BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP - ALB

“BASMUL ESTE …O OGLINDIRE

A VIEŢII ÎN MODURI FABULOASE”
 DELIMITAREA SPECIEI LITERARE

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire),

numit şi poveste, este alături de povestire, snoavă
şi legendă, una dintre cele mai vechi specii ale
literaturii orale, semnalată încă din antichitate,
răspândită într-un număr enorm de variante la
toate popoarele.
 CLASIFICAREA BASMULUI

După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în:
 fantastice , cele mai semnificative şi mai răspândite desprinse , de regulă, din mit , cu o pregnanţă a fenomenelor miraculoase
 animaliere , provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale , chiar despre plante sau unele obiecte simbolice
 nuvelistice , având ca punct de plecare snoava , în naraţiune sesizându-se o puternică inserţie a aspectelor concrete de viaţă

După autor, basmele pot fi populare, creaţie a colectivităţii

anonime, culte, creaţie a unui autor cunoscut.
 BASMUL CULT
• arta conversaţiei ţărăneşti;
• umanizarea şi autohtonizarea fantasticului;
• deplasarea interesului naratorului de la simpla povestire la crearea unor situaţii de
viaţă autentică şi a unor personaje individualizate (prin vorbire, atitudini, gesturi);
• introducerea, în derularea întâmplărilor, a dialogului personajelor, dramatizând
faptele relatate (ca în teatru);
• analiza psihologiei protagoniştilor ce nu se mai impun prin eroism, comportamentul
ideal şi stereotip, ci se comportă ca oamenii obişnuiti, care izbândesc prin calităţile
sufletului şi ale minţii: bunătate, milă, solidaritate, isteţime, capacitate de adaptare;
Motive şi teme inexistente în basmul tradiţional:
• relaţia tensionată părinţi-copii;
• false ierarhii sociale şi conflictele pe care le generează adesea;
• discrepanţa între identitatea reală şi cea aparută în personalitatea umană ;
• absenţa comunicării şi a cunoaşterii între oameni;
• vocaţia prieteniei şi reuşita colectivă (nu individuală) în confruntarea cu forţele
Răului în lume;
• încrederea în Dumnezeu sş în sprijinul oferit de Divinitate omului moral şi generos;
 REPREZENTANŢI ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ
• Nicolae Filimon
• Alexandru Odobescu
• Ion Creangă
• Mihai Eminescu
• Ion Luca Caragiale
• Ioan Slavici
• Barbu Ştefănescu-
Delavrancea
 REPREZENTANŢI ÎN
LITERATURA UNIVERSALĂ
• Iacob si Wilhelm
Grimm
• Hans Ch. Andersen
• Ch. Perrault
CONVORBIRI
LITERARE
august 1877
TRĂSĂTURI ALE BASMULUI
 conflictul are loc între bine (Harap-Alb) şi rău (Spân); prin eroul care simbolizează binele sun
personificate valorile perene ale umanităţii: bine, frumos, adevăr, milostenie, prietenie, iubire;
cultivă principii morale esenţiale: adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul

 sunt folosite formule iniţiale (“Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori”),
mediane (“Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) şi finale (“Cin
se duce acolo
bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă”)

 timpul şi spaţiul nu sunt determinate: intâmplările au loc într-un spaţiu real: curtea craiului
a împăratului Verde, a împăratului Roş, dar şi într-unul fantastic: grădina cu sălăţi păzită de
un urs fabulos, izvorul unde se adapă un cerb înstelat, tărâmul în care se întâlnesc cei cinci
năzdrăvani

 principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele fabuloase se comportă

în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn, clar prin seninătate, absenţa tragicului
 TRĂSĂTURI ALE BASMULUI
 la acţiune participă personaje reale (verosimile):
fiul craiului, cei doi împăraţi, dar mai ales năzdrăvane (fantastice,
fabuloase): cei cinci năzdrăvani, fata împăratului Roş, Sfânta
Duminică
 apar animale năzdrăvane credincioase (adjuvanţi):
calul lui Harap-Alb, turturica, crăiasa furnicilor şi a albinelor sau
care pun în primejdie (ursul din grădina cu sălăţi, cerbul)
 apar obiecte miraculoase (tava cu jăratec, armele şi hainele de mire,
cele trei smicele, apa vie şi apa moartă)
 motive narative tipice:
călătoria, probele, răzbunarea, demascarea spânului, pedeapsa,
căsătoria, cifra 3, superioritatea mezinului, supunerea prin vicleşug
9. cifre fatidice: craiul avea 3 fii, există 3 apariţii ale spânului,
spânul îl supune la 3 probe iniţiatice, calul vine de trei ori să
mănânce jăratic, apoi se scutură de 3 ori.
 Titlul
• anticipează planul fabulosului (povestea) şi rolul principal al personajului eponim. Numele eroului evidenţiază statutul său neobişnuit de
rob de origine nobilă, supus iniţierii. Oximoronul generat de simbolurile cromatice sugerează evoluţia spirituală de la ipostaza de neiniţiat
la aceea de prinţ adevărat.
• „prin substantivul „poveste”, se anunta cititorul ca va asista la o serie de evenimente care au conturat existenta unui erou numit
semnificativ Harap-Alb.
• Numele personajului este un oximoron (figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni cu sens opus, dar nu pentru a releva
trasaturile contradictorii, ci pentru a crea o imagine unitara, deosebit de expresiva). El i-a fost dat protagonistului, numit generic „fiu de
crai” de catre antagonist si desemneaza tocmai conditia sa debusolanta de print, ajuns in postura umila de sclav al Spanului dupa ce a
incalcat sfatul tatalui sau de a nu avea incredere in omul ros si in cel span, adica o interdictie impusa de intelepciunea poporului.
• Semantismul celor doi termeni este vast. Albul sugereaza puritatea, naivitatea, dar si originea nobila a tanarului, in timp ce harap (forma

invechita a subst. arab) desemneaza culoarea neagra si trimite, ca semnificatie, la robie, dar si maturizare. (substantivul comun „harap”

desemneaza o perosana cu pielea si parul de culoare neagra si se afla in contradictie cu epitetul cromatic”alb”). Amestecul
de alb si negru are valoarea simbolica a impletirii raului cu binele, a stapanirii celor doua parti caracteristice sufletului uman in echilibru,
astfel incat, tanarul print sa se dovedeasca suficient de puternic pentru a conduce imparatia unchiului sau.
 FORMULELE SPECIFICE BASMULUI
• Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului , aduc
argumente menite să atragă atenţia asupra “minciunii “ ficţionale . În basmul
lui Creangă , formula este mult mai simplă, redusă doar la “amu cică era odată”
urmată de o pagină întreagă în care naratorul explică într-un mod care pare
verosimil de ce rudele nu se mai văzuseră de atât de mult timp .
• Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia ascultătorului/cititorului .
În acest basm , formule ca “Dumnezeu să ne ţie , ca cuvântul din poveste
înainte mult mai este “ au şi un rol clar în delimitarea secvenţelor narative .

• Formulele finale au rolul de a scoate cititorul/ascultătorul din lumea ficţiunii şi

de a-l readuce în lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna răul
pentru că aici se joacă după alte reguli .Basmul lui Creangă oferă o formulă cu
totul originală în care ieşirea este dură, neaşteptată : “Şi a ţinut veselia ani
întregi , şi acum mai ţine încă ; cine se duce acolo bea şi mănâncă , iar
cine nu , se uită şi rabdă.”
În lumea basmului fericirea este asimilată şi cu belşugul gastronomic, dar
cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul este stăpânul absolut.
 Caracterul basmului
CARACTER MORAL :

LUPTA DINTRE BINE ŞI RĂU ,

ÎNCHEIATĂ CU VICTORIA BINELUI
PROMOVAREA STĂRILOR UMANE
UNANIM
ACCEPTATE ( CURAJ, VITEJIE, OMENIE,
ISTEŢIME)
CARACTER MITIC :

EVENIMENTE CARE SE PETREC

ÎNTR-UN TIMP MITIC, ŞI
CARACTER INIŢIATIC : ÎNTR-UN SPAŢIU NEDETERMINAT

EROUL LUPTĂ PENTRU

DOBÂNDIREA UNUI NOU STATUT
SIMBOLURI

Podul, locul unde se desfăşoară încercarea

pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul împărăţiei
de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător,
plin de păduri şi drumuri întortocheate, ce sugerează în cod
mitologic obstacolele şi labirintul. Simbolismul podului sau al punţii,
care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre cele mai
larg răspândite. Această trecere înseamnă şi trecerea de la pământ la cer,
de la starea omenească la cele supraomeneşti.
Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe
care eroii le trec unul după altul: Lancelot trece un pod-sabie;
SIMBOLURI
PĂDUREA LABIRINT
simbolizează iniţierea
 SIMBOLURI

Fântâna apare în diverse tradiţii ca izvor de apă vie, fântâna vieţii,

fântâna nemuririi, a tinereţii veşnice.
Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna simbolizează nu atât
nemurirea cât o perpetuă întinerire.
Inclus în acest episod, regăsim şi simbolul jurământului pe paloş.
Devenit slugă eroul îşi începe ascensiunea de pe cea mai de jos treaptă.
Intrarea sa în slujba Spânului se face sub jurământ cavaleresc-prinţul
jură pe paloş şi îşi va ţine acest jurământ, ca un adevărat cavaler.
Spânul îl va învăţa umilinţa, îl va supune la probe decisive, dar mai
presus de orice îi pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de
om.
 SEMNIFICATIA DRUMULUI
Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic, fizic, ci şi un drum
spiritual, de perfecţionare şi purificare. Pe de altă parte, Spânul poate fi considerat
un maestru spiritual, un guru. Funcţia lui formativă, de mistagog, e recunoscută
chiar de cal: „Şi unii ca aceştia [spânul] sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru
că fac pe oameni să prindă la minte” – „Spânul este o piatră sub înfăţişare de om,
care poate fi piatră de poticnire, dar şi piatră de temelie...” (Vasile Lovinescu).
Pentru Harap Alb e pregatirea suprema; presupunea cunoasterea lumii şi a
propriilor limite; reprezintă o metaforă a vietii. Pe parcursul drumului află puterea
răbdării şi valoarea prieteniei; trece peste experienta capitala – moarte / înviere;
 VIRTUŢI ALE
PROTAGONISTULUI
RĂBDAREA: FURNICILE CARE ALEG MAC

ÎNŢELEPCIUNEA : SALATELE DIN GRĂDINA URSULUI

BLÂNDEŢEA : ARE GRIJĂ DE FURNICĂ ,DE ALBINĂ

CUMPĂTAREA : MILOSTENIA :
ECHILIBRUL POMANA FĂCUTĂ
CU CARE TRECE UNEI BĂTRÂNE.:
PRIN ÎNCERCĂRI SF. DUMINICĂ

HĂRNICIA ,
CURAJUL,
ASCULTAREA SF.
DUMINICI
 SIMBOLURI

Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt

proiectate în numeroase sectoare ale existenţei; unele
sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe, să
învingă obstacolele apărute în drumul său: de multe ori
o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce vestea cea bună,
furnicile selectează grămezi de seminţe, în locul eroului,
altele sunt rău-prevestitoare sau ameninţătoare.

Albina este considerată (în credinţele multor

popoare) o miraculoasă întrupare a spiritului; ea poartă
mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii;
Furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina
idealul de hărnicie.
 SIMBOLURI

Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţelor cosmice:

gerul(Gerilă), foamea(Flâmanzilă), setea(Setilă), Ochilă este ciclopul din epopeea
homerică, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este un săgetător coborât pe Pământ.
Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trăsătura dominantă
fiind îngroşată pâna la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice. Gerilă
este ,,o dihanie de om”, ,,care se perpelea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de
stânjini şi tot atunci striga […] că moare de frig, Flamânzilă o ,,namilă de om”, Setilă
o ,,arătanie de om”, Ochilă o ,,schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este
o ,,pocitanie de om”. Astfel ipostaza umană este vazută în oglinzile buclucaşe ale
simţurilor. Cei cinci trăiesc într-o deplină singurătate, fiind respinşi din zona
umanului.
Portretele lor sunt hiperbolizate. Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-
Lăţi-Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă idealurile umanităţii, dorinţa de a depăşi
limitele. Ele pot reprezenta şi principiul „lumii pe dos”(dincolo de fizicul
înspăimântător se află o bunătate uimitoare)
Ei reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său
spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerilă, foamea-
Flămânzilă) dar şi limitele materiale, obiective (timpul-Ochilă, spaţiul-Păsări-Lăţi-
Lungilă).
 SIMBOLURI
Apa, cel mai cunoscut
simbol al inconştientului.
Element primordial, prezent
cu această semnificaţie în
aproape toate mitologiile,
apa este substanţa naşterii şi
a morţii;

Apa vie şi apa moartă,

aduse din „tărâmul de
dincolo”, reprezintă puterea
eroului asupra vieţii şi a
morţii, încheierea unui ciclu
prin moarte şi inceperea unei
noi etape ca iniţiat.
 Arta naraţiunii
Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de
spunere a întâmplărilor

Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate,
zise atunci Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu
din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce
să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe
dinainte. - D-apoi de ce mi l-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui
-zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce
zilele.";
• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap,
zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se
face spânul până jos praf şi pulbere.";
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul
de o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung
la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor,
dacă vrei să rămâi fără cap";
 Arta naraţiunii

• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful

unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa,
zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc
ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."
• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei
zile cu cea de alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";
• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă
rog să ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai
vedea eu..."; "Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în
păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";
• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de
nevoie", "vorba unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne,
ce n-am avut,/ Să mă mier ce m-a găsit";
 Arta naraţiunii

• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă";

"Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum
gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul"; "frica păzeşte bostănăria";
"omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă,
frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat
de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş
cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/
înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate
grozile morţii" (m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina
~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir"
(a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se
chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.);
"arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);
 Arta naraţiunii

Modalităţi de realizarea umorului:

• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este

imposibil să nu te amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca
să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi
lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai
la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă
are de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult
cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i
împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea
nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită.";
• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân,
dar nu încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci
sânge-n baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";
 Arta naraţiunii
• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului
Roş este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până
în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de
se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";

• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";

• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un

păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu.“

• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru
tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici,
căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i
că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.";
 Arta naraţiunii
• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a
vărsa sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este
blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";

• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;

• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în

faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte
nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au
asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";

• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin
din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru
"nişte buzoaie groase şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă
de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";
 Instanţe narative
• Naratorul are în această operă o intenţie ludică , se joacă cu
cititorul , ignorând regulile şi clasificările .
• la început, se prezintă ca narator –auctorial , trăitor în alt timp
decât cel al povestirii : “pe vremile acelea” drumurile erau cu
primejdie nu ca “în ziua de astăzi” , pentru ca la sfârşit să
sugereze că a fost invitat la ospăţ: “un păcat de povestariu fără
bani în buzunariu.”
• Îşi exprimă părerea direct sau se declară necreditabil deşi până
atunci fusese creditabil : “lumea asta e pe dos, toate merg cu
capu-n jos ; puţini suie , mulţi coboară , alţii macină la moară…
Ce-mi pasă mie ? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să
ascultaţi.”
 Instanţe narative
• Personajele sunt “fiinţe de hârtie “ (Roland Barthes) care trăiesc
doar în lumea ficţiunii , nu au consistenţă , dar mimează realitatea şi
uneori “concurează starea civilă “ .
• Personajul principal , Harap-Alb este real şi nu fabulos ( G.
Călinescu îl asemăna cu un flăcău de la ţară datorită mentalităţii sale
).
• Celelalte personaje au rolul de “pedagogi” în contextul caracterului
acestui basm de bildungsroman : Craiul este întâiul său pedagog – el
îl învaţă simţul onoarei, să fie mândru şi corect.
• Sfânta Duminică este pedagogul bun care face totul în locul lui.
• Spânul este pedagogul rău dar care va face din el un erou
• Calul este pedagogul rezervat , este ajutorul şi confidentul tânărului