TEORII ALE ÎNVĂȚĂRII

COGNITIVISM

Perspectiva cognitivă are la baza teoria procesării informației și reprezintă o

perspectivă activă asupra învățării. Dacă învățarea este văzută din pespectiva
cognitivistă, respectiv ca o activitate de procesare a informației, transformare și
construire a sensului propriu al cuunoștințelor predate, actorii devin parteneri în
învățare, profesorul având un rol facilitator, iar procesul va fi unul de colaborare.
Principalii reprezentanți
W. Kohler - Învăţarea prin intuiţie.

E. Tolman - Învăţarea latentă.

J. Piaget - Teoria psihogenezei cunoştinţelor şi a operaţiilor intelectuale.

J. Bruner - Teoria genetic cognitivă şi structurală.

D.Ausubel -Teoria organizatorilor cognitivi şi anticipativi de progres.

 Jerome Bruner este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi psihologi ai secolului al XX-lea. A
reprezentat una dintre figurile-cheie ale aşa-numitei „revoluţii cognitive”, iar domeniul în care şi-a
exercitat cu precădere influența este domeniul educațional.

A fost interesat de identificarea manierei optime de învăţare a elevilor şi de dimensionarea

practicilor educaţionale care să promoveze această modalitate de învăţare. Acesta este motivul pentru
care s-a afirmat că teoria lui Bruner asupra învăţării este, în fapt, o teorie a instruirii. Interesul lui Bruner
pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor derivă din preocuparea sa pentru modul de funcţionare a unor
procese cognitive, referindu-se în special la formarea şi dezvoltarea conceptelor şi la capaciatea de
rezolvare a problemelor. Referindu-se la primul proces menţionat, Bruner afirma că, la baza constituirii
conceptelor se află procesul de categorizare: „A percepe înseamnă a categoriza, a conceptualiza
înseamnă a categoriza, a învăţa înseamnă a alcătui categorii, a lua decizii înseamnă a categoriza.

Bruner consideră că procesul de dezvoltare a individului trebuie să fie unul activ, că

individul trebuie să-şi construiască propria înţelegere asupra universului având la bază cunoaşterea
anterioară sau cea curentă. Cel ce învaţă selectează şi transformă informaţia, construieşte ipoteze şi
adoptă decizii sprijinindu-se pe structurile sale cognitive. Astfel, structurile cognitive (scheme, modele
mintale) oferă organizare şi semnificaţie experienţelor şi permit individului să meargă dincolo de
informaţia dată.
Cognitiviştii vizează

- rezultate ale învăţării durabile, flexibile,transferabile şi autoreglabile;

- analiza de sarcină şi de conţinut urmăreşte să descrie variabile ce sunt implicate în procesele

mentale;

- contrar analizei behavioriste care ierarhiza diferitele secvenţe de sarcini de învăţare, analizele
cognitiviste elaborează: scheme de cunoaştere (Winn şi Snyder, 1996), reţele conceptuale (Brien, 1994),

grafuri (ciorchine) de cunoştinţe.

Cognitiviştii promovează mijloacele media interactive, care angajează elevii în susţinerea unui
efort mental, cât şi crearea unor medii de învăţare adaptative şi reactive, capabile să se adapteze
diferenţelor individuale, astfel încât prezentarea informaţiilor să se realizeze în maniere multiple de
reprezentare – textuală, vizuală, auditivă, kinestezică, etc., satisfăcând diferite stiluri cognitive şi de
învăţare

În general sunt evaluate abilităţile de rezolvare a problemelor în situaţii complexe, stimulându-se

şi promovându-se totodată competenţele de autoevaluare în vederea ameliorării procesului de învăţare
pe tot parcursul derulării sale.

Rolul profesorului este acela de a orienta atenția celui care învață asupra aspectelor cheie ale
materiei de învățat, de a strcutura conținutul activității de învățare.
Aplicații in plan educațional
-Utilizarea metodelor intuitive care acţionează asupra mecanismelor de percepţie
şireprezentare
- Utilizarea materialelor didactice ca suport concret pentru învăţare.
- Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi psiho-individuale în instruire.
- Predare bazată pe organizatori cognitivi ca instrumente de organizare
- Achiziţiile anterioare ca suport pentru noile cunoștințe.

O eroare în rezolvarea unor sarcini poate să se datoreze nu doar lipsei anumitor

structuri cognitive, ci unei varietăți de factori, de la lipsa unor strategii eficiente de
memorare, la capacitatea redusă de reatualizare, sau de monitorizare și control al
învățării. Din această perspectivă rolul profesorului este de facilitare a învățării prin
organizarea materialului, scheme de organizare, modele conceptuale, modele ierarhice.
Teoria cognitivă accentuează rolul activ al elevului în învățare, utilizarea de
strategii de memorare, care strategii pot fi simple, cum ar fi repetarea materialului sau
strategii complexe, de elaborare și organizare. . Elevii sunt implicați activ în sarcini
autentice de învățare: problematizări, întrebări care solicită prelucrarea superioară a
materialului, furnizare de exemple și aplicații, testarea cunoștințelor pe bază de
proiecte.