INTRODUCERE ÎN

PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI
EDUCAŢIEI

Valentin Cosmin BLÂNDUL

Universitatea din Oradea
e-mail bvali73@yahoo.com
 OBIECTIVE:

La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi

capabili:
 Să definească principalele concepte cu care
se operează în domeniu;
 Să explice principalele paradigme ce
fundamentează teoriile psihologiei ca
ştiinţă;
 Să identifice principalele domenii ale
psihologiei;
 Să argumenteze importanţa psihologiei
educaţiei în formarea personalităţii elevilor.
 Fii
fericit pentru acest
moment. Acest moment
este viaţa ta — Omar
Khayyam
 ÎNTREBĂRI INTRODUCTIVE
 De ce există familii în care unii copii ating
niveluri înalte de performanţă, în vreme ce alţii
rămân toată viaţa dependenţi de părinţi?
 Cum se explică faptul că unii elevi cu rezultate
şcolare modeste ajung la un nivel de excelenţă
în diferite domenii ale vieţii sociale?
 De ce pentru unii elevi învăţarea este o povară,
iar alţii pot să facă acest lucru fără nicio
dificultate?
 De ce unii elevi abandonează şcoala?
 ÎNTREBĂRI INTRODUCTIVE
 De ce unii elevi, foarte cuminţi în familiile
lor, ajung să comită diferite infracţiuni în
compania prietenilor?
 În ce măsură expunerea copiilor la violenţa
televizată poate contribui la dezvoltarea
comportamentului lor agresiv?
 Creşte randamentul învăţării în condiţiile
utilizării unor substanţe care stimulează
memoria?
 PSIHOLOGIA

Definiţie:
 Ştiinţa comportamentului şi a proceselor cognitive;
 Studiază comportamentul uman, precum şi structura
motivaţiilor care îl declanşează;
 Studiază ansamblul caracteristicilor psihice, atât pe
cele generale ale speciei, cât şi pe cele particulare
fiecărui individ.
Scurt istoric – Punctul de plecare al psihologiei ca
ştiinţă l-a constituit înfiinţarea de către W. Wundt în
1879 a primului laborator de psihologie la
Universitatea din Leipzig. Acesta s-a concentrat pe
studiul proceselor senzoriale, gândirii, limbajului,
imaginaţiei, conştiinţei, utilizând metoda introspecţiei.
Dimpotrivă, Watson este fondatorul curentului
behaviorist, centrat pe studiul comportamentului prin
metoda observaţiei directe.
 PARADIGME ÎN PSIHOLOGIE
Definiţie – ansamblu de elemente
epistemologice, teoretice şi conceptuale
coerente care servesc drept cadru de referinţă
pentru comunitatea academică, asociate cu
rezultatele cercetărilor ştiinţifice, credinţele şi
valorile fundamentale, cu referire explicativă la
un fenomen al vieţii psihice.
Orice fenomen al vieţii psihice se supune cel
puţin unei paradigme explicative. Aceste
paradigme nu se exclud, ci, dimpotrivă, se
întrepătrund şi se completează reciproc.
 Paradigme în psihologie

Biologică Comportamentală Psihanalitică

Cognitivă Fenom,enologică Socio-culturală

PARADIGMA BIOLOGICĂ
Studiază mecanismele biofizice şi
biochimice care operează la nivelul
sistemului nervos ce determină
comportamentul persoanei. Prin
prisma acestei paradigme,
optimizarea performanţei se poate
face prin stimularea proceselor
biologice, utilizând diverse
substanţe biochimice, ori prin
stimularea diferitelor zone corticale.
PARADIGMA COMPORTAMENTALĂ
(BEHAVIORISTĂ)

Studiază rolul stimulilor externi, a

recompensei şi pedepsei, asupra
comportamentului persoanei. Prin
prisma acestei paradigme,
performanţele pot fi îmbunătăţite
prin modificarea tipului şi ponderii
stimulilor externi, a programelor de
instruire etc.
PARADIGMA PSIHANALITICĂ
Explică rolul dorinţelor inconştiente, a
impulsurilor, dorinţelor, frustrărilor etc. în
generarea comportamentului persoanei.
Prin prisma acestei paradigme,
optimizarea performanţelor se poate face
prin descoperirea conţinuturilor
inconştientului ce împiedică adaptarea
individului, respectiv canalizarea
impulsurilor indezirabile către scopuri
valorizate social.
PARADIGMA COGNITIVĂ

Studiază modul de prelucrare al

informaţiilor, luarea deciziilor,
rezolvarea de probleme etc. Potrivit
acestei paradigme, îmbunătăţirea
performanţelor poate fi realizată
prin identificarea şi controlul
factorilor ce influenţează procesarea
informaţiilor de către individ.
PARADIGMA FENOMENOLOGICĂ

Explică producerea
comportamentului individului prin
prisma modelului personal şi a
propriei concepţii despre lume şi
viaţă. Prin prisma acestei
paradigme, optimizarea
performanţelor presupune
eliminarea blocajelor interne şi
externe, respectiv aderarea la
modele comportamentale valoroase
social.
DOMENII ALE PSIHOLOGIEI

Psihologia clinică – studiază modalităţile de

diagnosticare, cauzele, terapia şi evoluţia diferitelor
tulburări mintale;

sihologia consilierii – asistarea persoanelor în

rezolvarea de probleme ce nu implică diversele
tulburări mintale;

Psihologia cognitivă – studiază diferitele aspecte

ale cogniţiei – atenţia, memoria, percepţia, limbajul,
judecata, luarea deciziilor, gândirea etc.;

Psihologia dezvoltării – studiază schimbările

fizice, cognitive, emoţionale, morale produse de-a
lungul vieţii, precum şi factorii şi legile care le
influenţează;
DOMENII ALE PSIHOLOGIEI

Psihologia experimentală – studiază

bazele proceselor psihice şi ale învăţării,
utilizând diverse metode experimentale;

Psihologia industrială/ organizaţională – studiază

comportamentul şi activităţile mintale care influenţează
randamentul persoanei în diferite domenii ale muncii sociale,
respectiv în diferite tipuri de instituţii şi organizaţii;

Psihologia socială – studiază diferite

aspecte ale comportamentului, cogniţiei şi
influenţelor sociale;

Biopsihologia – studiază bazele

biologice ale comportamentului şi ale
activităţii mintale.
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Studiază activitatea educaţională, resursele
psihice şi efectele educaţiei asupra proceselor
mintale, comportamentului, personalităţii, atât
ale elevilor/ studenţilor, cât şi ale profesorilor.
Cu alte cuvinte, psihologia educaţiei se ocupă cu
studiul personalităţii actorilor educaţionali,
geneza şi evoluţia fiinţei umane, modalităţile de
realizare a procesului de învăţare, factorii
reuşitei şcolare, influenţele grupului şcolar
asupra individului, prevenirea şi corectarea
comportamentului deviant, consilierea
educaţională a elevilor aflaţi în dificultate etc.
 ÎN LOC DE CONCLUZII

 În baza celor afirmate, se poate

aprecia că psihologia educaţiei îl
poate ajuta pe profesor să îşi
cunoască mai bine elevii, atât ca
individualităţi, cât şi ca grup, iar în
baza acestor informaţii, să identifice
cele mai eficiente strategii didactice,
astfel încât să eficientizeze la
maxim procesul instructiv-educativ.
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
 Blândul V. (2012) – Psihopedagogia comportamentului deviant,
Editura Aramis, Bucureşti;
 Campball R. (1995) – Adolescentul – copilul meu, E.D.P., Bucureşti.
 Creţu Daniela, (1999) – Psihopedagogia, elemante de formare a
profesorilor, Editura Imago, Sibiu.
 Cosmovici A., Iacob Luminiţa (1998) – Psihologia şcolară, Ed.
Polirom, Iaşi.
 Filimon Letiţia (2001) – Psihologia educaţiei, Editura Universităţii din
Oradea.
 Holban I. (1978) – Cunoaşterea personalităţii elevului, E.D.P.,
bucureşti.
 Kulcsar T. (1978) – Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P.,
Bucureşti.
 Leon Ţ. (coord.) (1995) – Metode şi tehnoco de muncă intelectuală,
E.D.P. Bucureşti.
 Linksman R. (1999) – Învăţarea rapidă, Editura Teora, Bucureşti.
 Orţan Florica (cord.), (2014) – Pedagogie şi elemente de psihologie,
Editura RisoPrint, Cluj-Napoca;
 Radu I. (coord.) (1991) – Introducere în psihologia şcolară, Ed.
Sincron, Cluj-Napoca.
 Radu I. (coord.) (1994) – Psihologia socială, Editura EXE S.R.L., Cluj-
Napoca.
 Şchiopu U., Verza E. (1997) – Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti.
 Sursa foto – www.google.com/imagini - valabil in martie 2020.