Sunteți pe pagina 1din 8

Anul III, Nr.

1-2(5-6)2019

Viața unui creștin eu o compar cu un teren de fotbal.


Conform regulilor, o echipă are 11 jucători pe teren
și un număr nederminat de jucători pe banca de
rezervă. Și cei de pe teren și cei de pe bancă sunt
membrii echipei - toți participă la competiții, meciuri
și campionate. Însă nu toți cei, care se află pe banca
de rezervă neapărat vor și juca, vor bate o minge, se
vor zgâria la mâni și la picioare și vor deveni „idoli”
ai fanilor fotbalului. Spre final, în caz dacă victoria va
fi de partea lor și cei de pe teren și cei de pe banca
de rezervă se vor numi campioni. Așa e și cu creștinii
noștri; unii zilnic își duc viața cu griji, probleme,
provocări, (ispite) cum le numim noi; iar alții, în
zona lor de confort, (cochilia lor), își „mântuiesc”
sufletul lor fără luptă, fără mișcare, fără riscuri mari.
Le convine mai mult să se roage, să bată mătănuți, să
citească din psaltire, și să se creadă „mari și tar”.
Pe când, un creștin normal nu are timp să se gândească
la propriul confort și la mântuirea superficială. Un
creștin normal se mântuiește când dorește să fie mai
aproape de cei îndurerați, de cei ce îndură lipsuri și
cei necăjiți.
Hristos nu se ascunde după icoane frumoase și cărți
copertate. Hristos se găsește printre oamenii necăjiți,
oameni care au nevoie de speranță, lumină, susținere,
iar nu de predici și oratori.
Eu aleg viața cu Hristos! mi-am ales-o este cea alături de Hristos, visele mele
sunt desenate de El, destinul îmi este scris tot de El și
trăiesc în volume fără cuvântul sfârşit. Pot să ascund
@Ștefan BUCȘAN
secretele de părinți, prieteni, dar nu și de El, nu vorbim
De ce eu am ales viața cu Hristos? Aceasta este
propriu zis pe internet sau în realitate, avem un mod
întrebarea, pe care poate să și-o pună fiecare dintre noi.
mai neobișnuit. Felicia scrie poezii cu toate secretele,
În viața mea, pe prim plan am pus valorile spirituale și
pe care El le citește mai târziu. Chiar dacă mă ascund
apoi interesele materiale, deoarece doar viața cu Hristos
într-un secret, pentru El niciodată nu sunt o enigmă,
capătă un sens și o cale fericită. De fiecare dată vin la
nu sunt interogată pentru că știe că Îl voi întreba: „De
biserică cu o foame și o sete de Dumnezeu, simțind cum
ce anume eu, de ce anume cu mine, de ce eu ar trebui?”
inima îmi șoptește că sunt acasă. Participarea activă
la Liturghie, la fel, mă apropie de Hristos, deoarece la @Daniel POPESCU
Sfânta Liturghie re-trăiesc întreaga viața pământească Eu aleg viața cu Hristos şi voi alege viaţa cu Hristos
a lui Iisus Hristos, de la naștere până la înălțarea Sa pentru că sunt sigur că doar urmând calea aceasta
la cer. Iar momentul culminant, desigur este primirea voi ajunge la mântuire, respectiv la viață veșnică. Un
Sfintei Împărtășanii. Prin Împărtășanie mă împreunez preot spunea că este bucuros că are multe ispite, asta
cu Hristos, și „de-acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos înseamnând că Dumnezeu îl cercetează. La fel şi eu mă
trăiește în Mine”! bucur că Hristos este prezent în viaţa mea, simt prezența
Lui în fiecare zi. Faptul că m-am trezit înseamnă că
@Marina SANDUȚĂ
Hristos a avut grijă de mine şi Îi mulţumesc! Spre mare
Viața cu Hristos, este unica viață pe care trebuie să
regret, mulți tineri sunt opriți să frecventeze biserica
o trăiască fiecare creștin. La fel cum fiecare copil are
de numeroase obiceiuri și reguli băbești. De fapt, cea
părinți, așa și noi creștinii avem un părinte, care
mai mare regulă este să-L Iubești pe Dumnezeu și pe
mereu ne veghează și ne are sub aripa Sa. Acesta este
Apropele tău ca pe Tine înșuți.
Hristos! Hristos mă învață adevăratele valori ale vieții:
Iubirea, Iertarea, Dăruirea, Compasiunea. Hristos are @Arsen Avetisyan
rolul de a-mi arăta adevărata cale, calea spre mântuire. Fiind eu încă mic,
Hristos este oglinda spirituală, care mă corectează și- Iubeam a frecventa
mi ajustează neajunsurile sau greșelile, cu blândețe Acest lăcaș preasfânt.
și dragoste. Îl putem lua pe Hristos în viața noastră Iubeam a mă ruga.
oricând. L-ai luat pe Hristos în viața ta? Ei bine, atunci, Alături de creștini.
te așteaptă o viață interesantă, plină de experiențe Știind că Domnul, sus,
frumoase, fapte și gânduri bune. El l-am acceptat pe Privind mă asculta
Hristos ca prieten, iar tu? Mă bucuram nespus,
Părea că îmi zâmbea.
@Cristian BOLOTNICOV Astfel un an; al doilea, trei;
O viață frumoasă, înseamnă o viață trăită intens, o viață Eu încă mă rugam
în care credința, nădejdea și dragostea sunt valorile Sperând în mila Dragostei.
principale, o viață, în care Hristos este lumina și bucuria
noastră. Viața cu Hristos este viața desăvârșită, în care În anii ce am frecventat lăcașul
virtuțile sunt mai multe ca defectele, în care faptele Am început să îmi iubesc vrăjmașul;
bune nu sunt ceva ocazional. Spre o astfel de viață, aș Acum, ca și la început,
spune că toți tind, dar puțini ajung. Motivul pentru Alături de creștini,
care așa se întâmplă, este că păcatul, este mai puternic Biserică eu sunt.
decât noi, iar noi nu ne lăsăm, așa cum am menționat Aici valorile creștine
mai devreme, în voia lui Dumnezeu. Pentru mulți, a lua În mine s-au născut curând
o astfel de decizie, este la fel ca a te arunca în gol și a Aici le-am dezvoltat în mine
spune că totul este bine. Din fericire, realitatea este alta, Fapte, plăcute Domnului făcând
iar viața demonstrează acest lucru nu doar odată. Această cale, alături de Hristos,
Va fi; a fost și este
@Felicia RACU Iubită și cea mai de folos.
Aleg viața cu Hristos pentru că simt că El reprezintă o
parte din mine. Nu a vorbit cu mine niciodată, dar am
observat un lucru, am observat că îmi aruncă indicii P.S. Eseurile fac parte din proiectul „Eu aleg viața cu
atunci când sunt în impas, se pare că a citit toate cărțile Hristos”, realizate de parohia noastră în anul 2017 și
și mi-a subliniat răspunsul corect pentru deciziile mele, vor apărea în format integral într-o culegere, intitulată
iar atunci când căutam cărți printre rafturile prăfuite de „Epistola către tine(ri)”.
vreme, mi-a aruncat cartea cu răspunsuri. Viața pe care

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019


Vin și tinerii la biserica?

@Maxim MELINTI
Tinerii vin, dar nu rămân - pleacă! Tinerii de azi, tinerii din epoca Facebook, Twitter și Instagram, nu au
răbdare să asculte slujbe uneori exagerat de lungi, nu înțeleg multe și tare repede se plictisesc – și aici nu
este vina lor. Nu zic că Biserica trebuie să fie atractivă, dar, uneori în bisericile noastre nu doar că adormi,
dar riști să cazi într-o depresie, auzind mereu că suntem păcătoși, parcă n-am avea nici-o șansă la o viață
fericită cu Hristos. Jur-împrejur fețe posomorâte ale creștinilor, observații și nemulțumiri din partea celor
vârstnici. Cât de educați și responsabili sunt moldovenii atunci când vin la biserica? Educația trebuie să
înceapă de-acasă, când părinții se roagă înainte și după masă, înainte de somn, atunci când toți membrii
familiei, dar nu numai mama cu copiii, merg regulat la biserica, și cu toții împreună cântă, se roagă și se
împărtășesc.
Nu putem să impunem nimănui forțat pe Hristos. Tinerii trebuie să vadă că cei maturi într-adevăr se
schimbă după o rugăciune, după lectura evangheliei, după predica bună a preotului; să vadă cazuri
concrete ale transformării omului păcătos în cel bun, harnic, cinstit, iubitor, iertător.
Ce folos să le spunem tinerilor despre post, icoane, sinoade ecumenice, canoane, dacă ei nu L-au cunoscut
personal pe Hristos, dacă unii din maturi continuă să suduie pe Hristos; ce folos că ții icoana Maicii
Domnului în casă dacă nu te rogi la ea; ce folos dacă facem totul de dragul tradițiilor și nu din chemarea
lăuntrică?
Creștinul adevărat trebuie să fie bun nu doar atunci când postește, nu doar câteva ore după spovedaniea,
ci întreaga viața, ziua și noaptea, acasă și în stradă!

Poza: Alături de Sandu Grecu înainte de spectacolul „Maestru și Margarita”

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019


de Caritate, Credinţă şi Cultură „Insula Fericirii” la
Ghidighici.

Acest centru va adăposti:


1. Cantină socială;
2. Curăţătorie socială;
3. Baie socială;
4. Afterschool pentru copiii din familii social-vulnerabile;
5. Centru pentru vârstnici solitari;
În anul 2014, pe lângă Biserica Ortodoxă „Acoperămân- 6. Sală de recuperare fizică;
tul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, a fost înfiinţată
Asociaţia Obştească “INSULA FERICIRII”, care a fost 7. Adăpost temporar pentru persoane aflate în dificultate;
înregistrată în cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii 8. Clase de studii;
Moldova, cu nr. 7044 din 23 decembrie 2014.
9. Bibliotecă publică;
10. Centru media (radio, editură, tv).

Asociaţia Obștească “Insula Fericirii” este o organizaţie


de binefacere, neguvernamentală, apolitică, nonprofit,
care desfășoară numeroase proiecte caritabile, culturale,
sociale, educaţionale, sportive şi ecologice.

Pentru ca misiunea noastră să fie desfășurată cu mai


mult success și cu condiții potrivite serviciilor propuse,
în anul 2015 noi am început construcţia Centrului

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019


Acest centru va deveni o adevărată insulă a fericirii şi
a mângâierii pentru cei suferinţi şi îndureraţi. Iar la
intrare vom afişa următorul mesaj: „Dacă suferi, oricine
ai fi, intră, mănâncă, odihneşte-te, recapătă-ţi speranţa,
aici eşti iubit!”

Cine sunt beneficiarii serviciilor: - Jucării;


- Copiii orfani; - Mobilier;
- Copiii din familii vulnerabile; - Haine;
- Copiii din familii monoparentale; - Încălțăminte;
- Persoane în etate, solitare; - Utilaj tehnic pentru cantină și spălătorie, etc.
- Persoane cu dizabilități;
- Persoane aflate în detenție. Cum ne puteți ajuta?
Cu ce ne puteți ajuta? • Făcând transfer pe contul bancar în LEI MD:
- Bani; C/F: 1014620010144
- Produse alimentare; IBAN: MD33AG000000022512474878
- Produse igienice; BIC: AGRNMD2X885
- Scutece; BC “Moldova Agroindbank” SA, fil.1, Chişinău
- Rechizite școlare. • Oferind cele 2% din venitul anual
• prin intermediul PayPal
Paypal/islandofhappiness
• prin intermediul terminalului QIWI
Alte servicii/Caritate/Insula Fericirii

Contacte:
Președintele – Maxim Melinti
Mob: +373-792-56-111
Adresa: mun. Chișinău, MD-2088,
s. Ghidighici, str. Ștefan cel Mare, 55A,
Tel/fax: (+373) 022-71-01-49
e-mail: insulafericirii@gmail.com
facebook.com/insulafericirii

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019


NÉPSIS: Publicaţie pastoral-misionară a Parohiei Ortodoxe Ghidighici

Biserica după gratii


„În temniță am fost și ați venit
la Mine!” (Matei 25,36)

Printre obiectivele Asociației Obștești „Insula Fericirii”


este și resocializarea persoanelor private de libertate.

Activitatea misionară după gratii a atins noi realizări și


mari succese. A fost depus un efort uriaș, grație unei
colaborări rodnice cu sistemul penitenciar. Astfel,
persoanele private de libertate din cele 3 penitenciare
pe care le îngrijim (Penitenciarul nr. 13-Chișinău,
Penitenciarul nr. 9 și nr. 16 Pruncul), în mod regulat
au primit suportul nostru socio-psihologic, material și
spiritual.

S-au petrecut mai multe lecții cu angajații penitenciarelor


despre Postul Mare, despre modul sănătos de viață. Iar
mai nou: lecții despre personalități notorii, care au
contribuit la istoria Chișinăului.

3 copiii au fost botezați. Un cuplu cununat.

Săptămânal a fost oficiat serviciul divin în bisericile


din cadrul penitenciarelor, unde deținuții au ascultat
Evanghelia, un comentariu asupra textului auzit, s-au
spovedit, le-a fost oferită sfânta Împărtășanie, au primit
gratis literatură duhovnicească, iconițe și cruciulițe. În prima săptămâna a Postului Mare am ținut zilnic
lecții pastorale pe temă „Pildele Mântuitorului”. Am
creat o prezentare uriașă în forma PowerPoint și de luni
până vineri am studiat izvorul cel viu al învățăturilor
dumnezeiești.

În restul zilelor, am prezentat lecții pe diverse teme


sociale: traficul de ființe umane, violență, drepturile
omului, despre fumat și alcoolism, despre HIV/SIDA
și tuberculoză.

6 Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019


NÉPSIS: Publicaţie pastoral-misionară a Parohiei Ortodoxe Ghidighici

Un loc aparte în misiunea noastră ocupă terapia prin


filme. Astfel, în prima jumătate a anului deținuții
au vizionat 20 de filme. După vizionarea lor am avut Împreună cu „Micușa Still”, „Capșoonel Art” și Formația
discuții despre prietenie și trădare, credință și îndoială, „Altița” am desfășurat trei evenimente caritabile, care
curaj și frică, dragoste și ură, iertare și răzbunare. au adus zâmbete pe fețele mamelor și a copiilor, aflați
după gratii.
De sărbătoarea Învierii Domnului am adus numeroase
daruri deținuților (cozonac, ou pascal, fructe, dulciuri).
Periodic, aducem produse alimentare, produse de
igienă, detergenți, haine și încălțăminte, oferite de
creștinii noștri sau pe care le procurăm din banii donați
de către membrii comunității noastre și creștinii din
diasporă.

Aduc mulțumire partenerilor, prietenilor și donatorilor


noștri, care sprijină inițiativele noastre și susțin ideilor
inovatoare.

Pe lângă aceasta, o dată pe lună sunt organizate lecții


și întâlniri cu efectivul Detașamentului cu Destinație
Speicală „Pantera”.

În luna mai am vizitat Penitenciarul Rusca, unde am


adus literatură duhovnicească, produse alimentare și de Urmăriți facebook.com/bisericadupagratii și
igienă, haine și încălțăminte.
bisericadupagratii.blogspot.com

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019 7


Mihai EMINESCU Rugăciune
Invierea
Prin ziduri înnegrite, prin Crăiasă alegându-te
izul umezelii, Îngenunchem rugându-te,
Al morţii rece spirit se Înalță-ne, ne mântuie
strecură-n tăcere; Din valul ce ne bântuie; Noi, cei din mila sfântului
Un singur glas îngână Fii scut de întărire Umbră facem pământului,
cuvintele de miere, Și zid de mântuire, Rugămu-ne—ndurărilor,
Închise în trătajul Privirea-ți adorată Luceafărului mărilor;
străvechii evanghelii. Asupra-ne coboară, Ascultă-a noastre plângeri,
O, Maică prea curată Regină peste îngeri,
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada, Și pururea fecioară, Din neguri te arată,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă Marie! Lumină dulce clară,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă, O, Maică prea curată
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada. Și pururea fecioară,
O muzică adâncă şi plină de blândeţe Marie!
Pătrunde tânguioasă puternicele bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţi.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase TREI INGERI
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.” Trei îngeri zboară-n asfinţit
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială Doi tac, şi unul a grăit:
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte… “ E liniştea atât de mare,
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte… Aud cum se deschide-o floare!”
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Trei îngeri zboară-n asfinţit,
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie… Doi tac, şi unul a şoptit:
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor, “ E liniştea atât de sfântă,
Cum din mormânt răsare Christos învingător, Aud cum stelele îţi cântă!”
Iar inimile toate s-unesc în armonie: Trei îngeri zboară-n asfinţit,
„Cântări şi laude-nălţăm Toţi tac, şi unul a gândit:
Noi, Ţie Unuia, “ Ce zgomote înfricoşate…
Primindu-L cu psalme şi ramuri, Aud o inimă cum bate!…”
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Machetare și tipar: Artpoligraf SRL


Tiraj 500 ex.

Anul III, Nr. 1-2(5-6)2019

S-ar putea să vă placă și