Sunteți pe pagina 1din 10

TEORIA INVATARII SOCIALE-BANDURA

Dupa Paul Popescu Neveanu „Invatarea este o activitate mai complexa decat
simpla memorare.Invatarea implica un efort de intelegere, de sistematizare si organizare a
cunostiintelor, exercitii de utilizare a acestora in practica.”.El da urmatorul exemplu:un
elev care rezolva probleme la matematica isi perfectioneaza, prin aceasta, priceperea de a
rezolva probleme, de a-si utiliza cunostintele matematice in mod independent si
original.Aceasta perfectionare este o forma de invatare.
Invatarea sociala reprezinta, dupa Marele Dictionar al Psihologiei , “o achizitie
a cunostiintelor si a deprinderilor care rezulta din observarea directa sau indirecta a
comportamentului semenului.
Termenul”social”caracterizeaza natura procesului de invatare, iar nu continutul
posibilelor achizitii:el arata ca achizitia se efectueaza sub efectul mediului inconjurator ,
mai degraba social decat fizic.
Abordarea behaviorista a invatarii acrediteaza ideea ca achizitiile sunt produsul
evenimentelor exterioare,individul suportand in mod pasiv acest procesDaca aceasta
abordare s-a dovedit rodnica in intelegerea unor invatari simple constand, de exemplu, in
discriminarea unui stimul dintre alti cativa, suntem nevoiti sa recunoastem ca esueaza
atunci cand trebuie sa explice invatari mai complexe si, mai ales, invatari pentru care
importanta nu este prezenta sau absenta unui stimul,ci semnificatia pe care individul i-o
atribuie . In prezent, invatarea este considerata ca fiind construirea unei reprezentari
mentale care asociaza o clasa de conduite adecvate la o clasa de situatii. In masura in care
se considera ca activitatea mentala mijloceste efectul pe care-l exercita mediul
inconjurator asupra comportamentului, aceasta activitate a devenit obiectul insusi al
teoriilor invatarii.Totusi, dintr-un punct de vedere practice, procesul de invatare este
inferat pornind de la unele modificari comportamentale ale subiectului.
Invatarea sociala poate explica o multitudine de variatii in rolurile de gen, in
diferite culturi. De exemplu, antropologul Margaret Mead a studiat mai multe triburi din
insula Noua Guinee. Fiecare dintre aceste triburi avea practici culturale si asteptari
sociale foarte diferite si fiecare isi socializa copiii ca atare, rasplatind comportamentul de
rol ale comportamentului adult. Mead a studiat multe triburi, dar trei dintre ele, in special,
au relevat diferente imense in rolul de gen. Populatia Arapesh accentua cooperarea si
avea tendinta de a interactiona in moduri foarte blande. Barbatii, ca si femeile, erau
afectuosi si emotivi, iar viata sociala era vazuta ca rezumandu-se la impartirea bunurilor
si la acordarea de sprijin reciproc. Populatia Mundugumor, dimpotriva, era un trib
razboinic, care punea pret pe agresivitate si asertivitate. Tinerii, atat baietii, cat si fetele,
erau incurajati sa fie independenti si stoici de la o varsta frageda, si sa creasca astfel incat
sa devina competitivi si violenti. In randurile celui de-al treilea trib, Tchambului, femeile
erau responsabile de prosperitatea si starea de bine a familiei. Ele efectuau, de asemenea,
toate muncile grele. Barbatii, pe de alta parte, erau angajati in activitati artistice si erau
considerati mult prea iresponsabili pentru a contribui suficient la bunastarea familiei.
Aceste triburi au relevat conceptii foarte diferite ale identitatii de gen. In randul
populatiei Arapesh, trasaturi care in tari din vestul Europei ar fi considerate drept
"feminine" caracterizau atat pe barbati, cat si pe femei, in timp ce printre membrii tribului
Mundugumor trasaturile considerate vestice ca "masculine" erau comune ambelor sexe.
Tribul Tchambuli avea roluri sexuale care erau, nu chiar, dar aproape opusul
expectantelor culturii vestice. Aceste studii ne mai spun ceva despre flexibilitatea
comportamentului social uman si despre cat de mult pot fi influentate procesele de
invatare sociala.
Bandura a atras, însă, atenţia asupra faptului că multe procese umane de învăţare
au loc într-un mod destul de diferit. Şoferul debutant nu va deprinde să conducă un
automobil, şi nici studentul medicinist să facă o operaţie pe creier, recurgând la serii de
comportamente aleatoare recompensate sau/şi întărindu-li-se negativ comportamentele
ratate prin ciocniri traumatice sau pacienţi morţi. Bandura a susţinut că dacă şobolanii şi
porumbeii din experimentele lui Skinner ar fi avut de-a face cu pericole reale, cum ar fi
înecarea sau electrocutarea, limitele condiţionării operante ar fi devenit mai repede evidente
(Bandura, 1978b).
Bandura fost preocupat initial de aplicatiile teoriei invatarii la fenomenele clinice.
Preocupare lui era de a conceptualiza fenomenele clinice intr-un mod care sa permita
testarea lor experimentala. Ulterior a studiat procesele interactive in psihoterapie si
pattern-urile familiale care determina agresivitatea la copii. Studiile privind
determinantele familiale ale agresivitatii au stat in spatele tezelor sale privind rolul
central al modelarii (invatarea prin observarea altora) in dezvoltarea personalitatii. Aceste
studii s-au concretizat in doua lucrari: “Agresiunea in adolescenta” (1959) si “invatarea
sociala si dezvoltarea personalitatii” (1963). In lucrarea intitulata “Bazele sociale ale
gandirii si actiunii” (1986) Bandura a incercat sa clarifice aspecte ale capacitatilor umane
aflate in relatie cu dezvoltarea personalitatii. Cele mai recente lucrari ale sale se centreaza
asupra motivatiei umane si a implicatiilor autoeficacitatii (competentei personale) asupra
sentimentului de confort fizic si psihic (well-being).
Deoarece invatarea sociala se manifesta prin capacitatea de a reproduce un
comportament observat, se cuvine sa o asimilam imitatiei amanate.Numita si acum
“invatare prin observare”sau “invatare vicarianta”, invatarea sociala se diferentiaza
de celelalte forme de invatare prin faptul ca un comportament poate fi invatat sa fie
efectuat si, a fortiori, fara ca subiectul sa fie supus nici unui fel de intarire.Lui A.Bandura
ii datoram propunerea unei teorii generale (1976).Potrivit acestuia, viata sociala ar fi
imposibila daca oamenii ar invata numai prin incercari si greseli.Observarea constituie un
mijloc rapid si efficient pentru achizitionarea cunostintelor si deprinderilor care vor
indruma actiunea.Ceea ce nu inseamna ca, odata actiunea efectuata, idividul nu utilizeaza
consecintele acesteia in scopuri corrective, dar, in fata unei situatii care cere o conduita
noua, individul recurge la experienta sa sociala.
Timp de multi ani, teoria invatarii sociale ( Bandura, 1977) a furnizat principala
alternativa la explicatiile psihanalitice referitoare la gen. Aceasta abordare sugereaza ca
un copil invata sa adopte roluri de gen corespunzatoare prin intermediul unor procese de
invatare, precum conditionarea clasica si operanta si mecanismele invatarii sociale de
imitare si identificare.
Unii cercetatori au observat la copii condiditionarea directa a comportamentului
in rolul de gen. Conditionarea operanta pare a fi cea mai comuna; copiii sunt rasplatiti
pentru comportamentul lor in moduri adecvate genului rol. De exemplu, o fetita careia ii
place sa se imbrace cu haine dragute va primi deseori zambete si aprobare sociala pentru
preferinta ei, in timp ce un baietel cu un acelasi interes va atrage o reactie foarte diferita.
Desi aprobarea si rasplata sun mecanisme obisnuite in societatea moderna, exista
moemente in care copiii sunt pedepsitit in mod energic pentru comportarea lor in moduri
care sunt considerate neadecvate. De exemplu, Newson si Newson (1968) au aratat ca
agresivitatea fetitelor este pedepsita mult mai sever de catre parinti decat cea a baietilor.
In acelasi timp, baietii care vor sa se joace cu haine sau farduri de obiecei sunt
dezaprobati sever din partea altor membri ai familiei.
Smith si Lloyd (1978) au aratat ca aceasta conditionare a copilului de a avea un
comportament adecvat sexului sau incepe de cand copilul este mic. Ei au solicitat unor
proaspete mame, cu copii intre cinci si zece lni, sa se joace cu un alt copil timp de zece
minute. Cercetatorii au spus mamelor ca respectivul copil era fata cand de fapt era baiat;
altor mame ca era baiat cand era fata; si altora le-au spus sexul corect al copilului. Ei au
constatat ca mamele s-au purtat in mod diferit cu copiii in functie de sexul pe care
credeau ca il au acestia.
Mamele incurajau copilul sa fie activ din punct de vedere fizic atunci cand
credeau ca este baiat, dar cand credeau ca este fata, o linisteau daca parea activa. Ele erau
mult mai inclinate sa acorde ceea ce cercetatorii au numit "stimularea intregului corp"
celor pe care ii considerau baieti: aruncandu-i in sus si in jos si invartindu-i mult. Fetele
erau alintate si mangaiate si li se dadeau jucarii moi de strans la piept.
Alti cercetatori au descoperit ca oamenii interpreteaza reactiile copiilor in mod
diferit, in functie de sexul perceput. Condry si Condry (1976) au solicitat unor adulti sa
interpreteze reactiile unor copii de noua luni. Copiilor li s-a dat o jucarie (un omulet pe
arcuri iesind dintr-o cutie) cre i-a speriat. Cercetatorii au constatat ca, daca adultul
credeau ca este vorba despre o fata, "ea" era descrisa ca dovedind "teama", dar, daca se
credea ca este baiat, aceeasi reactie era descrisa ca exprimand "furie". Acestia au aratat,
de asemenea, ca parintii au asteptari foarte puternice privind comportamentul in rolul de
gen si isi descurajeaza copiii sa actioneze in moduri "neadecvate".
Se numeste model acela ori aceea al carui(carei) comportament este imitat, iar
modelaj, ansamblul procesului care duce la imitatie.Bandura imparte modelajul in mai
multe subprocese.Procesele de atentie determina ceea ce va fi observat si ceea ce va fi
extras din observare.Alegerea de a-si indrepta atentia asupra unui comportament dat va
depinde de caracteristicile observatorului, de acelea ale modelului, de natura
comportamentului sau si de raportul observator-model
Imitatia si identificarea sunt procese importante de invatare sociala a rolului de
gen. important este faptul ca ele permit copilului sa invete prin intermediul imitarii altor
persoane. Copilul obtine modele de comportament care urmeaza sa le copieze prin
observarea celor din propria familie si din carti sau de la televizor. Atunci cand copilul
imita persoane care sunt "Ca el", comportamentul este interiorizat pana cand formeaza o
parte a imaginii de sine.
De la inceput, copilul observa si imita persoanele din jurul sau: deseori, copiii mici
se simt foarte bine cand sunt lasati sa faca lucruri "pentru oamenii mari", de exemplu sa
ajute la spalat. De asemenea, copiii mici se joaca, de multe ori, adoptand roluri sociale si
imitand adultii pe care i-au vazut in aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din
procesul prin care copilul invata o gama de comportamente pe care le poate utiliza mai
tarziu.
Imitarea este deseori descrisa drept " o scurtatura in invatare". Aceasta presupune
copierea unei anumite actiuni si permite copilului sa dobandeasca o serie de deprinderi
fizice, foarte rapid si foarte eficient. Unii teoreticieni considera usurinta copilului de a
invata prin imitare un tip foarte generalizat de montaj de invatare in care copilul este
pregatit pentru a invata prin copierea actiunilor altor persoane. Prin imitare, copilul este
capabil sa invete mai mult decat ar putea sa prinsa prin invatare directa.
S-a dovedit ca pana si copiii foarte mici imita expresiile mamelor lor, iar mamele
afiseaza deseori expresii faciale exagerate atunci cand le vorbesc copiilor. Stern (1977) a
aratat ca bebelusii de cateva saptamani se angajeaza in interactiuni cu mamele lor, in care
imita expresiile acestora.
.Procesele de reprezentare joaca un rol central in modelaj.Ele corespund in
memorie codajului sImbolic al comportamentului modelului, adica elaborarii unu model
intern. Bandura are, bineinteles, in vedere faptul ca observatorul poate reproduce intru
totul ceea ce a vazut, dar si ca poate construe anumite reprezentari care il fac capabil de
conduite mai elaborate decat cele observate. Acest aspect este capital daca se considera
ca procesul de modelaj se efectueaza atat pornind de la conduitele observate direct, cat si
de la descrierile sau prescrierile verbale. Motivatia afecteaza subprocesele descries mai
sus.Procesele de productie trimit la indrumarea actiunii de catre reprezentarile
simbolice.Anticiparea unei intariri asemanatoare aceleia pe care o primeste modelul
determina in mod hotarator probabilitatea de infaptuire a comportamentului
invatat.Atunci cand exista o asemenea asteptare, se spune ca intarirea adresata modelului
are, pentru observatory, valoare de intarire vicarianta. Nu e greu de inteles ca un
comportament observat recompensat va fi cu m multa usurinta reprodus decat un
comportament pedepsit. Totusi, o recompense ori o pedeapsa nu vor avea valoare de
intarire vicarianta decat la sfarsitul unui process psihologic complex.
In primul rand, valoarea acordata unei intariri depinde de propriile criterii ale
observatorului.De exemplu, o nota considerate incurajatoare de catre un profesor se poate
traduce prin descurajare daca elevul concluzioneaza ca este un esec. Apoi, intarirea
adresata modelului trebuie sa fie perceputa mai degraba ca o consecinta a
comportamentului acestuia(“modelul a avut o nota buna pentru ca a muncit din
greu”)decat ca un rezultat al hazardului sau al circumstantelor (“tema de la biologie era
deosebit de usoara”). Astfel spus, producerea comportamentului invatat depinde de
rezultatul analizei pe care o realizeaza observatorul asupra legaturii de determinare
existente intre intarire si comportament.(->atribuire cauzala). In sfarsit, este important
ca aceasta analiza sa-I confere observatorului sentimental ca, intr-o situatie asemanatoare,
va avea, prin actiunea sa, posibilitatea de a exercita un control asupra intaririlor.Acest
sentiment va fi mai acut daca observatorul percepe o puternica similaritate intre el si
model(“ca si modelul, daca imi fac temele la biologie, o sa iau o nota buna). Roter se afla
printer primii care au subliniat importanta sentimentului de control in determinarea
comportamentului, intr-atat incat a ajuns s-o considere chiar o variabila de personalitate.
Mergand pe urma ideilor lui Rotter, Bandura a pus, mai recent, in centrul teoriei sale
conceptul de eficacitate personala perceputa(engl.perceived self efficacy). Daca un
individ crede ca are capacitatea de a reusi intr-o sarcina, faptul acesta ii intareste
motivatia intrinseca si, astfel, determina cresterea nivelului de performanta la care el
aspira, a volumului eforturilor pe care le depune, a perseverentei in effort si, in cele din
urma, a performantei. Daca nu se poate nega ca cel mai bun mijloc de dezvoltare a
sentimentului de eficacitate personala ramane experienta repetata a reusitei, nu este si
singurul ce trebuie luat in considerare:constatarea ca o persoana care ne seamana reuseste
are si ea o contributie.Reciproc, facilitand reusita prin achizitionarea unor noi cunostiinte
si deprinderi, invatarea sociala intareste sentimental de eficacitate personala.
Bandura a accentuat importanta autoperceptiilor asupra eficacitatii ca mediatori
cognitivi ai actiunii. In timpul analizei unei actiuni si al implicarii in ea, indivizii fac
aprecieri cu privire la capacitatea de a face fata diferitelor cerinte ale sarcinii. Aceste
aprecieri asupra autoeficacitatii influenteaza gandirea (“aceasta este ceea ce trebuie sa fac
si pot sa o fac” sau “ nu voi reusi niciodata; ce o sa creada ceilalti despre mine?”), emotia
(stimulare, interes, bucurie sau anxietate si depresie) si actiunea. (angajare si implicare
crescuta sau inhibitie si demobilizare). Asadar o persoana isi stabileste mai intai
standarde si obiective iar apoi recurge la judecati evaluative relativ la abilitatile sale de a
presta acele comportamente necesare atingerii obiectivelor.
Rezumand, un individ isi stabileste obiective sau standarde, care stau la baza actiunii
(comportamentului) sale. Acea persoana va lua in considerare mai multe alternative
posibile de actiune si va lua o decizie pe baza rezultatelor (consecintelor) anticipate
(externe si interne) si a autoeficacitatii percepute pentru realizarea acelor comportamente.
O data ce actiunea a fost initiata si executata, rezultatul ei va fi evaluat in termenii
recompenselor externe primite de la altii si ai autoevaluarilor interne. Un succes poate
conduce la un sentiment crescut de autoeficacitate, si implicit la o relaxare in eforturile
viitoare sau la stabilirea unor standarde mai ridicate pentru sarcinile urmatoare. in schimb
un insucces sau un esec poate duce la renuntare sau la persistenta in efort, in functie de
importanta acelui rezultat pentru persoana in cauza si de sentimentul de autoeficacitate in
legatura cu incercarile viitoare.

APLICATII:

Bandura et al. (1963) au realizat o serie de experimente prin care au investigat


imitarea la copii. Au luat ca subiecti 96 de copii cu varste intre trei si sase ani si i-au
impartit in patru grupuri ( cate 24 de copii in fiecare grup). Grupurilor le-au fost aratate
apoi diferite scene. Primul grup a privit un adult comportandu-se agresiv fata de un
Hopa-Mitica mare, de cauciuc, in sensul ca adultul a lovit papusa cu pumnul si cu un
ciocan si a tipat la ea. La doilea grup a privit acelasi adult comportandu-se la fel, dar, de
data aceasta, nu l-au vazut in realitate, ci intr-un film. Al treilea grup a vazut aceeasi
secventa de actiuni, care le-a fost prezentata insa sub forma de desene animate. Al
patrulea grup a fost un grup de control, caruia nu i-a fost prezentat nici un comportament
violent.
Dupa ce au vazut scenele, copii au fost introdusi intr-o camera ca sa se joace cu
niste jucarii, inclusiv un Hopa-Mitica asemanator celui pe care il vazusera.
Experimentatorii i-au facut apoi pe copii sa se simta dezamagiti, in mod deliberat,
luandu-le jucariile cand se distrau mai bine. Li s-a permis apoi sa continue joaca si au fost
observati printr-o oglinda unidirectionala. Observatorii ascunsi au evaluat
comportamentul fiecarui copil si au estimat numarul actiunilor violente pe care le-au
efectuat intr-o perioada de douazeci de minute. Rezultatele au fost:
Numarul mediu de actiuni agresive
-model real 83
-model filmat 92
-model animat 99
-nici un model 54
Se poate observa de aici ca acei copii care au avut un model agresiv au fost, la randul lor,
mult mai agresivi decat cei care nu au avut nici un astfel de model. Bandura a observat
care dintre actiunile agresive erau copiate dupa cele ale modelului si care reprezentau un
comportament agresiv mai general. A constatat ca acei copii carora li s-a prezentat
modelul real, au reprodus mai multe actiuni specifice, in timp ce aceia care au vazut fie
filmul, fie desenul animat, au manifestat un comportament agresiv mai general.
Bandura a mai constatat si faptul ca nu toate modelele au fost imitate in mod egal.
In principiu, copiii au imitat, cu probabilitate mai mare, modelele pe care le-au considerat
similare lor, de exemplu, pe cele de acelasi sex. Cercetatorul a aratat, de asemenea, ca in
unele cazuri, consecintele percepute de copil ar putea sa influenteze probabilitatea de
imitare a comportamentului, proces cunoscut sub denumirea de invatare indirecta. Intr-un
studiu pe care l-a efectuat in 1965, Bandura a prezentat unor grupuri de copii din
gradinite un film cu un adult comportandu-se agresiv fata de un Hopa-Mitica, "deoarece
acesta fusese neascultator". Un grup a vazut doar aceasta parte, iar celalalt grup de copii a
vazut si o secventa ulterioara, in care a intrat un alt adult si l-a pus la punct pe primul.
Cand au fost testati, copiii care au cazut ca adultul a fost certat nu i-am mai imitat
comportamentul la fel de mult ca primul grup. Totusi, cand Bandura a oferit recompense
copiilor prin imitare modelului, nu a mai constatat diferente intre cele doua grupuri.
Comportamentul nu a devenit imediat manifest, dar copiii il invatasera, deci poate exista
imediat in comportamentul lor.

Studiul lui Bandura asupra reactiilor copiilor la modelarea comportamentului


agresiv a avut ca rezultat, inevitabil, desprinderea unui comportament mai agresiv de
catre copii. Este etic?
Patterson et al. au constatat ca, daca un copil care este adesea victima incepe sa
riposteze cu succes, devine adesea el insusi agresiv, dar daca riposta este lipsita de
succes, atunci copilul are tendinta de a ramane pasiv. Se pare ca ambele tipuri de
consecinte pot influenta disponibilitatea copilului de a invata.
Abordarea invatarii sociale a provocat numeroase aplicatii in domenii extreme de
variate, precum tratamentul fobiilor si al anxietatii, inhibarea conduitelor agresive,
facilitarea comportamentelor de ajutor si cooperare, remotivarea elevilor aflati in situatie
de esec scolar etc.In timp ce primele aplicatii au constat in expunerea subiectilor la
anumite modele cu un comportament considerat acceptabil, aplicatiile actuale vizeaza
mai direct procesele cognitive mediatoare.In domeniul scolar, de exemplu, Dweck a
incercat sa amelioreze performantele unor copii nemotivati schimband natura atribuirilor
referitoare la esec.Ea a demonstrate ca, invatandu-I pe acesti copii sa-si atribuie rezultatul
mai degraba unui factor controlabil(lipsa de effort) decat unuia incontrolabil(lipsa de
aptitudine), ei persevereaza mai mult timp in cautarea unei solutii si isi amelioreaza
performantele.
In psihologia sociala, invatarea sociala se inscrie in filiatia conceptiilor lui G. de
Tarde, care vedea in imitatie principalul mechanism psihologic, daca nu chiar unic, al
transmiterii sociale.Construirea realitatii sociale se realizeaza atat prin observare
mijlocita, cat si prin observare directa.Din moment ce mass-media joaca un rol major in
raspandirea pattern-urilor comportamentale, mondializarea propagarii lor, permisa de
evolutia tehnologiilor de comunicare, ne face sa prevedem uniformizarea acestora.
Teoria susţine că există patru faze în învăţarea de la un model: faza atenţiei, faza
reţinerii, faza reproducerii şi faza motivaţiei.
Analiza învăţării prin observare:

Faza Atenţiei-> Faza Reţinerii -> Faza Reproducerii -> Faza Motivatiei

BIBLIOGRAFIE:
Larousse, “Marele dictionar al psihologiei”, Editura Trei, 2006
Popescu- Neveanu, P. , “Curs de psihologie generala”, Ed Tipografia Universitatii
dinBucuresti, 1976
Hayes Nicky, Orell, Sue, (2007) „Introducere in psihologie”, Editura All, Bucuresti