Sunteți pe pagina 1din 3

BISERICA SI SCOALA

- rolul educational -

Sfanta Scriptura ne arata de ce copiii trebuie obisnuiti din cea mai frageda varsta
cu binele. Intelepciunea spune “daca un tanar si-a ales drumul, el nu se va abate de la
acesta, cand va imbatrani”, adica daca omul a pasit pe calea cea dreapta de tanar, daca a
indragit de tanar binele, nu se va abate de la el la batranete. Aceasta idée o gasim si in
intelepciunea populara “cum e in leagan, asa este si in mormant”. Deci, ce s-a invatat in
frageda copilarie nu se va uita la adanci batraneti (Irineu, Episcop de Ekaterinburg si
Irbit).
Biserica si scoala sunt doua institutii atat de apropiate ca functie, incat este
imposibil sa slujesti in Biserica si sa faci abstractie de scoala si invers, sa faci parte din
institutia scolii si sa faci abstractie de Biserica.
Invatatorul nostru, Iisus Hristos, este Cel care ne-a aratat in mod desavarsit calea
catre mantuire. O parte din invatatura Sa morala este prezenta si astazi in societate, prin
slujitorii Sai – episcopii si preotii.
Biserica este cea care pastreaza nealterat tezaurul Sfintei Scripturi si a Sfintei
Traditii, avand menirea de a-l transmite mai departe, credinciosilor sai.
Sfantul Apostol Pavel precizeaza ca in Biserica primara erau trei harisme
principale: "Pe unii i-a pus Dumnezeu in Biserica: intai apostoli, al doilea prooroci, al
treilea invatatori..." (I Cor. 12, 28). Invatatorul era cel care instruia mai deaproape in cele
ale credintei si moralei crestine, purtator al cunostintei si al intelepciunii.

Prima forma organizata cu functie invatatoreasca in Biserica au fost scolile


catehetice, cum au fost vestitele scoli din Alexandria si Antiohia. In afara de scolile
amintite, in epoca primara a crestinismului, au mai existat o scoala "africana", una
"asiatica", una la Edessa, una la Cezareea Palestinei etc.

Prima forma organizata cu functie invatatoreasca in Biserica au fost scolile


catehetice, cum au fost vestitele scoli din Alexandria si Antiohia. In afara de scolile
amintite, in epoca primara a crestinismului, au mai existat o scoala "africana", una
"asiatica", una la Edessa, una la Cezareea Palestinei etc.

Pe pamant romanesc, primele scoli au fost cele "din tinda bisericilor" si din
manastiri, iar Biserica a slujit invatatura si limba neamului cu constiinta ca misiunea
aceasta ii apartine.

Astfel, studiind istoria poporului roman, ajungem la convingerea ca scoala


romaneasca s-a nascut in Biserica neamului, a izvorat din aceasta si a ramas aproape de
ea. Chiar atunci cand a devenit institutie de sine statatoare, scoala romaneasca a ramas
credincioasa Bisericii, invataturii ei, a promovat valorile bisericesti si a propovaduit
credinta dreapta fiindca in acest fel slujea nu numai Biserica, ci insusi neamul romanesc
si nu abdica de la esenta misiunii ei. Biserica si scoala au aceeasi istorie, aceleasi monu-
mente literare, artistice si arhitectonice, aceeasi baza culturala, fiind slujite de aceleasi

1
mari personalitati care au crezut in acelasi ideal: unitatea de credinta, traditie si limba a
neamului romanesc.

Simbioza dintre Biserica si scoala a facut posibila cultivarea constiintei de "neam


romanesc", de "semintie romaneasca" si implicit a unitatii de neam. Factorii care au
contribuit in mod decisiv la formarea si mentinerea in popor a acestei constiinte au fost
doi: credinta ortodoxa si limba romana. Dar daca Biserica si scoala ar fi avut credinte
diferite si ar fi vorbit in limbi diferite, credinta si limba ar fi ramas valori fara vreun rol in
unitatea poporului roman. Poporul se sprijinea in idealurile sale, prin credinta si limba pe
Biserica si scoala fiindca toti slujitorii cuvantului vorbeau si credeau in limba lui.

Iata ca astazi, cea mai importanta invatatura, din lume, adica aceea a caii catre
mantuire, catre desavarsire spirituala, calea catre Dumnezeu, este accesibila in continuare
copiilor prin intermediul scolii. In scoala sunt prezenti slujitori ai Domnului, adica
profesori de religie, fie ei preoti sau teologi. Ei trebuie sa fie constienti ca au rolul de a-i
ajuta pe oameni sa-si atinga scopul vietii – unirea cu Hristos – Dumnezeu.

Educatia copiilor se poate face in multe feluri. Ea ar trebui sa inceapa in familie,


sa continue in scoala, si sa se desavarseasca in Biserica. Avantajul copiilor este ca sunt
botezati in Hristos inca de la cateva luni, si au astfel sprijinul nevazut al Sfintei Treimi.
Iata ca primul impuls apare in Biserica. Prin familie se poate ajunge la sufletul
copiilor, adica prin parintii, fratii si bunicii lor. De aceea preotul care transmite in mod
corect invatatura de credinta, si are har de la Dumnezeu, nu numai ca ii tine pe parinti in
barca manturii, dar ii aduce si pe copii in aceasta. Atat teologii, cat si preotii trebuie sa fie
un exemplu pentru orice om, un exemplu a ceea ce propovaduiesc: un exemplu de
dragoste, de nadejde, de traire vie in Hristos. Asa si Domnul nostru Iisus Hristos,
Invatatorul perfect, ne-a aratat implinirea desavarsita a cuvintelor Sale in propria Sa
fiinta.
Noi astazi putem fi invatatori ai celor mici, ai copiilor, care au nevoie de modele,
de icoane ale timpului prezent in care ei trebuie sa-l vada pe Hristos.
Scoala este o ocazie nemaipomenita in timpurile noastre, pentru ca teologii sa ia
contact direct cu copiii. In aceste vremuri in care copii nu mai vin la biserica, cand pe ei
sau familiile lor nu-i mai intereseaza credinta si Dumnezeu, scoala este cea care poate
oferii salvare sufletelor lor. Profesorul de religie are un rol fundamental in mantuirea
sufletelor acestor copii. Trebuie sa fie si ei ferestre catre Dumnezeu, curate, larg deschise,
si sa permita micutilor sa vada frumusetile cerului, fara oprelisti, fara panze de paianjen.
Ca si Mantuitorul ei nu trebuie sa invete pe ceilalti precum farisei si carturarii, ci precum
cei care au putere multa, putere de la Dumnezeu. O buna cunoastere a metodelor si
tehnicilor educationale sunt cu siguranta necesare educatiei religioase, dar acestea nu sunt
suficiente daca profesorii nu deschid cu inimile lor inimile copiilor, pentru ca doar asa, cu
inimile lor deschise, pot ei sa primeasca cuvintele Sfintei Scripturi si ale Bisercii.

Copii sunt cei mai curati si cei mai bine-placuti enoriasi ai lui Hristos,
stiind prea bine ce a spus Iisus, din evanghelia de la Marcu cap 10,14-16: “Lasati copiii
sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu…Si
luindu-i in brate, i-a binecuvantat, punandu-Si mainile peste ei.”..

2
Pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu sau la cunoasterea prin unire este insa
nevoie mai intai sa dobandim credinta. La credinta se ajunge daca cineva vorbeste despre
Hristos, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: "Credinta vine prin auzire, iar auzirea
prin cuvantul ha Dumnezeu " (Rom. 10, 17).

Copii care il primesc pe Hristos si evanghelia Sa sunt cu siguranta cei care vor fi
si practicanti ai virtutilor crestine, iar acestea ridica foarte mult nivelul moral si schimba
total atitudinea oamenilor. Practic, religia in scoala inseamna o greutate semnificativa
care contrabalanseaza decaderea morala si intelectuala a copiilor, facandu-I pe acestia sa
fie mai studiosi, mai perseverenti, mai pasnici, mai respectuosi, intr-un cuvand le confera
o atitudine pozitiva vis a vis de scoala si de profesorii lor.

Biserica si scoala se pot sprijini reciproc, caci au multe puncte comune:

- se bazeaza pe comunicare de cunostinte menite sa fie folosite in scop benefic


- au la baza comuniunea, starea de ordine, de armonie

- ivatatura se face in special prin cuvant, dar si prin demonstratii, pilde sau alte
mijloace didactice si mnemotehnice

- ambele se bazeaza pe adevar si propovaduiesc adevarul

- se adreseaza oamenilor, mai ales copiilor si tinerilor

- cele doua se sprijina si se completeaza reciproc in misiunea lor

Pentru a avea un viitor bun ambele institutii trebuie sa devina dinamice, sa se adapteze
prezentului fara sa-si piarda valorile. Acest deziderat nu este deloc usor de atins, uneori
pare chiar imposibil, dar cu toate acestea cei ce-I slujesc lui Hristos stiu prea bine ca la
Dumnezeu totul este posibil atata timp cat exista credinta.
In lupta cu agresorii la adresa spiritului uman Biserica si scoala trebuie sa faca front
comun, si sa demonstreze asemeni vechilor strategi ca sunt capabili de aliante si de front
comun in scopul suprematiei binelui asupra raului.

Sa ne ajute Dumnezeu !