Sunteți pe pagina 1din 56

ABC-ul PRACTIC

AL CADRULUI DIDACTIC​ (ce facem efectiv la clasă, dincolo


de definiții și clasificări)

1. Fii conectat cu elevul. (privire, zîmbet, încurajare)


2. Nu corectezi până nu te conectezi.
3. Dacă ceva nu funcționează, schimbă strategia! Nu face mai mult
din acel ceva nefunctional.
4. Nu responsabiliza elevul pentru relația cu tine. Tu ești adultul,
deci tu construiește-o. Nu responsabiliza nici fosta învățătoare,
nici părinții. Iei elevul din punctul 0 și îl crești din acel punct.
5. Menține comunicarea cu părinții mai ales acolo unde ești
diriginte. Folosește ședințele cu părinții mai ales în folosul
educării lor. (Explică sistematic importanța celor 3 nevoi
(Conexiune, Comunicare și Control)ale copilului și fă echipă cu
ei în scopul educării elevului.
6. Nimic nu se construiește sub conotație negativă(ex.
critic,ironizez, “motivez“ cu un 4).
7. Valorizează copilul. El nu este doar elev, deci nu valoriza
exclusiv această felie a vieții lui.
8. Te focusezi pe ceea ce este pozitiv, zici asta tare în fața clasei.
9. Construiește stima de sine a elevului. Aceasta va fi o sursă a
creșterii lui în toate planurile.
10. Evită pe cât este posibil pedeapsa si recompensa(și nota este o
pedeapsă sau recompensă, și în actualul sistem de învățământ nu
putem face abstracție de această formă de evaluare). Ambele
însă, atât pedeapsa cât și recompensa se axează pe motivația
externă.Când motivația externă dispare, dispare și
comportamentul.(ex.elevul are 2 note și deci nu mai este
interesat/motivat să mai studieze). Creditează mai degrabă
valoarea motivației interne(curiozitatea pentru disciplina ta,
pasiunea, interesul).
11. “​Prinde-l ori de câte ori e bun!​ Toți elevii, indiferent de
nivelul cognitiv, de vârstă, de performanță academică, și mai
ales elevii disfuncționali-ca și comportament, învățătură- , au
nevoie de momente de triumf zilnic la școală, crate ăn mod
expres de profesor.Laudă-l nu în contrastul corect-greșit, ci
astfel: “bună idee, interesantă observație, bravo pentru efort,
surprinzătoare întrebare“. Laudă-l pt. gesturi mici de blândețe
față de alții, pt. cum știe să aștepte, pt simțul umorului, pt
ajutorul dat celuilalt.Laudă-l pt lucrurile mici și normale pe care
le face zilnic“( sursa:
https://www.edupedu.ro/oana-moraru-toti-copiii-au-nevoie-de-momente-de-triumf-zilnic-
)
la-scoala​

PSIHOLOGIA EDUCATIEI

Curs

Lect.univ.dr.Claudia Hanga

Obiectivele cursului de Psihologia Educatiei:

Studentii vor fi capabili sa:

● Caracterizeze psihologic varstele scolare

● Defineasca si descrie notiunile de :reper psihogenetic, personalitate,temperament, caracter, aptitudine,


invatare,motivatie, creativitate, consiliere, comunicare psihopedagogica

● Sa circumscrie sfera urmatoarelor concepte:obsevatie, anamneza, experiment, test psihologic,


convorbire, chestionar, ca metode de cunoastere psihologica a elevilor
Continut:

● Dezvoltarea psihicului in ontogeneza:factorii dezvoltarii psihice;paradigme ale


dezvoltarii;stadialitatea din perspectiva lui Kohlberg,Piaget;caracterizarea generala a pubertatii si a
adolescentei

● Sistemul de personalitate; delimitari conceptuale;perspective de abordare a personalitatii(Eysenck,


Freud, Rogers); dimensiuni ale personalitatii: temperament, caracter, aptitudini, inteligenta ca
aptitudine generala; rolul expectantelor in dezvoltarea personalitatii

● Invatarea; definitii ale invatarii; teorii ale invatarii;tipuri de invatare

● Aspecte motivationale ale invatarii in scoala:definirea conceptuala;tipuri de motivatie;motive


fundamentale pentru procesul educative

● Creativitatea, cultivarea creativitatii la elevi;delimitari conceptuale;fazele procesului creator;factorii


creativitatii;cultivarea creativitatii la elevi

● Comunicarea didactica;indici ai comunicarii nonverbale;principalele caracteristici ale comunicarii


defectuoase;principiile de baza ale unei bune comunicari

● Notiuni de consiliere psihopedagogica;caracteristici ale consilierului;analiza


tranzactionala(Berne);perspectiva cognitivista a lui Beck asupra consilierii

DEZVOLTAREA PSIHICULUI IN ONTOGENEZA

4.Educatia-factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale

5.Stadiile dezvoltarii psihice din perspectiva generala

6.Stadiile dezvoltarii psihice din perspectiva lui Piaget

7.Stadiile dezvoltarii psihice din perspectiva lui Kohlberg


8.Descrierea generala a adolescentei si a pubertatii

9.Exigente educative pentru perioada pubertatii si a adolescentei

Introducere​:

In acest capitol sunt evidentiate importanta celor trei factori ai devenirii umane: ereditatea, mediul si educatia.
Acesti trei factori amprenteaza in mod diferit fiinta umana, conferind unicitate fiecareia dintre acestea.De
asemenea sunt ilustrate cateva dintre cele mai semnificative abordari ale stadialitatii, respectiv cea piagetiana,
cea din perspectiva lui Kohlberg, si cea dintr-o perspectiva generala. Nu in ultimul rand, sunt creionate cateva
dintre cele mai relevante trasaturi ale varstelor pubertatii si adolescentei, etape de varsta de maxim interes
pentru majoritatea viitoarelor cadrelor didactice.

Concepte cheie: paradigme de dezvoltare, ereditate, mediu, educaţie formală, nonformală, informală,stadii de
dezvoltarea psihica, pubertate, adolescenta

1.Teorii privind educabilitatea

Dezvoltarea psihologica a fiinţei umane este o rezultantă a interacţiunii mai multor factori:

a) interni: -ereditatea

b) externi: -mediul -intern

-extern

-educaţia
ponderea lor fiind diferită atat de la un individ la altul cat şi de la un stadiu la altul. Gradul de implicare
a acestor factori a fost abordat in mod diferit de literatura de specialitate , constituindu-se cateva paradigme:

Paradigma sceptică sau organicistă, avandu-i ca reprezentanţi de seama pe Platon, Aristotel, Galton,
Stanley Hall, Thorndike, accentuează rolul factorilor ereditari , susţinand că dezvoltarea copiilor se produce
aproape in totalitate ca rezultat al influenţelor genetice, celorlalţi doi factori revenindu-le un rol redus.Esenţa
acestei paradigme s-ar putea concentra in urmatoarea afirmaţie (cit. “”Introducere in psihologia
contemporana””, N.Hayes, S.Orrell, 1997): “”Recunoaşteţi individualitatea copilului dumneavoastră ca atare
şi abandonaţi ideea că i-o puteţi produce (altfel decat prin moştenire), sau i-o puteţi modifica in mod
esenţial””.

Paradigma optimistă sau mecanicista are drept exponenţi pe J.Locke, Helvetius, Rosenzweig, Watson,
Skinner, Bandura, şi promovează un optimism naiv, accentuand in mod exagerat rolul mediului in ansamblul
celor trei factori. Ideea ei conducatoare se poate rezuma astfel (cit. “”Introducere in psihologia
contemporana””, N.Hayes, S.Orrell, 1997) :’”Cu o duzină de copii sanatoşi(..)garantez că iau pe oricine la
intamplare şi il pregătesc să devina orice fel de specialist, doctor, avocat, şi da ,chiar şi un cerşetor sau hoţ,
fără să tin cont de talentul sau, de inclinaţii, de afinitati, de capacitate, de vocatii şi de rasa predecesorilor
săi””.

Paradigma interacţionistă sau realistă reuşeste să concilieze cele doua paradigme anterioare, şi are drept
reprezentanţi principali pe: Freud, Wallon, Vigotski, etc.Acest curent acorda o pondere insemnată tuturor
celor trei factori mai sus menţionaţi, rezervand totuşi educaţiei un rol conducator.

Ereditate-Mediu

Educaţie

Educaţie Mediu-Ere
ditate

Modele explicative ale dezvoltării (L.Iacob, A.Cosmovici,1998)


Educaţie-Mediu-Ereditate

2.Ereditatea- premisă naturală a dezvoltării psihoindividuale

Ereditatea se referă la elementele de specificitate care sunt transmise de la antecesori la succesori sub
forma codului genetic.

Transmisia genetică se referă la faptul că genele organismului conţin AND(acid dezoxiribonucleic). Aceste
substanţe sunt alcatuite la randul lor din gene.Genele sunt cele care poarta informatii asupra dezvoltarii
biologice a organismului. ​Fiinţele umane au 23 de perechi de cromozomi (46 in total),jumatate mosteniti pe
linie paterna. Există situaţii in care apare un cromozom in momentul concepţiei, ca de exemplu in sindromul
Down. Hayes şi Orrel (op.cit.)precizează că in urma unei cercetari recente s-a sugerat că aproximativ 60%
dintre copiii cu sindromul Down întampină doar dificultaţi uşoare de invaţare, numeroase dificultaţi in acest
sens fiind in mare măsură depaşibile dacă incă din primul an din viaţă se intervine cu o instruire specială.
Rezultatele slabe ale acestor copii(susţin aceiaşi autori) s-ar datora expectanţelor scăzute ale adulţilor, şi a
unei insuficiente stimulări intelectuale şi fizice din partea acestora.

In acest context se impune şi precizarea că genotipul presupune cantitatea de informaţie stocată intr-o
celulă neactivată in timp ce fenotipul este rezultatul interacţiunii dintre genotip şi mediu. Psihicul aparţine
fenotipului intrucat presupune interacţiunea dintre genotip şi mediu.(Allport, 1981). Deci, in momentul
conceperii sunt implicate atat jumătate din materialul cromozomiam de la mamă, cat şi jumătate de la tată, şi
printr-un mechanism de de selectie a genelor, unele dintre ele sunt dominante, iar altele sunt
recesive.(potenţiale). Acestea din urmă se pot reactualiza la succesori. Cu alte cuvinte, genotipul reprezintă
programul informaţional al unui individ, iar actualizarea lui în contextual social se refera la fenotip.
Problematica eredităţii include anumite caracteristici dintre care cele mai de seama sunt:

1.Ereditatea oferă mai degrabă predispoziţii şi potenţialităţi, şi mai puţin o transmitere efectivă
de trăsături ale antecesorilor.

2.Transmiterea insuşirilor morfologice şi biochimice este mai degrabă accesibilă descrierii


stiinţifice

3.Potenţialităţile pe care ereditatatea ni le oferă pot rămane în faza de latentă pe parcursul vieţii
in lipsa unui factor activator sau se pot manifesta efectiv.

4.Ereditatea oferă aşa numitele””perioade sensibile””ïn care intervenţia mediului este optimă.

Nefructificarea acestor perioade poate impiedica realizarea unei anumite achiziţii (de exemplu achiziţia
limbajului trebuie să fie realizată intr-un anumit moment optim al copilariei) un exemplu elocvent in acest
sens este numit “”proces de imprimare””. Cercetătorii au demonstrat că bobocii de gască dezvoltă un
ataşament faţă de orice observă a fi in mişcare (“”mama gască””, fiinţa sau chiar un obiect neinsufleţit aflat
in mişcare), cu condiţia că acesta să fie situat in preajma bobocilor in momentul ieşirii acestora din găoace. Ei
au numit acest proces””imprimare””, fiindcă bobocii păreau a-şi fi format o impresie asupra obiectului ca şi
cand acesta ar fi noua mamă.

Există deci o perioadă critică atat la fiinţele umane cat şi la cele animale, in care se formează ataşamentul (in
cazul de faţa ieşirea din ou);mai tarziu fenomenul nu ar mai avea loc.

Perioadele de formare a ataşamentului se constată în diferite tipuri de culturi: de exemplu în anumite triburi
din Uganda majoritatea copiilor erau puternic ataşati de mamă in jurul varstei de 6 luni. Mai toţi formau
simultan ataşamente cu mai multe persoane, fiind îgrijiti şi de alţi adulţi.

In kibbutz-urile israeliene, incă din primul an de viata, copiii petrec o mare parte a timpului în îngrijirea unei
doici. Astfel, sugarii formează ataşamente puternice atat faţă de mamă cat şi faţă de doici. In plus se stabilesc
legături puternice şi cu ceilalţi copii, aceasta conducand ulterior spre o mai mare implicare socială.

Importanţa ataşamentului-care reduce anxietatea şi asigura suportul afectiv in situatii de stres, se evidenţiază
nu doar in primii ani de viaţă, ci şi de-a lungul stadiilor vieţii. Oricum, relaţiile de ataşament copil-părinte
este de natură să influenţeze raporturile ulterioare ale copilului nu doar cu proprii părinti, ci extrapoland, şi cu
fraţii, cu anturajul, cu partenerii ulteriori de viaţa precum şi cu proprii copii.(Birch A, 2000)

5.Rolul eredităţii in cazul unor procese psihice este mult mai pregnant decat in cazul altora (de exemplu
temperamentul, emotivitatea, sunt mai puternic amprentate de ereditate decat caracterul).

Intr-o măsură însemnată ereditatea antrenează şi aptitudinile deşi in acest caz un rol de seamă revine şi
factorului activator. S-au realizat de exemplu studii asupra moştenirii aptitudinilor de-a lungul generaţiilor. In
familia lui Bach din 57 de membri a 5 generaţii au aparut 15 compozitori remarcabili. Johann Sebastian Bach
a avut 20 de copii dintre care 10 au fost dotaţi muzical.

Exemplele pot continua şi in alte domenii: in matematică familia Bernoulli, in literatură familia Dumas,
ştiinţe ale naturii Darwin.

6.Experienţele pe maimuţe ale unor oameni de ştiinţa care au studiat măsura in care antropoidele sunt
capabile să achiziţioneze limbajul specific uman. Rezultatele au demonstrat că ereditatea nu poate fi
depaşita,iar limitele ei pot fi doar extinse (ca şi in cazul prezentat), dar nici măcar primatele nu au putut fi
umanizate.
Dr.F.Patterson (cit. de S.Orrell, 197)a reusit printr-un experiment extins pe durata a 14 ani să inveţe o gorila
să posede un limbaj de 500 de cuvinte, plus 500 de semne în limbajul surdo-muţilor. Ea reuşise chiar să
elaboreze scurte propoziţii dar performanţele obţinute in acest caz au fost singular.

7. Expresiile faciale la om sunt universale, indiferent de cultura căreia persoana ii aparţine, indiferent de
timpul în care trăieşte (rasul, plansul).

8. Aportul eredităţii in dezvoltarea personalităţii se constată permanent in:

● Structura anatomo-morfologică a organismului uman


● Stadiile dezvoltării psihice
● Poziţia bipeda
● Metabolism
● Temperament, dinamica corticală
9. Acest aport poate fi studiat prin metoda gemenilor monozigoţi şi dizigoţi- la monozigoţi există o
foarte mare asemănare datorită faptului că ei provin, după cum se ştie dintr-un singur ou fecundat(deşi intr-o
anumită masură această metodă comportă anumite deficieţe întrucat în spaţiul uterin unul dintre gemeni este
întotdeauna dezavantajat, ceea ce va provova anumite carenţe), prin studiul copiilor
instituţionalizaţi,(comparandu-se inteligenţa acestora, avandu-se in vedere că in acest caz condiţiile de mediu
sunt aceleaşi), prin fenomenul adopţiei(comparandu-se nivelul de inteligenţă al copiilor cu cel al părinţilor),
prin ancheta familială(comparandu-se nivelul de inteligenţă al părinţilor cu cel al copiilor proprii).

Studii recente au dus la posibilitatea geneticienilor de a produce organisme povenind dintr-un singur
părinte dezvoltand celulele intr-un mediu special şi extragand mesajul genetic continut de AND-ul
celulelor(clonare). Exemplarele născute în acest mod sunt întru totul identice, fără nici un fel de variaţie.
Multe plante au apărut in acest mod(exemplu kiwi a aparut dint-o planta originală care a produs un fruct
normal, iar apoi a fost clonată de mii de ori. Clonarea s-a realizat şi in lumea animală, posibilităţile ingineriei
genetice părand a fi nelimitate).

În ceea ce priveşte lumea umană deşi in momentul de faţă cercetătorii nu reuşesc să simuleze
condiţiile necesare clonării unui copil, posibilităţile ingineriei genetice sunt, dupa cum s-a mai mentionat,
practic nelimitate).

10. Aşa cum considera Zazzo, cu cat o funcţie psihică este mai complexă, cu atat rolul eredităţii este
mai puţin pregnant.

11. Acţiunea factorilor ereditari este mai pregnantă in primele etape ale dezvoltării, iar la varsta mai
înaintată această acţiune este mai puţin pregnantă şi o mare importanţă o au experienţele dobandite.

12. In inţelegerea influenţelor genetice ale comportamentului, un aspect care poate fi adus in discuţie
este legat de procesul de maturizare. Genetic moştenim anumite caracteristici care devin realităţi doar de-a
lungul procesului mai sus menţionat.Dacă însă persoana este privată de anumite necesitati, modificarile de
maturizare pot fi afectate. Un exemplu in acest sens este anorexia care, conform unor teorii presupune
încercarea subconştientă a adolescentelor de a amana transformarile corporale pe care maturitatea le implică
şi de a-şi păstra trăsăturile infantile cat mai mult timp posibil. Acest lucru demonstrează că schimbarile
genetice pot fi afectate de influenţele mediului.
3. Mediul- cadrul sociouman al dezvoltarii psihoindividuale

Adam şi Eva erau inteligenţi? Se intreabă pe bună dreptate Alain Lieury. Intr-adevăr cercetările(Washburn
1960, Holloway 1974), susţin că acum 50000 de ani “”homo sapiens”” avea aceeaşi capacitate creativă ca şi
cea a noastră, astfel incat perfomanţele intelectuale ale exponenţilor umani ai civilizatiei actuale se datoreaza
mediului (limbaj, cunostinţe literare, stiinţifice, etc)fiind produsul unor invăţări ce se extinde de-a lungul
mileniilor.

Cosmovici (1998) arăta că acţiunea mediului este multiplă : directă (referindu-se aici la alimentaţie şi climă),
şi indirectă (nivel de trai, grad de cultură şi civilizaţie).Aceste influenţe pot proveni din mediul proximal(din
imediata apropiere a omului), sau din mediul distal (aflat la distanţă).

Cu toate că unii autori definesc mediul ca fiind totalitatea influenţelor postnatale care se exercită asupra
individului, alţi specialişti extind sfera acestor influenţe nu doar la perioada postnatală ci şi la cea prenatală.

Astfel, cercetări ştiinţifice renumite acordă şi mediului o pondere însemnată în dezvoltarea fiiniţei umane.Din
această perspectivă o clasificare a tipurilor de mediu ar arăta astfel:

Mediu ​ a)------intern (intrautrerin)

b)------extern :b1)-------fizic

b2)-------social

Mediul intern

Munteanu este unul dintre autorii romani de specialitate care subliniază importanţa acestui tip de mediu. Ea
arată insă, că deşi vechile civilizaţii au acceptat această importanţă, totuşi oamenii de ştiinţă ai secolului
nostru au avut nevoie de mult timp pentru a o accepta .

Astfel, in uter copilul este o fiinţa activă care incepand din saptamana a VI-a a existenţei sale intrauterine””îşi
pune bazele propriului său alfabet psihologic””.In al III-lea trimestru de viaţă penatală copilul poate deja
reacţiona senzorial, are deja un sistem amplu de invăţare, afectivitate, memorie, inţelegere.
De asemenea, tonusul psihologic al mamei este capabil să influenţeze copilul; in privinţa alcoolului,
tutunului, drogurilor ingerate de mamă în perioada gravidităţii lucrurile sunt extreme de bine cunoscute, astfel
încat a devenit aproape un truism luarea lor in discutie.

Stresul emoţional al mamei are drept rezultat producerea adrenalinei, care determină o vasoconstricţie
care micşoreaza cantitatea de sange din placentă şi uter, ceea ce duce la o mai slabă oxigenare a fătului.

Oricum, între mamă şi prunc se creează o legatură extrem de puternică incă din această etapă, legatură
care însă depinde de afecţiunea materna, capabila să creeze un adevarat scut pentru copil impotriva
agresiunilor externe.

Mediul extern

Mediul fizic

Este repezentat de factori de climă, relief, flora, faună, alimentaţie, care contribuie la dezvoltarea
somatică şi psihică.Se cunosc astfel diferenţele care există între popoarele care trăiesc într-o climă ca ldă şi
umedă faţă de cele care trăiesc în zonele nordice şi reci. De asemenea o alimentaţie deficitară influenţează
nefast atat dezvoltarea fizica cat şi cea intelectuală.Studiile au demonstrat că in Africa dezvoltarea
intelectuală a copiilor este mult încetinită din cauza malnutriţiei, întrucat proteinele(care conţin aminoacizi
care la randul lor sunt precursorii neurotransmiţătorilor), lipsesc intr-o mare masură.

​Mediul social

Cuprinde totalitatea condiţiilor economice, politice,culturale care amprentează dezvoltarea psihică.Există două
mari direcţii prin care mediul social îşi exercită influenţele:

● asigură păstrarea achiziţiilor umane care s-au realizat de-a lungul istoriei, constituind un adevarat
depozit pentru experienţa umană
● “”aceste produse ale culturii concentrează în ele şi capacităţile psihice pe care le-au generat, facilitand
astfel transmiterea lor de la o generaţie la alta””, susţine I.Nicola(1992) referindu-se la cel de-al doilea
tip de influenţe pe care mediul social il exercită asupra omului.Influenţele care se exercită in timp
asupra speciei umane vizeaza deci nu numai modificari organice, căci influenţele culturale au drept
urmare şi o permanentă evoluţie în privinţa dezvoltării capacităţilor psihice umane.
Referindu-se la o partajare a factorilor ce alcătuiesc mediul social, A.Munteanu afirmă că atunci cand punem
in discuţie sintagma de “mediu social”, trebuie să ne gandim la mai multe direcţii:

Condiţii socio-economice, sau cu alte cuvinte aspecte legate de confortul material pe care familia il
poate asigura copilului

Condiţii socio-profesionale se referă la profesiunea parintilor şi la măsura în care acest lucru îl


influenţeaza pe copil

Condiţiile socio-igenice vizează măsura în care ritualurile zilnice de igienă sunt respectate

Condiţii socio-culturale care evocă atmosfera culturală in care copilul îşi dezvoltă personalitatea
Condiţii socio-comunicative şi socio-afective, care””cuprind climatul afectiv in care traieste copilul, cat
şi diversitatea relaţiilor pe care le angajează cu cei din jur””, susţine autoarea mai sus menţionată.

Măsura în care mediul social se constituie într-un factor determinant al devenirii umane este probată şi
de existenţa asa zişilor “”copii sălbatici”” izolaţi din varii motive de comunitatea umană. Au existat astfel
copii-leopard, babuin, panteră, gazelă, precum şi copiii lup. Un astfel de caz celebru este cel al fetiţelor
botezate ulterior Amala şi Kabala, descoperite in India la 9 octombrie 1921.

În momentul descoperirii acestora (avand varsta de 1 an şi respectiv 8 ani şi jumatate), ele trăiau
alături de 3 lupi adulţi şi 2 pui, şi aveau un comportament asemănător cu cel al familiei adoptive.Mai exact,
ele nu achiziţionaseră mersul biped, ci umblau pe coate şi genunchi, aveau calozităţile groase pe podul
palmelor, pe coate şi pe genunchi. Lăsau să le atarne limba şi gafaiau, lipăiau lichidele, dezgropau
mortăciunile, se temeau de lumină. În timp ce ziua stăteau mai mult tolănite, noaptea se agitau, gemand şi
urland.

Cea mai mica dintre fetiţe a murit in acelaşi an in care a fost descoperită iar cealaltă a trait pană la
varsta de 17 ani;in cei 8 ani petrecuţi in tovărăşia animalelor, ea a ajuns să dobandească noi
comportamente:dupa 10 luni întindea mana cand solicita ceva, dupa 16 luni se ridica in genunchi, dar doar
dupa 6 ani a achiziţionat mersul biped. In ceea ce priveşte limbajul, la 17 ani vocabularul său cuprindea 50 de
cuvinte.

Un caz asemănator s-a petrecut tot in India unde s-a descoperit un copil de aproximativ 9 ani crescut
in compania animalelor, care dobandise şi el, la fel că şi in cazul mai sus menţionat, un comportament tipic
animal:mersul in patru labe, reacţia negativă in faţa luminii, lipsa limbajului. Deşi specialiştii au incercat timp
de 14 ani sa-l umanizeze, acest lucru a fost practic imposibil.

Exemplele acestea(dar şi altele care nu sunt expuse aici)vin toate in sprijinul ideii că în lipsă unui mediu
specific uman, nici atributele specifice ale umanitatii nu pot fi dobandite.

Un argument interesant favorabil importanţei mediului social se referă la structura şi modul de


organizare a proceselor psihologice, care sunt dependente de tipul de organizare socială din care individul face
parte.

Astfel, M.Mead(Papalia, 1986)arată că in insula Samoa rolurile sociale sunt inversate:femeile caştiga
hrana, in timp ce barbaţii se ocupa de sevituţile casnice. În aceste condiţii femeile dobandesc acolo trăsături
psihologice comparabile cu cele ale bărbaţilor din tipul nostru de civilizaţie. Asistam in acest caz la o
hiperdezvoltare a agresivităţii feminine, ceea ce demonstreaza că mediul este responsabil de acest fapt, sic a
ne insusim(sub influenta lui)inca din copilarie anumite roluri sociale pe care ni le mentinem apoi pe parcursul
vietii.

Discutand despre mediu trebuie subliniat că influenţele care se exercita asupra individului sunt cu atat
mai pregnante cu cat se manifestă la o varstă mai fragedă. Perioada de maximă influenţă din acest punct de
vedere este cuprinsă intre 2 şi 8 ani.

Studiile asupra deprivarii senzoriale (la om şi animal) confirmă şi ele importanţa factorului pus in
discuţie.

Astfel incă din 1949 au existat studii (reconfirmate in 1968 precum şi ulterior) susţin că in condiţii de
internare pe perioade mai lungi in spital, copiii prezentau o apatie generala şi o anumită intarziere in
dezvoltare (caracteristici cunoscute sub denumirea de “hospitalism”), datorate lipsei de stimulare care ar
trebui să vina din partea mediului. (stimulări importante sunt cele care vizează sfera afectivitaţii , varietatea
cromatică, etc.)

Deprivarea senzorială influenţează negativ nu doar fiinţele umane, ci şi pe animale. De exemplu


deprivarea senzorială totală, temporară la pisică (pleoape cusute) degenerescenţe nervoase ireversibile in
urma cărora pisicile răman oarbe (pentru vedere perioada in care influenţa mediului este maximă, deci
perioada critică se situeaza în a treia saptamană şi a treia luna.)

Intr-un alt exemplu care demonstrează importanţa stimulărilor precoce se constituie experienţele
realizate de Rosenzweig asupra mediului imbogăţit şi a mediului sărăcit al şobolanilor. Se pare că diferenţele
individuale între sobolani în privinţa capacităţii de a rezolva probleme se datorează in mare masură
influenţelor mediului. Astfel, intre cei crescuţi intre 4 şi 10 saptamani intr-un mediu sărăcit (cuşca mică, un
singur biberon pentru 3 şobolani) şi cei crescuţi intr-un mediu imbogaţit ( tot intre 4 şi 10 săptămani, cuşca
mare, diferite obiecte schimbate zilnic, cum a fi o scariţă, o roata, hrană şi apă), s-au constatat diferenţe
semnificative: şobolanii din a doua categorie faţa de cei din prima prezentau un cortex cerebral mai greu şi
mai dens, celulele gliale erau mai numeroase, iar activitatea enzimelor era mai mare.

In acest cadru de discuţie trebuie subliniat că in ceea ce priveste fiinţa umană, foarte importanta este
măsura in care ea rezonează cu factorii de mediu, căci un factor de mediu indiferent omului este
nesemnificativ in privinţa dezvoltării ( de exemplu un conţinut didactic inaccesibil elevului va fi un factor
complet inert in privinta dezvoltării sale cognitive).

In concluzie se poate afirma că mediul este principalul factor ce stimulează potenţialul oferit de
ereditate, el poate acorda o şansă dezvoltării, cu condiţia să nu fie unul ostil, ci unul favorabil.

4. Educaţia - factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale

Se considera că scopul educaţiei are ca produs final fiinţa umană autonomă în raport cu propriul său
destin şi propria sa personalitate, deşi aşa cum afirma Debesse “ educaţia nu-l creează pe om, ea il ajuta să se
creeze”( cit. C. Cucos, 1998).

Cu alte cuvinte - aşa cum a reieşit din cele expuse anterior - deşi extrem de importantă in devenirea
fiinţei umane, educaţia nu este totuşi singurul factor determinant in acest sens.

Una dintre numeroasele definiţii ale educaţiei precizează că aceasta este “activitatea sistematică pe
care adulţii o desfaşoară asupra copiilor şi adolescenţilor, din dorinţa de a-i pregăti pentru viaţă, intr-un mediu
determinat” (Planchard, 1976).
Potenţialul ereditar al fiecărui individ nu favorizează in mod egal toate componentele personalităţii, şi
tocmai aici intervine pregnant rolul educaţiei : acela de a acţiona asupra tuturor acestor componente, asigurand
un echilibru optim intre ele.

Conceptele de educaţie formală, nonformală şi informală

​In realizarea educaţiei , învăţămantului îi revine un rol de seamă, dar el nu este singurul factor in
realizarea acestui deziderat; prin urmare s-a impus ideea conform căreia, pe langă acest tip de educaţie oferit
de sistemele instituţionalizate, există şi alte tipuri de educaţie care amprentează individul intr-o manieră tot
atat de importantă ca şi primul tip .

Se contureaza astfel trei tipuri de educaţie :

● Educaţia formală: ​se referă ​la acel tip de educaţie primită în şcoală, deci intr-un
sistem instituţionalizat, structurat ierarhic şi cronologic.
● Educaţia informală: in acest caz individul dobandeşte educaţia in mod
independent, prin experienţa de viaţă, prin participarea la viaţa culturală (citit,
etc.). Acest proces se extinde pe durata întregii vieţi a omului.
● Educaţia nonformală: se dobandeşte in afara instituţiilor de invăţămant, prin
influenţa mediului familial, al anturajului, etc., şi vizeaza atat copiii cat şi adulţii.
Educaţia formală – are drept obiectiv formarea persoanei în urma unei activităţi extinse pe durata
10-20 de ani. De fapt, aşa cum se precizeaza in “Psihopedagogia pentru examene de definitivare şi grade
didactice” elaborată sub coordonarea lui C. Cucos, 1998, educaţia formală reprezintă mai mult o introducere
in sfera culturii şi a pregătirii iniţiale pentru educaţia permanentă ce se va extinde pe durata intregii vieţi.

O trăsătură deloc de neglijat a educaţiei formale o constituie evaluarea realizată in diferite moduri,
evaluare menita în cele din urmă să faciliteze succesul şcolar. Specificul evaluării in cadrul educaţiei
formale constă în faptul că aceasta se realizează doar in cadrul instituţiei, lucru care nu se mai produce in
cazul celorlalte tipuri de educaţie, cand evaluarea cade exclusiv în sarcina individului însuşi, prin confirmarea
sau dezminţirea acţiunilor sale tocmai de realitatea înconjurătoare.

educaţia ​informala ​– exprima că racterul spontan al acestui tip de educatie, ea cuprinzand intreaga
achizitie autonoma a persoanei, dobandita intamplator. Ea este facilitata nu numai de cultura livresca,
ci şi -mai ales in ultimul timp- de invazia mare a că nalelor TV, a internetului, CD-uri, DVD-uri, etc.
Una dintre marile că racteristici ale acestei educatii este discontinuitatea sa, ceea ce explica faptul că
educaţia informala nu poate contitui temeiul fundamental al educaţiei , cu atat mai mult cu că t
lumea care se contureaza tot mai pregnant este una preponderent vizuala, electronica, şi in mai mica
masura literara. Valorificate insă judicious, elementele acestei culturi pot contribui intr-o masura
insemnata la completarea culturii şi experientei elevilor.
educaţia nonformala – ​se refera, asă cum am mai precizat anterior la educaţia extrascolara, şi are
anumite că racteristici cum ar fi: flexibilitatea, varietatea, implicarea mai profunda in acest demers a
insesi persoanelor educate.

Stadiile
4.​ dezvoltarii psihice dintr-o perspectiva generala

Dintr-o perspectiva generala, principalele perioade ale dezvoltarii psihice sunt urmatoarele:

✔ 0-1 an, perioada noului nascut

✔ 1-3 ani,perioada anteprescolara

✔ 3-7 ani, perioada prescolara

✔ 7-11 ani,perioada scolara mica

✔ 11-15 ani, perioada pubertatii

✔ 15-19 ani perioada adolescentei

Desigur aceste limite de varsta sunt flexibile si orientative, intrucat se stie ca ritmurile de dezvoltare
difera de la un copil la altul.

6.Stadiile dezvoltarii psihice din perspectiva lui Piaget

✔ 0-2 ani stadiul senzorio-motor

✔ 2-7 ani perioada preoperationala

✔ 7-11 ani perioada operatiilor concrete

✔ 11-maturitate, perioada operatiilor formale


Prima perioada se caracterizeaza prin aceea ca acum copilul isi organizeaza si interpreteaza
informatiile primite prin intermediul organelor de simt, isi dezvolta coordonarea motrica, propria
schema corporala. Tot acum apare si perceptia constantei obiectului. Acum copiii sunt egocentrici, ei
vad lumea doar prin prisma propriului punct de vedere.

Cea de-a doua perioada este o perioada in care se dezvolta limbajul, si-n plus copilului nu ii sunt
accessibile doua principii:principiul conservarii mateiei si principiul reversibilitatii. De asemenea
copilul incepe acum sa fie capabil de anumite abilitati cum ar fi aranjarea obiectelor intr-o ordine
logica, de exemplu dupa inaltime. Egocentrismul este in continuare o caracteristica a varstei, copiii
fiind incapabili sa vada lucrurile din perspectiva altcuiva.

Perioada a treia demonstreaza ca gandirea copilului este acum destul de asemanatoare cu cea a
adultului, doar ca el nu intelege notiunile pur abstracte;acestea, pentru a putea fi intelese pas cu pas
trebuie a fi raportate la concret. Copilul incepe acum sa inteleaga conceptul de conservare a materiei.
De exemplu el poate sa inteleaga ca daca se toarna lichid dintr-un pahar mic si larg in unul inalt si
ingust, cantitatea de lichid ramane aceeasi. La aceasta varsta ei sunt ceva mai putin egocentrici si sa
accepte ca punctul lor de vedere poate sa nu fie infailibil.

In a patra perioada tanarul poate manevra logica abstracta, poate intelege diferite teorii stiintifice,
abstractiunile in genere. El nu mai are nevoie sa se raporteze la obiecte concrete, poate urmari o
argumentare si de asemenea gandirea sa poate fi ipotetica. Egocentrismul se reduce de asemenea.

Piaget considera ca fiecare copil trece la etapa ulterioara de dezvoltare cognitiva doar dupa ce a
incheiat etapa curenta. De asemenea el afirma ca toti copiii trec prin respectivele etape in aceeasi
ordine fara a sari peste vreuna si fara a regresa la o etapa anterioara. Acest proces nu poate fi grabit
si desi copiii trec prin aceeasi etapa la aproximativ aceeasi varsta, fiecare are propriul sau ritm de
dezvoltare.

O ilustrare concludenta a stadiilor de dezvoltare cognitiva din perspectiva piagetiana se poate


viziona in linkul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=TRF27F2bn-A&feature=share

7.Stadiile dezvoltarii psihice din perspectiva morala a lui Kohlberg

Kohlberg a stabilit existenta urmatoarelor stadii ale dezvoltarii psihice, folosind drept criteriu al
stadializarii dezvoltarea morala:

✔ 4-10 ani nivelul premoral, in care copilul respecta regula morala din doua motive in
principal:teama de pedeapsa sau dorinta de a obtine simpatia cuiva.
✔ 10-13 ani nivelul moralitatii conventionale:unele pesoane raman intreaga viata cantonate
in acest stadiu, in care regula morala se respecta pentru ca pur si simplu””asa e frumos””,
„”asa se cuvine””, „”asa se face””,etc, fara a se mai trece regula morala prin filtrul
judecatii personale.

✔ 13- pana la sfarsitul vietii ( acest stadiu poate sa nu fie atins niciodata ), nivelul
autonomiei morale in care exista doua substadii:primul in care omul tece printr-un filtru
personal regula morala, si o respecta in masura in care crede ca asa este mai bine , mai
corect si mai democratic pentru sine si pentru ceilalti. Al doilea substadiu este cxel in care
individul isi alcatuieste propriul sau cod de reguli morale, din care unele pot chiuar intra
in contradicti cu regulile moale unanim acceptate de catre societate, dar fara a fi totusi
imorale.

8.Descrierea generala a pubertatii si a adolescentei

Perioada pubertatii, numita si „varsta ingrata”, are in opinia lui Rose Vincent urmatoarele
caracteristici:

-preocuparea pentru conformism

-interesul pentru probleme sexuale

-revolta fata de valorile adultilor

-placerea secretului

Aceasta perioada se caracterizeaza prin numeroase achizitii socio-culturale. In contextul cresterii


independentei sale, puberul incepe sa considere cadrul familial tot mai restrans, ceea ce naste
contradictii in interactiunile din cadrul familiei.

Din punct de vedere ​fizic perioada este dominata de crestere fizica si dezvoltarea caracteristicilor
sexuale. La fete creste productia de estrogen iar la baieti cea de testosteron si progesteron. Datorita
progreselor medicinei, a imbunatatirii nutritiei si a nivelului de trai, puberii sunt mai inalti, cantaresc
mai mult si se maturizeaza sexual mai timpuriu. Din punct de vedere al ​dezvoltarii cognitive ​se
constata ca intre 11 si 12 ani au loc cele mai importante achizitii din planul gandirii desi cresterea in
volum a creierului inceteaza la 12 ani. Preadolescenta este etapa in care individul reuseste sa se
desprinda de concret, , si sa inceapa sa gandeasca ipotetic si deductiv. Unii autori de specialitate
considera ca in aceasta perioada memoria se dezvolta cel mai bine.Memoria de scurta durata devine
eficienta dupa 13 ani iar memoria de lunga durata la 11, 12 ani. De asemenea se constata si
amplificarea abilitatilor de comunicare. Din punctul de vedere al ​personalitatii ​apare contradictia
dintre nevoia puberului de a i se recunoaste statutul de adult si tendintele parintilor de a-l considera
in continuare copil.Acest conflict interior duce adesea la conduite contradictorii: preadolescentul
poate fi delicat si grosolan, timid si indraznet, arogant si sfios. Datorita dezvoltarii caracteristicilor
sexuale secundare fetele se simt adesea rusinate, stangace, dezgustate, nesigure, iar baietii sunt
confuzi, stangaci, galagiosi cu prietenii, ironici cu fetele.

Adolescenta​, intre alte caracteristici, le are si pe urmatoarele:

-este o varsta a contestatiei

-apar false conflicte de detaliu cu cei din lumea adultilor

-nonconformismul adolescentului ia nastere din conformismul gupului.

In planul ​dezvoltarii biologice adolescentul se apropie ca si conformatie de cea a adultului . Se


dezvolta sistemul muscular astfel incat infatisarea fizica a sa devine mai armonioasa decat in
pubertate. Sexualitatea constituie un subiect important atat la fete cat si la baieti. Daca in mod
traditional baietilor le era acceptata libertatea sexuala, era incurajata experimentarea, recunoasterea
nevoilor sexuale, iar fetelor le era negata libertatea sexuala, recunoasterea nevoilor sexuale sub
amenintarea unor sanctiuni severe, noile norme privind valorile legate de sexualitate si
comportament au dus la aparitia incepand cu anii 60 a revolutiei sexuale cae a determinat schimbari
majore de atitudine in plan social. Din punct de vedere al gandirii​, se produce desprinderea de real si
trecerea in planul posibilului. Gandirea dialectica presupune intelegerea structurilor, relatiilor,
contextelor. Din punctul de vedere al ​personalitatii se poate afirma ca este inca prezent intr-o
anumita masura egocentrismul in sensul ca adolescentii tind sa exagereze importanta , unicitatea,
gravitatea propriilor experiente emotionale si sociale: Iubirea, suferinta, aspectul vestimentar, cu
atingerea unui punct culminant intre 13 si 14 ani. Specialistii(Golu, 2015)sustin ca exista doua
manifestari ale egocentrismului:

- tendinta de a-si crea un public imaginar, astfel incat ei par a fi plasati pe o scena iar restul lumii este
preocupata a le analiza aspectul fizic, vestimentar, comportamentul

-tendinta de a se mitiza, in sensul ca adolescentii isi exscerbeaza abilitatile, de unde riscul de a crea o
conduita falsa pentru a-i impresiona pe ceilalti (consum de substante nocive, relatii sexuale)

8.Exigente educative pentru perioada pubertatii si a adolescentei:

-educatia trebuie sa se realizeze intre tutela excesiva si indiferenta. Controlul trebuie


sa fie discret , dar consecvent

-trebuie ca mereu sa existe disponibilatea de a discuta cu adolescentul

-situatiile conflictuale trebuie rezolvate cu calm

-mijloacele de disciplinare trebuie utilizate cu suplete

-tanarul sa simta intotdeauna caldura afectiva


-autoritatea adultului sa fie nealterata

-initierea de activitati comune cu adolescentul

Rezumatul acestei sectiuni:

● In evolutia fiintei umane exista o multitudine de factori ce-si pun amprenta asupra ei,
factori ce pot fi grupati in trei mari categorii:ereditate, mediu si educatie

● In dezvoltarea fiintei umane pot fi stabilite cateva perioade, avand in vedere anumite
criterii(ex.:cognitiv, moral)

● Perioadele pubertatii si a adolescentei sunt grupele de varsta caora li se adreseaza cu


precadere cadrul didactic, si care prin importanta lor se constituie in etape de maxima
importanta in personalitatea viitorului adult.

Intrebari de autoevaluare:
1. Definiti.ereditatea.........................................................................................................................
......................................................................................................................................................
............................................................................................................................

2. Definiti.mediul.............................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.............................................................................................................................

3. Stabiliti rolul lor in dezvoltarea


ontogenetica.................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
...............................................................................................................

4. Care este clasificarea propusa de Piaget in domeniul stadiilor dezvoltarii


psihice?.........................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
...............................................................................................................

5. Dar cea a lui


Kohlberg?.....................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
................................................................................................................

6. Prezentati asemanari si deosebiri intre cele doua paradigme, cea piagetiana si cea
kohlbergiana in dezvoltarea
omului..........................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
...............................................................................................................

Sarcini de lucru
● Organizati-va in doua grupuri, primul constituit din membri care să aduca argumente etice favorabile
clonarii, cel de al doilea care să aduca argumente care să demonstreze că in că zul clonarii etica este
incalcata. Confruntati-va parerile.
● Comentati urmatoarele afirmatii:
o “Nu e totuna sa-ti plamadesti trupul sau mintea pe inaltimi sau intr-o vagauna.”
o “A educa inseamna a instrui.”
o “Un suflet de copil poate fi ridat de toate erorile de educaţie ale unui batran.”
o “A educa inseamna a dresa.”
● Evidentiati actiunea educaţiei asupra celorlalti factori ai dezvoltarii.

SISTEMUL DE PERSONALITATE

Cuprins:
1. Personalitatea, delimitari conceptuale;tipologia lui Kretschmer

2. Scoala psihometrica a lui Eysenck

3. Scoala psihometrica a lui Freud

4. Scoala umanista a lui Rogers

5. Dimensiuni ale personalitatii: temperament, caracter, aptitudini

6. Personalitatea profesorului
7. Rolul expectantelor in dezvoltarea personalitatii

Introducere:

De-a lungul evolutiei psihologiei, personalitatea a fost un domeniu ce a atras atentia specialistilor,
dat fiind importanta cunoasterii ei in contextul complex al intelegerii fiintei umane.Acest capitol
evidentiaza cateva teorii ale personalitatii cu reprezentantii sai cei mai importanti;de asemenea sunt
abordate dimensiunile personalitatii, aspecte ce tin de aptitudinea didactica, dar si de importanta
asteptarilor pozitive (realiste) ale profesorilor asupra colectivitatii de elevi.

✔ “”​Personalitatea ​este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme


psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau
caracteristic””(Allport).Personalitatea este cea care ne individualizeaza , care ne deosebeste
de toti ceilalti.

Dorinta de a explica si a intelege corelatiile dintre aspectele fizice ale persoanei si


caracteristicile sale psihologice a dus la aparitia unor tipologii constitutionale, dintre care cea
mai cunoscuta este cea a lui Kretschmer. Din punctul sau de vedere exista urmatoarele tipuri:

Tipul picnic-s​ tatura mijlocie, maini si picioare scurte, abdomen si torace bine dezvoltate. Ca
trasaturi psihice asociate se constata voiciune, optimism, bonomie, tendinta spre
superficialitate, oportunism.

Tipul astenic- ​este mai degraba inalt si subtire, maini si picioare lungi si subtiri, musculatura
firava. Ca trasaturi psihice intalnim sensibilitate, tendinta spre abstractizare, interiorizare,
simt al onoarei, sensibilitate.

Tipul atletic-a​ re o dezvoltare fizica si psihica echilibrata

Azi este evident ca toate acestea sunt simplificari deoarece fiinta umana este prea complexa
pentru a putea fi cuprinsa intre aceste limite exacte si oarecum reductioniste.

✔ Perspectivele asupra personalitatii au fost diferite in timp;dintre aceste ne-am oprit aici
asupra urmatoarelor:

Scoala psihometrica a lui Eysenck:​din punctul sau de vedere, personalitatea are doua
dimensiuni:introversiunea/extroversiunea, si stabilitatea/instabilitatea.
Trasaturile ​introvertitului sunt urmatoarele:este tentat a se inchide in sine, contemplativ,
tendinte de izolare sociala, romantic, fin , imaginativ, timid.

Extravertitul pe de alta parte este orientat spre lumea exterioara, deschis, comunicativ, usor
adaptabil, evita singuratatea, cauta initiativa, optimist, neatent. Modelul de personalitate al lui
Eysenck cuprinde:

✔ Temperamentul SANGUIN, care este extravertit si stabil

✔ Temperamentul COLERIC, care este extravertit si instabil

✔ Temperamentul MELANCOLIC, care este introvertit si instabil

✔ Temperamentul FLEGMATIC, care este introvertit si stabil

Fiecare dintre aceste tipuri are anumite caracteristici:

SANGUINICUL este sociabil, energic, flecar, lipsit de griji, sensibil, autoritar. Sanguinicul este
o persoana foarte populara, prezenta sa este resimtita in orice colectivitate. Sanguinicilor le plac
noutatile, se adapteaza usor diferitelor situatii, tolereaza usor schimbarile.Activitatile le sustin intr-un
ritm alert, au mult optimism, se angajeaza usor in munca. Sunt energici si plini de entuziasm. Fac
promisiuni cu usurinta, dar rareori se tin de promisiune. Adesea doar vorbesc, dar nu neaparat
indeplinesc.

COLERICUL este activ, impulsiv, schimbator, agresiv, vioi, foarte sensibil. Este temparamentul
ideal pentru leaderi. Colericii foarte ambitiosi, orgoliosi, isi orienteaza intreaga activitate spre
indeplinirea scopurilor. In situatii de criza pot lua decizii eficiente. Intra usor in conflict, nu evita
opozitia care le iese in cale, simt permanent nevoia de schimbare, se plictisesc usor, nu sunt
interesati că altii ar putea suferi in urma actiunilor lor, empatia nu este punctul lor forte. Prieteniile
nu sunt foarte importante in masura in care nu asigura realizarea unor castiguri (de exemplu
profesionale).

MELANCOLOCUL este capricios, nelinistit, sobru, pesimist, rezervat, nesociabil, tacut, visator.
Este mereu nemultumit, perfectionist, foarte analitic. Melancolicii prefera sa lucreze individual, sunt
seriosi, ordonati, atenti la detalii si isi fixeaza standarde foarte inalte. Sunt foarte empatici si atenti la
nevoile celorlalti. In conditii de suprasolicitare capacitatea lor de munca este diminuata.In general
ritmul actiunilor si a exprimarii este mai lent, adesea se descurajeaza si prefera sa se refugieze in
imaginar.

FLEGMATICUL este calm, echilibrat, sigur,controlat, pasnic, grijuliu, pasiv. Flegmaticii sau multa
incredere in sine, sunt toleranti la ceea ce se intampla in jurul lor, comportamentul lor pare a nu fi
entuziasmat de nimic, nu le place sa fie in centrul atentiei, nu sunt interesati de parerile si aprecierea
celor din jur. Sunt incapatanati si inclinati spre rutina.

Toate aceste trasaturi enuntate reprezinta trasaturi de personalitate ale fiintei umane.
Scoala psihanalitica a lui Freud.​Freud este cel care sustine ca ​psihicul este alcatuit din trei
instante:​ Constient

Subconstient

Inconstient

Mintea omului este asemanata cu un iceberg, din care partea vizibila este similara constientului, in
timp ce partea ce nu se vede (deci cea mai mare parte a icebergului)este similara inconstientului.
Deci, partea vizibila este cea controlabila, in timp ce inconstientul scapa controlului nostru, fiind o
zona a psihicului in care sunt ascunse conflictele si traumele acumulate ; Freud considera ca in mare
parte comportamentul nostru este determinat de inconstient. Pe langa acestea, mai exista o sfera a
psihicului numita subconstient, care adaposteste ganduri si amintiri ce sunt temporar uitate , dar care,
dupa caz, pot fi reactualizate.

Pe langa studiul psihicului, Freud s-a ocupat si de studiul ​personalitatii​, care in viziunea lui
cuprinde componentele: ​Sinele

Eul

Supraeul

Sinele este prima instanta care se dezvolta, si este dominat de principiul placerii, fiind egoist si
urmarind satisfacerea placerii si a impulsurilor.Pe masura ce inainteaza in varsta, si odata cu
interactiunile sociale, cu educatia, individual incepe sa dobandeasca eul, care este dominat de
principiul realitatii.Acesta incearca sa satisfaca solicitarile sinelui, dar intr-o maniera rezonabila,
dezirabila in raport cu regulile sociale. In fine, ultima instanta care apare este supraeul, care propune
standardele pe care individual doreste sa le atinga;supraeul cuprinde toate responsabilitatile si
indatoririle subiectului uman. Si aceasta instanta trebuie sa fie controlata de catre eu, pentru ca nici
exagerarile supraeului nu sunt dezirabile.

In concluzie, o personalitate echilibrata trebuie sa aiba un eu puternic.

Eul, pentru a-si indeplini sarcinile, trebuie sa puna in functie niste ​mecanisme de aparare care ii
permit sa se protejeze de exagerarile inspre care tind celelalte doua instante. Iata cateva exemple in
acest sens:

✔ Proiectia-presupune a ne proiecta propriile noastre idei sau stari neplacute asupra altei
persoane

✔ Refularea-sau reprimarea unei experiente , de exemplu pentru ca este prea penibila,


rusinoasa, stanjenitoare pentru a o avea mereu in sfera constiintei

✔ Rationalizarea-presupune gasirea de scuze in proprii nostri ochi pentru o fapta deloc


onorabila comisa de catre noi
Teoria umanista a personalitatii il are drept reprezentant pe ​Carl Rogers​, si isi centreaza esenta pe
ideea​””sinelui””​care poate fi unul real sau unul ideal. Sinele se refera la acea latura a fiintei umane
care o defineste asa cum este ea in mod efectiv, in timp ce sinele ideal se refera la persoana asa cum
si-ar dori ea sa fie. Este evident ca pentru o personalitate echilibrata si armonioasa discrepanta dintre
cele doua tipuri de sine ar trebui sa fie cat mai mica.Dupa Rogers, dezvoltarea unei personalitai
armonioase presupune acordarea de catre cineva apropiat(de obicei parinti), a unei ​pretuiri
neconditionate​. In masura in care ii este acordata aceasta pretuire, persoana se simte apreciata si
iubita indiferent de calitatile si defectele sale. Ea elibereaza individul de necesitatea de a cauta mereu
aprobare sociala la cei din jur, si de a-si explora aptitudinile si talentele.In cazul in care aceasta
pretuire nu este acordata, iar iubirea este conditionata(de ex.de note bune obtinute la scoala, sau de
un comportament frumos), copilul primeste mesajul ca parintele si-ar dori un copil ideal. Acest copil
creste incercand sa intre in modelul pe car parintii il preconizeaza pentru el, neglijandu-si propria
fiinta interioara, intima. Ulterior aceste persoane tind sa aiba standarde foarte ridicate, chiar uneori
nerealiste, distanta dintre sinele real si cel ideal fiind foarte mare.

✔ Una dintre componentele personalitatii este ​TEMPERAMENTUL. ​Acesta este latura


dinamico-energetica a personalitatii. De asemenea, temperamentul poate fi considerat ca fiind
ansamblul reactiilor comportamentale si emotionale stabile care se manifesta de timpuriu in
viata si care sunt partial influentate de catre constitutia genetica. Dimensiunile esentiale ale
temperamentului se refera la: activitate, iritabilitate, sociabilitate. Temperamentul poate fi
studiat din mai multe perspective:

Din perspectiva lui ​Pavlov​, sistemul nervos are urmatoarele caracteristici:

✔ Forta

✔ Echilibru

✔ Mobilitate

Forta se exprima in rezistenta la solicitari a sistemului nervos

Echilibrul se exprima in raportul existent intre excitatie si inhibitie

Mobilitatea este dependenta de viteza cu care se consuma si regenereaza substantele constitutive ale
neuronului(se constata de exemplu in diferite aspecte exterioare, observabile, cum ar fi modificarea
unei deprinderi).

In functie de cum se combina aceste trei insusiri intre ele, rezulta urmatoarele tipuri:

Sanguinicul-​puternic, echilibrat, mobil


Flegmaticul​-puternic, echilibrat, inert

Colericul​-puternic, neechilibrat, mobil

Melancolicul​-hipoton​(are un tonus scazut)

Din punctual de vedere al lui ​Eysenck , temperamentele sunt tot acestea patru expuse anterior, cu
caracteristicile mentionate la paragraful referitor la paradigme ale personalitatii(perspectiva lui
Eysenck).

O alta perspectiva este cea a lui ​Le Senne, ​care stabileste existenta a opt tipuri temperamentale, in
functie de urmatoarele criterii:

Emotivitate

Activitate

Rasunet(Ecou)

In functie de acesti factori omul poate fi:Emotiv(E) sau Nonemotiv(nE)

Activ(A) sau Inactiv(nA)

Primar(P), -care are terndinta de a trai puternic prezentul, implica extroversiunea-,sau


Secundar(S)-care are tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, implica introversiunea-

Cele opt tipuri temperamentale pe care le stabileste Le Senne sunt:

-Pasionat(EAS)

-Coleric(EAP)

-Sentimental(EnAS)

-Nervos(EnAP)

-Flegmatic(nEAS)

-Sanguinic(nEAP)

-Apatic(nEnAS)

-Amorf(nEnAP)

Este important de retinut ca nu exista temperamente bune sau rele. Fiecare tip temperamental are
anumite calitati si neajunsuri care il fac sa fie potivit intr-un anumit domeniu de activitate si mai
putin potrivit in altul.
● O alta component a personalitatii sunt ​aptitudinile​.Acestea se definesc ca fiind “”insusiri ale
persoanei, care in ansamblul lor explica diferentele constatate intre oameni in privinta
posibilitatii de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi””(A.Cosmovici)

Clasificarea aptitudinilor:

A. Dupa natura proceselor psihice implicate:

✔ Aptitudini senzoriale(ex.acuitate vizuala, auditiva, etc)

✔ Aptitudini psihomotorii(ex.dexteritate manuala)

✔ Aptitudini intelectuale(ex.aptitudinea spre matematica)

✔ Aptitudini fizice(ex.forta, viteza, indemanare)

B.​Dupa gradul de specializare:

✔ Aptitudini generale (ex.inteligenta)

✔ Aptitudini speciale (ex.aptitudinile profesionale)

Din ansamblul acestor aptitudini ne vom referi in continuare la ​inteligenta, ca aptitudine generala.
In momentul de fata exista o multime de definitii ale inteligentei;in fapt, lumea psihologica nu a
reusit sa se puna de accord cu un punct de vedere unanim asupra acestei probleme. Oricum, ea este
capacitatea de a obtine alte noi capacitatati;de asemenea ea este instrument al analizei,
sintezei,abstractizarii, generalizarii, etc.

Dintre perspectivele asupra inteligentei ne vom referi la cea a lui ​Thorndike, Cattell, Thurstone.

Thornidike considera ca exista urmatoarele tipuri de inteligenta:

-Abstracta-se refera la capacitatea de a folosi limbajul verbal si simbolic

-Pragmatica-vizeaza activitatile concrete de manipulare a obiectelor si instrumentelor

Sociala-se refera la abilitatea de a ne descurca eficient in cadrul relatiilor sociale, in acomodarea la


ele.

Initial apare inteligenta pragmatica(copiii descompunand si recompunand diferite obiecte, jucarii, etc
si-o antreneaza),pe urma ajunge la cea conceptuala(abstracta), pentru ca apoi sa se dezvolte
inteligenta sociala.

Din punctul de vedere al lui Cattell, se poate distinge o ​inteligenta fluida si o ​inteligenta
cristalizata.
Astfel, inteligenta fluida raspunde mai degraba situatiilor noi, insolite, in timp ce inteligenta
cristalizata este aplicabila la situatiile tip ale mediului socio-cultural(I.Dragan)

Thorstone ​considera ca in spatele inteligentei generale stau opt factori, si anume:

✔ Rationament inductiv

✔ Rationament deductiv

✔ Memorie

✔ Aptitudine numerica

✔ Rapiditatea perceptiei

✔ Aptitudini spatiale

✔ Intelegere verbala

✔ Fluenta verbal

​IQ VERSUS EQ(EQ=inteligenta emotionala)

Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare, unii se tîrăsc în slujbe umile, în
mp ce alţii fac salturi impresionante în drumul lor către succes.
Cum se explică faptul că unii care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au
eşuat pînă la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în
viaţă?
De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni,
nu se destramă şi chiar sînt fericite?
Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi "decidem şi gîndim sub influenţa
sentimentelor", după cum ne sugerează Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional.
Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei", ne asigură Daniel
Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, "Emotional Intelligence".
n prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:

● intelectul (IQ) şi
● inteligenţa emoţională (EQ).

În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît lumea devine mai complexă,
nteligenţa emoţională trece pe primul plan" (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea
emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
n viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori:
cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii
empatie) şi relaţiile interpersonale.
ată o comparaţie între IQ şi EQ.

ntelectul - IQ

● ne ajută să facem socoteli;


● ne ajută să procesăm informaţii;
● se bazează pe logică;
● ne ajută să rezolvăm probleme;
● ne ajută să reuşim la şcoală;
● în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;

nteligenţa emoţională - EQ

● ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;


● ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
● ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii
puternice, care durează;
● ne ajută să ne transformăm;
● ne ajută să învăţăm din experienţă;
● ne ajută să fim creativi;
● ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.

Dezavantajele intelectului

● funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;


● funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din această cauză
nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid
decizii;
● este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru
în şcoala tradiţională);
● rămîne relativ constant toata viaţa.

Avantajele EQ

● funcţionează bine în orice situaţie;


● functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne putem baza
pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
● este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
● poate creşte, chiar foarte mult.

Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul
telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră
foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau
diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de
vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.

Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa
emoţională şi doar 20% de intelect.
n cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că
olul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai
deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să se
dezvolte pe măsură ce înaintăm în varstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le
utilizam pozitiv.”(dr.Cherechianu Aurel)

● Caracterul ​este si el o componenta a personalitatii. Acesta””constituie profilul psihomoral al


individului, manifestat in consistenta relatiilor interpersonale si in activitatea sa”(I.Radu)

Exista asadar trasaturi pozitive, precum si trasaturi negative(de ex.cinstea, corectitudinea,


constiinciozitatea, modestia, altruismul/minciuna, aroganta, lenea,rutina, linguseala.)

Trasaturi negative de caracter frecvente la copil si corectarea lor:

Minciuna

Forme de manifestare:​eludarea intentionata a adevarului. Piaget sustine ca pana aproximativ


in jurul varstei de 6 ani, copilul este de fapt un pseudomincinos, fiindca in ceea ce-l priveste
granite dintre real si imaginar este foarte sensibila.

Cauze:​ teama de pedeapsa, dorinta de a iesi in relief

Remedii:​deprinderea inca de la varste mici cu exactitatea, dezvoltarea simtului realului, iar la


varste mai mari, constientizarea faptului ca respecatarea adevarului este o chestiune de
demnitate.

Capriciul

Forme de manifestare:​Copilul capricios este un copil cu toane, mofturos,obisnuit sa I se


satisfaca toate gusturile.Odata refuzata o dorinta, copilul izbucneste in tipete, cuvinte urate,
etc

Cauze - :i​ nterne-o slaba dezvoltare a inhibitiei interne si un psihic labil

- Externe-greseli educative din partea familiei, rasfatul exagerat, inapacitatea parintilor


de a stabili cu blandete limite ferme si reguli de conduita

Remedii: ​nu se recurge la negocieri, ci se adopta o atitudine constanta in care regulile sa fie
aplicate consecvent ar cu blandete si fermitate in acelasi timp. In acelasi timp,se recomanda
analizarea cauzelor care au dus la conduita capricioasa a copilului, cauze care se regasesc fie in cele
enumerate mai sus, fie in incercarea parintelui de a proteja copilul fata de expunerea la orice fel de
frustrare(iar in momentul in care prin imrejurarile vietii copilul este totusi expus, nu poate sa se mai
autoregleze pentru ca nu stie cum anume sa o faca). De asemenea se recomanda cercetarea propriilor
erori parentale in educatie, intrucat orice trasatura negativa de caracter a copilului isi are cauza in cea
mai mare parte in erori de educatie, lipsa de conectare si comunicare autentica intre copil si parinte.

Incapatanarea

Forme de manifestare:​refuzul nejustificat de a indeplini anumite sarcini

Cauze:e​ ducatie excesiv de autoritara, rasfat exagerat, sau de asemenea poate fi lipsa autoritatii si a
supravegherii din partea parintilor.

Remedii:​ignorarea temporara dupa principiul “”observa totul, dar nu reactiona la orice””,amanarea


indeplinirii sarcinilor pana in momentul in care situatia s-a mai detensionat, la varste mici abaterea
atentiei spre alte obiective. Aceasta ultima solutie este propusa de catre unii autori(I.Radu), dar
contestata de catre altii, intrucat abaterea atentiei spre alte obiective poate presupune pe de o parte
lipsa de respect fata de copil care este considerat ca fiind o fiinta pe care poti sa o induci in eroare in
scopul indeplinirii propriilor cerinte, iar pe de alta parte abaterea atentiei poate insemna de fapt o
deturnare care sa rezolve, sa inlature o conduita, insa nicidecum nu pune focus pe cauza, deci pe
sursa respectivei conduite. Sursa nefiind rezolvata, conduita fie poate reaparea, fie copilul invata sa
se ascunda(minta) avand acelasi tip de conduita, insa in secret, nu afisata fata de parinti.

● Personalitatea profesorului

Referindu-ne la aceasta, e necesar a releva in ce consta ​aptitudinea didactica:

-calitati senzoriale:vaz, auz

-calitati ale aparatului locomotor

-calitati ale limbajului:exprimare clara, inteligibila

-atentie:concentrate, distributive

-calitati intelectuale:gandirea-flexibiltatea mentala

-rationament abstract

-capacitate de analiza si sinteza

-gandire creativa

-calitati ale personalitatii:interes profesional crescut, sociabilitatea, moderare in reactii,


constiinciozitate si simtul datoriei, autoritate, calm, incredere in sine, simtul umorului

-capacitati psihopedagogice:capacitatea de a face materialul de invatare accesibil, empatia,


creativitatea in munca psihopedagogica

Managementul eficient​ presupune:

1. O negociere inca de la inceputul colaborarii profesor-elev a sistemului de regului care vor


functiona in clasa(deci presupune implicarea si activarea elevilor)
2. Depinde si de imagine ape care elevii si-o formeaza despre profesorul eficient.

In urma cercetarilor s-a constatat ca elevii sunt interesati de urmatoarele probleme:

-Poate profesorul sa mentina ordinea?

-Stie profesorul sa rada?

-Ii intelege pe elevi?

Referitor la prima intrebare, s-a constatat ca de fapt elevii asteapta de la profesor tocmai acest lucru,
dar mentinerea acestei ordini sa nu se transforme intr-un regim prea aspru.De asemenea, elevii
asteapta ca profesorul sa inteleaga clasa ca intreg.

Controlul profesorului se bazeaza pe doua aspecte:

1. Pe putere-presupune coercitii-fizice

-psihologice

Acest tip de control bazat pe putere coercitiva nu il recomandam, chiar daca el poate fi adesea
intalnit in practica curenta.

2. Pe autoritate-intruneste consensul celor aflati sub autoritatea sa, intrucat se bazeaza pe


autoritatea profesionala a expertului precum si pe autoritatea profesionala a psihopedagogului, cele
doua conditii esentiale ale unui cadru didactic eficient.

Pentru a realiza un control eficient, profesorul trebuie sa detina urmatoarele calitati:

a. Charisma-capacitatea de a atrage si a influenta oamenii prin propria personalitate

b. Ascendenta-obtinerea controlului asupra unei situatii prin simpla prezenta

c. Puterea intelectuala-puterea expertului

d. Resursele de putere-capacitatea de a organizare a elementelor unei activitati in clasa

In privinta ​rolului expectantelor in formarea personalitatii​, in cele ce urmeaza, ne vom referi la:

Autoeficienta, ​care inseamna””credinta cuiva de a putea indeplini o sarcina


specifica””(Bandura).Aceasta presupune faptul ca in momentul in care persoana are
asteptari(expectatii) inalte fata de sine, exista multe sanse ca ele sa se indeplineasca; in masura in
care aceste expectatii sunt negative, sansele ca ele sa se indeplineasca sunt de asemenea mari.

Predictia ce se autoindeplineste se refera la situatia de interactiune dintre doua sau mai multe
persoane,in care asteptarile credibile din partea observatorului , vor suscita un anumit comportament
din partea actorului.Cu alte cuvinte, in masura in care un profesor are asteptari scazute in ceea ce
priveste nivelul unei clase(din multiple puncte de vedere:comportamental, invatatura, etc), el
transmite acest lucru chiar si indirect acest lucru elevilor, astfel incat ,mai devreme sau mai tarziu ei
ii vor confirma asteptarile, si vor intra in modelul (negativ) pe care profesorul l-a preconizat pentru
ei. Urmatorul citat (Oana Moraru, expert educational:
https://www.facebook.com/oneamonic?fref=nf&__tn__=%2Cdm-R-R&eid=ARChud-VB1cm6QgT
XjyEYb9gPOqnVUJgQLvltCAXG65Tmu30c_pNmB1RPn7rC6L-YL8k6PiCaaqGZFVk), postare
din 12.12.2018, se refera in mod foarte relevant la importanta feed-bakului care trebuie a fi acordat
zilnic elevului, si in special elevului cu diferite probleme fie comportamentale fie cognitive,
emotionale, etc.

“​Toți copiii - indiferent de vârstă, de nivel cognitiv, performanță academică - au nevoie de momente de triumf zilnic la 
școală, create expres de profesori! Principiul de bază pentru orice cadru didactic ar trebui să fie "Prinde-l ori de câte ori 
e bun!" Laudă-l nu în contrastul corect/greșit, ci în spectrul "bună idee/interesantă observație/ important efort/înțeleaptă 
intervenție/importantă contribuție/neașteptată conexiune/surprinzătoare întrebare". Laudă-l pentru gesturi mici de 
blândețe față de alții, pentru cum știe să aștepte, să facă efort; laudă-l pentru simțul umorului, pentru ajutorul dat 
celuilalt. Laudă-l pentru lucrurile mici și normale pe care le face zilnic. 
Nu-l prinde numai când greșește. Ca să semnalezi o eroare - comportamentală sau de productivitate a gândirii - e nevoie 
ca paharul lui să fie deja plin, emoțional vorbind. ​E nevoie să-l fi apreciat de zeci de ori înainte ca să poată integra 
constructiv greșeala. 
Copiii învață din întăriri pozitive sau negative. Din cele pozitive își va dori să fie mai bun. Cu cele negative, va persista 
să-și demonstreze că el nu e suficient de bine pentru lumea asta. 

Creați momente de triumf inclusiv pentru copiii neatenți, greoi, dezinteresați, agitați. ​MAI ALES PENTRU EI!  
Cearta dezamăgită, învinovățirea acuzatoare și pedepsele cu aer de superioritate sunt doar pentru calmarea orgoliului de 
adult. Nu aduc nimic bun. Nu formează comportamente bune, nu modelează, nu construiesc. E o mare iluzie să crezi că 
din emoție negativă, indusă autoritar, copilul va renaște cu dorința de a fi mai bun.

Prinde-l când e bun! Adică în majoritatea momentelor vieții lui! Numește, marchează și sărbătorește asta cu el!” 

În explicarea ideii ​ E o mare iluzie să crezi că din emoție negativă, indusă autoritar, copilul va renaște cu dorința de a fi 
mai bun.​,​ consider util următorul citat (dr. Jane Nelsen) ​De unde am luat ideea nebuna ca, pentru a-i determina pe copii 
sa faca mai bine, mai intai trebuie sa-i facem sa se simta mai rau? Gandeste-te la ultima oara cand ai fost umilit sau 
nedreptatit. Ti-ai dorit sa cooperezi sau sa faci mai bine?” 

CREATIVITATEA; CULTIVAREA CREATIVITATII LA ELEVI

Cuprins:

1.Delimitari conceptuale

2. Etapele procesului creator


3. Factorii creativitatii

4. Cultivarea creativitatii la elevi

Introducere:

Dezvoltarea creativitatii este un domeniu intrat nu foarte demult in atentia psihologilor, cu toate
acestea studiul ei prinde actualmente tot mai mult teren, intrucat se constata ca societatea actuala are
din ce in ce mai multa nevoie nu doar de indivizi inteligenti si instruiti, ci si de indivizi creative,
capabili sa gaseasca solutii inedite si eficiente la problemele complexe cu care lumea de azi se
confrunta.

● “Creativitatea ​este o activitate sau un proces care duce la un produs caracterizat prin
noutate sau originalitate, si valoare prin societate””(I.Rosca)

Initial s-a considerat creativitatea ca fiind apanajul geniului, mai exact a “”geniului nebun””.
Creativitatea presupunea deci in buna masura insanitatea psihica. Ulterior s-a demonstrat ca
in fapt creativitatea trebuie vazuta ca o scala pe care sunt situate toate fiintele umane normal
dezvoltate din punct de vedere intelectual;singura diferenta este ca ele se situeaza la un nivel
mai inalt au mai scazut pe aceasta scala.

● In privinta fazelor procesului creator, acestea sunt patru:

Prepararea, ​care consta in adunarea de informatii referitoare la domeniul de intees

Incubatia, ​care este un moment predominant abisal, si care consta intr-o corelare a
informatiilor existente,

Iluminarea,​sau””fulguratia unei clipe incandescente, care sfideaza orice


legitate””(A.Munteanu), este momentul in care ideea se naste. Numita si reactia “”Evrika””,
ea poate fi descrisa stiintific, pretandu-se mai degraba descrierilor literare.

Verificarea ​se refera la procesul de punere in aplicare a celor gandite, si implica in mare
masura efort volitiv.

● Factorii creativitatii ​pot fi impartiti in mai multe categorii:

A) Factori psihologici ​pot fi impariti in mai multe categorii: -Intelectuali

-Nonintelectuali

Discutand despre factorii ​intelectuali​, in primul rand facem referiri la gandire.Aceasta poate fi
convergenta sau divergenta.Cea convergenta este mai degraba o gandire algoritmica, ce merge pe drumul
cel mai scurt si mai uzual pentru rezolvarea unei probleme.
Gandirea divergenta presupune un mod nou, neuzual de rezolvare a problemelor.Factorii care alcatuiesc
gandirea divergenta sunt urmatorii:

✔ Fluiditatea-capacitatea de a da un numar de raspunsuri cat mai mare la o anumita problema

✔ Flexibilitatea-capacitatea gandirii de a-si schimba prompt cursul gandirii daca este cazul

✔ Originalitatea-capacitatea de a da raspunsuri noi si neuzuale la o problema

✔ Elaborarea-punerea in practica a celor gandite;presupune effort volitiv

✔ Sensibilitatea fata de probleme-capacitatea de a sesiza probleme acolo unde aparent ele nu exista

✔ Redefinirea- capacitatea de a folosi un obiect sau o parte a unui obiect in alt scop decat cel pentru
care a fost creat

In privinta ​raportului dintre inteligenta si creativitate ​în general ​specialistii (ex. Torrance) sustin ca
“Creativitatea este dependentă de inteligență numai până la un anumit prag al acesteia, absolut necesar
(IQ 120 la Torrance, 128 la Wechsler, 140 la Merrill”)(A. Munteanu).Dincolo de acest nivel orice
combinatie este posibila intre cei doi factori:un nivel inalt de inteligenta si o creativitate medie, un nivel
mediu de inteligenta si o creativitate inalta, ambele inalte, ambele medii.

Cativa dintre factorii ​nonintelectuali​ ai creativitatii sunt urmatorii​:

Motivatia​(intrinseca este mai degraba favorabila creativitatii decat cea extrinseca;o importanta mare au
si celelalte tipuri de motivatii:cognitive, afectiva,pozitiva..Un alt factor este ​caracterul​, cel putin in ceea
ce priveste tenacitatea , perseverenta de a pune in practica cele gandite.​Afectivitatea influenteaza si ea
creativitatea, in ceea ce priveste latura sa care vizeaza placerea de a crea, pasiunea pentru un domeniu.

B)Factori biologici :

Ereditatea - In favoarea importantei ereditatii se pot exemplifica situatiile unor familii


in care exista predispozitia fructificata spre a crea intr-un anumit domeniu, cum ar fi
familia Darwin, familia Bach, etc; De asemenea existenta copiilor supradotati este un
alt argument in acest context(de ex. In muzica Enescu, Chopin, etc, in literatura
Goethe, Byron, etc

Varsta- ​Unii aori considera ca pe masura ce varsta creste, creativitatea scade. Acest
fapt s-ar datora scaderii plasticitatii creierului, dezvoltarii spiritului critic,
dezinteresului scolii fata de creativitate.Totusi, aceasta nu presupune ca in mod
obligatoriu, in cazul tuturor oamenilor creativitatea descreste odata cu varsta: de
exemplu Grigore Moisil a creat lingvistica matematica la 70 de ani, Constantin Noica
si-a scris principalele opere dupa 70 de ani, etc.. Alti autori (de ex. Torrance)
considera ca exista un flux ascendent in privinta creativitatii pana la varsta de 9 ani,
apoi urmeaza o stagnare intre 9 si 12 ani. De la 12 la 17 ani urmeaza un puseu de
crestere a creativitatii, dupa care curba descreste treptat din nou. In tara noastra
studiile efectuate de Mihaela Roco sustin ca desi adolescenta este o varsta propice
pentru creativitate, nevoia de a se conforma regulilor si specificului unui grup face ca
multi dintre factorii creativitatii sa fie inhibati. Alti autori (de ex. J.Gordon) considera
ca in intervalul de varsta 25-40 potentialul creativ este maxim.

Genul​ : desi de-a lungul istoriei marile creatii ale omenirii apartin barbatilor
intr-o mai mare masura decat femeilor, acest lucru este perfect explicabil prin mentinerea secole de-a
randul a femeilor intr-o situatie de ignoranta in ceea ce priveste instructia;dupa cum am vazut
inainte, unul dintre momentele creativitatii este cel al prepararii, al adunarii de date, caci
“”intamplarea nu ajuta decat o minte pregatita””dupa cum spunea Pasteur.Pe de alta parte testarile in
zona potentialului creativ , nu au reliefat nici o superioritate, nici a femeilor si nici al barbatilor in
acest domeniu.

B) Factori sociali ​se refera la influenta familiei si a scolii asupa individului.(asupra


acestui punct se intra in detalii la punctul 4 al temei:””Cultivarea creativitatii la
elevi””)

● Discutand despre ​cultivarea creativitatii la elevi, trebuie spus ca un mediu ​familial p​ ermisiv
are un rol pozitiv;

In privinta mediului ​scolar,​ acesta poate fi unul inhibitor(implica profesori hipercritici, lipsiti
de entuziasm, rigizi, indisponibili in afara orelor).Un alt tip de mediu este cel stimulativ(aici
se permite libera exprimare a ideilor, chiar contrare, se stimuleaza munca independenta,
profesorii sunt disponibili si in afara orelor)

Factori ce blocheaza creativitatea in scoala:

1. Evaluarea-stiindu-se notat, cel mai adfesea elevul nu-si mai permite alte abordari ale
problemei decat cea uzuala, caci a incerca ceva nou implica si riscul de a gresi, ori daca
doreste o nota buna, elevul nu-si asuma acest risc.Se propune ca atunci cand acest lucu este
posibil, evaluarea sa fie amanata.

2. Recompensa-cel mai adesea este nota.In locul acesteia se propune gasirea si oferirea unor
sarcini-abil alese-in plus. Aceasta este valabila mai ales la elevi cu varsta mai mica.(de ex in
momentul in care elevii termina de executat o sarcina, doar celor care sunt apreciati ca au
lucrat mai creativ li se ofera noi material de completat, combinat, ales, etc astfel incat atat ei
cat si restul colectivului percep acest lucru ca o valorizare a lor la care nu toata lumea a
reusit sa acceada)

3. Competitia-in locul ei se propune cooperarea.

“”Idoli ai sistemului scolar sanctificati timp de secole””(d​ upa A.Munteanu), si care inhiba
creativitatea:

-cultul elevului mediu dupa care profesorul isi regleaza tempoul

-obsesia profesorului pentru programa


-“”elevul model””este recitatorul fidel al manualului

-sanctificarea metodelor traditionale de invatamant

-supraestimarea notelor

-fetisizarea ratiunii si a memoriei in defavoarea imaginatiei si a dimensiunilor noncognitive ale


personalitatii.

In contxtul discutiei despre cultivarea /inhibarea creativitatii in scoala, iata un text metaforic,
reprezentativ:
n​tr-o zi un băieţel s-a dus la şcoală.

Băieţelul era mic,


Iar şcoala era mare.
Dar când băieţelul a văzut
Că intrarea în clasa lui
Se făcea printr-o uşă direct din curte,
A fost foarte fericit,
Iar şcoala nu i s-a mai părut
Atât de mare ca la început.

Într-o dimineaţă,
Când băieţelul se afla în clasă,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen.“
„Grozav“, s-a gândit băieţelul,
căci îi plăcea mult să deseneze.
Ştia să deseneze o mulţime de lucruri:
Lei şi tigri,
Pui şi vaci,
Trenuri şi vapoare ..
Şi şi-a scos cutia cu creioane colorate
Şi a început să deseneze.
Dar profesoara a spus: „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“
Şi a aşteptat până i s-a părut că toţi copiii sunt pregătiţi.

„Acum o să desenăm flori“, a zis profesoara.


„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori.
Şi a început să deseneze flori frumoase,
Şi le-a colorat în roşu, portocaliu şi albastru.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi! Vă voi arăta eu cum să coloraţi.”
Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde.
„Acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la floarea profesoarei,
Apoi s-a uitat la floarea lui.
A lui era mai frumoasă decât a profesoarei,
Dar n-a mai spus nimic.

A întors doar foaia


Şi a desenat o floare ca a profesoarei.
Era roşie cu tulpina verde.

Într-o altă zi,


Când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o să facem ceva din argilă.“
„Grozav“, a spus băieţelul,
Căci îi plăcea să lucreze cu argilă:
Şerpi şi oameni de zăpadă,
Elefanţi şi camioane…
Şi a început să frământe bucata de argilă.
Dar profesoara a zis:
„Staţi! Nu sunteţi gata să începeţi …“
Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să facă farfurii.
Şi a început să facă farfurii de toate formele şi mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Aşteptaţi, vă arăt eu cum să faceţi!“ şi le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
„Aşa, acum puteţi începe”, a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei,
Şi apoi la ale sale.
Îi plăceau mai mult farfuriile lui,
Decât farfuria adâncă făcută de profesoară,
Dar n-a spus un cuvânt.
Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare
Ca şi cea făcută de profesoară.
Şi foarte curând, băieţelul a învăţat să aştepte şi să privească
Şi să facă lucruri ca şi cele făcute de profesoară.

Şi foarte curând
n-a mai făcut nimic de unul singur.

Şi s-a întâmplat într-o zi


Că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă,
într-un alt oraş.
Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală.
Şcoala nouă era şi mai mare,
Şi nu avea nicio uşă
Prin care să intre direct din curte în clasa lui.
Trebuia să urce nişte trepte înalte
Şi să meargă de-a lungul unui coridor lung
Până ajungea la clasa lui.

În prima zi de şcoală,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o să facem un desen“.
„Grozav“, şi-a zis băieţelul,
şi a aşteptat să-i spună profesoara ce să facă.
Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă.

Când a ajuns lângă băieţel, i-a spus:


„Tu nu ştii să desenezi?“
„Ba da“, a zis băieţelul, „Ce desen să facem?“
„Nu ştiu până nu-l faci“, a zis profesoara.
„Cum să-l fac?“, zise băieţelul.
„Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei.
„Dacă toţi aţi face acelaşi desen, şi l-aţi colora la fel,
cum să ştiu cine l-a făcut?“
„Nu ştiu“, zise băieţelul.

Şi a început să deseneze o floare roşie


cu tulpina verde…

Preluat din Canfield Jack, „Supă de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002

Sursa:​http://www.povesticutalc.ro/povesti-Floarea-rosie.html
Una dintre metodele de stimulare a creativitatii, extrapolabila si la domeniul didactic, este
brainstormingul​, sau metoda asaltului de idei.Acesta presupune doua principii:

1. Amanarea judecatii

2. Cantitatea creste calitatea

Si patru reguli:

1. Suspendarea oricarui criticism

2. Manifestarea impetuoasa a imaginatiei

3. Stimularea unui debit ideativ mai mare

4. Preluarea ideilor emise de altii, si fructuficarea lor prin ajustari

Comunicarea

Cuprins:

1. Delimitari conceptuale:comunicare nonverbala/comunicare verbala

2. Indici ai comunicarii nonverbale

3. Comunicarea verbala:

3.a) Principalele caracteristici ale comunicarii defectuoase

3.b) Principiile de baza ale unei bune comunicari


Introducere:

Lipsa comunicarii este o tară a perioadei actuale, accentuandu-se parca mai mult ca oricand
datorita a ceea ce numim””viteza””acestor timpuri.Lipsa comunicarii, sau deficientele ei
amprenteaza atat relatia perinte copil, cat si pe cea profesor elev.

Tocmai de aceea sunt abordate cateva dintre aspectele considerate mai interesante si mai
relevante ale problematicii comunicarii.

-Toti ne formam o imagine despre propria persoana

-In actiunile noastre ne bazam pe aceasta imagine

-Uneori imaginea de sine nu coincide cu realitatea

-Atunci cand exista o mare discepanta intre imaginea de sine si realitate, comunicarea are
de suferit

● Indicii ​comunicarii nonverbale​ sunt urmatorii:

✔ Contactul vizual

✔ Expresia faciala

✔ Pozitia

✔ Gesturile

✔ Proximitatea

✔ Imbracamintea

● In privinta ​comunicarii verbale​,un aspect de care trebuie tinut cont se refera la principalele
caracteristici ale comunicarii defectuoase.​ Acestea ar putea fi urmatoarele:

-Atacul la persoana-in acest caz, persoana care are dificultati de comunicare, are tendinta de a
condamna interlocutorul in ansamblu, ca persoana, in loc sa se centreze exclusive pe
comportamentul care a deranjat-o
-Apararea-persoana are tendinta de a se apara in mod global, in loc sa-si explice
comportamentul care a avut reverberatii negative in cealalta persoana

-Infailibilitatea-persoana are tendinta de a considera ca dreptatea este exclusive de partea sa,


partenerul de discutie neavand catusi de putin dreptate

-Sentimentul nedreptatii-acest indice se refera la faptul ca persoana se simte in mod necesar o


victima in raport cu celalalt

-Deziluzia-discutia nu are rost, pentru ca celalalt oricum nu ne intelege

-Agresivitatea-persoana face totul pentru a-si rani interlocutorul, pentru a-l umili

-Retragerea in sine-fiind caracterizati de acest indice, refuzam oice comunicare cu


interlocutorul,m orice explicatie, orice dialog

● Intre ​principiile de baza ale unei bune comunicari​, am selectat aici umatoarele:

Principii legate de ascultare:

-Dezarmarea –se refera la faptul ca in momentul in care discutia risca sa degenereze in conflict, sa ne
antrenam abilitatea de transmite direct sau indirect faptul ca ii intelegem furia sau frustrarea
interlocutorului, dar ca in aceasta situatie am reactionat astfel deoarece…(explicand aici eact
mobilurule comportamentului nostru)

-Empatia:presupune parcurgerea a trei pasi:

✔ A-l asculta pe celalalt cu atentie

✔ A-I repeta pe scurt ceea ce am inteles

✔ A-I cere precizari sau informatii in plus cu privire la subiectul pus in discutie

Principii legate de exprimare:

-Flexibilitatea:se refera la faptul ca perceptia noastra asupra evenimentelor nu este infailibila, si ca


probabil si interlocutorul isi are partea sa de dreptate

-Centrarea-presupune capacitatea persoanei de a se focalize exclusive pe comportamentul care ne-a


deranjat la interlocutor, si a nu aluneca in reprosuri colaterale

-Aprecierea:se refera la faptul ca, in masura in care reusim sa transmitem interlocutorului ca in


ansamblu il apreciem ca persoana, ca il respectam , dar ca de asta data un anumit comportament al
sau ne-a deranjat, este mai putin probabil ca situatia sa degenereze in conflict.
Aspecte motivationale ale invatarii in scoala

Cuprins:

1. Motivatia: definire, structura, forme

2. Legea Yerkes-Dodson

3. Frustrarea si mecanisme de aparare in fata frustrarii

4. Motivatia de a reusi; teorii ale atribuirii

5. Teoria lui Ryan si Deci asupra celor 3 nevoi fundamentale:Competenta, Conexiune si Control

Introducere:

Cunoasterea structurilor motivationale care determina cea mai dezirabila conduita a elevului(atat in
planul scolar cat si extrascolar), este necesara in intregul proces didactic.Astfel, aflarea unui
optimum motivational, adica a unui echilibru optim intre performanta elevului si nivelul motivatiei
sale, cere in primul rand cunoasterea temeinica a elevului cu toate particularitatile sale de varsta.

● Motivatia cuprind ansamblul factorilor care declanseaza si sustin activitatea.

Structura sa este alcatuita din urmatoarele:

-trebuinte

-motive

-interese

-convingeri

-idealuri

In privinta trebuintelor Maslow a alcatuit o piramida a acestora, situand la baza sa trebuinte


fiziologice(foame, sete, sex, odihna),apoi umeaza trebuinte de securitate, dragoste si afiliere, de
stima si statut ,de cunoastere, estetice si de autorealizare.Pe masura ce o trebuinta de la baza se
realizeaza, omul poate sa acorde atentie realizarii urmatoarei trebuinte.Este evident de exemplu ca, in
lipsa satisfacerii trebuintelor de securitate(in conditii dramatice, de razboi de pilda) ,omul nu este
interesat de trebuintele estetice, ci mult mai curand de a-si pastra viata, de a o continua in
circumstante sigure, ferite de primejdii.

Formele motivatiei sunt:

✔ Pozitiva si negativa

De exemplu un elev invata din placer(si este motivat deci pozitiv), sau din teama de a nu fi pedepsit,
de a nu ramane coregent (si deci e motivat negativ)

✔ Cognitiva si afectiva

De exemplu un elev invata din dorinta de a sti ori din dorinta de a obtine simpatia cuiva drag

✔ Intrinseca si extrinseca

De exemplu elevul invata pentru ca el doreste astfel, dorinta este a sa si o face din pasiune, in timp ce
fiind motivat extrinsic, el invata pentru o nota buna, pentru o bursa, etc

● Legea Yerkes Dodson ​se refera la raportul dintre motivatie si performanta.

Mai exact , in cazul unei motivatii slabe, performanta este pe masura.Daca persoana este
supramotivata, performanta este afectata in mod negative, pentru ca, aflata sub stress, persoana va fi
inhibata, iar performantele sale nu vor fi pe masura capacitatilor sale.

De aceea este de dorit ca persoana sa fie bine(si nu supra)motivate, pentru ca eficienta sa sa fie reala.

● Frustrarea ​este pe de o parte imiedicarea unei persoane sa-si realizeze un drept sau o dorinta, iar pe
de alta parte este starea psihica ce rezulta din acest blocaj.

In fata frustrarii oamenii pun in functie diverse mecanisme de aparare, cum ar fi:

-eliminarea barierei:de exemplu un elev are de dat un examen foarte important, dar se isca o furtuna
foarte puternica.Eliminand bariera, elevul va lua un taxi, sau va gasi o alta modalitate de a solutiona
aceasta situatie

-ocolirea barierei:ex.unul dintre elevi se simte persecutat la scoala din cauza ca acesta a dezvoltat o
antipatie nestavilita fata de el. Deci, fiindca nu poate elimina bariera, o va ocoli, de exemplu
transferandu-se la o alta scoala.

-reactii compensatorii: 1.Substituirea motivului:un liceean se indragosteste de o colega a sa, dar


intrucat aceasta va allege un alt baiat, cel dintai isi va intensifica si reorinta eforturile in alta directive,
inspre invatatura, sport, etc
2. substituirea obiectului reactiei:un functionar este certat la serviciu de
catre seful sau, dar neputand riposta isi va revarsa furia acasa, asupra sotiei.

-reactii de aparare a eului: 1.refularea sau reprimarea unor amintiri care sunt prea penibile pentru a
putea fi pastrate in sfera constiintei

2.compensarea prin fantezie:un elev mentinut la nivelul marginal al clasei de


catre colegii sai din diverse motive, poate sa compenseze acest neajuns prin visare, prin imaginarea a
diferite ipostaze avantajoase pentru el, si al caror protagosnist principal este.

3.identificarea:un individ care si-a dorit o viata intreaga sa devina medic, de


exemplu, si din anumite motive nu a reusit acest lucru, poate depune toate eforturile pentru ca fiul sau
fiica sa sa devina ceea ce n-a reusit, identificandu-se astfel cu el(ea).

4.rationalizarea:un evreu in timpul celui de-al doilea razboi mondial isi


denunta fratele pentru ca acesta din urma complota impotriva Statului Major al SS-ului.Motivul pe
care primul il invoca era respectarea legalitatii si a regulamentelor;in fapt intre ei exista o veche
rivalitate si gelozie inca din copilarie.

Un obectiv important al scolarizarii este acela de a modela elevii inspre invatarea


continua, autoreglata. Insa cum se explica faptul ca un elev care nu reuseste sa indeplineasca o
anumita sarcina devine frustrat si descurajat, refuzand sa mai incerce din nou, in timp ce un altul
totusi continua sa incerce, desi in prealabil a intampinat un esec? Cum se explica faptul ca un elev isi
mentine sau creste nivelul motivatiei, in timp ce altuia nivelul motivatiei ii scade? Raspunsul se refera
la ​atribuirile ​pe care elevii le fac, cu alte cuvinte la cauzele pentru care ei considera ca au succes sau
insucces. Este important de stabilit care este cauza pe care ei o considera a fi la baza respectivului
succes sau insucces. Pentru aceasta trebuie raspuns la urmatoarele intrebari:

-Este o cauza interna sau externa persoanei?

-Este o cauza stabila sau instabila?

-Este o cauza care poate sau nu sa fie controlata de persoana respectiva?

Daca elevul cosidera ca a avut un esec pentru ca nu s-a straduit suficient, atunci atribuirea(cauza )pe
care o face este interna, instabila si contolabila. Daca insa el considera ca pur si simplu nu se pricepe
la ceva, atunci cauza este interna, stabila si incontrolabila. Aceste atribuiri ii pot afecta elevului
motivatia pentru viitor. Elevii care atribuie succesul unor factori interni, controlabili(de ex. efortul) au
o stima de sine si o motivatie mai mari decat cei obisnuiti sa faca atribuirile pe seama unor factori
externi(de ex. norocul). Cercetarile au stabilit existenta unor diferente insemnate intre copiii care nu
sunt descurajati de esec si care insista pana reusesc si intre cei care abandoneaza efortul dupa esec.
Astfel, copiii ​orientati spre neajutorare isi atribuie mai degraba esecul asupra unor caracteristici
personale (cum ar fi incompetenta lor, faptul ca nu se simt capabili), nu se asteapta sa aiba succes,
evita provocarile si renunta in fata esecului.
Copiii ​orientati spre perfectionare ​nu renunta in fata esecului, si se concentreaza mai mult asupra
sarcinii de executat decat sa se centreze pe capacitatea/incapacitatea lor. Ei considera ca aceasta
capacitate poate fi imbunatatita, si daca se straduiesc mai mult vor reusi.

Copiii ​orientati spre performanta ​se concentreaza mai mult asupra rezultatului activitatii decat
asupra procesului de imbunatatire a abilitatii sau invatarii. Ei doresc succesul, pentru ei fericirea se
realizeaza din victorii si din multumirea celor de langa ei(parinti, profesori).

Un accent mare pus in scoala pe note si competitie determina elevii sa puna accent mare pe
rezultate(note, premii, diplome). Insa, spre deosebire de acesti elevi axati pe performanta si pe nevoia
de a-i multumi pe altii, elevii care isi pastreaza interesul inspre a atinge si realiza obiectivele
educationale(cei orientati inspre perfectionare), tind sa se descurce mai bine in scoala.

Teoria lui Ryan si Deci(2011); cei 3”C”(nevoia de Competenta, Conexiune si Control”)

In anii ‘60 Skinner punea la punct ​teoria motivationala, ​a carei idee centrala era ca polii intre care o
educatie eficienta, constuctiva se poate realiza, erau cei reprezentati de recompensa si pedeapsa. Cu
alte cuvinte, crescuta si educata undeva intre”băț si bomboana”, fiinta umana isi poate atinge un
maximum ca nivel de dezvoltare. Acest algoritm de educatie a fost si este in continuare folosit:
sistemul de notare in scoala, bulinele acordate in invatamantul prescolar, etc.

Insa nu trebuie uitat ca perioada in care Skinner si-a definitivat teoriile este perioada
in care a aparut industrializarea, perioada in care era nevoie de oameni buni executanti, obedienti fata
de sistem, nu neaparat pasionati de ceea ce faceau, dar in mod cert oameni de care societatea
respectiva avea nevoie. Acest tip de educatie insa creeaza in mod cert motivatie exterioara:persoana
executa corect, deci va fi recompensata, sau in caz contrar va fi pedepsita. Va realiza deci o sarcina in
mod corect doar pentru a evita o pedeapsa(motivatie exterioara/extrinseca).

Ce e insa gresit aici? Raspunsul este ca acest comportament nu este unul asumat. D​ e
exemplu invaț un copil ca nu este frumos sa arunce o hartie pe jos, ci in cosul de gunoi, dar ca
argument aduc posibila amenda pe care un gardian public i-o poate administra, sau faptul ca e rusinos
Acelasi copil insa in padure poate arunca nonsalant gunoiul pe jos, iar intrebat fiind de ce face asta,
raspunsul lui va fi:”nu ma vede nimeni, deci nici nu imi da amenda nimeni, nici nu ma voi simti
rusinat.”Daca insa copilul ar fi motivat intern( nu arunc gunoi pe jos pentru ca eu consider ca nu e
civilizat, indiferent ca ma vede sau nu cineva,indiferent de context) el isi va respecta propria
norma/regula.

Teoria lui Skinner a fost contrazisa de catre ​Ryan si Dece​, creatorii ​Teoriei
determinarii. ​Ryan si Dece considerau ca educatia conform mecanismului recompensa-pedeapsa este
mai curand potrivita cainilor decat oamenilor, pentru ca mai degraba se apropie de dresaj decat de
ceea ce numim educatie. Daca motivatia externa ar fi singura care ar trebui alimentata, nu ar mai
exista performanta, atata timp cat performanta inseamna alimentarea pasiunii, curiozitatii,
interesului(acestea toate apartinand motivatiei intrinseci).
Asa ca Ryan si Dece au considerat ca exista niste nevoi de baza (pe langa nevoile de baza cunoscute
ale lui Maslow care vizeaza nevoi de foame, sete, odihna, securitate, etc), nevoi care trebuie sa fie cat
mai constient si consecvent alimentate pentru a educa o fiinta umana echilibrtata si eficienta.

Aceste nevoi sunt urmatoarele trei:

● Nevoia de conexiune

● Nevoia de competenta

● Nevoia de control

Nevoia de conexiune este cea dintâi nevoie care apare in viata omului, si inca de la varste mici se
concretizeaza in nevoia de a fi iubit, respectat, nevoia de a fi imbratisat.O mare nevoie de conexiune
se manifesta la copil :

-( in sens negativ) prin dependenta mare față de adult

Tine mult la parerea celorlalti copii

+(in sens pozitiv) are nevoie de prieteni

Comportamentul acestui tip de copil, cu o mare nevoie de conexiune imbraca de asemenea aspecte
unele dezirabile altele indezirabile

-comportament tip “D-l Goe”

+copilul iti solicita insistent atentia, iri ia fata in maini invitandu-te sa ii acorzi atentie

Nevoia de competenta​: Acesta este copilul mereu curios, care intreaba adesea:”Da’ de ce?.”Fiecare
comportament care duce la o reusita (deci copilul se simte competent) atrage dupa sine dorinta de a
mai incerca, de a mai persevera. Ca sa fii competent, sa faci ceva cu placere si curiozitate intr-un
domeniu, sa te simti si sa fii competent, pentru toate acestea nu e nevoie de recompense. Cand o
persoana acceseaza cu placere si curiozitate site-uri de socializare (de exemplu FB, Instagram, etc),
nu o face pentru ca cineva il recompenseaza pentu asta. De asemenea cand un copil(sau adult) se
joaca pe calculator, se pricepe, doreste sa se mai joace, sa acceseze noi niveluri de dificultate, si
recompensa exterioara nu e necesara, recompensa e insasi faptul ca se simte bun, competent.

Copilul care are o mare nevoie de competenta este cel care are o mare nevoie de explorare, si este
foarte curios.

Nevoia de control. ​In perioada anterioara copiii petreceau mult timp la joaca afara, in mediul urban
adesea in gașcă in spatele blocurilor. Parintii nu erau alaturi de ei ca sa le stabileasca reguli sau
interdictii, si copiii singuri luau decizii si erau sursa actiunilor lor. Azi lucrurile sunt de multe ori
diferite, multi copii sunt dusi si adusi de la scoala (uneori la ore tarzii, dupa afterschool), astfel incat
dupa multe ore de program ajung ori apoi acasa unde intra din nou intr-un mediu unde rar pot lua
decizii si rar pot fi sursa actiunilor lor. Unii autori considera ca dependenta de telefon a copiilor se
explica prin faptul ca acela este unul dintre putinele domenii in care copilul este sursa propriilor sale
decizii. Felul in care se manifesta nevoia de control a copilului poate imbraca o varianta
+”vreau eu sa fac”, “stiu eu”, “pot singur”

Sau

-refuza sa colaboreze, il ia pe”nu vreau” in brate.

Sursa comportamentului

Cand ne preocupa un comportament problematic al copilului deci, este inutil sa ne preocupam despre
cum putem ameliora/ schimba acel comportament, daca vrem sa nu obtinem doar rezultate pe termen
scurt, ci suntem preocupati de modificari substantiale. Important-asa dupa cum s-a mai punctat de-a
lungul acestui material-este sa fim preocupati despre cauzele acestui comportament, si dupa cum
Ryan si Dece precizeaza, nesatisfacerea acestor trei nevoi, de conexiune, de competenta si de
control, duce la felurite comportamente disfunctionale.

Deci comportamentul este doar un simptom.​Prin urmare trebuie sa fie facuta o diferenta clara
intre cauza si efect. Schema următoare se citește începând de jos, întrucât sub nr 4( unde avem un
anumit comportament) există o rădăcină complexă care trebuie cunoscută de către profesor/adult,
înainte ca el să-și pună problema modificării vârfului icebergului(comportamentul adică).

4.Comportament(singurul la care avem acces direct

3.Emotii

2.Ganduri care pot fi -constiente

-inconstiente (Ambele tipuri se bazeaza pe experiente,pe convingeri)

1.nevoi: CONEXIUNE, COMPETENTA, CONTROL(aici desigur, se includ si nvoile deja bine


cunoscute:hrana, sete, odihna, etc)

In modelul de mai sus este ilustrat pas cu pas ce se afla in spatele fiecarui comportament,
demonstand inca o data ca modificarea acestuia pe termen lung necesita cunostinte si informatii
psihologice. In acelasi timp pedeapsa sau recompensa folosite in modificarea comportamentului
influenteaza doar varful icebergului(mai exact comportamentul), insa imediat ce posibilitatea de a nu
fi vazut/surprins/ pedepsit dispare, copilul repeta comportamentul disfunctional, pentru ca nimic nu
s-a modificat la nivel mai profund. Tot la fel si recompensa, daca aceasta nu mai exista, nimic nu
mai sustine modificarea durabila a unui comportament.

Deci: privind figura reprezentata cu rosu( care se citeste de la nivelul numerotat cu 1, apoi 2, etc),
intelegem ca sursa unui comportament sta in satisfacerea/nesatisfacerea unei ​1​.​nevoi​. De ex,
nesatisfacerea nevoii de competenta a unui copil de ex, genereaza niste 2​.​ganduri ale respectivului,
care ganduri pot fi ​constiente​, dar si ​inconstiente​. Aici este important de precizat ca in formarea
gandurilor ​experientele si convengerile unui copil / ale unei persoane sunt foarte importante.
Experiente de scoala in care copilul are multe esecuri, ii formeaza anumite ganduri cu privire la
propria persoana, de ex. Gandurile acestea genereaza niste ​3​. ​emotii​(de ex furie, frustrare, tristete,
agresivitate, anxietate, etc). Iar emotiile acestea genereaza un ​4​. ​comportament​. Abia aici, in acest
punct avem acces direct, asa cum precizam, la varful icebergului.
Iata asadar ce proces complex, si cate aspecte trebuie a fi respectate atunci cand ne confruntam ca si
cadre didactice cu un comportament disfunctional.Este dificil de schimbat un comportament daca nu
schimbi convingeri, experiente, nevoi. Dar capacitatea si vointa de a avea in vedere tot acest demers
analitic si laborios probabil este una dintre variabilele care fac diferenta intre un cadru didactic care
are vocatie, si unul care nu are.

Notiuni de consiliere psiho-pedagogica

Cuprins:

1. Delimitari conceptuale

2. Caracteristicile consilierului si ale consilierii

3. Analiza tranzactionala din perspectiva lui Berne

4. Perspectiva cognitivista a lui Beck asupra consilierii

5. Jurnalul starilor sufletesti

Introducere:

Profesorul diriginte indeplineste adesea, pe langa celelalte roluri asumate in institutia de invatamant,
sip e cel de consilier. In acest scop, acest capitol-ce nu se doreste a fi exhaustiv-, prezinta o
introducere in acest domeniu, subliniind ca rolul cadrului didactic este si Acela de a contribui la
dezvoltarea personala a elevului, de a sensibiliza specialistul (psiholog cel mai adesea)atunci cand
exista o situatie de criza care depaseste atributiile sale.

● Consilierea​ este o interactiune intre doua sau mai multe persoane.

Ea presupune in mod necesar: - existenta unui consilier si a unui client

- un anumit timp si spatiu acordat consilierii

-un set de tehnici, metode de consiliere, abilitati si atitudini pentru


atingerea rezultatului dorit

Beneficiile clientului in urma consilierii sunt:

✔ Autocunoastere, acceptare si dezvoltare personala

✔ Sesizarea si rezolvarea problemelor cu care se confrunta clientul


✔ Imbunatatirea relatiilor sale cu ceilalti

✔ Eliminarea situatiilor de criza

● Caracteristicile consilierului

Pozitive:

rabdare, ascultare activa, comunicare eficienta, empatie, respect, acceptare neconditionata, toleranta,
caldura, confidentialitate

Negative:

Tendinte de dominare, tendinte de superioritate sau de inferioritate fata de consiliat, precum si


reversul fiecareia dintre caracteristicile positive mai sus mentionate

● Ce presupune consilierea?

A. Preventia​-este elemental de baza al consilierii;se pot preveni obiceiuri legate


de fumat, droguri, consumul de alcool, insucces scolar, etc

B. Dezvoltare personala-​ p​ resupune insusirea de tehnici de autocunoastere,


invatare eficienta, comunicare, eliminarea unor complexe, prospectarea viitorului

C. Interventia in situatii de criza-p​ resupune interventia unei persoane specializate


in situatii cum ar fi:stres accentuat, depresie, tentative de sinucidere, situatii post traumatice

● Din multitudinea paradigmelor referitoare la consiliere am ales spre ilustrare doua, si anume:
Analiza tranzactionala din perspectiva lui Berne, si perspectiva cognitivista a lui Beck asupra
consilierii.

Analiza tranzactionala din perspectiva lui Berne:

Conceptia lui Berne in acest domeniu se poate rezuma la urmatoarele:

✔ Stari ale egoului

✔ Regulile tranzactiilor
✔ Scenariul de viata

Cu alte cuvinte, Berne considea ca fiecare persoana include in fiinta sa trei tipuri de ego: ego de
copil, ego de adult si ego de parinte.

-Egoul de copil implica anumite trasaturi cum ar fi:comportament emotional, creative, nesupus
rigorilor disciplinei

-Egoul de adult implica un comportament realist, logic, rational,neafectiv

-Egoul de parinte presupune asumarea valorilor preluate de la parinti (morala, atitudini, credinte),
empatie, grija si ocotire fata de ceilalti.

Unui copil nu-I este caracteristic in fiecare moment doar egoul de copil, ci si alte tipuri de ego, de
exemplu ego de parinte in atitudinea fata de un animal, fata de o papusa, etc, dupa cum si un adult
poate pune in functie la un moment dat un ego de copil.

Dificultatile de comunicare sustine Berne, se datoreaza in mare masura faptului ca o anumita


persoana pune in functie un anumit ego(de exemplu de parinte), adresandu-se egoului de copil al
interlocutorului(comunicare defectuoasa), in loc sa se adreseze tot egoului de parinte al
acestuia(comunicare eficienta)

Un exemplu de situatie in care doua persoane pun in functie doua egouri diferite( comunicare
defectuoasa, cu potential conflictual):

Doi colegi, functionari, sunt protagonistii acestui dialog:Unul dintre acestia, punctual la serviciu, il
intreaba nemultumit pe celalalt, care tocmai intarziase, in timp ce-si priveste ceasul:””Cat e ora?””La
care colegul sau , pe un ton nemultumit raspunde:””E opt si jumatate””.

Este evident ca fiecare dintre cei doi comunica de fapt un cu totul alt mesaj decat cel aparent: De fapt
, mesajul primului este:””De ce ai intarziat atat?””, in timp ce mesajul celuilalt este:””De ce ma iei la
rost, in fond nu sunt subalternul tau!””.

Primul s-a adresat celui de-al doilea de la un ego de parinte la un ego de copil, insa colegul sau n-a
acceptat acest lucru, raspunzandu-I de la un ago de adult, si activandu-I tot un ego de adult

Acest exemplu este ilustrat schematic mai jos:


Copil Copil

Adult Adult

Parinte Parinte

Ce se intampla in aceasta situatie?

Berne sustine ca aici ​regulile tranzactiilor apar foarte clar, acestea fiind urmatoarele:

1. Cand sagetile sunt paralele intre cele doua tipuri similare de ego, comunicarea poate continua
nelimitat

2. Cand sagetile se incruciseaza, comunicarea cu privire la un anumit subiect inceteaza imediat

3. Intelegerea mesajului psihologic este cheia intelegerii comportamentului unei persoane


In fine, Berne sustine ca in urma interactiunilor cu parintii, copilul dezvolta un model de
comportament care poate fi unul suportiv, sau unul agresiv.El dezvolta o anumita atitudine fata de
sine si fata de ceilalti;aceste decizii vor forma ulterior ​scenariul de viata​, care poate fi de persoana
care invinge, sau de persoana care pierde.

● Perspectiva cognitivista a lui Beck asupra consilierii

Pe scurt, conceptia lui Beck in acest domeniu poate fi sintetizata astfel:

✔ Comportamentul nostrum este determinat de interpretarea noastra a situatiilor pe care le traim

✔ Deformarile rationamentului dau nastere problemelor

✔ Tehnica automonitorizarii, prin care deformarile prezente devin alternative rationale

Beck sustine deci ca noi acodam situatiilor problematice pe care le traversam anumite
semnificatii​(mai mult sau mai putin grave), si ca tocmai acest lucu este de natura sa ne influenteze
comportamentul, si nu situatia in sine.De pilda, raportandu-ne la activitatea didactica, o nota de sapte
poate constitui o sursa de mare stress pentru un elev, in timp ce pentru altul poate constitui o mare
usurare.

Confruntandu-se cu situatii problematice, persoana are nu o data de infruntat invazia ​gandurilor


automate depresive.​Iata cateva exemple de acest tip de ganduri:

-Nu sunt bun de nimic

-Nu reusesc niciodata nimic

-Nimeni nu ma intelege

-Mi-ar placea atat de mult sa fiu altfel

-Nimic nu merge cum vreau eu

-Ceva nu e in regula cu mine

-Sunt un ghinionist

De fapt, spune Beck, in momentul in care o persoana care se adreseaza consilierului(un elev de pilda
care traverseaza o situatie dificila, adresandu-se dirigintelui sau, in conditiile in care in scoala nu
exista un psiholog scolar), el trebuie sa fie consiliat de asa maniera incat sa fie capabil sa-si
stavileasca avalansa gandurilor depresive, si sa constientizeze ca practic, el se afla in miezul unor
deformari de rationament. Iata cateva exemple dintre ​principalele tipuri de deformare a
rationamentului:
1. Radicalizarea:a vedea totul fie in alb, fie in negru

2. Suprageneralizarea:a dramatiza o dificultate obisnuita, generalizand-o in mod excesiv

3. Deformarea selective:a nu retine decat partea negative a lucrurilor, sau a minimalize ceea ce
este pozitiv, amplificand ceea ce este negative

4. Autodeprecierea:a crede ca toate calitatile si atuurile noastre nu au nici o valoare si nu


servesc la nimic

5. Inferenta:a ghici (mai exact a crede ca ghicesti correct)gandurile oamenilor, a ghici viitorul

6. Emotivitatea:a ne proiecta starile sufletesti asupra realitatii(Ex:viata este trista si grea pentru
ca noi suntem indispusi)

7. Prezenta lui””a trebui””:a socoti ca viata si lumea trebuie sa raspunda intotdeauna unor
norme foarte precise

8. Etichetarea:a identifica intotdeauna persoanele cu actiunile lor

In aceasta situatie, persoana consiliata trebuie ajutata sa-si dezvolte abilitati de ​automonitorizare​, cu
ajutorul carora ​deformarile prezente sa devina alternative rationale​.

In acest scop, Beck propune realizarea unui “”Jurnal al starilor sufletesti””:

Jurnalul starilor sufletesti

1.Imprejurarile indispozitiei
mele:-----------------------------------------------------------------------------------------

””aveam pentru prima oara intalnire cu o fata, am asteptat o ora, dare a nu a


venit””----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------

2.Sentimentele mele negative, si intensitatea lor pe o scala de la 1 (minim) la1oo


(maxim)----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------ma simt:-----trist, nelinistit, neincrezator in mine,
etc-------------------------------------------------

Ma simt:
Trist nelinistit Neincrezator in etc etc
mine

70 40% 80%
% 50% 1% 40%

Intensitatea sentimentelor a fost initial completata la inceputul elaboraii jurnalului. Daca va fi corect
executata activitatea, la sfarsitul ei, ne asteptam ca intensitatea sentimentelor negative sa se diminueze.

Exemplu:

Gandurile mele automate Deformarile prezente Alternative rationale


negative
Intensitatea lor pe o scala de
Intensitatea lor pe o scala de la 1 la 100
la 1 la 100

-Nu reusesc niciodata nimic Autodeprecierea -In grupul meu de prieteni


sunt apreciat si valorizat
80%
100%

-s-ar putea sa-I fi intervenit


ceva, motiv pentru care nu a
ajuns la intalnire

80%

etc etc etc

etc etc etc

In concluzie: intr-o prima faza persoana descrie situatia care l-a facut sa se simta atat de neplacut.
Apoi ce simte exact fata de aceasta situatie, plus intensitatea trairilor, pe o scala de la 1 la 100. La
fiecare gand automat depresiv trecut in tabel, I se gaseste ce tip de deformare a rationamentului ii
corespunde. Ulterior, in ultima rubrica se gasesc si se noteaza alternative rationale (cu intensitatea
lor).

In finalul demersului, se revine cu aprecierea intensitatii sentimentelor negative, (in tabel cifra apare
ingrosat), si cum am mai precizat, ne asteptam ca aceasta intensitate sa scada, si persoana sa se simta
mai bine.

● In ceea ce piveste ​etapele consilierii ​, acestea pot fi analizate din doua puncte de vedere:

Etapele consilierii dupa scopul urmarit:

a. Etapa initiala= stabilirea primului contact, presupune explorarea situatiei, ascultarea


active, identificarea problemei, stabilirea strategiei

b. Etapa de actiune=implica aplicarea strategiilor de actiune, metodele propriu zise

c. Etapa finala=adica analiza situatiei si urmarirea cazului

Etapele consilierii din prisma abilitatilor utilizate de consilier:

a. Ascultare active( implica contact vizual, limbaj nonverbal adecvat), la care se adauga
observarea clientului(mimica, postura, gestica)

b. De evitat intrebarile inchise(ex;””te intelegi bine cu parintii?””, care blocheaza fluxul


comunicarii in sensul ca subiectul este tentat sa raspunda cu”da”sau”nu””); se
recomanda in schimb intrebarile deschise:”ce ai putea sa-mi povestesti despre…?””

c. Incurajarea(prin limbajul verbal si nonverbal), prin parafrazare(ex:””daca am inteles


bine, spuneai ca…””)

d. Reflectarea sentimentelor(“”ce simti?””, “”ce crezi?””)

e. Focalizarea(“”adevarata problema pare sa fie””)

f. Influentarea(sesizarea impreuna cu clientul a alternativelor de actiune)

g. Decizia(o ia clientul, asistat de consilier)

BIBLIOGRAFIE ​OBLIGATORIE ​(LECTURĂ SI AUDITII)​, parțial inclusă in


curs:

Atat articolele cat si materialul video poate fi adaptat in mod fericit si pentru
domeniul didactic.
https://www.youtube.com/watch?v=mYpk1HxEMJYhttps://www.youtube.com/
watch?v=mYpk1HxEMJY

http://danaganja.ro/2017/03/06/oana-moraru-autonomizarea-timpurie-a-copiilor/?fbcli
d=IwAR34Ty27wTTQ3mey-hHgHy57wSzsglIqH-Ia7Mi71nefeQkss3AXOtq_cjE

https://www.printesaurbana.ro/2017/08/de-ce-sa-evitam-recompensele-si-ce-punem-l
oc-rezumat-dupa-alfie-kohn-laura-markham-si-janet-lansbury.html?fbclid=IwAR1w0
bXROblM0F_5AYHOBTtIIKiKpLbOjJzjejgzktb6FMpgvuEOxK9cV0E

https://www.paginadepsihologie.ro/educatia-neadecvata-prin-recompensa-si-pedeapsa
-cum-te-conectezi-emotional-cu-copilul-tau/?fbclid=IwAR1mY7w4IjlKfAQ0R2Vbw
H1uuYK5eYINLhZFPHWgAi_FlPpcFIa3ULx-FUQ

https://www.youtube.com/watch?v=mYpk1HxEMJY&feature=youtu.be

http://ralucaloteanu.ro/2014/11/22/alfie-kohn-pedepsele-si-recompensele-cu/?fbclid=I
wAR232sOhvOW1CoFQJznKr93lYLgRqFE0KXKI6S4UzyVW7GfLb6nzljk-pkM

S-ar putea să vă placă și