Caresteristici ale dezvoltării psihice în diferite etape de vârstă

În decursul vieții și existenței sale,omul este supus unor transformări,schimbări de

ordin cantitativ si calitativ. În functie de nivelul la care au loc aceste modificări, desprindem
urmatoarele tipuri de dezvoltare: dezvoltare biologică,dezvoltare psihică,dezvoltare socială.
Între cele trei forme ale dezvoltării umane există o strânsa interacțiune și interdependență.

Dezvoltarea psihică este procesul de formare și restructurare continuă a însușirilor,

proceselor și structurilor psiho-comportamentale. Acest proces se realizează prin valorificarea
subiectivă a experienței social istorice,în scopul asigurării posibilităților de adaptare ale
organismului. Se realizează în mod corelat cu cea biologică, dar nu în mod
simultan. Aproximativ în jurul vârstei de 15 ani dezvoltarea biologică înceteaza, nu însă și
dezvoltarea psihică. În perioadele timpurii,dezvoltarea psihică este dependentă ca ritm, viteză,
limite cronologice de cea biologică. În perioadele tinereții și maturității, dezvoltarea psihică
capată o relativă independență, ea intră sub incidența dimensiunilor vieții socio-culturale.

Dezvoltarea psihică are în ansamblu o direcţie calitativ ascendentă, dar ea nu prezintă

o desfăşurare simplă, liniară. Aşa cum sublinia HenriWallon, ea are mai degrabă un curs
spiralat, care presupune ascensiune, dar şi momente de revenire, de repetare, de reluare, dar pe
o nouă bază, a proceselor şi structurilor psihice. Dezvoltarea psihică este întotdeauna concretă
şi personală, având deci particularităţi proprii fiecărui individ deoarece,fiecare fiinţă umană
dispune de un echipament ereditar propriu, în care se găsesc toate caracteristicile speciei
umane dar intr-o manifestare diferenţiată, diferenţele fiind date de apartenenţa la o succesiune
de generaţii şi de combinaţiile aleatoare ale genelor acestora. Fiecare individ traversează
medii diferite, cu influențe variate. Toate acestea fac să fie diferenţieri de la un individ la altul
pe următoarele direcţii: durata procesului de apariţie şi manifestare a unor structuri psihice;
viteza mai mare sau mai mică de instalare; ritmicitatea producerii lor; conţinutul
psihocomportamental al schimbărilor petrecute; efectul adaptativ pe care îl aduc; rezonanţa pe
care o au în alte planuri ale vieţii psihice în ansamblu.
Caracteristicile dezvoltarii psihice

Principalele caracteristici ale dezvoltarii psihice sunt:

a) caracterul complex, plurideterminat, multifactorial, dinamic: Dezvoltarea este determinata

de factori diversi: caracteristicile speciei (treapta filogenetica a dezvoltarii); caracteristicile
psiho-individuale (treapta ontogenetica a dezvoltarii); ereditate; mediul fizic si social;
educatie. Dezvoltarea psihica nu este liniara, uniforma, continua, ci ea este polimorfa si
discontinua.

b) caracterul stadial: Se cunosc mai multe teorii privind dezvoltarea stadiala a

psihicului. Amintim, dintre acestea, pe acelea care s-au impus In psihologie si pedagogie.

Teoria reatiilor interpersonale a lui H. S. Sullivan (1953) sustine ca relatiile dintre persoane
sunt generatoare de particularitati relativ asemanatoare Intre indivizii din aceeasi grupa de
varsta. In functie de caracterul relatiilor interpersonale si ale varstei cronologice, autorul
stabileste urmatoarele etape de dezvoltare: primul an de viata; copilaria; preadolescenta;
adolescenta; varsta adulta sau maturitatea. Autorul sustine ca profilul fiecarei etape de
varsta este influentat de interactiunea factorilor biologici si a celor socioeducationali. Factorii
bilogici au o pondere mai mare In dezvoltare la varstele mai mici, iar cei socieducationali au o
pondere mai ridicata In etapele mai mari de varsta.

Teoria psihosociala a ego-ului a lui E. Erikson (1950), sustine influenta deosebita a factorilor
interni care relationeaza cu factorii de mediu si cei educationali, determinand anumite
caracteristici specifice si relativ comune ale persoanelor din aceeasi grupa de varsta. Autorul
sustine ca fiecare etapa de varsta se caracterizeaza printr-o anumita criza, care se rezolva prin
trecerea la o alta etapa de varsta. Erikson (1950) a evidentiat In teoria sa un numar de opt
stadii de dezvoltare, In fiecare dintre acestea individul confruntanduse cu un anumit set de
probleme si de conflicte:

- infantil (0-1 an) are la baza conflictul Incredere-neincredere (existenta satisfactiei si

confortului va conduce la dezvoltarea unei atitudini Increzatoare fata de mediu si speranta In
viitor);
- copilaria mica (1-3 ani) are la baza conflictul autonomie-Indoilala,
dependenta (provocarile . fizice Infruntate pot sustine Increderea sau dimpotriva,
incapacitatea);

- copilaria mijlocie (3-6 ani) are la baza conflictul Intre initiativa-vinovatie,

retragere (asumarea de responsabilitati poate conduce la dezvoltarea simtului de initiativa sau
de vinovatie daca acestea nu sunt Indeplinite, finalizate corespunzator);

- copilaria mare (6-12 ani) are la baza conflictul siguranta, eficienta-inferioritate (infruntarea
de noi provocari poate conduce la cresterea efortului pentru depasirea lor sau poate dezvolta
un sentiment de incapacitate, incompetenta;

- adolescenta (12-18/20 ani), constituie momentul In care trebuie rezolvat

conflictul identijicareconjilzia rolului (noile si diferitele roluri sociale, apartenenta la grupuri
sociale diferite conduce la dezvoltarea identitatii proprii, sau multitudinea de roluri poate
conduce la suprasolicitare);

- tanarul adult (20-30/35 ani) are la baza conflictul intimitate-izolare care se dezvolta datorita
frecventei relatiilor cu altii (capacitatea de a iubi - mutualitatea afectiva - si de a raspunde
angajamentelor fata de ceilalti sau relationarea superficiala);

- adultul (35-50/60 ani) are la baza conflictul realizare, creatie-stagnare, rutina

creatoare (viata poate fi productiva, aduce contributii, responsabilitate sau este limitata,
pasiva si tendinta de exagerare a preocuparilor fata de sine);

- batranetea (60 ani - ) are la baza conflictul integritate-disperare (satisfactie pentru propria-
viata si acceptarea mortii sau regrete pentru pierderea oportunitatilor si teama de moarte)

Conform autorului rezolvarea conflictelor initiale este necesara pentm a asigura individului
posibilitatea de a le stapani si rezolva pe cele ulterioare.

Erikson considera ca stadiile psihosociale sunt universale, indiferent de cultura

indivizilor. Aceasta poate pune la dispozitia individului cai, mijloace si alternative particulare
de dezvoltare.

Din perspectiva lui Erikson, criza centrala a Intregii dezvoltari In timpul vietii este conflictul
Intre identitate si conjilzia de rol, conflict care apare In adolescenta. Majoritatea psihologilor
accepta aceasta concluzie a autorului. Obiectivul principal al adolescentului In aceasta
perioada este formarea unei identitatii a eului sau simtul sinelui. Conform
autorului identitatea eului are trei componente principale: simtul unitatii
(acordul Intre perceptiile sinelui); simtul continuitatii perceptiilor sinelului
In timp; simtul reciprocitatii Intre propriile perceptii ale sinelui si modul In
care este perceput individul de catre ceilalti. Pentru a ajunge la un simt
clar si coerent al identitatii, adolescentii se implica In diferite roluri, fara a
se angrena In mod concret In vreunul. Atitudinile si valorile stabile,
alegerea ocupatiei, stilul de viata se integreaza In mod gradual. Esecul In
dobandirea unei identitati dare, durabile si confortabile are ca rezultat
difuziunea rolului, respectiv simtul confuziei dintre ceea ce doreste si cine
este individul. Presiunile puternice din partea familiei sau societatii pot
determina dezorientarea si disperarea tanarului, care au ca rezultat
Instrainarea fizica sau mintala de mediile normale. In cazurile extreme ale
difuziunii rolului, tanarul poate adopta o identitate negativa. Erikson arata
ca femeile se dezvolta diferit fata de barbati privind dezvoltarea
identitatii. Acestea manifesta tendinta de amanarea a dezvoltarii identitatii
pana la gasirea partenerului de viata, care are un rol important In
determinarea statusului lor.

Teoria dezvoltarii cognitive a lui 1. Piaget, care arata ca personalitatea

parcurge anumite stadii operationale de natura cognitiva (de cunoastere)

Prezentam, pe scurt, principalele caracteristicile ale stadiilor dezvoltarii

intelectului:

Stadiul senzoriomor (de la nastere pana la 2 ani)

In acest stadiu, copilul experentiaza lumea prin intermediul perceptii lor

imediate si prin activitate fizica. Gandirea copilului este dominata de
principiul 'aici si acum': de exemplu, pana la varsta de opt luni copilul nu
detine conceptul de permanenta a obiectelor (tot ce se afla In afara
campului vizual se afla In afara mintii). O data cu achizitia conceptului
obiectului si mijloacelor de cunoastere, cum sunt memoria si limbajul se
Incheie acest stadiu;

Stadiul preoperational ( de la- 2 ani la 7 ani)

2

o data cu dezvoltarea limbajului, copilul este capabil de gandire simbolica,

desi aptitudinile intelectuale sunt Inca puternic dominate de perceptii, si
mai putin de Intelegerea conceptuala a situati lor si evenimentelor. Piaget
descrie o serie de limitari cu referire la gandirea copilului din acest stadiu:

- egocentrismul: inabilitatea copilului de a vedea lumea decat din punctul

lui de vedere (nu este capabil sa Inteleaga ca pot exista si alte opinii). De
exemplu, o fetita va putea admite ca are o sora, dar va nega ca sora ei
are o sora; rugat sa spuna ce se afla In cealalta parte a camerei, copilul
va descrie lucrurile numai din perspectiva lui.

- centrarea atentiei asupra unei singure trasaturi a situatiei si ignorarea

celorlalte, indiferent de relevanta lor. De exemplu, inabilitatea de a
conserva cantitatea, volumul (modificarea formei plastilinei modifica
cantitatea ei; acelasi volum de lichid turnat In recipiente de forme diferite
Isi va schimba volumul);

- ireversibilitatea: inabilitatea copiilor de a face operatii mintale

reversibile;

Stadiul operatiilor concrete (de la 7 ani la Il ani)

Principalele trasaturi ale acestui stadiu sunt: achizitia gandirii reversibile;

abilitatea de decentrare; abilitatea de a opera cu concepte (de exemplu,
clasificarea obiectelor dupa caracteristici comune), seriere (abilitatea de a
aranja entitati In siruri ordonate dupa culoare, marime). Astfel, copilul
confruntat cu probele de conservare este capabil sa Inteleaga conceptul
invariantei, Isi da seama ca transformarea formei, volumului, distributiei
spatiale este supusa reversibilitatii. De asemenea, gandirea copilului nu
mai este dominata de o singura trasatura a situatiei, nu mai este atat de
egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul
de vedere al celorlalti.

In acest stadiu copilul trebuie sa manipuleze si sa experimenteze obiecte

reale cu scopul de a rezolva problemele Intr-o maniera logica.

Stadiul operatiilor formale (aproximativ la varsta de Il ani)

Acest stadiu marcheaza aparitia abilitatii de a rationa abstract. Gandirea

copilului se aseamana din ce In ce mai mult de cea a adultului.
El este capabil sa rezolve probleme la nivel mintal prin evaluarea
sistematica a mai multor propozitii sa analizeze intercorelationarea lor.
Teoria a avut o mare influenta asupra psihologiei si a studiilor privind
organizarea Invatamantului, In general. Mentionam unele dintre
implicatiile educationale ale acestei teorii:

- parintii si profesorii vor fi constienti de faptul ca intelectul copilului este

diferit din punct de vedere calitativ de cel al unui adult;

- implicarea activa In Invatare duce la o mai buna Intelegere si retentie

mnezica (asigurarea unui mediu adecvat sub forma unor materiale si
activitati variate care vor stimula curiozitatea naturala a copilului);

- chestionarea copiilor si prezentarea de indicii pentru a asigura

Intelegerea Ii Incurajeaza sa fie activi In procesul de Invatare;

- prezentarea de concepte noi prin folosirea obiectelor concrete, conduce

la construirea treptata a gandirii abstracte;

- conceptele noi trebuie adaptate la ceea ce copii deja cunosc si au

experimentat.

Urmare a faptului ca este dependenta de variabila 'timp', dezvoltarea

parcurge o succesiune de faze, etape sau stadii In care echilibrul
alterneaza cu dezechilibrul. Astfel, In anumite limite de varsta,
exista un tablou psiho-comportamental asemanator la toti cei ce se
Incadreaza Intre acestea. Perioadele de varsta, In care tabloul psiho-
comportamental este relativ asemanator la toti copiii, sunt denumite stadii
ale dezvoltarii. Pentru stabiiirea stadiilor dezvoltarii psihice se are In
vedere un ansamblu de criterii: varsta cronologica; tipul de activitate
dominanta; locul ocupat si rolul Indeplinit de individ In sistemul relatiilor
sociale. In functie de aceste criterii, au fost desprinse urmatoarele grupe
si stadii ale dezvoltarii psihice:

a) grupa varstelor premergatoare scolaritatii:

stadiul copilului mic (sugarul), cuprins In perioada: de la nastere la lan;

stadiul copilului anteprescolar, cuprins In perioada I - 3 ani;

stadiul copilului prescolar cuprins, In perioada 3 - 6/7 ani;

b) grupa varstelor sco Iare:

stadiul scolarului mic, cuprins In perioada 6/7 - 10/11 ani;

stadiul scolarului mijlociu (puberul), cuprins In perioada 10/11 -14/15 ani;

stadiul scolarului mare (adolescentul), cuprins In perioada 14/15 - 18/19
ani;
c) grupa varstelor adulte: cuprinde urmatoarele stadii: tineretea (18/19 -
23/24 ani), maturitatea (23/24pana la pensie); batranete a (de la pensie
Inainte).

Intre grupele de varsta exista o anumita interactiune, putandu-se

manifesta fenomene cum sunt: unele trasaturi specifice unei etape se
dezvolta In urmatoarea etapa (Intarziere); unele trasaturi specifice unei

etape se dezvolta In etapa anterioara (precocitate); fetele se dezvolta In

general cu 1-2 Inaintea baietilor, devans care este eliminat Injurul varstei
de 20-21 ani.

c) caractentl individual al continutului, directiei, tempoului

dezvoltarii: dezvoltarea psihica poate fi diferita de la un individ la
altul. Aceste diferentieri sunt datorate fie mostenirii ereditare, fie
interventiei factorilor de mediu si educatie. Astfel, dezvoltarea psihica si
manifestarea ei este diferita de la un individ la altul privind urmatorii
indicatori: ritmul (rapid-lent), continutul trairilor (bogat, diversificat-sarac,
limitat), consumul energetic (foarte mare-foarte mic), rezonanta psihica
(foarte impresionabili-putin impresionabili), continuitate (uniforma-
discontinua), taria (rezistenti la factori perturbatori-fragili).

Cea mai mare parte a diferentelor dintr,e tineri, 'in 'conditiile In care
analizatorii si sistemul nervos ~ functioneaza normal, sunt determinate de
conditiile de viata si factorilor educativi.

Factorii dezvoltarii psihice

Dezvoltarea psihica este determinata de doua grupe de factori: interni si

externi. l)Factorii interni ai dezvoltarii

In cadrul factorilor interni ai dezvoltarii sunt cuprinsi: ereditatea si factorii

psihoindividuali.

a) Ereditatea

Ereditatea vizeaza un complex de elemente de ordin biologic si

psihofunctional. Purtatorii materiali ai informatiei ereditare sunt genele din
cromozom ii nucleelor celulare. Zestrea ereditara a omului se manifesta In
doua planuri:

- un plan este acela ce cuprinde trasaturile generale ce asigura

continuitatea speciei. Pot fi mentionate caracteristici cum sunt: structura
anatomofiziologica a organismului; pozitia bipeda; anumite caracteristici
ale sistemului nervos; tipul de metabolism etc
- alt plan este cel ce se refera la particularitatile ereditare individuale ce
realizeaza continuitatea genealogica a descendentilor unei familii. Acestea
se refera la caracteristicile anatomomorfologice: culoarea pielii, a ochilor,
a parului; statura si configuratia corpului; grupa sanguina; amprentele
degetelor etc.

Transmisibil In mod ereditar este genotipul. Acesta reprezinta totalitatea

informatiilor sau mesajul genetic stocat In celula, In forma latenta, Inainte
de interventia actiunii factorilor de mediu. Conlucrarea genotipului cu
factorii de mediu constituie fenotipul.

In relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise

necesare pentru dezvoltarea acestora. Dintre predispozitiile naturale ale
dezvoltarii psihice mentionam: particularitatile anatomofiziologice ale
sistemului nervos; particularitatile anatomofiziologice ale organelor de
simt; particularitatile individuale ale energiei psihofiziologice; aptitudinile
psihomotorii simple; memoria bruta; dispozitiile afective fundamentele
etc.

Predispozitiile native au un caracter polivalent. Aceasta Inseamna ca pe

acelasi fond ereditar se pot realiza sub influenta factorilor de mediu si
educatie, profil uri si Insusiri psihice diferite. Din punctul nostru de
vedere, atentia trebuie orientata In directia cunoasterii si valorificarii
acelor premise ereditare care conditioneaza si influenteaza evolutia vietii
psihice.

b)Factori psihoindividuali

Factorii psihoindividuali se refera la predispozitiile naturale ale dezvoltarii

psihice si urmatoarele aspecte: particularitatile nivelul inteligentei;
particularitatile spiritului de observatie; organizarea perceptiv motorie;
calitatea atentiei; calitatea memoriei; vointa; nivelul de cunoastere;
cantitatea si calitatea experientei anterioare; capacitatea de a invata;
motivatiile si aspiratiile prezente etc.

2. Factori externi ai dezvoltarii

In cadrul factorilor interni ai dezvoltarii sunt cuprinsi: mediul (fizic si

social) si educatia.

a) Mediul.

In sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale,

culturale care ne Inconjoara. Omul este in interactiune permanenta cu
mediul pe tot parcursul vietii sale. Putem vorbi de mai multe categorii de
mediu: fizic, biologic, geografic, economic, familial, scolar, extrascolar,
institutional, profesional etc. In general, vorbim despre mediul fizic si
mediul social.
Mediul fizic (natural) este format din totalitatea conditiilor bioclimatice in
care traieste omul. Acesta actioneaza asupra omului producand anumite
modificari organice sau orientand anumite comportamente privind modul
de alimentatie, de imbracaminte etc.

Mediul social este alcatuit din totalitatea conditiilor economice, politice,

culturale de organizare sociala, institutionala. In cadrul acestora relatiile
sociale, familiale, scolare, de munca au un rol deosebit in

dezvoltarea psihica. Influentele mediului social asupra dezvoltarii psihice

pot fi relevate in doua planuri fundamentale:

- un prim plan se refera la pastrarea achizitiilor istoriei umane, care ofera

fiecarei generatii posibilitatea de a prelua experienta acumulata;

- cel de-al doilea plan se refera la faptul ca acumularile existentei si ale

experientei umane se fixeaza in unele modificari organice, dar si in
fenomene de cultura. Din aceasta perspectiva, mediul declanseaza si
actualizeaza predispozitiile naturale, astfel incat dezvoltarea diferitelor
procese si insusiri psihice este o rezultanta a conlucrarii celor doi factori
(fizic si social).

Mediul social constituie o sursa a dezvoltarii psihice din urmatoarele

considerente:

- ofera circumstantele si conditii concrete de viata, informatii, modele de

conduita susceptibile de a fi percepute si imitate;

- ofera prilejuri de comunicare si de schimburi afective Intre individ si ce-i

care-l Inconjoara;

- exercita o puternica influenta moderatoare asupra datelor de fond

biologic a insasi zestrei ereditare.

Rolul mediului este foarte important daca ne referim la cazurile extreme

din punct de vedere al predispozitii lor, cazuri care sunt luate in
considerare pentru a evalua determinismul genetic.

Mediul este foarte complex, regrupand factori foarte diferiti de natura

fiziologica si psihologica. Numerosi factori fiziologici (nutritia. vitaminele,
igiena, alcool ismul mamei In timpul sarcinii etc.) sunt determinanti
pentru dezvoltarea copilului. Malnutritia produce boli specifice care
incetinesc foarte mult dezvoltarea intelectuala (Tape, 1987). Este subliniat
faptul ca acei copii care nu au asigurata ratia de proteine corespunzatoare
nu vor putea avea o dezvoltare intelectuala normala.
Mediul regrupeaza atat factorii ce privesc stimularile senzorio-motorii,
lingvistice, afective, sociale din prima copilarie, cat si influenta atitudinilor
parentale, factorii socio-economici, ai culturilor sociale si etnice, ai
influentelor cognitive si culturale (televiziunea, muzica literatura etc.).

b) Educatia

Asa cum ereditatea nu-i este data individului ca aptitudini gata formate,
tot astfel mediul nu este convertit in efecte psihice. Relationarea realitatii
biologice a organismului cu datele furnizate de mediu, se realizeaza prin
intermediul educatiei. Educatia devine factorul determinant al dezvoltarii
psihice pentru ca isi propune in mod deliberat perspectiva ce urmeaza a fi
insuflata dezvoltarii tinerilor. In acest sens, alege un ideal de
personalitate; organizeaza un anumit sistem de actiuni pentru realizarea
scopului propus; stabileste modalitatea concreta de utilizare a resurselor
ereditatii si mediului; se desfasoara pe Intregul parcurs- al vietii unui
individ.

Sunt autori care au interventii importante privind factorii dezvoltarii

psihice. Astfel, sunt cercetatori contemporani in aceasta problematica care
pun accentul pe importanta studierii ecologiei dezvoltarii. Prin ecologie
intelegem conditiile de mediu In care o persoana traieste sau este afectata
de acestea In mod direct sau indirect.

Urie Bronfenprenner (1979) considera ca mediul ecologic este constituit

dintr-un set de patru sisteme (nivele) concentrice:

- macrosistemul, ce consta din modul de organizare a institutiilor sociale,

ideologiile existente In societatea din care face parte individului. Factori
cum sunt programul de munca, rata somajului, activitatea de munca a
mamelor si disponibilitatea lor de a ingriji copilul pot afecta microsistemele
si mezosistemele copilului;

- exosistemul se refera la situatiile In cadrul carora copiii nu participa In

mod activ, dar Ii afecteaza. De exemplu: profesia, serviciul parintilor sau
activitatile lor sociale pot influenta tipul de Ingrijire oferit copiilor;

- mezosistemul, implica raporturile dintre diferite situatii (locuri) si

dezvoltarea individului In cadrul acestora. De exemplu: legaturile dintre
mediul familial si mediile sco Iare, In cazul copilului; legaturile dintre
familie si locul de munca, In cazul adultului;

- microsistemul, provine din experienta individului Intr-o situatie

particulara. De exemplu: sistemul In care copilul are experienta reprezinta
modele (pattern-uri) de activitate In interactiuni cu mediul familial
(parinti, frati), locul de joaca, scoala etc

Setul de sisteme concentrice se prezinta astfel: macrositemul include

exosistemul, mezosistemul si microstemul;
exosistemu! include mezosistemul si microsistemul; mezosistemul include
si microsistemul Valoarea acestui model consta In aceea ca evidentiaza
importanta acestor sisteme precum si raporturile dintre ele. Autorul
modelului sugereaza ca mediul ecologic influenteaza dezvoltarea
copilului. De exemplu, individul se confrunta cu o serie de situatii,
evenimente la care trebuie sa se adapteze: Inceperea scolii, nasterea unui
frate, admiterea In anumite scoli, somaj ul parintilor, divortul parintilor
etc.

Teoriei ecologice i s-au fom1Ulat o serie de critici: imprecizie In privinta

raporturilor dintre sistemele diferentiate; nu analizeaza influentele
culturale ca parte a mediului In care cresc indivizii.

In mod traditional, psihologii au raportat dezvoltarea proceselor psihice la

factorul varsta, si au manifestat interes privind problema investigarii
proceselor implicate In aceasta evolutie.

Baltes si col. (1980) subliniaza natura permanenta a dezvoltarii si

realizeaza o analiza a factorilor care o determina. Autorii sustin existenta
urmatoarelor influente importante asupra dezvoltarii:

- influente legate de varsta: dezvoltarea se afla Intr-o relatie puternica cu

varsta cronologica. De exemplu, modalitatea In care copii Isi dezvolta
limbajul se afla Intr-un raport foarte strans cu varsta lor;

- influente de natura istorica: dezvoltarea .este In relatie cu

evenimentele. ce au loc la un anumit moment, afectand majoritatea
membrilor unei generatii date. De exemplu, evenimente cum sunt
razboiul, foametea etc

- evenimente de viata fara un caracter specific: dezvoltarea indivizilor este

influentata de evenimente survenite In anumite momente sau varste. De
exemplu, divortul In familie sau implicarea Intr-un accident grav au efecte
importante asupra dezvoltarii individului.

Autorii sustin faptul ca fiecare dintre influente este determinata prin

interactiunea factorilor biologici cu cei ambientali.

Polemica determinismului genetic sau ambiental

Problema cunoasterii daca diferentele individuale sunt determinate de
ereditate sau mediu, a facut loc la numeroase polemici, alimentate de
prejudecati ideologice.

In aceasta disputa s-au manifestat mai multe teorii, printre care cele mai
importante sunt:

teoriile ereditariste care sustin rolul determinant al ereditatii In evolutia

fiintei umane (Platon, Confugius, Schopenhauer, Lombroso, Spencer etc.);

teorii ambi'entaliste care sustin rolul determinant al mediului, Indeosebi a

mediului socio-cultural si educatia (Locke, Rousseau, Watson etc.);

teoriile dublei determinari care sustin atat rolul ereditatii, cat si a mediului
(Democrit, Diderot, Herzen, Al. Rosca etc.).

In cresterea animalelor si In agricultura sunt o serie de aspecte

dependente de factorii genetici: productie, Infatisare, rezistenta etc. In
acest domeniu selectia este utilizata de mult timp, iar In prezent ea face
obiecful procedurilor sti intifice controlate.

Este demonstrat faptul ca anumite anomalii genetice care apar la nasterea

copilului provoaca deficiente mintale.

Sindromul Down (Parsons, 1970) sau mongolismul este asociat unui

numar anormal de cromozomi, 47 In loc de 46: perechea nr. 21 prezinta
In acest caz trei cromozomi, trisomia 21.

Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonurica), In anumite cazuri, o singura

gena poate fi responsabila de deficienta mintala. Este cazul genei recesive
care altereaza producerea unei enzime ce transforma fenilamina In
tirozina (amino-acid). Tirozina este precursorul a doi nerotransmitatori
esentiali ai creierului, dopamina si noradrenalina.

Pankeep (1972) care a studiat emotiile, crede ca mecanismele biochimice

ale sistemului disperarii (tristete, amaraciune) sunt strans legate de
sediile endorfinelor (neurotransmitatori chimici actionand ca sistem
antidurere). Astfel s-ar explica asemanarea comportamentala Intre
dependenta afectiva si dependenta de droguri: pierderea apetitului,
tristete, comportamentul copiilor manifestat la Inceput de an scolar,
comportamentul amoros.

Deficientele senzoriale diminueaza sau suprima stimularile senzoriale si au

drept consecinta o importanta Intarziere intelectuala. Hatwell
(1966) a aratat ca orbi i din nastere prezinta retarduri importante In
comparatie cu vazatorii, privind dezvoltarea intelectuala. Daca retardurile
nu sunt decat de un an la probele de natura verbala, la probele de natura
logica pe baza de manipulare este de aproximativ trei ani si mergand pana
la cinci ani la probele de tip spatial.

Pierre Oleron si Herren (1961) considera ca surditatea Isi pune amprenta

asupra dezvoltarii intelectuale, surditatea Impiedecand dezvoltarea
naturala a limbajului, suprimand autoreglarile Intre auditie si vocalizare:
retardul este uneori de sase ani pentru probele de conservarea cantitatii,
greutatii si volumului, ca si pentru problemele de relatie cu simboluri (+,
-, =).

Spitz (1949, 1968) descrie faptul ca internati In spital pentru mai mult
timp, copiii prezentau o apatie generala si o Intarziere In dezvoltare, care
putea fi atribuita unei lipse de afectivitate, dar si de lipsa unei stimulari de
natura senzoriala: pereti, mobilier, lenjerie colorate In alb.

Mai recent, la om, s-a descoperit genele care actioneaza In perceperea

culorilor. Este vorba de trei gene care determina producerea celor trei
pigmenti necesari vederii culorilor (Nathans, 1989). Gena pigmentului
albastru ar fi pe cromozomul nr. 7, In timp ce genele pentru verde si rosu
ar fi pe cromozomul sexual X (celalalt fiind Y). Cele doua gene ar fi In
pozitia terminala a cromozomului, gena rosie penultima, iar gena verde,
ultima. In decursul duplicarii cromozomilor, In timpul diviziunii celulare, se
pot produce anomalii de duplicare In ascete pozitii tenninale. In
particular, un cromozom poate pierde gena verde, sau chiar pe ambele,
rosie si verde, ceea ce produce daltonismul si cecitatea la rosu sau/si la
verde. Se poate observa, din acest exemplu, cum genele se pot afla la
originea unei functionari cognitive.

Majoritatea autorilor arata ca ceea ce se transmite de la ascendenti la

descendenti sunt factorii genotipici (structurile cognitive, particularitatile
insusirilor aptitudinale, formele proceselor psihice si a trasaturi lor de
personalitate) si nu realitatile psihice, ce sunt achizitii ale dezvoltarii
social-istorice a omului. Rolul ereditatii apare mai evident in dezvoltarea
functiilor psihice simple, elementare, pe cand rolul mediului apare mai
pregnant in functiile si procesele psihice complexe, superioare. In acest
context, trebuie subliniat faptul ca influentele mediului apropiat
(sociocultural al familiei) au o importanta hotaratoare asupra dezvoltarii
psihice.

Au fost realizate numeroase studii asupra corelatiilor Intre perechi de

persoane cu grad de rudenie genetica crescanda, mergand de la corelatia
intre doua persoane fara nici un grad de rudenie pana la gemenii
adevarati (care au aceiasi cromozomi). Thomas Bouchard si Mattew Mc
Gue (1981) realizeaza o sinteza a acestor studii (analizeaza un numar de
1]] studii, dintre care 34 studii pe subiecti gemeni adevarati). Studiile
realizate In tari diferite, se refera la grupuri diferite din punct de vedere
etnic, socio-economic, al varstei etc. Oferim cateva date privind corelatia
Intre gradul de rudenie si nivelul intelectual:

intre gemeni monozigoti crescuti impreuna, r= 0,86; intre gemeni

monozogoti crescuti separat, r=0,72; intre gemeni dizigoti, r=0,62;

intre parinti si copii, r=0,50;

Intre frati si surori, r=0 ;

intre soti (homogamie), r=0,33;

intre parinti adoptivi si copii adoptati, r=0,24; intre veri, r=0,]5;

Cercetarile realizate cu subiecti gemeni-monozigoti arata ca exista o

foarte mare asemanare tipologica intre acestia. Cercetarile realizate cu
subiecti gemeni, care au trait in medii diferite au aratat concordanta dintre
caracteristicile mediului si dezvoltarea psihica.

Chiar si pentru rezultatele demne de incredere, sunt autori (de exemplu,

Shields, ] 962; Newman, Freeman, Holzinger, 1973; Juel-Nielsen, 1963),
care arata ca termenul de 'separare' legat de mediu trebuie luat cu
precautie, deoarece gemenii sunt uneori crescuti de catre ramuri
colaterale ale aceleiasi familii, in aceeasi cultura, (scoala, televiziune
etc.). De asemenea, se arata ca ponderea celor doi factori (ereditatea,
mediul) in dezvoltarea diferitelor insusiri si procese psihice nu poate fi
stabilita cu exactitate. Aceasta este determinata de variabilitatea ridicata
atat in interiorul celor doi factori, cat si in relatiile dintre ei.

Analizele realizate de Haeker si Ziehen (1923) arata ca daca ambii soti

sunt muzicieni, exista probabilitatea ca 80% dintre urmasi sa manifeste o
oarecare dotatie muzicala.

Au fost studiate mostenirile de aptitudini prin generatii - arborii

genealogici. Analiza descendentilor din familia lui Bach arata ca dintr-un
numar de 57 de membrii proveniti din 5 generatii au rezultat 15
compozitori remarcabili. Insusi Bach a avut un numar de 20 de copii
realizati cu doua sotii. Dintre acestia un numar de 10 au fost dotati
muzical. In familia lui Schuman, dintr-un numar de 136 de membrii, el
insusi a fost singurul muzician. Din cei 8 copii ai sai, nici unul nu a
prezentat dotatie muzicala.

Cercetarile realizate pe copii care au trait in salbaticie arata ca dezvoltarea

psihica este mult incetinita, anumite procese si activitati psihice (gandirea,
imaginatia, limbajul) sunt la un nivel foarte scazut. Numeroase cazuri de
copii izolati de mediul social indica rolul crucial al mediului, in special in
cursul primei copilarii. Au existat copii-leopard, babuin, maimuta, pantera,
gazela (Malson, 1964). Cazul,cel mai celebru este cel al copiilor lup, Amal
a si Kamala, care l-au inspirat pe Kipling, cu al sau Mowgli. In India sunt
descoperite doua fetite (de 1 si 8,5 ani) traind impreuna cu lupii si
comportandu-se ca acestia: mergeau in patru labe, lasau sa le atarne
limba, gafai au, lipaiau lichidele, preferau carnea, dezgropau mortaciuni,
alergau dupa pasari, preferau noaptea-le era frica de lumina. Amala a
murit de nefrita, iar Kamala a murit Ia varsta de 17 ani. In timpul celor 8
ani petrecuti intr-un orfelinat, Kamala a invatat progresiv comportamente
noi: intinsul mainilor dupa alimente; ridicatul si mersul pe picioare,
recunoasterea obiectelor personale, cunoasterea unui numar de 50 de
cuvinte, intelegea instructiunile

verbale, realizarea de sarcini simple (adunatul oualor din

cuibar). Cercetarile subliniaza faptul ca acesti copii, daca sunt pusi In
conditii normale de mediu social Isi amelioreaza substantial dezvoltarea
psihica. Multi cercetatori (de exemplu, Wash Bum, 1960; HoIloway, 1974)
subliniaza faptul ca performantele intelectuale ale individului actual nu se
datoreaza decat mediului (limbaj, lectura, matematica etc.) si sunt
produsul unor Invatari Indelungate de-a lungul mileniilor, transmise prin
educatie familiala scolara, sociala. Mediul cultural (familia si scoala)
joaca un rol determinant In dezvoltare.

In esenta, termenul de cultura se refera la un sistem de mijloace si

obiceiuri incluzand valorile, atitudinile, scopurile, legile, credintele,
uneltele folosite, conditiile de locuit etc. Acest sistem de mijloace si
obiceiuri este Insusit si transmis. de la o generatie la alta. Actiuni sau
evenimente ce se aseamana, pot avea semnificatii distincte In contexte
culturale diferite. De exemplu, pedeapsa fizica a copilului poate' fi o
situatie acceptata Intr-o cultura, dar poate fi considerata ca
brutala, un abuz Intr-o alta cultura. Pana In prezent, nu s-au efectuat
suficiente cercetari transculturale, studiile limitandu-se numai la anumite
culturi (europene, nord americane)

Familia are rol important pentru stimularile precoce si pentru achizitia

limbajului, iar scoala constituie un loc adecvat al achizitiilor intelectuale,
realizate prin lectura, matematica etc.

Cercetarile arata ca odata cu varsta, performanta copilului este din ce In

ce mai corelata cu mediul familial (conform studiului longitudinal realizat
de Wilson, 1983)

Folosind corelatiile multiple si parti ale (pentru eliminarea influentei

factorilor de alta natura), Longstreth si col. (1981) gasesc ca nivelul de
inteligenta al mamei este mai determinant decat mediul familial In
dezvoltarea psihica a copilului.

In ansamblu, corelatiile dintre mama si copil indica o influenta genetica

asupra potentialului intelectual. Corelatiile sunt mai mari Intre mama si
copil atunci cand exista Intre ei o legatura biologica (mama biologica).

Cercetarile pe adoptii indica de asemenea o influenta importanta a

mediului asupra dezvoltarii psihic@ Horn (1983) gaseste o crestere a
scorurilor absolute la teste la copiii adoptati de parintii ale caror scoruri
sunt mai ridicate, de asemenea, la teste. In ansamblu, corelatii le reflecta
o ierarhizare a potentialului genetic, In timp ce scorurile absolute reflecta
influenta medie a unui mediu mai bun, indiferent de potentialitati.

Scarr si Weinberg gasesc la copiii negri adoptati de familii albe coeficienti

de inteligenta mai ridicati cu 20 de puncte, fata de media copiilor negri
crescuti In comunitatea de origine. Aceasta demonstreaza ca nivelul de
reusita mai slab de negri la teste, ar fi legat de educatie si nu de diferente
genetice care tin de rasa, asa cum unu au presupus.

Horald Skeels (1966) a demonstrat influenta esentiala a mediului cognitiv

si afectiv In dezvoltarea intelectuala a copiilor. Astfel, copiii deficienti care
au urmat o scoala speciala (institutie scolara cu program si personal
didactic specializat) Inregistreaza progrese vizibile privind dezvoltarea
intelectuala, comparativ cu cei ramasi In orfelinat, la care s-a Inregistrat
un regres din acest punct de vedere.

De asemenea, este demonstrat faptul ca atribuirea unei importante

ridicate independentei, blazonului, libertatii individului In culturile vestice,
conduce la manifestarea unui grad ridicat de toleranta a agresivitatii si
violentei, comparativ cu alte culturi (Lore, Schultz, 1993).

Cercetarile din perspectiva inneista si environmentalista au condus la

evidentierea si considerarea si a altor elemente ca fiind primordiale privind
problema discutata:

- interactiunea ereditate-mediu: anumite caractere ereditare nu apar

decat In conditii de mediu favorabile (epigeneza, perioada critica); un
mediu foarte favorabil poate compensa un caracter defavorabil;

- distributia inegala a aptitudinilor: ideea ca aptitudinile sunt distribuite pe

o curba ca cea a lui Gauss nu este acceptata de toti cercetatorii; In
aceasta distributie aptitudinile medii sunt mult mai raspandite decat cele
extreme, cum sunt geniul si handicapul mintal. In modelele statistice din
genetica (Robelioux, Carlier, 1976), inteligenta este determinata de mai
multe gene (modelul multigenetic), astfel ca distributia fenotipurilor
(expresia caracterelor ereditare) se face dupa o curba binomiala, care
tinde catre o curba gaussiana. Deoarece ereditatea ofera mai mult cazurile
medii, devine evident ca diferentele de mediu, In particular cele de
educatie, sunt cele mai decisive pentru dezvoltarea psihica a majoritatii
indivizilor. Problema rolului ereditatii si a mediului In dezvoltarea psihica
sau 'teza dublei determinari: genetica si ambientala' se mentine si In zilele
noastre. Problema nu se mai pune In mod controversat: ereditate sau
mediu. Este acceptata teza potrivit careia sociabilizarea si umanizarea
copilului se produce In contextul interactiunii Intre genotip si mediul
ambiant. Astfel, devenirea fiintei umane nu se produce numai prin
programare In nascuta (determinism genetic exclusivist) si nici In mod
absolut prin actiunea factorilor

socioculturali (determinism ambientalist). Singura pozitie

realista este aceea a interactionismului, ereditatea si mediul jucand, In
interactiune, un rol considerabil.

Horowitz (1987, 1990) arata ca sunt doua modalitati prin care poate fi
analizata interactiunea factorilor biologici (programarea genetica) cu
factorii sociali (calitatea mediului):

- cercetarea deprinderi lor la nasterea copilului si observarea modului cum

acestea se dezvolta si cum sunt influentate de anumite experiente, pe
masura ce copilul se maturizeaza;

- cercetarea modalitatii In care acelasi mediu ambiental poate avea efecte

asupra copiilor care s-au nascut cu anumite caracteristici diferite. O
abordare importanta de acest tip a implicat investigarea copiilor
'vulnerabili' si a celor 'plini de viata'.

In opinia autorului, copilul 'vulnerabil' Isi Incepe viata cu un anumit

handicap, cum ar fi nasterea prematura sau un temperament dificil, iar cei
'plini de viata' vor debuta In viata cu un avantaj particular. Autorul arata
ca vulnerabilitatea sau vivacitatea Innascuta a copilului interactioneaza cu
factorul 'caracterul facilitator' al mediului Inconjurator (parinti iubitori si
sensibili, prevazut cu experiente bogate si stimulatoare). Concluzia este ca
acelasi mediu ambiental poate avea efecte foarte diferite asupra
dezvoltarii, depinzand de caracteristicile Innascute ale copilului.

Concluzii

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si

externi, ponderea lor fiind diferita. lnteractiunea exprima faptul ca un
factor nu mai joaca acelasi rol In momentul In care intervine un alt factor:
factorii nu-si Insumeaza efectele, ci si le modifica reciproc.

Se poate spune ca ereditatea joaca un rol considerabil, dar interactiunile

sunt atat de importante Incat un genotip foarte defavorabil poate anula
efectele foarte favorabile ale mediului (trisomia 21, fenilcetonuria), si
invers, un mediu foarte defavorabil (copii salbatici) poate anula
potentialitati le genetice favorabile. Ereditatea nu provoaca diferente
individuale decat pentru o mica parte a populatiei, deci, mai degraba,
mediul este acela care-si va exercita influenta asupra majoritatii
indivizilor.

Dintre acesti factori, educatia detine rolul conducator. Aceasta intervine

dirijand si organizand actiunile factorilor de mediu In raport cu gradul de
dezvoltare al potentialului psihic al individului.

Dezvoltarea psihica este stadiala, fiecare dintre acesta determina o

structura de ansamblu si In acelasi timp o calitate superioara. Stadiul
actual se bazeaza pe cel anterior si pregateste elementele stadiului
urmator. Ordinea In care se succed stadiile este invariabila si se impune
cu necesitate. Astfel, nu este posibila dezvoltarea gandirii abstracte
Inaintea celei concrete. In fiecare stadiu Insa, unul dintre procesele
psihice ocupa un loc determinant In raport cu celelalte. Astfel acestea se
dezvolta In ordinea: emotia, perceptia, reprezentarea, memoria, vointa,
gandirea, sentimentul, imaginatia (P. Popescu-Neveanu, 1987). O
particularitate a psihogenezei este caracterul ei sistemic: functiile sau
procesele psihice nu se dezvolta separat unele fata de altele, ci In
raporturi necesare.

Cunoasterea de catre educatori a faptului ca limitele dezvoltarii psihice

sunt impuse de factorii interni sau externi, permite organizarea actiunilor
educationale In forme adecvate.

Fara o ereditate normala si In conditiile de imaturizare organica

nu este posibila dezvoltarea psihica optima. In afara
socializarii, a educatiei nu se poate elabora personalitatea individului.
Relatia dintre educatie si dezvoltare are o dinamica proprie, are
particularitati specifice, manifesta anumite oscilatii In functie de stadiul de
dezvoltare psihica a individului, de varsta la care acesta se gaseste.

Bibliografie

Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltarii, Ed. Tehnica, Bucuresti. Neacsu,

1. (1990), Instruire si Invatare, Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Cretu, T. (coord), (1987), Psihologia

scolara, EDP, Bucuresti. Paun, E. (1982), Sociopedagogie scolara, EDP,
Bucuresti.

SaIavastru. C. (1995), Logica si limbaj educational, EDP, Bucuresti.