creştine. Homo Deus. Maica Magdalena. 2003. Biserica şi copiii noştri. 2002. Editura Deisis. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi. Koulomzin. Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Editura Dacia. 2006. Cluj-Napoca. Eugen. Constantin. Educaţia religioasă. Ioan. 2010. Cucoş. Reflecţii despre spiritualitatea poporului român. Iaşi. Bucureşti. 2007. . Vasile. Sibiu. Sophie. Editura Polirom. Idem. Editura Renaşterea. Cluj-Napoca. Editura Deisis. Religia în tranziţie. Cluj-Napoca. Dumitru. Editura Elion. 2009.BIBLIOGRAFIE Carp.

Reintroducerea-orei-dereligie-este-o-revenire-la-normalitate. nr.revistanoinu.1.com/Educatia-religioasa-in-scoala-romaneasca.0.39775. 328(27 mai – 2 iunie). Editura Presa Universitară Clujeană. Voinescu. Misiunea Bisericii şi educaţia. an.html .html http://www.ziarullumina. în rev.VII(2010). Gând despre învăţarea religiei. 2004.ro/articole. „Dilema veche”.Idem. Sever. ClujNapoca.1483. Situri de internet : http://www.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful