Deficienţa mintală este concepută de C.

Păunescu ca o deficienţă globală ce vizează

întreaga personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică,
comportamental-adaptivă, de natură ereditară sau cîştigată în urma unei leziuni organice sau
funcţionale a SNC, care se manifestă din primii ani de viaţă, în grade diferite de gravitate în
raport cu nivelul mediu al populaţiei, cu urmări directe în ceea ce priveşte adaptarea
socioprofesională, gradul de competenţă şi autonomie personală şi socială.
Prin termenul deficienţă mintală se înţelege reducerea semnificativă a. capacităţilor
psihice care determină o serie de dereglări ale reacţiilor şi mecanismelor de adaptare ale
individului la condiţiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător şi la standardele de
convieţuire socială dintr-un anumit areal cultural, fapt ce plasează individul într-o situaţie de
incapacitate şi inferioritate, exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalţi membri ai
comunităţii din care face. parte. Statisticile OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) arată că
deficienţa mintală este întâlnită la 3-4% din populaţia infantilă, având diferite grade de
intensitate şi variate forme de manifestare clinică.
Oligofrenie – din grec. oligos – puţin, phren – spirit, minte.
Oligofrenia este o stare (şi nu o boală), care apare în urma factorilor endogeni şi exogeni, pînă
la vîrsta de 3 ani, cu nedezvoltarea totală şi ierarhică a creierului, cu dereglarea ontogeniei
sistemelor corticale mai complexe şi cu o durată mai lungă de dezvoltare (în primul rînd a celor
localizate în cortexul frontal).
Nedezvoltarea totală se manifestă în primul rînd prin nedezvoltarea organică a tuturor
funcţiilor neuro-psihice, începînd cu cele inferioare (motorica, emoţiile elementare) şi terminînd
cu cele superioare, specifice omenirii, care asigură procesele cognitive.
Oligofrenia se caracterizează prin neprogradienţă, cu imperfecţiunea activităţii de
cunoaştere, care este determinată de diminuarea gîndirii logice, tempoul încetinit a proceselor
psihice, a mobilităţii, nea-junsul percepţiei, motoricii, memoriei, atenţiei, vorbirii,
imperfecţiunea sferei emoţionale şi a personalită-ţii în întregime.
Oligofrenia poate fi cauzată de:
1.factorii endogeni (genetici);
2.factorii exogeni.
Formele genetice ale oligofreniei pot apărea în urma diferitor anomalii cromozomiale.
Aberaţiile cro-mozomiale sub forma: necopletării setului de cromozomi şi dereglarea structurii
cromozomului (deleţia – pierderea unei părţi de cromozom; translocaţia – alipirea unor părţi de
cromozomi diferiţi). Aberaţiile cromozomilor sexuali sunt numite - gonosomii, iar aberaţiile
celor 22 de cromozomi somatici – autosomii.
A doua grupă de oligofrenii condiţionate genetic, sunt oligofreniile apărute în urma
enzimopatiilor (dereglarea metabolismului ca urmare a disfuncţiei ereditare a unor fermenţi).
A treia grupă – oligofreniile transmise prin ereditate.
Din formele exogene fac parte oligofreniile apărute în perioada prenatală, natală şi postnatală,
ca urmare a:
- diferitor boli infecţioase (gripa, rubeola, rugeola, hepatita virotică, toxoplasmoza, herpes) în
perioada gravidităţii;
- intoxicaţia organismului mamei cu alcool (embriopatia alcoolică), cu un şir de substanţe
chimice, medicamentoase;
- diferitor boli somatice ale mamei (boli ale sistemului cardio-vascular, sistemului respirator,
sistemului urinar, endocrin etc.), incompatibilitatea RH a mamei şi fătului, lipsa de iod;
- radiaţiei, care exercită o acţiune negativă asupra embrionului cît şi asupra organelor sexuale ale
părinţilor;
- traumei în timpul naşterii, asfexiei sau combinarea lor;
- bolilor infecţioase a copilului (meningita, encefalita, meningoencefalita), intoxicaţiilor,
traumelor cranio-cerebrale în primii ani de viaţă a copilului.
Diversitatea terminologiei
Literatura de specialitate utilizează o serie de termeni sinonimi pentru a desemna deficienţa
mintală, dintre care cei mai frecvenţi sunt: întârziere mintală, înapoiere mintală, oligofrenie,
arierare mintală, insuficienţă mintală, subnormalitate mintală, retard mintal, handicap mintal,
debilitate mintală, amenţie, alterarea comportamentului etc.
Luînd cronologic J.Esquirol în secolul XVIII–lea a utilizat termenul de ,,idiotism”, pentru
a decela şi diferenţia cazurile de tulburări mintale de stările de demen-ţă, stări de slăbire
progresivă şi globală a potenţialului uman.
E.Seguin în lucrarea sa ,, Traite moral, hygiene et education des idi ots” (1846) introduce
noţiunile cu privire la gradele deficienţei: ,,idiot”, ,,imbecil “ şi ,, înapoiat sau întîrziat mintal”.
Conceptul general de ,,oligofrenie” este introdus de E.Kraepelin pentru a desemna ansamblul
formelor de dezvoltare psihi-că dificitară. Termenul de ,,oligofrenie” are astăzi o semnificaţie
mult limitată, mai ales în literatura rusă. M.S.Pevzner şi A.R.Luria consideră ,,oligofrenia”
numai insuficienţele determinate de lezări ale siste-mului nervos central. La începutul secolului
nostru apare termenului de ,, encefalopatie infantilă”, intro-dus de Brissaud şi Souques (1904).
În ultimii ani s-a impus termenul de ,,maturopatii”, introdus de C.Lamote (1971). El se referă
la orice boală care tulbură dezvoltarea funcţiilor sistemului nervos, determinînd modificări în
comportamentul copiilor. Maturopatiile înglobează toate encefalopatiile prenatale, postnatale.
Sinonim cu oligofrenia, înapoierea mintală, deficienţa intelectuală etc. circulă în nu-meroase ţări
şi ,,insuficienţa mintală”, termen introdus de O.M.S. în 1954.
L.Michaux utilizează două serii de concepte pentru a diferenţia clar faptele clinice. Astfel el
descrie stările de ,,înapoiere intelectuală” definite prin insuficienţa dezvoltării inteligenţei pe
care le opune re-gresiilor (demenţelor), inaptitudinilor la efort intelectual, delirurilor şi
nevrozelor.A.Bussemann operează cu două noţiuni: deficienţă mintală şi deficienţă
intelectuală. Deficienţa mintală comportă ca trăsătură fundamentală, trebuinţa subiectului de a
fi ajutat în activităţile specifice inteligenţei. Dacă această tre-buinţă apare de la naştere sau în
primii doi ani, A.Busemann vorbeşte despre deficienţa mintală infantilă sau oligofrenie.El
opune noţiunii de deficienţă mintală, noţiunea de deficienţă intelectuală, pe care o de-fineşte
prin incapacitatea (relativă sau totală) a unei funcţii intelectuale sau a unui grup de asemenea
fun-cţii care determină un comportament de tip deficit mintal.
Termenul de ,,handicap intelectual” circulă mai ales în literatura engleză. În Romănia este
utilizat în mod curent de C.Păunescu, care arată că în masa copiilor cuprinşi în sistemul de
învăţămînt există copii care fără să prezinte diminuări structurale mintale, fizice sau somatice, nu
realizează o integrare eficientă şcolară şi socială, întrucît sunt handicapaţi de efortul intelectual –
didactic. Prin copii handicapaţi intelectual C.Păunescu înţelege pe cei cu potenţial intelectual
diminuat prin ritmul de dezvoltare sau din cauze endo sau exogene. Handicapul intelectual se
deosebeşte de cel mintal, care constituie o patologie de organizare şi funcţionalitate,
încriminîndu-se într-o formă de patologie de evoluţie, pe cînd cel intelectual are o organizare
mintală normală, dar care în faţa unei agresiuni patologice sau suprasolicitare nu poate depăşi
anumite limite de adaptare sau de învăţare.
M.Roşca utilizează în mod frecvent termenul de ,,întîrziere mintală”. Autoarea motivează
această opţiune astfel: în cazurile uşoare nivelul mintal nu rămîne în mod fatal sub limita
normalităţii, uneori, deşi lent, dezvoltarea continuă pînă atinge chiar limita normalităţii; se arată
că în literatura de specialitate exis-tă tendinţa de a se înlocui noţiunile traumatizante pentru
părinţi şi copii; mergînd în această direcţie, au-toarea consideră că termenul de ,,întîrziere
mintală” este mai adecvat. Uneori însă în lucrările sale,