INTERACTIUNI SI DOMINANTE

IN DEZVOLTAREA PSIHICA

Dezvoltarea este procesul prin care organismul si psihicul se schimba pe

parcursul intregii vieti. Aceasta presupune un ansamblu de transformari
cantitative si calitative, surprinde ansamblul schimbarilor de natura
biologica, psihica si sociala care au loc la nivelul individului uman.

Dezvoltarea este un proces complex de trecere de la inferior la superior, de

la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de
stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai
putin inchegata, cu un specific calitativ propriu.

Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de

noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului
natural si socio-cultural.

Dezvoltarea psihica se realizeaza in mod corelat cu cea biologica, dar nu in

mod simultan. Aproximativ in jurul varstei de 15 ani dezvoltarea biologica
inceteaza,nu insa si dezvoltarea psihica. In perioadele timpurii, dezvoltarea
psihica este dependent ca ritm, viteza, limite cronologice de cea
biologica. In perioadele tineretii si maturitatii, dezvoltarea psihica capata o
relativa independenta, ea intra sub incidenta dimensiunilor vietii socio-
culturale.

Caracteristicile dezvoltarii psihice

Principalele caracteristici ale dezvoltarii psihice sunt:

a) caracterul complex, plurideterminat, multifactorial, dinamic: Dezvoltarea

este determinata de factori diversi: caracteristicile speciei (treapta
filogenetica a dezvoltarii); caracteristicile psiho-individuale (treapta
ontogenetica a dezvoltarii); ereditate; mediul fizic si social; educatie.
Dezvoltarea psihica nu este liniara, uniforma, continua, ci ea este polimorfa
si discontinua.

b) caracterul stadial: Se cunosc mai multe teorii privind dezvoltarea stadiala

a psihicului. Amintim, dintre acestea, pe acelea care s-au impus In psihologie
si pedagogie.

Dezvoltarea psihica este influentata de caracteristicile interdependente ale

factorilor reprezentati de ereditate, mediu si educatie.

Ereditatea este însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o

generatie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic. În ceea ce priveste influenta
factorului ereditar aspra dezvoltarii psihice trebuie remarcate urmatoarele:

Ereditatea ofera unicitatea biologica, premisa a unicitatii psihice;

Mostenirea ereditara este un complex de predispozitii si potentialitati;

Factori externi ai dezvoltarii

In cadrul factorilor interni ai dezvoltarii sunt cuprinsi: mediul (fizic si social) si

educatia.
Mediul

In sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale,

culturale care ne Inconjoara. Omul este in interactiune permanenta cu
mediul pe tot parcursul vietii sale. Putem vorbi de mai multe categorii de
mediu: fizic, biologic, geografic, economic, familial, scolar, extrascolar,
institutional, profesional etc. In general, vorbim despre mediul fizic si mediul
social.

Mediul fizic (natural) este format din totalitatea conditiilor bioclimatice in

care traieste omul. Acesta actioneaza asupra omului producand anumite
modificari organice sau orientand anumite comportamente privind modul
de alimentatie, de imbracaminte etc.

Mediul social este alcatuit din totalitatea conditiilor economice, politice,

culturale de organizare sociala, institutionala. In cadrul acestora relatiile
sociale, familiale, scolare, de munca au un rol deosebit in
dezvoltarea psihica. Influentele mediului social asupra dezvoltarii psihice pot
fi relevate in doua planuri fundamentale:

- un prim plan se refera la pastrarea achizitiilor istoriei umane, care ofera

fiecarei generatii posibilitatea de a prelua experienta acumulata;

- cel de-al doilea plan se refera la faptul ca acumularile existentei si ale

experientei umane se fixeaza in unele modificari organice, dar si in
fenomene de cultura. Din aceasta perspectiva, mediul declanseaza si
actualizeaza predispozitiile naturale, astfel incat dezvoltarea diferitelor
procese si insusiri psihice este o rezultanta a conlucrarii celor doi factori (fizic
si social).

Educatia

Asa cum ereditatea nu-i este data individului ca aptitudini gata formate, tot
astfel mediul nu este convertit in efecte psihice. Relationarea realitatii
biologice a organismului cu datele furnizate de mediu, se realizeaza prin
intermediul educatiei. Educatia devine factorul determinant al dezvoltarii
psihice pentru ca isi propune in mod deliberat perspectiva ce urmeaza a fi
insuflata dezvoltarii tinerilor. In acest sens, alege un ideal de personalitate;
organizeaza un anumit sistem de actiuni pentru realizarea scopului propus;
stabileste modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii si mediului;
se desfasoara pe intregul parcurs- al vietii unui individ.

Teoria relatiilor interpersonale a lui H. S. Sullivan (1953) sustine ca relatiile

dintre persoane sunt generatoare de particularitati relativ asemanatoare
Intre indivizii din aceeasi grupa de varsta. In functie de caracterul relatiilor
interpersonale si ale varstei cronologice, autorul stabileste urmatoarele
etape de dezvoltare: primul an de viata; copilaria; preadolescenta;
adolescenta; varsta adulta sau maturitatea. Autorul sustine ca profilul fiecarei
etape de varsta este influentat de interactiunea factorilor biologici si a celor
socioeducationali. Factorii biologici au o pondere mai mare in dezvoltare la
varstele mai mici, iar cei socieducationali au o pondere mai ridicata in
etapele mai mari de varsta.

Teoria psihosociala a ego-ului a lui E. Erikson (1950), sustine influenta

deosebita a factorilor interni care relationeaza cu factorii de mediu si cei
educationali, determinand anumite caracteristici specifice si relativ comune
ale persoanelor din aceeasi grupa de varsta. Autorul sustine ca fiecare etapa
de varsta se caracterizeaza printr-o anumita criza, care se rezolva prin
trecerea la o alta etapa de varsta. Erikson (1950) a evidentiat in teoria sa un
numar de opt stadii de dezvoltare, in fiecare dintre acestea individul
confruntandu-se cu un anumit set de probleme si de conflicte:

- infantil (0-1 an) are la baza conflictul Incredere-neincredere (existenta

satisfactiei si confortului va conduce la dezvoltarea unei atitudini
Increzatoare fata de mediu si speranta In viitor);

- copilaria mica (1-3 ani) are la baza conflictul autonomie-Indoilala,

dependenta (provocarile . fizice Infruntate pot sustine Increderea sau
dimpotriva, incapacitatea);

- copilaria mijlocie (3-6 ani) are la baza conflictul Intre initiativa-vinovatie,

retragere (asumarea de responsabilitati poate conduce la dezvoltarea
simtului de initiativa sau de vinovatie daca acestea nu sunt Indeplinite,
finalizate corespunzator);

- copilaria mare (6-12 ani) are la baza conflictul siguranta, eficienta-

inferioritate (infruntarea de noi provocari poate conduce la cresterea
efortului pentru depasirea lor sau poate dezvolta un sentiment de
incapacitate, incompetent).

- adolescenta (12-18/20 ani), constituie momentul in care trebuie rezolvat

conflictul rolului (noile si diferitele roluri sociale, apartenenta la grupuri
sociale diferite conduce la dezvoltarea identitatii proprii, sau multitudinea de
roluri poate conduce la suprasolicitare);

- tanarul adult (20-30/35 ani) are la baza conflictul intimitate-izolare care se

dezvolta datorita frecventei relatiilor cu altii (capacitatea de a iubi -
mutualitatea afectiva - si de a raspunde angajamentelor fata de ceilalti sau
relationarea superficiala);

- adultul (35-50/60 ani) are la baza conflictul realizare, creatie-stagnare,

rutina creatoare (viata poate fi productiva, aduce contributii, responsabilitate
sau este limitata, pasiva si tendinta de exagerare a preocuparilor fata de
sine);

- batranetea (60 ani ) are la baza conflictul integritate-disperare (satisfactie

pentru propria-viata si acceptarea mortii sau regrete pentru pierderea
oportunitatilor si teama de moarte)

Conform autorului rezolvarea conflictelor initiale este necesara pentm a

asigura individului posibilitatea de a le stapanii si rezolva pe cele ulterioare.

Erikson considera ca stadiile psihosociale sunt universale, indiferent de

cultura indivizilor. Aceasta poate pune la dispozitia individului cai, mijloace si
alternative particulare de dezvoltare.

Teoria dezvoltarii cognitive a lui Piaget, care arata ca personalitatea

parcurge anumite stadii operationale de natura cognitiva (de cunoastere)

Prezentam, pe scurt, principalele caracteristicile ale stadiilor dezvoltarii

intelectului:
Stadiul senzoriomor (de la nastere pana la 2 ani)

In acest stadiu, copilul experentiaza lumea prin intermediul perceptii lor

imediate si prin activitate fizica. Gandirea copilului este dominata de
principiul 'aici si acum': de exemplu, pana la varsta de opt luni copilul nu
detine conceptul de permanenta a obiectelor (tot ce se afla in afara
campului vizual se afla in afara mintii.

Stadiul preoperational ( de la- 2 ani la 6 ani)

O data cu dezvoltarea limbajului, copilul este capabil de gandire simbolica,

desi aptitudinile intelectuale sunt Inca puternic dominate de perceptii, si mai
putin de intelegerea conceptuala a situatiilor si evenimentelor. Piaget
descrie o serie de limitari cu referire la gandirea copilului din acest stadiu:

- egocentrismul: inabilitatea copilului de a vedea lumea decat din punctul lui

de vedere (nu este capabil sa inteleaga ca pot exista si alte opinii). De
exemplu, o fetita va putea admite ca are o sora, dar va nega ca sora ei are o
sora; rugat sa spuna ce se afla In cealalta parte a camerei, copilul va descrie
lucrurile numai din perspectiva lui.

- centrarea atentiei asupra unei singure trasaturi a situatiei si ignorarea

celorlalte, indiferent de relevanta lor

- ireversibilitatea: inabilitatea copiilor de a face operatii mintale reversibile;

Stadiul operatiilor concrete (de la 7 ani la 12 ani)

Principalele trasaturi ale acestui stadiu sunt: achizitia gandirii reversibile;

abilitatea de decentrare; abilitatea de a opera cu concepte (de exemplu,
clasificarea obiectelor dupa caracteristici comune), seriere (abilitatea de a
aranja entitati In siruri ordonate dupa culoare, marime). Astfel, copilul
confruntat cu probele de conservare este capabil sa Inteleaga conceptul
invariantei, Isi da seama ca transformarea formei, volumului, distributiei
spatiale este supusa reversibilitatii. De asemenea, gandirea copilului nu
mai este dominata de o singura trasatura a situatiei, nu mai este atat de
egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de
vedere al celorlalti.

In acest stadiu copilul trebuie sa manipuleze si sa experimenteze obiecte

reale cu scopul de a rezolva problemele Intr-o maniera logica.

Stadiul operatiilor formale (aproximativ la varsta de 12 ani)

Acest stadiu marcheaza aparitia abilitatii de a rationa abstract. Gandirea

copilului se aseamana din ce in ce mai mult de cea a adultului.
El este capabil sa rezolve probleme la nivel mintal prin evaluarea sistematica
a mai multor propozitii sa analizeze intercorelationarea lor.

Bibliografie

Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltarii, Ed. Tehnica, Bucuresti. Neacsu,

1. (1990), Instruire si Invatare, Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Cretu, T. (coord), (1987), Psihologia scolara,

EDP, Bucuresti. Paun, E. (1982), Sociopedagogie scolara, EDP, Bucuresti.