Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GERMANIA
Cunoaște o impetuoasă dezvoltare economică după unificarea deplină din anii 1870-1871.S-
a dezvoltat în special, industria extractivă,metalurgică,electrotehnică și chimică.În cadrul
industriei a aplicat tehnica modernă și cele mai noi cuceriri ale științei.În mai puțin de 20 de
ani,Germania s-a transformat dintr-o țară agrară într-o țară industrială.Ea a întrecut Anglia și
Franța,ajungând prima țară industrială din Europa.Mărfurile germane de calitate mai bună și
mai ieftine concurau pe cele engleze și franceze.S-au format monopoluri și o puternică
oligarhie financiară.Cel mai mare trust era,,Trustl Metalurgic KRUPP,,din orașul Essen.
Din punct de vedere politic,Germania era un stat reacționar și militarist.Creat prin forță,el
credea în forță.Întreaga putere în stat se afla în mâna împăratului și a cancelarului.Împăratul
Wilhelm I a lăsat toate treburile statului în seama cancelarului Otto von Bismark(1862-1890)
numit și,,cancelarul de fier,,.
În guvernarea sa,Otto von Bismark s-a sprijinit pe marea burghezie și pe marii proprietari
funciari.Prin legile sale,el a sprijinit interesele lor,lovind în masele populare și mai ales,în
muncitori.Războiul franco-prusac a dus la distrugerea Franței prin luarea de către germani a
celor două provincii bogate în minereu de fier,Alsacia și Lorena.
FRANȚA
S-a resimțit după războiul cu Germania din anii 1870-1871.Din cauză că a pierdut două
provincii bogate în minereuri de fier,Alsacia și Lorena,Franța a trebuit să plătească
Germaniei,o uriașă despăgubire de război.Dar s-a refăcut datorită muncii asidue a poporului
francez,dornic să șteargă cât mai repede urmele războiului.
Astfel,producția sa industrială a sporit,rețeaua de căi ferate s-a lărgit și capitalurile băncilor
s-a mărit.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea,producția industrială a crescut;marii bancheri și industriași
francezi făceau un intens export de capital în colonii și în țările mai puțin dezvoltate cum
erau:Rusia,țările balcanice,China etc.
În politica internă,majoritatea deputaților din Adunarea națională erau regaliști și voiau
restaurarea monarhiei;de aceea,cea de-a treia Republică Franceză s-a consolidat cu mare
greutate.Datorită presiunii crescânde a maselor populare a silit Adunarea să adopte în anul
1875 o constituție republicană.
A Treia Republică Franceză (franceză Troisième République Française) este numele dat
regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat
naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din
1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial
în 1940. În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ
ca fiind cea care "divide cel mai puțin opiniile Franței". Cu toate acestea, chiar dacă cea de a
treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a
fost foarte apreciat.
A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful
statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea :
,,Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat
și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este
reeligibil."2
Chiar dacă oficial a treia republică a început în 1875, anii 1870-1875 se consideră că aparțin
aceleiași perioade, fiind perioada de formare a republicii. Caracteristica principală a republicii
a fost instabilitatea guvernamentală. Parlamentul a fost instituția cea mai importantă a statului,
ce avea puterea de a numii președintele și de a alege șeful consiliului de miniștrii. Datorită
numărului mare de partide politice prezente în parlament guvernele erau guverne de coaliție,
numeroase guverne fiind schimbate datorită pierderii suportului parlamentar.
În această perioadă Imperiul colonial francez a ajuns la apogeu, Franța colonizând teritorii
vaste din Africa și din sud-estul Asiei. Afacerea Dreyfus a fost un important moment de criză
al republicii la sfârșitul secolului XIX, o afacere ce amesteca naționalismul cu sentimente
antisemite militarism, ducând până la urmă la reconsiderarea actelor justiției. Anul 1905 a
reprezentat un moment important, odată cu promulgarea legii de separare a bisericii față de
stat, moment de la care mișcările anticlericale au devenit din ce în ce mai importante.