Sunteți pe pagina 1din 6

Pilda Vameșului și a Fariseului

I. Referindu-se la A Doua Sa Venire, când va fi Judecata de Apoi și Învierea celor


adormiți, Domnul Iisus se întreabă: „Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare,
credinţă pe pământ?” (Luca 18:8) Unii oameni se consideră buni și îi privesc de sus
pe ceilalți. Pentru a-i îndrepta pe aceștia, Mântuitorul Hristos ne-a spus o pildă despre
un vameș și un fariseu care au mers separat la biserică să se roage. Vameșul avea
multe păcate și de aceea s-a așezat într-un ungher întunecos al bisericii și a început să
se roage din suflet ca Dumnezeu să-l ajute să nu mai păcătuiască: „Dumnezeule,
milostiv fii mie, păcătosului!” Fariseul, în schimb, se lăuda singur în rugăciunea sa:
„Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca şi acest
vameș”. Dumnezeu a ascultat mai mult rugăciunea vameșului smerit decât pe a
fariseului mândru. Nimeni nu se poate preface în rugăciune. Nu poți să Îl păcălești pe
Dumnezeu în rugăciune.
II. Fariseul avea multe virtuți (=calități) din care putem să învățăm – făcea fapte bune
dând milostenie la cei nevoiași, se ferea de păcate grave și ținea Post două zile pe
săptămână (pentru noi – miercurea, când Iuda L-a trădat pe Iisus și vinerea, când El a
murit pe Cruce). Însă era îngâmfat și nu a ascultat învățătura Domnului Iisus: „Nu
judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi” (Luca 6:37). De la
vameș învățăm străpungerea inimii și smerenia, necesitatea rugăciunii stăruitoare și
fierbinți, imperativul de a nu-l judeca pe aproapele. „Fariseul, încrezându-se, a fost
pogorât din înălţimea virtuţii lui; vameşul, nepierzându-şi nădejdea, aşa s-a îndreptat,
că a lăsat în urmă pe fariseu”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
III. „Să ne sârguim a urma virtuțile fariseului și a râvni smerenia vameșului; urând
necuviința greșelilor de la amândoi, adică trufia și pierderea” (Canonul Utreniei,
Cântarea a 5-a). Cu alte cuvinte, avem de învățat de la amândoi. De la fariseu efortul
de a împlini legea. De la vameș, smerenia și pocăința. Între cele două, mai mare este
smerenia și umilința decât dreptatea și corectitudinea. „Fariseul nu se bucura de
sănătatea proprie, pe cât se bucura comparându-se cu slăbiciunile altora. Venit la
doctor, mai folositor ar fi fost să-i fi mărturisit lucrurile care mergeau rău cu sine, în
loc să-și ascundă rănile și să aibă curajul să se bucure de suferințele altora. Nu este
surprinzător că vameșul a plecat de la templu curățit, pentru că el nu s-a rușinat să
arate ceea ce îl durea.” Fericitul Augustin, Predica 351
IV. Așa și noi, când mergem la biserică, la Spovedanie, trebuie să îi spunem preotului
duhovnic toate păcatele noastre pentru ca Dumnezeu să ni le șteargă prin el.
V. „Niciodată să nu te așezi mai presus de nimeni” (Sfântul Vasile cel Mare, Despre
smerenie).

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5:5; Iov 22:29;
Proverbe 3:34).
Sfinții Mari Mucenici Teodor Tiron (17 februarie) și Teodor Stratilat (8 februarie)

I. Sfântul Teodor Stratilat este ocrotitorul soldaților. Denumirea de „stratilat” înseamnă


comandant. El îi învăța pe păgâni să nu mai creadă în zei, ci să se boteze și să devină
creștini. Sfântul Teodor Stratilat i-a cerut împăratului roman Liciniu să-i împrumute
statuile din aur și argint ale idolilor, pe care le-a sfărâmat și a împărțit bucățile de aur
și argint celor săraci. După ce a fost pedepsit de către soldații împăratului, un Înger a
venit la Sfântul Teodor Stratilat și l-a vindecat. Necredincioșii care au văzut că el a
fost vindecat prin minune au început să nu mai creadă în zei, ci în Hristos. Apoi, în
timp ce își dădea viața pentru Hristos (devenind Martir=Mucenic), el a spus neîncetat:
„Slavă Ție, Dumnezeul meu, slavă Ție!”
II. Denumirea de „tiron” înseamnă recrut (adică soldat nou încorporat). Împăratul roman
Maximian a ordonat ca toți soldații să se închine la zei, însă Sfântul Teodor Tiron nu
a acceptat. Atunci când a fost invitat să jertfească și el idolilor, Sfântul a răspuns:
„Fiecare știe cui ostășește, iar eu ostășesc Stăpânului meu și Împăratului ceresc,
Dumnezeu, și Unuia Născut Fiului Său.” Apoi, el a dat foc unei statuii unui idol,
motiv pentru care a fost pedepsit și aruncat în închisoare. Apoi, Însuși Mântuitorul
Hristos i S-a arătat în temniță și l-a îmbărbătat pe Mucenicul Său, spunându-i: „Nu te
teme, Teodore, căci Eu cu tine sunt. […] vei fi cu Mine în cealaltă lume, cerească,
veșnică și fără de moarte”. Atunci s-a arătat în temniță mulțime de îngeri și toată
închisoarea s-a umplut de lumină. Ulterior, Sfântul Teodor Tiron și-a dat viața pentru
Domnul Iisus, fiind aruncat într-un cuptor de foc.
III. La cincizeci de ani după trecerea în veșnicie a Sfântului Teodor Tiron, împăratul
Iulian Apostatul, care îi ura pe creștini, a dat ordin în prima săptămână a Postului
Mare (=Postul Paștilor) ca toată mâncarea din piață să fie stropită cu sânge provenit
de la animalele jertfite idolilor. Sfântul Teodor Tiron a venit din Rai și i s-a arătat
arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, spunându-i să-i anunțe pe creștini să
nu cumpere nimic din piețe, ci să mănânce grâul fiert, amestecat cu miere (adică
colivă). Apoi, creștinii au început să împartă de pomană colivă la parastasele pentru
cei adormiți (ce au loc mai ales sâmbăta – ziua în care ne rugăm mai mult pentru cei
trecuți la Domnul).

Convorbirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă (Sfânta Fotini)

I. În Vechiul Testament evreii erau singurii care credeau într-un singur Dumnezeu și de
aceea erau numiți „poporul ales” (Israel). Evreii îi disprețuiau pe samarineni și
niciodată nu treceau prin Samaria. În schimb, Mântuitorul Hristos și cei doisprezece
Apostoli au venit la samarineni și, la o fântână din orașul Sihar, Domnul Iisus S-a
întâlnit cu o femeie samarineancă pe nume Fotini, pe care a ajutat-o să renunțe la
păcate și să devină și ea creștină. Ea Îl întreabă pe Hristos unde trebuie să ne
închinăm și El îi arată că locul închinării este Biserica, unde mergem Duminica la
Dumnezeiasca Liturghie și putem primi cele șapte Sfinte Taine (Botez, Mirungere,
Spovedanie, Împărtășanie/Euharistie, Cununie/Nuntă, Maslu, Hirotonie/Preoție). În
toate bisericile ortodoxe din lume se jertfește același Trup și Sânge al Mântuitorului.
Hristos îi arată femeii samarinence că îi cunoaște toată viața și atunci ea merge și le
spune tuturor samarinenilor din orașul Sihar despre El, devenind apoi cu toții creștini.
Sfânta Fotini și-a dat viața pentru Hristos împreună cu cei doi fii ai ei (Fotin și Iosie)
și cu cele cinci surori (Anatola, Fota, Fotis, Paraschevi și Chiriachi) la Roma în anul
66 d.Hr., sub împăratul Nero.
II. Dialogul omului cu Dumnezeu începe aici pe pământ cu anii de rugăciune ai
copilăriei și se continuă în Împărăția veșnică a Iubirii. Oricât de păcătos ar fi omul,
Hristos Cel înviat îl poate ridica, îl poate mântui, dacă omul se spovedește cu
sinceritate la un preot.
Pe peretele din această icoană cu Parabola vameșului și a fariseului se văd:

- Tablele Legii cu cele zece porunci (=Decalogul), primite de către Sfântul Prooroc
Moise de la Dumnezeu pe Muntele Sinai
- Steaua lui David (ce are șase colțuri pentru a simboliza faptul că Dumnezeu conduce
întreaga lume)

Pilda vameșului și a fariseului (spusă de către Hristos-Dumnezeu în Noul Testament unor


oameni mândri, care se considerau fără păcat):

„Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: Doi
oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se
ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri,
sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar
vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând:
Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa
sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va
înălţa.” (Luca 18:10-14)