UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE SEMINAR
INSTITUȚII DE DREPT CANONIC –
Normele juridice și canoanele bisericești

COORDONATOR:
Asist. univ. dr. Codrin CODREA
STUDENT:
Marian PRĂJANU

Iași
2020
 CUPRINS

CUPRINS....................................................................................................................................1

INTRODUCERE........................................................................................................................2

1 Normele și canoanele, izvoare de drept și expresii ale legii...............................................3

2 Rolul normelor canonice în general....................................................................................5

3 Sistemul de drept bizantin...................................................................................................5

4 Modul de însușire a vechilor pravile...................................................................................8

5 Raportul dintre normele juridice și cele religioase...........................................................11

6 Biserica și politica. Perspective canonice.........................................................................13

CONCLUZII.............................................................................................................................17

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................18

1
 INTRODUCERE

Călătoria omului prin această lume văzută este guvernată de reguli și de norme de
conduită pe care Însuși Dumnezeu le-a impregnat de la facerea lumii în fiecare creație a sa
(,,Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși
lege”– Rom. 2, 14). Rațiunea creației lui Dumnezeu se găsește de la cel mai aparent neînsemnat
atom până la plenitudinea creației și se bazează pe Rațiunea divină, pe Logosul Persoană al lui
Dumnezeu. Ordinea pe care Dumnezeu a lăsat-o în natura umana a fost dezbătută de filosofii
antici și cei moderni, de teologia creștină și de noile științe, aceste reflecții pornind de la diferite
principii și fiecare dintre ele expunând un mod de vedere diferit. 1 Cert este că o ordine există în
orice aspect al vieții și al naturii, că această ordine este de sorginte divină, căci Hristos nu a venit
să strice Legea, ci să o împlinească (Matei 5, 172), iar din această ordine derivă și normele
juridice și canoanele bisericești.
Am ales această lucrare la disciplina Logică juridică pentru a putea înțelege și expune
raportul dintre normele juridice și cele bisericești, ca expresie a preferințelor spirituale și
religioase proprii în mediul academic în care studiez. Normele, fiind instrumentul de bază al
juristului fac parte din viața uzuală a sa, iar eu îmi propun să arăt importanța lor și a canoanelor
bisericești în viața creștinului. Cât de mult pot influența canoanele comportamentul celui ce a
simțit chemarea lui Dumnezeu de fi credincios asumat? Cât de importante sunt normele
bisericești, dar și cunoașterea normelor juridice de specialitate în viața unui credincios? Acestea
sunt doar câteva întrebări cărora voi încerca să le răspund.
Pentru a alcătui o lucrare cât mai sistematizată, voi parcurge termenii pe care îi pun
alături în titlul lucrării de la etimologie, voi prezenta generalități și idei din materiale ale unor
autori, precum și concluziile personale și deducțiile pe care le voi face privind raportul dintre
cele două instituții de drept laic și bisericesc.

1
Cfr. Pr. Gheorghe POPA, Introducere în Teologia Morală – Principii și concepte generale –, Editura mitropolitană
Trinitas, Iași, 2003, pp. 46-49.
2
Textele și trimiterile biblice sunt citate din BIBLIA sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de
grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
IBMBOR, București, 1998.
 1 Normele și canoanele, izvoare de drept și expresii ale legii

Dreptul, în accepțiunea curentă, se confundă cu noțiunea de adevăr, de bine, iar pentru a

lămuri această noțiune trebuie să prezentăm câteva accepțiuni ale dreptului. Dreptul exprimă
puterea sau valoarea superioară, raporturile de îndreptățire ale unui individ. Dreptatea are sensul
de stare creată stare creată de aplicarea Dreptului, iar legea este forma materială a dreptului.
Dreptul, sub aspectul formei poate fi scris sau nescris, iar fenomenul juridic sau ordinea juridică
constă în reglementarea prin legi de drept a activităților și relațiilor omenești. 3
Ordinea morală reprezintă reglementarea vieții sociale printr-o serie de prescripții,
norme, restricții ori interdicții și este garantată prin existența conștiinței morale. Conștiința
morală împarte acțiunile și inacțiunile noastre în bune sau rele și se leagă în principal de viața
omului și comportamentul acesta care trebuie să fie în conformitate cu ordinea morală. 4 Omul
este îndreptat ontologic către înfăptuirea ordinii morale, fiindcă nu se axează doar pe axa
rațională a existenței ci si pe cea sensibilă, morală.5
Sfinții Părinți au legat dreptul de bine și sfințenie, iar pe ambele virtuți le-au legat de
Adevăr. În plan moral, această legătură se caracterizează prin subordonarea dreptului față de
bine. Principiul de ordine morală desemnează o stare de echilibru între rațiune, libertate și
conștiință. Echilibrul pe care îl presupune nu este unul stabil ci unul mobil, desemnat de
succesiunea de obligații morale din viața omului.6
Raportul dintre ordinea morală și cea juridică, de drept, este inerent, având în vedere
relațiile umane pe care subiectele raportului le guvernează. ,,Dreptul îndeplinește în ordinea
juridică rolul pe care binele îl îndeplinește în ordinea morală” 7, dar am precizat că dreptul este
subordonat binelui, deci și ordinea juridică, dreptul în sens extensiv este subordonat ordinii
morale. Însă, între cele două sunt mai mult asemănări decât deosebiri. Tot ceea ce este drept este
și bun, dar nu tot ceea ce este bun este reglementat ca drept. Observăm o dependență între cele
două ordini și a principiilor existențiale ale celor două ordini.
Legea este forma materială a dreptului, iar în forma ce mai generală, ,,prin lege se înțeleg
directivele sau îndreptarul după care acționează orice lucru sau ființă, sau o forță îndrumătoare a
3
Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente de curs, ediție coordonată de pr. conf. univ. dr.
Irimie MARGA , vol. 8, Editura Andreiana, Editura Astra Museum Sibiu, 2017, p. 13.
4
Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof. diac.
Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, Morala Generală, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003,
p. 73.
5
Cfr. Pr. Gheorghe POPA, Introducere..., p. 54.
6
Cfr. Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., pp. 113-114.
7
Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., p. 115.
3
acțiunilor sau efectelor.”8 Legea, ca sumă de legi de drept, a apărut ca o consecință a căderii în
păcat și insuficiență a legilor religios-morale ca urmare a căderii din nou în păcat. Din raportul
dintre bine și drept, ordine morală și ordine juridică, putem deduce un alt raport de subordonare
între legea dumnezeiască, legea morală naturală și legea juridică. De aceea, necesitatea și folosul
legii omenești, este redată de necesitatea concretizării legilor superioare, divină și morală. Prin
hotărârea explicită a modurilor de aplicare a principiilor superioare amintite, legea juridică, atât
laică cât și bisericească, își găsește necesitatea. De exemplu, legea dumnezeiască cere postul, dar
este datoria Bisericii să reglementeze modul și timpul postului.9
,,Necesitatea de generalizare și sintetizare a unor moduri de apreciere a faptelor sau a
relațiilor omenești a dus la stabilirea unor principii juridice care, datorită caracterului lor general,
se numesc norme juridice”10. Normele sunt reguli care reglementează raporturile dintre om și
diferite realități (alți oameni, natură, chiar raportul cu Dumnezeu). În raport cu Dumnezeu,
normele se numesc dogme sau norme de credință și au la bază un adevăr revelat și sunt formulate
de Biserică,
Legea bisericească este ansamblul normelor emise de Biserică ,,în scopul asigurării
binelui duhovnicesc al credincioșilor, adică pentru mântuirea lor veșnică, precum și pentru buna
organizare și conducere a Bisericii”. 11 În forma canoanelor se descoperă legile bisericești
elaborate de Sfintele Sinoade și bazate pe dogmele de credință, și privesc disciplina bisericească
cu scopul desăvârșirii morale a credincioșilor și clericilor. 12 În jurul canoanelor plutește o aură de
sfințenie datorită caracterului dogmatic și revelat pe care îl au, temeiul lor fiind Sfânta Scriptură,
Tradiția apostolică și cea patristică. În ansamblul lor, canoanele formează dreptul canonic.13
În concluzie, ,,norma de drept este o normă de conduită generală, care în Stat exprimă
voința clasei politice și a cărei aplicare este exercitată prin forța coercitivă a Statului. Norma
canonică este o normă de credință creștină și se aplică prin consensul unanim al Bisericii”.14

8
Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof. diac.
Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, p. 88.
9
Cfr. Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof.
diac. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, p. 174.
10
Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., p. 35.
11
Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof.
diac. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, p. 177.
12
Cfr. Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof.
diac. Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, p. 177.
13
Cfr. Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., p. 64.
14
Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., p. 66.
4
 2 Rolul normelor canonice în general
Normele și canoanele Bisericii sunt adresate în general creștinilor. Ele au un caracter
universal în cadrul comunității ecleziale. Rolul lor este de a fixa reguli de conduită pentru
subiecții de drept bisericesc. Normele canonice stabilesc ,,principiile prin care este îndrumată
conduita credincioșilor în scopul mântuirii. Ele nu pot fi impuse prin constrângere […] deoarece
Bisericii îi lipsește puterea coercitivă.”15 Biserica nu poate legifera decât în scopul mântuirii
oamenilor, iar Mântuitorul arată clar că cine voiește, să-I urmeze, de aceea norma canonică este
obligatorie celor ce și-o însușesc, prin liberă acceptare a învățăturii creștine.
Prin puterea și autoritatea Bisericii de a interpreta și explica Sfânta Scriptură reiese și
autoritatea de a legifera în materie de conduită creștină. Prin formularea și emiterea legilor
bisericești canonice, Biserica protejează libertatea evanghelică și legile evanghelice, căci
Biserica explică lămurit voința lui Dumnezeu din Evanghelie. De asemenea, prin norme și
canoane se concretizează un mijloc efectiv de educare, necesar și eficace, ,,întrucât îndeamnă pe
creștini la pocăință, ascultare și viață evlavioasă, prin aceasta putând ajunge mai ușor să-și
dobândească mântuirea.”16
Forțând un limbaj juridic, în sens metaforic, putem spune că normele bisericești sunt
contracte încheiate cu Dumnezeu pe care omul le semnează prin acceptarea lor arbitrară, din care
se nasc obligații de conduită, iar garanția respectării lor este chiar frica cea bună, frica de
Dumnezeu și de judecata Sa.
Normele canonice sunt norme tip, ce se adresează unor categorii de oameni, nu se referă
la o persoană ci la un număr nelimitat de persoane din cadrul aceleiași categorii, la grupuri de
persoane. În acest sens, există normele canonice care au ca subiect calificat categoria clericilor,
categoria monahilor, categoria oamenilor căsătoriți etc.

3 Sistemul de drept bizantin

Începând cu secolul al VI-lea Biserica în Răsărit simte o consolidare organizatorică,

,,epoca lui Justinian I reprezentând o fază nouă și cea mai caracteristică a relațiilor dintre
Biserică și Stat în această orânduire”17. Prin implicarea directă a împăratului în viața și

15
Pr. prof. univ. dr. Liviu STAN, Biserica și Dreptul. Fragmente..., p. 65.
16
Mitropolit dr. Nicolae MLADIN – prof. diac. dr. Orest BUCEVSCHI – prof. dr. Constantin PAVEL – prof. diac.
Dr. Ioan ZĂGREAN, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, p. 178.
17
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. II, Editura
IBMBOR, București, 1990, p. 299.
5
organizarea Bisericii și prin autoritatea oferită ierarhilor bisericești în stat se constituie noi
raporturi între cele două instituții. Ca expresie a acestor noi raporturi au rămas colecțiile speciale
de legi bisericești emise de autoritatea statală, mai ales nomocanoanele, care sunt colecții mixte
de canoane și de legi de stat privitoare la treburile bisericești. Părintele Floca precizează că ele
,,apar mai devreme, dar ni s-au păstrat numai din epoca lui Justinian”18.
Numele acestor nomocanoane arată că ele ar trebui să cuprindă mai întâi legile de stat și
apoi legile bisericești, totuși modul de înșiruire a acestor legi este invers. Părintele Liviu Stan
vorbește despre nomocanoane ca fiind însușite de către Biserică sub forma unor legi ,,emise de
autoritatea de stat, fie în chestiuni de interes general, fie în chestiuni bisericești și mai reprezintă
și revizuiri sau completări permanente ale colecțiilor de canoane”19.
Împăratul Justinian apare în ipostaza de pontifex maximus prin îmbinarea legilor de stat și
a canoanelor bisericești, direcție pe care a continuat să se desfășoare relația dintre Biserică și Stat
până la căderea Imperiului Bizantin. Simbioza dintre Biserică și Stat a fost în decursul istoriei
când întărită, când slăbită prin elementele noi aduse în legislație de împărații următori lui
Justinian. În epoca împăratului Heracliu legislația în materie de chestiuni bisericești arată o
intensă colaborare, dar și acte de secularizare la care recurge împăratul pentru rațiuni de stat.
Împăratul Constantin IV Pogonat, a promulgat hotărârile Sinodului VI ecumenic și le-a investit
cu puterea legilor de stat. Perioada iconoclastă provoacă o criză ce ține peste 150 de ani și
cunoaște și unele faze de separație între Biserică și Stat.20
Este de o importanță deosebită pentru relațiile dintre Biserică și Stat colecția de legi
bizantine numită Epanagoga, care înseamnă ,,readucere sau reintroducere”21. Prin ea s-a făcut
repunerea în vigoare a legilor nesocotite până atunci și poate fi considerată ,,drept cea mai veche
și cea mai bine închegată constituție în sens propriu. Acest sistem marchează o etapă nouă în
care se aduce la expresie sistemul conducerii bicefale a Imperiului și a Bisericii, având fiecare
din acestea doua căpetenii: una laică și una bisericească”22. Această tradiție nomocanonică care
se concretizează într-o conducere bicefală cu caracter politico-bisericesc a dăinuit până la
sfârșitul Imperiului Bizantin, și a influențat și statele de sub influența bizantină, după cum ne
arată marii noștri canoniști:

18
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 299.
19
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Codificarea canoanelor”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica și
Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, p. 102.
20
Cfr. arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 300.
21
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. I, Editura
IBMBOR, București, 1990, p. 103.
22
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 301.
6
 Cât privește Răsăritul, aici Biserica a continuat să păstreze și să amplifice tradiția ei
nomocanonică, nu numai în cadrul Imperiului Bizantin și cât timp a durat acesta, ci și în cadrul
străvechilor state slave și al statelor românești de mai târziu, ca și în acele părți ale ei care au ajuns din
veacul al VII-lea și după aceea fie sub stăpânire arabă, fie sub stăpânire turcă. 23

În același sens, al conducerii bicefale, ne spune și părintele Floca:

Noul sistem se păstrează intact până la sfârșitul Imperiului Bizantin(1453) și paralel se transmite
tuturor Bisericilor și Statelor răsăritene, vecine cu Bizanțul, sau aflate în aria de cultură bizantină.
Aceste state preluând sistemul respectiv de la Bizanț și l-au păstrat până inclusiv la trecerea de la vechile
orânduiri feudale și burgheze la orânduirea socialistă. Ce-i drept numai in Rusia sistemul a durat până
la 1918, pe când în celelalte state în care el s-a practicat (Serbia, Bulgaria și România), s-a retușat în
buna parte încă din veacul XIX și a fost înlocuit treptat de atunci încoace. Într-o formă foarte puțin
schimbată ele se mai păstrează încă în Grecia (și Creta). 24

În tradiția românească în perioada feudală nomocanoanele în text grecesc și în text slav

au apărut fie direct din Bizanț fie prin intermediul Bisericilor slave și au fost acceptate și folosite
în Bisericile Țărilor Române. Nomocanoanele în Bisericile românești și în lumea slavă, au primit
numele de pravile. La început s-au folosit nomocanoane grecești, slave și apoi românești, în
manuscris. Pravilele strict românești sunt apărute începând cu secolul al XVI-lea: Pravila lui
Coresi, Pravila de la Govora sau Pravila cea mică, Pravila lui Vasile Lupu și Pravila cea mare,
zisă și a lui Matei Basarab. Prin faptul că aceste pravile apar în cele trei țări române reprezintă
dovada aplicării și păstrării tradiției bizantine nomocanonice în spațiul ortodoxiei românești.25
Prin urmare a dezvoltării relațiilor instituțiilor din statele feudale românești pe baza
sistemului de relații dintre Biserică și Stat stabilit în Bizanț, legislația de stat nu s-a dezvoltat
independentă de cea bisericească și nici cea bisericească independentă față de cea de stat. De
altfel, ,,vreme îndelungată normele religioase și cele juridice alcătuiau un tot unitar” 26. ,,E destul
să amintim că pentru Biserica și Statul român Pravila lui Matei Basarab și Exabiblosul lui
Constantin Armenopolos au constituit principalele coduri de legi și pentru Stat și pentru Biserică
până în vremea lui Cuza Vodă”27.
În același sens, părintele Liviu Stan menționează ,,aplicarea pravilelor până târziu de tot.
Abia în anul 1865, prin Codul Civil al lui Cuza Vodă, marchează mai vizibil începutul părăsirii
unor rânduieli ale pravilelor”28.

23
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Tradiția pravilnică a Bisericii”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica
și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, p. 128.
24
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 302.
25
Cfr. pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Tradiția pravilnică a Bisericii”, pp. 131-132.
26
Lect. univ. dr. Marius BALAN, Drept constituțional și instituții politice, volumul I. Teoria generală a statului și
constituției. Constituția română în context european, editura Hamangiu, București, 2015, p. 43.
27
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 306.
28
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Tradiția pravilnică a Bisericii”, p. 133.
7
 Sensul pe care pravilele l-au adoptat la români a fost extins multă vreme și la înțelesul de
lege. De exemplu, ,,pentru a reda în românește titlul codului de legi din 1780 al lui Alexandru
Ipsilanti se folosește expresia: Pravilniceasca Condică”29. Poziția de legislație a pravilelor și
aplicarea principiului nomocanonic și-a început declinul prin dezvoltarea influenței burgheze,
mai ales de după Revoluția Franceză.30
Tendința părăsirii vechiului principiu nomocanonic a fost declanșată de secularizare, în
sensul unei ,,emancipări” de sub influența religiosului suferită de state cu ocazia Revoluției
Franceze. În Europa, se vorbește de ,,laicizare a dreptului public” 31, care se exprimă prin
scoaterea suveranității de sub sfera divinului și introducerea și fundamentarea puterii politice pe
factorul popular. Laicitatea – ca orientare în separația dintre Stat și Biserică – este un model
francez și se exprimă prin deconfesionalizarea puterii statale și practicarea unui ateism de stat.32
Ca urmare a acestor tendințe europene, apărute mai târziu în spațiul românesc (Revoluția
de la 1848), au fost posibile reformele legislative pe care Alexandru Ioan Cuza le-a întocmit și
care au dus la separarea sau autonomizarea atât a Statului față de Biserică, cât și a Bisericii față
de Stat. Totuși, influențele pe care dreptul bizantin le-a exercitat asupra dreptului și formării
legislative românești în perioadele feudale nu poate fi uitat.

4 Modul de însușire a vechilor pravile

Principiul nomocanonic este definit ca fiind ,,rânduiala canonică, consacrată prin practica
constantă a vieții bisericești, adică pe calea obiceiului de drept al Bisericii, potrivit căreia,
Biserica se conduce atât după legi proprii, cât și după legi de stat” 33. De o importanță deosebită
pentru expunerea acestui subcapitol o reprezintă precizarea din definiția dată: ,,pe calea
obiceiului de drept al Bisericii”. Aceasta înseamnă înțelenirea obiceiului sau a cutumei în rândul
nomocanoanelor, ca izvor de drept bisericesc și laic.
Tradiția nomocanonică în Țările Române s-a format prin preluarea principiului bizantin
al dualității legislative laice și bisericești și transpunerea lui în viața feudelor românești prin
influența, chiar de după cădere, a Imperiului Bizantin. Din prezentările anterioare am văzut că
29
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Tradiția pravilnică a Bisericii”, p. 133.
30
Cfr. arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. II, p. 306.
31
Prof. dr. Ion CRAIOVAN, Tratat de Teoria Generală a Dreptului, ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2009, p. 199.
32
A se vedea Luca DIOTALLEVI, ,,Church–state relations in Europe and the crisis of the European social model”
în Gabriel MOTZKIN – Yochi FISCHER (ed.), Religion and Democracy in Contemporary Europe, Published by
Alliance Publishing Trust, London, 2008, pp. 125-139;
33
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislație...”, vol. I, p. 202.
8
pravilele de pe spațiul românesc au fost inițial colecții de drept bizantin traduse în limba română,
preluate și promulgate ca legi sau coduri oficiale ale țărilor românești. Chiar și așa, trebuie
înțeles modul cum au fost însușite aceste pravile de proveniență bizantină și cum s-au dezvoltat
ele în contextul românesc.

Între izvoarele de drept, teoreticienii cataloghează obiceiul sau cutuma în izvoare nescrise
ale dreptului.

Obiceiul juridic (sau cutuma) este ,,o regulă de conduită ce se formează spontan ca urmare a
aplicării ei repetate într-o perioadă de timp relativ îndelungată într-o colectivitate umană. Obiceiul, sub
forma diferitelor datini, tradiții și practici cu caracter moral sau religios a reprezentat modalitatea
principală de ordonare a relațiilor sociale și influențarea acțiunii umane în societățile arhaice, în
conformitate cu interesele asigurării existenței și securității colectivității. Obiceiul continuă să aibă un
rol social și ulterior în toate epocile, ponderea sa variind însă de la o epocă la alta, împreună cu
schimbarea și a conținutului social al reglementărilor consacrate de el. 34
Aceste cutume au avut un rol deosebit de important în vechea tradiție românească și au
avut un impact și o influență asupra dezvoltării tradiției nomocanonice la români. Prin expresia
Pravilei celei Mari de la Târgoviște din 1652, care este punctul culminant al tradiției
nomocanonice la români, se arată rolul extrem de important al obiceiului în relațiile de drept.
Părintele Liviu Stan comentează glava 361 și concluzionează ca obiceiul locului prevalează
uneori în fața legii35, pentru că arată din conținutul glavei că ,,judecătorul judecă câteodată și
împotriva Pravilei, pentru acest obiceiu al locului, și de multe ori face și cum îi iaste voia lui”
(glava 361 din Pravila cea Mare).36

Această importanță a obiceiurilor și a respectului față de tradiții, împreună cu apariția

celor dintâi traduceri nomocanonice folosite în mod oficial sau neoficial și dezvoltarea atât de
înfloritoare a pravilelor de mai târziu care au stat la bazele dreptului constituțional român sunt
fundamentele discuției despre însușirea vechilor pravile în spațiul românesc. Părintele Liviu Stan
acordă o importanță deosebită acestei chestiuni și alcătuiește un studiu în care adună cele două
premise apărute în literatura de specialitate.
Receptarea, ca mod de însușire a vechilor pravile este descris ca ,,însușirea integrală de
către un stat a unei legi sau a unei întregi legislații a altui stat” 37. Asimilarea presupune o serie de

34
Prof. dr. Ion CRAIOVAN, Tratat de Teoria Generală a Dreptului, p. 371.
35
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Importanța canonică și juridică a Pravilei de la Târgoviște”, în pr. conf. univ. dr. Irimie
MARGA (coord.), Biserica și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu, 2012,
p. 310.
36
Apud. pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Importanța canonică și juridică a Pravilei de la Târgoviște”, p. 310.
37
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, în pr. conf.
univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura
Andreiana, Sibiu, 2012, p. 349.
9
,,distincții impuse de bunul simț”38 în modul de însușire a nomocanoanelor bizantine în spațiul
românesc, în cazul nostru, bazate pe specificul tradițiilor cutumiare existente.
Receptarea presupune o serie de condiții preexistente care să faciliteze copierea totală,
exactă și fidelă a modelului legislativ a unui stat în statul primitor. Părintele Liviu Stan identifică
acești factori:
a) În primul rând, existența aceleiași structuri economice și a acelorași relații sociale,
precum și a aceleiași forme de constituire și de funcționare a puterii politice.
Se zice totuși că ar fi suficientă existența aceleiași orânduiri sociale, deși se pare că existența
aceleiași orânduiri sociale nu poate să explice un act de receptare, pentru că fiecare orânduire realizată
într-o parte sau alta a lumii, într-o etapă sau alta a dezvoltării societății, prezintă faze și particularități
proprii care exclud identitatea de situații sau de realități între orânduirile de același tip existente
concomitent în diverse țări.
b) Trebuie apoi să se țină seama de faptul că fiecare societate conține în structura ei, în
relațiile sale economice și sociale, precum și în aceea a formei sale politice, niște rânduieli sau norme
proprii, specifice, strâns legate de ființa societății respective și care, toate laolaltă, îi dau un profil
aparte. Nu există și nu poate fi realizată o identitate între societăți în această privință.
c) La baza tuturor deosebirilor sau particularităților acestora, care fac ca fiecare societate
să-și aibă o identitate proprie chiar în cadrul aceleiași orânduiri sociale, stă o tradiție cu diverse filoane
prin care acestea se alimentează dintr-un trecut, în parte propriu, în parte tributar unor influențe
străine.39
Având în vedere situația de fapt existentă în spațiul pre-feudal românesc, dominat
de ,,«Legea țării», cu sensul de drept al unei societăți organizate politic în țări” 40 și premisele
unei receptări, așa cum o vede părintele profesor Liviu Stan, putem spune cu siguranță că în
cazul tradiției românești nomocanonice nu a fost vorba de o receptare a factorului bizantin, ci de
o asimilare în înțelesul pe care îl vom arăta în cele ce urmează.
Asimilarea presupune ,,o preluare sau însușire a unor valori străine, pe măsura și pe
potriva nevoilor societăților din țările române. Acest proces reprezintă, în fond, asimilarea de
către un organism a unor elemente pe care nu le respinge și nu le elimină, pentru că se dovedesc
a-i fi utile”41.
Dacă în cazul receptării am identificat trei condiții, în cazul asimilării, condiția principală
este dată de existența unui drept autohton care să fi preexistat începerii procesului de asimilare.
Pentru a verifica veridicitatea ipotezei asimilării și nu a receptării, este necesar, deci, să vedem
începuturile procesului de însușire a dreptului bizantin.
Părintele Liviu Stan este convins că împletirea celor două sisteme de drept începe cu mult
înaintea perioadei traducerii vechilor pravile sau a nomocanoanelor bizantine. Mai mult,
38
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, p. 348.
39
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, p. 350.
40
Pr. dr. Nicolae RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, Teză de doctorat,
Constanța, 2013, ediție electronică, p. 54.
41
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, p. 352.
10
începuturile relaționării poporului român cu principiile de drept bizantin au ca punct de plecare
chiar vremea nașterii dreptului romano-bizantin, apoi preponderent bizantin, adică începând cu
împăratul Constantin cel Mare. În această perioadă se infiltrează tot mai multe elemente creștine
în dreptul roman. O importanță deosebită au avut-o și codificările primelor Sinoade ecumenice.42
Putem afirma cu toată siguranța că românii au avut organizații statale cu caracter feudal cu
mult înainte de data la care sunt atestate documentar, iar corespunzător acestora, şi organizații
bisericeşti bine închegate, cu statornice tradiţii canonice - aceleaşi pe întreg teritoriul locuit de români,
de o parte şi de alta a Carpaţilor -, şi în acelaşi timp strâns legate cu acelea ale bisericilor mari, unite în
jurul Bisericii Ecumenice din centrul Imperiului Bizantin (din Constantinopol). 43
După cum vedem din expunerea părintelui Rusu, este fără echivoc existența unui drept
autohton, influențat de perioada ocupației romane44, preexistent întemeierii statelor feudale
românești care a putut fi subiectul unei asimilări a dreptului nomocanonic prin însușirea
elementelor care se potriveau cu specificul etnic național.
Biserica Ortodoxă Română avea o organizație unitară pe întreg teritoriul locuit de
români, după model bizantin, cu mult înainte de apariţia formaţiunilor statale româneşti de tip
feudal cunoscute azi. Faptul acesta determină pe domnitorii români, ca îndată după închegarea
politică a statelor lor, să se ocupe şi de o reorganizare a vieții bisericeşti pe care să o lege din ce
în ce mai mult de puterea centrală a statului, de domnitor. În acţiunea lor de centralizare a puterii
de Stat, domnitorii români au găsit în pravile mijlocul juridic de a influenţa comportarea
supuşilor într-un sens nou şi uniform, altul decât cel al obiceiului, diferit de la o regiune la alta a
ţării, de aceea au intensificat în veacurile XVI—XVII acţiunea de asimilare a normelor
nomocanonice de origine bizantină, făcând să fie dată la iveală, sub formă tipărită (printre
primele lucrări ce apar în această formă) Pravilele – legiuiri de bază, ale Bisericii şi ale Statului
feudal român.

5 Raportul dintre normele juridice și cele religioase

În acest subcapitol vom încerca să prezentăm raportul, relația dintre cele două tipuri de
norme din trei perspective care vizează chestiuni diferite, dar prin însumarea lor conturează acest
raport dintre normele juridice si normele religioase.
În primul rând, ,,legătura dintre drept și religie apare ca inevitabilă în istorie. Nicăieri
dreptul nu s-a născut cu fizionomia laică pe care o are în contemporaneitate. Autoritate pe care o

42
Cfr. pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare...”, pp. 352-353.
43
Pr. dr. Nicolae RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, p. 52.
44
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, p. 354.
11
reprezintă ordinea juridică, își găsește baza în originea divină atribuită regulilor de drept” 45.
Această ipoteză ne arată originea comună sau cel puțin confundarea de fapt a principiilor de
drept și a principiilor religioase. Însăși dezvoltarea dreptului este un proces amplu, care nu poate
fi bine stabilit cronologic, întrucât ,,primele forme ale normelor juridice sunt destul de difuze,
împletite cu obiceiuri, practici religioase și reguli morale”46. Factorul comun îl reprezintă morala
și extinderea ei la noțiunea de dreptate, exprimată în final prin lege. În sens religios legea
reprezintă voia divină și este în conformitate cu morala care rezultă din principiile religioase.
,,La început, în istoria statelor, dreptul se confundă cu religia, în sensul că regulile de drept sunt
considerate ca emanând de la divinitate”47.
Ca evoluție a raporturilor dintre drept și religie s-au observat mai multe etape. O primă
fază prezintă o confundare totală a normelor de drept cu cele religioase. Această confundare este
specifică sistemelor teocratice (egipteni) și a sistemelor suverane de drept divin (romani,
chinezi). O a doua fază reclamă o emancipare progresivă a dreptului privat de religie ca urmare a
evoluției istorice influențată de schimbări a factorilor economici, sociali și politici. În acest caz
nu vorbim de o separare totală ci de o coexistență, dar și de domenii care rămân în sfera de
influență a religiei (de exemplu, dreptul familiei rămâne o chestiune rezervată religiei până la
Revoluția Franceză). A treia fază este reprezentată de separația totală, chiar extremă a dreptului
laic față de fenomenul religios. La sfârșitul secolului al IX-lea se semnalează termenul de
laicitate care avea un sens anti religios, prezent în articolul 10 din ,,Declarația Universală a
Drepturilor Omului și Cetățeanului”.48
În al doilea rând, părintele Liviu Stan semnalează o problemă referitoare la folosirea și a
normelor de drept pe lângă cele religioase și morale de către Biserică. Zelul contestatarilor merge
,,până la a declara că prin acest lucru conducătorii Bisericii ar fi căzut din har, s-ar fi predat lui
antihrist, s-ar fi supus acelei vestite «civitas diaboli», când ei se pretind cârmuitori în «civitas
Dei»”49. Astfel de curente sunt reprezentate prin atitudini anarhice, care au consecințe practice în
lovirea directă a autorității de stat, împotriva cârmuirii de orice fel și în final a autorității
bisericești, sub egida apărării dreptei credințe, a legii Domnului cuprinsă în Sfânta Scriptură ca
singur mod de organizare normativ. În final, s-ar ajunge la cârmuirea fiecăruia după cum ,,îi va

45
Prof. dr. Ion CRAIOVAN, Tratat de Teoria Generală a Dreptului, p. 198.
46
Conf. univ. dr. Marieta SAFTA, Drept constituțional și instituții politice. Vol. I. Teoria generală a dreptului
constituțional. Drepturi și libertăți, ediția a 4-a, revizuită, Editura Hamangiu, București, 2018, p. 3.
47
Prof. dr. Ion CRAIOVAN, Tratat de Teoria Generală a Dreptului, p. 198.
48
Cfr. prof. dr. Ion CRAIOVAN, Tratat de Teoria Generală a Dreptului, pp. 198-200.
49
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Biserica și Dreptul”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica și Dreptul.
Teologia Dreptului, vol. 1, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 19.
12
da duhul”50. Aceasta este o atitudine schismatică și nu reprezintă atitudinea creștinilor autentici,
care din punct de vedere al vieții în cadrul societății sunt datori să dea Cezarului cele ce sunt ale
Cezarului. De altfel, Biserica ne învață ca nu doar prin credința mistică ci și prin exercițiul
faptelor bune se dobândește mântuirea. Prin legile de stat se completează metodele strict
religioase în efortul Bisericii de a-l recâștiga pe om, prin ,,obișnuirea lui cu rânduiala”51 și prin
exercițiul ascultării poruncii Mântuitorului de a da lui Dumnezeu numai cele ale lui Dumnezeu,
nu și cele ce se cuvin puterii seculare. O astfel de nesocotire are implicații din cele mai grave și
poate provoca o confundare între cele ce se cuvin Domnului și cele ce se cuvin Cezarului, sau
invers, între cele ce se cuvin Cezarului și cele ce se cuvin Domnului. Tot acest aspect impune o
dependență în sens minimal, dar real, al Dreptului în viața Bisericii ca pază împotriva claselor
antagoniste, anarhiste.52
Cel de-al treilea aspect ce ține de raporturile normelor juridice laice și cele de drept
bisericesc reiese dintr-un studiu al părintelui Irimie Marga53, și anume necesitatea dezvoltării
unui drept civil religios, ca expresie a recunoașterii dimensiunii religioase a omului de către
Legiuitorul român. Dintre aspectele pe care le are în vedere autorul, expunem în primul rând
nevoia de respectare a tradiției istorice care a avut un caracter nomocanonic. Ca un demers
firesc, se impune integrarea noului drept civil religios în context european, dar nu în sensul
uniformizării globalizante, ci în sensul unității în diversitate. Astfel, respectarea unor principii
comune, cum ar fi drepturile omului și principiul democrației trebuie alcătuite în spiritul
specificului nostru. Ca ultim aspect, părintele Marga vede necesară armonizarea dreptului civil
religios cu dreptul intern al fiecărui cult, în general, și în special cu dreptul canonic ortodox. O
astfel de armonizare s-ar putea baza pe libertatea religioasă și manifestarea Bisericii în
concordanță cu dreptul ei canonic să nu poată fi îngrădită de dreptul laic. Printre posibilele
conflicte dintre normele dreptului laic și prevederile canonice, se arată în primul rând ridicarea
ipotezei unei discriminări față de femei prin prevederile canonice referitoare la preoția
sacramentală dedicată bărbatului, ca o complementaritate a vocației de a lua parte la creație pe
care o are femeia. Un alt aspect important este cel al capacității dreptului religios din România de
a preciza în sferă cărui tip de drept intră relația dintre episcop și preot. Vorbim aici de un raport
de muncă sau de ascultare? Cum se întrepătrund și care prevalează? Acestea sunt doar câteva din
50
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Biserica și Dreptul”, p. 20.
51
Pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Biserica și Dreptul”, p. 23.
52
Cfr. pr. prof. dr. Liviu STAN, ,,Biserica și Dreptul”, pp. 25-33.
53
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Raportul dintre dreptul civil religios și dreptul canonic ortodox în România”, în
Libertatea religioasă în context românesc și european. Simpozion internațional, București, 12 – 14 septembrie 2005
– ACTA, ediție îngrijită de lect. dr. Adrian Lemeni, dr. Florin Frunză și Viorel Dima, Editura Bizantină, București,
2005, p. 203.
13
problemele ce ar trebui clarificate pentru a nu lăsa loc de interpretări sau supoziții din partea
niciuneia dintre cele două sfere.54
Concluziile acestui subcapitol ar trebui să răspundă la întrebarea:
Un cleric (și un creștin mirean n.n.) ce trebuie să respecte, mai întâi, dreptul canonic ortodox sau
dreptul de stat? Răspunsul corect ar fi: amândouă. Pentru aceasta condiția este ca cele două drepturi să
nu se contrazică sau să nu se excludă reciproc. Altfel, ori clericul respectă legea de stat și își încalcă
convingerile lui, ori își respectă regulile bisericești și încalcă legea de stat. Altă variantă nu există și,
culmea, niciuna dintre cele două variante enunțate mai sus nu este deplin mulțumitoare. 55

6 Biserica și politica. Perspective canonice

Părintele Irimie Marga precizează importanța deosebită a acestei teme, mai ales după
1989, și pune în relație cei doi termeni, adică Biserica (incluzând cele trei categorii de membri,
clerici, monahi și mireni) și politica, atât în sensul apartenenței la un partid, cât și în sensul
politicii statale ca parte a statului național.56
Potrivit doctrinei canonice ortodoxe, clericii sunt opriţi categoric de a face politică de partid,
sub pedeapsa caterisirii. Motivul este simplu de intuit: pentru că propovăduirea Evangheliei este
incompatibilă cu politica de partid. Biserica prin definiţie înseamnă comuniunea care trebuie să-i
cuprindă pe toţi, pe când termenul «partid» vine de la «parte». În acest sens, clericii nu pot sluji, în
acelaşi timp, şi tuturor şi numai unei singure părţi. Misiunea clericilor este de a propovădui Evanghelia,
iar nu platformele–program. Pastoraţia urmăreşte câştigarea credincioşilor pentru Împărăţia lui
Dumnezeu, iar nu pentru o anumită orientare politică.57
Cu alte cuvinte, pastoraţia transcende politica. A face politică înseamnă coborârea în imanent,
în interese înguste şi viziuni temporare. În schimb, a face pastoraţie înseamnă exact contrariul politicii,
adică urcarea duhovnicească spre cele veşnice, lepădarea de sine şi de propriile interese, având mereu
în minte şi în inimă o viziune eshatologică asupra lumii. 58
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Timotei spune că ,,niciun ostaş nu se
încurcă cu treburile vieţii dacă vrea să-i placă celui ce 1-a adus în oaste” (II Tim. 2, 4). Pe
temeiul acesta au mers și Sfinții Părinți care au reglementat implicarea clericilor în politică.
Astfel, canonul 6 apostolic prevede ca „episcopul, preotul sau diaconul să nu ia asupra
sa purtări de grijă lumeşti, iar de nu, să se caterisească”.59

54
Cfr. pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Raportul dintre dreptul civil religios și dreptul canonic...”, pp. 204-210.
55
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Raportul dintre dreptul civil religios și dreptul canonic...”, p. 210
56
Cfr. pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, în Anuarul academic 2000/2001,
Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie ,,Andrei Șaguna”, coordonator Decan pr. prof. dr.
Dumitru ABRUDAN, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 2001, p. 397.
57
Pr. dr. Nicolae RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, p. 43.
58
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, p. 398.
59
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ediția a III-a îmbunătățită,
ediție îngrijită de Dr. Sorin Joantă, Sibiu, 2005, p. 11.
14
 Canonul 81 apostolic argumentează că nimeni nu se poate coborî la grijile politice
(lumeşti), pentru că „nimeni nu poate sluji la doi domni (Mt. 6, 24)”.60
Canonul 83 apostolic prevede că grijile politice sunt incompatibile cu preoţia, fiindcă
„cele ale Cezarului sunt ale Cezarului şi cele ale lui Dumnezeu sunt ale lui Dumnezeu (Matei
22, 21)”.61
La Sinodul IV ecumenic (451), prin canoanele 3 şi 7, se opreşte imixtiunea clerului în
problemele politice, sub pedeapsa caterisirii. Pe de altă parte, prin canonul 12 al aceluiaşi sinod
se interzice şi imixtiunea statului (politicului) în problemele bisericeşti.
La Sinodul VII ecumenic (787), reluându-se această problemă, prin canonul 10 s-a
hotărât în privinţa clericilor care „părăsindu-şi parohia lor... aleargă la dregătorii lumeşti..., pe
aceştia nu este îngăduit a-i primi la niciun fel de casă sau biserică” 62, de aceea ori să înceteze,
ori să se caterisească.
Părintele Irimie Marga critică și atitudinea unor preoți care au ajuns demnitari din partea
unor partide, ,,necanonicitatea acestei situaţii s-a putut vedea şi din faptul că aceşti preoţi
parlamentari nu au putut să acționeze unitar, corespunzător credinţei lor, ci divergent, conform
politicii de partid pe care au reprezentat-o”63, întotdeauna existând îndoiala asupra motivației
interioare a acțiunilor lor.
În acest sens, Sfântul Sinod a făcut precizări în anul 1996, cu titlu de recomandări 64 iar
abia în anul 2004, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat o hotărâre clară de interzicere a
înscrierii clericilor în partidele politice. 65 Celor care, la acea dată, erau deja membrii de partid, li
s-a dat posibilitatea de a se decide pentru una din cele două: preoția sau activismul de partid.
Rezultatul acestei hotărâri a fost evident, în Parlamentul României, ales în 2004, nemaifiind
preoți parlamentari.
Prin urmare, dreptul canonic ortodox opreşte clericii de a se implica în politica de partid,
din două motive66:
60
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 48.
61
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 49.
62
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 169.
63
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, p. 399.
64
Comunicat Nr.1066/1996: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţă plenară în zilele de 13-
14 februarie 1996, face următoarele precizări în perspectiva alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale din
România, care vor avea loc în anul acesta: (…) în conformitate cu sfintele canoane, episcopii, preoţii şi diaconii, ca
părinţi duhovniceşti ai tuturor credincioşilor, se vor abţine de a candida la alegeri pentru a deveni deputaţi sau
senatori”, în Hotărari ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la activitatea bisericească
(1986-2002), Galaţi 2003, p. 65, apud pr. dr. Nicolae RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și
Biserică la români, p. 45, nota 74.
65
Hotărârea nr. 410/2004 luată de Sf. Sinod în cadrul lucrărilor dintre 10-13 februarie 2004, apud pr. dr. Nicolae
RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, p. 46, nota 75.
66
Cfr. pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, p. 399.
15
 1. mai întâi pentru că politica de partid presupune coborârea clericilor de la propovăduirea
credinţei creştine, la afirmarea ideologiilor echivoce (şi de cele mai multe ori ieftine) de partid;
2. pentru că politica de partid îi obligă pe clerici să renunţe, practic, la activitatea lor
misionar-pastorală spre a lucra la afirmarea partidului sau a exercita diferite funcţii politice.
Aceste două aspecte constrâng clericii implicaţi în politica de partid la compromisuri
inadmisibile. Preotul trebuie să rămână preot, fără suspendări, fără întreruperi, fără pauze.
Părintele Rusu vine cu o precizare foarte interesantă cu privire la acestă problematică, de aceea o
vom reda în întregime:
Unii teologi şi-au exprimat părerea că intrarea preotului în politică, şi prin aceasta în
parlament, este o necesitate pentru că astăzi nu se mai permite episcopilor să fie membrii de drept în
Parlamentul României. Aceasta este însă o soluţie de compromise, ori, după părerea noastră,
compromisul nu poate duce la progres. Soluţia reală ar fi lupta insistentă a Sf. Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române pentru recuperarea dreptului istoric pierdut, pentru prima dată, prin Constituţia din
1991, ca episcopii să redevină membrii de drept în Parlamentul României sau, cel puţin, rezervarea
dreptului, prin lege, de participare a episcopilor la consultările privind deciziile în probleme morale
majore ale societăţii.67
Dacă oprirea clericilor de a face politică de partid este de la sine înțeleasă dar și
reglementată, la fel de evidentă este necesitatea de a se implica, în totalitatea lor și în mod unitar,
în politica națională, fiind chiar ,,obligaţi moral, prin hirotonia lor, să propovăduiască Evanghelia
la toată făptura şi să urmărească întruparea ei în realităţile cotidiene. Apărarea valorilor creştine
şi a identităţii noastre spirituale este misiunea fundamentală a Bisericii noastre”68.
Laicii nu sunt opriți de la a face politică, singura condiție, de bun simț creștin, este de a
avea întotdeuna o viziune creștină. Chiar este recomandată implicarea creștinilor în politică,
pentru a nu cădea aceasta pradă cetățenilor nereligioși, evitând depărtarea societății de valorile
creștine.
Monahii, ca ultimă categorie de membri ai Bisericii, au interdicție totală de a-și exercita
drepturile civile, și prin extensiune și dreptul de a alege și a fi ales. Acesta se bazează pe moartea
spirituală care înseamnă tunderea în monahism.
Canonul 4, de la Sinodul IV ecumenic prevede că „cei ce trăiesc în viaţa monahală să se
supună episcopului, să păzească liniştea şi să petreacă numai în post şi rugăciune, rămânând
neîncetat în locurile în care au fost rânduiţi, să nu tulbure treburile bisericeşti şi nici cele ale
vieţii obşteşti, nici să nu se amestece în ele părăsindu-şi mănăstirile lor”69.
Concluziile acestui subcapitol impun o relație a Statului cu Biserica prin neconfundarea
celor două instituții, și deci neconfundarea dintre membrii care definesc aceste instituții. Doar
67
Pr. dr. Nicolae RUSU, Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, p. 46.
68
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, p. 400.
69
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe..., p. 80.
16
așa ,,raportul dintre Biserică şi politică va fi în deplină normalitate: numai prin respectarea
riguroasă a prevederilor sfintelor canoane”70.

70
Pr. lect. dr. Irimie MARGA, ,,Biserica și perspectiva canonică”, p. 403.
17
 CONCLUZII
Instituția de drept canonic pe care am vrut să o prezint, norma canonică, a
fost pusă în raport cu norma juridică pentru a face o paralelă pedagogică și a ajuta
la înțelegerea ei, precum și la delimitarea conceptuală dintre cele două instituții.
Atât norma juridică cât și norma canonică sunt expresii materiale ale dreptului, ce
izvorăsc de la Stat sau de la Biserică. Diferența ce se arată din primele cercetări se
prezintă sub instrumentul persuasiv care duce la respectarea normei: cel coercitiv
al Statului în cazul normei juridice față de iubirea față de Dumnezeu și frica cea
bună față de El, în cazul celor canonice.
În această lucrare am încercat să o arăt succint o paternitate a dreptului
canonic față de dreptul laic pe care îl cunoaștem astăzi în România. Raportul dintre
normele juridice și cele bisericești nu este unul al distincțiilor, având în vedere
sursa comună de drept, izvorul nomocanoanelor din perioada bizantină, care au
fost asimilate după specificul Țărilor Române în perioada medievală, fapt ce s-a
reflectat în vechile pravile românești.
Bibliografia folosită cuprinde izvoare (din Scriptură, canoane etc.), manuale
și cărți, precum și studii de specialitate juridică cât și canonică a unor nume
cunoscute în domeniile incidente.
În final, consider că mi-am atins scopul de a cuprinde o arie largă a celor
două instituții pe care le-am alăturat spre analiză, am înțeles mai bine cele două
tipuri de norme și cred că am reușit să exprim, la nivel de lucrare de
seminar/referat tema propusă.

18
 BIBLIOGRAFIE
1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură,
Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
IBMBOR, București, 1998
2. BALAN, Marius, lect. univ. dr,
Drept constituțional și instituții politice, volumul I. Teoria generală a statului și
constituției. Constituția română în context european, editura Hamangiu,
București, 2015
3. CRAIOVAN, Ion, prof. dr.,
Tratat de Teoria Generală a Dreptului, ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2009
4. DIOTALLEVI, Luca,
,,Church–state relations in Europe and the crisis of the European social model” în
Gabriel MOTZKIN – Yochi FISCHER (ed.), Religion and Democracy in
Contemporary Europe, Published by Alliance Publishing Trust, London, 2008,
pp. 125-139
5. FLOCA, Ioan N., arhid. prof. dr.,
Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ediția a III-a îmbunătățită,
ediție îngrijită de Dr. Sorin Joantă, Sibiu, 2005
6. FLOCA, Ioan N., arhid. prof. dr.,
Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. I și II, Editura
IBMBOR, București, 1990
7. MARGA, Irimie, pr. lect. dr.,
,,Biserica și perspectiva canonică”, în Anuarul academic 2000/2001,
Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie ,,Andrei Șaguna”,
coordonator Decan pr. prof. dr. Dumitru ABRUDAN, Tipografia Arhidiecezană,
Sibiu, 2001, pp. 397-403
8. MLADIN, Nicolae, Mitropolit dr. – BUCEVSCHI, Orest, prof. diac. dr. – PAVEL,
Constantin, prof. dr. – ZĂGREAN, Ioan, prof. diac. dr.,
Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, Morala Generală, Editura Reîntregirea,
Alba Iulia, 2003

19
9. POPA, Gheorghe, Pr.,
Introducere în Teologia Morală – Principii și concepte generale –, Editura
mitropolitană Trinitas, Iași, 2003
10. SAFTA, Marieta, conf. univ. dr.,
Drept constituțional și instituții politice. Vol. I. Teoria generală a dreptului
constituțional. Drepturi și libertăți, ediția a 4-a, revizuită, Editura Hamangiu,
București, 2018
11. STAN, Liviu, Pr. prof. univ. dr.,
Biserica și Dreptul. Fragmente de curs, ediție coordonată de pr. conf. univ. dr.
Irimie MARGA , vol. 8, Editura Andreiana, Editura Astra Museum Sibiu, 2017
12. STAN, Liviu, pr. prof. univ. dr.,
,,Biserica și Dreptul”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica și
Dreptul. Teologia Dreptului, vol. 1, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, pp. 19-33
13. STAN, Liviu, pr. prof. univ. dr.,
,,Codificarea canoanelor”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica
și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu,
2012, pp. 78-118
14. STAN, Liviu, pr. prof. univ. dr.,
,,Tradiția pravilnică a Bisericii”, în pr. conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.),
Biserica și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic ortodox, vol. 2, Editura
Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 119-171
15. STAN, Liviu, pr. prof. univ. dr.,
,,Importanța canonică și juridică a Pravilei de la Târgoviște”, în pr. conf. univ. dr.
Irimie MARGA (coord.), Biserica și Dreptul. Izvoarele dreptului canonic
ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 285-321
16. STAN, Liviu, pr. prof. univ. dr.,
,,Despre modul de însușire a vechilor pravile: receptare sau asimilare?”, în pr.
conf. univ. dr. Irimie MARGA (coord.), Biserica și Dreptul. Izvoarele dreptului
canonic ortodox, vol. 2, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 348-363
17. RUSU, Nicolae, pr. dr.,

20
Repere istorice în dezvoltarea relațiilor dintre Stat și Biserică la români, Teză de
doctorat, Constanța, 2013, ediție electronică

21