Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Colectivul Redac]ional:
Coordonator:
P.S. Episcop Vicar
SOFRONIE SUCEVEANUL
Anatema celor ce atacă Biserica lui Hristos, învăţând că Ea este împărţită în aşa-
zise „ramuri”, ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există
vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate „ramurile”, adică sectele, denominaţiunile şi
chiar religiile - vor fi unite într-un singur trup. Anatema celor ce nu deosebesc Preoţia şi
Tainele Bisericii Ortodoxe de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor
sunt valabile pentru mântuire. Prin prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în
comuniune cu aceşti eretici mai înainte pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau
păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti ori al presupusei uniri a
creştinilor despărţiţi, ANATEMA!
Anatema dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (august
1983), şi adăugată la sfârşitul anatemelor din slujba Synodiconul Ortodoxiei, săvârşită întotdeauna în
prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Biruinţei Ortodoxiei. Synodiconul este cea mai
importantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc, cu litanie, în care sunt anatematisite
ereziile şi anatematisiţi nominal marii eretici şi cinstiţi marii apărători ai Ortodoxiei.
Cel ce avea să devină, mai târziu, întemeietorul Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi din
România, Mitropolitul Galaction Cordun, lupta cu vitregiile sorţii, căutând să afle o scăpare din
„satanica lucrare înfăptuită prin cei care purtau emblema de şefi spirituali ai poporului”, după cum
el însuşi avea să mărturisească, mai târziu. În anul 1916, arhimandritul Galaction Cordun ocupa
funcţia de secretar al Patriarhiei Române din Bucureşti. Datorită convingerilor sale religioase, este
arestat şi închis în Mănăstirea Săveni - Ialomiţa. În urma războiului, este eliberat şi repus în
treapta de arhimandrit al Patriarhiei Române din Bucureşti. Pentru nobilele sale calităţi de om al
Bisericii, de slujitor al lui Dumnezeu, pus în slujba poporului, dar şi pentru meritele sale deosebite
pe plan cultural - autor a 64 de lucrări (traduceri, omilii, tratate sau opere originale) -,
arhimandritul Galaction Cordun este ridicat, în martie 1935, la treapta de arhiereu al Patriarhiei
Române din Bucureşti. În cele urmează, vom reda deciziile care au stat la baza alegerii şi hirotonirii
ca arhiereu, a P.S. Galaction Cordun.
„Prin alegerea P.S. Nifon Criveanu orele fiind înaintate, s-a suspendat
ca episcop al Huşilor, P.S. Episcop votarea amânându-se pentru o dată
Vartolomeu al Râmnicului a fost lipsit de ulterioară.
ajutorul arhiereului său vicar. Pe temeiul că În şedinţa din 26 Martie, după
eparhia Râmnicului Noului Severin este una propunerea P.S. Episcop Lucian al
dintre cele mai mari şi mai întinse eparhii, Romanului, s-a repetat votarea cu trei-
P.S. Sa a cerut şi a obţinut să i se dea un nou sprezece P.S., membri alegători. La des-
arhiereu vicar, în persoana P.C. Arhi- chiderea scrutinului, s-a constatat că P.C.
mandrit Galaction Cordun, preot şi mare Arhim. Galaction Cordun a întrunit opt
eclesiarh la Catedrala Patriarhală din Bucu- voturi; P.C. Arhim. Chesarie Păunescu -
reşti. Spre a satisface cererea, de multe ori un vot, iar patru au fost albe. Funcţie de
repetată, a P.S. Episcop al Râmnicului, fiind rezultatul votului, Î.P.S. Patriarh a decla-
şi toate cerinţele legale îndeplinite, Sf. Sinod rat ales ca arhiereu vicar pe P.C. Arhim.
în şedinţa de la 23 Martie 1935, a purces la Galaction Cordun. Apoi a dispus exami-
alegerea unui arhiereu vicar. În acest scop, o P.S. Galaction Cordun narea canonică, care a avut loc în ziua de
comisie specială, prevăzută în art. 3 din regu- 27 Martie. Şi, găsindu-se că îndeplineşte condiţiunile
lamentul pentru alegerea arhiereilor vicari, a propus canonice cerute pentru a fi hirotonisit ar-hiereu, s-a
Sfântului Sinod următoarele persoane, dintre care să dispus îndeplinirea celorlalte cerinţe legale în vederea
se aleagă, prin vot secret, viitorul arhiereu vicar, cerut hirotoniei. Hirotonia ca arhiereu a noului vicar s-a
de P.S. Episcop Vartolomeu: P.C. Arhimandrit Galac- săvârşit în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti,
tion Cordun, P.C. Pr. N. Gheorghiu de la Biserica Do- în ziua de 31 Martie 1935, de către P.S. Episcopi:
broteasa din Bucureşti, P.C. Arhimandrit Dr. Filaret Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin, Gherontie
Jocu de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi P.C. al Constanţei şi Policarp al Episcopiei Mi-sionare,
Arhimandrit Chesarie Păunescu, director şi profesor al primind titlul de Craioveanul.
Seminarului monahal din Cernica.
P.S. Arhiereu Galaction Cordun - Craioveanul,
Procedându-se la votare, se constată că sunt este născut în com. Brehueşti-Hancea din jud.
prezenţi cincisprezece P.S. Membri votanţi şi au Botoşani. Şi-a făcut studiile teologice superioare la
întrunit: P.C. Arhimandrit Galaction Cordun - şase Academia Imperială Teologică din Petersburg, dobân-
voturi, Pr. N. Gheorghiu - două voturi, P.C. Arhi- dind titlul de magistru. Înainte de război, cu câţiva ani,
mandrit Dr. Filaret Jocu - cinci voturi şi P.C. Arhim. a fost numit preot la catedrala mitropolitană din
Chesarie Păunescu - două voturi, dar, fiindcă nici unul Bucureşti, unde a slujit până la alegerea ca arhiereu
dintre cei propuşi nu a întrunit majoritatea legală, şi vicar. În ultimii trei ani, a fost mare eclesiarh al acestei
Imediat după venirea Mitropolitului Galaction Cordun la Slătioara, cât şi după numirea acestuia ca „Şef
spiritual al Bisericii Tradiţionaliste de Răsărit” - după titulatura de atunci -, Sinodul Bisericii Ortodoxe de stil
nou ia măsuri împotriva ierarhului, numindu-l „neascultător şi nesupus”. Răspunsul Mitropolitului Galaction era
ferm: „Nu mă voi supune unor francmasoni, îmbrăcaţi în redingotă neagră, care vânează câştigul fără muncă,
ci mă voi supune canoanelor Sfinţilor Părinţi, insuflaţi de Duhul Sfânt”.
Cu toate acestea, Patriarhul Iustinian, cu întreaga lui suită clericală, nu stă cu mâinile în sân, ci ia măsuri
împotriva sa. Astfel, se recurge la „caterisirea” necanonică a Mitropolitului Galaction Cordun, care, la data de 5
aprilie 1955, prin scrisoarea notificată de Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române, adresată Patriarhiei
Române, fusese proclamat „Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Tradiţionaliste de Răsărit (Stil Vechi) din
Republica Populară Română”.
Caterisirea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Galaction Cordun de către Patriarhul Iustinian, la data de 14
Să ne aducem aminte că
Încă de la prima ei formă de organizare, din anul 1924, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a fost
ţinta multor atacuri. Ea a fost transformată într-un bastion în care s-a tras cu arma - la propriu vorbind (a se vedea
mărturia părintelui Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Românul, martor al evenimentului, publicată
sub numele de Măcelul de la Cucova); s-a lovit cu patul puştii, ori s-a împroşcat cu jeturi retorice - jigniri sau
minciuni -, ce denotă, de multe ori, lipsa oricărei conştiinţe ortodoxe ori a vreunei temelii duhovniceşti. Dar, dată
fiind situaţia istorică şi actuală, singura concluzie este că tocmai de la păstorii Bisericii de stil nou, s-a întreţinut, în
timp, această stare bolnăvicioasă de confuzie, minciună şi agresivitate la adresa ortodocşilor tradiţionalişti (de stil
Scurtă biografie
Preasfinţitul Evloghie Oţa s-a născut la 1 iulie
1909, în comuna Geoagiu de Sus, primind la botez
numele de Sabin. În anul 1922, la vârsta de 13 ani,
pleacă la Sfântul Munte Athos, împreună cu un
călugăr roman. În cei 18 ani de şedere la Muntele
Athos a fost tuns în monahism, apoi hirotonit iero-
diacon şi ieromonah. În anul 1940, ieromonahul
Evloghie se întoarce în România, pentru a-şi vizita
familia. Deoarece începuse cel de-al doilea război
mondial, autorităţile române nu i-au permis întoar-
cerea în Sfântul Munte, fiind nevoit a rămâne în ţară. Cea mai timpurie fotografie cunoscută a P.S. Evloghie.
Neştiind de existenţa preoţilor ce nu primiseră stilul Sibiu, anul 1934 - ierodiacon Evloghie, musafir din
nou (gruparea de rezistenţă condusă de părintele Sfântul Munte, în vizită la familia Galasiu.
Glicherie Tănase), şi pentru că mănăstirile şi schiturile
din Muntele Athos urmau rânduiala slujbelor după
calendarului iulian, el a dorit să se retragă undeva,
pentru a putea păstra fără împiedicare stilul vechi. De
aceea, a cerut Patriarhiei Române să i se ofere recon-
strucţia unui aşezământ monahal aflat în paragină. A
fost trimis la Mănăstirea Râmeţ, din fostul raion Aiud
(azi, judeţul Alba), al cărei stareţ va fi vreme de 15
ani, în perioada 1940-1955, întemeind un nou schit în
localitatea Teţu şi un paraclis la Teiuş. Ca recu-
noaştere a ostenelilor sale, el va fi ridicat apoi la
vrednicia de arhimandrit.
Tot din iniţiativa sa a fost dezgropată vechea Ieromonahul Evloghie Oţa (înveşmântat în felon), în-
Biserică, acoperită cu pământ şi pietriş, aduse de către conjurat de preoţi, monahi şi credincioşi. Fotografia a
ape, unde a fost descoperit un craniu gălbui, frumos la fost făcută în jurul anului 1940, în perioada rectitoririi
vedere, ce răspândea mireasmă plăcută. Unii martori, Mănăstirii Râmeţ.
spun că odată cu apa ce a fost scoasă din biserică, a
ieşit şi un craniu, ce a ocolit-o de trei ori, aşezându-se apoi singur pe fereastra sfântului altar. Părinţii din obşte l-au
aşezat apoi cu evlavie, într-un loc curat, neştiind al cui este. Chiar şi astăzi, craniul Sfântului Ghelasie de la Râmeţ
(căci, printr-o minune, s-a aflat că al era său), este aşezat într-o frumoasă raclă de lemn, fiind păstrat în noua biserică
Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui
Athos, crezând, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei,
pentru o perioadă.De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme
la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi
protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic
Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea
suporta asemenea „ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai
Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele
nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi comemoratorii Patriarhului au început să se agite; din
mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au
slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent,
răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe Stareţ de „greşeala” sa.
Pentru mulţi „înţelepţi” înnebuniţi de duhul acestui secol, Ortodoxia este un sinonim al apostaziei de azi.
Şi nu numai al apostaziei de azi, pentru că nedreapta persecuţie împotriva adevărului nu a început în zilele noastre,
ci vine din vremurile îndepărtate. Este o persecuţie bine pusă la punct, cu constituţia ei; are oamenii ei, legile ei, iar
cei care stau în spatele acestor acţiuni, nu numai că nu se tem de Dumnezeu, dar nici nu-L cinstesc. Se încalcă
până şi cele mai elementare reguli ale dreptului uman, se încalcă o lege a Tradiţiei ecleziastice... şi toate au ţintă
distrugerea Bisericii lui Hristos. De ce nu ar lovi în alte confesiuni - în cele eretice?... şi asta o spun fără a dori răul
cuiva. Răspunsul este că ei lovesc numai pe cei ce nu fac parte din conceptul de „numitor comun al tuturor
bisericilor”. Cine nu acceptă să fie o victimă a înşelătoriei lor, va fi persecutat.
Ce-au făcut mai-marii... oculţi ai lumii cu monahii din Sfântul Munte Athos în 1274, când aceştia au
refuzat comuniunea cu Patriarhul latin (eretic) Ioan Beccos? S-a apelat la forţa autorităţilor civile, pe care regimul
eretic le câştigase de partea sa, şi i-a masacrat. Au crezut că aşa vor scăpa mai uşor, de cei care se împotriveau
ereziei lor... şi vrând să-i ucidă, i-a trimis la cer, mucenici. Ce-au făcut cu călugării din Mănăstirea Zografu? I-au
Ierom. M.
Sihăstria de la Optina este o mănăstire cu obşte de călugări, situată lângă oraşul Kozelsk, fiind
socotită cel mai important centru duhovnicesc al stăreţismului din secolul al IX-lea. Acest curent va
întemeia ca o mişcare de înnoire duhovnicească, ce se va răspândi în întreaga Rusie, pe parcursul
secolului 19, atât de puternică, încât strălucirile ei nu au putut fi stinse
nici măcar de viforul prigoanelor atee ale veacului al XX-lea. După
Revoluţia Bolşevică din anul 1917, stareţii de atunci au fost izgoniţi cu
forţa din mănăstirea transforrmată în gulag. Ultimul egumen a fost
executat de comunişti, în anul 1938, la Tula. Mai târziu, forţele atee nou-
instalate au demolat multe anexe ale sihăstriei, iar catedrala a fost
transformată în muzeu de literatură. La data de 17 noiembrie 1987, s-a dat
decretul prin care Optina a fost redată Bisericii Ortodoxe Ruse, iar
reclădirea sfântului lăcaş va începe imediat. Un moment de mare bucurie pentru întreaga Ortodoxie a fost
în anul 1990, când marii Stareţi ai Optinei - socotiţi a fi sfinţi încă din timpul vieţii, cercetaţi de milioane
de credincioşi din Rusia şi toate ţările ortodoxe, de mulţi oameni de cultură sau de stat -, au fost canonizaţi
de Biserica Ortodoxă, hotărându-se a fi prăznuiţi de obşte, la data de 10 octombrie, conform calendarului
În anul 1993, la data de 03/16 aprilie, opinia publică avea să fie zguduită de un eveniment tragic,
întâmplat la sihăstria Optina: trei dintre vieţuitorii sfântului lăcaş au fost ucişi cu cruzime, în noaptea de
Înviere. Lumea laică pierduse trei oameni, dar Biserica lui Hristos câştigase trei Sfinţi Mucenici: ieromonahul
Vasilie (Roslyakov) şi monahii Terapont (Pushkarev) şi Trofim (Tatarnikov... lumea îi plângea cu lacrimile
durerii, iar Biserica se veselea cu lacrimile bucuriei.
Slujba Sfintelor Paşti începuse la Optina după rânduiala străveche. Procesiunea pornise de la
Schitul Sfântului Ioan Botezătorul, situat la răsărit de Mănăstire, şi se apropia de sfârşit, în sunetul
clopotelor. Numărul credincioşilor prezenţi era impresionant; poliţiştii ce asigurau paza raportaseră
prezenţa a aproximativ zece mii de oameni. După Sfânta Liturghie a Învierii Domnului, părinţii s-a
adunat la trapeză, pentru masa de obşte. Imediat după aceea, la câteva minute după ora şase, părinţii
Terapont şi Trofim s-au dus în clopotniţă, pentru a trage în continuare clopotele. La un moment dat, ele
au răsunat într-un mod neobişnuit, iar apoi s-a aşternut liniştea... se săvârşise o crimă îngrozitoare:
Igor, în părinţii fuseseră înjunghiaţi cu un cuţit. Părintele Terapont a mai răsuflat o dată. După ce a fost
copilărie înjunghiat, părintele Trofim a rostit un Doamne, miluieşte-ne!, a strigat după ajutor, apoi a tras clopotul,
după care a căzut la pământ. Ucigaşul a rupt-o la fugă spre schitul duhovnicilor, spre care se
îndrepta, de asemenea, şi părintele ieromonah Vasilie, ce avea de mărturisit credincioşi. Şi el
avea să fie injunghiat în spate, cu acelaşi cuţit cu lamă dublă, lată de 5 centimetri, lungă de 60 de
cm, ce avea gravate pe ea inscripţiile „666” şi „satana”. Criminalul, pe numele său Nicolae
Averin, a mărturisit apoi că îşi înjunghiase victimele în spate, cu lovituri precise, făcându-le răni
nu foarte adânci, pentru a-i face să moară în chinuri îndelungi. Acest lucru s-a şi întâmplat, de
fapt, cu părintele Vasilie, care a suferit câteva ore. Ceilalţi părinţi, însă, au murit aproape imediat.
Averin i-a ucis pe părinţii Trofim şi Terapont chiar când aceştia vesteau lumii Învierea lui
Fratele Igor (în Hristos. Părintele Vasilie mergea să dezlege sufletele de povara păcatelor, pregătindu-le, prin
dreapta) Taina Spovedaniei şi botezul pocăinţei, spre bucuria Învierii lui Hristos. Aveau să meargă toţi trei
acolo, unde Paştile nu se termină vreodată… Parcă dintr-o mustrare târzie, ori pentru că nu a
putut suporta să le mai vadă chipurile nevinovate, ucigaşul i-a învelit în rasă şi le-a tras
camilafcele peste faţă.
Se spune că părintele Trofim ar fi mai trăit puţin după aceea. A fost adus în Catedrala cu
hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dar a închis ochii câteva minute mai târziu. În
ciuda unei răni foarte adânci, părintele Vasilie a trăit mai mult decât ceilalţi. I-a privit pe cei
strânşi în jurul său, şi chiar a încercat să se ridice. A fost adus şi el în catedrală şi aşezat lângă
racla cu moaştele Sfântului Cuvios Ambrozie, de unde a fost luat apoi cu o ambulanţă şi dus la
spitalul din Kozelsk. Acolo avea să se mute spre viaţa de veci, câteva ore mai târziu. Surprinzător
a fost faptul că ei şi-au simţit sfârşitul vieţii pământeşti, văzând cu ochii sufleteşti slava şi cununa
muceniciei, ce li se pregătise lor de către Hristos Domnul. Cu puţină vreme înainte de mutarea la
Monahul Vasilie
Părinţii Trofim şi Terapont Din jurnalul celor trei sfinţi mucenici de la Optina
†
10 aprilie, anul 1988. Sfânta Înviere a Domnului nostru, Iisus Hristos. Al
treilea Paşte al meu. Timpul... această zidire atât de tainică. Mă întreb câteodată:
oare când a trecut Postul? Oare am apucat să intru de rând la biserică? Într-o bună
zi, mă voi întreba dacă am trăit vreo zi pe acest pământ. Ce nu este trecător pe acest
tărâm? Duhul curăţit de păcate şi de patimi, iată răspunsul; doar acesta viază pentru
veşnicie…
„Saltă acum şi te bucură, Sioane…” Da, bucură-te! Bucuria să fie tot timpul
starea noastră lăuntrică...
30 aprilie, anul 1989. Sfânta Înviere a Domnului nostru, Iisus Hristos.
Dumnezeiescul dar este ne este dat fără a ni se cere alt preţ, decât jertfa pe care
Părintele Terapont trebuie să o facem, dând Domnului tot ce avem mai scump...
În 1985, un preot catolic numit Francesco Livi, filosof şi teolog, dar şi psiholog, abandona
biserica romano-catolică şi îmbrăţişa Unica şi adevărata, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică
- cea Ortodoxă, primind la călugărie numele Silvano. Ajutat de o credincioasă ortodoxă din Italia,
contesa Margherita Agnelli din Palhen, el va cumpăra o veche vilă, situată pe colinele oraşului Pistoia,
în sătucul San Felice, transformând-o într-un lăcaş monahal, închinat Cuviosului Serafim din Sarov,
marele Sfânt rus, care a umplut de sfinţenie pământul natal dar şi lumea întreagă, răspândind curatul
cuvânt evanghelic: „Bucuria mea, Hristos a înviat!” Cu această binecuvântare pascală, el îi întâmpina
până şi pe cei mai mari păcătoşi, aducând pocăinţa în inimile lor. P.S. Silvano